Divortul de un cetatean strain ! Cum pot divorta cetatenii din U.E in Romania – Divortul de un cetatean strain si divortul unui cetatean strain in Romania

Divorţ sau separare fără bătăi de cap pentru cuplurile internaţionale

Noi reglementari in materia divortului in dreptul international.

            În fiecare an, aproape 1 milion de cupluri îşi depun cererea de divorţ în UE. Din păcate, nu se ştie întotdeauna ce legislaţie trebuie aplicată în situaţia în care partenerii provin din ţări diferite, sunt conaţionali, dar trăiesc în străinătate sau unul dintre ei locuieşte în alt stat. Procedura poate deveni foarte complicată.

 

Noile norme europene care reglementează drepturile de proprietate în cazul cuplurilor internaţionale vor consolida securitatea juridică şi vor reduce costurile şi durata procedurilor care trebuie îndeplinite în eventualitatea unui divorţ sau a unei separări.

Numărul europenilor care îşi aleg parteneri de altă naţionalitate este în creştere. De asemenea, există cupluri formate din parteneri provenind din aceeaşiţară, dar care trăiesc în străinătate, uneori chiar în ţări diferite. Aceste cupluri internaţionale reprezentau, în 2007, 13 % din totalul căsătoriilor încheiate în UE.

În caz de divorţ, separare sau deces al unuia dintre soţi, începe o adevărată bâjbâială prin hăţişul legislativ pentru împărţirea bunurilor, adesea aflate în mai multe ţări. Ce legislaţie se aplică? Cea a ţării de reşedinţă, a ţării de origine, sau legislaţia ţării în care se află bunul în cauză? Cărei instanţe trebuie să i se adreseze părţile implicate? Se estimează că aceste proceduri complexe se ridică la 1,15 miliarde de euro anual.

Comisia a propus adoptarea unor noi norme care să aducă unele clarificări şi să determine reducerea costurilor, dar care să şi împiedice situaţia în care unul dintre parteneri ar putea să profite de legislaţia unei ţări, în defavoarea celuilalt.

Aceste dispoziţii vizează atât cuplurile căsătorite cât şi parteneriatele înregistrate recunoscute în treisprezece state membre. În 2007, în Uniunea Europeană, s-au încheiat aproape 41 000 de parteneriate între cupluri internaţionale.

Astfel cuplurile care divorţează vor alegeţaraa cărei legislaţie va reglementa împărţirea bunurilor, precum şi instanţa competentă. În caz de dezacord, legislaţia şi instanţa vor fi desemnate după anumite criterii care permit stabilirea ţării cu care soţii au legăturile cele mai strânse. În cazul parteneriatului înregistrat, se va aplica legislaţia ţării în care a fost încheiat, iar cuplul va putea să îşi aleagă instanţa. Şi aici vor exista criterii menite să faciliteze luarea unei decizii, în caz de dezacord între parteneri.

Anul trecut, UE a adoptat norme care permit cuplurilor transnaţionale să aleagă legislaţia naţională aplicabilă divorţului. Acest text, care nu acoperă însă aspectele patrimoniale, a fost adoptat de paisprezece state membre.

Numeroase state membre permit deja ca astfel de divorţuri să se desfăşoare conform cu legislaţia unei alte ţări. Însă reglementările care prevăd ce legislaţie trebuie aplicată diferă de la oţarăla alta. Aceste incertitudini înseamnă proceduri de divorţ îndelungate şi costisitoare, devenind un chin în plus atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Noile norme specifică, de asemenea, ce legislaţie se va aplica atunci când cuplul nu poate cădea de acord asupra acestui punct. Se urmăreşte înlăturarea posibilităţii ca unul dintre parteneri să tragă foloase de pe urma legislaţiei unei ţări, în detrimentul celuilalt.

Comisia a mai înaintat astfel de propuneri înca din 2006, dar guvernele UE nu au putut ajunge la un acord unanim în acest sens. 10 ţări au decis să continue iniţiativa, apelând pentru prima dată la procedura de „cooperare consolidată”.

Aceasta a fost introdusă în 2009 şi permite unui grup constituit dintr-un anumit număr de ţări să adopte reglementări aplicabile doar grupului respectiv, nu întregului spaţiu european. Viviane Reding, comisarul pentru justiţie şi drepturi fundamentale, propune aceste norme în numele a 10 ţări: Austria, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, România, Slovenia, Spania şi Ungaria.

Nu uitati faptul ca indiferent din ce tara sunteti, puteti divorta in Romania intr-un termen scurt si la un cost efectiv redus.

Urmariti si emisiunea referitoare la Divorturile Internationale cu avocatul Cuculis Adrian  aici – http://www.ziare.com/tv/cum-pot-divorta-cetatenii-din-u-e-in-romania-939-inregistrare-emisiune
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept Penal si Comercial

Divortul de un cetatean strain ! Cum pot divorta cetatenii din U.E in Romania – Divortul de un cetatean strain si divortul unui cetatean strain in Romania was last modified: August 7th, 2015 by Avocat Cuculis Adrian
225 Comments
      • Buna seara as dori sa stiu daca un cetatean tunisian care a fost casatorit cu o romanca si a divortat se poate intoarce in romania pentru a schimba sau prelungi cartea de identitate pentru membri de familie , chiar in cazul in care a divortat . Multumesc

    • Buna ziua. As dori sa stiu ce se poate intampla daca o romanca casatorita in Italia cu un italian nu semneaza actele de divort.Ea este in Romania si el in italia,si nu au copii impreuna.As vrea sa stiu daca divortul poate avea loc daca ea nu semneaza actele de divort.Va multumesc.

  1. Sora mea s-a casatorit cu un cetatean austriac de origine romana in 2009. Anul trecut in decembrie l-a parasit, intorcandu-se in Romania,din motive de sanatate..Vrea sa divorteze de el.Nu sunt copii minori,dar in apartamentul de aici,sunt lucruri cumparate in comun.Apartamentul apartine sorei,obtinut inaite de casatorie, iar sotul n-a avut domiciliu, nici flotant aici. Sotul nu vrea sa divorteze si nici n-o lasa in pace. S-au casatorit in Austria ,unde a fost si ultima adresa comuna. El vine des in tara,o urmareste ,o agreseaza , o ameninta, fiind nevoita sa se adreseze de mai multe ori politiei si a cerut Ordin de restrictinare la tribunal.Acest comportament ii dauneaza grav sanatatii. Va rog sa-mi raspundeti in ce conditii poate sa divorteze in Romania,avand o situatie financiara slaba,fiind pensionata pe caz de boala? Va rog sa-mi raspundeti pe adresa de email. Va multumesc!

    • Buna ziua stimate domn/doamna. In legatura cu situatia dvs. in timp ce lecturam situata dvs. vroiam sa va propun un ordin de restrictie, insa ma bucur ca deja a fost inaintat. In primul rand trebuie sa aveti in vedere ca daca dansul nu doreste divortul il puteti obtine in mod sigur in Romania, mai ales daca cei 2 au resedinta in strainatate, la judecatoria sectorului 5 Bucuresti, instanta cu competenta exclusiva in atare situatie. Divortul ar putea dura in jur de 5-6 luni iar bunurile pe care le are in comun poate cere sotul dupa divort partajarea. In tot cazul bunurile mobile se partajeaza prin predare.

      Cu stima, av Cuculis 0722298011

      avocat@indrumari-juridice.eu

      • Buna ziua! Sotul a cerut Ordonanta Prezidentiala de acces in apartament. Sora nu doreste sa-i dea voie sa intre in apartament.Ce trebuie sa faca,daca sotul primeste acesta ordonanta,cu toate ca ea nu doreste acest lucru? Va multumesc!

        • Buna ziua. Daca bunul e comun nu are dreptul sa-l tina departe. Daca nu are dosar de fond O.P pe un asemenea temei este inadmisibila. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  2. Buna ziua,

    Sunt casatorita cu un cetatean american din 2004 dar nu mai suntem impreuna din 2005, el locuind in USA si eu in Romania. Am dori incheiem legal o relatie care nu mai e in fapt de multi ani. El este de acord, dar nu va veni in tara pentru divort. Nu avem bunuri comuni, nu avem copii.
    Ce posibilitati sunt pentru desfacerea casatoriei?
    Nici eu nu mai locuiesc in Romania de cativa ani, se poate desface casatoria fara prezenta niciunei parti, doar prin avocat?

    Multumesc.

    • Buna ziua stimata doamna. Atata vreme cat sunteti ambii de acord, doar dvs. puteti sa va adresati biroului nostru cu o cerere in acest sens. Se semneaza un contract de asistenta juridica, cererea de chemare in judecata trebuie semnata de ambele parti prezenta nefiind obligatorie daca avocatul emite delegatie. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • buna ziua iubitu meu e cetatean turc si a fost casatorit in Romania au divortat dar el zice ca doar in Romania in turcia nu si ca iar trebui o declaratie de la ea ca da au divortat si semnatura ei pt ambasada turca din bucuresti .intrebarea este poate sa faca asta prin notar si el sa mearga dupa la ambasada ?

  3. Buna ziua,
    Sunt casatorita in Romania cu un cetatean din America de Sud.
    Momentan locuim in America de Sud, insa vrem sa divortam. Nu avem copii, bunuri comune avem o masina. Eu as vrea sa ma intorc in Romania, si de acolo sa fac formalitatile de divort, pentru a evita anumite neplaceri.
    As vrea sa stiu daca se poate efectua divortul in aceste conditii (eu in Romania, el in afara), ce drepturi as avea asupra masinii (a fost achizitionata in timpul casniciei). Inainte de a veni in America de Sud am facut un transfer bancar de 5.000 de euro , pe numele sau, bani din care el nu mai doreste sa imi restituie nimic si as dori sa stiu daca mai pot recupera macar o parte din ei (sincer as dori sa obtin macar o parte din acesti bani, si sa ramana masina la el) . Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Buna ziua stimata doamna. In primul rand trebuie sa aveti in vedere, ca si element de extranietate este sotul dvs. Conform noului cod de procedura civila, aveti aceasta posibilitate, prin urmare, va puteti intoarce pentru a demara procedurile necesare.Referitor la sumele de bani, nu cred ca vom putea face mare lucru decat daca aveti dovezi clare. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • Buna ziua..sunt casatorita cu un African casatoria a fost facuta in spania EU sunt in Romania IAR casatoria a fost transcrisa in Romania ulterior ..pot sa divortez in Romania

  4. buna ziua am on intrebare la care inca nu am un raspuns:
    vreau sa divortez de sotul meu care este cetatean al statelor unite din motive de neintelegere ,intrebarea este:
    cat la suta voi detine din avere ?
    este foarte important pentru mine va rog mult sa imi dati un raspuns cat mai curand ,
    va multumesc mult ,o zi buna va doresc…

