In caz de executare silita, ce drepturi avem? Ce cai legale de atac exista impotriva unei executari? Cheltuielile de executare? Onorariu executor? Cum putem diminua cheltuielile totale?

Asa cum ne-am obisnuit toti cititiori de stiri juridice curente, vom prezenta astazi in acest material, care sunt caile de atac contra unei executari silite, chiar si facuta in conditiile legii. De retinut este ca de cele mai multe ori, se POT ataca actele de executare silita, cat si titlurile executorii respectiv ( contracte credit, contracte leasing , BCR, BRD, VOLKSBANK,OTP, RAIFFEISEN, TRANSILVANIA, ETC), aceste titluri executorii facand parte din acele inscrisuri executorii ce nu emana de la un organ de jurisdictie, precum ar fi o instanta de judecata, fapt ce le face VULNERABILE in fata unei contestatii la executare.

De ce sustinem acest lucru?

In principal TOATE contractele semnate cu bancile sus amintite in intervalul 2006-2011 contin CLAUZE ABUZIVE ce POT duce la o desfiintare INTEGRALA a executarii silite, iar sumele pe care dvs. le aveti trecute ca si debit pot scadea cu pana la 40% in cadrul unei contestatii la executare, facute corespunzator si intemeiata pe dispozitii de multe ori comunitare.

Un alt lucru pe care dvs. trebuie sa il stiti este acela ca in baza ordinului Ministrului Justitiei, privind stabilirea onorariilor minimale si maximale a executorilor judecatoresti, in cazul in care DEBITORUL ESTE FALIT, IN IMPOSIBILITATE TOTALA DE PLATA, onorariile de executare TREBUIE sa fie scazute la JUMATATE.

Oare nu este un abuzv in miile de dosare pe care le-am instrumentat sa apara un onorariu de executor de 15000 Ron in conditiile in care executarea silita se facea pe bunul imobil, si DEBITORUL ERA FALIT TOTAL? Raspunsul evident este ca DA. Este si era un abuz si va fi un abuz in continuare.

Ce putem sa facem ?

La fel cum am explicat in sutele de posturi ce le-ati citit aici, executarea silita si in speta cel ce o practica, executorul judecatoresc, investit cu puterea publica, poate fi DESFIINTATA doar de catre  o instanta de judecata legal investita.

Sa luam aminte de dispozitiile de procedura civila ce ne invata ca instanta constatand incalcate normele priviind executarea silita poate  a) Desfiinta executarea in tot sau in parte si poate repune in situatia anterioara daca acest lucru a fost cerut, respectiv INTOARCEREA EXECUTARII in cadrul aceleeasi actiuni.

Contestatia la executare in ceea ce priveste INTINDEREA SI LAMURIREA acelui contract de credit sau de leasing poate fi facuta in 3 ani de zile, fapt pentru care nu este niciodata prea tarziu sa o incepem CHIAR DACA IMOBILUL A FOST VANDUT. Instanta este obligata sa verifice legalitatea acelor acte chiar si dupa terminarea procesului civil respectiv inchiderea executarii.

De retinut totusi ca procesul verbal de cheltuieli, propririle asiguratorii sau diversele acte de sechestru, se pot contesta in 15 zile de la primire.

De ce oare executoru judecatoresc se limiteaza la bunurile imobile? Pai intrebarea este simpla, pentru toti cei care si-o pun… fiindca executarea imobiliara este simpla, oare de ce nu exista in practica recenta o activitate mai mare pe executarea mobiliara, masini, bunuri personale etc chiar daca creanta este mai mica? Fiindca se doreste imbogatirea rapida a diverselor categorii de persoane cu minimum de efort.

De aceea revin asupra parerii, ca nicio executare silita nu ar trebui lasata sa se desfasoare fara sa o contestam macar pe actele de legalitate emise de executor.

Speta este clara: Somatie trimisa de executor pentru  SUPPORT COLLECT pentru suma de 130000 Euro care in realitate fusese calculata de creditor GRESIT, executorul evident nu avea nicio obligatie sa o verifice si asa s-a ajuns la o executare cu 30% mai mare decat ceea ce ar fi presupus initial.

De retinut : In momentul in care primiti orice act de executare, fie somatie sau poprire, nu ramaneti in stare de impasibilitate, asa cum am auzit dese ori”Am crezut ca nu o sa se intample nimic” fiindca in spatele dvs. se intocmesc acte fara sa fiti intrebat si ajungeti in situatia in care sunteti evacuati din casa de diversi creditori fara sa puteti opune ceva.

Daca aveti contracte de credit fie la S.C BCR S.A , OTP BANK ROMANIA, BRD S.A , RAIFFEISEN BANK S.A , BANK POST S.A SAU oricare alta institutie bancara , PUTETI SA CONTRACARATI EXECUTAREA SILITA, PUTETI SA RAMANEI CU CASA FARA SA VA FIE EXECUTATA.

 
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept

 

In caz de executare silita, ce drepturi avem? Ce cai legale de atac exista impotriva unei executari? Cheltuielile de executare? Onorariu executor? Cum putem diminua cheltuielile totale? was last modified: September 17th, 2013 by Avocat Cuculis Adrian
198 Comments
  1. Buna seara ! Si eu trec printr-o situstie identica. In anul 2007, am contractat un credit u si sotia, din 2010, am achitat lunar cam 80% din rata. Pe data de 06.11.2013, am ridicat de primarie, cererea axecutorului adresata instantei, pentru inceperea executarii silite. Executorul cere 11.500 lei cheltuieli de executare. Ce pot face sa nu raman fara casa ?

    • Vreau sa repet acest lucru, pentru ca si alti utilizatori ai site-ului nostru sa fie foarte constienti cand fac acest lucrur.
      Dvs. ati semnat cu banca pentru o rata lunara de x lei. Daca din acea rata lunara, la termenul scadent dvs. nu platiti INTEGRAL plus comisionul de procesare si orice alta speza pe care oa veti de achitat fata de acestia, ziua urmatoare, dvs. sunteti inregistrat ca DATORNIC si contul dvs. curent pe care il creditati lunar devine exigibil iar in baza contractului de garantie reala mobiliara asupra contului curent de la banca unde aveti creditul, acestia pot RETRAGE fara consimtamant, acesta fiind dat la incheierea contractului, suma de bani pentru a se indestula cu diferenta ce nu a fost platita pana la 100%.
      Daca aceasta suma NU este disponibila, in acest caz incep sa curga din a 2 zi PENALITATI de intarziere, DOABANZI PENALIZATOARE. Daca dvs. nu ati platit un an de zile sau 2 sau 3 in cazul dvs. acei 20% au avut aplicate dobanzi si practic ce a fost platit de dvs. a fost scazut doar din dobanzi si penalitati.
      Onorariul executorului poate sa se ridice la cat spuneti dvs. doar daca discutam de un credit sau suma restanta de 300000 euro, altfel legea 118 si tabelul actualizat al onorariilor executorilor nu prevede o asemenea suma, in fine, daca ne spuneti suma putem face calculul.
      Singura dvs. sansa este sa faceti contestatia la executare, sa eliminati clauzele abuzive si sa anulati parte din actele de executare, inclusiv confom codului de procedura civila sa reduceti cheltuielile de executare, poate pan ala 40%.
      Cu stima, av Cuculis 0722298011

  2. Buna seara, ma confront cu o mare dilema: am fost casatorit, am facut un credit de 10500 eur in care eu eram co-debitor in urma divortuui ea a ramas cu acest credit, am notificat banca cu hotararea definitive si irevocabila parafata presidential si acum ma trezesc cu executor judecatoresc care Imi blocheaza conturile de credit. ce se poate face?

    • Stimate domn.Instanta nu va poate partaja creditului. Din acest motiv dvs. sunteti executat silit acum si trebuie sa va aparati printr-o contestatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Un credit se poate partaja eu am pătit fara ca macar sa exist pe contractul de credit. El a ramas cu intreg creditul de plata catre banca insa instanta m a pus pe mine sa ii dau sulta o suma foarte mare si el mie la fel din care se compensează si am ramas eu sa ii dau un rest de 3000 leideci se poate partaja un credit

  3. Buna ziua1 Am depus o contestatie la executare bancara si o alta la poprire slariu.
    In cazul in care contestatia este respinsa, ce cai de atac ar mai fi, deoarece contarctul de card de credit este abuziv?

    • In primul rand stimate domn nu stiu cum arata contestatia dvs. astfel incat nu stiu sa va spun, ce veti castiga, daca veti castiga si cat. Puteti merge separat pe clauze abuzive, cu siguranta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  4. AM CONTRACTAT UN CREDIT DE FOLOSITA PERSONALA ( FARA GARANII IMOBILIARE , DOAR UN BILET LA ORDIN , AVINT GIRANT SOCIETATEA PE CARE O DETINE SOTIA, TO PE BAZA DE BILET LA ORDIN ) IN URMA CU 4 ANI DE LA CEC BANK IN BAZA INDEMNIZATIE DE REVOLUTIONAR CONF LEGII NR 341/2004 , CREDIT CARE ERA ASIGURAT PT SOMAJ ( DECI AM PLATIR UN COMISION PT. ACEASTA FACILITATE .DUPA CUM STITI ACEASTA INDEMNIZATIA A FOST TAIATA DIN 01 IAN 2012 , EU NEAVIND NICI O ALTA SURSA DE VENIT . CU TOATE ACESTEA AM PLATIT CONSTANT PINA ACUM 5-6 LUNI MOMENT IN CARE NU AM MAI PUTUT PLATII RATELE . MENTIONEZ CA AM CONTRACTA ACEST CREDIT IN VEDEREA DEMARARII UNEI AFACERI CARE A FOST FALIMENTATA DE STATUL ROMIN PRIN NEPLATA SERVICIILOR PRESTATE ( AM AVUNT UN CONTRACT PE AMPOSDRU ) , NICI ACUM DUPA O PERIOADA DE PESTE 3 ANI DE LA DATA SCADENTEI ( STATUL IMI EASTE DATOR CU PESTE 200,000 RON ) . MENTIONEZ CA AFACEREA AM DESCHIS-O PE NUMELE SOTIEI MELE ( NU SUNTEM CASATORITI CU ACTE DAR AVEM 2 COPII SI SUNTEM IMPREUNA DE 14 ANI ) . ACUM 9 IERI AM PRIMIT O SOMATIE DE LA UN EXECUTOR JUD, BAZATA PE O HOTARIRE JUD, CE INCUVINTEAZA EXECURATEA SILITA IN FAVOAREA GROUPAMA , SOCIETATE DE ASIGURARI , CEA CAREERA ASIGURATORUL CREDITULUI IN CAZ DE SOMAJ . MENTIONEZ CA EU NU AM NICI UN CONTRACT CU SOCIETATEA SUS NUMITA . MENTIONEZ CA NU AM BUNURI MOBILE SAU IMOBILE CE POT FI EXECUTATE DAR DORESC SA MA OPUN PRIN TOATE CAILE LEGALE ACESTEI EXECUTARI , IN CONDITIILE IN CARE O CONSIDER NEDREAPTA , STAUL FIIND SINGURUL VINOVAT PT. SITUATIA CREATA SI ANUME , SUSPEDAREA ( DUPA PAREREA ME ILEGALA ) A INDEMNIZATIEI DE REVOLUTIONAR SI MULT MAI IMPORTANT PRIN NEPLATA SUMELOR DATORATE DE PESTE 3 ANI .CARE ESTE CALEA LEGALA DE A SUSPENDA / CONTESTA EXECUTAREA ( SI CE MAI AVANTAJOASA FINANCIAR , DEOARECE EVIDENT NU AM BANII PREVAZUTI PT. CAUTIONEA DE CARE FACE VORBIRE NCPC !!!) . DE ASEMENEA , CARE ESTE LEGEA APLICABILA CEA DE LA MOMENTUL CONTRACTARII IMPRUMUTULUI , SAU CEA DE LA MOMENTUL INCEPERI PROCEDURILOR DE EXECUTARE SILITA .????

