Ifn-urile Pot Solicita Anaf Date Despre Cei Care Vor Sa Faca Un Imprumut

Noi reguli pentru protecția datelor cu caracter personal introduse în protocolul de colaborare dintre ANAF și IFN

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 3194/2019 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.731/2016 privind aprobarea modelului-cadru al protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală și instituțiile financiare nebancare.

Aceste modificări vizează în special protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice. În acest Ordin se prevede faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal care constituie obiectul protocolului de colaborare dintre ANAF și instituțiile financiare se realizează în acord cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR).

Așadar, Anexa nr. 1 din Protocolul de colaborare a suferit mai multe modificări:

– S-a introdus obligația instituțiilor financiare de a solicita acordul scris. Aceste trebuie să fie pe suport hârtie sau în format electronic, exprimat în condițiile legii, persoanelor fizice și persoanelor juridice. Mai exact, este necesară semnarea unui acord de consultare, transmitere și prelucrare a informațiilor din bazele de date ale Ministerului Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și a datelor cu caracter personal aparținând clientului, denumit generic «acord».

– O altă modificare se regăsește la art. 4 (denumit Protecția datelor cu caracter personal), unde se precizează că datele cu caracter personal nu pot face obiectul diseminării către alte instituții/persoane fizice/persoane juridice decât în condițiile legii, cu acordul prealabil al părților. Mai mult decât atât, persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate beneficiază de următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la datele cu caracter personal, dreptul la rectificarea datelor cu caracter personal, dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal (dreptul de a fi uitat), dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la opoziție, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, precum și dreptul de a depune plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal etc.

– De asemenea, o altă prevedere modificată se referă la dreptul ANAF de a vizualiza lista accesărilor utilizatorilor. Mai concret, ANAF poate solicita instituțiilor financiare nebancare să prezinte, prin sondaj, în format electronic, acordurile pentru a verifica dacă interogările au fost făcute în conformitate cu prevederile protocolului și s-au respectat dispozițiile.

Există bineînțeles și sancțiuni care pot fi aplicate în cazul în care vor fi identificate nereguli. Într-o astfel de situație, ANAF va suspenda accesul instituției financiare nebancare respective la informațiile oferite. Încetarea suspendării accesului se va produce abia după ce instituția financiară nebancară va proceda la investigarea și stabilirea cauzelor care au generat deficiențele, precum și identificarea persoanelor responsabile.

În plus, Ordinul stipulează că fiecare instituție financiară nebancară care a semnat un protocol cu Agenția Națională de Administrare Fiscală va semna un act adițional la protocolul de colaborare care va cuprinde modificările operate.

Exista desigur si multe institutii care au incalcat prevederile legislative, mai ales in materia GDPR.

Sa nu uitam ca bancile prin cesiunea de credite,au incalcat astfel legea GDPR si cei care su fost cesionati pot solicita instantei sa fie despagubiti.

Av.Drd. Cuculis

6 comments to “Ifn-urile Pot Solicita Anaf Date Despre Cei Care Vor Sa Faca Un Imprumut”
  1. Bun ziua. As dori sa stiu daca mai pot face ceva acum 1 an si jumatate am pierdut un apartament cu 2 camere garantat la un fin .Ce sa întîmplat de fapt am întîrziat cu plata cam o lună de zile si mi-ai pus o dobîndă de 300 ron pe zi plus dobânda credit plus rata si nu am mai putut plati si miau scos casă la licitație ba mai mult si la licitație au facut nereguli si asa am pierdut o casă pentru o sumă de 10000 € si nu mai mia dat nimic apartamentul costă în jur de 45000€.Mai pot face ceva sant multe nereguli în cazul meu .astept un raspuns va multumesc.

  2. Daca nu sunt mostenitori acceptati, sotul supravietuitor nedorind sa deschida mostenire deoarece ipoteca este pentru imprumut la banca facut de fiica sotiei, se poate executa silit fara a fi facuta mostenirea – decesul fiind inaintea sesizarii executorului judecatoresc- urmand executarea silita ( art, 687, 688) Care din ele se aplica . SE POATE EXECUTA FARA A SE FACE MOSTENIREA SI CARE ARTICOL SE APLICA.
    MII DE MULTUMIRI

  3. Buna ziua as avea și eu o mica problema parinti mei iau făcut fratelui meu un act de vânzare cumpărare cu clauza eu ca fiu ai lor nu am știut nimica și poate face ceva .

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.