CEC-urile DACIA, metode de recuperare, metode de primire a despagubirilor pentru cecurile dacia din 1992 – necesitatea instituirii unor reglementări care să permită acordarea efectivă a despăgubirii pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, un nou aliat Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii.

CEC Dacia Si Cat Mai Valoreaza Un Depozit Cec Dacia Si Cum Putem Sa-l Recuperam – Avocat Cuculis

Pentru majoritatea aceste cecuri au reprezentat agoniseala de o viata. Nu este posibil ca de fiecare data, omul de rand sa fie luat in ras si altii sa profite de aceste depuneri fara a plati sumele cuvenite.

-Nou in 2018 Se Pot Recupera Banii De Pe Orice Carnete CEC! Nu doar cele CEC DACIA ci absolut toate! Articolul din codul civil care prabuseste peste CEC BANK toate depozitele oamenilor ce ar fi trebuit sa fie restituite deponentilor

Depozitul este un instrument bancar fost definit in legile trecute si actual definit, prin care deponenti trebuie sa primeasca dobanzi fie legale fie prestabilite conractual. Faptul ca banii din banca au fost devalorizati, nu poate fi imputata aceasta strategie murdara celor multi, astfel incat prin actionarea in judecata nu doar ca trebuie acualizata suma ci platite si dobanzi si despagubiri celor pagubiti.

Art. 1604 COD CIVIL – Depozitarul trebuie sa inapoieze tot acel lucru ce a primit. Un depozit in bani cand depozitarul conform art. 1602 facuse intrebuintare de dansul, trebuie sa restituie in acele monede in care s-a facut atat in cazul de sporire cat si in acela de scadere a valorii C civl 1100.

Asa cum am fost alaturi de deponentii FNI asa suntem alaturi si de deponentii CEC DACIA pentru recuperarea sumelor pierdute!

dacia cec libret de economii

dacia cec libret de economii

In 2014 legea  veche si anume og 156/2007 a fost modificata prin oug 9/2014, astfel

ATENTIE – SE POT OBTINE SI DESPAGUBIRI DOAR IN INSTANTA.

Art. 12. – Despagubirile se acorda atat pentru perioada depozitului constituit la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A., cat si pentru perioada depozitului constituit la Banca Romana pentru Dezvoltare – B.R.D. – S.A., dupa cum urmeaza:

a) pentru persoanele care au depus sume de bani la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A. inainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsa intre data de 1 ianuarie 1990 pana la data de 31 decembrie 2013;
b) pentru persoanele care au depus sume de bani la C.E.C.- S.A. dupa data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsa intre data efectuarii depunerii pana la data de 31 decembrie 2013.”
Astfel toti cei care au depus acesti bani ii pot recupera in 2016 indexati pana la 2016.
Mobilizarea trebuie facuta cat mai curand, pentru a putea fi recuperate sumele de bani indexate.
Un carnet DACIA CEC valoreaza aproximativ 20000 DE RON echivalent a 5000 de euro indexati si actualizati.
COMPLETATI FORMULARUL DE MAI JOS PENTRU A PUTEA DEMARA PROCEDURA

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

790 comments to “CEC-urile DACIA, metode de recuperare, metode de primire a despagubirilor pentru cecurile dacia din 1992 – necesitatea instituirii unor reglementări care să permită acordarea efectivă a despăgubirii pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, un nou aliat Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii.”
  1. Buna ziua ma numesc Lenke din com.Cata jud Brasov si am nevoie de o indrumare de la dumneavoastra va rog sa ma iertati daca nu am inteles bine ceva dar si bani mei au ramas la ei va rog din tot sufletul meu sa imi dati un raspuns daca se poate intrun adevar C E C este din anul 1987 se poate face ceva cu el ajutatima daca se poate va multumesc anticipat Lenke

      • Buna ziua,
        va scriu tot in legatura cu cecurile cu castiguri in autoturisme.
        mama mea detine 14 cecuri depuse din anul 1983 pana in anul 1990 . cecurile sunt depuse atat pe numele ei cat si pe ale fratilor mei. valoarea totala fiind de aprox. 130.000 de lei.
        intrebarea este : se pot recupera banii? si care este procedura?
        Va multumesc!

        • Buna ziua,

          Va contactez deoarece deținem 2 librete CEC de 5000 lei fiecare cu câstiguri in autoturisme. Doresc sa primesc daca se poate informații necesare începerii demersurilor de recuperare a banilor. Va mulțumesc anticipat.

            • Bună ziua,
              Dețin doua libret de economii cu dobânda su câștiguri în autoturisme, unul cu valoarea de 9972(ultima depunere în anul 1997), iar celalalt cu 5000 lei depuși în 1990.
              Va rog sa imi spuneți dacă se pot recupera banii și care ar fi demersurile necesare.
              Va mulțumesc!

            • Bună ziua,
              Dețin doua libret de economii cu dobânda și câștiguri în autoturisme, unul cu valoarea de 9972(ultima depunere în anul 1997), iar celalalt cu 5000 lei depuși în 1990.
              Va rog sa imi spuneți dacă se pot recupera banii și care ar fi demersurile necesare.
              Va mulțumesc!

          • Buna ziua!
            Va contactez in legatura cu libretele cec cu castiguri in autoturizme,detin 2 bucati a cate 5000 lei fiecare si as dori sa stiu daca ne putem recupera bani.
            Multumesc

      • Am si eu citeva intrebari :1)Care este onorariul dv ? 2 Carnetele se depun in original la firma dv.? 3) Trebuie sa se prezinte fiecare titular la sediul firmei dv .?Trebuie sa se prezinte fiecare titular la tribunal la data judecarii ?4 Cum , cind si de unde se ridica banii ? Cu respect,Ioan Florea

      • Buna as avrea o intrebare daca EU am cistigat o Masina cu un Cec de 5000 lei o Dacia 1300 in 1986 Ca si beneficiar nu Ca titular Cec ul ramine la posesor?

      • Bună ziua am și eu un libretde economii cu dobândă,depunerea a fost făcută din data de părinții mei din data de 13martie 1982 și pina în anul 1995 cu o suma de 7266 RON cu tot cu dobândă ,dar nu am mai fost să verific deoarece pe timpul acela în 1995 nu m-ai luam decit doua pîine și l-am lăsat în arhivă, m-ai este valabil la ora actuală acest cec, vă rug daca se poate să îmi dați și mie un răspuns.Va mulțumesc anticipat

      • Buna seara , detin un cec primit de botezul meu in anul 1992 , are trecut suma de 6000 lei pe el , mai pot recupera ceva ? Primit de la bunica la botezul meu , bunica traieste daca e de ceva .

    • Nume: stoica daniela

      Numar de telefon: Buna ziua! va rog sa ma lamuriti si pe mine in legatura cu 2 carnete cec de 5mii lei,unul cu dobanda si castiguri in autoturisme,emis in 1883 si altul cu dobanda si castiguri emis in 1988 pe care le am si nu stiu daca mai valoreaza ceva astazi.
      Va multumesc!

    • Buna ziua,

      Bunica mea se afla in posesia unor cecuri cu valoare de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme , au fost depusi prin anul 1990-1991….imi puteti spune va rog cum pot recupera banii si care este procedura?

      Va multumesc anticipat !
      O zi buna!

        • Buna ziua
          Referitor la problema cu libretele CEC. Am DOUA cu dobânda și câștiguri în autoturisme în valoare de 5000 lei depuse în anul 1985 si 1991 – calculata dobânda pana in anul 1995 .
          Pot beneficia de OUG 9 / 2014?
          Dacă da, cum pot să intru în recuperarea sumei?
          Cu cine pot vorbi?
          Sunt din jud. Neamt.
          Mulțumesc. Aștept răspunsul dumneavoastră/

      • Buna ziua,

        As vrea sa stiu daca ati demarat si castigat procesul cu statul pentru cec-urile cu dob si castig in autorisme?
        As vrea sa dau si eu statul in judecata, dar vreau sa stiu ca exista oameni in aceasta situatie care si-au recuperat banii si cat a durat procesul?

        Multumesc,
        Daniela Voicu

    • Bună! Tatăl meu are si el 2 librete
      Cu dobândă si câștiguri in autoturisme emis in 1980
      Si cel de economii cu dobândă emis in1979.
      Oare se mai poate face ceva?
      Multumeac pentru eventualul răspuns!

    • Buna seara!
      Intrebarea mea este: am un CEC libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1990-1993 in suma de 6178,80 lei
      si doua CEC uri libret de economii la vedere in suma de 50.946 si 49600 lei.
      Ce pot sa fac la ora actuala cu ele?
      Multumesc!

  2. se poate obtine o suspendare a executarii silte de catre Suport Colect prin actiune in anulare a contractului de cesiune?
    Cat este taxa de timbru?

    • Buna ziua,cesiunea poata fi anulata si pe cale de exceptie prin invocarea acesteia in cadrul executarii silite. Suspendarea nu tine de anularea actului ci este un motiv in argumentarea suspendarii.
      O sa am rugamintea pentru informatii sa sunati la 031.412.48.88
      Apropo ati postat gresit aici. O zi buna, av Cuculis 0722298011

    • Bună ziua,
      Pentru cecuri cu depozit pe economii înainte de 90, se mai poate face ceva?
      Lucrați și pt ele?
      Mulțumesc anticipat pt răspuns.

    • Bună ziua. Mama mea are un libret de economii cu dobânda și câștiguri în autoturisme, la clauza de împuternicire sunt trecută eu (Apetrei Laura).Vreau sa știu dacă am șanse de a recupera bani. Mulțumesc! aștept un raspuns🙏

  3. Buna ziua, ma bucura si va felicit pentru initiativele pe care le aveti, avand in vedere ca exprimati un spirit real al dreptatii. Aveti dreptate. Si eu intreb oridecate ori am ocazia: de ce romanii refuza sa-si indrepte coloana vertebrala si sa lupte pentru drepturile lor calcate cu bocancii murdari de mult prea mult timp?
    Referitor la problema cu libretele CEC. Am unul cu dobanda si castiguri in autoturisme (in valoare de 8847 lei din care 5000depunere in anul 1971 si diferenta dobanzi pana in anul 1996) , ramas de la tatal meu decedat in anul 1993. La clauza este trecuta mama decedata si ea in anil 1977. L-am pastrat ca amintire si nici nu l-am trecut la succesiune . Aproape ca si uitasm de el. Pentru a putea completa formularul este absolut necesar sa solicit o completare la certificatul de mostenitor?
    Al doilea este un carnet simplu de economii cu dobanda, emis in anul 1968 pe numele mamei iar la clauza figureaza tatal meu. Pe el este o suma infima de 144 lei pana in 1990. Piesa de muzeu.
    Cu stima, Ana L

    • Buna ziua stimata doamna si va multumim pentru mesaj. Din pacate da, aveti nevoie de supliment de certificat de mostenitor. Banii vi se cuvin si nu vad de ce ar trebui sa nu va bucurati de drepturile pe care le-au avut parintii dvs. Dupa ce aveti suplimentul de mostenitor putem lua legatura. Mult succes, av. Cuculis 0722298011

      • DACA ESTE UN DREPT SA SE RESTITUIE SUMELE DEPUSE CU DOBANDA PANA LA 31,DEC.2013.DE CE TREBUIE SA RECURGEM LA INSTANTA DE CE NU SE EMITE O LEGE PRIN CARE cec-UL SA FIE OBLIGAT LA PLATA DIN OFICIU. AM DREPT DA NUMAI DUPA PROCES PE CARE NICI NU STIM CAT NE COSTA.

  4. Buna ziua,

    Am si eu o rugaminte la dumneavoastra, sunt in posesia a patru cecuri :
    1-1500 lei din data de 25.nov.1987
    2-300 lei din data de 7 mai 1987
    3-5000 lei din data de 28 aprilie 1990
    4-5000 lei din data de 22 mai 1987

    tatal meu e in posesia a doua cecuri:
    5000 lei din 7 nv 1983
    6000 lei din 21 aprilie 1987

    mama mea e in posesia unei cec de 5000 lei din data de 9 febr 1978

    Intrebarea mea este cum putem recupera acesti bani plus dobanziile aferente. Venim la dvs. la cabinet cu cecurile? De ce acte avem nevoie? Si ce suma trebuie sa platim ca si cheltuieli de judecata, onorariul dvs. etc.
    Va multumesc

    • Buna ziua stimata doamna/domn. In legatura cu problema dvs. va aduc la cunostiinta faptul, ca noi suntem cei care au pus la punct o procedura judiciara clara pentru recuperarea acestor sume de bani, asupra carora au curs dobanzi de la data depunerii lor in conturile CEC, fapt pentru care si dvs. sunteti indreptatita sa ii recuperati cu aceleasi dobanzi. In acest sens, in urma solicitatii dvs. un coleg a preluat deja solicitarea dvs. si urmeaza sa primiti un raspuns pe adresa de email in cel mai scurt timp. Actele necesare sunt, carneturile de depunere, notificari, cec sau brd si in cele din urma, C.I urile dvs.actele se vor conforma cu originalul si se vor depune la registratura C.A Cuculis, in urma unei programari. Cu stima,av Cuculis 0722298011

  5. Buna ziua.am un cec cu suma de 5000 de lei care a fost depusa de catre bunicul meu in anul 1991 pe numele meu.intrebarea este..daca pot recupera ceva si despre ce suma este vorba?va multumesc

    • Buna ziua, daca cec ul are valoarea fixa de 5000 este cel cu castig in masini, deci va puteti recupera toate sumele de bani. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Buna ziua ,am si eu o situație similară cu cea a doamnei ,însă mama mea trăiește ,nu este ea direct moștenitoare după tată care a decedat în 2!014!

          • Buna ziua, referitor la perfecționare a moșteniii,eu am certificat de moștenitor pe numele meu ,mama renunțand în favoarea mea tot,atunci cec urile Dacia mai trebui e trecute la actul de moștenire fiind pe numele tatălui meu?încă o intrebare trebuie mers la același notar pt. complet are sau indiferent unde?mă scuzați si aștept răspunsul!!!!

            • intotdeauna trebuie facuta suplimentarea unei mosteniri la acelasi notar -sau daca aveti o declaratie din partea acelui notar ca va permite sa va schimbati notarul atunci puteti alege orice alt notar!

        • Buna ziua,nu am reușit să trimit prin e mail NR de contact și vi l pot da acum :0768cd538!va mulțumesc, aștept să fiu contactată!!!

  6. Buna ziua
    Referitor la problema cu libretele CEC. Am unul cu dobânda și câștiguri în autoturisme în valoare de 5000 lei depusa în anul 1986 (fără calcularea dobânzii la zi).
    Pot beneficia de OUG 9 / 2014?
    Dacă da, cum pot să intru în recuperarea sumei?
    Cu cine pot vorbi?
    Sunt din localitatea Tecuci, jud. Galați.
    Mulțumesc. Aștept răspunsul dumneavoastră/

  7. Buna ziua
    Referitor la problema cu libretele CEC. Am unul cu dobânda și câștiguri în autoturisme în valoare de 5000 lei depusa în anul 1986 (fără calcularea dobânzii la zi).
    Pot beneficia de OUG 9 / 2014?
    Dacă da, cum pot să intru în recuperarea sumei?
    Cu cine pot vorbi?
    Sunt din localitatea Tecuci, jud. Galați.
    Mulțumesc. Aștept răspunsul dumneavoastră/

  8. BUNA ZIUA STIMATE DOMN AM O INTREBARE DACA SE POATE SA MA AJUTATI CU UN RASPUNS ,AM DOUA CARNETE DE CEC DIN ANUL 199O ,FIECARE AVAND SUMA DE DEPUNERE DE 5000 LEI,SE MAI POT RECUPERA ACESTI BANI IN VRE UN FEL? VA MULTUMESC SI SCUZATI DERANJUL

    • Buna ziua. Noi deja avem grupuri de
      peste 150 de persoane ce vor actiona in judeata CEC BANK pentru
      restituirea acestor sume de bani conform ordonantei de urgenta 156/2007
      modificata prin oug 10/2014 si astfel aveti dreptul la sumele respective
      la indicele de inflatie, astfel incat banii se recupereaza si CEC nu
      doreste lansarea acestei vesti. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • In 2016 mai faceti vreun proces? As vrea sa stiu care este situatia si v-am contactat telefonic azi. Avem 2 cecuri de 5000 pt autoturisme, depuse in 1982. Bineinteles ma intereseaza si costurile cu procesul. Multumesc.

          • Buna ziua,am primit si eu de la CEC BANK un plic prin care am fost instiintata ca trebuie sa-mi retrag banii de pe carnetele de CEC-uri intru-cat s-au schimbat dobanzile,ce este important de stiut din acest lucru este faptul ca bunicul meu mi-a depus cateva carnete CEC in momentul nasterii mele,doar ca aceste carnete faptic eu nu le am,deoarece el a decedat si nu a mai apucat sa-mi spuna unde sunt.As dori sa stiu daca pot face ceva pentru recuperarea banilor in aceasta situatie.
            Multumesc si astept un raspuns de la dumneavoastra!

        • buna ziua
          Va rog frumos dvs ati reusit sa rezolvati ceva cu recuperarea sumei.
          Am si eu un carnet si nu stiu daca se merita sa actionez.
          va multumesc!

      • Va rog frumos ,dacă cineva a recuperat soldul din libretul cec ,pt dobândă din 95 cu valoarea 72 de mii .
        Va rog dați-ne și noua de știre.

    • buna ziua am un cec pe numele meu depus de bunicul meu an valoare de 5000 de lei an anul 1982 se mai poate recupera ceva cum ? si cat multumesc

  9. Buna seara!Va deranjez cu o intrebare.In anul 1983,bunica mea a pus la C.e.c pe numele meu suma de 500lei.Credeti ca dupa 31 de ani asi putea recupera ceva din dobanzile acumulate in toti acesti ani?Va multumesc anticipat!

  10. Buna ziua. As dori sa va pun o intrebare.
    Daca am un Libret de Economii cu dobanda si castiguri pentru autoturisme cu bani depusi in anul 1996, se pot recupera banii depusi pe acest libret?
    Va multumesc.

    • Buna ziua. Raspunsul este cat se poate de scurt si este pozitiv. O sa va rog sa faceti inscrierea in formular. Cu stima,a v Cuculis 0722298011

    • Buna ziua am si eu o rugaminte daca puteți ajuta , Mama are CEC LIBRET DE ECONOMIC, CU DOBÂNDĂ ŞI CĂŞTIGURI ECONOMIC,
      Cu bani depusi în anul 1980 , se pot recupera banii depusi pe acest libret ?
      Vă mulțumesc.

  11. ….mi se pare foaaaaaaaaarte interesant, ca se fac plati pentru aceste carnete, eventual uitate in dulapuri. Noi , cei ce am depus 70000 lei pentru Dacie, ne-am luptat 26 de ani de zile(am fost printre cei ce si-au mutat banii de la CEC la BRD), si nu stim, daca vom primi macar 5000 euro. Iar pentru un CEC de 5000 lei sa se stabileasca acum 5000 euro, e chiar interesant…

  12. buna ziua, sunt in posesia a doua librete in valoare de 11000 lei (5500 x 2) pot recupera banii acestia? am fost la filialele CEC si BRD si am primit raspuns cum ca ar valora 50 bani libretul, cea ce nu mi se pare normal avand in vedere ca un libret de 70000 lei valoreaza undeva la 5000 euro. astept cu interes raspunsul dumneavoastra. va multumesc

    • Buna ziua. Este normal sa va zica asta fiindca noi deja avem grupuri de peste 150 de persoane ce vor actiona in judeata CEC BANK pentru restituirea acestor sume de bani conform ordonantei de urgenta 156/2007 modificata prin oug 10/2014 si astfel aveti dreptul la sumele respective la indicele de inflatie, astfel incat banii se recupereaza si CEC nu doreste lansarea acestei vesti. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • buna ziua am 4 cecuri livret de economi cu dobinda si cistiguri in autoturisme vreau sa stiu daca pot sa-mi recistig bani va rog frumos indrumatima astept emailu dumneavoastra

  13. Buna ziua,pentru recuperarea banilor depusi pe un cec cu castig de autoturism-5000 lei- in anul 1991,ce trebuie sa fac ? Puteti sa obtineti acest lucru in instanta? Daca da,cat costa? Va multumesc!

    • Buna ziua stimate domn/doamna. In situatia dvs. un coleg revine pe email cu toate specificatiile. In mod normal procedura este formata din plangere prealabila ulterior instanta, doar in grup organizat asa cum l-am format deja.
      av. Cuculis 0722298011

  14. Buna ziua,care este procedura prin care pot recupera bani depusi in 1986 pe un cec cu dobanda si castig de 5000 lei? Cu respect !

    • Buna ziua,pentru acest tip de carnet nu se fac recuperari.Doar pentru cele fixe cu 5000 si cu castiguri in auto. Cu stima, av CUculis 0722298011

  15. buna ziua
    mama mea a depus bani pe libretul de economi cu dobinda in perioada anilor 1993-1998 in valoare de 23000.
    Se pot recupera bani de pe acest livret

  16. am un cec in valoare de 5000 cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1985,As dori sa ma ajutati sa -mi recuperez banii.
    va multumesc,
    ce trevbuie sa fac ? nr.tel av 0722298011

    • Solicitarea dvs. a fost primita si colegii nostrii va vor contacta in cel mai scurt timp. Ca informatie generala carnetul fix de 5000 de lei cat si cel cu castiguri in auto sunt singurele ce se incadreaza spre despagubire. LIVRETELE DE DEPUNERE nu fac obiectul ordonantei. Cu stima, aV. Cuculis 0722298011

    • Buna ziua, ordonanda de urgenta va indreptateste, problema este ca CEC nu va face plata de buna voie. Singura varianta este ca dvs. cei pagubiti sa fiti in numar mare pentru a scadea costurile si eficientiza rezultatul. Noi suntem parghia intre dvs. instanta si CEC pentru recuperarea banilor, insa evident avem nevoie de tot sprijinul in acest proces. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • Buna ziua, De curand am descoperit si eu ca posed un “LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI AUTOTURISME“, infiintat in iunie 1990, in valoare de 5000 mii lei. Intrebarea mea este daca acei bani sunt recuperabil?
      Va multumesc!

  17. Buna ziua

    Sunt interesat daca ma puteti contacta pe e-mail cu procedura de recuperare despagubirii pentru carnetul CEC 5000 lei pentru castig autoturism.

    Va multumesc

  18. Buna ziua.
    Detin un carnet CEC Libret de Economii cu Dobanda si Castiguri in Autoturisme.
    Emitere in 18 iunie 1980 si ultima recalculare a dobanzii in 1995
    Sold 8598.

    Va rog sa imi scrieti pe adresa de mail care este procedura de urmat.

    Perde Miron Stelian, Cluj-Napoca, 07233414xx

  19. Buna ziua,
    Am un lubret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme.
    Val initiala a fost in martie 83 – 5096 lei si ultima inregistrare apare in iunie ’91 cu sold 5.000lei.
    Va rog sa imi spuneti procedurile de recuperare

  20. Va rog sa ne spuneti, in mare, cam la ce despagubire ne putem astepata pentru un cec cu dobanda si castiguri in autoturisme, de 5000lei, din 1994. Va multumim.

