Apelul peste termen in procedura penala – Efectul suspensiv – Speta avocat drept penal Cuculis si Asociatii

Efectul suspensiv al apelului peste termen.

Potrivit art. 365 alin. 3 Cod procedură penală instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate în cazul declarării unui apel peste termen. Această dispoziţie devine însă obligatorie în cazul admiterii apelului şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, ca o consecinţă a încetării efectului executoriu al sentinţei penale apelate.

Judecătoria Săveni, prin sentinţa penală nr.319 din 17 decembrie 2007, l-a condamnat inculpatul H. C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.208 alin.1, 209 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal, art. 37 lit. a şi b Cod penal şi art. 39 Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că în noaptea de 10/11 iunie 2007, inculpatul se afla în oraşul Săveni, consumând băuturi alcoolice. În jurul orelor 130, având asupra sa o bucată de fier, s-a deplasat la magazinul SC M. Săveni, situat pe strada Dr. Ciucă aparţinând părţii vătămate P. F., unde a forţat lacătul, cu intenţia de a sustrage bunuri şi bani.

Întrucât uşa de acces în magazin era asigurată şi cu yală, inculpatul a abandonat acest magazin, deplasându-se la cafe-barul PF C., situat pe aceeaşi stradă.

Folosindu-se de aceeaşi bucată de fier, inculpatul a forţat sistemul de închidere al uşii de acces, a pătruns în interior, de unde a sustras un aparat DVD marca VORTON şi 2 boxe audio, o sticlă de rom şi alte bunuri, în valoare totală de 340 lei.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, motivat de faptul că a fost condamnat de către instanţă, fără ca el să aibă cunoştinţă de vreun termen de judecată.

Tribunalul Botoşani, investit cu soluţionarea apelului, prin decizia penală nr. 154 A din 29 iulie 2008 a admis apelul peste termen declarat de inculpatul H. C. şi a desfiinţat sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, nesuspendând executarea sentinţei apelate.

Împotriva deciziei a formulat recurs inculpatul, care solicită suspendarea sentinţei în baza căreia s-a emis un mandat de executare şi punerea lui în libertate de îndată de sub puterea acestui mandat, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală.

Critica este întemeiată.

Tribunalul Botoşani a dispus în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, admiterea apelului şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, astfel că efectul executoriu al sentinţei penale a încetat, ca o consecinţă a desfiinţării acesteia.

Prin urmare, greşit instanţa de apel a dispus nesuspendarea executării hotărârii atacate în temeiul art. 365 alin. 3 Cod procedură penală.

Intodeauna alegeti in cauze penale DOAR AVOCATI SPECIALIZATI IN PENAL – Biroul nostru are departament separat de drept PENAL.

Etichete:
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept Penal si Comercial

 

 

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.