    • Buna ziua stimate domn. Imi pare rau sa aud ca situatia dvs. nu este una buna si sunteti aici din cauza tertilor. Referitor la cele expuse, suntem printre singurii spunem noi care am obtinut SCUTIREA DE LA PLATA CAUTIUNII DE aproximativ 10000 Euro. Varianta cea mai viabila este contestatia la executare cu suspendarae executarii silite si vazut exact daca aceasta executare este legala. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  5. BUNA ZIUA
    IN URMA CU CEVA ANI AM OPTINUT UN CREDIT NEVOI PERSONALE FARA GARANTII SAU GIRANTI DE LA CEC BANK IN VALOARE DE 32000 LEI.DUPA 2 ANI NU AM MAI PUTUT ACHITA RATELE,VARA TRECUTA AM ADUNAT O SUMA SI AM VRUT SA PLATESC DAR NU AM AVUT UNDE ,CEI DE LA CEC INDICANDUMI O FIRMA DE RECUPERARE DAR NICI ACOLO NU MIA FOST GASIT DOSARUL,TIN SA MENTIONEZ CA LA ORA ACTUALA SUNT PLECAT DIN TARA SI NU DETIN BUNURI PE NUMELE MEU,SAPTAMANA ACEASTA PARINTII MEI AU PRIMIT O INSTINTARE DE EXECUTARE SILITA DE LA GROUPAMA, IN COLABORARE CU UN EXECUTOR JUDECATORESC,AS VREA SA STIU DACA POT FI EXECUTATI SILIT PARINTII MEI DOAR PENTRU CA LA MOMENTUL OPTINERII CREDITULUI AVEAM DOMICILIUL LA CASA PARINTEASCA ,VA MULTUMESC ,CUSTIMA ION

      • Aceeasi problema o am si eu pentru un credit de nevo personale cu refinantare fiind trecut sotul si eu coplatitor, din perioada 2006 cu BRD, iar in 2012 nu am mai avut posibilitatea platii creditului ramanand fara servici si eu si sotul, si ma aveam de plata pana la sf anului 2013 decembrie fiind ultima rata astazi am primit aceasta Somatie Mobiliara cu executare silita , pentru suma de 12.126,93 in favoarea creditorului SEAPITAL SRL , prin reprezentant legal KRUK ROMANIA< debitul fiind de 9.406,62 iar cheltuieli de executare silita 2.193,80 si suma de 526,51 lei reprezentand tva stabilite prin Incheierea privind cheltuielie de executare…
        Ideea este ca eu si sotul locuim in casa bunicilor lui ei nu avem nimic pe numele nostru si nici soacra noastra care locuieste impreuna cu noi! Doar adresa este aceeasi si pe buletin noi ffind luati in spatiu! Atat !!
        CE PUTEM FACE NOI IN CAZUL ACESTA? AMENINTA CA SE VOR DEPLASA IMPREUNA CU CREDITORUL LA DOMICILIUL NOSTRU IN VEDEREA APLICARII SECHESTRULUI BUNURILOR MOBILE CE VOR FI GASITE LA ADRESA RESPECTIVA CU JANDARMERIE, EXECUTOR JUDECATORESC FARA A MAI FI NECESARA O NOUA INSTIINTARE SOMATIE SAU NOTIFICARE IN CARE SA SPECIFICE ZIUA DEPLASARI, intrucat prin esenta ei, procedura de executare silita, inclusiv aplicarea sechestrului se poate desfasura si in lipsa debitorului ori chiar in conditiile fizice a acestuia!
        Subliniaza, in finalul prezentei somatii, ca procedura de executare silita a fost incuviintataprin incheierea pronuntata in camera de consiliu, la data de 2.07.2014 de judecatoria sect 2 . noi suntem din Giurgiu!!
        Deci ce putem face ???

          • Buna ziua. Am o poprire pe salariu, iar luna viitoare este ultima rata. Va rog frumoas sa-mi spuneti ce trebuie sa fac in cazul asta… daca trebuie sa anunt eu executorul…
            Multumesc.

            O zi buna.

            Cu respect.

          • Aceeasi problema o am si eu cu sotul meu. Are o datorie veche, niciun bun, casa e a mea de foarte multi ani, el este pur si simplu liat in spatiu. Sunt amenintata de executor ca vine la.usa sa valorifice bunurile mobile, insa toate sunt ale mele. Plus ca eu nu vad de ce i-as permite accesul in casa mea

  6. Buna ziua

    Suntem o firma de proiectare.
    Suntem foarte bucurosi ca am dat de un site de profesionisti. Avem rugamintea si v-am fi profund indatorati daca ne-ati sfatui urgent, acum, intr-o problema vitala petru noi.
    Este vorba de-o problema la care multi avocati ne-au sfatuit ca ….. “nu avem ce face”
    Practic este vorba de un abuz, un furt caci altfel nu putem sa ne exprimam, facut de o firma de leasing numita (“Impuls Leasing” Bucuresti).
    Noi am incheiat un contract de leasing financiar pentru o Dacia-Logan in 2009 in valoare de aproximativ 10.000 euro pe 48 de luni .
    Dupa aproape un an de zile in 2010 am intarziat 2 rate si ne-au ridicat fara discutii masina si-au vandut-o. In 08.12.2011, ne-au somat, au blocat conturile firmei si am mai platit pentru debite , aproape 9000 lei plus cheltuieli de executare de vre-o 1500lei. Prin intelegere cu ei, acesta au fost achitate in rate, pana pe 10.10.2012 cand s-a stins litigiul.
    Zilele acestea pe 31 martie 2014, am primit somatie de la executor in virtutea unui nou process facut in februarie 2014 in care nu am fost solicitati si blocarea conturilor pentru suma de 35.740,03 lei reprezentand alte debite, la care se adauga cheltuieli de judecata de aproximativ 4300 lei.
    Deci practic plata proape integrala a masinii noi.
    Problema pentru noi, in acesta faza este foarte dureroasa datorita lipsei efective de lichiditati, punandu-ne intr-o situatie critica.
    Va rugam sa ne comunicati in cat timp putem face contestatie la executare (pe noul cod civil), la suspendare cat costa toate acestea si-n final daca avem sanse sa ne luptam cu ei .
    De asemenea daca exista in Romania, niste forumuri,organizatii, asociatii, etc unde sa putem face publice aceste lucruri, cu sanse de castig impreuna.
    Pur si simplu este ceva strigator la cer .

    • Buna ziua. O sa va rog nici sa nu amintiti vreodata cum un avocat poate spune ca nu aveti ce face si nu voi mai face alte comentarii. In mod evident si am si practica larga cu IMPUS LEASING este vorba de un abuz pe care dvs. il suportati. In mod urgent trebuie sa contestati executarea silita si de acolo lucrurile se rezolva cu siguranta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • buna seara am si eu o antrbare daca ati putea sami raspundet am avut o masina in lising si nu am mai putut sa platesc si am predato fara probleme masina au vanduto in 4 luni de cand au luato de la mine si dupa 5 ani ma trezesc ca trimet esecutare silita pe o suma imensa ce se poate face nu e corect si cu masina luata s i cu esecutare silita
        i

      • buna seara am si eu o antrbare daca ati putea sami raspundet am avut o masina in lising si nu am mai putut sa platesc si am predato fara probleme masina au vanduto in 4 luni de cand au luato de la mine si dupa 5 ani ma trezesc ca trimet esecutare silita pe o suma imensa ce se poate face nu e corect si cu masina luata s i cu esecutare silita

  7. Buna ziua,
    in anul 2004 , sotul meu a contractat un credit in magazinele DOMO,respectiv prin Raiifeisen Bank in valoare de 2000 lei, pe o perioada de 4 ani .Am platit ratele timp de 2 ani de zile, ultima plata am facut -o prin anul 2006 , dupa care din cauza unor dificultati financiare nu am mai platit .Raiffeisen Bank nu m-a deranjat cu nici o somatie de plata, ne- au sunat cei de la Kruk care preluasera creanta si ne-au stresat cu telefoanele timp de vreo 2 ani.Acum pe 29.05.2014 am primit dela un executor judecatoresc decizia de executare silita a veniturilor, respectiv o poprire pe salariu .
    Am redactat, ajutata de o colega de serviciu si citind de pe internet o contestatie la decizia de executare, legandu-ma de faptul ca dreptul de a cere executarea silita s-a prescris undeva prin anul 2011, daca am socotit corect.Dosarul s-a judecat fara noi, fara sa fim instiintati sau chemati la judecata la Judec sector 3 Bucuresti, am gasit dosarul pe site-ul judecatoriei, respectiv incheierea de executare silita pronuntata in data de 17.04.2014.
    Avem vreo sansa de a anula executarea silita,legandu-ne de faptul ca termenul in care se poate solicita executarea silita este de 3 ani si curge de la data ultimei plati , in speta 2006-2007,iar incheierea de executare a fost incuviintata in 17.04. 2014?
    Va multumesc,
    O zi buna va doresc!

    • Buna ziua stimata doamna. In mod cert puteti opune precriptia cu succes. Daca datele pe care le-ati prezentat sunt corecte, decizia instantei in functie de cum ati redactat cererea va fi favorabila. Atentie, insa, avem institutia prescriptiei dreptului material la actiune si precriptia dreptului de a cere executarea silita. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  8. Buna seara! Stimate domn, ma adresez cu rugamintea de a ma ajuta sa inteleg un lucru pe care cu toata stradania mea nu reusesc sa-i inteleg si nici sa-i dau de capat! Am inteles neatentia si lipsa mea de informare si in primul rand usurinta cu care am semnat un contract de imprumut cu ipoteca , acordat de o institutie nebancare SC EASY 4 ALL IFN SA , dar de aici si pana la a trai ceia ce traiesc acum.. un adevarat cosmar si o hartuiala.. din partea bancii si a executorului…. este ceva… hotie la drumul mare.. nu stiu cum sa o rezolv si nici cui sa ma adresez.. Daca credeti ca ma puteti induma si ajuta cu ce am sa va relatez, v – as fi recunoscator si am sa revin cu un e- mail Multumesc mult

    • Buna ziua. Nu au trecut 4 zile de cand am fost luati cu asalt de debitori ai acestei S.C EASY 4 ALL IFN S.A cu dobanzi de 66% si restituirea sumei imprumutate in 60 de luni de cate 3 sau 4 ori. V-am facut expozeul pentru a intelege ca stim prin ce treceti doar daca ne-ati spus de acest recuperator creditor. Prin urmare, solicitarea ar fi de a ne pune la dispozitie documentele si de a efectua un plan de bataie in acest sens. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Bună seara, în legătură cu un contract de împrumut tot de la Easy Credit 4ALL IFN am descoperit o clauza penalizatoare ascunsa. Dacă va e de ajutor în cazul în care sunt vătămate so alte persoane în tara ăsta de cămătari aceștia cu acte va rog sa mă contactați .

        • Buna ziua, da sunt mult mai multe persoane decat se arata, avem noi zeci de dosare doar pentru acest creditor abuzator. Puteti sa declarati ca abuziva si sa eliminati aceasta clauza. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  9. Buna ziua. Am primit in luna mai o somatie de plata de la un executor pentru o suma care era esalonata păna in noiembrie, conform intelegerii telefonice de la firma de recuperare. Am fost la executor sa-i explic ca eu am platit in mod corect asa cum facusem intelegerea, iar acesta mi-a comunicat ca dosarul a ajuns din eroare si, pentru rezolvarea problemei trebuie sa discut cu firma de recuperare. Am vorbit cu un operator de la firma de recuperare si mi s-a comunicat ca a probabil o colega care nu mai lucreaza a trimis dosarul din greseala si ca nu se poate face nimic. Va rog sa-mi spuneti daca exista vreo solutie legala prin care sa nu platesc datoria catre executor, intrucat vina nu-mi apartine, eu respectand in mod onest intelegerea cu firma recuperatoare. multumesc

    • Buna ziua, conform codului de procedura civila in cazul in care exista chiar si in format eletronic pe suport audio o intelegere de plata, o amanare, esalonare, EXECUTAREA SILITA ESTE BLOCATA de drept. Eroarea lor o sa ii coste o ANULARE A INTREGII EXECUTARI iar dvs. puteti cere daune si cheltuieli de judecata cat sa va acopere creditul. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Buna ziua,
        Ma numesc Gabriela Vocheci si am si eu o problema legata de executare silita.
        In 2008 am luat un credit de 20.000 euro de la RDS Romania. Ratele le-am platit onorabil aproape 2 ani de zile dupa care a intervenit criza. Sotul meu a ramas fara munca si nu am mai reusit sa facem fata datoriilor. A plecat in strainatate sa poata munci si sa ne achitam din datorii. Nu am reusit luna de luna sa achitam fapt pentru care am trecut de cele 90 zile acceptate de banca . Am continuat sa platim, chiar daca rata nu a fost completa, pana in anul 2013 iunie. Din luna iunie ( fara sa fim anuntati) banca respectiva a fost preluata de Unicredit Tiriac , respectiv cei cu datorii restante pana in90 zile au fost repartizazi la aceasta banca si cei cu datoriile intarziate peste 90 zile au fost transferati la o banca de recuperare. A trimis si in lunile iulie si august banii in contul in care il aveam dar se intorceau inapoi. Am reusit intr-un final sa dam de respectiva banca de recuperare prin septembrie. Am stabilit, telefonic , o suma pe care sa o putem plati lunar dar dansii ne solicita sa achitam tot creditul odata. Am explicat ca nu avem de unde sa scoatem aceasta suma de bani si sa ne ajute cu un nou contract pe suma pe care o putem da si se v-a incheia in urmatorii 3 ani. Anul acesta in septembrie facem 1 an de cand suma a fost respectata cu regularitate. In fiecare luna ne suna o persoana (niciodata aceeasi) de la acesta banca facand presiuni asupra noastra sa achitam acesti bani. Astazi (7.08.2014) am avut o noua convorbire telefonica cu o noua persoana de la aceasta banca si ne-a spus ( practic o forma subtila de amenintare) ca trebuie sa achitam totii banii odata pentru ca se va trece la executare silita pentru ca dansii nu ne pot astepta inca 2 ani sa achitam acesti bani. Le-am explicat ca orice banca de recuperare trebuie sa incheie un nou contract de comun acord, pentru recuperarea sumelor. Ni s-a comunicat ca dansii nu fac asa ceva motiv pentru care ne-a spus ca vom fi executati silit.
        Noi avem o casa in rate dar nu prin banca, de la stat , la care inca mai continuam cu ratele pana in 2017 ( fara sa avem restante) .
        Intrebarea noastra este daca ne pot lua casa ( care inca nu este proprietate absoluta a noastra) si rugamintea noastra mare este cum ne-ati putea ajuta in acest caz.
        Va multumesc anticipat
        Cu respect Gabriela Vocheci