  21. se mai pot recupera ceva banuti?am si eu doua livrete de cate 5000 lei fiecare.e trist ce se intampla in tara asta.

  22. Buna ziua,

    Relativ de curand am descoperit si eu ca posed un “LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI PENTRU AUTOTURISME”, infiintat in 16.12.1996, in valoare de 100.000 lei vechi. Libretul este infiintat de bunica mea dar eu sunt trecut ca titular iar clauza de imputernicire il indica pe tatal meu.

    Sunt recuperabili banii de pe acest tip de libret?

    Multumesc!

    • Cu castiguri IN autoturisme, nu pentru autoturisme. Prin urmare, aplicabila fiind OUG emisa in acest sens, va puteti recupera aceste sume de bani indexate la 2013. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • Buna ziua, De curand am descoperit si eu ca posed un “LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI AUTOTURISME“, infiintat in iunie 1990, in valoare de 5000 mii lei. Intrebarea mea este daca acei bani sunt recuperabil?
      Va multumesc!

  23. Buna ziua! Numele meu este Serban Daniela si am gasit in casa bunicii un CEC cu dobinda si cistiguri in autoturisme din anul 3.08.1990 in val de 5000 lei . ultima data sa lucrat in el in anul 1996 si are trecut suma de 8.912 lei. As dori va rog frumos sa-mi spune-ti daca si cum mai pot recupera banii.

    Multumesc frumos

    • Buna ziua, un coleg avocat va reveni la dvs. pentru a putea face analiza cecului si pentru a va putea indruma in acest sens. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  24. Buna ziua! Am un CEC Libret de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme cu suma de 8.912 lei, as dori va rog sa-mi spuneti care este procedura de recuperare a banilor.

    Multumesc frumos.

  25. Buna ziua, tatal meu a depus in anul 1987 suma de 5000 lei la CEC pt castig Dacia. As dori sa stiu cum poate fi despagubit, ce pasi trebuiesc urmati avand in vedere ca nu mai exista nici un act care sa dovedeasca acea suma.
    Mi s-a spus ca ma pot adresa la orice sucursala BRD, insa avand in vedere ca el se afla in strainatate la ora actuala nu stiu cat sunt de dispusi cei de la banca sa-mi ofere ceva informatii mai ales ca nu am nici un act care sa dovedeasca acea suma.
    Ce pot face in aceasta situatie? Sunt sanse pt a mai recupera ceva bani?
    Va multumesc anticipat!

    • Buna ziua, daca ar fi fost vorba de o procedura atat de simpla ar fi fost favorabil pentru toata lumea. insa din pacate trebuie sa respectam o perioada a plangerii prealabile si ulterior putem sa ne adresam instantei. Nu se discuta de sanse ci de punerea in aplicare a unei obligatii legale. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  26. As vrea sa stiu daca exista vre-o reglementare legala prin care se recompenseaza posesorii carnetelor cec in valoare de 5000lei dinainte de revolutia din 1989. ce procedura exista?

  27. buna ziua,

    am un libret de economii CEC cu dobanda si castiguri in auto. Tatal meu decedat a depus in 1982 la CEC 5000 lei pe numele meu. Noi suntem 3 frati. In certificatul de mostenitor nu a fost cuprins acest libret, dat fiind faptul ca nu avea de ce sa fie cuprins, fiind libret numai pe numele meu, nu si pe numele fratilor mei.

    va rog sa-mi precizati care este procedura de urmat. Am inteles din discutiile anterioare ca trebuie sa fac o solicitare prealabila la CEC pentru a mi se elibera cei 5000 lei actualizati pana la 31.12.2013. O sa atasez scan CI, certificat de deces tata si certificat de nastere.

    este suficient dpdv procedural?

    multumesc

    • Buna ziua,aceasta este practic decat procedura initiala insa cererea trebuie motivata in drept. In urma raspunsului cei peste 200 de inscrisi pana la acest moment, vor pleca cu o actiune COLECTIVA pentru recuperarea acestor sume. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  28. Buna ziua,

    Domnule Avocat Cuculis, eu si mai multe cunostinte de ale mele detinem mai multe cecuri de 5000 de lei cu dobanda si castiguri in autoturisme.
    Am apelat la nrul de telefon pe care dvs l ati oferit aici, insa raspunsul la intrebarea noastra “care este procedura prin care sa mergem in instanta reprezentati de dvs pt despagubirile care ni se cuvin la aceste cecuri” a fost unul mai mult evaziv, cum ca ar fi un nr inexact de persoane cu aceasta solicitare.
    Doresc sa ne spuneti concret daca putem castiga procesul deoarece alti avocati la care am apelat spun ca aceasta ordonanta de urgenta la care faceti dvs referire aici este doar pt cei care au depus bani pt masini (cei 70 000 de lei).
    Pt a intelege mai bine, va rugam sa ne dati dvs o referire la paragraful din ordonanta de urgenta in care spune ca ar fi vorba si despre noi, cei cu cecurile de 5000 de lei.
    Ne puteti oferi o garantie ca vom castiga? Fiindca eu am 15 librete de acest fel si suma pt a incepe un proces pe tema aceasta este destul de mare pt ce imi permit, pt ce venit am, conform spuselor dnei cu care am vorbit la nrul de telefon oferit aici. Ne intereseaza ajutorul dvs in proces.

    Va multumim anticipat,

    O zi buna!

    • Buna ziua. Ordonanta nu face aceasta mentiune, motiv pentru care acolo unde legea nu distinge nici noi nu o putem face. Procedura este una clara si cu numar varibil dat fiind faptul ca tindem sa strangem in acest grup, in jur de 500 de persoane. Succes, av Cuculis 0722298011

  29. Buna ziua!Am si eu un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu depunere initiala de 5000 lei.ultima data s-a operat in el in 1999 si are sold 10370lei.MAi am un libret de economii cu dobanda cu depunere initiala de 1200 in anul 1986.sunt sanse sa se poata recupera banii de pe ele sau macar de pe cel cu castig in auto?

  30. Buna ziua!
    Familia mea are 6 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din perioada 1980-1990, 4 librete de economii cu dobanda si castiguri si 4 cecuri cu dobanda. Va rog sa-mi spuneti daca se mai poate face ceva cu ele.
    Multumim.

    • Buna ziua stimate domn. In mod cert puteti sa va recuperati banii desi BRD si CEC vor renunta cu greu la ei, tocmai de aceea avem nevoie de minim 500 de persoane pentru a lansa acest proces pe instanta. In prezent sunt peste 200 de persoane inscrise. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  31. Buna ziua, as dori sa aflu daca tata ar putea sa faca ceva in legatura cu livretele de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Precizez ca are 12 astfel de carnete

    • Buna ziua. Trebuiesc supuse unui control al unui coleg pentru a va putea da informatia aceasta. Cele DACIA fixe pot fi exploatate nu si cele cu titlu de depozite. Cu stima, av CUculis 0722298011

  32. Buna ziua! Am inteles ca valoarea unei cec de 5.000 ron se estimeaza undeva la 5.000 euro. As dori sa stiu in baza la ce s-a facut acest calcul, pt.ca tot am cautat si nu am gasit. Va multumesc

  33. Bunicii mei au avut doua Librete de economii – cu dobanda si castiguri in autoturisme, prin depunerea a cate 5000 lei in februarie 1980. Ultima dobanda calculata a fost in 1993, data la care unul a ajuns la valoarea de 7549 lei, iar celalalt la 7554 lei. Dupa decesul bunicului, bunica mi le-a donat prin dispozitie testamentara inscrisa pe cele doua librete. Va rog sa-mi comunicati daca pot recupera acesti bani. Astept raspunsul dumneavoastra. Multumesc.

    • Buna ziua. Daca exista aceasta dispozitie in autentic, cu siguranta sunteti succsorul defunctului si puteti beneficia de acele carnete cu castiguri. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  34. Buna ziua,
    Va contactez cu privire la aceeasi problema pe care multi dintre posesorii “Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme” au ridicat-o in solicitarile catre d-voastra.
    Sunt posesoare unui astfel de Libret mai exact :”Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme” iar tatal meu posesorul a 2 astfel de “CECURI”, fiecare dintre cele 3 infiintate in ani diferiti, cel mai vechi fiind din 1968 in valoare de 5000 lei. Intrebarea mea exacta este: un astfel de “CEC” intra sub incidenta noii OUG din 2014, adica se pot recupera banii pentru astfel de “CECURI”?
    Multumesc si as aprecia un raspuns exact cu procedura care trebuie urmata!

    • Buna ziua. Sumele ce se pot recupera sunt sumele fixe depuse de catre cetateni si reglementate acum prn OUG. Procedura exacta este comunicata de catre colegii nostrii in urma solictarii dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  35. Buna ziua. Detin un “Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme”-constituit in 1987. Ultima depunere a fost facuta in decembrie 1998- sold final 10367. Mai putem recupera ceva din suma? Cu respect,

  36. Avem 3 cecuri LIBRET DE ECONOMII cu dobanda si castiguri in autoturisme depuse in 28 dec.1990 indeplinim conditiile?
    Suntem din Carei Satu Mare Daca da va rog sa ne contactati

    • Buna ziua!Am si eu un libret de economii cu dobândă si câștiguri in autoturisme de 5000 lei emis pe 23noiembrie 1973 actualizat ci dobândă pana in 1997 valoarea lui fiind de 9940 lei.As mai putea sa recuperez ceva bani din aceasta valoare?Mai am un libret de economii cu dobândă pe care am 571 lei la data de14 aprilie 1992ultima actualizare.Se mai poate recupera ceva din această suma?Va mulțumesc frumos!

  37. Buna ziua. Am nevoie si eu de ajutorul dumneavoastra. Avem patru librete de economii CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme emise in anii 1977, 1976, 1978 si 1979. Sunt diferite sume, de la 5.000 lei la peste 13.000 lei, adunate. Ce pot sa fac sa recuperez acesti bani? Multumesc anticipat

  38. am si eu un carnet cec cu dobanda si castigurii in autoturisme din 1983 .se mai poate recupera ceva ? daca da ce costurii sunt si ce procedurii trebuiesc urmate? va multumesc

  39. Bună dimineaţa.Am şi eu nevoie de ajutorul dumneavoastră.Avem cinci librete de economii CEC cu
    dobânda şi câştiguri în autoturisme emise în anii 1982,1983,1984,1985,cu suma neta de 5000 lei fiecare. Ce putem face să recuperăm aceşti bani?
    Mulţumesc pentru înţelegere.

  40. Buna ziua ,sunt in posesia unui CEC de 5000 de lei cu castigur in auto din anul 1987 ( titularul cecului este mama ,dar ea este in afara) , chestia e ca dorim sa scoatem banii , eu gasind cec-ul acum cateva zile . Sunt curios daca pot recupera o parte din banii investiti de parintii mei .

    • Buna ziua, facem o evaluare pe carnetele cec si va putem comunica. In acest sens, in urma solicitarii un coleg va reveni la dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  41. Buna ziua.Am un carnet CEC cu suma initiala de 5000 lei cu dobinda si cistiguri in autoturisme infiintat in 1978. La ultimul calcul al dobinzii in 1986 suma trecuta pe carnet este 9378 lei.Sunt sanse pentru recuperarea acestei sume de bani?

  42. Buna ziua
    Am un cec de 5000 lei cu castig autoturism,cu dobanzi cu tot ajunsese la suma de 7000lei .Se poate recupera ceva?Ce valoare se poate recupera pe acest cec?
    Va multumesc!

  43. buna ziua dl avocat Cuculis.Impreuna cu fratele meu sunt “fericitii” posesori a cate 2 librete fiecare de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme , fiecare a cate 5000 lei depuse de bunicul nostru in 4 ianuarie 1991. Am fost la cec bank zilele astea si mi-au dat un raspuns laconic, parca ezitau sa ne spuna situatia actuala, in plus mi-au sugerat ca actual nu aven nici un leu in cont pentru ca s-au devalorizat si in plus a trebuit sa mai platit si administrare de cont. In momentul de fata libretel;e nu sunt actualizate ci au ramas cu suma depuna in 1991. ce putem face pentru a recupera banii si care sunt cerintele pentru a intocmi dosarul. Va multumesc anticpat.

  44. Buna ziua,am si eu un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme ,eliberat in 20 nov 1990 cu suma 5000 lei depus,iar cu dobanda 8438 pana in 1995,am fost azi la cec si mi-a zis ca am in cont aprox 1 leu .va multumesc si daca se poate sa-mi dati un raspuns o zi buna!

  45. buna ziua am un libret de economii cu dobanda si cistiguri in autoturisme pe numele meu de fata emis in 10 sept 1991 cu 5000 lei depusi de tata as putea sa recuperez bani ??

    • Buna ziua stimata doamna. Un coleg va ca contacta pentru a putea lua act de acele carnete in vederea stabilirii posibilitatii recuperarilor sumelor. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  46. Buna ziua,domnule avocat!
    Bunica mea are un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme.Acesta a fost eliberat pe data de 29 martie 1991.Acum 5 ani a mers la cec sa vada daca poate recupera suma de bani ..insa acolo i-a fost rupt coltul drept al carnetului cu precizarea ca suma nu mai poate fi restituita.Tin sa precizez ca pe carnet nu apare faptul ca banii au fost inapoiati.Ce se poate face?

  47. Buna ziua, mama mea a avut bani depusi pt o masina la CEC (7000lei), a primit in 2008-2009 aproximativ suma de 21000.
    O cunostinta mi-a spus ca a auzit la radio zilele astea ca vor mai primi ceva dobanzi sau despagubiri.
    Este adevarat se va recalcula ceva? sau vor fi despagubiti doar cei care si-au mutat banii de la CEC la BRD?

  48. Buna seara! Sunt in situatia doamnei de mai sus. Am un cec cu 5000 lei cu dobanda si castig auto pus pe numele meu de catre tata in 1990. Exista posibilitatea unei despagubiri in acest caz? Multumesc!

  49. Buna seara! Sunt in situatia doamnei de mai sus. Am un cec cu 5000 lei cu dobanda si castig auto pus pe numele meu de catre tata in 1990. Exista posibilitatea unei despagubiri in acest caz? Daca da, ce este de facut? Multumesc!

  50. buna ziua ,am un carnet de cec de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme pe numele sotului decedat din anul 1990
    ce pot sa fac ?

  51. Buna ziua.
    Matusa mea are 5 cecuri cu dobanda si castiguri in autoturisme deschise cu suma de 5000 lei. Pana in anul 97 a fost si a redepus dobanzile. La terminarea filelor libertului angajatii de la CEC au spus ca u mai are sens sa faca aceste drumuri, ca dobanda o sa se depuna automat si cand o sa se hotarasca sa scoata banii o sa refaca calculele pt toata perioada trecuta. in 97 suma fiecarui libret ajunsese la 9757 ron. Va rog sa ne spuneti daca se mai poate recupera ceva si daca da in ce conditii?

  52. Buna seara! Am un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme pe numele meu de fata emis in 1990 cu 5000 lei depusi de tata. E situatie de despagubire?

  53. Salut 🙂 As dori sa fiu contactat de un coleg….Am ceva cecuri de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Bani depusi in anii 80′ in total vreo 25.000 . As mai putea recupera ceva? Si care este procedura ? 0768 .710.3xx.

  54. Buna ziua am un CEC cu dobanda si castig in autoturisme in valoare de 5000. Cum pot sa imi recuperez banii? Sunt depusi in anul 1985. Va multumesc!

  55. Buna ziua ! Detin doua librete de economii si castiguri in autoturisme pe numele meu depuse de catre mama in data de 05.07.1990 cu suma de 5000 lei pe fiecare cec. Se poate recupera ceva din aceste sume ? Cu stima, Cristian Ionut

  56. Buna ziua,

    Buna ziua,

    Soacra mea este posesoarea a trei librete CEC :
    -libret cu dobanda si castiguri in autoturisme – 5000 lei -din 28 dec 1981, pe numele sotului sau decedat;
    -libret cu dobanda pe termen – 2449 lei – ultima operatiune iunie 1992 – pe numele ei;
    -libret cu depuneri pe termen-10000 lei- din 1991, pe numele sotului decedat.
    Ce trebuie facut pentru a putea recupera ceva din aceste sume? Multumim.

  57. Buna ziua! Ma regasesc si eu oarecum in aceeasi situatie in sensul in care mama mea in varsta de 75 de ani are doua carnete CEC fiecare in valoare de aproximativ 8000 lei (5000 depuneri + dobanzi) pe numele dansei si inca unul pe numele tatalui meu , defunct, in valoare de aproximativ 10000 lei (5000 depunere + dobanzi). In ultima vreme mama a auzit ca ar exista o posibilitate de recuperare a banilor si are mari sperante legate de acest lucru. Va rog sa imi raspundeti daca exista o posibilitate de a recupera ceva bani, si daca da, ce ar trebui facut pentru a ma putea ocupa eu de asta. Va multumesc anticipat, Marian Albu 0723.388.xx8.

    • Buna ziua, comentariu a fost modificat in priviinta nr. de telefon tocmai pentru a va proteja de mesaje./telefoane nedorite. In acest sens, un coleg v-a preluat solicitarea si urmeaza sa revina la dvs. cu toate informatiile necesare. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  58. Buna ziua!
    Sunt posesorul a 4 buc. ” Libret de Economii cu dobândã si câstiguri in autoturisme ” din februarie 1990 . Am specificat exact ce scrie pe livrete deoarece am vazut ca exista si livrete ‘ fixe’ cu câstiguri in autoturisme . Doresc sa stiu daca pot recupera banii indexati asa cum spuneti .

    • Buna ziua. In primul rand, nu spunem noi, fiindca nu suntem leguitori, noi punem in executare si aplicare legile de pe masa legislativa prin urmare, in legatura cu aceasta legea va asigura de recuperarea acestor sume. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  59. BUNA ZIUA
    AM UN CEC LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI IN AUTOTURISME EMIS IN DATA DE 19.04.1985 CU 5000..VA ROG SA MA AJUTATI SA RECUPEREZ BANII.MULTUMESC ANTICIPAT!

  60. Buna ziua,

    Am un Libret de economii cu dobanda si castiguri CEC, cu 5000 Lei depusi de bunicul meu (decedat), in numele meu, la 1 martie 1988. Va rog sa ma ajutati cu informatiile necesare recuperarii banilor.

    Va multumesc anticipat.

    • Buna ziua. In legatura cu solicitarea dvs. si in raport de
      dispozitiile legale, puteti recupera aceste sume de bani indexate la 2013.Av. Cuculis 0722298011

  61. Buna ziua,
    AM:
    1 carnet din 07 aug 1990 cu dobanda si castiguri in autoturisme
    3 carnete din 29 aug 1990 cu dobanda si castiguri in autoturisme
    Toate 4 au dobanda recalculata in 1998.

    Va multumesc

    • Buna ziua stimate domn. In legatura cu solicitarea dvs. si in raport de
      dispozitiile legale, puteti recupera aceste sume de bani indexate la 2013.
      Un coleg avocat revine la dvs. cu precizarile necesare. De asemenea o sa
      va rog sa ne lasati si un nr. de telefon pentru a facilita comunicarea cu
      unul dintre colegii nostri specializati in acest tip de litigiu.Cu stima,
      av Cuculis 0722298011

  62. Va salut domnule avocat!
    Am si eu 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme (cu ultimul sold de 10000 de lei fiecare) si 1 cu dobanda cu sold de 42000.
    Se mai poate face ceva pentru recuperarea banilor?
    Cu respect, Ionut Broscoi.

    • Buna ziua stimate domn. In legatura cu solicitarea dvs. si in raport de dispozitiile legale, puteti recupera aceste sume de bani indexate la 2013. Un coleg avocat revine la dvs. cu precizarile necesare. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  63. Buna ziua,
    Detin un CEC in valoare initiala de 5000 Lei, emis la data de 8 Octombrie 1990. Ultima calculare a dobanzii s- a efectuat in anul 2003. Va rog sa-mi spuneti daca este posibila recuperarea banilor, cu dobanda aferenta si de ce documente este nevoie pentru aceasta. Bineinteles va rog sa-mi spuneti si care sunt obligatiile fata de cabinetul dumneavoastra.
    Cu sima.
    Livius Grozdi

    • Buna ziua stimate domn. In urma solicitarii efectuate de catre dvs. revenim cu mentiunea ca un coleg specializat va analiza solicitarea si veti primi informati pe email. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  64. buna ziua,

    Am si eu 2 carnete de economii depusi in anul 93,unul este 10000 lei ,celalat s-a depus 5000 lei+5000 lei peste cateva luni,ultima dobanda a fost in 2002.

    As dorii sa stiu daca se poate recupera suma+dobanzile.

    multumesc

      • Buna seara,
        detin mai multe CEC-uri de 5000 lei(cu dobanda si castiguri in autoturisme),cu dobanda,cu dobanda si castiguri,cu dobanda pe termen.
        Ma alatur si eu demersului dumneavoastra,in sprijinul nostru,al celor de mai sus in speranta ca se mai poate recupera ceva.M-am adresat de cateva ori sucursalei CEC din localitatea mea si am primit raspunsuri jignitoare de mi-a taiat”apetitul”pentru a mai intreprinde ceva.
        Astept indicatii cu privire la cele necesare acestei actiuni.
        Va multumesc.

      • detin si eu un carnet de economii si castiguri in autoturisme cu valoarea de 5000 lei din anul 1990,ca si ceilalti as dori sa stiu daca se mai pot recupera banii.

        multumesc,astept un raspuns

  65. sunt si eu posesorul unui libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme datat 5 septembrie 1990 cu suma de 5000 lei.

    astept un raspuns,muultumesc

    0722725451

  66. Buna seara,

    Detin in familie 2 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, unul din anul 1981 si unul din anul 1991, in valoare de 5000 lei fiecare.
    OUG 156/2007 completata prin OG 19/2014 face referire la despagubiri pentru persoane fizice care au constituit depozite la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme.
    Sa inteleg ca este posibila recuperarea, in instanta, a sumelor precizate mai sus ?
    Va rog sa-mi comunicati de ce documente am nevoie si care ar fi obligatiile fata de cabinetul dumneavoastra.

    Cu stima,
    Botas Ioan

    • Buna ziua in legatura cu solicitarea dvs. primul pas o sa fie intrarea in legatura cu unul dintre colegii specializati, ce se va face pe adresa pe care ati lasat-o dvs. iar datele problemei vor fi aflate ulterior. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  67. sunt si eu posesorul unui libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme datat 5 septembrie 1990 cu suma de 5000 lei.

    astept un raspuns,multumesc

    0722725451

  68. Buna seara!Detin 3 carnete cec de 5000 lei cu castiguri in autoturisme unul pe mine si celelalte pe tata si mama decedati.Ce pot face?Multumesc!

