Cum depistam practicile abuzive?

Cum recunoastem practicile comerciale incorecte

Practicile comerciale sunt considerate incorecte, potrivit legislatiei, daca sunt indeplinite anumite conditii.

Mai exact, acestea trebuie sa fie contrare cerintelor diligentei profesionale si sa deformeze/poata deforma comportamentul economic al consumatorilor. Practicile comerciale incorecte sunt, in special, cele inselatoare si cele agresive.

Legea nr. 363/2007 dispune ca practicile comerciale inselatoare pot fi actiuni inselatoare (cand sunt prezentate informatii false sau care pot induce in eroare) sau omisiuni inselatoare (cand sunt omise informatii esentiale necesare consumatorului sau cand acestea sunt oferite intr-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu).

Cateva exemple in acest sens sunt afirmarea falsa ca un produs poate vindeca boli, disfunctii sau malformatii, descrierea unui produs ca fiind gratuit atunci cand consumatorul trebuie sa suporte alte costuri si prezentarea drepturilor consumatorilor stabilite prin lege ca o caracteristica distincta a ofertei comerciantului.

Referitor la practicile comerciale agresive, actul normativ stabileste ca acestea sunt cele care limiteaza/pot limita semnificativ libertatea de alegere/comportamentul consumatorului prin hartuire sau prin constrangere.

Practici comerciale agresive pot fi, de exemplu, crearea impresiei consumatorului ca nu poate pleca din magazin pana nu semneaza un contract, ignorarea solicitarii de a nu mai face vizite personale acasa la consumator si includerea intr-o reclama a unui indemn direct adresat copiilor sa-si convinga parintii sa cumpere produsele promovate.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.