    • Buna ziua stimata doamna. Intrebarea dvs. nu este nici pe departe completa. Unde ati fost casatoriti? Unde se afla bunurile? Dvs. ce cetatenie aveti? Unde locuiti?Sunt o serie de intrebari. Tinand cont ca este o problema personala va rog sa ne contactati la 0722298011
      Cu stima, av Cuculis

      • Buna ziua . am si eu o intebare . sunt casatorita cu un cetatean albanz de1 a de zile si vreau sa divortez, .as vrea sa stiu daca i se anuleaza si certificatul de integire familiala ? noi ne avand copii.. multumesc

  5. Buna ziua!Anul trecut am incheiat casatoria cu un cetatean canadian.Din pacate,se pare ca motivul pentru care a insistat sa ne casatorim nu era chiar dragoste,deoarece comportamentul lui lasa de dorit.Casatoria s-a incheiat in Romania.A depus documentele necesare pentru obtinerea vizei mele de emigrare ,dar intre timp,eu l-am anuntat ca refuz sa plec.El a retras sponsorizarea si procedura a incetat.Dar sotul meu insista sa nu divortez.Nu exista copii sau bunuri comune,si eu nu am absolut nicio obligatie fata de el.Am inteles ca ,din acest an,procedurile de divort s-au schimbat intrucatva..Cu multumiri,Emilia Graniero

    • Buna ziua. Legile s-au schimbat radical la noi in tara inca din 2011, fapt pentru care va pot confirma atat disponibilitatea legala de a divorta in Romania cat si aceea personala. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  6. Buna ziua. In 2003 m-am casatorit in Japonia cu un cetatean japonez. In 2005, in urma unor discutii cu sotul meu, m-am intors in tara si de atunci nu m-am mai dus in Japonia. Am incercat sa-l conving prin telefon sa divorteze, dar nu vrea. Nici nu stiu daca poate divorta in lipsa mea, sau cum sa fac sa divortez. La ambasada japoneza de la Bucuresti mi s-a spus ca trebuie sa ma duc in Japonia sa divortez pentru ca numai acolo e inregistrata casatoria. Tin sa mentionez ca nu avem copii sau bunuri impreuna. Pot divorta in tara? Va multumesc….o zi buna…

    • Buna ziua stimata doamna.Referitor la solicitare dvs. va asigur de faptul ca puteti divota in TARA cu conditia transcrierii casatoriei. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  7. Buna ziua ,fiica mea,cetatean roman, este casatorita in Italia din anul 2008,cu un cetatean din Tunisia,ambii au rezidenta in Italia,casatoria fiind incheiata in italia .In urma casatoriei a rezultat un minor in varsta de 5ani,in anul 2013 s-au despartit in fapt si convietuiesc separat in ItaliaCasatoria si certificatul de nastere al minorului au fost transcrise in Romania in anul 2008.In 2013 fiica mea a introdus actiune de divort ,prin acordul sotilor,la o instanta in Italia unde isi are rezidenta,i s-a comunicat ca divortul dureaza 3 ani , DIVORTUL POATE CONTINUA IN ROMANIA?ESTE POSIBILA O ALTA ACTIUNE DE DIVORT SEPARATA IN ROMANIA CU RENUNTAREA LA PRIMA ACTIUNE ,DACA DA ,DE COMPETENTA CAREI INSTANTE ESTE?VA MULTUMESC.

    • Buna ziua stimata doamna. Daca partile se inteleg si cu minor si locuinta, program vizitare etc. pot divorta in Romania in maximum 2 luni. Se poate reitera cererea de desfacere a casatoriei. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  8. VA MULTUMESC ,O SA VA CONTACTEZ IN CEL MAI SCURT TIMP ,AM SUNAT PE NR DE TEL AFISAT, DAR A RASPUNS D-RA ,GABRIELA DIMA .O SA REVIN CU UN ALT TEL FIICA MEA VINE IN TARA PE DATA DE 19.05.2014 ,VOIAM SA STIU CE ACTE TRBUIE SA ADUCA ,SI DACA TREBUIESC LEGALIZATE .IN ITALIA .SUNT DE ACORD AMANDOI CU DIVORTUL IN ROMANIA .

  9. Buna ziua!
    As avea nevoie de mai multe informatii daca este posibil.
    Sunt casatorita cu un cetatean american din octombrie 2011. Casatoria a avut loc pe teritoriul statelor unite in Montana. Sotul meu locuieste in Springdale (AR). Din 31 ianuarie 2012 suntem despartiti.
    As dorii sa divortez; avand in vedere ca nu am cum sa mai iau legatura cu el nu stiu cum sa procedez. Am incercat sa discut cu un avocat din state dar nu pot aplica pt divort din cauza ca nu sunt rezident acolo. Eu momentan locuiesc in Italia.Casatoria nu a fost inregistrata in Romania. Tin sa precizez ca nu avem copii sau propietati comune . De asemenea nu am nici un fel de pretentie in urma acestui divort. Tot ce doresc este sa se termine aceasta casnicie.Ati putea sa ma ajutati in legatura cu divortul?
    Care este procedura ? Cat timp dureaza? Si care ar fi costurile?
    Va multumesc anticipat!

    • Buna ziua. In mod normal legislatia statului nostru ofera o competenta exclusiva pentru actele inchise in Romania, insa atata vreme cat dvs. aveti resedinta in strainatate, pe forul de necesitate, fiindca sunteti cetatean roman, aveti posibilitatea sa divortati in Romania.
      In practica ultimilor ani, respectiv 2011 prezent, judecatorii din tara au acceptat cererile de desfacere si cu transcriere si fara transcriere insa, pentru a nu exista niciun fel de problema, ar trebui ca dvs. sa faceti aceasta transcriere.
      Procedura in tot cazul este una net mai simpla aici iar ca si timp cu siguranta ne incadram spre 6 luni de zile. Costurile in USA, unde am un coleg omolog se pot ridica si pana la 30000 USD insa in Romania, onorariile sunt diferite si pot varia. Prin urmare, cu siguranta veti fi cu mult mai interesata de un divort in Romania decat in USA. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  10. BUna ziua.As dori daca se poate sa imi dati si mie un sfat.Sora mea este casatorita in italia cu un cetatean de origine italiana si doreste sa divorteze de el.As vrea sa stiu daca se poate face asta in romania, cat timp ar dura o asemenea procedura si costurile la care se vor ajunge ?Este o metoda legala sa poata pleca cu copii si sa vina in romania inainte de a se finaliza divortul .El nu este de acord sa semneze si au doi copii minori.

    • Buna ziua. In mod cert se poate dispune desfacerea casatoriei pe teritoriul Romaniei. In raport de Italia unde dureaza 3 ani de zile aceasta rpocedura, in Romania se poate rezolva intr-un termen intre 3-6 luni. Cu stima, av CUculis 0722298011

  11. Buna ziua! As dori sa imi spuneti cum pot divorta, daca m-am casatorit intr-o alta tara, eu am revenit in romania, sotul a plecat intr o alta tara, nu avem copii si de bunuri nu ma intereseaza, cum as putea sa divortez repede…..el zice ca pot lua foaia de divort o semnez, dupa care ii trimit sa o semneze si el….e ok?? Sper sa imi raspundeti repede..multumesc!

  12. buna ziua!
    as dori sa imi spuneti cum pot divorta daca m-am casatorit intr-o tara europeana, eu stau in Romania, el intr-o alta tara, cum pot aplica si unde cererea de divort, precizez ca el nu poate veni in Romania, pt. divort…el zice sa ii trimit cererea de divort sa o semneze….e posibil? app nu avem copii si nici bunurile nu ne intereseaza. am dori sa divortam cat mai repede!multumesc!!

  13. Buna ziua,sunt casatorita din 2012 cu un cetatean italia, casatoria s-a efectuat in romania.din cauza unor neintelegeri am ales sa divortez,procedura a inceput prin februarie,nefinalizandu-se nici pana acum.specific faptul ca nu exista copii si nici bunuri comune,iar sotul este de acord cu divortul, de fapt a si trimis la instanta o declaratie,prin care arata ca este de acord cu divortul.iar spre surprinderea mea,termenul de judecata s-a dat tocmai pentru 1 septembrie…intrebarea mea,este daca este normal ca totul sa dureze atat de mult???va multumesc

  14. Buna ziua, am o sora casatorita cu un cetatean argentinian. Acesta a obtinut viza de sedere pana in 2018, in urma casatoriei. As dori sa stiu daca, in cazul divortului, acesta isi pierde dreptu/vizal de sedere.
    Multumesc

  15. Bună ziua
    Sunt căsătorită cu un cetățean turc,avem 2 copii împreună dar nu ne mai Înțelegem si vrem sa divorțăm.
    Ne-am căsătorit in Turcia acum 3 ani jumate si acum o luna am înregistrat căsătoria in România prin consultul roman la Istanbul. De asemenea si pentru a face cetățenie română copiilor.
    Cum ar trebui sa fac sa se termine repede? Fără mari bătăi de cap.
    Mulțumesc anticipat

    • Buna ziua stimata doamna. In ipoteza in care dvs. aveti certificatul de casatorie transcris si va intelegeti pe divort, va pot asigura de un termen de max o luna de zile in care va pot divorta in Romania. In cazul in care nu va intelgeti o sa dureze spre 6-8 luni in contradictroiu. In tot cazul trebuie sa tratati problema foarte serios pentru a o putea rezolva benefic atat pentru dvs. cat si pentru copil. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  16. Am uitat sa Menționez ca ori eu o sa deschid proces de Divorț in România,ori soțul in Turcia.
    Cât timp trebuie sa treacă între plecarea mea de lângă el si deschiderea divortului?

  17. BUNA ZIUA. VREAU SI EU S A MA AJUTATI CU O INFORMATIE IN CAZUL MEU. SUNT CETATEANCA A REPUBLII MOLDOVA, CASATORITA CU CATEATEAN ROMAN SI DETINAND PERMIS DE SEDERE CA MEMBRU DE FAMILIE A UNUI CETATEAN ROMAN DIN 2007. AM UN SERVICIU, CU CONTRACT DE MUNCA DIN 2007. IN PREZENT, IN URMA NEINTELEGERILOR CU PARINTII SOTULUI, IN CASA CARORA SUNTEM STABILITI, SOTUL MEU ARE INTENTIA DE A DIVORTA SI A MA LIPSI DE DREPTUL DE SEDERE. NU AVEM COPII MINORI, DAR AVEM BUNURI COMUNE. SUNT DE SAPTE ANI IN ROMANIA, IN TARA DE ORIGINE NU AM NICI IMOBIL NICI SURSE DE INTRETINERE, IN SCHIMB AICI AM UN LOC DE MUNCA. CE AR TREBUI SA FAC IN ACEASTA SITUATIE CA SA NU FIU LIPSITA DE DREPTUL DE SEDERE.

