Sentinta ERB NEW EUROPE FUNDING II BV si BANC POST S.A INFRANTE in instanta pentru suma de 30000 Euro, astfel clientul nu va mai plati niciun ban bancii! ATENTIE LA CREDITELE PRESCRISE!!Bancile va executa in mod ABUZIV si pentru creditele prescrise! Solutii? Vedeti sentinta impotriva BancPost si ERB aici !

De cele mai multe ori bancile, atunci cand au probleme cu contractele de credit si anume, au stipulat prevederi ce se stiu anulabile in instanta, prefera varainta mai simpla, de cesiune a creantelor, adica a contractelor catre alti CAMATARI LEGALI.

De ce spunem camatari legali? deriva din legea 58/1998 chiar din primul articol unde se arata ca  –  Art. 1. – Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci.

    Prin lege se poate autoriza desfăşurarea activităţii bancare şi de către alte persoane juridice, cu respectarea principiilor prezentei legi.
Art. 2. – Prezenta lege se aplică băncilor, persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine.
Prin urmare, aceasta societate este un SRL si atat, fapt pentru care nu au dreptul de a percepe dobanzi si penalitati!
Mai mult de atat, prin grija executorului judecatoresc care a inceput sa execute creante PRESCRISE va puteti trezi executat silit daca nu va aparati.
INTODEAUNA trebuie sa verificati LEGALITATEA, EXACTITITAE si TEMEINICIA actelor de executare silita.
Vedeti sentinta data ieri 27.02.2014 prin care un DEBITOR NU MAI ARE DE PLATIT NICIUN BAN CATRE BANCA!!!
Judecatoria Targul Jiu
Nr. unic (nr. format vechi) :9242/225/2013
27.02.2014Ora estimata: 09:00
Complet: C14 civil
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: HOT. nr.1308 Ia act de renunţare la judecata privind cererile de pretenţii faţă de BANC POST S.A., constatare nulitate contract de credit ,constatare nulitate absolută a cesiunii de creanţă. Admite excepţia tardivităţii formulării completării contestaţiei la executare depuse în şedinţa publică din 13.02.2014 şi respinge această completare a contestaţiei la executare . Admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită a contractului de credit nr. 260CSI6081060002/15.04.2008. Admite contestaţia la executare astfel cum a fost iniţial formulată . Obligă intimatul creditor la plata către contestator a sumei de 1050 lei ,cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare,ce se va depune la Judecătoria Tg-Jiu. Pronunţată în şedinţa publică din 27.02.2014, la Judecătoria Tg-Jiu.
Document: Hotarâre  1308/2014  27.02.2014

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

13 comments to “Sentinta ERB NEW EUROPE FUNDING II BV si BANC POST S.A INFRANTE in instanta pentru suma de 30000 Euro, astfel clientul nu va mai plati niciun ban bancii! ATENTIE LA CREDITELE PRESCRISE!!Bancile va executa in mod ABUZIV si pentru creditele prescrise! Solutii? Vedeti sentinta impotriva BancPost si ERB aici !”
  1. Buna ziua!
    Va rog respectuos sa ma sfatuiti ce ar fi bine sa fac in urmatoarea situatie: in anul 2006 am contractat impreuna cu sotul meu un credit de la BCR . Pana in anul 2010 am platit ratele la timp, insa , fiind bugetari atat eu cat si sotul meu am trecut prin legea data de guvernul Boc prin care ni s-au redus salariile cu 25%, fapt pt care am depus in august 2010 la banca un dosar in care am explicat situatia; ne-au oferit o solutie in care timp de 1 an am platit suma fixa(doar dobanda datorata) , printr-un contract aditional urmanda ca la expirare sa ne prezentam la banca sa reglementam situatia. Pana sa expire acest contract aditional si in situatia in care noi ne gaseam in continuare cu salariile reduse , am revenit in august 2011 la banca unde am depus un nou dosar pt gasirea unei solutii. Tin sa precizez ca banca nu ne.a oferit nicio solutie , nu au dorit nici sa extinda perioada de creditare, astfel incat sa putem plati si ne.a stabilit o rata cu mult mai mare decat salariul pe care il primeam atunci.( mentionez ca aveam salariul de 1400 lei, sotul , 1100 lei iar rata stabilita de plata era de 1700 lei). Am solicitat bancii timp de 2 luni solutii . am reclamat inclusiv la sediul central al bancii ca am depus la sucursala un dosar nu nu am primit nicio solutionare..insa totul a fost fara raspuns. In tot acest timp am platit doar atat cat mi.am putut permite. Dupa cateva luni, am inceput sa primim acasa diverse amenintari atat scrise cat si prin telefon sau sms, intai de la firma COFACE, apoi de la EOS KSI apoi de la firma KRUK.Mentionez ca nu am semnat cu niciuna dintre aceste firme niciun angajament de plata , iar in septembrie 2014 se implineste termenul de 3 ani de cand am cerut bancii sa gaseasca o solutie pt ca eu sa imi pot plati ratele , atata vreme cat mi.a fost redus salariul printr.o hotarire de guvern si nu prin faptul ca pur si simplu sunt un rau platnic.
    Va multumesc anticipat si astept raspunsul dvs.!
    Cu stima si respect,
    Mirela Preda

