Banca Ma Executa Silit In Baza Contractului Mai Pot Contesta Clauzele Abuzive?

Banca ma executa silit si am primit de la executor acte de executare silita.

MAI POT ATACA IN INSTANTA CLAUZELE ABUZIVE DIN CONTRACTUL DE CREDIT, IN CAZUL IN CARE SUNT EXECUTAT SILIT?

Banca Ma Executa Silit
Clauze contractuale banca

Banca ma executa silit , mai pot face ceva?

O intrebare des intalnita in randul clientilor care ne trec pragul.

Raspunsul la aceasta intrebare este intotdeauna pozitiv, insa felul in care putem face acest lucru depinde de momentul la care a inceput executarea silita.

In Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018 s-a publicat Legea nr. 310/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civila, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.

Astfel, respectivul act normativ aduce unele modificari, dar si completari Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civila (Mon. Oficial nr. 247 din 10 aprilie 2015; cu modificari ulterioare). Legea este in vigoare din 21 decembrie 2018.

Potrivit uneia dintre completarile aduse Codului de procedura civila, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala pentru desfiintarea lui, inclusiv o actiune de drept comun.

Prin urmare, daca pentru executarile silite incepute pana la data intrarii in vigoare a legii, putem invoca clauze abuzive pe calea contestatiei la executare, nu acelasi lucru il putem spune si despre executarile silite incepute ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 310/2018.

De aceea este necesar ca, pe langa contestatia la executare, ce trebuie introdusa la instanta in termenul legal de 15 zile de la momentul primirii primelor acte de executare sau de la momentul primirii instiintarii privind infiintarea popririi, sa demaram si o actiune distincta in constatarea clauzelor abuzive din contract.

Chiar si in cazul in care nu ne mai regasim in termenul legal de 15 zile pentru a contesta executarea silita, avem posibilitatea introducerii unei actiuni in constatarea clauzelor abuzive din contract, deoarece declararea scadentei anticipate a creditului de catre banca/recuperator nu ne priveaza de dreptul de a ataca printr-o actiune de drept comun, existenta clauzelor abuzive dintr-un contract de credit.

Mai mult, in cazul in care instanta constata, in mod definitiv, existenta unor clauze abuzive in contract, acestea vor fi declarate nule absolut si poate opera chiar o compensare cu debitul pentru care suntem executati sau o scadere din debitul respectiv.

Trebuie insa mentionat faptul ca, in lipsa unei contestatii la executare formulata in termen,  existenta unei actiuni in constatarea clauzelor abuzive din contract nu are efect suspensiv asupra executarii silite, de aceea este important sa le demaram in paralel, pentru a ne putea prevala de existenta amandurora.

Trebuie avut in vedere si faptul ca insasi clauza referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului poate avea caracter abuziv, in anumite conditii.

Astfel, dupa cum a retinut si ICCJ – Sectia a II-a civila, prin Decizia nr. 924 din 11.03.2014: „prin utilizarea unor formule evazive, respectiv <situatii neprevazute in opinia bancii> rezulta ca banca poate interveni oricand in derularea contractului in detrimentul reclamantilor, cu consecinta declararii soldului creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat.

Aceasta imprejurare creeaza un dezechilibru evident, fiind incalcate si cerintele bunei-credinte in raport cu efectul direct al declararii scadentei anticipate si a faptului ca nu sunt precizate conditiile interventiei unilaterale, clauzele fiind nule in considerarea caracterului lor abuziv.”

Aceasta clauza este, din pacate, prea putin contestata in practica, desi sansele de castig in ceea ce priveste admiterea unei asemenea actiuni ar fi mari, avand in vedere si faptul ca exista practica favorabila in acest sens, chiar din partea instantei supreme.

In cazul unor situatii neprevazute, ce in opinia bancii, ar face sa devina improbabil ca debitorii sa-si poata indeplini obligatiile asumate prin contract, aceasta are dreptul sa declare soldul creditului scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si cu toate celelalte costuri datorate bancii prin conventia de credit.

Aceste formulari nu ofera posibilitatea reala ca un consumator neavizat, aflat pe o pozitie de inferioritate comparativ cu profesionistul (banca), sa aprecieze asupra consecintelor unei asemenea clauze si nici ca un observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei clauzei.

In opinia noastra, pentru ca aceste clauze sa nu fie considerate abuzive, banca ar trebui sa ofere un motiv intemeiat pentru declararea soldului scadent anticipat.

Banca ma executa silit, practic ce am de facut.

Prin urmare, bancii nu trebuie sa-i fie permis sa declare scadenta anticipata a creditului printr-o apreciere subiectiva, iar daca acest lucru se intampla totusi (iar in practica este extrem de des intalnita aceasta situatie) este important sa contestam acest aspect, avand in vedere faptul ca prin inserarea acestei clauze contractuale si prin faptul ca banca uzeaza de ea dupa bunul sau plac sunt incalcate cerintele bunei-credinte.

Av.Drd. Cuculis Adrian & Av. Diana Badea SCA Cuculis&Asociatii

2 comments to “Banca Ma Executa Silit In Baza Contractului Mai Pot Contesta Clauzele Abuzive?”
  1. AM AVUT UN CREDIT CONTRACTAT LA BCR, AM RAMAS FARA SERVICIU O PERIOADA SI NU AM MAI PUTUT ONORA PLATA
    AM PRIMIT INSTIINTARE DE LA UN BIROU DE EXECUTARE CA AU INFIINTAT POPRIRE
    CE TREBUIE SA FAC

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.