        • Buna ziua, solicitarea a fost preluata si un coleg revine la dvs. Din pacate si acea casa poate fi executata chiar daca are ipoteca la o alta banca. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  10. Buna ziua! Ma numesc Alexandru. In 2006, parintii mei au contractat un credit de nevoi personale in valuare de 7500 E de la banca Raiffeisen, cu termen scadent 2016. In anul 2008 au mai contractat 4000 E credit de nevoie personale, cu o rata lunara de 266 E, termenul scadent a fost stabilit pentru anul 2018. In 2010, compania la care lucrau a fost cumparata si toti angajatii au fost disponibilizati. Parintii mei aflanduse in indisponibilitate de plata(avand doar somajul) au facut o cerere de restructurare pe o perioada de 1 an de zile. Cererea a fost aprobata de banca si au fixat rata la 180 E/luna. Dupa acel an, banca a fixat rata la 288 E/luna. Datorita varstei inaintate, le-a fost foarte greu sa isi gaseasca un job care sa le permita sa plateasca 280 E/luna, si au facut o noua cerere de restructurare care a fost acceptata de catre banca, tot pe durata unui an de zile, doar ca au schimbat dobanda, aceasta fiind de 26%, plus ca dupa acel an rata lunara sa fie de 300E/luna si creditul scadent in 2019. Intre timp mama nu a reusit sa isi gaseasca de munca, iar tata s-a angajat ca Agent de securitate cu un salariu de 850 RON/luna. Posibilitatile mele nu au fost bune, dar am reusit sa ii ajut sa completeze diferenta pentru rata lunara, dar si asa nu am reusit sa ajungem la cei 300E/luna. Incepand cu anul 2013 banca a inceput cu amenintari ca le ia casa, ca ii lasa pe drumuri si ca sa faca tot posibilul sa plateasca cei 300 E lunar. In timpul aceasta am avut mai multe vizite la agentiile Raiffeisen pentru a incerca sa obtinem o noua restructurare, dar fara succes. In aceasta luna tata a fost sunat de catre banca unde i s-a comunitat ca acest credit trebuie platit anticipat si ca dosarul a fost dat unui Executor Judecatoresc. Va rog sa ne ajutati sa rezolvam aceasta problema.
    Cu stima,
    Alexandru

    • O sa repet acest lucru. Executorul judecatoresc este doar un pion care face ceea ce banca sau orice creditor ii comunica. Faptul ca dvs. sunteti in imposibilitate de plata pe banca nu o intereseaza. DIn pacate lucrurile astea se pot rezolva, doar pe contestatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  11. Buna ziua! Stimate domn, ma adresez dumneavoastră cu rugamintea de a ma ajuta . Am procedat şi eu ca domnul de mai sus, si lipsa mea de informare si in primul rand usurinta cu care am semnat un contract de imprumut cu ipoteca , acordat de o institutie nebancare SC EASY 4 ALL IFN SA , cu care traiesc acum.. un adevarat cosmar si o hartuiala.. din partea bancii . Într- adevăr este hotie la drumul mare.. nu stiu cum sa o rezolv si nici cui sa ma adresez.. Daca credeti ca ma puteti indruma si ajuta , v – as fi recunoscatoare. Multumesc mult

    • In legatura cu problema dvs. va pot spune ca sunt mai multe solicitari din
      partea acestor camatari care au clauze abuzive si prevederi demne de
      camatari.av. Cuculis 0722298011

  12. am primit in aceasta seara un sms de la o firma de recuperare, cum ca ”suma aferenta dosarului meu va fi virata in x cont incepand cu 01.12.2014”. Este vorba despre un credit contractat la inceputul lui 2008 pe care l-am achitat mai mult de jumatate, apoi din toamna lui 2010, datorita unor probleme nu l-am mai putut achita. Intrebarea mea este, daca in sms este mentionata data de 01.12 si eu am primit sms ul in 12.12 si nicio hartie oficiala, cum pot face acea contestare a executarii? Din cate stiu ar fi 15 zile termenul in care poate fi contestata. Ca sa nu mai spunem ca din 2010 pana la finele lui 2014 sunt 4 ani si ca ultima data de la suma de 4000 lei care ramasese de achitat se transformase conform firmei de recuperare in 8000 lei.

    • Buna ziua. In primul rand nu discutam despre o executare silita pe “mobil”. Nu exista o asemenea procedura si orice notificare in acest sens este lipsita de interes juridic, pana la un punct.Secundar, nu cumva sa platiti ceva, fiindca creditul dvs. este prescris. Tertiar, sunati la societatea respectiva si interesati-va de dosarul de executare, asta daca el exista si nu cumva este o “sperietoare” iar ulterior putem discuta si despre o actiune pe instanta. Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Buna seara,

        Un credit de consum contractat in 2008, platit regulat pana in 2012, ulterior inca 10 luni, cu o rata admisa m mica, ptr care s-a semnat un nou act aditional in acest sens, dati la recuperatori din 23.05.2014, considerati ca s-a prescris?
        Executorul a investit contractul cedat, in 11.03.2016, am primit copia vineri si a emis poprrie salariu.

        Maine trebuie sa depun cererea de contestare a executarii, neavand grafic al ratei , va rog respectuos sa imi spuneti, pot sa contest titlu- respectiv motivand faptul ca, acesta creanta e prescrisa? Confirmati va rog temeiul legal. Cu multumiri.

        Va urmarim cu deosebit interes determinarea cu care continuati sa informati, toti dezinformatii. Cu stima.

  13. Buna seara!Parintii mei au luat un credit ipotecar de la BCR,din pacate nu au platit ratele la timp.In ultimele 6 luni s-a platit rata dar astazi am primit acasa ordinul de executare silita,pe 15 dec am platit 200€ rata.Se mai poate face ceva? Ne cere sa platim toata suma plus cheltuieli de executare.Se poate face o esalonare de plata?Multumesc mult!

  14. Buna seara am avut un credit de 130000 in anul 2007 si si l-am achitat,mai mult de jumatate luat de la BRD .In 2009 m-am dus la ei si am vrut sa achit integral dar mi s-a spus,k dosarul meu nu mai e la dansii .Iar in 2014 un executor impreuna cu GROUPAMA a facut un proces care nu am fost anuntata si mi s-a bagat cheltuielile de judecata si au ajuns la o suma de 7000 integral ,mi sa pus poprire pe salariu . In hartiile pe care le-am primit de la mi sa gresit numele cu numele de MIHAELA si executorul e citat pe sit-ul MJ cu niste probleme imobiliare ,Cui trebuie sa ma adresez ?Iar banka rfz nu vrea sa-mi inchida contul pana nu achit datoria chiar dk nu mai lucrez in societatea cu care am facut contractul .MULTUMESC!

      • Buna ziua ! Stima ce trebuie facut ca ,momentan nu mai lucrez .La Banca am fost sa anchid contul si nu pot.Au spus ca am poprire pe cont si va ramane deschis ,iam ex ca nu mai vireaza nimeni bani an contul asta si gestionarea custa7 Ron pe Luna ce trebuie facut an cazul meu! Multumesc

  15. buna ziua.am si eu o intrebare simpla.daca sunt in situatia de a fi executat silit,deci nu a inceput executarea silita sunt numai notificat,de catre kruk,in aceste conditii eu ii dau in judecata pentru hartuire si debit exagerat,ei mai pot continua executarea silita sau se opresc pina la finalizarea procesului.va multumesc.

  16. Buna ziua. Am contractat un credit in anul 2007 si doua descoperiri de card la Banca Trans. De anul trecut nu am mai putut achita, deoarece am avut intarzieri la plata dobanzii la descoperiri, iar banca mi-a cerut sa le achit integral, fiind peste puterile mele financiare. Am depus un dosar la BT de esalonare a sumei respective, dar au spus ca nu s-a aprobat. In dec 2014 am prm

  17. In dec 2014 am primit notificare de la un executor cu instituirea popririi… ok..am acceptat si asta, fiind axsct suma ca si rata restanta. Acum eu am prin succesiune cota de 3/16 dintr-un apart. Alaturi de mama si sora mea. Acum cateva zile am primit un extract de carte funciara prin care mi se aduce la cunostinta faptul ca s- a notat in cartea funciara faptul ca sunt in executare silita. Mentionez faptul ca aceasta hartie mi- a adus-o un vecin, ca si plicul cu instiintarea executarii, gasindu-le pe jos, la scara blcului. Ce inseamna asta? Ca pot sa execute apart? Asta nu inseamna ca sunt executate si mama si sora mea? Sau au instiintat pur si simplu ca sa nu vand apart? Eu vreau sa merg la executor si sa ii zic ca am sa incerc sa achit suma respectiva…apropo..eu sunt divortata, cu copil in intretinere si nu primesc pensia alimentara…pt care am si facut plangere penala… as putea ajunge la o intelegere cu executorul? Multumesc! Raspuns urgent…va rog…

  18. Am luat o casa cu un credit bancar de la BCR in 2007 iar dupa 3 ani in 2010 cu criza financira am fost in imposibilitate de a mai platii intreaga suma asa ca am platit in jur de 70-80% dupa doar 3 luni aveam de plata 15000 euro rata fiind de 850.Am incercat sa vb cu banca de 3 ori dar mi-au spus ca nu se poate face nimic pana nu platesc cele 15000 euro.Nu am mai platit de loc dupa 6 luni am fost contactat de executor cu privirea la restanta de la banca,explicandule incan odata povestea.Au pus casa la licitatie si au fost vreo 10 la numar dar nu sa vandut.Am incercat si vb direct cu cei ce au preluat creanta o firma din bucuresti COFACE dar raspunsul lor la suma de £94 000 a fost: £12000 pe luna timp de 6 luni si a 7 luna toata diferenta,am cerut si oferit prin email de mai multe ori dreptul de a platii mai departe creanta dar am fot refuzat cum sa mai procedez??? as vrea totusi sa rezolv cumva.

  19. Am luat o casa cu un credit bancar de la BCR in 2007 iar după 3 ani în 2010 cu criza financiara am fost in imposibilitate de a mai plății întreagă suma asa ca am plătii în jur de 70-80% după doar 3 luni aveam de plata 15000 euro rata fiind de 850.Am încercat sa vb cu banca de 3 ori dar mi-au spus ca nu se poate face nimic pana nu plătesc cele 15000 euro.Nu am mai plătii de loc după 6 luni am fost contactat de executor cu privirea la restanta de la banca,explicându-le încă odată povestea.Au pus casa la licitație si au fost vreo 10 la număr dar nu sa vândut.Am încercat sa vb direct cu cei ce au preluat creanța o firma din București COFACE dar răspunsul lor la suma de £94 000 a fost: £12000 pe luna timp de 6 luni si a 7 luna toată diferența,am cerut și oferit prin email de mai multe ori dreptul de a plații mai departe creanța dar am fot refuzat cum sa mai procedez??? as vrea totuși sa rezolv cumva.

  20. Este adevarat ca dacă nu am fost executați silit de către banca pe o perioada de 3 ani datoria se prescrie si nu mai au dreptul de a ne executa silit sau a mai cere plata ???

