Nulitatea Absoluta A Contractului
Nulitatea absolută a actului juridic civil
Art. 1246 alin. (1) din Codul Civil menționează faptul că ,,orice contract încheiat cu încălcarea dispozițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune”.
Deci, nulitatea poate fi definită drept o sancțiune care intervine atunci când nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic.
Totuși, actul juridic civil poate produce efecte juridice chiar și în urma constatării nulității acestuia, existând cazuri în care doar anumite dispoziții sunt lovite de nulitate.
Această sancțiune de drept civil poate fi clasificată în funcție de interesul ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic.
Nulitatea este absolută atunci când norma juridică nerespectată la încheierea unui act juridic sau a unui contract ocrotește un interes general, fiind imperativă de ordine publică.
Codul Civil reglementează regimul nulității absolute prin dispozițiile articolului 1247.
Dacă este sancționată nerespectarea unei dispoziții legale imperative de ordine privată, care constituie o condiție de validitate pentru încheierea actului, atunci nulitatea este relativă, interesul ocrotit nefiind corelat în mod direct cu ordinea publică.
Noul Cod Civil reglementează regimul nulității relative prin conținutul articolului 1248.
Felul nulității poate fi stabilit în funcție de voința legiuitorului. Codul Civil din 2009 menționează aceste două tipuri de nulitate prin sintagme diferite.
Atunci când se precizează că este constatată nulitatea actului este, adesea, vorba despre nulitatea absolută.
Atunci când actul este numit anulabil forma nulității este, deobicei, relativă.
Indicația legiuitorului este prioritară în fața interpretării textului de lege. Totuși, există și situații în care legiuitorul nu precizează expres dacă este vorba despre nulitate relativă sau absolută.
Dacă textul de lege nu menționează tipul sancțiunii, juristul se poate raporta la interesul ocrotit de norma juridică încălcată la încheierea actului.
Dacă nici după analizarea interesului ocrotit nu se poate determina felul nulității, atunci va interveni prezumția de nulitate relativă.
Articolul 1252 din Codul Civil dispune că ,,în cazuri îndoielnice în care natura nulității nu este determinată ori nu reiese în chip îndoielnic din lege, contractul este anulabil.”
După criteriul întinderii efectelor nulității, aceasta poate fi totală sau parțială.
Astfel, poate fi desființat actul juridic în întregime sau pot să fie desființate doar o parte dintre efectele juridice ale actului civil lovit de nulitate, dispozițiile care nu contravin legii rămânând valabile și menținându-și efectele juridice.
Dacă sunt încălcate, de exemplu, anumite norme juridice legate de ordinea publică sau bunele moravuri în urma semnării unui contract, iar acestea sunt esențiale pentru semnarea acelui act juridic, nulitatea totală va fi regula.
Dacă un act juridic este lovit de nulitate absolută, iar ulterior este îndeplinită cerința legală nerespectată la momentul încheierii acestuia, nu este vorba despre nulitate parțială.
Nulitatea are drept cauză nerespectarea anumitor dispoziții legale în momentul încheierii unui act juridic, a unor norme care reglementează condițiile de valabilitate ale actului.
Cauzele nulității sunt încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea civilă; lipsa ori nevalabilitatea consimţământului; nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil; nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem; nesocotirea limitelor principiului libertăţii actelor juridice și nerespectarea altor condiţii, speciale, cerute pentru încheierea valabilă a anumitor acte juridice. Unele dintre aceste cauze atrag nulitatea absolută, iar altele pe cea relativă.
Conform articolului 1250 din Codul Civil, ,,contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general”.
Articolul 206 alin. (1) și (3), menționează că sunt lovite de nulitate absolută actele semnate de persoane juridice care au ca obiect drepturi ce pot aparține doar persoanei fizice .
Atrag nulitate absolută și actele încheiate de persoanele juridice fără scop lucrativ ce au ca obiect alte drepturi şi obligaţii civile decât acelea care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, conform art. 206 alin. (2) şi (3) C.civ .
De asemenea, atrage nulitatea absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 271, art. 273, art. 274, art. 276 şi art. 287 alin. (1), căsătoria încheiată de către minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani (art. 294 alin. (1) C.civ.) și căsătoria fictivă (art. 295 alin. (1) C.civ.).
