Consiliul Concurentei – Ifn-uri Si Banci – Avocat Cuculis

Activitate cartelara intre banci si ifn-uri! Unde se termina fair-play-ul si unde incepe concurenta neloiala si daunatoarea debitorilor – Avocat Cuculis

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei. Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar și creditului de consum din România. S-au efectuat inspecţii simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA, Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Leaseplan Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management S.R.L., Finmedia S.R.L., Asociaţia Societăţilor De Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Federația Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului și al Creditului din România şi Patronatul Creditului IFN. Una dintre investigaţii vizează posibile schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului și al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, și Diplomat Consult SRL. “Monitorizăm permanent această piaţă şi pregătim declanşarea investigaţiei de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informaţiile furnizate în luna august de una dintre partile investigate, care a aplicat la programul de clemenţă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Cea de-a doua investigaţie se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea preţului şi/sau o împărţire de piaţă realizată printr-un schimb de informaţii sensibile între companii concurente active pe piaţa leasingului operaţional şi a serviciilor conexe acestora din România. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

av drd. Cuculis 0722298011

avocat@indrumari-juridice.eu

One comment to “Consiliul Concurentei – Ifn-uri Si Banci – Avocat Cuculis”
  1. Am o executare silita ptr un credit ifn, firma la care lucrez s-a angajat sa imi opreasca din salariu bani necasari achitarii timp de 3 luni dar intre timp am primit o scrisoare cu sechestru pe autoturismul propiu. Este legal? Mai am 3 zile pana se implinesc cele 15 zile de la data primirii plicului. Ma puteti ajuta?

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.