  2. buna seara, va rog sa ma sfatuiti ce ar fi bine sa fac in urmatoarea situatie,am un credit ipotecar la bcr care a fost cesionat catre suport colect.Am fost dat pentru executare silita la BEJ Manolache Marcel Iulian.am facut contestatie la executare si instanta a dat urmatoarea solutie- : Admite în parte contestaţia formulată şi precizată. Anulează actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 489/Ex/2012 a BEJ Manolache Marcel Iulian. Dispune suspendarea executării silite, începută în dosarul execuţional nr.489/Ex/2012. Respinge petitele privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă intervenit între pârâte şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit nr. 200825366/08.02.2008, ca neîntemeiate. Cum pot constata daca creanta este prescrisa instanta mi-a respins petitele privind constatarea nulitatii absolute a cesiunii de creanţă.Cum poate fi obligata banca sau suport colect sa comunice suma cu care s-a cesionat creditul de la banca catre firma de recuperare . acestia trimit contractul de cesiune iar unde este trecuta suma cu care a fost cesionata creanta este innegrit.va rog sa ma sfatuiti deoarece trebuie sa primesc hotararea si sa pot sa fac recurs in termenul de 15 zile de la comunicare.Va multumesc foarte mult

    • Nu va pot da un raspuns decat daca ne trimiteti sentinta sa o revizuim. Atentie la semnatura stampia avocat pe recurs. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  3. Stimate domn Cuculis,
    In 2006 am luat un credit de la Bancpost, iar in 2008 banca a cesionat creditul ERB NEW EUROPE FUNDING II BV fara nicio notificare prealabila. In 2012 am cerut o diminuare a ratei pe durata determinata. La semnarea actului aditional am citit ca Bancpost mi-a cesitonat creditul unui SRL olandez la 11.07.2008. Invocand ONG 50/2010, Bancpost a motivat lipsa notificarii datorita calitatii de administrator al creditului pe care a dobandit-o dupa semnarea contractului cu ERB NEW EUROPE FUNDING II BV
    Din postarea dvs inteleg ca actiunea lor e fost ilegala. As dori sa stiu daca acest SRL ma poate executa silit.
    Multumesc.

    • Buna ziua. Cu siguranta va poate executa silit si cu siguranta deja pana la acest punct formele au fost deja efectuate. Nu ati primit nimic sa inteleg pana la acest moment? Cu stima, av Cuculis 0722298011