  18. buna ziua ,
    m-am casatorit anul trecut in octombrie , aici in tara , cu un cetatean american . Noi locuim aici , el are , deocamdata , permis de sedere temporara pe adresa parintilor meu . Nu avem bunuri dobandite in comun si nici copii . Pentru ca ulterior casatoriei am descoperit la el probleme serioase pe care nu le cunosteam pentru ca mi le-a ascuns , trebuie sa divortez . Problema este ca m-a convins sa renunt la servici asumandu-si el responsabilitatea financiara (verbal). Va rog sa-mi spuneti daca , prin divort , am dreptul la un ajutor financiar din partea lui . Multumesc !

    • Buna ziua stimata doamna. Codul civil instituie in sarcina celui ce se face vinovat de destramarea casatoriei plata unor daune, dar, care trebuiesc dovedite.Cu stima, av Cuculis 0722298011

  19. buna ziua.sunt casatorit cu o cetateanca sarboaica din 2009,dar din 2010 numai suntem impreuna.noi ne-am casatorit in serbia,dar am inregistrat casatoria in romania.certificatul de casatorie este la mine si banuiesc ca pot inainta cerea de divort aici in ro.nu avem bunuri,nu avem copii.ea locuieste acum in austria.eu am vorbit cu ea la telefon si mi-a spus ca nu va putea sa vina la proces.intrebarea mea ar fi.,cat va dura procesul daca nu se prezinta ?multumesc anticipat!

    • Buna ziua, in cazul in care nu vine dar este de acord avem aceeasi procedura a divortului prin acord si se rezolva in maximum 2 luni. In caz contrar lucrurile se complica, spre cateva luni de zile.Daca se semneaza actele emise de avocat de ambii soti, lucrurile se rezolva cu celeritate. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  20. Buna ziua,

    Sunt in situatia urmatoare: Sunt casatorita de 4 ani cu un cetatean francez, avem impreuna un baietel de 4 ani. Casatoria a avut loc in Franta, am transcris certificatul de casatorie si in Romania. Eu nu am cetatenie franceza, am titlul de sejur(membru de familie), baietelul meu are dubla cetatenie: franceza si romana. De ceva vreme, lucrurile nu mai merg bine intre noi, certuri(chiar si in fata copilului), dezacorduri din orice motiv, alte stari de comportament ale acestuia care imi dau de gandit cu privire la stabilitatea lui mentala, sexuala…..I-am spus sotului meu ca vreau sa punem punct relatiei si sa divortam. Nu este de acord. As vrea sa va intreb: daca pornesc eu actiunea de divort, cum poate el sa impiedice sau sa ingreuneze acest lucru? Nu vreau nimic de la el, imi doresc doar copilul in custodie exclusiva, cu dreptul de a-mi alege domiciliul ( intentionez sa ma reintorc in Romania unde am o locuinta si restul familiei) si bineinteles dreptul copilului la o pensie alimentara. Pot sa inaintez cererea de divort in Romania? Sau numai in Franta? Daca plec cu copilul din Franta fara acordul tatalui sau si inainte de pronuntarea divortului as putea fi acuzata de parasire de domiciliu si rapire de copil minor? Va multumesc.

    • Buna ziua. Acum este foarte important, unde divortati.Sansa o faceti dvs. prin – loc de munca, conditii pentru minor, atasamentul acestuia fata de dvs. Atata vreme cat incepeti actiunea in Romania nu va poate bloca aceasta actiune fiindca sunteti prima care porneste cererea de divort. De asemenea o acuza de parasire a domiciliului nu se poate pune in dicutie. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  21. Buna Ziua,

    Va contactez deoarece am nevoie de un sfat jurdic. Sunt de origine din Romania si sunt casatorita din anul 2005 cu un cetatean de origine iordaniana. In urma cu o luna de zile am imputernicit prin notar un avocat din Romania pentru cererea de divort. As dori sa mentionez ca nu avem copii. Intrebarea mea este cum va fi posibil sa recuperez o suma considerabila de bani care a fost trimisa in Iordania de catre parintii mei pentru a cumpara o proprietate si a deschide o firma in Iordania? Avem toate actele necesare pentru a dovedi tranzactiile ce au fost facute prin banca in contul sotului meu. Va multumesc anticipat,
    Cu Stima Anca

  22. Buna ziua,

    In cazul in care e o casatorie intre un cetatean roman cu un cetetean american in Bahamas, nerecunoscut in nici una din tari, US sau Romania, care e procedura de divort, daca ambii sunt de acord? Se poate divorta in alta tara, Canada de exemplu? Daca da, care e procesul? E nevoie de legalizarea casatoriei apoi divort, sau e necesar in una din tarile partenerilor?
    Va multumesc mult.

    • Buna ziua. Nu exista niciun fel de impediment in desfacerea casatoriei in conditiile in care dvs. si sotul sunteti de acord. Prin urmare, actele trebuiesc depuse si semnate fie de avocat pentru ambele parti fie de ambele parti si depuse de preferat in Bucuresti la orice judecatorie se agreeaza cu avocatul. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  23. sunt casatorita cu un cetatean turc si daca ajungem la divort avand 2 fete inscrise in turcia asa vrea sa stiu daca am vreo sansa ca fetele sa ramana cu mine, multumesc

    • Buna ziua. Acum este foarte important, unde divortati.Sansa o faceti dvs. prin – loc de munca, conditii pentru minor, atasamentul acestuia fata de dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  24. Buna ziua,
    As dori sa stiu daca pot divorta la notar in Romania, in cazul in care casatoria a avut loc in Italia, cu un cetatean italian. Suntem separati de 1 an si jumatate. Sotul locuieste in Italia, eu in Romania. Nu avem copii si nici bunuri comune. In Italia dureaza mult pronuntarea divortului si este si mult mai costisitor. Daca este posibil va rog sa imi spuneti care este durata pronuntarii divortului la notar, care sunt costurile, documentele necesare si daca certificatul de divort este valabil si in Italia. De asemenea as dori sa stiu daca sotul trebuie sa fie prezent in Romania sau poate imputernicii pe altcineva. Multumesc anticipat.

  25. Buna ziua!Sunt cetateanca romanca casatorita in Italia Cu un cetatean italian de 7 ani.Avem o fetita de 6 ani jumatate.As dori sa stiu daca pot divorta din Romania si sa ramanem acolo .Atat eu cat si fetita ne dorim sa locuim in Romania dar el nu este de acord.Tot ceea ce ma intereseaza este custodia fetitei.Va multumesc anticipat!

  26. buna seara!
    intentionez sa ma casatoresc, in luna ianuarie 2015, cu un cetetean tunisian, in Tunisia. Apoi o sa transcriu in Romania certificatul de casatorie tunisian deoarece dorim sa locuim in Romania. Ca sa fac acest pas in deplina cunostinta de cauza doresc sa va intreb daca, in cazul in care vom vrea sa divortam, pot divorta in Romania daca incheierea casatoriei a avut loc in Tunisia?
    Va multumesc.

  27. Buna ziua!Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat!Fratele meu este plecat in USA si este casatorit de aproximativ o luna,insa sotia este complet schimbata ca persoana dupa casatorie si el se gandeste sa divorteze.Problema este ca a aplicat pt green card si intuia ca il va obtine in jurul lunii decembrie.Daca el divorteaza dupa obtinerea GC-ului (adica aproximativ 3luni),este posibil ca dupa aceea GC sa ii fie retras?

  28. Buna ziua,
    Prietenul meu cetatean italian este casatorit din 2001 cu o romanca in italia,dar aceasta casatorie s-a demonstrat decat un motiv ptr ca aceasta sa i-si dobandeasca documente de Italia.
    Intrebarea mea este poate el ca cetatean italian sa depuna o cerere de divorz in Romania nestiind cum sa ia legatura cu ea dar avand in mana certificatul de casatorie de unde rezulta numele ,prenumele ei si adresa din Romania?Multumesc mult

  29. Buna seara! fostul meu cumnat lucreaza in strainatate pe un vas de croaziera pentru al doilea an, prima data cand a plecat inca era casatorit si sora mea are copiile la contractul de munca pe perioada determinata de atunci. Anul acesta cand a plecat si s a incheiat si cu divortul el a dat declaratie pe propria raspundere ca nu are venituri desi a lucrat tot acolo. Cum poate afla si dovedi ca el are in continuare contract acolo pentru a plati pensia alimentara cum se cuvine. Si pe site ul societatii scrie ca se face contract pe 7 luni si stiind ca prima data i a facut contract, nu credem ca acum nu i a mai facut si lucreaza la negru doar ca sa nu i plateasca pensia la nivelul salariului cum a declar el. Atasez link ul cu societatea la care lucreaza, cu postul lui de munca unde precizeaza ca se face contract.

    http://www.river-jobs.com/hotel-jobs/4-galley-staff/19-baker

    Desi au custodie comuna in cele 7 luni cat lucreaza nu l ia deloc pe nepotel sa aibe grija de el desi s a facut un program cu perioadele in care trebuie sa aibe el grija de copil.

    Va rog frumos sa ma ajutati, a ramas si cu ratele la apartament iar cu cei 200ron pe care ar trebui sa ii primeasca pe pensie nici gradinita la copil nu i o acopera integral si nici macar nu a primit toti banii din urma.

    Multumesc!

  30. Buna ziua. Sunt casatorita cu un cetatean canadian de aproximativ un an. Nu avem bunuri in comun si nici copii. Casatoria a avut loc in Romania. In prezent el locuieste in Canada, iar eu in Irlanda. Am decis sa divortam de comun acord. Pentru a divorta, este nevoie de prezenta ambilor soti in Romania? Nu suntem tocmai in relatii bune de cand am luat aceasta decizie, si as vrea sa evit orice contact, pe langa faptul ca ma indoiesc ca ar vrea sa vina tocmai din Canada pentru divort. Exista posibilitatea sa se efectueze divortul fara prezenta lui, si mai ales, divortul sa fie recunoscut in UE? De asemenea, imi puteti spune cam cat ar dura toata procedura? Va multumesc.

    • Buna ziua, procedura pe care o amintiti o facem de mai bine de 3 ani de zile atunci cand in Romania a fost posibila pentru prima data. Prin urmare raspunsul este afirmativ si puteti divorta pe teritoriul Romaniei fie ca doreste dansul fie ca nu doreste. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  31. Buna ziua
    Sunt un cetatean din afara UE. Am primit un permis de sedere de 5 ani pentru ca m-am casatorit cu o cetateana romanca.
    Am facut divort prin acord la notar acum o saptamana dupa un an jumate. Nu am avut copii.
    Lucrez aici cu contract de munca temporara din iulie 15 si nu am proprietatii in tara mea de origina.
    Ce pot sa fac? Pot sa schimb permisul de sedere cumva?
    Mersi!