  21. Buna seara,
    Situatia este urmatoarea:in urma cu 6 ani am luat un credit sapard de la bcr,girand cu apartamentul si ferma, nu am putut plati lunar ratele integrale si tocmai am primit o instiintare pt evacuare silita, licitatia va fi pentru peste aproximativ 2 saptamani. Va rog sa-mi spuneti daca se mai poate face ceva pt a amana licitatia. Multumesc

    • Buna ziua, poate putem sa facem chiar mai mult de atat in sensul de a anula intrega executare silita, trebuiesc analizate toate documentele dvs. actele de la executor pentru a putea lua o decizie, cu stima, av CUculis 0722298011

  22. domnule avocat va rog mult sa-mi raspundeti:in conditiile in care in2008 am facut un credit, la Garantibank, de 350 000 euro un asa zis credit ,,bulet,, cu garantie imobiliara dubla,pe 3 ani,timp in care am platit doar dobanda si intentionand sa vand un imobil care acoperea aproape in intregime creditul:dar piata imobiliara a cazut dupa doar 2 saptamanisi nu am reusit in acesti 3 ani sa achit creditul.au urmat 2 refinantari timp in care am platit din nou doar dobanda, in total cam 150 000 euro fara a scadea nimic din principal. In 2014 am ramas si eu si sotul meu fara loc de munca,am intarziat 2 luni cu rata(2300 euro/luna) nemaiavand de unde imprumuta bani pentru rata la banca.si am incercat o noua refinantare ,dar pe langa faptul ca ne-au pus sa luam un nou credit de consum pentru cele 2 luni restante aceasta fiind conditia pentru a ne putea acorda refinantarea,in ziua cand am mers sa semnam acest nou contract s-au purtat cu noi ca si cum eram infractori(la intrebarile noastre ne-au raspuns:nu mai puneti atatea intrebari si semnati),ba mai mult dupa ce am semnat contractul si asteptam graficul de rambursare,ne-au presat sa semnam niste hartii care credeam ca tin de acel grafic dar de fapt era acelasi contract in care din 5 persoane cat trebuia sa semnam ne-au redus la 3(garantiile imobiliare erau mostenire de la tatal meu,iar mostenitorii erau si mama si cei doi copii,si nu inteleg de ce nu a mai fost nevoie de semnaturile lor)La momentul actual am primit un mail in care ne anunta exigibilitatea achitarii anticipate a creditului,urmand ca in cazul neachitarii incep executarea silita pe 18 mai..Si acum va intreb :EXISTA POSIBILITATEA SA POT FACE UN BILET LA ORDIN?sau cum ar trebui sa procedez?ce este acest bilet la ordin,in ce conditii se poate utiliza ,am dreptul sa fac un asemenea bilet?spuneti-mi va rog ce ne asteapta,ce am putea face,eventual sa vin la o consultatie.imi cer scuze pentru timpul rapit si pentru ca am indraznit sa va apelez.Va rog mult, raspundeti-mi !.Numele meu este liliana rumega.multumesc mult,cu consideratie.

    Alege un sticker sau un emoticon

    • In principal ar trebui sa rezolvati problema insa DOAR pe instanta de judecata, o sa va rog sa ne comunicati actele primite pana la acest punct. Nu asteptati sa avanseze executarea. Cu stima, av CUCULIS 0722298011

  23. Banca m_a executat silit pentru 4000 lei…Am terminat de platit toate ratele… Acum mai raman cheltuielile de judecata…cam cat m_ar Costa cheltuielile de judecata?!…ca idee un minim sau un maxim…merci mult

  24. Banca m_a executat silit pentru 4000 lei…Am terminat de platit toate ratele… Acum mai raman cheltuielile de judecata…cam cat m_ar Costa cheltuielile de judecata?!…ca idee un minim sau un maxim…merci mult.

  25. In 2015 a fost executat silit pe un act de inprumut cu titlu executordin data de31/05/2011 scadent in 28/02/2012.In data de15/05/2015 actul a fost depus la executorul judecatoresc si am fost executat silit.Am depus la tribunal contestatie la executare care mi a fost solutionata pe 11/06/2015 favorabil prin desfiintarea actului de executare.Executorie.Dar si cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.In cadrul procesului am uitat sa cer
    , cheltuielile de judecata sumele care mi au fost retinute si c/val taxei de timbru judiciar..Am fost practic executat pe un act care constituia o garantie pentru un imprumut din2010.Ce pot sa mai fac cu privire la cheltuieli

  26. Va felicit pentru profesionalism si pentru faptul ca, din cate vad, raspundeti la toata mesajele.
    Situatia mea din punctul meu de vedere sfideaza ridicolul si sper sa pot obtine o indrumare din partea dumneavoastra.
    In ianuarie 2006 am facut un “credit cu buletinul”, primind un card cu limita 1000 RON, din care am folosit in jur de 650. Ca orice om muncitor si corect mi-am platit cu constiinciozitate ratele timp de vreo 2 ani, dupa care am plecat in afara si am continuat sa trimit banii de rate unor prieteni in tara. La plecare m-am informat cat mai am de platit si am continuat sa trimit bani pana cand am considerat ca s-a achitat cu totul. Dupa care mi-am vazut de viata. Prin 2009, fiind intr-o vacanta in tara, am primit un telefon de la “Maria recuperari creante” daca imi amintesc bine, o doamna sustinand ca am o datorie de aproape 800 de lei de la cel credit BCR. M-am interesat la banca si cu greu am obtinut informatiile, intrucat contul fusese deschis la o sucursala din celalalt capat al tarii. Se pare ca prietenii carora le trimisesem banii au intarziat cu o rata pentru care am primit penalizari si degeaba am continuat eu sa platesc, la penalizarile acelea s-au adaugat altele si altele. Imediat ce am revenit la lucru, am trimis banii necesari acoperirii sumei, 820 de lei, mai mult decat ma informase doamna respectiva ca am de platit. In zadar a insistat mama sa i se spuna daca mai am ceva de platit, eu nefiind in tara. Banca nu i-a dat nici un fel de informatii.
    Am uitat din nou de pacoste pana in iunie 2013 cand, cu stupoare am primit un nou telefon de la EOS KSI prin care eram informata ca datorez 1370 de lei. De la acelasi credit. Cum s-a ajuns la suma asta nu mi-a spus nimeni. La Biroul de credit apaream cu o datorie de 17 lei de la care ar fi pornit totul, ramasi de la ultima plata, dupa episodul cu ultima firma de recuperari. Dupa primirea acelui telefon, in care am contestat posibilitatea existentei datoriei, am refuzat sa mai discut cu ei, metodele lor de intimidare fiind cam..copilaresti. Nu am putut sa le iau in seama. Au continuat telefoane de cateva ori pe zi (la care nu am mai raspuns), o “citatie” in care eram chemata la proces intr-o zi de duminica, scrisori de intimidare lasate la dresa parintilor la care nu mai locuiam, NICIUNA INMANATA PERSONAL, nici macar parintilor mei, ci vecinilor. INTAMPLATOR (la cateva luni dupa emitere) am intrat in posesia unei plic cu acte, lasat la o adresa la care nu mai locuiesc de 12 ani, continand un titlu de executare silita pentru suma de 1970 de lei. Cererea fiind depusa de aceeasi firma de recuperari creante EOS KSI. Nu am luat-o nici pe aceasta in seama, stiind ca respectivii fac cacealma.
    Dar azi, mergand la banca pentru un extras de cont, m-am trezit cu acea suma pe minus, asadar se pare ca executarea era reala.

    Ce pot face in acest caz?
    Nu imi este neaparat de suma colosala la care s-a ajuns avand in vedere ca s-a pornit de la 17 lei, cat imi este ca ne pregateam sa facem un credit “prima casa” si mai mult ca sigur ca ne va afecta, ba chiar probabil impiedica sa il facem…
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Buna ziua. Eu va propun in felul urmator, verificati termenul de prescripie fiindca este cu siguranta prescris. Conform dispozitiilor de cod civil aveti posibilitatea sa invocati prescriptia dreptului material la actiune. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  27. am avut un credit nevoi personale in valoare de 13844 lei pe care l-am achitat prin poprire pe salariu in 9.06.2015 sumele mi s-au retinut si mie si sotului din luna octombrie anul trecut
    acum vor sa le mai platesc inca 971 lei rata inflatiei este corect oare cum au calculat?

  28. bunaseara. am o dilema mare. am o poprire pe salariu la locul de munca (executare silita CETELEM) iar un alt executor judecatoresc imi blocheaza contul de salariu BRD cu inca o treime din veniturile netecare intra pe card pentru alta institutie nebancara. COFIDIS. Ce pot face in situatia asta

    • Trebuie sa aveti in vedere faptul ca maximum popririi se poate atinge la 50% si nu poate depasi acest nivel. Trebuiesc vazute toate actele si ce sume sunt poprie si daca ele sunt legale. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  29. Buna ziua,
    In 2007 am scos un credit de nevoi personale de 18000 doar cu buletinul.si in 2008 am ramas fara loc de munca si nu am mai avut de unde plati rata. In tot acest timp imi trimiteau scrisori de amenintare.iar in 2012 am primit o citatie ce poprire de la un executor judecatoresc am ajuns in instanta unde am pierdut procesul si mi s-a facut poprire pe salariu din martie 2014 pana in prezent in jur de 620 lei pe luna,la sentinta definitiva aveam de achitat 14500 lei si azi am incercat sa iau legatura cu executorul sa vad cat mai am de plata eu platind 620 lei lunar timp de 16 luni si mi-a zis ca m-ai am 7000 lei plus fobanzile din 2008 pana in prezent.cum se explica acest fapt?va rog sa ma lamuriti si pe mine.

    • Buna ziua. Este important sa vedem ce ati trecut dvs. in contestatia la executare. Din ce vad eu aici, v-au curs dobanzile contractuale insa apare ca fiind si prescrisa suma. Trebuiesc analizate toate actele. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  30. Buna ziua.
    In anul 2007, sotul meu a facut un credit de nevoi personale, de 7500 euro, la BRD. Timp de 2 ani am putut plati rata de 150 euro, dupa care o plateam mai putin, dupa care nu am mai avut posibilitate de plata. In anul 2012 a venit o somatie de la executor de plata a sumei de 10650 euro+ cheltuieli de executare de 6500 RON. Am fost la executor si am convenit sa platim 150 euro/ luna pana la achitarea sumei (am platit aproape 1.5 ani la executor). Banca nu a fost de accord cu aceasta propunere si a pus Coface sa se ocupe de acest credit. Am luat legatura cu ei, am semnat un angajament de plata, am platit un avans de 2100 euro, dupa care lunar 300 euro, timp de 2 ani. In anul 2014 a venit acasa o notificare prin care Coface ma anunta ca a vandut ,,valoarea de: 1810.40 euro – reprezentand credit; dobada – 2284.61 euro + alte cheltuieli de 2226 RON,,. In notificare scrie clar nu a fost vandut contractual, ci suma. Acum iar am incheiat un alt angajament de plata (aprilie-septembrie 2015 si dau cate 400 euro pe luna), insa avocatul de la COFACE tot imi zice ca am de plata dobanzi si penalitati cf contract. Acum in septembrie ar trebui sa termin cu plata totala, dar mereu suma mi se mareste. Va rog ajutati-ma cu un sfat, o consiliere, pentru ca m-am saturat sa platesc la infinit acest credit. Am intrebat avocatul de la Coface in baza a ce imi calculeaza aceste penalitati si dobanzi, si la ce suma…Dar nu mi-a raspuns niciodata.
    Va rog spunet-imi daca pot face ceva sa opresc acest furt legal…..
    Cu respect,

  31. vreau sa deschid actiune de executare silita pentru a recupera suma de 30000 de euro .cit costa aceasta actiune !

  32. Bună ziua.DOMNULE avocat am și eu o întrebare la dv.am apicat pt credit pina la salar la feratum de vreo 3 ori.miam respectat termenul de înapoiere în primele 2 solicitări.în cel de al 3lea nmai exact care trebuie să îl achit nu am reușit.i informat să mă păsuiască 30 zile pe 31 s ar trebui să achit dar tot sunt în imposibilitatea de achitaai exact e vb de 500 sumă cerută și sumă acumulată cu dobinda pe o lună 15/zi total1400.iam inf în urma cu o lună din ceoti nu am putut achita ai anume ca soțul a suferit un accident practic salariyl meu e singur nici pe 31 .08 nu pot achita ce pot să mai fac dacă îi voi ruga sa aai înțeleagă o lună poate fac rost să o achit.ce mă sfatuiti

  33. Buna seara.in 2010 am avut neplacerea de a mi se înmatricula o mașina pe numele meu cu ajutorul unui dobitoc 3 angajate ale oficiului fiscal.mentionez nu am vazut mașina in viata mea .serviciul finantele si cu mine ne am atutosesizat si cu stupoare am aflat ca nu doar eu ci inca vreo 15 persoane au patit la fel.acte false semnături false.sa deschis un proces in care eu cu cei 15 si oficiul fiscal adică finantele suntem parte vătămată si cele 3 angajate cu cel ce sa ocupat se înșelăciunea sunt inculpații.pana aici ok a urmat recursuri peste recursuri si acuma in 2015 inca se judeca dar cu stupoare am fost Înștiințat de finanțe ca mi sa instituit o poprire in baza taxei care nu sa achitat cu penalități sa ajuns la 9800 RON si precizez in dosarul de la judecătorie sunt parte vătămată.durerea cea mai mare ca ANAF mi a pus poprire pe ceva ce nu sunt dator lor si plus de alta mi a pus poprire si la angajator si la banca unde am cardul.de 3 luni de zile oprestete angajatorul 33% din salar dupa îmi virează la banca de unde mai opresc si ei 33% din ce ramane.este legal asa ceva cum ma pot apară in fata ANAF pentru ca , sa dovedit in dosarul de la tribunal ca ,chiar sunt nevinovat si nu sa dat inca Sentință definitiva.

