Admisibilitatea probei cu martori in dovedirea platii

Admisibilitatea dovezii cu martori

admisibilitatea dovezii cu martori, expresie prin care se desemnează condiţiile în prezenţa cărora judecătorul poate încuviinţa administrarea probei prin declaraţiile martorilor. în acest sens, trebuie distins între dovedirea faptelor juridice stricto sensu şi dovedirea actelor juridice. 1) Astfel, în principiu, dovedirea prin declaraţiile martorilor a faptelor juridice stricto sensu este admisă fără îngrădiri. Se pot dovedi prin declaraţiile martorilor: viciile de consimţământ, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză, faptul edificării unei construcţii pe terenul altuia, posesia şi tulburările ei, accidentarea unei persoane etc. Pentru unele fapte naturale nu se admite însă dovada prin declaraţiile martorilor, cum ar fi naşterea sau decesul, care se probează, în principiu, cu actele de stare civilă. Starea civilă se poate dovedi însă prin orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială, în faţa instanţei judecătoreşti, în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, precum şi în faţa autorităţilor administraţiei publice, când se solicită reconstituirea actelor de stare civilă, în următoarele situaţii: a) nu au existat registre de stare civilă; b) registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte; c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă; d) întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă (art. 16 din Legea nr. 119/1996). Mărturia nu este admisibilă nici pentru dovedirea stărilor de fapt în care operează prezumţii legale absolute (ca, de exemplu, starea civilă a unei persoane, atunci când există concordanţă între certificatul de naştere şi folosirea stării civile, aşa-numita posesie de stat; astfel, conform art. 51 C. fam., copilul care ar reclama o altă stare civilă, precum şi o altă persoană care ar contesta starea civilă a copilului nu pot pune în discuţie starea civilă care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat). 2) în privinţa admisibilităţii dovezii actelor juridice prin declaraţiile martorilor, legea prevede interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice al căror obiect are o valoare mai mare de cea prevăzută de lege (0,025 lei) şi nici în contra sau peste cuprinsul unui înscris, indiferent de valoarea raportului juridic. Părţile pot conveni însă ca şi în aceste cazuri să se poată face dovada cu martori, dacă o atare dovadă priveşte drepturi de care ele pot să dispună; convenţia părţilor poate fi expresă sau tacită (de exemplu, reclamantul propune dovada cu martori, iar pârâtul nu se opune, solicitând şi el proba cu martori pentru dovedirea aceluiaşi act juridic). Restrângerea admisibilităţii probei testimoniale operează numai în materie civilă; în materie penală, ori de câte ori este vorba de infracţiuni constând în încălcarea unor obligaţii contractuale civile (cum este, bunăoară, abuzul de încredere), judecarea chestiunilor prealabile de natură civilă, de care este dependentă soluţionarea cauzei penale, deşi se face de instanţa penală, este supusă regulilor şi mijloacelor de proba-ţiune prevăzute de legea civilă, ceea ce înseamnă că restrângerea a.d.m. primeşte aplicare şi în situaţiile respective. în materie comercială, dovada cu martori este întotdeauna admisibilă. Articolul 55 C. com. prevede totuşi că, dacă legea comercială prevede necesitatea unui înscris pentru dovedirea actelor juridice comerciale, atunci mărturia nu poate fi admisă decât în condiţiile Codului civil. Dreptul de proprietate, fiind expresia unui raport juridic, nu poate fi dovedit cu martori; în schimb, faptul material al posesiunii prelungite a bunului pe durata prescripţiei achizitive este susceptibil de o asemenea dovadă. In materia dreptului familiei, dovada bunurilor proprii în raporturile patrimoniale dintre soţi se poate face prin orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori. Terţii pot folosi dovada cu martori pentru a combate cele conţinute într-un înscris. Chiar în raporturile dintre părţile actului juridic, inadmisibilitatea acestei probe pentru a se combate conţinutul unui înscris priveşte numai înscrisurile preconstituite, iar nu şi celelalte înscrisuri probatorii. Dovada cu martori poate fi utilizată pentru a se proba frauda, dolul, cauza ilicită a convenţiei, existenţa viciilor de consimţământ în momentul contractării, precum şi frauda la lege; toate aceste împrejurări determină, după caz, nulitatea relativă sau absolută a actului juridic, chiar şi atunci când el a fost constatat printr-un înscris (autentic sau sub semnătură privată). De asemenea, pot fi dovedite cu martori stingerea sau rezilierea obligaţiei, chiar dacă aceasta fusese constatată printr-un înscris; într-o atare ipoteză, nu se tinde a se proba nici conţinutul convenţiei părţilor şi nici modificarea contractului iniţial, ci doar un fapt ulterior convenţiei, care a făcut să înceteze raportul juridic astfel stabilit, cum este, de exemplu, remiterea de datorie sau plata (dacă, bineînţeles, aceste operaţii, ele însele acte juridice, ar fi, potrivit legii, susceptibile de proba cu martori). Dovada cu martori este admisibilă şi atunci când clauzele convenţiei scrise sunt obscure, echivoce, fiind necesară interpretarea lor pentru a se lămuri intenţia comună a părţilor. în următoarele situaţii proba testimonială este admisibilă, indiferent de valoarea obiectului actului juridic şi chiar în completarea sau împotriva conţinutului înscrisului probator încheiat de către părţi:

a) începutul de dovadă scrisă poate fi întregit cu depoziţii de martori;

b) când există imposibilitatea de a preconstitui sau păstra proba scrisă: la obligaţiile care se nasc din cvasi-contracte, din delicte sau cvaside-
licte; la depozitul necesar (în caz de ruină, incendiu, tumult sau naufragiu) şi la depozitele ce fac călătorii la hotelul unde se cazează (practica judiciară a extins aplicabilitatea dispoziţiilor legale şi la garderobele sălilor de spectacole, biblioteci, restaurante, cafenele etc.); la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute (când nu era cu putinţă părţilor să facă înscrisuri); când înscrisul a fost întocmit, dar creditorul l-a pierdut într-un eveniment de forţă majoră; cu privire la interpretarea noţiunii de „forţă majoră”, în practică s-a decis că se are în vedere şi cazul distrugerii, sustragerii sau reţinerii înscrisului de partea potrivnică sau de un terţ, care refuză să îl prezinte în instanţă, precum şi cazul pierderii dosarului, al sustragerii înscrisului din dosar, cu condiţia să nu existe o culpă a părţii interesate.

ADMISIBILITATE, faptul de a fi admisibil, care poate fi admis.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.