  32. buna ziua sint casatorita cu un cetatean turc avem certificat de casatorie rominesc si turcesc vreau sa divortez de el el acum se afla in germania are permis de sedere acolo

  33. Sunt casatorita in Italia din 2004,cu cetatean roman suntem stabiliti aici de 15 ani am in custodie fiul meu minor de 10 ani, in luna ianuarie ne*am separat iar in luna decembrie am primit cerere la divort Nu pot sa ma deplasez din multe motive personale doresc sa divortez in Italia, dar mi*au fost trimise din RO, casatoria a fost inregistrata la starea civila.Copilul e nascut in Italia, studiaza aici, cum procedam ptr obtinerea pensiei alimentare aferenta pari nivelului de trai de pe acest teritoriu multumesc

    • Buna ziua. Instantele din Romania referitor la actele de stare civila romanesti sunt competente exclusiv. Prin urmare in Romania va veti judeca cererea respectiva. Asta nu inseamna ca dvs. trebuie sa fiti prezenta, insa trebuie sa fiti reprezentata. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  34. Buna ziua.
    Sora mea e casatorita cu un cetatean austriac in austria si au un copil de 3 ani si inca locuiesc acolo inpreuna. certificatul de casatorie a fost legalizat si transcris in Romania.Poate divorta in Romania, si sa ramana cu copilul aici numai ea avand grija de el pana acum?Autoritatile de acolo au sfatuit-o sa isi ia un loc de munca mai intai si pe orama sa se departa acolo, ea depinte de el financiar fiind intr-o zona mai indepartata de oras si nu-si poate lua un loc de munca. ii este teama ca daca pleaca o da ca a parasit domiciliu si ii ia copilul, desi nu a avut grija de el 5 minute.
    ce poate face?
    multumesc,
    o zi buna

    • In legatura cu solicitarea dvs. va pot comunica cu siguranta ca din 2011 de cand ne ocupam frecvent de litigii ce privesc desfacerea casatoriilor internationale acest gen de cereri sunt de regula in favoarea mamei. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  35. Bună ziua! Stimat domn avocat ,am și eu o întrebare. Eu sunt căsătorită din 2003 cu un cetățean italian, care nu a locuit niciodată in Romania. Suntem despărți de comun acord și in bune raporturi de circa7 ani.Nu am divorțat decât din cauza costurilor exagerate de aici, in plus după legea Italiană durează peste trei ano divorțul. Am vrea să divorțam în România după legea română. .Nu avem copii și nici bunuri de împărțit..suntem de comun acord cu divorțul. Eu locuiesc înIItalia,iar in Romania sunt domiciliată in Ploiești. Cum trebuie să procedam?

  36. buna ziua
    sunt casatorita cu un chinez de 17 ani. avem impreuna un baiat de 16 ani si o fata de 6 ani. vreau sa divorez . are viza in urma casatoriei. cum procedez? la notar sau judecatorie?

  37. Buna ziua .

    Am fost casatorita cu un cetatean turc , in urma casatoriei am 3 copii minori ,acum sunt divortata si sunt in perioada celor 30 de zile (perioada in care el poate face recurs ) ,intrebarea mea este cum voi transcrie divortul meu in turcia daca el nu va face recurs ?Pot transcrie divortul prin Ambasada Turcie la Bucuresti ? Sau trebuie sa ma duc eu personal in Turcia ?

  38. Buna ziua! Sunt casatorita din 2011 cu un cetatean francez care este si cetatean canadain. Ne-am casatorit la Niagara in SUA si am legalizat casatoria in Franta, Romania si Canada.
    Am locuit in Canada pana in martie 2014. Se poate sa dvortez in Romania? El nu este deacord si spune ca nu va semna niciodata cerera de divort. Nu avem bunuri in comun si nici copii. Nu stiu cum trebuie sa procedez in aceasta situatie.
    Multumesc anticipat

  39. Buna ziua! Va rog frumos, ajutati-ma cu un sfat pentru o cunostinta care nu areacces la internet. Sotul este cetatean roman, plecat mult timp de acasa, fiind prezent din 12 luni, aproximativ 5 luni pe an. Sotia este din Belarus, cu permis de sedere in Romania de 3 ani. S-au casatorit in luna iulie 2014, cand era insarcinata. A nascut in octombrie 2014. Cei doi locuiesc cu parintii sotului, in Romania.. Sotia, pe perioada cat sotul este plecat, este sechestrata in casa, cand este el acasa, iese doar insotita. De cand s.a nascut copilul, sotul este acasa, agresand-o verbal si fizic pe sotie. Ea vrea sa divorteze, dar sa preia custodia copilului. Ce parere aveti?

  40. buna seara. Traiesc in concubinaj cu o persoana care s-a casatorit cu o cetateanca americana pe teritoriul Italiei , inainte d a ne cunoaste. Respectova a intentat divort la New York trimitand o copie a hotararii de divort, d altfel s-a si recasatorit. Ai trecut 10 ani de la divort dar primaria din Florenza,unde s-au cununat il gaseste tot căsătorit. Am dus o traducere legalizata a copiei d divort, in Italia dar nu è sufficiente. Cum ma putea soluziona problema dar fiind faptul k ne noi ne aflam acum in Romania. Multumim anticipat!

  41. Incerc sa reformulez .tatal copiiilor mei este concubinul meu deoarece s-a casatorit in Italia cu o americana in urma cu 10 ani.ea este acum la New York unde a si divortat de concubinul meu si s-a recasatorit. In Italia concubinul meu rezulta si acum va fiind casatorit in ciuda faptului k el a prezentat o copie a hotararii de divort primarie care a oficializat casatorit. Dorim sa stim dak se poate soluziona din Romania.sa inchidem acest divort altfel incat concubinul meu sa se poate recasatori farà sa devina bigam in eventualitatea k ne intoarcem in Italia. Multumim

  42. Buna ziua! Va rog sa ma ajutati cu un raspuns ca nu stiu deloc cum sa procedez si cu cine ar trebui sa vorbesc. Sunt casatorita cu un cetatean francez care are si cetatenie canadiana. Am locuit in Canda 3 ani si anul trecut in martie m-am intors in Romania. Casatoria este legalizata in Canada, Franta si in Romania. El spune ca nu va semna niciodata actul de divort.Se poate sa intentez procesul de divort in Romania si sa se pronunte chiar daca el nu este deacord? Multumesc

  43. buna ziua , sunt casatorita cu un cetatean sirian din luna mai 2011, la un an dupa aceasta casatorie el a plecat in Siria pt probleme cu afaceri acolo. din cauza situatiei din Siria el din 2012 nu a mai putut venii in Romania. eu doresc desfacerea casatoriei , el fiind de acord . nu avem copii impreuna si nici bunuri de impartit. se poate sa divortez de el fara ca el sa vina in Romania? cineva mi-a spus ca trebuie sa imi trimita o procura de acolo precum ca imputerniceste pe cineva , dar avand in vedere situatia din Siria , el nu poate sa calatoreasca si nici birouri notariale nu ii sunt in apropiere. va rog ajutati-ma cu un raspuns . nu am o situatie financiara buna si faptul ca sunt casatorita ma impiedica sa am parte de un ajutor din partea autoritatilor romane . multumesc anticipat . Gabriela

    • Buna ziua, in legatura cu solicitarea dvs. aceasta a fost preluata si colegii mei vor emite un raspuns pe adresa de email lasata la dispozitie. Cu stima, av Cuculis 0722298011

    • Buna ziua, in legatura cu solicitarea dvs. aceasta a fost preluata si colegii mei vor emite un raspuns pe adresa de email lasata la dispozitie. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  44. Sunt căsătorită cu un cetățean american si am Green card. Avem un Băiețel de 4 ani. Pe lângă asta avem 2 case prin împrumut la bănci. Acum 2 ani am cumpărat o alta casa numai pe numele meu, fără împrumut. Căsătoria ne-a fost recunoscuta la ambasada României in Washington. As vrea sa știu dacă pot sa divorțez in România si ce șanse am la custodia copilului. Copilul este cetățean american. El mă amenință ca nu m-a lăsa sa mai revin in tara.

    • Buna ziua stimata doamna. In legatura cu solicitarea dvs. va confirmam
      faptul ca puteti obtine o desfacere a casatoriei in Romania evident cu
      recunoasterea acesteia in USA.
      Tinand cont de faptul ca sunteti si cetatean roman desfacerea casatoriei
      va opera cu atat mai usor. Av Cuculis 0722298011

  45. Buna dimineata…Am si eu o problema ff serioasa.Am divortat acum 21 de ani.Am primit o hotarare de divort in februarie 1994 ,hotarare de divort pe care am folosit-o ptr schimbarea buletinului timp de 20 de ani.Acum in 2014 buletinul a expirat si am mers sa il reinoiesc si am aflat ca in hotararea mea de divort exista o eroare,mai pe intelesul meu in acea hotarare se mentioneaza ceea ce sa judecat in dosarul de divort si anume divortul meu de fostul sot si revenirea la numele meu de domnisoara..insa ori persoana care a batut la masina a gresit?ori ceva sa intamplat ptr ca in hotararea mea de divort apare scris ca se declara desfacuta casatoria de comun acord ,insa nu se mai specifica scris negru pe alb si al doilea capat de cerere adica revenirea la numele purtat anterior casatoriei.Datorita acestei erori mie nu mi se poate elibera CARTEA DE INDENTINTATE.Am depus o cerere de corectare si raspunsul primit a fost de respingere a ceea ce am solicitat eu in cerere.Va rog din suflet sa-mi spuneti ce e de facut,deoarece un avocat mi-a comunicat ca nu se mai poate face nimic dupa atatia ani.Cei de la serviciul de eliberari buletine ma pot ajuta doar eliberand un buletin provizoriu…Eu risc sa-mi pierd locul de munca,iar salariul il primesc pe baza de buletin prin posta.

      • Am facut o cerere de indreptare si mi sa respins cererea .In raspunsul primit scrie asa;”Potrivit art.281 Cpr.civ.erorile sau omisiunile cu privire la numele,calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul,precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.Prin raportare la aceste dispozitii legale,instanta constata ca in cauza cererea petentei nu vizeaza o indreptare materiala,ci insasi solutia instantei cu privire la un capat de cerere,motiv pentru care va respinge cererea.(Definitiva si irevocabila).

  46. As dori o scurta lamurire referitoare la Legea abuzului de incredere. Am sa scurtez povestea, avand in vedere ca relatia in care am trait este un adevarat roman.