  34. Am făcut un credit în martie 2005 de 5000E pentru nevoi personale,soțul era plătitor iar eu coplatitor.la 2 luni ne-am despărțit,în 2006cu hotărâre judecătorească definitivă.Soțul a cumpărat o mașină,care a rămas la el și diferența de bani,spunând ca el v_a achita creditul în continuare.În 2015 mă trezesc cu executare silită pentru ca sunt coplatitor,fără să fiu înștiințata ,sau citată la procesele care au avut loc.Menționez faptul ca fostul soț realizează venituri.,Ce pot să fac?Înștiințarea pentru proptire salariu am primit-o pe data de 13 sept 2015, pentru sumă de 2626 E și 1800 lei cheltuieli de judecata,Cu stimă!

  35. Am făcut un credit în martie 2005 de 5000E pentru nevoi personale,soțul era plătitor iar eu coplatitor.la 2 luni ne-am despărțit,în 2006cu hotărâre judecătorească definitivă.Soțul a cumpărat o mașină,care a rămas la el și diferența de bani,spunând ca el v_a achita creditul în continuare.În 2015 mă trezesc cu executare silită pentru ca sunt coplatitor,fără să fiu înștiințata ,sau citată la procesele care au avut loc.Menționez faptul ca fostul soț realizează venituri.,Ce pot să fac?Înștiințarea pentru propire salariu am primit-o pe data de 13 sept 2015, pentru sumă de 2626 E și 1800 lei cheltuieli de judecata,Cu stimă!

  36. Buna ziua,

    sunt un pic disperata ca sa spun asa. Am facut un card de credit, am ramas fara servici, nu am mai putut sa achit. Cesiunea datoriei am primit-o intr-un extras, tot de la banca respectiva, extras avand data scadenta. Habar nu aveam la cine a fost cesionata datoria mea. Am asteptat sa fiu contactata de cineva, nimic. Am primit direct hartiile de executare silita depuse la judecatorie. Am facut contestatie prin care am incercat cu ajutorul unor avocati sa expun dilema mea. S-au legat printr-o intampinare ca nu am platit taxa de timbru si ca nu a fost prescrisa datoria, deoarece ultima lor data scadenta o considera pe cea de pe extrasul primit in 2013, in conditiile in care eu nu mai fusesem contactata in nici un fel de banca din 2012, extras sau orice altceva. Ok nu se prescrie, nici nu vreau am si mentionat in contestatie ca nu vreau asta, dar nu doresc sa platesc abuziv taxe de judecata si avocati in conditiile in care recuperatorii nu au incercat nici macar O DATA sa ma contacteze in vreun fel. Nu este acesta un ABUZ? Am nevoie de un sfat destul de urgent, ce pot sa fac? Daca a trecut termenul de raspuns la intampinare mai pot face ceva? Am incercat sa contactez recuperatorii si le-am expus ca nu am nici acum servici, am deja poprire pe cont, singurul venit pe cont este alocatia copilului. Nu erau cumva obligati sa ma contacteze intai si sa ajungem amiabil la o intelegere? Au cum sa se lege de un leasing in derulare sau de o mostenire de 1/3 dintr-un apartament (ceilalti mostenitori traiesc) ? Nu prea stiu ce am de facut sau ce va urma dupa asta. Multumesc mult.

  37. In cursul procesului de partaj (ulterior divortului) am convenit o tranzactie amiabila: ramanerea bunurilor in natura fostului sot, contra unei sulte compensatorii. Unul dintre bunurile ramase in natura fostului sot este apartament cu credit garantat cu ipoteca rang I, soldul creditului fiind de cca 9000 euro la data tranzactiei amiabile. Cum creditul este luat de ambii, imprumutant titular este fostul sot, iar eu coplatitor, tranzactia amiabila nu este opozabila bancii. Intrebarea este: daca se intampla ca fostul sot sa nu plateasca rata vreodata (sa nu aiba nici venituri urmaribile) si avand in vedere ca ipoteca acopera valoarea soldului (este indestulatoare pt 9000 de euro), eu risc efectiv ceva? Adica, intr-o asemenea situatie, banca poate sa-si recupereze creanta din ipoteca, lucru cu care sunt de acord. Nu sunt insa de acord cu urmarirea veniturilor mele. Eu cum pot sa stiu ca exista o intarziere la plata ratelor (aflate ca intelegere in sar ina fostului sot) inainte de inceperea unei eventuale executari silite, ca poprirea nu-i cu somatie. Asta ma intereseaza: cum pot sa ma protejez in timp util, avand in vedere ca banca isi poate acoperi mai mult decat indestulator creanta de 9000 euro direct cu ipoteca apartamentului ramas in natura fostului sot?

  38. Buna seara
    Daca am platit toata suma datorata plus cheltuielile de judecata ,executorul mai are dreptul sa imi mai bage la plata alta suma inafara de cea stabilita de judecatorie???

  39. Buna seara! In luna iulie am avut surpriza neplacuta de a avea conturile proprite pentru o datorie de care nu aveam habar,datorie care dateaza inca din anul 2008-2009. Problema este ca am aflat de aceasta proprire in momentul in care aceasta deja fusese instalata si trecuse termenul legal de a face contestatie la executare(asa mi-a spus un avocat cu care am discutat ulterior). Intrebarea mea ar fi:se mai poate face o intrerupere a propririi,in conditiile in care aceasta fusese prescrisa? Multumesc!

  40. Buna seara. Am primit de la cei de la Easy Credit 4all ifn, somatie de executare silita, prin hotarare judecatoreasca. Se mai poate contesta in conditiile in care termenul este data de 31.12?

  41. Buna ziua,in anul 2009 am luat un credit de nevoi personale de la o IFN in valoare de 200.000 lei vechi,toate bune si frumoase au decurs timp de 11 luni de la contractare creditului.Dupa aceea mi-au marit rata la 75% din pensia actuala la aceea vreme.Eu din aceea data am refuzat sa mai platesc creditul deoarece am crezut ca banca abuzeaza de mine.Apoi in ani 2010,2011,2012 am primit cite o singura scrisoare/an in care ma instintau sa platesc.Din aprilie 2012 nu am mai primit nimic,asi dori sa stiu cind se prescrie datoria catre aceea IFN ?In spreanta ca voi primi un raspuns din partea dvs,Va multumesc anticipat !

  42. Buna seara..Am si eu o intrebare? Te poate executa o banca pentru un card de cumparaturi fara semnatura mea? Trimis prin posta pur si simplu si cardul si pinul? Sustin ca ca aceea banca am avut un credit care a fost refinantat de o alta banca. La actuala banca sunt cu creditul la zi….dar fostii suston ca mi au trimis cardul de cumparaturi….eu nu am semnat ptr acel card.. Multumesc anticipat.

  43. Buna ziua,
    Va rog daca se poate sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare:
    Începând cu ianuarie 2010 am fosst executata siliti pt.un credit facut la RBS(fosta(ABN).Am achitat suma totala mentionat ain porprire de BEJ Deaconescu in rate lunare. In dec.2015 când am terminat de achiatt acest debit tot acest executor judecatoresc revine cu alta suma enorma prin care ma instiinteaza ca APS a cesionat creditul in anul 2013 si acesta l-a actualizat.
    Daca se poate sa-mi spuneti daca este legal sa se faca inca o data poprire pe acelasi nr. de dosar si doar pe baza unei adresa de la APS prin care se comunica ca in evidentele contabile mai figurez cu aceasta suma enorma.
    Pur si simplu nu au tinut cont de platile facute de mine in anii 2010-2013.
    Daca se poate vin si personal pt. a-i actina in judecata.
    Nr.de telefon:0729xxx212
    Multumesc

  44. Buna ziua, Va rog un sfat. In 2007 am contractat un credit de nevoi personale, In 2012 am avut intarzieri la plata, dar in luna iunie am mers la banca si am cerut sa imi calculeze cat mai am de plata si am achitat tot ce mi-au spus ei. In luna decembrie 2015 am primit o notificare de executare silita cu poprire pe salar si blocarea conturilor. Am intrebat la banca nu mi-au spus decat, ca ei au dat dosarul meu unei firme de recuperare. In data de 19 ian 2016 am mai primit o somatie de la BEJ(este in jud Harghita, iar eu sunt din Mures) in care zice ca la solicitarea expresa a firmei de recuperare imi pun sechestru si pe masina, asta dupa ce cu 4 zile inainte mi-au retinut vreo 60% din salariu. Va rog spuneti-mi ce pot face? Multumesc.

  45. Buna ziua!
    As dori sa-mi spuneti punctul dvs de vedere in legătură cu urmatoarea situatie:In anul 2010 logodnicul meu la acea vreme a achiziționat prin programul Prima Casa un apartament,tatăl meu acceptând sa fie coplatitor in contractul de credit,deoarece eu eram încă studenta si lucram part-time.Acum suntem intr-un răsunător divort,el nu are venit in calitate de persoana fizica,deoarece am are o firma in care e unic asociat,întârzie plată ratei la banca,iar banca il suna pe tara,momentan apartamentul e închiriat dar tot stam cu frica.Poate face ceva pt a iesi din coplata avand in vedere situația?Nu mi-a permis nici sa locuiesc eu in apartament.Mai e ceva,tata a facut un act la notar cu logodnicul meu la acea vreme ,o declaratie de împrumut in valoare de 30.000 euro.Insa peste tot pe unde am fost nu am reusit sa rezolvăm nimic,având in vedere ca nu are venit,si nici alte nunți pe numele lui,decat acel ap cu credit.Exista vreo sansa de a iesi din acea coplata,sau dd poate acoperi cumva,da nu se ajungă doamne fereste la oprire pe venitul tatălui,sau mai rau executare.Astept cu deosebit interes răspunsul din partea dvs.
    Multumesc anticipat!

    • Bună seara. Am un contract de credit la bcr de nevoi personale. Din 2007 .din anumite motive nu am mai put plăti ratele. ….și am un auto cap tractor înmatriculat pe numele meu. Și astăzi mia venit o înștiințare că sunt executat silit de bunul pe care îl dețin. !ce drepturi ași avea casă mă opun?

  46. Bună seara. Am un contract de credit la bcr de nevoi personale. Din 2007 .din anumite motive nu am mai put plăti ratele. ….și am un auto cap tractor înmatriculat pe numele meu. Și astăzi mia venit o înștiințare că sunt executat silit de bunul pe care îl dețin. !ce drepturi ași avea casă mă opun?

  47. Buna seara…am nevoie de o indrumare….mama a facut un credit la provident in 2008…a platit ceva din el apoi am avut niste probleme si nu a mai putut achita…mai avea 1100 ron…mentionez ca venea cineva acasa careia ii dadea banii…aceste persoane s au tot schimbat pana nu a mai venit nimeni…iar saptamana trecuta….15.02.2016 primeste mesaj plus scrisoare de poprire pe salariu cu suma de 2400 .. plus 500 ron opriti din ratele mamei pt acele persoane care ar fi venit la poarta….din 2009 pana 2016 sunt niste ani in care mama nu a primit absolut nici o somatie nimic…poate fi prescrisa suma sa scspe astfel de datorie ?? Sau cum se procedeaza…? Multumesc 😧

  48. Povestea ce e descrisa aici este aproape a mea va rog sa ma ajutati! Mi s-a vandut casa in octombrie 2015 pana in aprilie trebuie sa eliberez. S-a vandut la licitati cu 12000 euro pret derizoriu. Casa valoreaza 120000 euro credit evaluat de Banc Post in 2007

  49. Buna seara.am si eu o problema cu un credit de nevoi personale contractat in anul 2006 de la bcr.In 2011 nu am mai putut plati ratele iar in 2013 creditul a fost dat uneivfirme de recuperare.Pe data de 03-03-2016 am primit un plic prin care mi se aducea la cunostinta ca s-a dispus executarea silita asupra mea.din neglijenta si necunostinta de cauza nu am facut contestatie la executare trecind astfel termenul de 15 zile de la data primirii.V-as ruga respectuos sa imi spuneti ce se mai poate face ,in conditiile date, in acest aspect!?Pe data de 15 luna curenta mi-a fost blocat contul de salariu si mi-a fost retinut aproximativ 30 la suta din salariu.

  50. Buna seara
    Va rog sa ma ajutati cu un sfat. In 2008 am luat un credit de nevoi personale in valoare de 10.000 eur, la care am primit un card de credit de 10.000 lei. Timp de un an am achitat ratele dupa care nu am mai reusit. Acum 3 zile, am primit la locul de munca o executare silita pe contul de salariu de 1/3 din salariu. Am fost la un avocat cu aceasta executare si mi-a spus ca e inutil sa faca o contestatie caci nu as obtine nimic. Mentionez ca am un apartament si o masina in proprietate. Se poate totusi rezolva ceva cu o contestatie la executarea silita?
    Va multumesc anticipat!