  69. Buna ziua,
    detin mai multe CEC-uri de 5000 lei(cu dobanda si castiguri in autoturisme,an 1985,1990),cu dobanda,cu dobanda si castiguri,cu depunere la termen.Doresc sa ma alatur si eu celor din categoria de mai sus,cu speranta ca se mai poate recupera ceva.Am avut cateva incercari nereusite,de discutii,la ghiseul sucursalei din localitatea mea,dar raspunsurilor au fost jignitoare.
    Astept indrumari .
    Va multumesc.

  70. Buna seara,

    Am completat si formularul de mai sus. Avem un “libret de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme” emis in 1990 pe numele sotiei. Ultima depunere apare in 97-99, soldul final fiind de 9820 lei.

    Astept un feedback de la dumneavoastra (sau colegi) cu privire la variantele de abordare disponibile in acest caz, in sensul recuperarii unei sume de bani (mai mult de 1leu :)).

    Va multumesc!

  71. buna ziua detin 4 cecuri ,cu dobanda si castig in autoturisme in val de 5000 lei fiecare,depusi in ani 1980,82,85,87, cum pot sa recuperez acesti bani??

  72. Buna ziua,
    In data de 26 octombrie am trimis un email la adresa avocat@indrumari-juridice.eu, cu datele exacte ale unor librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Ulterior am retransmis emailul la adresa unei colege de la cabinetul Dvs. Am incercat de mai multe ori sa vorbesc cu colegii Dvs si prin telefon. S-ar putea, va rog, sa mi se raspunda la email, punctual la intrebarile puse?
    Va multumesc mult.

    • Buna ziua, tinand cont de faptul ca ati intrat intr-o lista de asteptare urmeaz ca si colegii nostrii sa vina in raspunsul dvs. in scurt timp, cu stima, av Cuculis 0722298011

  73. Buna ziua,

    Socrul meu are un libret de economii cu dobanda si castiguri pentru autoturisme. Este completat un singur rand in data de 16 octombrie 1997cu suma de 100.000 lei vechi.

    Se mai poate recupera ceva?

    Multumesc.

  74. Bună ziua,

    Aş vrea să ştiu cum pot obţine despăgubiri pentru un cec de 70000 de lei (pentru achizitionarea unei Dacii) din 1989 in conditiile in care nu mai detin libretul de economii (ci doar chitanta de depunere si extrasul de cont).

    Reprezentantii CEC mi-au comunicat ca arhiva nu mai este dipsonibila. Nu ar fi trebuit să primesc acesti bani in baza documentelor mentionate de HG 392/2014? Mentionez ca banii nu au fost transferati la BRD, ci au ramas la CEC. Va multumesc pentru raspuns!

  75. Buna ziua.
    Detin si eu 2 librete de economii si castiguri in masina unul emis in 1986 si unul in 1990 cu dobanda calculata pana in 1996. tel 0720011467

  76. Buna, am si eu 2 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme valoare 5000 lei , in total familia avem undeva peste 10 cecuri . Doresc sa ma contactati pe email pentru indrumarea demersului juridic,
    Cu multumiri si respect,

  77. Buna ziua, eu si familia mea detinem 12 sau 14 astfel de cec-uri de 5000 lei cu castiguri in autoturisme. Este posibil sa recuperam depozitele? daca da cam cat dureaza procesul si ce onorariu pretindeti dumneavoastra?

    • Buna ziua. In legatura cu solicitarea dvs. cu siguranta informatiile va vor parveni pe adresa dvs. de email pusa la dispozitie. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  78. Buna ziua,
    Va contactez cu privire la “Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme” intrebarea catre d-voastra este termenul la care putem avea primele notificari oficiale pentru cei ce au inceput procesul cu firma d-voastra.
    Pt a intelege mai bine, va rugam sa ne dati dvs o referire la stadiul procesului,cite persoane au apelat,sau numarul aproximativ de Librete inregistrate in evidenta pina la data de 10.11.2014 .
    Multumim.

    • Buna ziua. Procesul la acest punct are in compunere 256 de persoane pentru fiecare in parte a fost emisa plangerea prealabila si la momentul primirii raspunsurilor pentru toti cei angrenati in acest litigiu se vor face si cererile de chemare in judecata. Apreciez la sfarsitul lunii decembrie 2014. 15-19 DEC. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  79. Buna ziua,
    As dori sa ma interesez in legatura cu procedura valorificarii libretelor de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, emise de CEC. Familia mea detine 3 librete emise in anul 1981, respectiv 1990, toate deschise pentru suma de 5000 lei si avand urmatoarele solduri finale calculate in anul 2001: 12.074 lei, 12.016 lei si 11.982 lei. Va rog, de asemenea, sa-mi spuneti care ar fi suma indexata pentru aceste 3 librete, respectiv ce costuri ar implica procedura. Situatia detaliata a libretelor am prezentat-o in emailuri trimise catre firma Dvs. V-am adresat si cateva intrebari specifice. Va multumesc

  80. Buna ziua,
    Am doua carnete CEC de 5000 lei cu castiguri in autoturisme; unul din 1990 si altul din 1986. Doresc sa ma ajutati cu recuperarea sumelor prin cabinetul dv. de avocatura.
    Multumesc!

  81. sotul meu detine un CEC Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, data primei depuneri de 5000 lei la 3 mai 1990. In 1996, soldul final cu dobanda aferenta era de 8958 lei. Va rog sa-mi spuneti daca este posibila recuperarea banilor, cu dobanda aferenta si de ce documente este nevoie pentru aceasta. Va rog sa-mi spuneti si care sunt obligatiile noastre financiare fata de cabinetul dumneavoastra.

  82. Bună ziua!
    Am și eu o nelămurire:
    Se pot recupera banii depuși in Iulie 1990 ca moștenire de la bunici pe numele meu.
    Și cât ar însemna suma de 23500 lei la valoarea de astăzi 2014. Stima
    Aștept răspuns!

  83. Eu si sora mea avem cate un libret de economii cu castiguri in autoturisme din 1991, am vrea sa recuperam dobanzile. Doresc sa ma contactati pe email pentru indrumarea demersului juridic,
    Cu multumiri si respect,

  84. Buna ziua. Bunica mea are pe carnetul cec suma de 62.087 . Ultima depunere a fost in 1998. De atunci nu a mai depus nimic si nici nu a retras vre un ban. Putem retrage acesti bani? Multumesc

  85. buna seara tatal meu afost luat an armataan anu1979si sa eliberata an anu1981iau ramasa an cec 3000 lei vechi am vrea sastim daca se mai pot recupera bani”?

  86. Buna ziua,
    Parinti miei au 2 carnete de 5000 cu castig in masina, unu din 90 si celalalt din 92. Acuma am notat ca vreti sa incepeti in 15-9 decembrie. As vrea sa stiu daca inca sunt in timp.

  87. Buna ziua!Am si eu un cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in care mi s-a depus sume de bani de catre bunicul meu pe numele meu in perioada anilor 91-93! Mi s-a depus aproximativ 8000 de lei!Intrebarea catre dvs este cum procedez pt a recupera banii si ce comision percepeti?multumesc anticipat

  88. Buna ziua! As dori sa stiu in ce stadiu suntem cu procesul cu referire la ,,Librete de economii cu dobanda si castiguri auto” pe numle tatalui mei ,,Muresan Ioan”.
    Va multumesc.
    Sarbatori Fericite! cu multa sanatate si liniste sufleteasca

  89. Buna ziua detin un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme.Banii au fost depusi in data de 7 martie 1990 in valoare de 5000 lei iar un 1991 aveam 5385 lei va rog sa-mi spune-ti procedura de urmat pentru recuperarea banilor.Din ce am citit in lege eu am inteles ca se refera doar la depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme astept raspuns pe mail.
    O seara buna.

  90. Buna ziua!
    Detin 3 cecuri, primul in valoare de 10.000 de lei, al doilea de 9.700 si al treilea de 1950. Prima depunere a fost in 1986 si ultima in 1995. Intrebarea mea este daca se pot recupera banii si despre ce suma ar fi vorba.
    Multa stima!

  91. Buna seara,
    Sunt posesorul unui”Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme”cu suma depusa de 5000 lei 1979.Ultima dobanda s-a actualizat in anul 2000 iar suma ajunsese la 11765 lei.As fi interesat daca se poate recupera ceva de pe acest CEC.
    Va multumesc!

  92. Buna ziua,
    Incerc din nou sa va contactez. La incercarea precedenta nu am primit raspuns. Nu stiu daca acest gen de petitii mai fac obiectul atentiei d-voastra. Sintem in posesia a 2 librete CEC cu dobinda si cistiguri autoturisme, emise in 1976 – respectiv in 1970.
    La adresa facuta catre CEC Bank, raspunsul a fost ca, in urma aplicarii prevederilor legii 348/2004, nu mai figuram in evidentele bancii cu disponibilitati pe aceste instrumente de economisire.
    Acestea fiind spuse, as dori sa stiu daca se mai poate face ceva si, daca da, ce anume. In speranta ca acest gen de probleme mai face obiectul activitatii dumneavoastra, astept un raspuns pe mail, in urma caruia sa va pot contacta.
    Multumesc.

    • Buna ziua. Datorita faptului ca sunt foarte multe solicitari si timpul de raspuns este mai indelungat. Ati primit un raspuns vizavi de solicitarea dvs. pe emailul pus la dispozitie. Banii se pot recupera exclusiv prin instanta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  93. Am descoperit acest site si mi-am amintit de existenta unui Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme , cu o depunere initiala de 5000 lei in 1982 si ultima dobanda calculata in 1998. In cazul in care considerati ca mai este posibila o actiune de recuperare, as ruga sa fiu contactata pe adresa de mail notata mai sus. Cu multumiri, Elena Rusu

    • Buna ziua stimata doamna. Exista deja litigii colective pe aceasta tema iar un coleg avocat urmeaza sa va contacteze in acest sens. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  94. am si eu un libret de economi cu dobanda facut an anul 1980 facut de bunicu meu dar cecul este pe numele meu an total am suma de 5600 lei credeti ca ami mai pot recupera bani va multumesc

  95. Buna ziua,avem si noi 2carnete cec cu castiguri in autoturisme ,suma 5000 fiecare in febr 1987.as vrea sa recuperam acesti bani.va rog sa imi spuneti cum putem proceda,un mail cu toate comisioanele dvs.multumesc

  96. BUNA SEARA,NUMELE MEU ESTE NEGRU IONUT CIPRIAN SI AM SI EU 1 CEC CU DOBAND si castiguri in autoturism din anul 1986 cu suma de 5.000 lei si dobanda calculata in 1995 in cuantum de 10731.S

  97. BUNA SEARA,NUMELE MEU ESTE NEGRU IONUT CIPRIAN SI AM SI EU 1 CEC CU DOBAND si castiguri in autoturism din anul 1986 cu suma de 5.000 lei si dobanda calculata in 1995 in cuantum de 10731.Se mai pot recupera?

  98. Buna ziua,

    Am si eu o situatie similara cu a doamnei Elena Rusu.Detin doua carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme.
    Unul din 1990 cu suma in valoare de 10.378 lei ultima dobanda inregistrandu-se in 1999 si cel de al doilea din 1985 in valoare 11892 ultima dobanda inregistrandu-se in 1999.
    Considerati ca se mai poate face ceva in acest sens?
    Daca da , va rog sa imi dati mai multe detalii ! Cu multumiri !!!

  99. Buna seara,doresc eu ceva informatii despre onorariile dvs.Am si eu de recuperat 2 carnete cec auto,suma 5000 fiecare depuse in 5feb 1987 de catre parintii mei.Astept vesti de la dvs.Multumesc

  100. buna ziua suntem 3 frati ,si fiecare dintre noi,are aceste cecuri cu sume depuse din 1986,si cumulate la un loc au o valoare de 30000 lei,de ce tot timpul omul de rind este calcat in picioare,de mai marii statului.si nu se dreptate,la niste oameni care au facut tot efortul sa depuna acesti bani ,ptr un viitor ma ibun .ce puetm face sa recuperam acsti bani .multumesc astept raspuns

  101. se dau fel si fel de legi ptr despagubirea,anumitor persoane .,in fel si fel de cazuri,de ce trebuie sa fim noi tot timpul cei mai prosti.faceti dreptate,sunt niste bani pe care statul ia folosit,in interesul lor,cine este de vina ?de unde putem recupera acesti bani.multumesc

    • Buna ziua stimata doamna. In legatura cu solicitarea dvs. este important sa aveti in vedere ca banii acestia se restituie doar in instanta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  102. Buna seara am si eu doua cecuri livret de economii cu dobinda si cistiguri in. Autoturisme in valoare de 5000 de lei vechi unu este din anul1938 si unu din 1968 eu sunt din comuna baleni judetul dimbovita va rog sa ma indrumati cum pot sa recuperez banii va multumesc

    • Buna ziua am si eu 4 cecuri livret de economi cu cistiguri in autoturism in valoare de 5000 va rog frumos indrumatima sa stiu ce sa fac sa recuperez bani daca se poate va multumesc

  103. Buna ziua
    parinti mei au 6 cecuri pe autoturisme de 5000 de lei din jurul anului 1985 si au fost actualizate ultima data in jurul anuli 1995
    acum sunt in valore actualizata de aproximativ 9500
    spun detalii aproximative pentru ca cecurile sunt in Romania iar eu cu familia suntem cu un copil la un transplant de celule stem in Italia intro stare foarte grava
    Parinti mei sunt inaintati in varsta si bolnavi
    credeti ca as putea recupera bani de pe aceste cecuri si daca da ce ar trebui sa fac ca sa reprezint si parinti
    Neam bucura mult daca am primi un raspuns

    cu respect fam Crisan
    tel 0728002379

  104. Buna ziua!
    Sunt posesoarea a 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, din anul 1990.
    Am extras dobanda de pe aceste carnete CEC pana in anul 1994, soldul de 5000 lei ramanand intact.
    As dori sa ma informati daca mai pot recupera banii si ce procedura ar trebui sa urmez in acest sens.
    Multumesc!

  105. Buna ziua!
    Sunt posesoarea a 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1990.
    Am extras dobanda de pe aceste carnete CEC pana in 1994, soldul de 5000 lei ramanand intact.
    As dori sa ma informati daca imi mai pot recupera banii si ce procedura ar trebui sa urmez in acest sens.
    Multumesc!

  106. Buna ziua,

    Familia mea are 4 librete cec de economii si castiguri in autoturisme depuse inainte de 1989.Doresc sa aflu daca putem recupera banii.
    Va multumesc

  107. Buna ziua.Am si eu un cec libret pentru dacia in valoare de 5000 + dobanda depusi de unchiul meu pe nume meu .au fost depusi in anul 1986 7 februarie.as vrea sa stiu cum pot sa imi recuperez banii.Va multumesc.

  108. Am descoperit acest site si mi-am amintit de existenta unui Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme , cu o depunere initiala de 5000 lei in 1984 + altul cu o valuare de 3500. In cazul in care considerati ca mai este posibila o actiune de recuperare, as ruga sa fiu contactat pe adresa de mail notata mai sus as vrea sa recuperam acesti bani, va rog sa imi spuneti cum putem proceda,un mail cu toate comisioanele pasi de urmat etc. multumesc.

  109. Buna ziua ,
    Sunt posesorul a 7 librete de economii cu dobanda si castguri in autoturisme in valoare de 5000 de lei Depusi intre ani 1977-1984 .as dori sa stiu daca a inceput procesul si daca pot interveni pe parcursul procesului sau trebuia sa fiu de la inceput parte in proces ,si care sunt sumele pe care trebuie sa le platesc catre dumneavoastra .

    VA MULTUMESC

    • Buna ziua-ma numesc Anghel Constantin si sunt din Timisoara-ati primit un raspuns la cererea dv-sti demarat ceva in acest sens in legatur cu cecurile de 5000lei-ma puteti informa si pe mine ce demersuri sa fac?

  110. Pentru un cec dacia cu valoare de 5000 de lei ce castiguri sunt ? cei de la cec bank au sus ca este un castig de 50 de bani…

    • Buna ziua, in legatura cu problema dvs. aspectele pe care le-ati solicitat au fost transmise mai depare catre colegii nostrii. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  111. Buna ziua,
    In data de 07.02.2015 am completat formularul de mai sus pentru demararea procedurii in legatura cu recuperrarea banilor de pe trei librete de economii CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5.000 lei fiecare, emise la data de 13 ianuarie 1990, doua bucati, si una la data de 30 decembrie 1991. Va rog sa-mi comunicati daca procedura mai este de actualitate si in caz afimativ ce demersuri mai am de facut in acest sens.
    Cu stima si respect,
    Erdei Gheorghe Iosif 0740083xxx

  112. Buna ziua!
    Sunt posesoarea a 3 librete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1990. V-as ruga sa-mi indicati procedura prin care pot solicita recuperarea sumelor depuse.
    Multumesc!

  113. Buna ziua am si eu 4 cecuri livret cu dobinda si cistiguri in valoare de 5000 lei st din dimbovita va rog spunetim ce fac indrumatima va multumesc o zi buna

  114. Buna ziua…mama mea are un cec de 5000cu castiguri in autoturisme din anul 1987,exista posibilitatea sa mai ia ceva bani dupa acel cec??

  115. buna am si eu doua carnete deCECde cate 7900lei ,ma am dus la CECsa intreb de ele si mi sa spus ca sau denomizat…e posibil?

  116. buna ziua,
    parintii mei au 6 cecuri de 5000lei cu castig in autoturisme depuse in anii ’90 si’91 dintre care trei in ’90 si 3 in ’91
    doua dintre aceste cecuri sunt pe numele tatalui si 4 pe numele mamei
    va rog sa ma indruma-ti pentru a putea recupera munca parintilor mei care la ora actuala nu au nici un venit

    mai avem in posesie si trei cecuri din ’96 in valoare de 30000lei,50000lei si respectiv 220000lei
    la acestea se poate obtine ceva?

  117. Buna seara,
    Avem in familie mai multe cecuri, librete de economii cu castiguri in autoturisme din mai multi ani., ’81,’90, ’03 in valoare de 5000 si 10,000. Ne puteti ajuta sa le valorificam ?

  118. Buna ziua , sunt unul din depunatorii pagubiti de CEC a unor sume de bani , castigati prin munca de mic copil , pe librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii 1980 si 1987 . Sumele sunt cuprinse intre 6.400 si 6.700 lei cu ultima actualizare a dobanzii fiind din 1993 . In anul 2009 am solicitat sucursalei judetene CEC Satu Mare restituirea sumelor depuse cu dobanzile aferente si mi s-a raspuns ca in urma aplicarii Legii 348/2004 privind denominarea monedei nationale sumele sunt derizorii sub 15 lei . Arat ca este japca pe fata a CEC intrucat pe librete este inscris foarte clar faptul ca statul garanteaza sumele depuse , lucru care este sfant . Mai mult exista un precedent referitor la cei care au obtinut in instanta sumele de bani depuse pentru DACIA (cei 70.000 lei vechi) pentru care s-au primit undeva la 24.000 lei noi . Denominarea este un motiv pueril , avand in vedere ca la cei cu DACIA li s-au restituit sumele de bani fara a se face referire la denominare . Multumim mult , asteptam demersuri este o cauza de mare amploare si merita eforturile !!!

  119. Buna ziua am si eu 4 cecuri livret de economi cu cistiguri de autoturisme in valoare de 5000 indrumatima spunetim unde pot sa ma duc si ce sa fac comunicati cu noi multumesc

  120. Bună seara,

    Domnule avocat Cuculis, dețin un libret de economii CEC cu dobândă și câștiguri auto. Mama a depus, pe numele meu, în anul 1990 (12 februarie) suma de 5000 lei; și ea deține tot un astfel de libret din data de 29 decembrie 1980.
    Vă rog să îmi spuneți dacă se mai poate face ceva cu ele sau nu. Există posibilitatea unei despăgubiri?

    Mulțumesc anticipat.

  121. Buna ziua,
    Sunt posesorul a 6 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii 1982, 1983, 1985 și 1997. Doresc sa-mi recuperez banii de pe aceste librete cu ajutorul dumneavoastra. Va rog sa-mi comunicati pașii de urmat.
    Cu stimă,
    Chivari Dorel Sorin 0741076654

  122. ma numesc spataru constantin,sunt din maramures si am 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme,toate au fost deschise cu 5000 de lei dar acum au fiecare cate 9757 lei,sunt emise in anii 1981,1985 si 1986,sunt al surorii mele,al mamei si al meu,toti sunt in viata,exista vreo posibilitate de a recupera banii?Va multumesc si astept raspuns daca dumneavoastra puteti face ceva pentru noi.0743350995 spataru

  123. Buna ziua,
    Am 4 Librete de economii cu dobanda si solicitarea castiguri in autoturisme in valoare aproximativa de 5500 lei fiecare.
    As vrea sa stiu daca ma puteti ajuta cu recuperarea sumelor. Multumesc

  124. Buna ziua,

    Am 2 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii 1991 si 1992 si un carnet cu dobanda si economii. Doresc sa-mi recuperez banii, va rog sa-mi comunicati care sunt posibilitatile si sansele.
    Multumesc

  125. Buna ziua. Sunt din Bucuresti si am in familie 4 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Fiecare are valoarea de 5000 de lei si sunt din anul 1990. As vrea sa recuperez prin intermediul dumneavoastra sumele de bani. Vreau sa stiu ce pasi trebuie sa urmez. Multumesc mult.

  126. Buna ziua!Am un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din 24.oct.1981
    Doresc sa stiu daca se mai pot recupera banii si care este procedura.Multumesc

  127. buna ziua! am 3 carnete cec cu castiguri in autoturisme de 5000 lei ,din 1976,1978 si 1990.toate 3 au dobanda calculata pana in anul 1996. mai sunt sanse de recuperare ? si daca da dare sunt pasii de urmat? va multumesc.

  128. buna ziua
    sant posesorul unui libret CEC de economii
    cu dobanda si castiguri in autoturisme ,emis in 1985.
    care ar fi pasii necesari de urmat ?
    va multumesc
    bosinceanu dan ,constanta
    0722 722990

  129. Buna ziua,
    am lasat mesaj pe mail la adresa de pe site , insa nu am primit raspuns. Va rog sa ma informati cum pot obtine recuperarea sumelor, am doua carnete CEC in valoare de 5000 de lei cu castiguri in autoturisme, emise in 1990. Unul este pe numele mamei mele, decedata in urma cu cativa ani. Multumesc.

  130. Buna ziua,tatal meu are un libret de economii cu dobanada si castiguri…nu scrie si “in autoturisme”…si pe el sunt depuse in jurul anului 90 , 3 sume ,1000 ,2000 si 5000…la care ultimul sold este de 5200…se mai poate face ceva ? va multumesc !

  131. buna ziua ,am si eu 4 librete cu dobanda si castiguri in autoturisme,toate deschise cu suma de 5000lei.
    se mai pot recupera banii?