    Am trait in concubinaj timp de 12 ani cu un anumit individ. In tot acest timp am fost singura intretinatoare financiara a cuplului. Incepand cu luna ianuarie 2014, partenerul a inceput sa primeasca pensie. In luna martie 2014 a achizitionat un televizor pe numele lui. Pe data de 2 mai 2014, a parasit domiciliul intr-un mod josnic ( a plecat la bancomat sa scoata banii de pensie, fara nici un fel de bagaj si nu s-a mai intors, eu afland dupa 4 zile de la prieteni ca de fapt m-a parasit). In lunile urmatoare a solicitat hainele si alte maruntisuri plus acest televizor achizitionat de el din bani comuni, pentru ca inclusiv in lunile in care el a primit pensie eu am muncit si adus bani in cuplu. Am refuzat initial sa i-l dau din motive lesne de inteles plus ca initial a spus ca acest obiect era cadou pentru ziua mea.

    Acum am aflat ca a depus plangere penala impotriva mea invocand Legea abuzului de incredere.

    As dori sa aflu daca aceasta lege se aplica si in cazul relatiei de concubinaj, in conditiile in care el initial a abandonat domiciliul plus bunuri.

    Va multumesc

    • Buna ziua. Initial acest individ nu cred ca merita nici macar sa va mai deranjati pentru el. Mergeti si faceti o declaratie si eventual puteti dvs. sa ii faceti o plangere penala pentru denuntare calomnioasa. Cu bine, av CUculis 0722298011

  47. Buna ziua! Va rog sa ma scuzati ca mai scriu inca o data dar nu am primit inca un raspuns de la dumneavoastra.Va rog sa ma ajutati ca nu stiu deloc cum sa procedez. Sunt casatorita cu un cetatean francez care are si cetatenie canadiana. Am locuit in Canda 3 ani si anul trecut in martie m-am intors in Romania. Casatoria este legalizata in Canada, Franta si in Romania. El spune ca nu va semna niciodata actul de divort.Se poate sa intentez procesul de divort in Romania si sa se pronunte chiar daca el nu este deacord?Nu avem copii si nici bunuri in comun. Multumesc

    • Buna ziua stimata doamna. Cu siguranta da si aveti toate mijloacele legale sa faceti acest demers. Daca ar semna actele s-ar rezolva mult mai rapid insa in caz contrar discutam despre o perioad e 6-12 luni insa cu siguranta puteti divorta in tara.Cu stima, av Cuculis 0722298011

  48. Buna ziua,

    Pe scurt as dori niste informatii in legatura cu un divort international:

    -in 4 luni o sa am un copil cu o tinara maritata cu un egiptean in cairo.
    -certificat de casatorie original este in egypt dar am ridicat un duplicat din romania intrucat dupa ce s-a casatorit a oficializat certificatul prin Ministerul de externe din cairo.
    -domiciliul comun in monentul casatoriei a fost in cairo.
    -egipteanul a fost prima oara de acord sa divorteze printr-un procedeu simplu in cairo prin care trebuiau sa semneze niste documente dar nu s-a mai prezentat(a mintit) invocand apoi bani in convorbirea telefonica.
    -ea nu a mai fost in egypt de 3 sau 4 ani( se poate vedea pe pasaport lipsa vizei) iar el a fost expulzat din italia unde lucra acum 5 ani primind interdictie.
    -cam cat ar dura procesul international, copilul ce nume v-a primii l\ nastere, pentru ca as prefera sa il cheme ca pe mama (numele de fata) pentru ca nu il are schimbat( fiecare isi pastreaza numele).

    -daca el nu este de gasit desi am fost si la familia lui in cairo unde are domiciliul si am discutat ca sunt oameni onorabili dar el a fugit de acasa in timpul ala invocand ca a plecat la munca in qatar.

    Va multumesc.

    Marian.

    • Buna ziua. In primul rand nu va ganditi sa oficializati o casatorie fiindca este ilegala, asta pana cand nu se obtine divortul. Secundar, din 2011 si pana in prezent am reusit sa identificam “fugarii” si in Antarctica prin urmare nu cred ca va fi o problema. Trebuie sa aveti in vedere ca 1) puteti divorta in Romania 2)termenul varieaza intre 6-12, depinde cat de greu il gasim sau nu il gasim si trebuie sa ii numim curator. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  49. Buna ziua..o ìntrebare…M-am separat de sot ìn italia de comun accord…anul acesta facem 3 ani ìn iulie, dupa care trebuie sa facem divortul … Ìntrebarea mea este , daca eu pot sa ìmi iau numele de familie de fatâ. ? Daca divortul cand se va pronunta aici este valid si ìn Romania? Cum trebuie sa procedez…? Va multumesc…

    • Buna ziua, este valabil DOAR daca se elibereaza certificatul european de catre acel tribunal din ITALIA. Nu inteleg de ca ati stat sa asteptati atat cand in Romania puteati sa divortati in 6 luni sau daca erati de acord in 3 luni. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  50. Bună ziua,
    vă rog să mă ajutați cu câteva informații legate de divorț. Sunt căsătorită în Germania, soțul este cetățean român (are și cetățenie germană și a mai divorțat de două ori în Germania). Am o fiică de 17 ani, din prima căsătorie. Ne gândim să divorțăm și eu nu cunosc toate implicațiile unui divorț. M-ar interesa să știu, în măsura disponibilității dvs., ce implică un divorț in România versus unul în Germania. Menționez că dorim să divorțăm într-un mod amiabil, fără foloase materiale sau alte interese ascunse. Vă mulțumesc

    • Buna ziua,in principal va asiguram de faptul ca daca veti divorta de comun acord, adica amiabil, procedura este scurta precisa si fara implicatii si nici nu necesita prezenta dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  51. Buna ziua sunt căsătorită cu un cetățean sârb el este născut in Austria căsătoria am făcuto in romania si in urma casatoriei a primit un document ceva de genu membru de familie pentru 5 ani.eu vreau sa divorțez de el.daca va fi si el de acord se poate divorța la notar si daca da de ce acte avem nevoie…si daca nu va fi de acord..tind sa cred ca nu va fi cum se procedează in instanta.?si cat durează având in vedere ca el nu vrea sa îmi dea divorțul?va multumesc

    • Tinand cont de faptul ca discutam despre elemente de extranietate, va indrum sa faceti desfacerea casatoriei in instanta, sa nu aveti surprize neplacute ulterior. Puteti divorta in instanta iar secundar la notar nu o sa fie recunoscuta in Serbia desfacerea casatoriei. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  52. Buna ziua. Sunt casatorita cu un cetatean vietnamez de vreo 3 ani. Am pierdut legatura cu el ,deoareece a plecat in Vietnam. Eu nu mai sunt in Romania si as dori sa divortez de el,dar nu reusesc sa dau de el. Nu am decat o copie a certificatului de casatorie. Cum as putea sa procedez, fara sa vin eu in Romania deprea multe ori? multumesc!

    • Cateva aspecte le pueteti urmari si in materialul urmator respectiv aici – unde avocatul Cuculis explica o serie de demersuri. Secundar, va putem ajuta cu pronuntarea divortului in Romania cu siguranta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  53. buna ziua ,am asa o intrebare eu cetateanca a republicii moldova sunt casatorita cu cetatean romin din 2010 avem un copil de 1. 5 luni,vrau sa divortez pentru un motiv nui place munca sii este cam neadecvat ,imi sperie copilul si mam saturat sa tot sper ca o sa se scimbe cum divortez?

  54. sunt casatorita de 9 ani ,casatoria facuta in romania, sotul roman(consuma frecvent alcool si e violent) locuim in italia de 8 ani si ma-m hotarat sa divortez. avem doi copii minori plus un apartament care intram in posesia lui cand proprietarul decedeaza. ii platim lunar salariul minim pe economie din romania. ce avantaje sau dezavantaje am daca divortez in romania sau e mai convenabil in italia?

  55. Buna ziua.eu am fost casatorita cu un cetatean turc ..casatoria a fost efectuata in romania dar fostul sot a inregistrat-o si in turcia.am divortat in romania dar suntem inca casatoriti in turcia.intrebarea mea este daca eu decid sa ma recasatoresc este de ajuns hotararea de divort din romania sau trebuie neaparat sa fiu divortata si in turcia ca sa nu fiu ulterior acuzata de bigamie?cu stima

  56. Si daca trebuie sa divortez si in turcia ce trebuie sa fac?poate rezolva fostul sot doar cu hotararea de divort din romania?

  57. Buna ziua ,as dori daca este posibil o lămurire in ceea ce il privește pe fratele meu este căsătorit cu o românca residenti in Italia de cateva luni specific anul trecut a rămas fara munca in Italia de comun acord au decis împreuna sa plece el in Germania la o ruda in speranța ca il va ajuta sa găsească de munca a plecat in Octombrie ruda aceasta ia gasit de munca a lucrat pana in Decembrie si de sărbători sa intors in vacanța in Italia la familie are si un copil de patru ani,in acest timp toti bani care el ia câștigat ia trimis familiei pt nevoile necesare ,in Ianuarie acest an sa reîntors in Germania dar la fabrica unde lucra a fost in dizolvante si a rămas fara munca a facut tot posibilul sa mai lucreze pe ici pe colo si a mai câștigat ceva din care bani ia trimis tot la familie chiar cerne un împrumut rudei acesteia.dupa ce ia trimis bani a tot încercat sa se angajeze dar din păcate nu a gasit nimic ,a decis sa se întoarcă in Italia la familie sa fie aproape de ei si sa încerce sa lucreze ceva pe acolo dar sotia la vestea aceasta ia interzis sa se mai întoarcă acasa a tot insistat sa merga sa stea cu copilul si ea ia zis ca nu are ce cauta sa facă ce știe sa doarmă si chiar sub poduri ,doar sai trimită cate trei sute de euro lunar ca ea se descurca cu salariul ei si nu vrea sa mai vadă ,Menționez ca niciodata nu a lovit-o a facut doar bine mereu a iubito si o mai iubeste inca si nu i da voie nici sa vadă copilul pe skype pana nui trimite bani dar el deocamdată din ce câștiga nu poate sa se întrețină nici pe el .zilele trecute la sunat si ia zis ca daca nu trimite bani o sa meargă in pușcărie pt ca ea a facut denunț pt Abandon de familie la consulat,fratele meu nu a gresit cu nimic cand a plecat a fost totul bine in acord sa plece amândoi urmând ca el cand are un job bun sa il urmeze sotia si cu copilul.va rog sa imi Spune-ți in ce Coșnița aceast abandon de familie pt ca el pana in Februarie toate lunile ia trimis tot ce el câștiga pe luna nu a abandonat familia nici era vorba de asa ceva doar ca acum minte o instituție ca el a plecat de acasa ,va rog din suflet sa imi dat un sfat ce poate sa facă pentru a lua un demers in aceasta privinta,va multumesc anticipat lucia

  58. Buna ziua .Sintem o familie amindoi romini cu 3 copii din care 2 minori ,locuim in Germania si vrem sa divortam Se poate divorta in Rominia doar prin prezenta? Multumesc