    • Buna ziua, din pacate nu stiu daca specializati pe executate silita sunt 10 oameni in toata Romania. Ce puteti obtine? pai in primul rand ati putea sa nu mai platiti nimic din suma respectiva daca se constata ca au fost clauze abuzive in contract. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  51. Buna ziua. in 2008 am luat impreuna cu sotia un credit de nevoi personale de la BANC POST in franci elvetieni. Aveam rata undeva la 700 ron, in 2009 cand a fost acel boom cu francul elvetian, mi-a crescut rata undeva pe la 1200 ron. Din motive personale nu am mai putut plati 3 ani si in 2013 am primit poprirea pe salariu. As putea avea vreo sansa sa contest executarea silita cu poprirea pe salariu?

  52. Buna seara . Am o poprire pe cont pentru suma de 3000 ron . Am primit instiintarea de la banca ING unde imi intra salariul, ca suma ce va fi poprita va fi de 3920 ron ( probabil 920 cheltuieli executare, cam mult totusi …) . Din 22.04 ING mi-a blocat deja 720 ron ( 330 ron in 22.04, 50 ron si 340 ron in 25.04 ) . In data de 25 am primit instiintare ca si pe adresa societatii la care lucrez a ajuns aceeasi adresa ca si la ING , astfel ca a fost efectuata o noua retinere , de la angajator acum ( dubla deci, in conditiile in care conform legii ar fi trebuit sa opreasca numai angajatorul, nu si banca unde mi se vireaza salariul , gresesc ? ) . Se poate face ceva in acest sens ? Se mai pot recupera cei 720 ron blocati de catre ING , in conditiile in care poprirea se face si de la angajator ? Mentionez ca am cerut o adeverinta de la angajator pe care am depus-o in original la ING si in care este specificat ca angajatorul va face poprirea pana la suma de 3920 ron . Pot face contestatie la executare in care sa specific faptul ca executorul a facut o ilegalitate cerand atat angajatorului cat si bancii unde este virat salariul sa faca popriri ? Sa presupunem ca nu duceam adresa catre ING, daca mi se facea poprire si de la angajator si de la ING, nu se comitea o fapta penala , in sensul ca poprirea ar fi fost in cuantum total de 3920 X 2 ???

    Multumesc anticipat pentru raspunsul dvs .

  53. Buna ziua! va rog sa ma ajutati cu un sfat! situatia este urmatoarea. am luat un credit de nevoi personale de 6000E. dupa2 ani nu am mai putut plati rata, ramanand fara slujba. dupa inca 2 ani mi-am gasit de munca moment in care a aparut si proprire pe salariu in cuantuum da1/3. nu sunt nesimtit, stiu ca am luat acei bani, vreau sa-i dau inapoi! motiv pentru care nu am facut nici un fel de contestatie! plata prin proprire curga deja de 3 ani. problema este ca vreau sa imi cumpar o casa! ce sfat imi dati? pot ramine fara ea? sa vorbesc intai cu executorul sa facem o intelegere? sau cum sa fac contractul de cumparare? sau sa-mi vad de treaba? multumesc…am toata increderea in sfatul dvs!!!

  54. Am I executare silita nefondata am fost pacalita de un CAR desi am platit anticipat suma mia mai cerut bani iar executoril in baza nu stiu caror acte ma executat si pe mine si girantii si desi am castigat in instanta si sau oprit banii Toti intre timp,executorul nu vrea sa trimita hartiile pt sistare si opreste in continuare bani, ce pot face? Pot sa dau in judecata executorul

  55. In anul 2013 am primit o amenda de la politia locala. Cuantumul maxim al amenzii era de 500 de lei dar pt ca le-am parut refractar d-lor politisti m-au amendat cu 1000 de lei. Am refuzat semnarea documentului care, se pare, a fost afisat la domiciliu. Nu l-am gasit (locuiesc la bloc) si am pierdut termenul de contestare. Acum sunt in situatia in care mi se refuza plata impozitelor daca nu platesc amenda si mi se aplica penalitati la acestea. An cerut sa fiu executat silit pentru a putea ataca cumva acel document. Ce pot face in caz de executare silita?

  56. Buna ziua,in 2013 am facut in Italia un imprumut de 8000 euro ,in care il am garant pe tatal meu..am ramas fara munca si nu am mai platit…pana là momentul acutual nu sa intamplat nimic,precizez ca la momentul acutual tatal meu munceste in regula in Italia…ce se poate intampla are in Romania o casa pe numele lui sì al mamei i se poate Lua …va multumesc

  57. buna ziua,

    am fost executata silit in septembrie 2013 pentru un contract de credit imobiliar al carui titular e fostul sot. Eu am semnat un act de fidejusiune pentru o suma de 10.000 eur, pentru refinantare.In 2013 am primit adresa de infiintare poprire de aprox 12.600 eur +6.000 lei cheltuieli de judecata. Desi platesc de aproape 3 ani, in momentul in care am sunat la banca mi s-a spus ca datoria nu a scazut ba chiar a crescut si ca trebuie sa iau legatura cu executorul. In aceste conditii cum pot face sa obtin informatii legate de datoria pe care o mai am? Ce drepturi am?
    Multumesc

  58. Buna ziua!
    Va rog am probleme cu TBI.am primit un mesaj de la banca unde am contul de salariu;In data de 24.05.16, s-a instituit o poprire executorie, suma 8434.33RON, nr. dosar 192/2016, executor BEJ RUSU CATALINA.

  59. Bună seara.cer iertare ca îndrăznesc sa va scriu.va prezint situația mea pe scurt.În anul 2008 am luat un credit cu ipoteca de la banc post în valoare de 48.000 chf.am plătit ratele timp de 4 ani la timp după care am mai întârziat deoarece am rămas fără munca.anul trecut prin sept.am fost la banca sa achit rata și mi s-a spus căci creditul meu e declarat neperformant.după aceea în luna lui aprilie am mers sa achit rata și mi-au spus ca e creditul scadent și ca am de plata 47500.chf.în data de 21.mai 2016 primesc acasă actele de executare silita și proprire pe salariu,și trebuie sa achit 8900 ron pt executor.am vb cu cei de la banca și îmi propun un angajament de plata.întrebarea este ce trebuie sa fac?sa mai fac contestatie?

  60. Am și ei o mare nelămurire. Am avut o mașină în leasing și am predato în 2012. În 2013 am achitat ce măI rămăsese către “porche leasing ” ACum am primit o hârtie de executare silita precum ca am sa mai dau aproape 20 000 și pe nst ce proces verbal din 09.2012. Ce treaba am eu cu executorul. Cum scap de el? Dc ar trebui sa yi dau banii ăsta?

  61. Buna ziua! Ma alătur și eu cu o întrebare sau mai bine spus dacă pot fi informată! Am făcut un credit la BRD în 2013 de 4500 lei (1000 euro) pentru nevoi personale mai exact un botez al unuia din copii. Am plătit rata primele 3-4 luni după care sotul a rămas fără serviciu și nu a mai fost angajat.Astazi am primit un plic de la executorul judecătoresc pentru executarea silită… Nici nu mai știu ce să fac unde sa plec cu doi copii??? Va rog ajutati-mă.. Indrumati-ma ce as putea sa fac.. Mulțumesc

  62. Buna ziua…in 2008 am luat un credit de Piraeus bank de aproximativ 25000 de lei((chf))…am platit 1 an si dupa n.am msi putut plati,,,in 2012 mi.a venit o somatie de plata 61500….acum in 2016 mina venit o poprire de 83000 de lei…e posibil asa ceva ? Vreau sa platesc,,,dar nu suma asta exorbitanta… Pot face ceva ? Multumesc

  63. Buna seara,

    Daca fiica mea a luat un credit de nevoi personale de la o banca ,avand adresa de domiciliu la mine (apartamentul fiind proprietate personala a subsemnatei)Nu a mai putut achita ,dar eu nu am girat-o ,iar creditul ei nu a fost cu garantii imobiliare Fiica nu locuieste in prezent la mine si este mai mult plecata din tara.
    Intrebare :
    Va rog ,as dori sa stiu daca eu ca si parinte pot fi atacata pe bunuri ,asa cum mentioneaza firma de
    recuperare a creditului?

  64. Daca fiica mea a luat un credit de nevoi personale de la o banca ,avand adresa de domiciliu la mine (apartamentul fiind proprietate personala a subsemnatei)Nu a mai putut achita ,dar eu nu am girat-o ,iar creditul ei nu a fost cu garantii imobiliare Fiica nu locuieste in prezent la mine si este mai mult plecata din tara.
    Intrebare :
    Va rog ,as dori sa stiu daca eu ca si parinte pot fi atacata pe bunuri ,asa cum mentioneaza firma de
    recuperare a creditului?

  65. Daca fiica mea a luat un credit de nevoi personale de la o banca ,avand adresa de domiciliu la mine (apartamentul fiind proprietate personala a subsemnatei)Nu a mai putut achita ,dar eu nu am girat-o ,iar creditul ei nu a fost cu garantii imobiliare Fiica nu locuieste in prezent la mine si este mai mult plecata din tara.
    Intrebare :
    Va rog ,as dori sa stiu daca eu ca si parinte pot fi atacata pe bunuri ,asa cum mentioneaza firma de
    recuperare a creditului?

  66. Daca fiica mea a luat un credit de nevoi personale de la o banca ,avand adresa de domiciliu la mine (apartamentul fiind proprietate personala a subsemnatei)Nu a mai putut achita ,dar eu nu am girat-o ,iar creditul ei nu a fost cu garantii imobiliare Fiica nu locuieste in prezent la mine si este mai mult plecata din tara.
    Intrebare :
    Va rog ,as dori sa stiu daca eu ca si parinte pot fi atacata pe bunuri ,apartament ,asa cum mentioneaza firma de recuperare a creditului?

  67. Buna ziua,

    Am o creanta de la Orange pentru un abonament si un telefon luate in mai 2013, in valoare de 2600 lei. Creanta a fost vanduta catre Get Back Recovery in aprilie 2016 si in iulie 2016 am luat legatura cu ei, acceptand sa platesc in 10 rate cate 260 de lei pana la stingerea creantei. Am platit pana acum 2 rate, prima de 300 de lei si a doua de 260 de lei. Intrebarea mea este daca pot plati lunar si o suma mai mica (50-100 de lei, avand in vedere faptul ca nu mai am fonduri suficiente) fara sa risc sa mi se puna poprire pe salariu sau sa fiu executata silit. Se poate?

    Multumesc

  68. Buna ziua,
    Am fost executati silit in data de 24.08.2016 cu proprire pe salarii pentru un credit CHF luat in 2008. Am facut cerere darea in plata, banca a acceptat in data de 26.09.2016. Termenul de intalnire la notar este 14.10.2016.
    Onorariul executorului este de 8200 RON. Suma este enorma. exista o varianta de a nu achita in totalitate aceasta suma? Sau deloc? Multumesc.

  69. buna ziua sunt o firma si am luat marfa de la un furnizor si nu am reusit sa o achit total a mai ramas de achitat 800 lei in urma cu 2 ani acum mi au calculat penalitati de 20000 lei doresc sa achit dar nu penaliatatile cu stima

  70. Am fost instiintat de executor ca mi-au trimis bancii x sa faca poprire pe pensie cf legii 1/3 sau 1/2 din venituri.Problema e ca am rate la un credit de achitat altei banci, care nu mi se retine din pensie ci o achit benevol.Ce trebuie sa fac ca sa se tina cont si de aceasta rata la stabilirea sumei poprite, daca poprirea 1/3 plus rata bancii depaseste 1/2 din pensie? Eu din ce mai traiesc fiindca imi mai raman doar 300 lei din pensie? Am facut contestatie la executare, e vorba de o sulta partaj dar dureaza mult pana se judeca.Va multumesc!

  71. Bună ziua. În 2006 am făcut un credit de 10000 euro la BRD pe o perioada de 10 ani. În 2006 lucram în cadrul MAI cu contract pe perioada determinata. Cocteditor a fost soția de care am divorțat tot în 2006 dar locuind împreună pana în 2013. În această perioadă Amman făcut o casa împreună eu plecând fără sa iau nimic. Creditul nu am ai putut sa-l plătesc din 2009 când s_au făcut restructurări în Jandarmerie. Acum mi-au pus proprie pe salariu , suma orala de plata fiind de 54000 RON. Mai mare decât creditul inițial. Pot face ceva sa anulez aceasta proprie care mi-a fost pusa doar mie? Va mulțumesc.

  72. Buna ziua,am facut un abonament la internet pe intreprindere individuala i.i,dupa 3 luni am dorit rezilierea contractului datorita faptului ca dupa 1 luna am dorit schimbarea de domiciliu a serviciilor furnizate de acestia,lucru care nu s a intamplat,acum m au dat in judecata unde mi au impus de platit lunile restante pana la sf contractului,tin sa mentionez ca nu am beneficiat de servicii nici la noua adresa unde am solicitat schimbarea,acesta fiind motivul ptr care am dorit rezilierea,tin sa precizez ca totusi mi au fost calculate efectiv toate lunile,iar acum sunt cu executare silita,cum trebuie sa procedez?multumesc anticipat.