      • buna s dori sa stiu daca ati primit actele ce le am trimis prin mail cam de 1 luna caci am fost contactata ca sa trimit copii acte dar apoi nu am primtconfirmare cum ca ati primit actele.cand m au sunat prima oara au zis ca ma vor contacta dupa primirea actelor.

  132. Am doua librete CEC de 5000 lei vechi din 1970 si unul cu 1000 lei din 1989, dar nu am notificari de la CEC pt, ca am solicitat doar verbal suma si am fost tot amanat pana cand mi-a zis ca nu se mai poate.
    Dar am inteles ca nu a reusit nimeni pana acum in tara sa recupereze banii la indexul de inflatie de acum sau cu dobanzile aferente.

  133. Buna ziua,

    Mama mea are doua librete economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1990 si un libret de economii cu dobanda din anul 1992. Exista vreo posibilitate de a recupera banii?
    Multumesc

  134. Buna ziua,
    si eu am doua librete CEC cu valoare de 5000 lei si castiguri in autoturisme, din anul 1990. Cum se pot recupera banii? Multumesc.

  135. Bună ziua. Am și eu un libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. Am depus în 1985 5000 lei, la 1999 aveam sold 11309.va rog sa îmi spuneți dacă mai pot recupera și ce suma.mentionez ca din 1999 și până în prezent nu am mai fost la cec. Va mulțumesc!

      • Buna ziua as dori sa fiu ajutat, sunt in posesia a 4 librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme.au fost depuse pana in 1990 .
        Va multumesc

  136. Stimate,Domnule avocat,am vizualizat raspunsurile dv pertinente si incurajatoare, drept ptr. care doresc sa ma alatur si eu celorlanti solicitanti. Detin 6 librete de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme din 11 febr. 1991 si doresc recuperarea sumelor cuvenite.Precizez ca dobinda este calculata pina in anul 1999 ajungand la suma de 10160 lei fiecare libret.Va multumesc si astept cu incredere solutii de rezolvare.

  137. Buna Ziua!
    Sunt in posesia uni Libret CEC cu dobanda si castiguri in Autoturisme in valuare de 5000lei Bani au fost depusi in 1991
    iar in 1999 a fost recalculata dobanda avand 10044 lei Asi dori sa ii recuperez

      • buna ziua, am trimis anul trecut copie dupa buletinul de identitate asa cum ati solicitat in cazul recuperarilor CEC-urilor de 5.000 lei cu castiguri in ,masini Dacia. De anul trecut nu am primit nici un raspuns. Aveti idee ce se intampla? Cu stima, Volosciuc

        • Buna ziua stimate domn, in legatura cu problema dvs va anuntam ca nu ati comunicat un nr. de telefon iar la adresa de email nu ati raspuns motiv pentru care a fost imposibila comunicarea cu dvs. Va rog sa reveniti la 0314124888 sau 0722298011 Cu stima, av Cuculis

  138. Azi este prima oara cand incerc sa aflu daca Cec-urile cu castig in bani si autoturisme mai au valoare. Am 7 Cecuri eu si mama din 85′ , care este procedura, s-au ce se poate face; Va multumesc , astept raspuns.

  139. Am trimis si eu la dvs o copie CI si o copie a carnetului CEC.
    Vreau sa imi comunicati daca aceste documente au ajuns in posesia dumneavoastra.
    Multumesc!

  140. Buna ziua,

    Detin si eu doua astfel de librete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de cate 5000lei fiecare. Inteleg ca in ultimii 2-3 ani s-au adunat destul de multe cazuri asa ca astept cu nerabdare un reply din partea dumneavoastra.

    O zi buna!

  141. Buna ziua. In anul 1986-1987 am depus la CEC suma de 45.000 lei in vederea achizitionarii unui autoturism Dacia. In anul 1991-1992, i am retras. Mai am dreptul la despagubiri avind in vedere ca nu mai am actele doveditoare si ca banii au fost retrasi? V as ruga sa mi spuneti in cazul in care am dreptul la despagubiri, unde trebuie sa ma adresez.

  142. Am trimis actele cerute pe mail, insa nu am mai primit nici un raspuns, confirmare sau altceva. Se poate verifica daca a fost primit mail-ul? Multumesc.

  143. Buna ziua
    Detin 2 carnete cec de 5000, din anul 1986, ultima recalcuare a fost in 1994 + dobanzile aferente rezulta 8160 fiecare carnet
    Cum as putea sa recuperez acesti bani?

  144. Bună ziua V-am scris la sfârșitul lunii martie și am primit un răspuns pe adresa dumneavoastră Cum că o să ia cineva legatura cu mine. Este vorba despre un libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme. As dori sa știu ce trebuie făcut. Nr meu 0740090641. Va mulțumesc.

  145. Buna ziua ,v-am scris acum 3 saptamani si nu am primit nici un raspuns .Am 7 cec-uri cu dobanda si castig in autoturisme, ce trebuie sa fac. Va multumesc…

    • Buna ziua, din pricina solicitatilor multiple cateodata se mai decaleaza raspunsurile insa cu siguranta puteti face parte dintr-un litigiu colectiv. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  146. Am si eu 4 cecuri cu dobinda si cistiguri in autoturisme cum pot lua legatura cu dumneavoastra va rog frumos indrumatima

  147. Buna seara , ,Domnule avocat,am vizualizat raspunsurile dv pertinente si incurajatoare, drept ptr. care doresc sa ma alatur si eu celorlanti solicitanti. Detin 4 librete de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme din anul 1985 care au ajuns la valoarea de peste 10000 lei fiecare in anul 1999, este vreo speranta de recuperare a banilor ? Care este procedura ?

  148. Buna ziua . Stimate,Domnule avocat,am vizualizat raspunsurile dv pertinente si incurajatoare, drept ptr. care doresc sa ma alatur si eu celorlanti solicitanti. Detin4 librete de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme din 1985 , 1990 si doresc recuperarea sumelor cuvenite.Precizez ca dobinda este calculata pina in anul 1999 ajungand la suma de peste 10000 lei fiecare libret.Va multumesc si astept cu incredere solutii de rezolvare.

  149. am asteptat un raspuns la solicitarea mea , daca se poate recupera sumele ramase la cec . va multumesc

  150. Buna seara.. As avea si eu o intrebare, daca ati vrea sa imi raspundeti si mie. Am inteles, din cate am citit mai sus, ca cei care detin carnete CEC, cu o valoare de 5 000 lei, cu castiguri in autoturisme, au sanse mari sa recupereze niste banuti.
    Ce nu inteleg eu, de ce in cazul acestor carnete se poate face ceva, iar in cazul celorlalte, absolut nimic. In fond, un astfel de carnet are pe el 5 000 de lei, eu am un carnet CEC cu dobanda si castiguri, cu 11 000 de lei, care, mi s-a spus ca nu mai valoreaza nimic, desi, la vremea respectiva, in 1988, 1989, 90, insemnau bani, iar cineva s-a folosit de ei atunci.. Va intreb doar pe dumneavoastra, credeti ca s-ar putea face ceva si cu celelalte tipuri de carnete CEC?

    • desi nu sunt acelasi lucruri, salariul cand il iei si-l cheltui nu mai ai de unde sa recuperezi banii aia, atlii poate… Statul nu da banii, mai mult ia 🙂

  151. Buna ziua,am si eu 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii ’83,’85,’86 cu cate 5000lei depozit.Vreau sa stiu daca se mai pot recupera acesti bani plus dobanzile aferente si ce demersuri trebuie intreprinse .Va multumesc.

  152. Buna seara!
    Detin si eu un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, emis de CEC la data de 14.03.1991. Suma depusa a fost de 5000 lei, iar pt. perioada 1991-1995, mi-a fost calculata dobanda in valoare de 3352 lei.
    As dori sa stiu care este procedura de recuperare a sumei si care sunt cheltuielile aferente acestei proceduri.

    O seara buna!

  153. Buna ziua!
    Sunt in posesia unor Librete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000lei. Care este procedura ?

  154. Buna seara! Asemeni d-lui Nicolae, asteptam si eu un raspuns.Mai raspunde cineva postarilor de aici sau nu?

    • Buna ziua, noi suntem alaturi de dvs. de peste 6 ani de zile asa ca puteti sa aveti toata increderea ca desi se mai intarzie cateodata din cauza solicitarilor care se ridica la ordinul miilor, va contactam cu siguranta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  155. Buna am fost contactata de colegiI dumneavoastră dar aşdordori sa stiu.mare cam cat s ar putea de recupera dintr un cec din 1980 deschis cu 5000.
    Aş vrea sa stiu suma in lei sau euro. Va multumesc

    • Buna ziua. In legatura cu problema dvs. o sa va rog sa asteptati sa va contacteze unul dintre colegii nostrii. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  156. Buna seara!
    Detin si eu 2 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, emis de CEC la data de 27.12.1990. Suma depusa a fost de 5000 lei, iar pt. perioada 1991-1994, mi-a fost calculata dobanda totala in valoare de 7581 lei.
    As dori sa stiu care este procedura de recuperare a sumei si care sunt cheltuielile aferente acestei proceduri.

  157. Buna ziua!
    Detin si eu 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, emis de CEC la data de 04.11.1991 si 16.07.1992 . Suma depusa a fost de 5000 lei. Toate sunt pe numele iubitului meu.
    As dori sa stiu care este procedura de recuperare a sumei si care sunt cheltuielile aferente acestei proceduri.

  158. Buna ziua! Am gasit de curand un libret de economii CEC în valoare de 10.000 lei pusi de bunicul meu pentru mine in anul 1993. Imi puteti spune aprooximativ ce suma ar trebui sa iau acum? Aud ca “poate iti ajung de un pachet de tigari”, iar daca ar fi adevărat e normal sa iau asa putin sau trebuie sa actionez in instanta? Multumesc anticipat!

  159. Buna ziua! Detin doua librete de economii CECcu valoare de 5000lei,,din anul 1990 si 1991,cu dobanzile aferente pana in anul 1994.Doresc sa stiu care este modalitatea de recuperare a acestora si cui trebuie sa ma adresez.Va multumesc ca ne sprijiniti si indrumati.

  160. Buna ziua! Am primit azi o notificare de la cec bank prin care sunt anuntata ca apar in evidentele lor cu “un produs/produse de economisire ce a fost retras din oferta bancii si pentru care nu se mai bonifica dobanda”. Mai mult, ma invita in una din sucursale pentru a mi se prezenta oferta actualizata de produse si servicii. tot ei imi spun ca imi pot exercita oricand dreptul de retragere a soldului creditor, in conformitate cu prevederile legale. Eu, nestiind nimic de aceste produse la care fac ei referire, intuiesc ca este vorba de aceste librete de economii puse de parintii mei, in anul 1983, cand m-am nascut. Mai exact, detin 2 astfel de librete, unul, cu dobanda si castiguri in autoturisme, iar celalalt, cu dobanda. Ma intereseaza daca s-au facut demersuri pentru recuperarea banilor pe cale legala sau deocamdata se strang doar semnaturi? Le-am facut si celor de la Cec Bank o adresa pe mail in legatura cu soldul disponibil la ora actuala. Sunt curioasa ce imi raspund! Probabil, vazand ca actiunea Dvs. ia amploare s-au gandit sa “mai reduca” din noi, beneficiarii, si sa ne dea o suma modica….Doresc mai multe detalii pe e-mail despre stadiul in care sunteti cu aceasta actiune Va multumesc anticipat pentru raspuns!

  161. Buna ziua ! Am un carnet CEC cu cistiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei ceausisti Ce trebuie sa fac pentru a recupera suma indexata la valoarea actuala ? Cu stima

  162. Am un CEC de 5000lei cu dobanda si castiguri in autoturisme, simai multe cu sume mici, daca pot recuera ceva ce am de facut?
    Cu multumiri,
    IPopa

  163. Buna seara,

    Am si eu 2 livrete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu suma de 5000 lei fiecare . Sumele de bani au fost depuse pe un livret in 1980 iar pe celalalt in 1983.

    Ce se mai stie? S-a deschis procesul? Ce trebuie s-a fac pentru a recupera aceste sume?

  164. Buna ziua! Detin trei librete de economii CEC cu valoare de 5000 lei, 2 din anul 1981 si 1 din 1985,cu dobanzile aferente pana in anul 1993 si 1996 .Doresc sa stiu care este modalitatea de recuperare a acestora si cui trebuie sa ma adresez.Va multumesc ca ne sprijiniti si indrumati.

  165. Buna ziua! Am si eu un livret de economii CEC cu suma de 5000 lei cu castig in autoturism . Va rog sa-mi spuneti ce pot sa fac cu ajutorul dvs sa pot recupera suma actualizata la zi.Multumesc mult ( tel 0723518594).

  166. Buna ziua.
    Am si eu 2 livrete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu suma de 5000 lei fiecare . Sumele de bani au fost depuse pe data de 23.01.1990. Ultima verificare a fost in anul 2000, mi-a fost calculata dobanda totala in valoare de 11.197,38 lei. Se mai poate face ceva, sau este prea tarziu.
    Multumesc.
    Cu consideratie, Marian Zamfirescu

  167. Buna ziua.
    Am si eu 2 livrete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu suma de 5000 lei fiecare . Sumele de bani au fost depuse pe data de 23.01.1990. Ultima verificare a fost in anul 2000, mi-a fost calculata dobanda totala in valoare de 11.197,38 lei. Se mai poate face ceva, sau este prea tarziu.
    Multumesc.
    Cu consideratie, Marian Zamfirescu 0723916xxx

      • Buna ziua! Am si eu un livret de economii CEC cu suma de 5000 lei cu castig in autoturism,emis in 1990.Va rog sa-mi spuneti ce pot sa fac cu ajutorul dvs sa pot recupera suma actualizata la zi.Multumesc mult.

  168. Buna ziua ! Detin 8 cecuri din perioada 1984-1986 in valoare de 63012 astfel: libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Valoarea unui cec incepe de la 6698 pana la 9390 lei. Mai detin inca 3 cecuri cu dobanda si castiguri al soacrei decedate in valoare de 11078 lei. Pot recupera banii ? Va rog sa imi dati un sfat in aceasta privinta. Va multumesc !
    Cu stima, Despina Seciu
    mobil 0753 944 xxx

  169. Am un C. E.C. e,is in 16 mai 1969, fara nume, pe care l-a facut tatal meu Nicolae Ramboiu, decedat. Ultimul sold este de 1.493,85 din data de 18 martie 1976. Cum imi pot recupera banii?

    Cu multumiri anticipate,
    Stela Ramboiu

  170. Am un C. E.C. emis in 16 mai 1969, fara nume, pe care l-a facut tatal meu Nicolae Ramboiu, decedat. Ultimul sold este de 1.493,85 din data de 18 martie 1976. Cum imi pot recupera banii?

    Cu multumiri anticipate,
    Stela Ramboiu

  171. Am un C. E.C. emis cu Nr. 15 1 129735 in 16 mai 1969, fara nume, pe care l-a facut tatal meu Nicolae Ramboiu, decedat. Ultimul sold este de 1.493,85 din data de 18 martie 1976. Cum imi pot recupera banii?

    Cu multumiri anticipate,
    Stela Ramboiu

  172. Am un C. E.C. emis cu Nr. 15 1 129735 in 16 mai 1969, fara nume, pe care l-a facut tatal meu Nicolae Ramboiu, decedat. Ultimul sold este de 1.493,85 din data de 18 martie 1976. Cum imi pot recupera banii?

    Numarul meu de telefon este: 0264-5921xx.

    Cu multumiri anticipate,
    Stela Ramboiu

  173. Buna ziua,

    Detin 4 livrete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu suma de 5000 lei fiecare, emise in 1990.
    Va rog sa imi transmiteti care este procedura de recuperare a sumelor si cheltuielilor acestor demersuri.

    Multumesc

  174. Buna ziua! Am un CEC Libret de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme cu suma de 5.000 lei, depusi in 13 august 1991, as dori va rog sa-mi spuneti care este procedura de recuperare a banilor.
    Cu respect

  175. buna seara,
    am 2 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme pe numele copiilor, eu si sotul fiind trecuti la clauza de imputernicire.
    -o depunere de 5000 lei este din 08.05.1987 si are sold ,cu dob.calculata pana in 1993 , 6135 lei.
    -o depunere de 5000 lei este din 25.11.1991 si are sold ,cu dob.calculata pana in 1993 , 5853 lei.
    Numarul meu de telefon este 0740035xxx
    Doresc sa recuperez acesti bani si va stau la dispozitie cu eventuale detalii.
    cu stima
    Petrica Constantinescu

  176. Buna seara, sunt detinatorul unui CEC cu dobinda si cistiguri in autoturisme emis pe numele fiului meu, iar la rubrica “Clauza de imputernicire”este trecut numele meu (in calitate de tata).Carnetul CEC a fost emis la data de 27 septembrie 1990.Se mai poate face ceva? Va multumesc pentru indrumari. Cu respect. Telefon 0728 699ccc.

  177. Buna seara! Detin si eu 3 ,,Librete de Economii cu dobândã si câstiguri in autoturisme ” emise pe numele fiului meu, in anul 1976 {anul nasterii fiului meu ,pentru studii am gandit atunci}. Cu multa incredere ma alatur si eu celorlanti solicitanti si doresc recuperarea sumelor cuvenite. Multumesc ! ( tel. 0723233XXX).

  178. Buna ziua.
    Am si eu 4 livrete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu suma de 5000 lei fiecare . Sumele de bani au fost depuse pe data de 05.09.1985. Ultima verificare a fost in anul 1992, mi-a fost calculata dobanda totala in valoare de 5.730 lei pentru fiecare livret. Cec-urile sunt pe numele meu si al fratilor mei. Se mai poate face ceva, sau este prea tarziu. Cat se poate recupera dupa un asemenea cec?
    Multumesc mult si astept un raspuns de la dumneavoastra.

  179. Buna ziua!
    Sunt in posesia unor Librete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000lei(trei), emise in 1976. Doresc sa ma alatur si eu demersului initiat de dvs. in vederea sumelor ce mi se cuvin.

  180. Buna ziua,
    Stimate Domnule avocat
    Ma numesc Tudor Carmen , sunt din Petrosani si detin. un CEC- libret de economii cu dobanda si castguri in autoturisme,emis in data de 19 martie 1985.Suma depusa a fost de 5000 lei..
    Dores sa ma alatur si eu demersului Initiat de dumneavoastra in vederea sumelor ce mi se cuvin.
    Va rog sa ma informati daca pot recupera banii, care este procedura de recuperare a sumei si care sunt cheltuielile aferente acestei proceduri.
    Va multumesc ca ne sprijiniti si indrumati (0728xxx94).
    Cu stima Tudor.

  181. Buna ziua , detin un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme de 5000 lei , depus pe 11 noiembrie 1991 . Mentionez ca nu mi s-a recalculat niciodata dobanda pe parcursul acestor ani . Sunt interesat de recuperarea sumei calculate pana in 2013 , actionand in instanta CEC BANK . Astept sa fiu contactat de catre unul dintre avocatii dumneavoastra . Cu stima . Cristian Alexandru 075554xxx: cristi.aalexandru@yahoo.com

  182. Buna ziua ,

    Detin un livret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1984 . Ultima depunde a fost facuta in 1997 .
    Se pot recupera cumva sumele depuse ?

    Multumesc ,

    • Stimate Domnule Avocat Adrian Cuculis,

      Numele meu este Steluta Ramona Maria Ramboiu si locuiesc in Cluj-Napoca. Numarul meu de telefon este: xxx4-592135. Am un CEC cu parola cu dobanda la care tatal meu, Nicolae Ramboiu, decedat, l-a facut in 16 mai 1969, care la data de 18 martie 1976 avea un sold de 1493,25 lei. Oare cum pot recupera suma recalculata?

      Cu multumiri anticipate si deosebita consideratie,
      Stela Ramboiu

  183. Buna ziua, detin doua cecuri Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 de lei, dar soldul in 2002 apare ca fiind de 12349 lei pe ambele. Mentionez ca acestea au fost facute de parintii mei iar eu ar fi trebuit sa le valorific la varsta de 18 ani, dar au fost ratacite si abia acum am dat de ele. Intrebarea mea este: se mai poate face ceva pentru recuperarea sumelor si ce pasi sunt de urmat?
    Va multumesc!

  184. Vorbesc in numele mamei soacre care are patru asemenea carnete de cec depuse in anul 1990 sirespectiv 1991.Functionarii cec in urma cu ceva ani i-au spus ca sunt bune de aruncat.Daca sunt sanse de recuperare va rog sa ma contactati.Multumesc

  185. Sotul meu detine 5buc libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, intrbarea mea este daca se mai poate face ceva pentru recuperarea sumelor.Multumesc!

  186. Am si eu 9 cecuri cu castiguri in autoturisme 5000 de lei cu dobanda acutualizata !
    Cum trebuie sa procedez pt ami recupera bani depusi pe aceste cecuri ?

  187. Buna ziua! Detin 2 librete cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1983 si respectiv 1987 in caloare de 5000 lei. Se pot recupera aceste sume indexate? Exista situatii care au avut castig de cauza in instanta? Daca da, ce trebuie sa fac in acest sens?

  188. Buna ziua, am doua librete de economii cu dobinda si cistiguri in autoturisme care sunt pe numele sotiei, unul din 1975 iar celalalt din 1987 cu ultima actualizare a dobinzii in 1990, imi puteti spune daca beneficiem de dobinda actualizata pina la aceasta data si care sunt pasii de urmat. Nr. meu de tel. este 074c290889 si sunt din Tulcea, Va multumesc anticipat.

  189. Buna ziua,

    Am 3 Librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, fiecare cu valoare de 5 mii lei.
    Unul este pe numele tatalui meu, a fost emis in 1977. Celelelate 2 supt pe numele surorii bunicii care a decedat ( dar la clauza de imputernicire este trecuta mama mea pentru unul – acesta a fost emis in 1980, iar pentru cel de-al 2 lea este trecuta la clauza de imputernicit bunica mea – aceasta este emis tot in 1980)

    De asemenea am gasit obligatiuni 4% cu castiguri, emise tot de CEC – 5 cu valoare de 200 si 1 cu valoare de 100.

    Exista vreo posibilitate de recuperare. Multumesc frumos

  190. Buna seara,detin 3 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme emise in 29 12 1983,14 04 1986,14 04 1986, cu valoare initiala de depunere de 5000 lei fiecare si sold la anul 1998 de 10488lei,10589lei si 10572lei. Doua sunt pe numele meu si unul pe numele tatalui cu clauza de imputernicire.Va rog sa ma informati care este procedura de recuperare si care sunt cheltuielile aferente.Va multumesc !

  191. Buna ziua,

    Tot pe acest subiect, am depus suma de 70000 lei inainte de 1990 la cec, pentru Dacia. Libretul de economii s-a pierdut insa avem informatia ca aparem in baza lor de date cu aceasta suma depusa. Se poate face ceva in vederea recuperarii banilor? Multumesc.