    • va asiguram de faptul ca puteti divorta in Romania fara a fi prezenti insa trebuie sa fiti macar de acord cu acest divort pentru a putea opera legea romana. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  59. buna ziua ,doresc sa stiu daca fratele meu poate divorța pe teritoriul României daca ultimul domiciliu conjugal a fost in Italia el in prezent locucuieste in Germania de cateva luni ,am specificat situația lui in ceea ce privește problemele lui ,ea nu mai doreste sa se întoarcă acasa si fratele meu chiar doreste sa divorțeze.se poate face acest divort in romania nu sant bunuri comune de împărțit pt ca fratele meu i lăsa masina ei ,va multumesc anticipat lucia

    • Buna ziua. In raport de art. 914 cpc exista posibilitatea desfacerii casatoriei in Romania, astfel incat chiar daca doamna nu este de acord se poate obtine o hotarare aici fiind competenta Judecatoria Sect 5. De asemenea si practica a aratat ca din 2011 de cand s-a modificat codul civil avem aceasta posibilitate clara. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  60. Buna ziua sunt casatorita cu cetatean neamt din 2010.casatoria a fost efectuata in Germania in Frankfurt si ulterior inregistrata in Romania. Doresc sa aflu cea mai simpla cale de divort.nu avem copii si nu avem proprietate comuna.dorim sa divortam de comun acord.mentionez ca nu sunt vorbitoare de limba germana.mi-am pastrat resedinta In Romania dar sunt inregistrata cu drept de rexidenta si la primarie din satul in care locuim. Vamultumesc anticipat.

    • Buna ziua stimata doamna. In legatura cu aceasta situatie va putem
      asigura de faptul ca atata vreme cat dvs. si sotul si copii sunteti de
      acord, puteti divorta in Romania. In ipoteza in care nu sunteti ambii de comun acord, tot puteti divorta in Romania fiind atrasa competenta isntantelor din Romania avand in vedere cetatenia dvs. insa va dura mai mult. Prin urmare, atata vreme cat dvs. mandatati avocatul sa rezolve aceste probleme, nu aveti de facut altceva decat sa semnati actele desfacere a casatoriei urmand ca reprezentarea sa fie sustinuta pentru ambii(in varianta de comun acord).De asemenea competenta ar fi Judecatoria Sect. 5 Bucuresti.

  61. sunt casatorit cu o chinezoaica in cipru si as dori sa stiu ce documente imi trebuie ca sa divortez deoarece dupa ce iam facut acte crede ca nu mai are nevoie de mine pleaca de acasa pe strada acum ia iesit sotul ei din puscarie din china si vrea sa-l aduca aici acesta este motivul meu

  62. Respectos va rog sa imi spuneti daca divortul la notar este recunoscut si in Turcia. Fostul sot spune ca nu si ca ar trebui un nou proces de divort.Imi solicita o procura ca un avocat sa se ocupe si sa ma reprezinte in lipsa mea acolo.Avem un copil minor impreuna.Eu refuz sa semnez astfel de chestii dubioase. Va rog sa imi spuneti daca este legal inca un proces de divort din moment ce exista o hotarare de divort, partaj etc.cu toata stima,

  63. Am divortat in 2011 la notar apoi in 2013 m-am recasatorit cu un cetatean roman care locuieste in statele unite.Am aplicat ptr viza,totul ok pana la interviu.Mi s-a zis conform legii americane divortul la notar nu este recunoscut.Ce este de facut in cazul zasta?..trebuie sa divortez la tribunal de fostul sot a doua oara,avand in vedere ca acum sunt casatorita?va multumesc anticipat

  64. Buna ziua,
    Logodnicul meu s-a casatorit civil cu o persoana de origine rusa,ulterior s-au despartit dar nu au divortat. Sotia a plecat din tara nemai stiind nimic de ea de cativa ani buni. As dori sa imi spuneti ce trebuie sa faca logodnicul meu sa divorteze de aceasta in conditiile in care nu se mai stie nimic de ea? Unde trebuie sa mergem si trebuie sa facem. Astept un raspuns din partea dvs.
    Cu stima,
    Adina

  65. Buna ziua.as dori si eu niste informatii,va rog. Situatia este asa: Eu locuiesc in UK de 9 luni impreuna cu cei doi copii minori. Sotul a ramas in tara si este hotarat sa ramana acolo. Amandoi suntem cetateni romani. Vreau sa divortez, dar fara sa fiu nevoita sa vin in Romania pentru a face asta si in acelasi timp doresc sa obtin custodia deplina pentru copii pentru a putea sa circul cu ei linistita in spatiul UE fara a avea nevoie de procura de la sot. Cum as putea divorta in aceasta situatie? Mentionez ca sotul meu nu stiu cu ce va fi de acord si cu ce nu. Multumesc

    • Buna ziua, nu este necesara prezenta dvs. in tara. Daca sotula ar fi de acord s-ar solutiona lucrurile si mai simplu. Trebuie vazuta exact situatia personala. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  66. Buna ziua. As dori sa stiu ce se poate intampla daca o romanca casatorita in Italia cu un italian nu semneaza actele de divort.Ea este in Romania si el in italia,si nu au copii impreuna.As vrea sa stiu daca divortul poate avea loc daca ea nu semneaza actele de divort.Va multumesc.

  67. Buna ziua . am si eu o intebare sunt casatorita cu un cetatean albanez de 1 an de zile si as vrea sa divorez .. daca fac acest lucru i se anuleaza si cerificatul de intregire familiala . nu avand copii. multumesc!

    • Buna ziua – va punem la dispozitie si un link unde puteti intra pentru a fi identificata solutia cea mai buna –
      Raspunsul este ca DA puteti divorta cu siguranta, cu stima, av Cuculis 0722298011

  68. Buna ziua,

    Sunt casatorit de 2 ani de zile si tot de atata timp sunt in Spania. Am decis cu sotia mea de comun acord sa divortam. Nu avem copii si nici bunuri materiale dobandite in timpul casatoriei. Daca vrem sa o facem aici in Spania, unde se poate face? La Ambasada Romaniei sau? Si nu in ultimul rand, daca este posibil sa divortam aici, ce trebuie facut dupa obtinerea confirmarii divortului aici? Trebuie facut ceva in tara?

    Daca nu cer prea mult, as aprecia daca cumva ma puteti ajuta, care e procedura pt un divort aici!

    Va multumesc frumos!

    • Buna ziua. In legatura cu solicitarea dvs. va comunic faptul ca avem cu precadere competenta in Romania sa desfacem aceasta casatorie. Va pun la dispozitie in acest sens si un material al domnului av. Cuculis pe care il gasiti aici –
      In urma solicitarii revine la dvs. un coleg avocat specializat. CU stima, av Cuculis 0722298011

  69. buna ziua…sunt casatorita cu un cetatean din kosovo la el in tara…si nu ne mai intelegem..el a plecat in germania si nu mai tinem legatura…cum pot divorta???in ro…..mentionez ca eu detin doar o copie a certificatului de casatorie…ma ajutati sa mi spuneti cum procedez si cat ma costa….mentionez ca nu avem copii sau bunuri in comun…multumesc

  70. sunt casatorita din februarie 2013 cu un cetatean din Azerbaijan el este de origine rusa ne-am casatorit in romania insa el nu a declarat casatoria in tara de domiciliu in decembrie 2013 a plecat si vreau sa divortez dar el nu pote venii in tara mentionez ca nu avem bunuri in comun si nici copii

  71. Spuneti-mi va rog, in situatia in care fiica mea este casatorita cu un cetatean american, in caz de divort cum sa procedeze: casatoria a fost incheiata in Romania, dar fiica mea este stabilita acum in Londra. Snt de comun acord cu divortul dar nu stiu cum sa procedeze. Unde sa initieze divortul? Se poate in Londra? Astept raspunsul dumneavoastra. Multumesc.

    • Buna ziua stimata doamna. Aici aveti cateva exemple concrete prin care dvs. puteti finaliza acest divort chiar si in lipsta partilor mai ales ca este de comun acord. Cu stima av Cuculis 0722298011

  72. numele meu este ana am un copil de 7 ani si momentan eu si sotul traim in Marea Britanie, as dori sa intentez procedura de divort avand dovezi ca sotul a avut o aventura si nu se mai poate continua asa .ce as putea face ??/

    • Buna ziua, in legatura cu situatia dvs. o sa va rog sa aveti in vedee ca puteti divorta in Romania chiar si fara prezenta dvs. O sa va contactam pe adresa de email pe care dvs. ati lasat-o. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  73. numele meu este ana am un copil de 7 ani si momentan eu si sotul traim in Marea Britanie, as dori sa intentez procedura de divort avand dovezi ca sotul a avut o aventura si nu se mai poate continua asa .ce as putea face ??/amandoi am fi de acord cu divortul dar in cazul in care se razgandeste ce as putea face?

  74. Buna seara ma numesc Ioana si sunt casatorita cu un cetatean cu dubla cetatenie sarb-austriac as dori sa imi spune-ti va rog cum as putea divorta ?Suntem de 12 impreuna dar castoriti din august 2014 din relatia noastra a rezultant un copil. Casatoria a avut loc in Serbia dar noi avand domiciliul in Austria in luna februarie 2015 a fost prima mea fuga de la el ( batuta …. maltratata si eu si copii mei) am venit in tara in luna martie l la insistentele sotului am revenit la el in austria doar eu cu copilul nostru atunci a inceput alt cosmar la 2 sapt de la intoarcera mea a reinceput calvarul fiind batuta maltratata sechestrata copilul nostru asistand la tot acest cosmar. Cu chiu cu vai am reusit in luna iunie sa fug iar in tara cu copilul doar cu hainele de pe noi si cu pasaportul copilului si buletinul meu el luandu-mi pasaportul meu cu idea de a nu mai putea pleca (nu s-a gandit ca eu am buletin si pot trece granita) va rog sa imi spuneti cum as putea sa divortez mentionez ca , casatoria nu este inregistrata in Romania el nefiind de acord . Va multumesc.

    • Buna ziua stimata doamna, conform solicitarii dvs. am emis un raspuns pe adresa de email pusa la dispozitie de catre dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  75. Va rog, un sfat. Sunt cetatean roman si italian. Sunt casatorita cu un cetatean indian, la Milano (2010), unde el are serviciul la SAIPEM Eni. Pentru violente verbale si fizice dovedibile mi-am luat cei 2 copii si am venit in RO. Doresc divort si partaj. Se poate da divort in RO ? Multe multumiri.