  73. Buna ziua,
    Am fost executati silit in data de 28.08.2016 cu proprire pe salarii pentru un credit in valoare de 6500 RON luat in 2010. Creanta a fost vanduta in 2013 catre SACAPITAL SaRL datorita neplatii

    Eu in acesti ani am fost plecat din tara fara sa stiu de aceasta situatie

    In prezent am fost executat silit sa achit de catre un executor in numele firmei KRUK

    Acesta a facut poprire pe 8000 RON in care sunt inclusi si banii pentru cheltuieli de judecata .

    Actele au fost trimise catre adresa de mail oferita de una din colegele dvs .

    Am primit un raspuns in 2 minute telefonic , nu sunt sigur ca aceasta a analizat contractul .

    Ce as putea sa fac ?

    Multumesc

    Multumesc

  74. Bună seara. Ma numesc Sinoghiorgos Elena. Sunt disperata pentru ca am primit cred a treia oara în decursul a 5 luni a unei somație mobiliara.sau executare silita. Nu ma pricep și nu știu unde sa ma pot adresa ca sa rezolv totul pe cale amiabila, înțelegere de plata Lunara. Suma de plata totala este 4.935,40 lei împreună cu cheltuielile de executare silita.
    Menționez ca eu acum nu am servici dar… fiul meu ma poate ajuta sa Plătim. O suma lunara în contul executorului. Din păcate am sunat la executor și îmi răspunde o secretara care îmi spune ca trebuie sa depun absolut toată suma de 4.935 lei în contul lor,i- am explicat ca nu am toată suma dar a zis ca altfel nu se poate. Va rog frumos sa ma îndrumați ce trebuie sa fac, unde trebuie sa merg, cu cine trebuie sa vorbesc ca sa rezolv totul și sa ma scap de aceasta datorie
    Cu stima și respect va mulțumesc
    Elena Sinoghiorgos

  75. Bună ziua, Și unde trebuie sa merg pentru contestatie la executare? Chiar nu ma pricep deloc. Va rog ajutați-mă!
    Cu stima
    Elena Sinoghiorgos

  76. Buna ziua,

    sunt titulara unui contract de imprumut la Carp Timisoara si nu am mai putut plati si s-a ajuns la executare silita, caz in care unul dintre giranti, pensionar fiind, a actionat in instanta castigand procesul impotriva executarii acesta anulandu-se,adica executarea silita asupra girantului.Acum acelasi executor porneste pe baza unei somatii o alta executare silita impotriva aceluiasi girant mergend paralel cu ambele executari, casa de pensii neridicand pe baza sentintei prima executare pornita.Intrebarea mea este: este legal sa executi de doua ori un girant? Multumesc anticipat pentru raspuns

    • Mi se pare ca acest individ executorul judecatoresc adica, nu cunoaste prevederile legale! De ce spun asta? Fiindca este opozabila hotararea atat garantilor cat si imprumutatilor principali! Ce este de facut? contestatie la executare si sa-i cereti si daune! Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011

  77. Buna! În 2009 am încheiat un contract de credit cu cetelem pentru achiziționarea unui calculator, toate bune si frumoase,am plătit la timp fara intarzieri. După o perioadă de timp am primit prin posta un card.am folosit din bani si plateam dobânda in functie de suma retrasa. La un moment dat am întârziat vreo15 zile dar la urmatorul extras am plătit penalitatile apoi urmatorul extras a venit cu o suma imensa triplu celei obisnuite.Am sunat la cetelem sa cer explicatii dar mi s-a spus ca suma corecta si trebuie sa o plătesc. Am cerut un extras de cont si justificarea acelei sume dar nu mi-au trimis niciodată nimic. E drept ca nu am mai plătit nimic de atunci iar cetelem m-a vândut la k ruk care acum prin secapital mi-a pus proprie pe salar. Problema e ca acum se pare ca ma executa pentru ambele dosare desi cel pentru calculator e achitat din 2013 dar din pacate nu mai am nici-o chitanță. Pretul calculatorului a fost de1675lei iar pe card 2000 lei ,pentru card am plătit dobânzi si comisioane de 2300 lei. Mi-au pus proprie pe salar pe suma de 4300 plus 850 lei comisionul executivului judecătoresc. De câteva zile incerc sa fac rost de un extras de cont din acea perioada dar toata lumea îmi închide telefonul in nas ,cetelemul si kruk-ul. Termenul de 15 zile nu mai e valabil pentru ca am primit direct executarea. Mai pot face ceva? Va multumesc!

  78. Bună seara,
    După finalizarea vânzării imobilului ipotecat printr-un bej ,cu un preț superior datoriei ,în cat timp bej ul trebuie sa transfere diferența în contul celui executat?
    Multumesc

  79. Buna sint giani am o nelanurire cu executori am fost executat in anu 2008 de executori raifaisen mi sa retinut 400 de lei pe statu de plata pina la data de 15 03 2012 mi sa retinut 17000 de lei din martie a fost trimisa o alta executare pe aceias suma 28000 leii in acelas cont pina in prezent mi sa retinut 45000 iar acum la data de azi mai am de plata 26000
    este normal ca la o suma de 11000 sa platesc 75000 leii eu cred ca e o aberatie si nu stiu cui sa ma adresej va rog sa ma ajutati cu stima

  80. Buna ziua,
    Fosta sotie a semnat in timpul casatoriei un antecontract de vanzare-cumparare, pentru un teren, pe care nu l-a dus la indeplinire. A fost data in judecata si introdus si eu in cauza cu toate ca noi divortasem; eu nu am fost citat legal la domiciliul legal,nu am stiut de proces si nu m-am putut apara.S-a dat sentinta de obligare la plata dublului sumei din antecontract plus cheltuieli de judecata.Din 2012 mi sa instituit poprire pe pensie si am platit numai eu, fosta sotie nefiind gasita cu bunuri sau venituri. Se poate sa fac partajul acestei datorii?In urma divortului nu am facut partaj pentru ca nu au fost bunuri. Terenul in cauza a fost vandut de fosta sotie pe baza de procura din partea mea. Va multumesc

  81. Buna seara dl avocat.
    Am marea rugaminte de a ma lamuri cu urmatoarea sitiuatie.
    In 15.07.2013 s-a incuviintat executarea silita prin hotarare judecatoreasca. Nuam nici un venit, dar executorul judecatoresc a trimis instiintari la toate bancile pentru recuperarea debitului. Intrebarea mea este urmatoarea, cat timp va starui blocare conturilor si executarea silitat? Cu deosebit respect

  82. Buna
    In data de 06.10.2008 am luat prin intreprinderea la care munceam descoperire de cont in conventii salarii in valoare de 8.000lei
    Dupa 2 luni am fost disponibilizat ,primind 6 salarii compensatorii + salariul aferent incetarii. Toti banii au fost opriti de catre banca.(4.500lei)
    Ieri 24.01.2017 am primit instiintare de la birou judecatoresc :executare silita si plata la zi a sumei de 6.500lei fiind emisa din data de 06.01.2017. La cererea creditoarei SECAPITAL S.R.L. suma ceruta fiind de 5.600lei.
    Este posibil ca dupa 9 ani sa nu se fi prescris? Si daca nu ., ce pot face?
    Cu stima. 0787662s1

  83. Buna ziua

    In 2006 am facut un credit la piraeus bank.Timp de 5 ani am platit constant, in fiecare luna apoi cu intarzieri la cate 2, 3 luni pana in 2013

    In 2014 mi s-a pus proprire la institutia unde lucrez.Am fost instiintata prin hotarare judecatoreasca acasa si la servici.Mi s-au retras lunar din cont cate 200 lei la institutia la care lucrez.Inca jumatate din salariu mi s-a oprit la banca unicredit unde se vireaza lunar salariul.

    In nenumarate randuri am cerut la Unicredit sa revina la o suma de proprire legala fara succes.Banii, ca suma de proprire au fost virati in conturile piraeus bank abia dupa un an de catre banca Unicredit.Mi s-au aplicat comisioane de penalizare de 100 milioane lei vechi.

    In plus mi s-au retinut pe langa suma stabilita de hotararea judecatoreasca inca 215 milioane lei vechi si nu opresc aici.

    La telefon, executorul judecatoresc mi-a explicat ca poate banca a vandut creanta catre o firma de recuperare, fara ca eu sa primesc o notificare si fara ca executorul judecatoresc sa stie in prezent, azi 31.01.2017.

    Va rog sa imi spuneti ce cale de atac pot urma

    Cu intreaga consideratie

    Ebrahimi Mihaela

  84. buna seara
    azi am primit hartii de instiintare ca sunt executata silit pentru o datorie din 2008. Dupa calculele mele datoria este deja prescrisa. In plus, mi-au scris numele gresit in toate actele formulate de ei. Cum executarea este una mobiliara, in caz ca ma trezesc cu executorul la usa, ma pot opune intrarii lor in domiciliu pe motiv ca datele din executare nu sunt integral corecte(cnp si serie si nr sunt corecte doar numele este gresit), asta ca o solutie temporara pana pot face contestatia la executare? In somatia mobiliara pe langa popriri pe conturi, sau salariu, desi salariu nu am, eu fiind casnica, specifica : “executarea silita se va face chiar si in lipsa dvs. de la locul execuratii, prin deschiderea usilor in prezenta noastra, cu asistenta organelor de politie” .Eu locuiesc impreuna cu doi copii minori in casa viitorului sot, bunurile din locuinta fiind ale lui iar el este plecat din tara momentan. Nu ma pot folosi temporar si de aceasta greseala din partea lor?
    As mai avea o intrebare: pot depune contestatia si eu singura sau trebuie neaparat sa am avocat care sa se ocupe de aceasta?

  85. Buna ziua. Sotul meu are o datorie catre o persoana fizica, anterioara casatoriei noastre, constata prin act de imprumut notarial din anul 2010…a fost de fapt un act de camatarie dar nu intru in problemele de fond. Ideea este ca el nu are niciun venit, avem domiciliu comun, insa casa si tot ce este in ea este a mea din mostenire. Noi ne-am casatorit in anul 2014, acum sunt amenintata ca executorul vrea sa patrunda in casa mea pentru a evalua bunurile mobile, care insa sunt ale mele. Am fost mostenitor universal deci nu a existat un partaj sau un inventar al bunurilor mobile. Va dati seama ca nu am pastrat chitante pentru lucrurile din casa iar pentru anumite lucruri de valoare mostenite singura dovada ar fi anumite poze sau martori. Pot justifica ce este in casa pentru ca am vandut diverse imobile si eu sunt cea care are venit. Am convenit sa mergem la notar sa fac partajul bunurilor…impropriu spus partaj dar un inventar si schimbarea regimului matrimonial. Intrebarea mea este ar avea dreptul sa intre la mine in casa executorul in conditiiile in care casa este a mea, iar datoria nu este a mea. Ce pot face in conditiile astea…sunt lucrurile mele…

  86. Buna seara!Am o descoperire de card in valoare de 2400 facut in anul 2008 la bancaTransilvania…am renuntat sa.l platesc la un moment dat din motive de sanatate…problema este ca prin 2012 m.am angajat si mi.a fost pusa poprire pe salarariu150 lei pe luna timp de ~2 ani…ordinele de plata au fast făcute prin libera bank la executorul judecătoresc avand cont tot in libera bank. ..la un moment dat societatea la care lucram i.a fost trimisă o scrisoare de ridicare de poprire ca au fost stinse creeantele. ..am mai lucrat la firma respectivă încă un an dupa care m.am angajat la alta firma.Am avut surpriza ca in 2015 sa primesc si la aceeasta firma scrisoare de poprire pe salariu pe aceeasi sumă..am sunat la banca,mi.au spus sa vorbesc cu executorul ..am sunat executorul imi spune sa vorbesc cu banca..l.am convins sa caute in arhiva..imi spune ca a gasit cateva ordine de plata ..ca el a ridicat p oprirea dar poate sa o pună iar oricand..suma este aceeasi ca sau strâns dobânzile…ma sucește ba ca am plătit..ba ca nu am plătit..imi vorbeste foarte urât..Problema mea este ca toate ordinele de plata inclusiv scrisorile de punere si ridicare de poprire sînt la firma care am lucrat si nu vor sa mi le dea..eu nu mai detin decat 3 scrisori de executare silită trimise in ultimele 3 luni…anul trecut am intrat in posesia unei masini care am trecut.o pe numele meu si executorul imi trimite somatie de predare a masinii..poate sa o ridice?…Scrisorile de executare sunt trimise in cutia postala desfacute cu datele mele personale si CNP-ul meu la vedere.. Ma vad neputincioasă in fata acestui executor pe nedrept..va rog sa ma ajutati cu un sfat..Va multumesc!