  4. Stimate domn Cuculis,
    Buna seara. Am primit in data de 2.06.2015 prin executorul judecatoresc Incheierea nr.2317 din 2.04.2015 prin care se incuviinteaza trecerea la executarea silita in baza titlului executoriu contract de credit nr xxxx/2006, modificat si completat prin actul aditional nr x/2010 si contract de ipoteca. Executarea a fost ceruta de ERB NEW EUROPE FUNDING II BV. Am luat legatura cu executorul si mi-a spus ca reclamantul si-a retras actiunea. In data de 8 iunie 2015 am primit o somatie de la Bancpost sa imi achit datoria de xxxx euro. Am sunat la banca si le-am spus ca nu am o asemenea restanta la banca. Restanta mea e de o rata. Functionara bancii mi-a spus ca am 4 rate restante, am luat chitantele, i-am dictat sumele, data si nr de cont in care am facut platile.Functionara mi-a spus ca am depus banii intr-un alt cont despre care ea nu stie nimic. Contul in care am virat banii mi-a fost comunicat de banca la inceputul anului 2015 telefonic. M-a rugat sa iau legatura cu ofiterul de credite. Am fost la sucursala bancii din orasul meu, am depus copii de pe platile facute, am facut o cerere la Bucuresti sa corecteze soldul, am cerut lamuriri si despre motivele executarii si renuntarii la executare, potrivit celor comunicate de executor. Acum astept un raspuns si nu prea dorm noaptea de grija bancii.
    In legatura cu diminuarea ratei pe durata detereminata-mi-a fost aprobata in 2012 pe durata unui an, asa ca din 2013 platesc o rata mai mare pentru a acoperi diminuarea. Conditia ca sa primesc diminuarea ratei pe un an a fost semnarea unui act aditioal si cu ERB NEW EUROPE FUNDING II BV. La momentul respectiv am pus intrebari ofiterului de credit- mi-a explicat ca nu are rost sa imi fac griji, intrucat ERB NEW EUROPE FUNDING II BV. si Bancpost sunt asociati, si ca celelalte clauze din contract nu se modifica.
    Multumesc.

    • Buna ziua. Din cate vad incheierea este data de executor, alt abuz dar este sustinut legal de catre legea in vigoare la acest punct.Este adevarat ca cei de la bancpost si erb au facut pana la urma o inselaciune in toata regula. Trebuie sa vedem contractul de credit pentru a putea aprofunda situatia. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  5. Buna ziua,
    Cine este acest EFG NEW EUROPE FUNDING II BV SPRL?
    Am si eu un caz cu Bankpost si acest EFG…..?
    Va rog sa-mi dati mai multe detalii.

    Multumesc mult
    Alina

  6. Buna ziua, va rog sa ma indrumati. Am contractat un credit in 2007, cu Banc Post, in valoare de 7000euro. Am platit o perioada buna, ba chiar am depus si 1500 de euro,iar dupa atatia ani, suma mea este de vreo 6000 de euro. De doi ani mi i s a infiintat si poprire pe salariu de 50%. Cresc singura un copil minor, stau cu chirie si nu mai pot face fata. Am mers la un avocat si mi a spusca nu pot face nnimic, pentru ca nu este nimic abuziv. Ce pot face?Multunesc

  7. D-le avocat Cuculis
    In primul rand vreau sa-mi exprim intreaga consideratie pentru munca pe care o depuneţi si prin care ajutati oamenii nestiutori contra acestor “sacali” numiti banci.Pentru asta va stimez si va respect.
    In al doile rand, eu ca om simplu din popor si am in intretinere doi copii minori, dar si un credit contractat cu camatarii de la Bancpost la care am ajuns la executare silita in anul 2013, pentru care mi s-a pus poprire pe salariu.
    Dat fiind ca in lacomia lor cei de la banca nu se mai satură de cerut dobanzi si dobanzi la dobanzi si penalitati la dobanzi etc, si neavand bani sa incep un proces contra lor am luat codul civil in manuta si m-am apucat de citit si uitati cum am procedat in continuare :
    – in urma unor discutii mai serioase cu sotia mea, am ajuns la concluzia ca banca nu merită sa primeasca atatia banuti munciti de catre subsemnatul si nici nu merita sa le acord prea multa atentie prin intentarea unei actiuni in justitie, asa ca am intentat actiune de divort (doar de ochii lumii, creditul fiind pe numele subsemnatului), iar in urma divortului, copii au ramas la nevasta (cu care traiesc in “concubinaj” acum) iar banii care trebuia sa-i ia banca cred ca ghiciti unde merg acum…conform art. 529 alin.(2) NCC coroborat cu art. 864 alin (1) lit d) si h) conform legii! Asta am considerat eu ca trebuie sa fac pentru a scapa de sacali si pentru a evita un lung si costisitor proces… Bineinteles, nu sfatuiesc pe nimeni sa procedeze la fel, decat in cazuri extreme si bine analizate. A fost alegerea noastra (a mea si a sotiei mele) iar deocamdata suntem mai linistiti si cu banii in casa, asta pana ajunge primul copil la majorat (dar pana atunci mai sunt vreo 14 ani). Multumesc pt timpul acordat. Cu stima mereu!

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.