    Manescu Andreea 0773928ccc

  192. Detin un LIBEET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI CEC, emis in nov 1989 cu suma 2000 lei, apoi depuneri in 1990 – 10 000 lei, 1992 – 6000 lei su alte sume depuse/ restituite- sol august 1992 – 10000 lei. Ce sanse de recuperare exista. Multumesc

  193. Detin un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1986 (5000 lei,)pe numele tatălui meu (decedat) dar o are trecuta pe mama clauza de imputernicire.Se poate recupera ceva in acest sens? A recuperat cineva ceva pana acum? Va pot trimite prin e-mail documentele.Va multumesc.

  194. Bună ziua,in legatura cu cecurile de 5000 pt castigarea de autoturism,am fost la CEC sa obtin mai multe informatii si am primit un raspuns categoric NU SE RESTITUI NICIUN LEU.Nu mai stiu ce sa cred,aud păreri diferite.Exista posibilitatea ca CECsa nu vrea să se răspîndească vestea?Lămuriti-ma va rog frumos.Precizez ca suntem mai multi frati care posedăm respectivele cecuri

  195. BUNA ZIUA.AM SI EU UN LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIG IN AUTOTURISM DIN ANUL 1990.VALOAREA TOTALA ESTE DE 8000 LEI.MA PUTETI AJUTA PENTRU A RECUPERA BANI?VA MULTUMESC.

  196. Buna dimineata.
    Mama mea de pus pentru nepotii ei-copiii mei- cate 5.000 de lei pe carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme, in 1991. In acelasi timp, mai detinem un carnet CEC cu dobanda ca urmare a returnarii garantiei constituite ca fost membru intr-un Consiliu de administratie, in valoare de 10.000 lei, din 1994. La unitatea CEC emitenta i s-a comunicat in cursul zilei de ieri ca “aceste carnete nu mai au nici o valoare, sunt bune de pastrat ca amintire…”. Ma revolta situatia, cu atat mai mult cu cat, la momentele respective, reprezentau o valoare. Ce s-a intamplat cu banii atat de greu economisiti? CEC-ul nu are absolut nici o responsabilitate?
    Am citit ce s-a scris aici pe forum, se pare totusi ca ar exista o posibilitate de recuperare ? Va multumesc.

  197. Buna ziua,
    sunt posesorul unui cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1985 cu o depunere de 5000 lei.
    Nu am facut niciun demers catre CEC.
    Ma intereseaza daca sunt sanse sa recuperez acesti bani la nivel actualizat.
    As dori sa stiu care sunt pasii de urmat, onorarul si taxele care trebuiesc platite.
    telefon 0742290xxx, mail abaetu@yahoo.com.
    Multumesc.

  198. Buna ziua,
    Baiatul meu este titularul unui Libret de Economii cu dobanda si castiguri pentru autoturisme emis in 1997 cu sold de 100.000 lei.
    Ce suma actualizata ar trebui sa primeasca la lichidarea acestuia ?
    Multumesc.
    tel.0741259xxx

  199. Am un CEC cu dobanda si castiguri (nu in autoturisme), prima depunere in 1989 – 2000 lei, apoi o depunere de 8000 lei intre 1990 – 1992. Mi s-a spus ca acest CEC nu mai valoreaza nimic. As dori sa stiu daca exista sanse de recuperare, libretul nefiind cu castiguri in autoturisme

  200. Buna ziua,
    Sunt titularul unui Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. A fost depus in 27 februarie 1990. Cu sold de 5084,20 lei.
    Am citit ce s-a scris aici pe forum, se pare ca exista o posibilitate de recuperare ? Va multumesc.

  201. Buna ziua. Am un carnet CEC cu castig in autoturisme din anul 1979.
    Carnetul este in valoare de 5000 lei vechi.
    Ce trebuie sa fac pentru a recupera banii. Si care ar fi suma pe care as obtine-o.

  202. Buna ziua,
    Detin un cec in valoare de 5000 cu dobanda si castifuri in autoturisme lei pe numele meu din 1981.
    Se poate recupera ceva de pe el.Merita sa incecam.Care este suma care se poate recupera?
    Va rog sa ma ajutati cu un raspuns

  203. Buna ziua
    Am gasit acasă la mama mea un număr de 6 livrete CEC
    4 dintre ele (cu dobândă si castiguri in autoturisme ) au un sold de 5000 in anul 1996, iar celelalte doua (cu dobanda ) au sold de 106 in 1995 si respectiv 41 in 1990.
    Va rog sa imi spuneti daca se pot recupera banii de pe aceste livrete.

  204. Buna seara,
    Am citit intrebarile si raspunsurile de mai sus.
    Eu va intreb daca ati avut macar un singur proces cu CEC cistigat, pentru recuperarea celor 5000 lei , depusi pentru dobinda si cistiguri in autoturisme, si cine este persoana pentru care ati cistigat procesul, daca se poate spune.
    Si eu detin astfel de cecuri.
    Mai veti si alte procese, pentru ati detinatori de astfel de cecuri si sperati sa cistigati in continuare?Eu am avut in mina cecurile si le-am indreptat catre cosul de gunoi.Am ezitat si nu le-am aruncat pentru ca erau de la tata.Imi este greu sa cred ca se poate face ceva , de aceea am intrebat asa direct.
    Multumesc.

  205. Bună ziua,
    Soțul meu deține un libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme emis în anul 1978 cu dobanda calculată până în anul 1999 având valoarea de 13055 . Credeți ca ne puteți ajuta cu recuperarea banilor? Ce acte ne-ar trebui ?
    Mulțumesc frumos.
    Email:floccctynna@yahoo.com

  206. Am și eu un CEC de 5000 lei pe numele mamei mele vechi de 30 de ani , este pus de către bunica ei pe numele ei . CEC-ul este din acela cu câștiguri în autoturisme și dobânzi . Va rog dacă se poate sa îmi ziceți dacă mai in valorează ceva și ce pot face în aceasta situație .

    • Buna ziua, o sa dau un raspuns ce este de interes general, pentru a afla fiecare dintre dvs. care este valoarea REALA a carnetelor CEC pe care le detineti si pentru care considerati ca nu ar avea valoare, aflati ca au valoare si chiar una foarte mare, pecuniara.

      Art. 2.
      Valoarea totală a despăgubirii însumează 759.784.177,26 lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, şi reprezintă cumulul despăgubirilor calculate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite conform art. 1, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. pe perioada în care a fost acordată.
      Astfel vom imparti cei 759.784.177,26 lei la 37.462 deponenti si valoarea fiecarui carnet va fi de : 20281 lei. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  207. Am gasit acasă la mama mea un număr de 6 livrete CEC
    4 dintre ele (cu dobândă si castiguri in autoturisme ) au un sold de 5000 in anul 1996, iar celelalte( doua cu dobanda) au sold de 106 in 1995 si respectiv 41 in 1990.
    Va rog sa imi spuneti daca se pot recupera banii de pe aceste livrete.
    Va rog sa ma contactati :
    Tel:07459cc3
    Va multumesc.

  208. Buna seara! Sunt posesoarea unui cec cu dobanda si castiguri in autoturisme. Din intamplare, activand netul si cerand informatii despre situatia cecului pe care il detin, am observat ca sunt mai multe persoane in aceeasi situatie, desi intreband la CEC mi s-a spus ca nu mai are valoare. V-as ruga sa-mi spuneti ce trebuie sa fac in acest caz! Va multumesc anticipat!

  209. Buna dimineata, domnule avocat.
    Am 3 librete cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1986 si 1987. Va rog sa-mi trimiteti si mie pe mail pasii de urmat. Multumesc.

  210. Buna ziua dle avocat Cuculis!
    Dețin o libreta cec cu dobânda si câstiguri din 1989 , sold final 4713 in 96. As putea sa mai recuperez ceva din ea? Mulțumesc !

  211. Buna ziua,
    Detin impreuna cu familia 5 cecuri in valoare de 5000/buc cu dobanda si castifuri in autoturisme. Va rog foarte frumos sa mi spuneti:
    -daca ai avut cistig de cauza in alte procese pe aceasta tema;
    -daca mai deschideti si altele, si daca da cit se plateste inainte si cit la final. Personal as vrea sa I dau la final.
    Multumesc frumos.
    Tudor

  212. Buna ziua,
    sunt posesorul unui cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1986 cu o depunere de 5000 lei.
    Nu am facut niciun demers catre CEC.dar ma intereseaza daca sunt sanse sa recuperez acesti bani la nivel actualizat.
    As dori sa stiu care sunt pasii de urmat, onorarul si taxele care trebuie platite .Daca ma puteti ajuta va rog sa ma contactati la
    telefon 072277 alex_di2ahoo.com.
    Multumesc anticipat !

  213. Buna ziua,
    sunt posesorul unui cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1986 cu o depunere de 5000 lei.
    Nu am facut niciun demers catre CEC.dar ma intereseaza daca sunt sanse sa recuperez acesti bani la nivel actualizat.
    As dori sa stiu care sunt pasii de urmat, onorarul si taxele care trebuie platite .Daca ma puteti ajuta va rog sa ma contactati la
    telefon 072x059xx7 alex_dia_53@yahoo.com.
    Multumesc anticipat !

  214. Buna ziua,

    Dețin un libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme emis în anul 1982cu dobanda calculată până în anul 1996 având valoarea de 10929,si un libret de economii cu dobanda emis in anul 1986 cu dobanda calculata pana in 1997 avand valoarea de 49813 . Credeți ca ma puteți ajuta cu recuperarea banilor? Ce acte mi-ar trebui ?Va rog sa ma indrumati.
    Mulțumesc frumos.

  215. Buna ziua,

    Am 6 astfel de CEC-uri care apartin fratelui mamei mele, dar care o au ca imputernicita pe mama mea. Toate acestea sunt inainte de 1990 si as vrea sa fac demersurile necesare pentru a le recupera.

    Astept telefon sau un e-mail.

    Multumesc

  216. Buna seara!
    Am vrut si eu un răspuns concret in privința cerinței mele de mai sus ca sa pot intra in grupul anterior…din păcate nu am primit nici o informație clară. Măcar sa știu ce mai pot face in continuare, se poate?

  217. Buna ziua. Sunt din Iasi si

    Parintii mei au deschis pe numele meu 2 carnete de economii de 5000 de lei la CEC, inainte de 1989.

    Va rog sa-mi transmiteti pe email daca se pot recupera banii de la CEC cu dobanzi si comisioane calculati la zi si la valoarea lor reala de astazi.
    Daca da va rog sa-mi transmiteti si pasii care trebuiesc urmati respectiv acte necesare, cheltuieli de judecata, etc.

    Astept raspunsul dumneavoastra pe emailul mariuslupuiasi@gmail.com.

  218. Buna seara. Am o întrebare. Dețin un cec libret de economii pe termen din 1996 cu un sold 7610lei soldul fiind trecut in anul 1999. Va rog sa îmi spuneți daca am vreo șansă sa recuperez ceva din bani. Va mulțumesc.

  219. Buna ziua!
    Detin doua cecuri in valoare de 5000lei din anul 1990 cu dobanda si castiguri in autoturisme se mai poate face ceva sa recuperez bani??

  220. Buna ziua!
    Detin un cec in valoare de 5000lei cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1990.
    Se mai poate face ceva sa recuperez banii?

  221. Buna seara,
    detin 8 carnete de CEC de 5000 lei fiecare ,din acelea cu castiguri in autoturisme si dobanzi, Carnetele sunt din anii 1979-1986. Va rog sa-mi spuneti cum as putea recupera banii si ce demersuri ar trebui facute. Va multumesc anticipat.

  222. Buna seara, am si eu 2 cec-uri de 5000lei cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1971 ale tatalui meu care este decedat, eu fiind unica mostenitoare.Credeti ca ma pute-ti ajuta pentru recuperarea banilor?
    multumesc

    • Buna seara,astept si eu un raspuns,cum ar trebui procedat ,onorariu si toate celorlalte actiuni pentru a se incepe demersul pentru recuperarea banilor

      Astept daca se poate un mesaj pe carmenstefan32@yahoo.com
      Multumesc frumos

  223. Buna ziua,
    Sunt posesoarea a doua librete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme, din 1991 cu o depunere de 5000 lei pe fiecare carnet, imputernicit find si fiul meu.
    Nu am facut niciun demers catre CEC.
    Ma intereseaza daca sunt sanse sa recuperez acesti bani la nivel actualizat.
    As dori sa stiu care sunt pasii de urmat, onorarul si taxele care trebuiesc platite.
    telefon 07887xxx81, e.mail; dorinxxxseanu@gmail.com.
    Multumesc mult !

  224. BUNA ZIUA !iN LEGATURA CU CECURILE DE 5000 LEI AM SI EU 4 CECURI DIN ANII 90-91 CUM POT RECUPERA SUMELE SI DOBANZILE !MENTIONEZ CA PANA IN 1997 AM TRECUTE SI DOBANZILE AFERENTE IN CARNETE !CU RESPECT ASTEPT UN RASPUNS !

  225. Am depus banii la CEC Iași în perioada 1990-1991 (nu mai rețin exact), dar am pierdut documentele. Cum pot să-mi recuperez banii? Mulțumesc!

  226. Buna seara si mult respect, detin si eu un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu o suma depusa de 5000lei in anul 1981 pana in 1989, astept un raspuns de la dumneavoastra daca se pot recupera banii. Va multumesc.

    • Buna seara si mult respect, detin si eu un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu o suma depusa de 5000lei in anul 1981 pana in 1989, astept un raspuns de la dumneavoastra daca se pot recupera banii. Va multumesc.

  227. Buna ziua, am avut un CEC in valoare de 5000 de lei, cu castig in autoturism, libret depus pe numele sotiei la implinirea varstei de 18 ani de catre mama ei, in anul 1986. Acum 2 ani i s-a spus sotiei de catre o angajata CEC ca libretul respectiv nu mai are nici o valoare si de atunci nu mai stiu ce am facut cu el. Astazi am fost la sucursala CEC din Galati sa ma interesez de cont, si mi s-a spus ca oricum libretul nu mai avea decat valoare santimentala. As vrea sa-mi spuneti si mie va rog daca mai pot face ceva, chiar daca am pierdut carnetul de CEC ? Va multumesc.

  228. Am un cec de economii pus de parintii mei in anul 1990 in valoare 5000 lei , chiar nu se mai poate recupera nimic din acei bani,cum trebuie sa procedez

  229. Buna ziua, ma numesc Mandici si ma adresez cu o intrebare la dvs. S.a anuntat pe un post de tv,cum ar fi data o Ordonanta de guvern cu privire la deponentii CEC care au depus banii inainte de 1990 cu dobanda si castiguri in autoturisme cu val de 5000 lei pe un carnet. La tv se spunea ca banii se pot recupera fara proces de la Ministerul de Finante. Daca imi puteti da o informatie in acest sens. Nr meu de tel este 074ccc706. Va multumesc!

  230. Buna ziua, se mai fac inscrieri pe lista de deponenti. Am si eu un CEC in valoare de 10.000 lei din 1997. Care este procedura si daca sunt sanse sa obtinem despagubiri. Va multumesc si astept raspunsul,

  231. Buna ziua!

    Parintii mei au pus pe numele fiicelor mele cate 5000 lei pe carnete CEC co dobanda ci castig in autoturisme.

    Zilele trecute la PRIMA TV la FOCUS s-a zis ca in sedinta de guvern la inceputul lunii martie s-a aprobat o OUG, care reglementeaza modul in care se fac despagubirile pentru aceste depuneri.
    As vrea sa imi spuneti ce trebuie sa facem pentru a intra in posessia acestor despagubiri, deoarece am cautata pe internet si nu am gasit nimis referitor la aceasta ordonanta.
    Multumesc!

  232. Buna ziua, ne-am inscris pe formular eu si fiul meu Plopeanu Cristian si v-am trimis si un e-mail in acest sens. Cand putem primi un raspuns? Va multumesc!

  233. Buna ziua, ne-am inscris pe formular eu si fiul meu Plopeanu Cristian. Detinem 2 carnete CEC cu suma fixa de 5.000 lei cu dobanda si castig in autoturisme emise in 1984, respectiv 1990. Am trimis la Biroul d-voastra de avocatura un e-mail pentru aceasta speta in 21 Martie. Cand primim raspunsul? Va multumesc!

  234. Buna ziua,

    Ma numesc Olaru Gheorghe si sunt din localitatea Lugoj.
    Mentionez faptul ca sunt in posesia a 4 carnete de cec
    ( cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1971).
    Conform celor transmise de catre d-voastra pe site rezulta ca ar fi posibil sa imi recuperez aceste sume indexate conform OUG nr.9/2014.
    Va rog frumos sa imi transmiteti care sunt pasii care ar trbui sa ii urmez in aceasta directive si sa imi comunicati daca d-voastra va puteti ocupa de aceasta problema.

    Va multumesc anticipat!

    Nr. meu de tel:
    025633211 sau 0729/71

  235. Buna ziua,
    Detina doua carnete CEC – LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI IN AUTOTURISME si sunt interesat daca se poate recupera ceva. Un carnet e pus pe numele meu in data de 18 ianuarie 1990 cu valoarae de 5000 lei iar al doilea pe numele buniciilor in data de 12 martie 1979, (actualmente decedati).
    Va rog sa imi spuneti daca sunt eligibile pentru recuperare prejudiciului si care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmez in acesta procedura. De asemenea va rog sa-mi spuneti daca e nevoie sa ma prezint la cabinetul Dvs. de avocatura cu cele doua carnete.

    PS: Astept cu interes raspunsul Dvs.

    Multumesc!

  236. Buna ziua sunt si eu interesata de recuperarea unor sume de bani din vechile carnete CEC dar eu detin 2 pe numele copiilor mei in sume de 100000 de lei si sunt din ani 1997 si respectiv 2000 sunt CEC-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme.Va rog daca se poate …astept un raspuns la adresa de email.Va multumesc!!!!Luminita.

  237. Buna ziua am si eu mai multe cecuri de 5000lei cu castiguri in autoturisme ce trebuie sa fac se fac inscrieri undeva trebuie sa mergem la cec multumesc
    astept un raspuns

  238. Buna ziua stimate domn sau doamna,am o problema, sotia mea a avut CEC în valoare de 5000lei,dar nu-l mai gasim, sunt șanse pentru a recupera bani fără original,ce trebuie să facem.vă mulțumim!!!

  239. Buna ziua! Socrii mei au trei carnete,2 libretede economii cu dobanda si castiguri in autoturisme si 1 libret de economii. Va rog sa-mi spuneti cum procedez pentru a obtine despagubirile.

    • bunicul meu a avut 2 cecuri de 5.000 lei, depus inainte de 89, dar le-a aruncat acum 5 ani.
      exista vreo oportunitate sa gasim inregistrate cecurile?

  240. Buna ziua!
    O intrebare: pentru CECuri cu dobanzi in castiguri este valabila aceasta actiune, sau numai pt cele cu precizarea de librete cu castiguri in autoturisme?

    Multiumesc!

  241. Va salut! am completat formularul de mai sus dar as vrea sa iau legatura cu dvs pt a stabili daca se pot recupera banii si prin ce proceduri. Va multumesc!!!

  242. Buna ziua ,detin un libret de economii C.E.C cu dobanda pe termen depus in 1982 suma de 5000 lei (lei vechi) actualizat ultima dobanda in 1989 ajungand la suma de 7203de lei (lei vechi) se poate face ceva pentru recuperarea banilor ? deoarece am fost la C.E.C si mi-au zis ca in urma denominarii au mai ramas 0,72 RON . Astept raspuns , multumesc anticipat.

  243. am depus 80.000lei pentru autoturism dacia in 1991 la cec iasi nu am documentele .Cum pot sa-mi recuperez banii?Va multumesc!

  244. Buna ziua, detin un libret de economii C.E.C pe numele meu depus de tatal meu din 1990 cu 5000 lei iar in 1998 sa adaugat si dobanda ajungandu-se la 9851 lei. Ma puteti ajuta sa recuperez accesti bani ? va multumesc

  245. Buna ziua,
    Dețin doua carnete CEC – LIBRET DE ECONOMII CU DOBÂNDĂ ȘI CÂȘTIGURI ÎN AUTOTURISME, ambele au depuneri din 27 aprilie 1990.
    Sunt din Pitești, doresc sa știu dacă prin acțiune judecătorească voi fi despăgubit in LEI, cât durează acest ,,proces,, si care este procentul perceput de dvs., ca onorariu ?! Mulțumesc.

  246. Buna ziua,

    Detin mai multe librete cu valoare minima de 5000 de lei pe fiecare. Banii s-au depus in perioada 1981-1989. Puteti sa ma ajutati cu mai multe informatii despre procedura de recuperare a banilor? Va multumesc anticipat! Am completat formularul de ceva timp si nu am fost contactat.

  247. Buna ziua ,detin 2 librete de economii C.E.C cu dobanda si castiguri in autoturisme.Cum pot fi despagubit?
    Astept raspuns. telefon 07472xxxx52

  248. Detin si eu 2 cecuri de 5000 de lei cu castig si dobanda si mai are si tatal meu vreo 2 de 30000 de lei cu dobanda fara castig in autoturisme si nu putem sa ne recuperam banii.Astept un raspuns.Multumesc

  249. Bună ziua!Am si eu un carnet cec din1985.Valoarea depunerii inițiale este de 5000lei.în 96 valoare 10134 lei.are castig si în auto.vă rog sa mă îndrumați. Multumesc!

  250. Buna ziua! Am un carnet cec cu dobanda si castiguri in autoturisme din 1983. Care este procedura de recuperare? Trebuie sa fac adresa spre Min finantelor Publice si spre BRD si CEC Bank ( ce trebuie sa contina)? Ce pasi trebuie urmati?
    Multumesc!

      • Buna ziua am trimis de ceva timp actele care mi sau cerut pentru un carnet cec de 5000 de lei cu dobanda si castiguri in autoturisme dar nu ma mai contactat nimeni in acest sens, cum sa procedez?. Multumesc anticipat pentru raspuns!

      • Am un LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CiSTIGURI IN AUTOTURISME. Data emiterii a fost pe 10 oct 1981, in valoare de 5000 . Mentionez ca acesta este pe numele meu.Periodic s-a calculat dobanda ,iar ultima dobanda calculata a fost in anul 1998 ,iar valoarea soldului in anul 98 a fost de 11658.
        Cum as putea recupera banii ,tinand cont de ultima ordonanta a guvernului.Ce suma as putetea recupera.

  251. Buna ziua,
    Imi spuneti va rog daca numarul de persoane inscrise la dvs. pe site a atins numarul maxim pentru a incepe o actiune in instanta impotriva CEC-S.A.?
    Astazi am completat formularul de mai sus atat pentru mine, cat si pentru ceilalti membrii ai familiei. In total avem 18 librete de economii, cu suma depusa de 5000 lei pe fiecare CEC in parte, castiguri in bani. Sumele de bani au fost depuse la CEC in anii 1980, 1981 si 1982.
    Pentru detalii suplimentare, va rog sa ma contactati pe e-mail.

    Multumesc anticipat,
    Marius R.