  87. Buna seara!Am o descoperire de card in valoare de 2400 facut in anul 2008 la bancaTransilvania…am renuntat sa.l platesc la un moment dat din motive de sanatate…problema este ca prin 2012 m.am angajat si mi.a fost pusa poprire pe salarariu150 lei pe luna timp de ~2 ani…ordinele de plata au fast făcute prin libera bank la executorul judecătoresc avand cont tot in libera bank. ..la un moment dat societatea la care lucram i.a fost trimisă o scrisoare de ridicare de poprire ca au fost stinse creeantele. ..am mai lucrat la firma respectivă încă un an dupa care m.am angajat la alta firma.Am avut surpriza ca in 2015 sa primesc si la aceeasta firma scrisoare de poprire pe salariu pe aceeasi sumă..am sunat la banca,mi.au spus sa vorbesc cu executorul ..am sunat executorul imi spune sa vorbesc cu banca..l.am convins sa caute in arhiva..imi spune ca a gasit cateva ordine de plata ..ca el a ridicat p oprirea dar poate sa o pună iar oricand..suma este aceeasi ca sau strâns dobânzile…ma sucește ba ca am plătit..ba ca nu am plătit..imi vorbeste foarte urât..Problema mea este ca toate ordinele de plata inclusiv scrisorile de punere si ridicare de poprire sînt la firma care am lucrat si nu vor sa mi le dea..eu nu mai detin decat 3 scrisori de executare silită trimise in ultimele 3 luni…anul trecut am intrat in posesia unei masini care am trecut.o pe numele meu si executorul imi trimite somatie de predare a masinii..poate sa o ridice?…Scrisorile de executare sunt trimise in cutia postala desfacute cu datele mele personale si CNP-ul meu la vedere.. Ma vad neputincioasă in fata acestui executor pe nedrept..va rog sa ma ajutati cu un sfat..Va multumesc!

    • Am uitat sa va specific..descoperirea de card a fost facuta in lei…adică mai exact 2400lei.Va multumesc mult ..astept răspunsul dumneavoastra!

  88. Buna ziua!Aș dori să-și precizați dacă pot contesta o executare silita de punere în posesie pentru o suprafață de 33mp și granituire,și achitarea sumei de3074lei către creditor.Va precizez că. Eu am fost de acord sa retrocedeze suprafață imediat după sentința definitivă,chiar fiind o înțelegere verbală intre noi,urmând să fiu anunțată când va dori sa intre în posesia pământului,dat fiind faptul că a venit iarna,deci cum vă spun nu m-am împotrivit nici-o clipa așa că nu văd de ce trebuie sa suport cheltuiala cu executorul de 3704 lei.deci nu am fost niciun moment împotriva,dar nu sa prezentat nimeni să ilustreze ia.Va rog să mă ajutați să-și spuneți ce pot face că sunt o femeie singură cu doi copii in întreținere.

  89. Bună ziua.
    Am o poprire pe conturi datorită unui credit la Cec neachitat.Suma datorată firmei de recuperare Kruk este 25.000 roni.
    Total disponibil pe card in fiecare lună am 2800–2900 lei,din care 1000 roni fiind norma de hrană ( cadru M.A.I.).Din total disponibil mi se reține 1/3 și rămân cu 1800 roni.
    Ce vreau să întreb: sunt singurul salariat din familie,care familie este formată din 4 persoane eu, soția și 2 copii.Pot merge în instanță să găsesc o rezolvare?.. Adică să fie reținută o sumă mai mică din salariu..1800 roni nefiind suficienți pt întreținerea familiei.
    Menționez că am luat legătura cu un domn Popescu de la Kruk ..am oferit o sumă de 400 lei lunar însă nu a fost de acord.
    Am o șansă în instanță?
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns.

  90. sunt executat silit pentru un apartament(locuinta mea personala,unicul imobil in proprietate),s-a efecuat vanzarea ,dar noul proprietar nu-mi recunoaste o serie de imbunatatiri aduse de mine:instalarea unei centrale murale de apartament,izolati termica interioara,schimbarea completa a tamplariei,etc in valoare de cca 6000 euro
    Cum pot recupera suma imbunatatirilor facute de mine si care revin noului propietar ,dar pentru care nu a platit?

    • Buna ziua, in principal ele ar trebui sa fie incluse in raportul de evaluare. Daca nu sunt incluse se poate merge pe calea unei contestatii la executare pentru contestarea pretului. Cu stima Cuculis 0722298011

  91. Sotia mea a facut un imprumut la provident iar la un moment dat neavand cu ce mai plati m-am trezit cu un debit de 5550 lei pe care daca nui platesc in termen de 10 zile in totalitate mi se spune ca voi fi executat silit mentionez ca eu impreuna cu familia locuiesc la parinti neavand nimic al meu se poate sa fiu executat chiat daca tot ce am nu e al meu si mai vreau sa stiu cum pot sa restitui datoria dar in sistem de rate ei zic ca trebuie so achit toata dar eu nu am posibilitati VA MULTUMESC

  92. Buna ziua, am si eu cateva intrebari arzatoare:
    – Este legala cererea de poprire a conturilor de la bancile comerciale ale unei institutii publice (aceste conturi sunt exclusiv conturi colectoare pentru plata salariilor) pentru sume reprezentand despagubiri in cazul unui proces de retrocedare a imobilului institutiei? Daca nu, ce acte trebuie inaintate executorului/bancilor? Mentionez ca pentru sumele datorate, executorul a cerut in 2015 poprirea conturilor din Trezorerie, iar la ultimul termen din aprilie 2017 judecatorul a hotarat desfiintarea popririi din 2015(sentinta nu este definitiva, procesul continua). Cererea de poprire la banci a fost trimisa dupa pronuntarea acelei sentinte civile. Mai mult, azi am primit si o adresa si un proces verbal de sechestru pe bunurile mobile-autoturismele institutiei prin care ni se comunica faptul ca in termen de 3 zile(lucratoare?!) sa le ducem executorului. Se poate face contestatie la aceasta sechestrare?

    • Orice executare silita este compusa din mai multe acte de executare. Astfel acele acte trebuiesc verificate si luata ulterior decizia de a contesta sau nu executarea silita. Cu stima av. Cuculis 0722298011

  93. Bună ziua, mamei mele i-a fost executat apartamentul in urmă cu 2 ani de către suport colect la o treime din preț urmând ca imediat sa fie revândut la prețul real. Apartamentul respectiv era cumpărat cu credit prin bcr și avea ratele plătite dar a fost vândută creanță împreună cu un credit de nevoi care avea restante. La momentul respectiv ea s-a îmbolnăvit de inima și nu a fost în stare sa facă nimic iar acum ei vor sa continue executarea pentru sumele ramase, dat fiind faptul că vânzarea apartamentului sub evaluat nu a acoperit decât parțial debitul umflat de ei cu dobânzi și cheltuieli mari de executare silita. Intrebarea mea este dacă se mai poate face ceva sau e tardiv? Mulțumesc.

  94. Buna ziua d-le avocat. Urmeaza sa fiu executata silit de catre IFN Easy Credit 4ALL pentru un credit de 10000 euro cu garantie imobiliara. Ce sanse am de castig daca introduc contestatie la executare? Ati avut vreodata un castig de cauza impotriva acestui IFN? Multumesc mult

  95. Buna ziua domnule avocat, am un credit ipotecar incheiat in anul 2003 coplatitor fiind sotia,dupa 4 ani de plata,datorita crizei financiare din 2008 salariul meu a fost redus.Am facut cerere de amanare a platilor pentru 2 ani.La sfarsitul perioadei de pasuire am ajuns sa fiu executat silit,poprire pe salariu,etc.Am ajuns la intelegere cu executorul,sa achit 35% din salariul de atunci.Astazi cand am mers sa platesc rata,asistenta m-a informat sa nu mai platesc pentru ca apartamentul a fost scos la licitatie publica la solicitarea bancii.Urmeaza sa primesc notificarea oficiala de le executorul judecatoresc.Ce pot face?
    Va multumesc.

  96. Buna seara! Parintii mei au refinantat in oct 2012 un credit de aprox 20000 lei. Au platit 2 ani rate in valoare totala de 7300 lei, dupa care s au aflat in imposibilitatea de a mai plati din cauza lipsei unui loc de munca. In data de 10.06.2017 am primit o somatie de executare silita care continea niste sume imense de plata, 3000 lei cheluieli de judecata si din ce am inteles eu de acolo suma de 20000 lei intreaga de achitat. Am discutat cu un avocat care ne a indrumat sa vorbim maine cu executorul, poate ajungem la o intelegere cu acesta pt ca toate clauzele sunt in favoarea creditorului, conform contractului. Cum ar fi mai bine sa procedam? Sa ne intelegem cu executorul(daca se poate) sau sa facem contestatie prin instanta? Care varianta ne ar avantaja mai mult? Multumim!

  97. Buna ziua! In urma unui credit la Tbi bank am depus ca garanție imobilul. Firma care a luat împrumutul pt care eu am girat a intrat in faliment, ulterior ne mai putând achita ratele lunare. Imobilul a fost scos la licitație, însă prin diferite sfaturi am cerut băncii reesalonarea plății printr un cabinet de avocatura. Creditul era reeșalonat pe 6 luni. Prima rata a fost achitata conform înțelegerii. La a doua rata plătită parțial, executorul a reținut toată suma in cunatumul onorariului, fără ca noi sa fim anuntați. Astfel ne-am trezit din nou actele prin care ni se aduce la cunoștința ca in 20 Iulie este prima “sesiune” de vânzare. Ce putem face?va rog sa ma ajutați cu un răspuns.

  98. Buna ziua,sunt una dintre persoanele care nu si a achitat un credit si a ajuns pe mâna executorului,pana aici e normal însă acesta după ce mi a blocat contul si si a recuperat banii inclusiv onorariul ,acesta nu a virat banii unde ar fi trebuit așa ca eu am rămas datornica încă un an si jumătate după achitarea datoriei.Au recunoscut telefonic ca nu au virat acești bani si o s o facă dar faptul ca eu figurez încă cu datorii la kruk din cauza lor si sunt in imposibilitatea de a fi eligibila la vre o banca din cauza asta cum se rezolva?Cum sa i fac sa plătească pt asta?

  99. Bună. Am un credit la provident și nu reușesc sa îmi achit ratele. Mă pot executa silit? Sotul a rămas fără loc de munca. Și am o banca la brd de 1500. Și doar indemnizația la copii ce pot face? Mulțumesc mult.

  100. Domnule Avocat, am făcut un credit de nevoi personale, în cuantum de 62.112 Ron cu banca Raiffeisen Bank, în data de 01.12.2011. Spre sfârșitul anului 2015, am intrat în imposibilitatei de a-mi putea achitara rata, lucru care a condus la faptul ca, banca mi-a pus poprire pe salariu. Sunt aproximitate 950 Ron care îmi erau opriți luna de luna. In prezent m-am trezit cu o “Somație Imobiliara”, cu titlu executoriu pentru acest credit, din partea Biroului Executorilor Judecatoresi Asociatii Catalin Visan si Manuel Andrei Dorcioman, CIF 31253844. Menționez ca sunt posesoarea unui imobil tip “Garsoniera”, în care locuiesc împreună cu soțul și copilul meu minor. Va rog din tot sufletul Domnul Adrian, ce ma sfătuiți?

  101. Buna ziua,
    Numele meu este Nelu Vasile si as dori sa va intreb cine trebuie sa achite cautiunea pentru o contestatie, unul dintre soti sau ambii?
    Va multumesc.

  102. Buna ziua, sotul meu a facut un credit de 2000 ron la o institutie nonbancara, la care a platit cateva rate, dupa care nu a mai platit nimic. A primit acasa o hartie de executare silita. Nu avem nimic pe numele nostru, noi lcuind in casa socrilor. Ce ma sfatuiti sa fac in acest caz? Multumesc anticipat.

  103. Buna seara! In 2010 am luat un credit de nevoi personale de la BRD.Am achitat 3 ani din 5 ratele,si bineinteles ca acum sotul meu este amenintat cu poprirea pe salariu.Nicio problema,i-am luat trebuie sa-i dam inapoi. Problema mea este ca in momentul in care am luat creditul,datorita salariilor mici,am avut nevoie de un al 3-lea co-platitor,mama mea,pensionara.Intrebarea mea este,poprirea i se va face doar sotului sau si mie si mamei mele? Poate lua banca de la 3 membri ai unei familii bani pt acelasi credit? Multumesc!

      • Acest lucru s-a produs deja,vor opri de la titular si de la cei doi giranti,lunar,o treime din venituri pana la terminarea datoriei.Chiar daca titularul dovedeste ca i se opreste din venituri,co-platitorii nu sunt scutiti de la plata.Nu e normal,de la 3 membrii ai unei familii sa opresti din salariu o treime. Dar, ce e corect in tara asta? Cine sa-i dea in judecata,cu ce bani,cu ce avocati….cat costa toate acestea? Nervi,stres,bani…daca nu castigam noi….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *