Simulatia Contractului – Anularea Contractului Simulat

Simulatia contractului si anularea lui in instanta. Contractul ascuns si puterea pe care o are acesta.

Ce este simulatia?

Simulatia reprezinta operatiunea juridica prin care, printr-un act juridic aparent (actul public si mincinos) se creaza o aparenta diferita fata de realitate.

Acest lucru presupune faptul ca, mai exista un act juridic, respectiv actul secret, de care doar partile stiu, care este de fapt actul adevarat.

Exemplul cel mai intalnit in parctica, care de cele mai multe ori are consecinte penale: partile incheie un contract de vanzare secret, pe o anumita suma (actul real), insa actul public, cel incheiat la notar, este incheiat pe o suma mai mica (cel mai probabil pentru evitarea platii taxelor). In acest caz chiar ar putea fi lovita de nulitate intreaga operatiune juridical pentru fraudarea legii.

Simulatia Contractului
Contractul simulat

Ce efecte produce simulatia contractului?

Art. 1289 alin. (1) ne spune ca „Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal.”

Acest lucru este de bun-simt, evident ca actul secret nu poate produce efecte decat fata de parti si fata de succesorii lor, in cazul in care nu se prevede contrariul.

Alin. (2) al aceluiasi articol ne spune un lucru interesant „Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa valabila.”

Asadar, actul secret trebuie sa indeplineasca doar conditiile de fond pentru a fi valabil nu si cele de forma.

Exemplu: actul secret este o donatie. Ca regula, pentru a fi valabila donatia, aceasta trebuie incheiata in forma autentica, insa, in acest caz, este suficient ca donatia sa respecte doar conditiile de fond. Cu alte cuvinte, donatia este valabila si daca este incheiata printr-un inscris sub semnatura privata.

Vizualizati si :

Despre anularea contractului de vanzare cumparare.

In continuare art. 1290 alin. (1) ne spune ca „Contractul secret nu poate fi invocat de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent.”

Acest articol ne spune ca, actul secret este inopozabil fata de terti. Cu alte cuvinte, contractul este perfect valabil incheiat, insa nu poate produce efecte fata de terti. Textul de lege mai impune o conditie tertii sa fie de buna-credinta. Prin tert de buna-credinta se intelege faptul ca, acesta nu avea cunostinta de simulatie.

Cititi si despre vanzarea bunului altuia ca fapta civila.

Despre contracte.

Alin. (2) al aceluiasi articol ne spune ca „Tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului secret, atunci cand acesta le vatama drepturile.”

Asadar, chiar daca tertii pot ignora actul secret incheiat intre parti, in situatia in care actul secret le vatama drepturile, acestia pot invoca impotriva partilor actul secret. Cualte cuvinte, tertul are un drept de optiune, poate invoca actul secret sau actul public, in functie de interesul pe care il are.

In ceea ce priveste proba simulatiei, art. 1292 ne spune ca „Dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de creditori cu orice mijloc de proba. Partile pot dovedi si ele simulatia cu orice mijloc de proba, atunci cand pretind ca aceasta are caracter ilicit.

Textul de mai sus ne spune ca tertii pot face dovada simulatiei prin orice mijloc de proba.

Acest principiu rezulta si din faptul ca simulatia contractului, pentru tert, este un fapt juridic.

Pentru parti, se vor aplica regulile dreptului comun, acesta vor putea face dovada numai cu inscrisuri daca valoarea este de peste 250 lei. Textul de lege prevede si o exceptie, respectiv cand partile pretind ca simulatia are caracter ilicit.

Si nu in ultimul rand, art. 1294 ne spune ca „Dispozitiile referitoare la simulatie nu se aplica actelor juridice nepatrimoniale.”

Prin acte nepatrimoniale intelegem acte ce nu pot fi evaluabile in bani (ex: casatoria, adoptia etc.)

Av.Drd. Cuculis Adrian

2 comments to “Simulatia Contractului – Anularea Contractului Simulat”
  1. Bună ziua, domnule avocat !

    Un cetățean, în calitate de persoană juridică, poate încheia un contract de prestări servicii, desfășurând activități de conducător auto, cu o altă persoană juridică, utilizând logistica (autoturismul și combustibilul) celei din urmă ?

    Mulțumesc anticipat !
    Cu deosebită considerație Sebastian CONSTANTIN

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.