  252. buna ziua…am si eu 6 cec-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme..au in total suma de 50000…cum se poate proceda pentru a recupera ceva din ei???va multumesc

  253. Buna ziua, aș vrea să știu care sunt pasii pt despagubire Carnete CEC 5000lei?
    Vă rog contactati-mă!07254sss

  254. Buna ziua! Am si eu un libret de economii cu dobândă si câștiguri in autoturisme emis pe data de 28nov.1973actualizat cu dobândă pana in 1997valoarea lui fiind de 9940 lei.As mai putea recupera ceva din acești bani?Mulțumesc frumos!

  255. Bună ziua. Am patru cecuri cu dobândă și câștiguri în autoturisme. Unul de 5000 creat în 1990 și trei de câte 100000 create în 1998. Ce pot face?

  256. Buna ziua,
    Am un Carnet CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme, de 5000 lei, din anul1990.
    Voi putea recupera acei bani? Pentru ca am intrebat la CEC acum cativa ani si mi-au spus ca pot arunca libretul.
    Multumesc!
    O zi buna!

  257. va rog sa-mi spune-ti sau sa-mi scrieti pe mail cat costa acest proces(pentru CEC libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme-valoare 5000 lei) si cat dureaza si mai ales ce sume se obtin.multumesc Nicoleta Micu

  258. Buna ziua.Am un carnet CEC din 1981 cu valoare de 5000 ptr castiguri in autoturisme.va rog sa ma contactati la ss1472683.multumesc.

  259. Buna!Am si eu trei CEC uri din 1975,1980,1986.. cu suma 5000 la care s a adaugat dobanda…intrebarea mea este se mai poate obtine vreun ban din aceste cecuri…mentionez caci sunt cu dobanda si castiguri in autoturisme.

  260. buna ziua…sunt detinatoare a 5 carnete tip cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1979 si 1981 care este procedura de recuperare a banilor? ce pasi trebuie urmati?.. va multumesc!

  261. Am un LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CiSTIGURI IN AUTOTURISME. Data emiterii a fost pe 10 oct 1981, in valoare de 5000 . Mentionez ca acesta este pe numele meu.Periodic s-a calculat dobanda ,iar ultima dobanda calculata a fost in anul 1998 ,iar valoarea soldului in anul 98 a fost de 11658.
    Cum as putea recupera banii ,tinand cont de ultima ordonanta a guvernului.Ce suma as putetea recupera.

  262. Buna ziua,
    Bunica mea are 88 de ani si are 2 livrete de economii (cu dobanda si castiguri in autoturisme) de la CEC, cu suma de 5000 RON.La un livret este titular ea si imputernicit unchiul meu care intre timp a decedat iar la celalalt titular unchiul meu si imputernicit bunica.Unchiul meu nu a avut familie singurul mostenitor ar fi bunica, nu s-a facut succesiunea. Va rog sa-mi scrieti ce documente sunt necesare pt demararea procedurii si daca este necesara o procura de bunica pt mine ca s-o reprezint in instanta. Multumesc

  263. Buna ziua, Detin trei carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1991, in valoare fiecare de 5000 lei. Cum pot recupera banii? Va multumesc!

  264. buna ziua…ma numesc nasui (numele anterior casatoriei fratila)si posed un cec-libret de economii cu dobanda si cistiguri in autoturisme cu valoare de 5000 de lei deschis in 1985…as dori sa fiu contactata de d-voastra in vederea recuperarii sumele actualizate…multumesc

  265. De ce nu faceți niste lămuriri mai concrete pentru că sunt două tipuri de carnete ,cec libret de economii cu dobândă si câștiguri in autoturisme pe care se depuneau 5000 lei, iar celelalte sunt cec libret de economii pentru achiziționarea de masina ,deci care intră in grila pentru despagubire?

  266. Buna ziua, am si eu un cec de 5000 lei cu castiguri in autoturisme înainte de 1999. Ce trebuie sa fac sa-mi pot recupera banii?

  267. Stimate Domnule Avocat Adrian Cuculis,
    În urma citirii articolului semnat de Alex. Bsiu, din Libertarea, din data de 02.06.2016 şi răspunsurilor date de dvs. pe indrumari-juridice.eu, am considerat că şi eu aş putea să vă deranjez cu situaţia mea, legată de acest subiect şi anume; posed un carnet CEC -LIbret de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, ca titular fiind fiul meu Gabăr Constantin, iar clauză de împuternicire este Gabăr Petre(tatăl), adică subsemnatul.Suma depusă este de 5.000 lei pe data de 11.04.1981şi s-au mai făcut operaţiuni ulterioare de CEC pe 10.08.1990 de 1.038,95 lei şi pe10.09.1991de 241,55 lei, totalul fiind de 6.280,50 lei, consemnaţi de CEC în Libret, cu semnătură şi stampilă. V-aş ruga să-mi spuneţi ce şanse am să recuperez suma cuvenită şi care este procedura de urmat. Vă mulţumesc anticipat pentru efortul de a-mi răspunde solicitării! Cu stimă, Petre Gabăr
    Adresa mea de e-mail:azurprodservcom@yahoo.com

  268. Stimate domn avocat -am citit o declaratie de-a dv privind recuperarea sumelor recalculate din cec-urile de 5000 lei si alte cecuri cu dobanda pe termen infiintate inainte de 1989.Eu personal am incercat de mai multe ori sa discut cu personalul de la un ghiseu CEC si m-a descurajat spunsndu-mi ca daca imi vor recalcula pentru fiecare depunere de 5000 de lei comisionul de administrare anual perceput de CEC , cu toata inflatia tot eu voi fi cel care va trebuii sa le mai dau lor bani asa ca sa stau linistit si sa-mi arunc acele carnete.Ce parere aveti stimate domn avocat . E chiar asa ! Eu am 10 carnete de 5000 lei si am vreo sansa sa am vreun profit de pe urma lor.Am inteles din acel articol ca dv sustineti ca cei aflati in situatia mea sa se adreseze in instanta.Costurile nu vor fi mai mari decat castigul net?-dv va ocupati de astfel de cazuri-eu sunt din Timisoara.Deasemenea va ocupati si de recuperarea sumelor aferente detinatorilor de carnete FNI care au castigat in instanta.Va multumesc pentru timpul acordat.Anghel Constantin

  269. Buna Ziua,
    Am mai multe cec-uri cu castiguri in autoturisme si asa vrea sa stiu cum se procedeaza pentru despagubire si cam ce valori au despagubirile.

    Multumesc Anticipat.

    O zi Buna.

  270. Buna Ziua,
    Am mai multe cec-uri cu castiguri in autoturisme si as vrea sa stiu cum se procedeaza pentru despagubire si cam ce valori au despagubirile.

    Multumesc Anticipat.

    O zi Buna.

  271. Bună dețin și eu doua libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme unul din 6 februarie 1990 si celălalt din 2 aprilie 1990 și mar interesa și pe mine dacă se pot recupera banii și Cum se procedează unde trebuie sa merg eu locuiesc în satu mare…multumesc

  272. Buna ziua
    Am si eu cateva carnete cec cu dobanda si castiguri in autoturisme din ani 1980-1984 si 1992 Care este procedura de recuperare?
    Trebuie sa fac adresa spre Min finantelor Publice si spre BRD si CEC Bank Ce pasi trebuie urmati?…va rog detalii
    Multumesc!

  273. Buna ziua, domnul avocat.
    Sotia mea, detine 2 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme, dupa cum urmeaza:
    – unul, deschis in anul 1984 cu o depunere initiala de 5000 lei, sold final in anul 2003 de 7758 lei;
    – unul, deschis in anul 1986 cu depunere initiala de 5000 lei, sold final in anul 2003 de 7336 lei.
    Mentionez faptul ca, in anul 1997, de pe ambele carnete s-au efectuat retrageri de numerar.
    In acest context, as dori sa stiu daca ma pot indrepta in instanta pentru recuperarea sumelor de pe cele doua librete CEC si daca vom putea incheia acte de reprezentare.
    In speranta unui raspuns, va multumesc anticipat.

  274. Stimate domn, am citit cele de mai sus si sotia mea detine un carnet CEC din acela de 5000 de lei depusi in februarie 1990. Daca se poate sa-mi spuneti ce trebuie sa fac si daca ma puteti ajuta. Va multumesc mult!

  275. buna ziua!de curand am vazut ca ma numar printre beneficiarii unui asemenea depozit.care este procedura?ce sanse sunt?

  276. buna ziua! este tardiva interventia mea ? spun asta crezand ca este cam tarziu sa va comunic ca posed cateva carnete cec cu castiguri in autoturisme in sume fixe de 5000!

  277. Numele meu este Raducanu Dumitru am doua cecuri cu dobanda si castiguri in autoturisme pe numele mamei (decedata) dar cu imputernicire catre subsemnatul. Intrebarea mea catre dumneavoastra este,Se poate face ceva,si daca da ce trebuie sa fac?Va rog sa ma indrumati daca puteti Multumesc !

  278. Buna ziua,
    Familia mea detine un tip de CEC cu dobanda si castiguri in valoare de 5000 lei ,iar cu depunerile din 1996 si 1997 valoarea acestui CEC este de 9313 lei si un tip de CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme depus in 1986-1989 in valoare de 5390 lei. Va rog sa imi comunicati daca pot fi parte in proces pentru recuperarea valorilor celor doua CEC-uri.
    Astept cu interes raspunsul Dumneavoastra.
    Multumesc,
    Florentina Aron

  279. Buna ziua. Si eu am un asemenea carnet din 1986. Care ar fi pasii pentru a porni procedura de recuperare? Ma puteti ghida? Va multumesc!

  280. Buna seara, am 3 CEC cu dobanda si castiguri, fiecare in valoare de 100000 lei, cu date de depunere 1996,1998 si 2000. La acestea se poate recupera ceva? Multumesc anticipat

  281. Buna ziua am doua cecuri cu dobanda si castiguri in autoturisme de cate 5000 lei fiecare .Unul din anul 1982 si celalalt din anul 1986.Ambele sunt pe numele meu.Valoarea dobanzii celui din 1982 pana in anul1999este 12099 iar a celui din 19886 pana in anul 1994 este 8207.Va rog frumos sa ma indrumati ce pasi trebuiesc urmati? Nr. tel. 072csd35. Va multumesc.

  282. Buna ziua Domnule Cuculis !
    Detin 2 CEC-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme, emise in 1985 si 1990. Valoarea lor este de 16.000 lei . Mai am 2300 lei in obligatiuni.
    Care este procedura de recuperare ? Ma puteti ajuta ?
    Cu stima, Robert Labontu

  283. Buna ziua!

    Domnule avocat ati precizat clar :ca nu este o lege nationala pentru despagubiri la CEC-urile de 5000lei, atunci care este cadrul legal in actiunea ce o initiati? Multumesc!

  284. Buna ziua.Felicitari ptr initiativa .Sint din Galati si detin si eu un carnet CEC cu dobinda si cistiguri in autoturisme.la sfirsitul anului 2000 aveam un sold 12.187 lei vechi.Carnetul este din data de 3.o3.1985.Cum pot sa-mi recuperez banii cu dobinzile aferentesi cu ajutorul dvs?in speranta unui raspuns favorabil ,va multumesc anticipat!!

  285. Buna ziua! Am doua carnete cu dobanda si castiguri in autoturisme unul din 1979 si unul din 1991. As dori sa imi oferiti mai multe detali despre ce trebuie facut!
    Multumesc!

  286. Buna. detin 2 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme, ambele de 5000 din 1991 pe numele fiului meu.Ce trebuie sa fac? multumesc pentru ajutor.

  287. Am doua librete cec- Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei din 1991. Care este procedura de recuperare ,sau despagubire…. daca exista….. Multumesc !

  288. Bună ziua,
    Am citit despre dv. şi vă felicit că sunteţi încă alături de oameni. De la unitatea CEC mi s-a spus că nu mai valorează nimic libretele pe care încă le mai deţin, dar dv. mă faceţi încă să visez…..
    Vă rog să-mi spuneţi dacă pot recupera banii depuşi rămaşi pe 4 librete CEC de economii cu dobândă şi câştiguri din perioada 1989-1993 -suma de 21000 lei vechi, precum si a 10000 lei vechi de pe 2 librete CEC cu dobândă şi câştiguri în autoturisme .
    Dacă răspunsul este afirmativ vă rog să-mi transmiteţi şi paşii de urmat.

  289. Buna ziua,
    care sunt sansele in cazul in care carnetul lipseste?
    doar datele se pot verifica la arhivele CEC nu?

  290. Buna ziua ! Am 5 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme cu valoarea initiala de 5.ooo lei ( din care 4 deschise in anul 1987 si unul in 1982) .Pana in 1991 am fost la CEC si mi s-a trecut si dobanda pt fiecare. Care este valoarea actuala a acestor carnete (avand in vedere ca valoarea initiala a fost de 5x5ooo= 25.000 lei la care ar trebui sa se adauge dobanzile la zi ) ??? Ce demmersuri ar trebui sa intreprind pentru recuperara acestor sume ? Va multumesc , Cu stima !!

  291. Buna ziua,
    Am un CEC de 5000 pt auto, va rog sa ma indumati care este procedura pentru recuperare, mai precis care sunt pasii pt depunerea documentelor si unde trebuiesc depuse .
    Cu stima si respect, Cristi

  292. Buna ziua,

    Am si eu un “Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme” din 1 octombrie 1990 (8884 in 1996) si un “Libret de economii cu dobanda ” din 30 mai 1990 (3100 lei in 1996). Se pot recupera banii de pe ambele?
    Care sunt costurile?
    Multumesc anticipat.
    Alex

  293. Stimate Domnule Avocat Adrian Cuculis,
    În urma citirii răspunsurilor date de dvs. pe indrumari-juridice.eu, am considerat că şi eu aş putea să vă deranjez cu situaţia mea, legată de acest subiect şi anume; parintii mei poseda carnete CEC -Librete de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, ca titulari fiind eu si fratii mei, iar la clauza de împuternicire sunt trecti parintii. Suma depusă este de 5.000 lei pe fiecare carnet iar ulterior s-au mai făcut operaţiuni ulterioare prin adaugarea de dobanda. V-aş ruga să-mi spuneţi ce şanse avem să recuperam suma cuvenită şi care este procedura de urmat. Vă mulţumesc anticipat pentru efortul de a-mi răspunde solicitării! Cu stimă,

  294. Buna ziua. Am si eu un cec de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu valoare de 5000 la data depunerii (1987) la care s-a adaugat dobanda, valoarea cec-ului fiind in 1999 de 10861 lei, si un alt cec doar de economii du valoare la depunere in 1991 de 5000 lei iar cu dobanda aferenta in anul 2001 ajungand la 25205.
    Va rog sa-mi spune-ti daca mai exista snse de recuperare a acestor sume, si care ar fi costul demararii unui astfel de proces.
    Va multumesc.

    • Buna ziua- sunt si eu in situatia dv de a avea CEC-uri de 5000 lei si doresc sa stiu cum ati aflat care e valoarea actualizata la zi cu dobanda respectiva- de la un ghiseu CEC- daca DA!- atunci acel ghiseu CEC nu va poate returna aceea contravaloare?- multumesc- poate imi raspundeti si mie sa stiu si eu cum sa procedez

  295. Buna ziua,
    Pentru recuperarea banilor depusi pe 9 cecuri(libret de
    economii cu dobanda si castiguri in autoturism-5000 lei ),ce trebuie sa fac ?
    Puteti sa obtineti acest lucru in instanta? Daca da,care sunt costurile?
    Va multumesc!

  296. Buna ziua.
    As dori sa cunosc daca la cest moment ati formulat vreo actiune in justitie pentru recuperarea acestor sume depuse pe acest tip de librete si la ce instanta ati depus-o?
    Aveti cunostinta de alte actiuni asemanatoare formulate in tara , si in acest caz imi puteti da elemente de identificare ale dosarelor.

  297. Buna ziua,
    Parintii mei au un CEC emis in martie ’91. Au depus si extras diverse sume de-a lungul timpului insa suma finala ramasa in sold este de 2000 lei. Credeti ca se poate recupera ceva din aceasta suma?
    Va multumesc anticipat,
    Camelia Tudorache

  298. Buna ziua,
    Am un CEC Libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme de la data de 8 martie 1990 in valoare de 5000 de lei.
    Va rog sa ma indrumati pentru recuperarea banilor.

  299. Bună ziua, am două carnete de CEC , libret de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, unul este din1985 şi unil este din 1987. Ultima dobândă a fost aplicată în 1996. Ambele sunt pe numele meu, cum pot să-mi recuperez banii.
    Vă mulţumesc.

  300. Am 7 cecuri cu dobanda si castiguri in autoturisme. 4 sunt emise in 1982, 1 in 1983 si 2 in 1987. In februarie 2000 am scos dobanda, ramanand pe fiecare suma de 5000 lei. De asemenea, mai am un CEC (libret de economii la vedere) cu suma de 8282 lei din februarie 2000.
    Care este procedura? Trebuie sa trimit cereri catre Ministerul Finantelor Publice, CEC Bank si BRD, urmand sa astept raspuns in termen de 30 de zile si apoi sa actionez in instanta?
    Va multumesc!

  301. Buna ziua. Am si eu un CEC de 5000 lei din 1984 si cu dobanda aferenta a ajuns la 11600 vreau si eu sa-mi recuperez banii cum procedez?

    • de unde ati aflat ca a ajuns cu dobanda aferenta la valoarea de 11500 lei- Daca de la CEC atunci inseamna ca puteti linistita sa solicitati aceasta suma.Asa estev sau ma insel?- Sunt si eu in situatia dv si doresc sa stiu cum ati aflat noua valoare incluzand dobanzile !?- multumesc

  302. Buna ziua. Am si eu un libret de economii eliberat in anul 1982 in valoare de 6291 lei. Am vreo șansa sa recuperez banii? Care este procedura?

    • Buna ziua- sunt si eu in situatia dv de a avea CEC-uri de 5000 lei si doresc sa stiu cum ati aflat care e valoarea actualizata la zi cu dobanda respectiva- de la un ghiseu CEC- daca DA!- atunci acel ghiseu CEC nu va poate returna aceea contravaloare?- multumesc- poate imi raspundeti si mie sa stiu si eu cum sa procedez

  303. Buna ziua,
    Parintii mei sunt posesorii a 8 librete CEC constituite inainte de 1989, din care 7 sunt cu dobanda si castiguri in autoturisme, iar unul cu dobanda la tarmen,atat pe numele lor, cat si pa numele copiilor, imputernicit pe toate fiind tatal meu. Va rog sa-mi comunicati daca exista sanse de recuperare a acestor sume si care este procedura de urmat. De asemenea, va rog sa-mi spuneti si ce costuri ar implica un eventual proces?
    Va multumesc!

  304. Buna ziua ,familia mea detine 12 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme sume depuse inainte de 1990 .Va rog sa ne contactati pentru mai multe detalii in vederea recuperarii acestor sume ce ni se cuvin .
    Va multumesc anticipat .

  305. Buna ziua,

    Ref la carnetele CEC constituite inainte de 1990, care este va rog procedura, se poate recupera ceva?
    Cei de la CEC au spus ca Ordonanta din 2016 se aplica doar celor care au carnete CEC in valoare de 70.000,00.

    Multumesc

  306. Buna ziua,
    Detin un CEC cu castiguri in autoturisme din 1986. Ce trebuie sa fac pentru recuperarea banilor depusi?
    Multumesc!

  307. Buna ziua

    Ma aflu in posesia unui cec cu valoare de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme , a fost depus prin anul 1990-1991….imi puteti spune va rog cum pot recupera banii si care este procedura?

    Va multumesc anticipat !

  308. Buna ziua,
    detin un carnet cec 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme depus in 1987. Ma puteti ajuta cu valorificarea acestuia?

  309. Buna ziua.Detin si eu 4 carnete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei depusi in anul 1990 pe numele fiecarui membru de familie.A-si dori sa imi spuneti daca avem vreo speranta pentru a recupera ceva si ce ar trebui sa facem?Multumesc anticipat!

  310. Bună ziua,
    Am 4 librete CEC cu dobândă și câștiguri în autoturisme.
    Au fost emise în 1986 și 1987 cu depunere de 5000 lei iar pe parcurs s-au mai depus și retras bani de pe ele dar niciodată sub 5000 lei.Toate au valoarea de 6000 lei având ultima depunere în 1997.
    3 sunt pe numele meu și unul pe al mamei.
    Se poate recupera ceva?
    Dacă mama îmi vinde dreptul asupra libretului ei pot cere și dreptul asupra lui?
    Mai deschideți proces,și care ar fi costul?
    Mulțumesc!

  311. Buna ziua,
    Detin 4 cecuri libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii 1983, 1981, 1978.
    M-am inscris si pe formularul pus la dispozitie de dumneavoastra pe acest site.
    Astept sa ma contactati pentru a-mi da mai multe detalii cu privire la aceasta speta.
    Ma puteti contacta, de asemene, la nr.tel 07s988s76 sau la e-mail: modn.oasyahoo.com.
    Multumesc anticipat,
    Barbu Iulia

  312. Buna seara, domnule avocat.
    Intrucat, din data de 16.06.2016, cand v-am scris prima oara, nu m-a contactat nimeni de la cabinetul dvs, am decis sa trimit o solicitare catre Ministerul de Finante. Va voi reda mai jos, atat solicitarea mea, cat si raspunsul primit.
    SOLICITARE
    Buna seara.
    As dori un punct de vedere al dumneavoastra in legatura cu Ordonanta de urgenta nr. 156 din 19 decembrie si Legea nr. 19 din 4 martie 2016 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonantei de urgent a Guvernului nr. 156/2007 privind despagubirea personelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C.-S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme.
    Mai precis, doresc sa precizez faptul ca detin doua carnete Cec – libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme cu seriile 733-55553 si 730-41620, ambele pe numele TIFREA ADINA-MARIA, cu urmatoarele caracteristici:
    1. Depunere in luna iulie 1986 a sumei de 5000 lei, sold in anul 2003 de 7336,48 lei.
    2. Depunere in luna aprilie 1984 a sumei de 5000 lei, sold in anul 2003 de 7758,26 lei.
    Conform art. 1.2 lit. a si a art. 3 din Ordonanta de urgenta 156 din 19 decembrie 2007, pentru persoanele care au depus sume de bani la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A. inainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsa intre data de 1 ianuarie 1990 si pana la data de 31 decembrie 2013 iar suma reprezentand despagubirea este asigurata de Ministerul Economiei si Finantelor prin emisiunea de titluri de stat, titluri de stat care urmau a fi rascumparate la data de 30 octombrie 2008 prin plata pe numele Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. –S.A, care, la randul sau trebuia sa alimenteze contul fiecarui deponent.
    Intrebarile mele sunt urmatoarele:
    1. Daca s-a efectuat aceasta operatiune prevazuta in actele normative mai sus enuntate.
    2. Care este calea de urmat pentru a intra in posesia sumelor depuse pe cele doua carenete C.E.C.
    In speranta unui raspuns, va multumesc anticipat.
    RASPUNS PRIMIT
    Bună ziua.
    Ministerului Finanțelor Publice, http://www.mfinante.ro , vă comunicăm următoarele,:
    Libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la “Casa de Economii şiConsemnaţiuni C.E.C. – S.A.”.
    Libretele de economii și câștiguri în autoturisme au fost emise în baza unui act normativ, clauzele nefiind supuse negocierii.
    Precizăm că prin modificările aduse O.U.G. nr.156/2007, prin Legea nr.9/2014 și respectiv prin Legea nr.19/2016, sunt vizate doar persoanele care au efectuat depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme.
    Potrivit art.1 din O.U.G. nr.156/2007, privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şiConsemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, “Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii şiConsemnaţiuni C.E.C. – S.A. precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare –B.R.D. – S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale Casei de Economiii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A., respectiv ale Băncii Române pentru Dezvoltare – B.R.D. – S.A. , îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial.”
    În înţelesulordonanţei de urgenţă, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziţionării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă şi din care nu s-au efectuat retrageri.
    Cu stimă.

    MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
    Biroul de informare publica si relatii cu publicul
    Compartimentul de relatii cu publicul

  313. Buna seara! Am un CEC LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI IN AUTOTURISME emis in 1990 cu suma de 5000 lei. Pana in 1993 apare trecuta dobanda (6130). Va rog sa imi spuneti daca face obiectul ordonantei si daca se poate recupera si care ar fi valoarea actuala a cecului. Multumesc!

  314. Buna ziua,

    Sant in posesia a 10 cecuri cu valoare nominala de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme , dobandite in august 1980 Rugamintea mea este de a ma sfatui, indruma sau ajuta in recuoerarea unei valori echitabile

    Va multumesc anticipat !

    Cu stima, Stefan Noghi.

  315. Bună ziua! Am făcut și eu adresa către ministerul finanțelor în leg cu cecurile de 5000 cu dobândă si câștiguri în autoturisme,iar răspunsul lor a fost ca aceste cecuri nu fac subiectul ordonanței de urgență nr.156/2007.Va întreb ,este posibil să ne putem măcar recupera banii plus dobânda si rata inflației actualizată?ce demersuri va trebui întreprinse în acest sens? Sunt posesorul a 4 cecuri de 5000 plus alte cecuri cu dobândă si câștiguri,suma totală fiind de 86 000 lei la nivelul anilor 1978-1993.Astept un răspuns si va mulțumesc anticipat!

  316. Buna ziua,

    eu si fratii mei detinem 4 carnete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei depusi in anul 1986 .
    A-si dori sa imi spuneti daca avem vreo speranta pentru a recupera si care sunt costurile pt a demara procesul. Va rog sa ma informati pe email .Multumesc anticipat!

  317. Bună ziua !
    Dețin un ”Libret de Economii cu Dobândă și Câștiguri în Autoturisme”, din 31 august 1986, în valoare de 5000 de lei.
    Sora mea deține și ea un ”Libret de Economii cu Dobândă și Câștiguri în Autoturisme”, din 31 august 1986, în valoare de 5000 de lei.
    Tatăl meu deține două ”Librete de economii cu dobândă”, unul în valoare de 2000 de lei, din 4 iunie 1990, celălalt în valoare de 6000 de lei din 18 septembrie 1988. Carnetele sunt moștenire de la bunica (bunica este titulară, tata este împuternicit).
    Aș vrea să știu care este procedura ce trebuie să o urmăm pentru a ne recupera banii, care este onorariul dumneavoastră și care ar fi suma pe care noi am putea să o recuperăm. Am înțeles că sunt mai multe astfel de procese pe rol. S-a finalizat vreunul până în prezent ?

  318. buna ziua am si eu un cec de 5000 lei si castig autoturism ce ma indrumati?cum se pot recupera banii?ast raspunsul dv va multumesc/

  319. Buna ziua ,d-ul avocat ,va rog sa-mi spuneti daca pot sa-mi recuperez banii de pe un CEC de 5000 si dobanda calculata 11016 de CEC cecul fiind pe numele meu, cand eram casatorita
    deci pot confirma cu sentinta de divort numele.
    Cecul este din anul 1984
    cu stima

  320. Buna ziua ,d-ul avocat ,va rog sa-mi spuneti daca pot sa-mi recuperez banii de pe un CEC de 5000 si dobanda calculata 11016 de CEC cecul fiind pe numele meu, cand eram casatorita
    deci pot confirma cu sentinta de divort numele.
    Cecul este din anul 1984
    cu stima

  321. Buna ziua ,d-ul avocat ,va rog sa-mi spuneti daca pot sa-mi recuperez banii de pe un CEC de 5000 si dobanda calculata 11016 de CEC cecul fiind pe numele meu, cand eram casatorita
    deci pot confirma cu sentinta de divort numele.
    Cecul este din anul 1984
    cu stima

  322. Buna ziua ,d-ul avocat ,va rog sa-mi spuneti daca pot sa-mi recuperez banii de pe un CEC de 5000 si dobanda calculata 11016 de CEC cecul fiind pe numele meu, cand eram casatorita
    deci pot confirma cu sentinta de divort numele.
    Cecul este din anul 1984
    cu stima

  323. Buna ziua,
    Am si eu 3 Cec-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme pe care am diverse sume de bani, mai am unul cu dobanda si castiguri si un libret de economii. Intrebarea mea este se mai pot recupera banii, ce demersuri trebuie facute, personalul de la CEC spune ca nu mai au nici o valoare. Va multumesc anticipat!

  324. Buna ziua,ma numesc Rauta Florica si am si eu 8 CEC-uri de 5000 lei vechi cu dobinda si cistiguri in autoturisme,pot sa-mi recuperez banii,cum procedez? tel.07650152

  325. Buna ziua.Am un Cec Libret de economii cu dobanda.Prima depunere este in valoare de 10.000 le in anul ’90..iar pana in anul ’93 inclusiv, s-a depus in total suma de 48.000lei.Exista vro sansa pentru a recupera acesti bani? Astept raspuns .Multumesc anticipat

  326. Buna Ziua!

    Am depus 70.000 lei in 1987 pentru autoturism Dacia 1300 la Cluj-Napoca,ni sa spus sa asteptam 5 ani,dupa care v-om intra in posesia masinii.Dupa revolutie nu am primit nici o anstiintare,ce se va antampla cu suma respectiva.Sunt curios daca dupa atitea ani se mai poate ajunge macar in posesia baniilor.
    07s9 s55 046

  327. Buna ziua,

    Numele meu este Voicescu Daniela si detin 3 carnete CEC de 5000 lei cu dobanda si castig in autoturism.

    Va rog spuneti-mi daca pot recupera banii acestor CEC-uri sau doar cele pentru care s-a depus intreaga suma pentru autoturism?

    Multumesc.

  328. Va rog sa-mi spuneti daca posed carnete CEC cu Dobanda se mai pot recupera ceva bani
    -4916 lei-dobanda notata la data de 18.05.1992
    -2500 lei-din 10.07.1992
    -2500 lei-din 16.07.1992

  329. Buna ziua ,daca am carnete CEC cu dobinda si cistiguri in autoturisme din anii 1986-1992 si in perioada pina in 1994 mi s-a calculat dobinda pe care am ridicat-o dar soldul carnetului a ramas tot 5000 lei fac obiectul procesului de recuperare a banilor indexati. Va multumesc.

  330. Domnule avocat, puteti spune cati bani a primit o persoana detinatoare a unui CEC de 5000 lei pe care dvs ati reprezentat-o in instanta

    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

  331. Buna ziua.
    Domnule avocat,sotia detine un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1978,cu depunere initiala de 5000 lei.Ultima dobanda consemnata in carnet este in anul 1996 soldul ajungind la 11170 de lei..Credeti ca se pot recupera bani de pe acest carnet,cu ce costuri?
    Cu stima,
    Mihai lautarescu,0727c1373

  332. Buna ziua.Am un CEC de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme de 5000 lei pe numele Dumitrescu Dana (fiica) cu clauza de imputernicire Dumitrescu Ioana (sotie) .Este din 4 sept 1984.Credeti ca exista vreo sansa de recuperare?Multumesc.

  333. Buna ziua,
    Va rog sa imi precizati care este procedura de urmat in cazul in care detinem doua carnete cec de 5000 lei.
    Va multumesc!

  334. Am si eu 20 de librete cu valoare de 5000 lei cu conturi deschise din 1983. In 1995 sa scos dobanda dar nu si soldul initial al contului. In ziua de azi se mai poate recupera soldul si dobanda aferenta contului respectiv de pe aceste librete?

  335. Buna ziua! Numele meu este Costica si am gasit in casa un CEC cu dobinda si cistiguri in autoturisme din anul 1990 in val de 5000 lei . ultima data sa lucrat in el in anul 1993 si are trecut suma de 6095 lei. As dori va rog frumos sa-mi spune-ti daca si cum mai pot recupera banii.

  336. Buna seara!Am un libret cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei emis pe 2dec.1976.Mai se poate face ceva pentru recuperare?

  337. Buna ziua! Mama mea detine cateva CEC uri. As dori mai multe detalii daca ma puteti ajuta. Pentru a intra in posestia banilor. Nu am gasit emailul dumneavoastra. Ma puteti contacta printr-un mail

  338. Am 2 carnete CEC DE 5000 LEI pentru castiguri in autoturisme. Ce trebuie sa fac?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

  339. Libret de economii la vedere la CEC Pitesti,judetul Arges,RSR,nr.535 1 117364/1985,suma depusa in valoare de 18 125 lei la 21 septembrie 1992(garantie materiala},fara nicio dobanda.Livretul l-am lasat prin 2013 la CEC Pitesti pentru ca se devalorizase la 1,8 lei.Detin adeverinta cu sumele depuse pe acel CEC.In data de 18 aprilie 2017 am primit in scris ca nu figurez in baza de date a bancii.Va rog sa-mi comunicati ce se poate face in acest caz.

  340. Libret de economii la vedere la CEC Pitesti,judetul Arges,RSR,nr.535 1 117364/1985,suma depusa in valoare de 18 125 lei la 21 septembrie 1992(garantie materiala},fara nicio dobanda.Livretul l-am lasat prin 2013 la CEC Pitesti pentru ca se devalorizase la 1,8 lei.Detin adeverinta cu sumele depuse pe acel CEC.In data de 18 aprilie 2017 am primit in scris ca nu figurez in baza de date a bancii.Va rog sa-mi comunicati ce se poate face in acest caz.

  341. D-ul avocat va rog ca sa-mi raspundeti ,care sint demersurile corecte prt a intra in posesia banilor dupa carnelele de CEC pe care statul a folosit ,asa cum am primit banii de la FNI sper sa primi si asta , unde trebuie inaintat actele necesare si pina la ce data Cu stima si respect Tamas

  342. Am in total 7 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme CEC, de 5000 lei, 2 emise in anii 1984 si 1986 ( cu ultima dobanda inscrisa 1991) si 5 emise in 1985 ( cu ultima dobanda inscrisa in 1997 ). As dori sa stiu daca pot obtine despagubiri, competand formularul de demarare a procedurii lansate de Dvs.
    Cu stima Vasile Munteanu , Albesti, Vaslui, tel. 0757608s

  343. Buna ziua!
    In legatura cu libretele CEC va expun si situatia mea:

    – 1 libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei, emis in 28.02.1990 pe numele fiicei mele si clauza de imputernicire eu si sotul meu. pe acest libret s-a operat de catre CEC dobanda pana in martie 1995 pe care am scoso pe 6 martie 1995 ramanad 5000 lei( valoare pentru specificul libretului respective castig in autoturisme) pana astazi nu a mai fost operat nimic pe acest libret
    – 1 libret de economii cu dobanda in valoare de 3086 lei pe numele fiicei mele , emis in 1984 ultima operatiune de calcul dobanda in 1994.
    – 1 libret de economii cu dobanda in valoare de 2326 lei ,emis in 1981 , pe numele mamei mele cu ultima operatiune de calcul dobanda 1994..
    Aceasta fiind situatia libretelor emise de CEC , va rog sa mi spuneti care sunt valabile pentru a incepe actiunea de recuperare a sumelor depuse , bineinteles sume recalculate cu inflatia si presupun ca si dobanda aferenta intrucat CEC s-a folosit de acesti bani la vremea respective.Deasemenea as dori sa-mi comunicati in eventualitatea in care aceste sume pot fi recuperate , demersurile ce trebuie facute prin firma dv. si cam cat ma costa onorariul si taxele aferente introducerii in instant si cam la ce valoare s-ar actualize aceste sume sa vedem daca se merita demersul.-.( venituri – cheltuieli) Deasemenea va rog sa-mi spuneti si daca s-a solutionat favorabil o parte din procesele intentate de firma dv. privind aceste recuperari economii CEC depunatori , Va multumesc mult si astept raspunsul dv.

    • Relativ la solicitarea dvs. Tip solutie:
      Admite…cererea
      Solutia pe scurt: Respinge exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Timisoara ca neintemeiata. Respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant a DGFP Timis ca neintemeiata . Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale passive a paratei CEC Bank SA Bucuresti ca neintemeiata . Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale passive a paratului Ministerul Finantelor Publice ca neintemeiata . Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat ca neintemeiata . Admite exceptia lipsei calitatii procesuale passive a paratei CEC Bank SA Sucursala Timisoara si pe cale de consecinta dispuna respingerea actiunii reclamantei fata de aceasta. Admite acţiunea formulată de reclamanta SANDUL LAURA ELENA domiciliata in Timisoara ,str. Calin Nemes ,bl.9,sc.D,et.2,ap.8,jud. Timis in contradictoriu cu paratii CEC BANK SA Bucuresti reprezentanta prin CEC Bank SA Sucursala Timisoara cu sediul in Timisoara ,Calea Torontalului ,nr.2/A,jud. Timis si Ministerul Finantelor Publice reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice cu sediul in Timisoara ,str. Gh. Lazar ,nr.9B,jud. Timis si pe cale de consecinta : Obliga parata CEC Bank SA Bucuresti sa dispuna nominalizarea antecesorului reclamantei ,respective Sandul Octavian,in baza de date ca depunator de bani in vederea achizitionarii unui autoturism Dacia . Obliga paratul Ministerul Finantelor Publice la plata despagubirilor banesti cuveniteconform OUG 156/2007 . Dispune obligarea paratilor in solidar la plata catre reclamanta a sumei de 29,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecata . Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2011.

      • Am inteles o asemenea solutie.Era mai credibil daca ati fi precizat si nr.dos.instantei pentru a ne edifica pe portal;.Aici cred ca este vb.despre sumele consemnate la CEC ori BRD in ct.IDMS-ului de la acea vreme.Pe mine ma intereseaza daca ati castigat pt.carnetele de cec de 5000 -cu dob.si castig.in autot..Multumesc pt.raspuns.

  344. Am uitat sa mentionez la mesajul anterior ca libretul cu valoarea de 2326 lei este pe termen ( cred ca si aceasta mentiune este importanata )

  345. Buna Ziua.
    Numele meu este Szanto Francisc, si am un carnet de CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme. Care sunt pasii de urmat pentru a recupera banii, si care sunt cheltuielile.

    Multumesc anticipat.
    Francisc.

  346. buna ziua! as dori sa stiu daca a castigat cineva in instanta despagubiri pe cec libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme? am si eu depusi in 16.03.1982 in valoare de 5000 lei, cu dobanda calculata pana in 1990 val a ajuns la 5459,85 lei? multumesc,

    flori brindusescu

  347. Ce se intampla cu CEC CU DOBANDA SI CASTIGURI IN AUTOTURISME celor decedati pot beneficia urmasii?Cum?

  348. Buna ziua. As avea si eu o intrebare, daca ma puteti ajuta cu un raspuns. Eu si sora mea detinem carnete de CEC de 5000 lei. Se mai pot recupera banii acestia ? Va multumesc aniticipat

  349. ma numesc balan elena sunt din craiova sotul meu are un cec dr 5000 cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1974 intre timp el a decedat eu pot recupera bani si ce acte imi trebuie

  350. Parintii mei au decedat, au depus la CEC banii pentru autoturism in 1990 pe numele lor cu imputernicirea sorei mele. Imputernicita a retras banii in 2008.
    Am dat-o in judecata si am castiigat prin hotarare judecatoreasca definitiva.
    Cum pot sa aflu valoarea cecului retras de imputernicita in 2008?

  351. Buna ziua D-le avocat ! Detin un libret de economii cu castiguri in autoturisme ” 708 1 – 193599 emis la data de 27 septembrie 1990; cum trebuie sa procedez ?

  352. Buna ziua, D-ule avocat detin un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme eliberat in ianuarie 2001.Cum trebuie sa procedez.

    • In principal daca ati completat formularul ar trebui sa fie de ajuns. Dreptul este imprescriptibil prin urmare in functie de momentul la care ajungem la solicitarea dvs. urmeaza sa fiti contactat. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  353. Buna ziua,

    Am inteles ca dupa depunerea documentatie si rezolvare (vb de libret cu castig in autoturisme) se primesc titluri de stat; intrebarea ar fi cat de reprede poti retrage banii din banca (cval acestor titluri de stat)
    1:pe mine ma intereseaza sa stiu daca pot sa scot banii din banca si nu sa detin titluri
    2:valoarea ar fi de pana in 20.000 ron;care ar fi minimul primit deoarece inteleg ca 20.000 ar fi maximul sau este suma fixe de 20.000

    astept raspunsul d-voastra

    multumesc

  354. Buna ziua,
    D-le avocat detin un libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme eliberat in august 1986.Cum trebuie sa procedez si care sunt pasii de urmat pentru a recupera banii?

  355. Avem 4 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme emise in anii 1990 si 1991.Ultimele operatiuni au fost facute la data de 14,mai 1996 la tote carnetele cand au fost restituite dobanzle cumulate in valoare de 2045 lei pe intreaga perioda.Soldul ramanand in continuare de 5000.lei.Intrebarea mea este ce sanse de recuperare avem .Si daca cineva in cazul de speta a primit bani inapoi.

    • Avem 4 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme emise in anii 1990 si 1991.Ultimele operatiuni au fost facute la data de 14,mai 1996 la tote carnetele cand au fost restituite dobanzle cumulate in valoare de 2045 lei pe intreaga perioda.Soldul ramanand in continuare de 5000.lei.Intrebarea mea este ce sanse de recuperare avem .Si daca cineva in cazul de speta a primit bani inapoi.

      Cu respect.

  356. Buna ziua
    Detin 2 carnete de cec cu dobanda si castiguri in autoturisme cu valoare de 5 mii de lei fiecare.
    Depunerea s-a facut in 14 octombrie 1991 de catre bunica mea pe numele meu.
    As dori sa stiu daca se mai pot recupera ceva din acesti bani.
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

  357. Ma numesc Anghel Dorin Mihai si am si eu cinci cecuri din 1986 de 5000 lei cu castiguri in autoturisme. Se pot recupera banii?Cum procedam?
    07s6215s39s

  358. Buna seara
    Am si eu de la părinți diferite carnete de CEC cu Dobanda si câstiguri in Autoturisme in valoare totala de aproximativ 70 000 Lei dispuse in anii 1983-1987.
    Se pot recupera cumva acești bani si dacă Da va rog sa ma îndrumați cum pot beneficia de Consultatnta si Serviciile Dvs
    Mulțumesc

  359. BUNA ZIUA, DETIN SI EU UN LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CISTIGURI IN AUTOTURISME TITULAR FIIND BAIATUL MEU , ACESTI BANI AU FOST DEPUSI DE CATRE MINE ( adica de mama copilului la data depunerii copilul avea o luna de viata)AS DORI SA STIU DACA ESTE SANSA DE RECUPERARE A ACESTOR BANI , SUMA DEPUSA FIIN DE 5000 LEI IAR LA 31.12.1996 – CAND S-A CALCULAT ULTIMA EDOBANDA SOLDUL ESTE DE 9734 LEI. IN CAZUL IN CARE AM SANSE VA ROG SA FIU INSCRISA SI EU IN RANDUL GRUPULUI IN VEDEREA JUDECARII. PRECIZEZ CA ATAT DEPUNATORUL CAT SI TITULARUL LIBRETULUI SANT IN VIATA. MULTUMESC ANTICIPAT.

  360. Buna ziua,detin si eu impreuna cu sotul 3 carnete CEC cu catiguri in autoturisme.M-ar interesa daca se pot recupera si cum trebuie sa procedez.Va multumesc.

  361. Ma numesc SILE RODICA detin 4 cecuri unul pe numele meu ,unul pe numele sotului;;SILE ALEXANDRU ,unul pe numele ficei SILE ELENA LAURA ,si unul pe numele fiului SILE A ALEXANDRU unul cu dobanda si castiguri si cele 3 librete de economii cu dobanda va-s ruga daca se mai poate recupera ceva ,prea multi bani nu am pe ele aproximativ 5000

  362. Buna ziua!
    As dori sa va adresez si eu o intrebare! Parintii mei au decedat anul trecut,dar si ei erau posesorii carnetului de CEC cu castiguri in atoturisme! Din pacate nu am pastrat aceste carnete.Am posibilitatea sa recuperez ceva bani si in acest caz?
    Cu stima!

  363. Numele meu este VANATU MIRELA si impreuna cu sotul meu detinem 8 carnete de cec cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii1981-3buc, 1982, 1983,1985-3bucVa rog sa-mi comunicati ce demersuri trebuie sa facem pt recuperarea banilor in instanta.

  364. Buna ziua. Sotul meu detine un CEC libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme. Prima depunere are trecuta data de 19.09.1990 iar ultima pozitie este dobanda in 1999. Total sold: 10.260. Va rog mult sa imi spuneti daca exista vreo sansa de recuperare, care sunt costurile, noi fiind din Oradea.

  365. Buna ziua.Din pacate am gasit doar azi aceste comentarii si am aflat de dumneavoastra. Sunt din Zalau si tin sa va spun ca si anul trecut am fost la CEC si mi-au zis ca nu mai are nici o valoare cecul meu. Am facut o depunere pe numele copilului , la aniversarea a doua luni de viata , in 1990. Cecul este cu dobanda si castiguri in autoturisme si are dobanda trecuta pana pe anul 1996 ; nu am ridicat nimic , am intentionat sa ramana totul copilului . M-ar interesa daca este o sansa de recuperare si costurile , fiind distanta mare. Multumesc. Telefon 0746s7798

  366. Buna ziua,
    Fiul meu detine un CEC libret de economii cu dobanda si castiguri pentru autoturisme emis in iunie 1997 cu o depunere de 100 000 lei.Va rog sa-mi spuneti daca poate sa-i mai recupereze si ce implica acest lucru.
    Multumesc anticipat.

  367. Buna ziua.Am un carnet cu nr.758 217 3087 eliberat pe 24 sept 1990 cu o suma totala de 10257 trecut 1999 in carnet.Va rog sa imi spuneti daca am sansa de a recupera ceva din el sint din jud Satu-Mare.

  368. Buna ziua. Detin un CEC libret de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme constituit la data de 19 iulie 1990, pe care este trecuta dobanda pana in anul 1997, respectiv un total de 9364 lei. Am rugamintea, daca se pot face recuperari de sume, sa imi comunicati procedura care trebuie urmata.

  369. Buna ziua.Detin 7 librete de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme din anii 1981,1984,1990,1991,ultima dobanda in 1999.Cum as putea recupera?Exista vreo sansa? Va multumesc!

  370. ma numesc Balagiu Florian din filiasi dolj si am un ceccu dobanda si castiguri in autoturismepe numele ficei mele Balagiu Florentina din 1986,2(doua cec-uri ) din 10 ian1990 cu castiguri si unul al mamei mele Balagiu Maria care a decedat,de economii cu dobanda in suma de 3539lei.As dori sa aflu demersurile pentru recuperarea sumelor.Va multumesc

  371. Buna ziua.Detin 5 carnete de CEC Libret de Economii Cu Dobanda si CAstiguri in Autoturisme eliberate in anii 1978,1980,1980,1987,1987, cu solduri de 5000 lei.Va rog mult sa-mi spuneti ce acte trebuie sa va inaintam,pentru a incepe procedurile juridice de recuperare in instanta.Mentionez ca ,CEC-urile au fost eliberate la Oradea,unde locuim si in prezent.
    Cu multumiri anticipate ,
    Popa Niculina

  372. Buna ziua! Si eu am 6 carnete CEC Libret de Economii Cu Dobanda si Castiguri in Autoturisme din1972 si 1981 si as vrea sa stiu daca se mai poate recupera ceva?

  373. Va multumesc anticipat !
    O zi buna! AM cec .. dar am ramas numai cu dobinda pe el am fost bolnava de astm bronsic si am scos … mi-au trebuit ptr. tratament … am fos trimisa la Bucuresti.. la institutul de alergologie … ptr. teste …doamnele de la cec spun ca nu se mai pot scoate , sint expirati bani vechi

  374. Buna ziua.Detin 2 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme.Cum pot recupera.Exista vreo sansa?
    Astept raspuns.
    Dragomir Florin

  375. Buna ziua

    Ne aflam in faza de dezbaterea succesiunii si am “descoperit mai multe carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme.
    Azi am vazut pe fecebook anuntul Dvs
    -1984
    -1985
    -1990, 1990, 1990,1990

    Tudose 0722999

  376. Carnetul de CEC este emis in 29.05.1986 si are nr.719 203 57442 Titular PRISECARU ALIN CONSTANTIN imputernicit PRISECARU MARIANA-mama.

  377. Buna ziua.am 2 cec-uri de 5000 lei pe numele copiilor mei cu dobanda si castiguri in autoturisme.Sunt facute in anii 1982 si respectiv 1985.Va rog sa mi spuneti daca exista vreo sansa de recuperare a acestor bani si sa ma sfatuiti ce ar trebui facut.multumesc.

  378. BUNA SEARA/sunt si eu posesoarea unui astfel de CEC de 5000 lei dar nu stiu sigurdaca mai am carnetul.in cazul acesta se mai poate face ceva?

  379. Buna ziua,
    Sunt si eu posesoarea unui carnet CEC cu castiguri in autoturisme, in val. de 5000 lei emis in 1986. Va rog s-mi spuneti ce trebuie sa fac sau faceti dvs. ptr. toti cei care ne aflam in aceasta situatie. Va multumesc.

  380. BUNA ZIUA,am si eu 4 librete C.E.C cu dobanda si castiguri in autoturisme cu depunere initiala de 5000 leiin anii 1985 ,1986 ,,1986 si 1990 fiecare cu dobada aferenta calculata pana in anul 1998 inclusiv M-AM ADRESAT cecTARGOVISTE si mi s-a spus ca-s :bani pierduti .CUM PIERUTI?EU AM DEPUS PT PASTRARE,ECONONISIRE ‘STATULUI ROMAN CINE I-A FOLOSIT,nu Statul roman?imi vreau banii inapoi ,Va rog sa_mi spuneti ce posibilitati exista?Unele persoane <mergand prin Instantele de judecata au mai zezolvat cate cevasI EU SI SOTUL SUNTEM PENSIONARI ,LA 80 DE ANI,O FETITAARE PROBLEME DE SANATATE IAR BAIATUL E PLECAT IN LUME…Rog sa ma trecet si pe mine pe una din listele d-voastra PT A PARTICIPA LA GRUPUL REVENDICATORILOR..MULTUMESC,Elena

  381. Eu am CEC-uri cu dobanda fara autoturisme, cu acestea se mai poate face ceva ? Multumesc anticipat pentru raspuns

  382. Săptămâna viitoare va merge cineva la București, este vorba de fiul meu, va duce carnetele CEC să le vedeți și să decideți dvs. dacă avem șanse de recuperare.
    Cu stimă

  383. Buna ziua .Am si eu un astfel de C.E.C. care a fost emis pe data de 29 aprilie 1982.Este pe numele meu de domnisoara RUSU ADRIANA dobanda fiind trecuta pana in anul 1998.,soldul fiind la aceea vreme de 9750.Pot sa recuperez ceva in aceasta situatie?Astept un raspuns.Multumesc anticipat.

  384. Buna ziua.

    Detin 4 carnete CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme si unul doar cu dobanda. Mai am pe cele ale parintilor decedati. Se pot recupera banii? Si daca da, care sunt demersurile/costurile.
    Am inteles ca este vorba de un proces colectiv, un grup. As dori, daca se poate, un mail cu tot ce am de facut, ma pot deplasa si la Bucuresti.

    Multumesc

  385. Buna ziua. Azi am vazut pe net demararea procedurii de catre dvs in vederea recuperarii sumelor depuse pe carnetele de CEC. Este tarziu pentru a demara o astfel de procedura si in favoarea mea? Detin 6 CEC-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme. La momentul respectiv, cand am aflat despre OUG am intrebat atat la CEC cat si la BRD din Galati unde domiciliez, si mi-au spus ca nu se recupereaza nimic. Daca este posibil, va rog sa imi spuneti cum anume sa procedez. Cu respect, Donatela Migireanu

  386. buna ziua Am gasit un cec cusuma de26000 ramasi din anul1999 mai pot sa fac ceva ca sa recuperez multumesc. cecul e cu dobinda

  387. Buna seara, ma numesc MITITELUL ( casatorita MUNTEAN) DANIELA si detin un CEC cu dobinda si castiguri in autoturisme, din data de 18.09.1991. As dori, sa stiu cum as putea recupera banii depusi din acea perioada ? Sant sanse? Astept raspuns,
    Daniela Muntean.

  388. Buna seara, ma numesc MUNTEAN ( MITITELU) DANIELA ,si detin un C.E.C LIBRET DE ECONOMII CU DOBINDA SI CISTIGURI IN AUTOTURISME din data de 18.09.1991. Ce sanse sant pentru recuperarea banilor di aceea perioada.
    Cu multumiri,
    Dana Muntean.

  389. Bună ziua,
    În urma decesului părinților mei au rămas câteva carnete CEC după cum urmează:
    1. Cu dobândă și câștiguri în autoturisme
    2. Cu dobândă și câștiguri
    3. Cu depuneri pe termen
    4. Obligațiune 4% cu câștiguri în valoare de 200 lei fiecare cu antetul RPR
    Întrebarea mea este, care ar fi modalitatea (dacă există) de a recupera contravaloarea acestor carnete/obligațiuni la valoarea lor reală (indexată) și cum trebuie să procedez.
    Vă mulțumesc anticipat.

  390. Buna ziua!
    Familia mea detine peste 47 de astfel de cecuri C.E.C LIBRET DE ECONOMII CU DOBINDA SI CISTIGURI IN AUTOTURISME.
    Au castigat si 2 autovegicule Dacia .
    Intrebare este daca se mai face ceva cu restul de cecuri ce le detinem .
    mimim 10 cecuri sunt pline fiecare rubrica cu peste 4000lei.
    Si care ar fi procedura .?
    Stima
    Multumesc.

  391. Bună ziua,
    eu si soția mea avem câteva cecuri precum cele despre care se vorbește în articol.
    Este tardiv pentru a proceda la recuperarea sumelor? Mai inițiați procese în acest sens?
    Va mulțumesc anticipat pentru raspuns.
    I. Dumitru

  392. Socrul meu posedă un libret de 5000 lei emis în anii 80,cu cîştig în autoturisme.Care sunt procedurile de recuperare,şi cît costă.pentru informaţiile necesare vă mulţumesc anticipat.nr.tel.0724948448

  393. Buna ziua, am 3 cec-uri de 5.000 lei din 1990 si unul din 1984, sunt sanse de a recupera ceva. Daca se poate sa ma informati despre ce trebuie facut.

    Multumesc anticipat

  394. Detin doua carnete c.e.c a cate 100000 mii lei cu dobanda si castiguri pentru autoturisme . acum catva timp c.e,c -ul dadeau o suma mica si am zis totusi sa le tin . Ce se poate face ?

  395. Buna ziua ,

    Detin doua librete cu dobanda si castiguri in autoturisme ,eliberate de CEC la data de 27 decembrie 1991 . Va rog sa-mi spuneti , daca se poate rezolva ceva in aceasta situatie . Multumesc anticipat !

  396. Buna ziua

    Parintii mei detin de asemenea 4 CEC-uri – 5000 lei fiecare. Ne puteti indruma, va rugam si pe noi in privinta recuperarii acestor sume?

    Multumim anticipat!

  397. Buna ziua,
    Familia mea detine 10 carnete cec cu dobinda si cistig in autoturisme:3 din 1986, 2 din 1976, 2 din 1977 , 1 din 1982, 1 din 1983 1 din 1984, precum si altele cu dobanda =4 cu sume destul de mari. Se mai poate recupera ceva, suntem f interesati.

    Multumesc frumos si astept raspunsul d-stra.

  398. Buna ziua,
    Am gasit un carnet CEC Libret de Economii cu dobanda si castiguri in autoturisme in valoare de 5000 lei din 1990 fara dobanda calculata.
    Daca ma puteti ajuta cu cateva informatii:
    1.Se mai intenteaza procese in 2018?
    2.Sunt sanse de recuperare?
    3.Sunt precedente cu parti care au fost despagubite?
    4.Care este durata procesului si care este onorariul firmei dumneavoastra?
    Va multumesc pentru timpul si informatiile acordate.

  399. Buna seara! Unchiul meu Muresan Traian, a fost in proces cu 4 cecuri de 5000 lei la d-voasta. In decembrie 2017 a decedat motiv pt.care acele cecuri au fost scoase din proces! In luna februarie 2018 s-a finalizat succesiunea. Acele cecuri sunt trecute pe unul din mostenitori. Intrebarea mea a este daca se mai poate intra in proces cu ele.

  400. Buna ziua!
    Detin Carnete CEC 2 buc.de 5.000 Lei vechi cu castiguri in autoturisme si dobanda,emis in 1974,ambele cu dobanda inscrisa ptr.1991-1997 in suma totala 9.330 Lei vechi si inca alte 2 carnete CEC cu dobanda una cu suma de 112 Lei vechi cealalta cu suma de 25 Lei vechi, toate aceste carnete CEC mostenit de la parintii mei,ambii decedati.
    Va rog indrumati-ma cum pot recupera banii din cele 4 Librete de economii la valoarea actuala impreuna cu dobanzile aferente fiecaruia tot la actuala lor valoare.Va multumesc.

  401. Sotul meu a depus bani pentru masina la CEC prin 1987 nu mai stiu data exacta dar din pacate el a decedat in accident la uzina unde a muncit a depus 6000 de lei carnetul de CEC nul mai am

  402. Bună ziua Mă numesc florea Stefan și am doua cecuri din anul 1982 și anul1985 Vă rog domnule avocat spuneți care sint pasi cecurile sint de 5000 lei si cu ultima data La dobida este de 10000 lei va mulțumesc

  403. Buna ziua. Parintii au un libret de economii cu dobanda si castiguri eliberat in anul 1982 in valoare de 41512 lei. Au vreo șansa sa recupereze banii? Care este procedura?

  404. am 2 cec-uri fiecare cu valoare de 5000 lei,am depus ptr autoturism in anul 1984,,care este procedura pentru recuperarea banilor multumesc

  405. Cum putem recupera sumele pentru 5 librete CEC de 5000 cu dobanda si castiguri in autoturisme eliberate in perioada 1986 – 2003 ?

  406. Am și eu un cec cu dobândă și castiguri in autoturisme și as dori să știu cum pot proceda cu acest cec pentru a avea un beneficiu cît mai mare ? Cecul este pe numele de domnișoară

  407. Am doua CECuri de 5000 lei unul pe numele de fată Musat din1984 și unul pe numele tatălui decedat din 1985 cum pot proceda că sa recuperez sumele?

  408. Am un libret CEC de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme, dinainte de 1990. V-am mai scris o data sa va intreb care este procedura de recuperare a banilor, dar nu am primit nici un raspuns. Va rog sa nu ma ignorati de data asta.
    Multumesc

  409. Am un libret CEC de economiii cu dobanda si castiguri in autoturisme, inca de prin 1986 .
    V-am mai scris o dat cerand relatii despre modalitatea de a recupera banii dar nu am primit nici un raspuns.
    Va rog sa nu ma ignorati de data asta.
    Multumesc

  410. Bună ziua, am și eu 2 cecuri din 1986 , unul de 5000 lei și altul de 2000 lei. Cât pot câștiga în instanță, la ora actuală? Vă mulțumesc!

  411. detin 5 cecuri de cite 500 lei noi 5000 lei vechi din 1983 .au fost banii primiti cadou la motul copiilor sunt la cec depusi ce pot obtine de pe urma lor si cum procedez

  412. Buna seara ! Detin si eu 9 Cecuri in aututurisme in valoare de 5OOO lei vechi plus dobanzi , pe numele meu si al copiilor (sotul fiind decedat din l998). Cecurile sant emise de CEC Barlad, iar eu locuiescin Judetul Suceava . Cum sa procedez ???

  413. Bună ziua.Sunt din Vintileasca, Vrancea și dețin și eu două cecuri depuse in 1990 cu sumele de câte 5000 lei, cum erau atunci. Cum ar trebui să procedez? Aș dori mult să mă îndrumați. Vă mulțumesc !!!

  414. am un cec cu dobanda si castiguri in autoturisme al parintilor mei care, intre timp au decedat, cu o depunere initiala de 5000 lei in 26 dec 1986 si cu un sold in 1998 de 10418 lei. am fost la cec craiova si mi s-a spus sa le pastrez ca amintire. au ei dreptate sau dv. ?

  415. BUNA ZIUA, ASA CUM STABILISEM ASTAZI 08 08 2018 TREBUIA SA MA PREZINT LA SEDIUL DSTRA CONFORM PROGRAMARII FACUTE ,.AM SUNAT DIMINEATA CONFORM INTELEGERII DAT\R AM PRIMIT TELEFONUL DSTRA PE LA ORELE 13 DREPT PENTRU CARE AM REPROGRAMAT INTILNIREA .

    1 DETIN 4 CARNETE CU CISTIGURI IN AUTOTURISME DUPA CUM URMEAZA CEC ELIBERAT IN 30 03 1990 T R
    IN VALOARE DE 5983 DOBINDA CALCULATA PINA IN 1996

    CARNET CU DOBINDA SI CISTIGURI IN AUTOTURISME DIN 01 06 1981 T R VALOARE 5700 LEI DOB PINA 1995

    CEC CU DOB SI CISTIGURI IN AUTO VAL 5985 DOB PINA 1996 T GEORGE CEC DIN 1984
    CEC DIN 16 NOV 1984 VALOARE 5986 DOBINDA CALCULATA PINA IN 1996 PE NUMELE T GEORGE EDUARD CIT AS PUTEA RECUPERA CIT SUNT TAXELE SI ONORARIUL ASOCIATIEI . CIND SE PLATESTE ONORARIUL DETIN CARNETELE IN ORIGINAL ACESTA ESTE MOTIVUL PROGRAMARII LA DSTRA

  416. Da ii chemam in judecata, cum eu cel putin am facut-o si nu inteleg cum totusi nu se face dreptate! E o problema: ori, ori. Intelegerea mea era ca avem sanse, de castig, chiar daca acestea nu pot fi garantate de avocati, dar totusi…decizie finala ca nu avem dreptate in contencios-administrativ. Nu am vazut motivarea inca, pentru ca nu a fost publicata, dar ceva NU e ok. Cum unii care au carnete pentru achizitii masini nu li s-a dat dreptate cand exista o lege activa, nu li s-a facut dreptate. Problema se punea cu cei care au avut carnete cu dobanzi si castiguri. Nu mi se pare corect ce se intampla. Noi cei care credem ca nu li s-a facut dreptate cum putem reactiona in fata unei decizii definitive, pe care o acceptam dar nu consideram ca e cea corecta? Banii aceea trebuia actualizati, nu CEC-ul sa se foloseasca de ei si sa fie uitati acolo prin devalorizare si lipsa de inflatare…

  417. Buna ziua.Detin si eu 2 CEC -uri: unul de economii cu dobândă si câștiguri în autoturisme cu valoare de 5000 lei deschis la CEC in data de 24 decembrie 1981 și un carnet de economii cu dobândă si câștiguri de 848 lei deschis la CEC în data de 09 decembrie 1987

  418. Am doua carnete de CEC cu dobanda si castiguri in autoturisme emise pe numele parintilor mei dar la clauze de imputernicire sunt trecu eu. Tata a murit si mama traieste inca . Cum pot obtine sumele de pe carnete sau alte sume de bani???? Mentionez ca de la suma initiala de 5000 de lei a fost trecuta dobanda inclusiv in anul 2009. Acum suma este de 10.149 lei trecuta pe ambele carnete. Va rog sa imi spuneti ce pot face???Va multumesc!!!!!

    • Exista posibilitatea tehnica de a actiona in judecata CEC Bank si de a solicita actualizarea dobanzilor dar si a soldului initial. Sunt pana in momentul de fata 5 grupuri pe rolul instantelor ce totalizeaza mai multe persoane.

  419. am 5 carnete unul din 1983, trei din 1985 si unul din 1986 de CEC-uri de masini de 5000 lei, unul e pe numele baiatului meu, ma intereseaza detaliile, cum pot recupera banii si care ar fi onorariul dvs in caz de castig, ca banuiesc ca nu lucrati gratis

  420. Ce ne puteti cominica la aceasta data despre cecurile de 5000 cu dobanda si castiguri in autoturisme mai avem sansa sa recuperam ceva!
    Multumesc!

  421. buna ziua
    in 2017 s-a initiat proces in grup de 214 reclamanti,printre care si sotia mea, la Jud Sect 3 in dosarul 14320/3/2018.
    Nu am primit nicio hotarare sau informare despre acest dosar.

  422. O astfel de situație o am și eu. Am discutat cu d-l avocat A. Cuculis prin 2014. Nu am depus acte pentru instituirea unui proces în instanță până acum. Din cele citite mai sus văd că ideea unei astfel de reparație bancară există. Vă întreb dacă la această data eu mai pot deschide o acțiune în instanță pe această temă.
    Mulțumesc!

  423. Dețin două libreta la C E C unul câștigător în autoturism, ură altul cu dobândă ambele sant din 16 noiembrie 1990 .Se mai pot recupera banii. Cu stimă si respect.

  424. Buna ziua, ce inseamna rezolutia RIL 885/1/2019 pentru cei din dosarul 17650/301/2019? Se mai poate face ceva?

    • Este RIL-ul prin care practic legea 156 este exclusa de la aplicare pentru cei cu carnete cu dobanzi si castiguri in auto. Noi am schimbat strategia si mergem pe contractul de cont. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011

  425. buna ziua.bunici mei in ani 1985 a depus in
    cec 10000pe numele meu si pana la 1997 am ajuna cudobanda la o suma de20379 cum pot sa recuperez bani? varog sam ajutat

  426. Buna ziua,
    Intamplator ,cautand printre alte acte ,am dat peste un libret de economii cu castiguri in autoturisme,cu suma de 5000 lei depusa in sept 1981,cec primit ca dar de nunta de la parintii mei. Valoarea cecului la ora actuala este de 5674 lei,avand ultima dobanda calculata in 1991.Va rog sa-mi spuneti daca se mai poate recupera ceva si ce proceduri trebuie urmate.
    Astept un raspuns de la d-stra si va ultumesc frumos ca sunteti alaturi de noi!

  427. Buna ziua, Detin un libret de economii cu dobina si cistiguri in autoturisme deschis la data de 27.07.1983, cind am depus suma de 5000lei.
    Am transmis solicitare la Ministerul finantelor publice pe data de 02.09.2020 si mi-au comunicat ca nu pot recupera suma depusa pe CEC deoarece prin modificarile aduse O.U.G. nr.156/2007, legea 9/2014, legea nr.19/2016 nu pot fi recuperati banii de aceste cecuri.
    Va rog sa-mi spuneti daca pot sa recuperez acesti bani si care este onorariul pe care il percepeti pentru recuperarea acestei sume. As vrea sa stiu daca onorariul se plateste in momentul in care am cistigat in instanta. Multumesc

  428. Buna ziua!

    Referitor la cecurile de 5.000 lei cu castiguri ii autoturisme in 2021 se mai poate face ceva? Din cate am inteles cecul se privatizeaza si totusi atatia oameni au ramas pagubiti.

  429. Buna ziua ,
    Detin un carnet cec cu dobanda si castiguri in autoturisme , depozit 5.000 lei din 12.06.1991, de la soacra mea care a decedat, iar imputernicit este sotul meu, care de asemenea a decedat.Se mai pot recupera acesti bani ? Cei de la CEC mi-au spus ca nu mai are nici o valoare si ca pot sa-l arunc.
    Acest carnet ni l-a dat soacra cand am luat-o la noi, bolnava fiind si tot noi ne-am ocupat si de inmormantare.Nu a fost trecut in certificatul de mostenitor, dar asta nu este o problema, insa nu stiu daca are rost sa merg la notar.
    Multumesc .

  430. Buba ziua. Am doua CEC uri,unul libret de economii cu dobânda emis în 1992 și un altul libret de economii cu dobânda și câștiguri în autoturisme emis în 1987. Se mai pot recupera banii ?

    • Bună! Tatăl meu are si el 2 librete
      Cu dobândă si câștiguri in autoturisme emis in 1980
      Si cel de economii cu dobândă emis in1979.
      Oare se mai poate face ceva?
      Multumeac pentru eventualul răspuns!

  431. Ma numesc Filip Maria din Oradea.
    In data de 8 decembrie 2014 am trimis cu Posta Romana recomandata cu confirmare de primire nr.AR49849120575 la Bir.de Av.Cuculis si Asociatii cu COPII dupa 7 buc. Carnete CEC cu castiguri in autoturisme. Va rog sa ma contactati la nr.de telefon sau email de mai jos avand in vedere posibilitatea recuperari banilor.Va multumesc.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.