    • Buna ziua. Divortul poate fi obtinut in Romania insa nu si partajul, acesta fiind de competenta instantelor unde se afla imobilul. Daca bunurile sunt in Romania atunci se poate partaja. Prin urmare, avand in vedere costurile si procedura greoaie de desfacere a casatoriei in Franta, puteti initia acest demers in Romania. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  76. Buna ziua ,
    Sunt casatorit cu o fata de nationalitate Philipineza si avem un copil de 5 ani, As dori sa stiu care este procedura de divort si unde trebuie sa apelez. Va multumesc anticipat.

    • Procedura o puteti incepe in Romania insa am nevoie de cateva detalii cum ar fi , locul incheierii casatoriei locul unde sunteti situati acum, exista acord? Cu stima, av Cuculis 0722298011

  77. Buna ziua stimate Domn.
    Sunt divortata de sotul meu din 2012(ne-am casatorit si divortat in Republica moldova),Eu sunt de origine moldoveanca,ex sotul la fel.In 2010 am primit pasaport irlandez,iar el nu din cauza violentei in familie(l-am dat in judecata)Eu si copiii traim in Irlanda,iar el s-a intors in Republica MoldovaAvem 2 copii de 11 si 13ani.Sfatuiti-ma va rog in ce instanta m-as putea adresa sa mi se faca dreptate.Pensia alimentara nu o plateste si plus am construit ambii o casa la Irlanda,pe care am ramas sa o platesc singurica la banca.Se vorbeste de o datorie bancii de 180.000 de euro.Din momentul in care ne-am mutat in casa nu a platit un cent bancii,doar eu plateam.Am divortat si m-a lasat cu datoria de care nici nu vrea sa auda.Dar legal are dreptul la casa chiar daca nu plateste nimic.Spuneti-mi va rog ce as putea face?Carei instante ar trebui sa ma sa ma adresez curtii europene sau interpolului?
    Va multumesc anticipat
    Mariana Pascan

  78. Buna seara, v-am trimis un email, as dori o consiliere in privinta unui divort.!Va pot da toate detaliile pe mail, cand ma contactati!Multumesc frumos!

  79. buna ziua.as avea o intrebare daca se poate,sunt casatorita cu un sirian iar din 2009 nu mai stiu nimic de el.am intentat divortul in urma cu 2 ani la tribunalul Arges unde si locuiesc.intre timp am avut o relatie din care a reiesit un copil care ii poarta numele arabului desi am si dosarul de paternitate pe rol la acelasi tribunal insa tribunalul imi respinge divortul din lipsa de procedura adica ca nu il gaseste.lam dat si la ziar de nenumarate ori.cu paternitatea se intampla acelasu lucru desi am vrut sa fac si testul ADN pt a dovedi cine este tatal micutei.am ajuns la diaperare ca de 2 ani lupt pt un divort care nu se mai termina.mentionez ca nu avem nimic de impartit(averi) pt ca am stat impreuna doar cateva luni.va rog ajutatima astept un rasp.va multumesc

  80. Buna, vreu sa ma ajutați cu niste sfaturi. Sunt cetățeanca a rep. Moldova si a României. Sunt căsătorită cu cetățean lebanez. Căsătoria a fost întocmita in Letonia. Am transcris certificatul de casatorie si in Rep. Moldova si in Romania. Soțul vrea sa se întoarcă in tara lui, iar eu nu pot sal urmez. Cum divortez in cazul cand el e plecat din Moldova si nu răspunde si nu pot sa dau de el. Rog sa imi explicați etapele. Unde divortez? Pot sa divortez in Moldova? Pot divorța fără de dansul? Mulțumesc

  81. Buna, vreu sa ma ajutați cu niste sfaturi. Sunt cetățeanca a rep. Moldova si a României. Sunt căsătorită cu cetățean lebanez. Căsătoria a fost întocmita in Letonia. Am transcris certificatul de casatorie si in Rep. Moldova si in Romania. Soțul vrea sa se întoarcă in tara lui, iar eu nu pot sal urmez. Cum divortez in cazul cand el e plecat din Moldova si nu răspunde si nu pot sa dau de el. Rog sa imi explicați etapele. Unde divortez? Pot sa divortez in Moldova? Pot divorța fără de dansul? Mulțumesc

    • Buna ziua, avand in vedere ca ati inaintat solicitarea catre un avocat din Romania, va pot spune ca atata vreme cat aveti transcrierea, puteti inainta in Romania, fara prezenta dvs. cererea de divort. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  82. Buna ziua,
    sunt casatorita cu un cetatean italian, ne-am casatorit in Bucuresti in anul 2002, nu avem copii si nici bunuri in comun,el este in inchisoare de 4 ani jumatate in italia. Doresc sa divortez si m-ar interesa sa stiu care ar fi costurile, procedura, acte, e nevoie sa fiu prezenta?
    Multumesc

    • Buna ziua stimata doamna. Atata vreme cat v-ati casatorit in Romania, oricum pentru aceste acte de stare civila si raportat la cetatenia dvs. DOAR instanta din Romania poate dispune divortul.Nu este necesara prezenta niciuinia dintre dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  83. Buna ziua,
    Acum 5 ani am incheiat casat .cu un cetatean israelian ,in Braila,Romania.Am stat impreuna 9 luni in Israel, apoi eu am revenit in tara.De 4 ani stam separati, fiecare in tara lui.Bunuri in comun nu avem. As dori sa stiu ,care e procedura si cum pot div. in Romania , fara a avea acordul lui.Va multumesc.

    • Buna ziua, este important sa cunoasteti daca isi da acordul fiindca v-ar scuti de la o asteptare mai lunga pe instanta. Daca nu avem acordul art. 915 instituie o procedura curata si clara cu privire la acest lucru. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  84. Buna ziua . As dori sa ma ajutati intr-o problema . Sunt casatorita de 2 ani cu un cetatean neamt si avem un copil de 1an jumate . Locuim in Franta , el si a luat concediu de paternitate pentru 3 ani , eu lucrez ca medic . Nu ne mai intelegem si as vrea sa divortam problema e ca el nu este de accord , vrea sa obtina custodia baietelului evocand faptul ca daca éste in concediu de paternitate are drepturi mai multe asupra copilului( informatii primite via telefon de la avocatul din Germania ). As dori sa stiu care sunt demersurile de urmat.
    Va multumesc anticipat !

  85. Bună ziua. Sunt româncă căsătorită cu cetățean indian din 2013,avem 2 minori de un an,născuți in M Britanie.Locuim in Marea Britanie și dorim sa divortam. Unde ne putem adresa. Care țară o sa ne divorțeze România sau Anglia? Ajutați ne va rog. Mulțumesc

  86. Fiica mea,Manolaros Mihaela Cristina esta casatorita cu cetatean grec,Casatoria a avut loc la Primaria din Barlad-Romania.Are o fetita de 4ani.In luna mai 2015 a venit cu fetita in Romania si a hotarat sa nu sa se mai intoarca di n cauza vietii de cosmar pe care a dus-o timp de 11 ani.Precizez ca sotul a refuzat sa-i faca acte de idenditate grecesti pentru a locui legal ca sotie a sa in Grecia si i-a reprosat mereu existenta fetitei pe care nu a dorit-o.Poate deschide dosar de divort la Judecatoria din Barlad unde locuieste si unde aavut toata viata domiciliu stabil si legal?

  87. Buna seara as dori sa stiu daca un cetatean tunisian care a fost casatorit cu o romanca si a divortat , se poate reintoarce in Romania si daca poate schimba sau prelungi cartea de identitate pentru membri de familie care expira anul acesta pe 24 noiembrie .Va multumesc

  88. buna ziua , sunt casatorita cu cetatean sirian , certificatul de casatorie fiind transcris la ambasada Romaniei din Damasc..avem 2 copiii minori..in prezent ma aflu in Romania cu copiii iar sotul in Siria..eu doresc sa divortez…iar el nu.cum pot divorta in cazul de refuz al sotului.care ar fii pasii de urmat in demararea divortului?si daca pot divorta in lipsa lui din romania?

  89. Buna ziua,
    Sint cetatean roman cu domiciliu inGermania.
    Sint casatorit de 25 de ani cu sotia mea plecata din romania dar cu cetatenie germana.
    Eu vreau sa divortez dupa legea romaniei in romania
    Ii posibil?
    Daca da scrieti-mi va rog ce trebuie sa fac si de ce acte am nevoie.
    Trebuie si dupa legea Romaniei sa se tina anul de despartire inainte de a putea divorta?
    sotia mea este plecata de 5 luni de acasa si a luat toti bani cu ea.
    Va multumesc

  90. Buna ziua, sper din suflet sa imi raspundeti pentru ca am nevoie de ajutorul dvs.. Din septembrie 2015 sunt casatorita in Turcia cu un cetatean turc. Nu am transcris casatoria deoarece nu mi-a dat actele. Au intervenit mai multe problema si doresc sa divortez cand ma
    voi intoarce in Romania. Va rog spuneti-mi, daca eu nu transcriu casatoria in Romania o sa am probleme cu legea? Cum as putea sa divortez fara sa ma mai intorc in turcia? Poate face el divortul la notar iar eu sa i trimit o procura avocatului pentru a ma reprezenta? in cazul acesta ar fi recunoscut divortul in Romania? Stiu ca pentru transcrierea casatoriei in Romania am nevoie de mai multe acte de la el pe care nu mi le da, daca as putea sa fac rost de o copiei a buletinului sau si de cartea casatoriei in original as putea sa rezolv ceva? Va implor sa mi raspundeti!! 🙁 Multumesc!

  91. Bună ziua. Eu sunt romanca și sunt căsătorită cu cetatean neamt. Eu vreau sa divorțez. Soțul meu are proprietățile lui înainte de a-l cunoaște. Se poate chiar dacă sunt lucrurile luate înainte de căsătorie, sa se facă partajul? Și cum as putea divorta cat mai repede posibil și sa nu aștept timpul de separare?

  92. Buna ziua,

    Eu sunt romanca, casatorita in 2006 cu un cetatean peruan, in Bucuresti. In fapt, el a parasit tara in ianuarie 2010 si implicit familia noastra. In sept.2010 s-a nascut fiul nostru si de-atunci el ne-a vizitat de aprox.5 ori pana a implinit cel mic 2 ani. De atunci nu a mai venit in tara. Imi doresc sa divortez cat mai repede posibil, fie la Notar, fie la Judecatorie, iar custodia copilului sa fie exclusiva, in favoarea mea. Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez si ce documente imi sunt necesare. Sotul este de acord cu ambele, atat cu divortul, cat si cu incredintarea minorului mamei si custodie exclusiva. Va multumesc anticipat.