Alte exemple concrete în care nerespectarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută drept sancțiune sunt recunoaşterea unui copil a cărui filiaţie nu a fost înlăturată, recunoaşterea unui copil după decesul acestuia, adopţia fictivă , partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor, partajul în care nu s-au cuprins toţi descendenţii care îndeplinesc condiţiile pentru a veni la moştenire, contractul de fiducie prin care se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului, actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, liberalităţile realizate fără determinarea beneficiarului sau prevederea criteriilor pe baza cărora acesta să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice, donaţia care contravine principiului irevocabilităţii, testamentul reciproc, opţiunea succesorală afectată de modalităţiactul juridic care are un obiect nedeterminat sau ilicit, actul juridic încheiat în lipsa formei pe care legea o cere pentru încheierea sa valabilă, contractele prin care judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă cumpără litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea, subarendarea totală sau parţială, contractul de rentă viageră care stipulează o rentă constituită pe durata vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii, vânzarea bunurilor culturale mobile, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur cu nerespectarea dreptului de preempţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, vânzarea monumentelor istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat cu nerespectarea dreptului de preempţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, respectiv al unităţilor administrativ-teritoriale, vânzarea imobilelor pe care sunt amplasate mormintele şi operele comemorative de război, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, cu excepţia celor care au destinaţia de locuinţă şi pe care sunt amplasate plăci comemorative, cu nerespectarea dreptului de preempţiune al statului sau, după caz, al unităţilor administrativ-teritoriale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor.
Deci, principalele cauze care atrag nulitatea absolută a actului juridic civil sunt încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă, lipsa totală a consimţământului, nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil, nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem și nerespectarea dreptului de preempţiune în cazurile expres (şi limitativ) prevăzute de lege.
Diferența dintre nulitatea absolută și cea relativă este importantă și din cauza aspectului regimului juridic diferit pe care îl au aceste două feluri de nulități. Regulile cărora le este supusă nulitatea reprezintă regimul juridic al acesteia. În esență, regimul se referă la cine poate invoca nulitatea, cât timp poate fi invocată nulitatea și dacă aceasta poate să fie acoperită ori nu prin confirmare.
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are un interes, precum părțile actului juridic sau alte persoane care nu au participat la încheierea actului, dar care un un interes personal, de instanța judecătorească, de procuror, precum și de alte organe statale.
Motivul pentru care regula aceasta este impusă îl reprezintă rolul nulității absolute de ocrotire al intereselor generale, publice.
Astfel, trebuie oferită posibilitatea de a invoca o asemena nulitate unui cerc larg de persoane sau organe prevăzute de lege.
Pentru instanță, această invocare nu este doar o posibilitate, ci și o obligație prevăzută de lege. Invocarea din oficiu a nulității presupune că una dintre părţi declanşează un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic, iar instanţa, constatând că actul juridic este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, fără însă a pronunţa şi nulitatea actului juridic respectiv.
O altă precizare importantă este faptul că nulitatea absolută nu poate să fie invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv. Este necesar ca persoana să aibă un interes propriu justificat pentru a invoca nulitatea absolută a unui act juridic civil.
Doar în cazuri expres prevăzute de lege li se recunoaște calitatea procesuală activă unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes propriu în urma invocării nulității.
Această sancțiune poate fi invocată oricând, deci este imprescriptibilă. Poate fi invocată ăe cale de acțiune sau de excepție.
Conform articolului 1249 alin. (1), „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”. Deci, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă regimului prescripției extinctive.
Totuși, există o excepție de la această regulă, rezultată din conținutul articolul 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 : „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Această prevedere nu distinge între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, deci sunt supuse prescripţiei extinctive atât acţiunea în declararea nulităţii relative, cât şi acţiunea în declararea nulităţii absolute a actelor juridice care cad sub incidenţa acestei legi.
Deobicei, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită.
Articolul 1247 alin. (4) din Codul Civil prevede că ,, actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege”.
Întrucât nulitatea absolută poate fi invocată de un cerc larg de persoane sau organe, este puțin probabil ca toţi cei care au dreptul acesta să renunţe la el și să confirme actul ca fiind nul absolut.
De asemenea, această confirmare este, deobicei, inadmisibilă, deci un eventual act de confirmare ar fi lovit la rândul său de nulitate absolută.
Totuși, excepții de la imposibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută sunt prevăzute de lege. Un exemplu ar fi art. 303 C.civ., care reglementează acoperirea nulităţii căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la vârsta matrimonială, caz particular ce poate fi privit drept o confirmare tacită a nulitătii absolute a căsătoriei.
Gheorghe Sabina-Maria practică 2020 – Coordonator Av.Drd. Cuculis Adrian – SCA Cuculis&Asociatii