  93. Buna ziua,. Eu sunt romanca, casatorita in 2006 cu un cetatean peruan, in Bucuresti. In fapt, el a parasit tara in ianuarie 2010 si implicit familia noastra. In sept.2010 s-a nascut fiul nostru si de-atunci el ne-a vizitat de aprox.5 ori pana a implinit cel mic 2 ani. De atunci nu a mai venit in tara. Imi doresc sa divortez cat mai repede posibil, fie la Notar, fie la Judecatorie, iar custodia copilului sa fie exclusiva, in favoarea mea. Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez si ce documente imi sunt necesare. Sotul este de acord cu ambele, atat cu divortul, cat si cu incredintarea minorului mamei si custodie exclusiva. Va multumesc anticipat.

  94. Va multumesc mult pentru raspuns, dar se pare ca nu am fost foarte explicita…..sotul meu este plecat din tara din ianuarie 2010, a mai venit in tara de 4-5 ori pana in 2012 si de atunci nu a mai calcat pe-aici…se poate reprezenta printr-o alta persoana in fata avocatului, cu mandat? sincer, cred ca nu…deci eu va intreb ce pot face in absenta lui…

  95. in hotararea me de divort nu specifica ce nume de familie voi purta dupa divort.Divortul a fost efectuat in Spania,iar casatoria in Romania.Ce trebuie sa fac?

  96. Buna seara.
    Sora mea este casatorita cu cetatean roman, dar au domiciliul in italia. Sunt separati, doar ca detin o casa achizitionata prin sistem rate.
    Nici unul dintre ei nu are cetatenie dubla, au ramas doar cu cea romana, incheierea casatoriei s a facut de asemenea in romania.
    Au doi copii care nu mai sunt minori si nu fac obiectul divortului, deci fara minori.
    Va rog sa mi spuneti daca cererea si procesul de divort poate fi intentat in Romania.
    O seara buna.
    Va multumesc

  97. Buna ziua domnule avocat .Numele meu este Stancu Mihaela Andreea si aproximativ acum un an jumatate m am casatorit in Cypru Nicosia cu un cetatean pakistanez .Mentionez ca la o luna aproximativ dupa casatorie m am intors in tara si nu mai pastram legatura sub nicio forma .Nu detin certificatul de casatorie iar acum m ar interesera sa divortez nu detinem bunuri comune si nici nu doresc .As dori sa mi spuneti cum pot intra in posesia certificatului de casatorie si de unde il pot obtine deoarece am nevoie de el pt a obtine alta carte de indentitate si pt ca vreau sa inchei aceasta casatorie cat mai repede deorece unde m am interesat pana acum singurul raspuns pe care l am primit este varianta de a ma intorce inapoi in Cypru posibilitate pe care eu nu mi o permit .Va multumesc foarte mult si astept un raspuns de la dumneavostra cat mai repede .

  98. Bună seara am și eu ceva întrebări
    Ma numesc claudiu roman din brasov și trăiesc în italia în concubinaj cu o italianca cu care avem un copil impreuna de 16 luni ….După ce a născut au început sa fie neînțelegeri intre noi din partea ei care începea sa urle la mine sa nu mai convină nimic….totul pentru ca spuneam șimi dădeam și eu cu părerea și susținerea copilului……Ea a mai fost măritată și din relația anterioara a mai avut un copil care i la luat stătu pentru aceleleeasi motive…era mereu scandal în casa lor …….eu am ajuns la limita jignirilor ei și as vrea sa mă întorc acasă cu copil având și cetatenie romana/italiana ……pot sa iau fata și sa vin în tara și sa deschid proces pentru tutela copilului ? Pot exista riscuri de răpire? Cu toate ca sunt tatăl și îmi poarta numele

  99. Bună seara am și eu ceva întrebări
    Ma numesc claudiu roman din brasov și trăiesc în italia în concubinaj cu o italianca cu care avem un copil impreuna de 16 luni ….După ce a născut au început sa fie neînțelegeri intre noi din partea ei care începea sa urle la mine sa nu mai convină nimic….totul pentru ca spuneam șimi dădeam și eu cu părerea și susținerea copilului……Ea a mai fost măritată și din relația anterioara a mai avut un copil care i la luat stătu pentru aceleleeasi motive…era mereu scandal în casa lor …….eu am ajuns la limita jignirilor ei și as vrea sa mă întorc acasă cu copil având și cetatenie romana/italiana ……pot sa iau fata și sa vin în tara și sa deschid proces pentru tutela copilului ? Pot exista riscuri de răpire? Cu toate ca sunt tatăl și îmi poarta numele

  100. Buna ziua ! Sunt căsătorită cu un cetățean japonez de un an de zile ! Din cauza neînțelegerilor m am in România . As dori sa stiu daca pot divorța in tara. Menționez faptul ca amândoi vrem divorțul si este de comun acord si nu exista bunuri comune.Știți ce proceduri trebuiesc urmate ? Va mulțumesc !

  101. Buna seara! Sunt casatorita cu un cetatean italian si am o fetita de 2 ani. Casatoria a fost facuta in Romania si ambasada italiana din Bucuresti a zis ca trimite documentele ambasadei din italia ptr inregistrarea casatoriei. La primaria orasului in care locuim nu a ajuns nimic insa,nu cred sa fie inregistrata si in Italia..,Am o intrebare,in cazul unui divort ,se poate face in Romania chiar daca el nu e de acord? Eu am rezidenta aici dar si in Romania. Daca eu nu am acum un loc de munca instanta poate da lui copilul? Ma intereseaza custodia copilului si as vrea sa o pot creste in Romania desi cred ca el nu va fi niciodata de acord sa plec in tara cu fata. Exista posibilitataea ca instanta sa ma lase sa plec in tara cu fata daca el nu e de acord? Va multumesc, Cu respect, Mirela.

  102. buna seara .sant casatorita cu un tunisian din 2013 dar nu am locuit niciodata impreuna am certificatul de casatorie in limba araba si tradus legalizat in franceza din cauza neintelegirilor eu vreau sa divortez unde trebuie sa depun actele si ce acte deoarece casatoria nu este legalizata in romania eu locuiesc si lucrez in italia mentin ca nu avem copii impreuna va multumesc

  103. Buna ziua.
    Situatia mea este urmatoarea.
    Eu si tatal copilului meu ne-am despartit dar el refuza sa ma lase sa plec in R0 cu minorul.Nu suntem casatoriti dar el este trecut pe certificatul de nastere.
    Noi momentan locuim in Uk.Copilul este nascut aici dar are pasaport romanesc.
    Eu vreau sa iau copilul si sa merg in Ro sa mi caut de munca si sa stau la mama.
    Ma poate acuza de rapire daca ies cu copilul din UK fara acordul lui.In RO vreau sa aplic pt ca minorul sa imi fie incredintat.

  104. Buna seara , va pot apela la numarul de telefon afisat pentru scurta intrebare? Am nevoie de sfatul dumneavoastra, va multumesc

  105. Buna ziua! Problema mea este ca am o relatie de 2 ani jumate cu un barbat ( necasatoriti) si avem un copil de 9 luni care este pe numele lui. Eu vreau sa ne despartim deoarece consuma alcool si este violent verbal. El spune sa las copilul la el si sa plec. Ceea ce nu voi face niciodata. Ce pot face eu? Pot sa plec pur si simplu? Sau trebuie sa merg la politie? Sau la tribunal? Deja nu mai suport situatia si vreau sa plec cat mai repede, dar nu vreau sa am probleme cu el

  106. Buna ziua stimate domn,
    Sint cetattean al RMoldova si sint casatorita cu un cetatean turc . Casatoria a fost inregistrata in Turcia. Actul de casatorie nu a fost transcrisa in R. Moldova. Cum as putea sa divortez de el. De fapt nu locuim impreuna din 2002. Copii nu avem si eu nu pretind la bunurile lui.

  107. Buna ziua.Daca sotu meu este plecat si nu vrea sa mai trimita bani pt intretinerea minorului de 2ani …si vreau sa divortez cum procedez?

  108. Buna ziua
    Este posibil ptr un cetatean olandez sa ceara divortul in Romania?
    Sotia locuieste in alta tara ( non UE) so l-a parasit acum 6ani?

  109. Ma pregatesc de. Divort. Dupa. 8ani de casatorie cu un barbat german din cauza faptului ca locuiesc in casa care dupa moartea sotului meu apartine sorei lui, in cazul ca ea nu mai traieste e a nepoatei lui.
    Sintem normal de 12 ani impreuna.Eu am obosit.Desi legea imi da jumatate el vrea la final nostru sai ramina nepoatei. De fiecare data cind a fost bolnav de guta a trebuit eu sa vad de el.Spuneti mi ce sa fac
    unde sa merg sa mi caut locuita nu stiu ce sa fac

    Va multumesc

  110. Doresc sa mai mentionez ca partajul s-a facut in Israel,daca trebuie sa aduc si acedt partaj la inscrierea divortului

  111. Buna ziua doresc sa stiu ce pot face ptr. a divorta de un cetatean italian in Romania, cat dureaza si de ce documente este nevoie avand in vedere ca eu am obtinut separarea cu citiva ani in urma, sunt deja in Romania el este acolo nu vine aici

  112. am uitat nu exista bunuri de impartit am stabilit ca , casa va fi a mea ma intereseaza doar divortul ce trebuie facut si cat dureaza in Romania

  113. M-am căsătorit în Grecia cu un cetățean grec avem un copil de 5 ani căsătoria este declarată in Romania dar la transcrierea ei am fost de acord sa se judece după legile elene eu am sa vin cu copilul in Romania având procura de la el,pot intenta divorț în România în decursul a celor 3 săptămâni fără să fie nevoie să mă întorc cu copilul in Grecia??

  114. Buna ziua Dl. Avocat.,
    Sunt cetateana Romanca si doresc sa divortez de sotul meu de cetatenie americana (Minnesota). Ne-am casatorit in Romania in 2013 si avem inregistrata casatoria si in USA. Doresc sa mentionez ca eu am un copil din o relatie anterioara si am custodie deplina, si nu am vrut sa fie ”adoptat” de actualul sot.
    Este posibil ca el sa solicite orice drept de custodie asupra fiului meu? Eu pot solicita pensie de intretinere pentru fiul meu? De asemeni ar fii mai convenabil sa divortez in state ca sa am dreptul la bunurile comune achizitionate in timpul casniciei (eg. casa, masina)? sau o parte din suma cu care in prezent dam spre inchiriere casa pe care o avem in state?
    Si de asemeni, el poate solicita vreun drept la proprietatile imobiliare pe care le detin inainte de mariaj in romania? dar daca as vinde una din proprietati in timpul divortului ar putea solicita o parte din bani? momentan suntem amandoi in anglia dar eu ma voi muta inapoi in tara in o luna.
    Va multumesc.

  115. Buna seara.Noi suntem amandoi romani dar vrem sa divortam,mentionez ca avem un fiu de 6 ani impreuna.In prezent,locuim in Anglia si vreau sa stiu daca pot intenta divortul aici,nu am cum sa plec in Romania pentru un timp nedeterminat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *