Informarea privind medierea – Legea nr. 214/2013 – aprobarea OUG nr. 4/2013 – modificarea Legii nr. 76/2012 – punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila – Legea-nr-214-2013-aprobarea-OUG-nr-4-2013-modificarea-Legii-nr-76-2012-punerea-in-aplicare-a-Legii-nr-134-2010-privind-Codul-de-procedura-civila

Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 388, din 28 iunie 2013.

Articol unic. – Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4 din 30 ianuarie 2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, cu urmatoarele modificari si completari: 1. La articolul I punctul 2, articolul 82 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
«(13) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata de catre judecator, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris. (14) Serviciile prestate conform dispozitiilor alin. (1) si (11) sunt gratuite, neputandu-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.»

Raportat la aceeasi lege repectiv la codul de procedura civila, nu puteti incepe un proces dupa data de 1 August 2013 fara sa aveti un proces verbal de INFORMARE PRIVIND MEDIEREA.
Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii
0722298011
0314124888

Divort Italia – Divort International – Avocat Divort – Sentinta divort international

Din ce in ce mai multi cetateni din Italia si nu numai divorteaza pe spatiul uniunii europene si anume in Romania. Biroul de avocatura Cuculis va invata tot ce trebuie sa stiti despre divorturile internationale si mai ales ce acte aveti nevoie pentru a divorta, daca aveti incheiata casatoria in alta tara dar totusi doriti sa divortati in Romania.

In primul rand pentru a putea divorta in Romania trebuie sa existe consensul partilor si anume:

In viziunea Noului Cod Civil art. 2597  arata ” Alegerea legii aplicabile divortului” – aratand ca   – Sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile divortului :

a) Legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data conventiei de alegere a legii aplicabile;

b)legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data convientiei de alegere a legii aplicabile;

c)legea statului al carui cetatean este unul dintre soti;

d)legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin 3 ani;

e) legea Romana – aceasta aplicandu-se atunci cand ambii cetateni sunt de alta nationalitate.

Prin urmare tragem concluzia ca pentru pronuntarea divortului nu exista conditia ca macar unul dintre soti sa fie roman si nici macar ca casatoria sa se fi inscris in registrele noastre.

Un alt aspect foarte important este acela ca in anumite cazuri, raportat la legislatia actelor de stare civila, casatoria din strainatate trebuie transcrisa in Romania, ceea ce se intampla de cele mai multe ori prin intermediul ambasadei.

Partea buna in tot acest demers este ca daca nici unul dintre soti nu doreste sa se prezinte la proces, ei fiind plecati in strainatate, isi pot angaja un avocat ce ii poate reprezenta pe amandoi la pronuntarea divortului.

Cat priveste competenta instantelor, se impune a avea in vedere urmatoarele:

Din perspectiva legislatiei romane: Pe de o parte, sunt incidente normele substantiale, anume, cele prevazute in Codul Civil, anume cele privitoare la “legea divortului”; iar relativ la competenta, devin incidente dispozitiile Codului de procedura civila, anume dispozitiile art. 607 ce prevad ca “Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.”

Din perspectiva legislatiei internationele; In speta Uniunii Europene, se aplica dispozitiile Regulamentului (CE) NR. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonial și în materia răspunderii părintești,

Aplică, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile privind: divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei si atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială, in acest sens, prin regulamente se are in vedere: (a) încredințarea și dreptul de vizită; (b) tutela, curatela și instituțiile similare; (c) desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se ocupe de persoana sau bunurile copilului, să-l reprezinte sau să-l asiste; (d) plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament; (e) măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile copilului.

Prin regulamente, se determina si competenta instantelor de judecata. Divorț, separare de drept și anulare a căsătoriei (Articolul 3), astfel, (1) Sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei instanțele judecătorești din statul membru:

(a) pe teritoriul căruia se află:

— reședința obișnuită a soților sau

— ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă           locuiește acolo sau

— reședința obișnuită a pârâtului sau

— în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți sau

— reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii sau

— reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a

locuit acolo cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii

cererii și în cazul în care acesta este fie resortisant al statului

membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc;

(b) de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul „domiciliului” comun. (2) În sensul prezentului regulament, termenul „domiciliu” se interpretează în sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit și Irlandei.

 

Din faptul ca, in textul precitat sunt insiruite mai multe instante, se pune o prima problema de drept, anume, daca, competenta este alternativa, prin urmare, oricare dintre aceste instante este deopotriva competenta si poate fi sesizata, ori, competenta este in ordinea preferintei legale, anume, daca de pilda, competenta apartine instantei de la resedinta obisnuita a reclamantului potrivit pct. 6 doar in situatia in care nicio instanta dintre cele aratate la pct. 1-5 nu ar fi competenta, competentele prevazute de art. 3 alin. 1 pct. 1-6 se exclud unele pe altele, in sensul ca daca sunt intrunite conditiile de la pct. 1, nu mai sunt incidente cele de la punctele 2-6, daca sunt intrunite conditiile de la pct. 2, nu mai sunt incidente cele de la punctele 3-6, s.a.m.d.

In acest sens, urmeaza a face deosebirea intre caracterul alternativ si cel exclusiv, ce in cauza analizata nu se confunda.

Caracterul alternativ al competentei stabilita de art. 3, rezulta atat din modalitatea literara de redactare a textului (se utilieaza termenul “sunt competente”, cat si la finalul fiecarui punct conjunctiva “sau”) cat si din modul de tehnica legislativa,  in care sunt insiruite instantele declarate competente, fara a fi distinct prevazut fiecare caz, separat la acte un articol, alineat, fapt corect recunoscut si de catre tribunal.

 

De altfel, caracterul alternativ al art. 3 din regulament, a fost stabilit cu titlu preliminar de care Curtea de Justite a Comisiei Europene[1] ocazie cu care s-a statuat ca: “instanțelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 se întemeiază pe mai multe criterii obiective alternative și pe inexistența unei ierarhii între criteriile de atribuire a competenței enunțate de dispoziția menționată. Prin urmare, coexistența mai multor instanțe competente este permisă, fără a fi stabilită o ierarhie între acestea.”

 

Caracterul exclusiv recunoscut de art. 6 din Regulament, evident, se refera la faptul ca nicio alta instanta, in afara celor prevazute la art. 3 nu va fi competenta sa judece o astfel de cauza.

Asa fiind, o data stabilit caracterul alternativ de competenta instituit de art. 6, inseamna ca, oricare dintre instantele enumerate la art. 6 va fi competenta sa judece o astfel de cerere de divort, iar alegerea de competenta, in lipsa unei provederi special facuta de regulament, se va face potrivit normei de procedura interna, in speta, art.12 C.p.C., ce prevede ca  “reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Noi reglementari in materia divortului in dreptul international.

În fiecare an, aproape 1 milion de cupluri îşi depun cererea de divorţ în UE. Din păcate, nu se ştie întotdeauna ce legislaţie trebuie aplicată în situaţia în care partenerii provin din ţări diferite, sunt conaţionali, dar trăiesc în străinătate sau unul dintre ei locuieşte în alt stat. Procedura poate deveni foarte complicată.

Noile norme europene care reglementează drepturile de proprietate în cazul cuplurilor internaţionale vor consolida securitatea juridică şi vor reduce costurile şi durata procedurilor care trebuie îndeplinite în eventualitatea unui divorţ sau a unei separări.

Numărul europenilor care îşi aleg parteneri de altă naţionalitate este în creştere. De asemenea, există cupluri formate din parteneri provenind din aceeaşiţară, dar care trăiesc în străinătate, uneori chiar în ţări diferite. Aceste cupluri internaţionale reprezentau, în 2007, 13 % din totalul căsătoriilor încheiate în UE.

În caz de divorţ, separare sau deces al unuia dintre soţi, începe o adevărată bâjbâială prin hăţişul legislativ pentru împărţirea bunurilor, adesea aflate în mai multe ţări. Ce legislaţie se aplică? Cea a ţării de reşedinţă, a ţării de origine, sau legislaţia ţării în care se află bunul în cauză? Cărei instanţe trebuie să i se adreseze părţile implicate? Se estimează că aceste proceduri complexe se ridică la 1,15 miliarde de euro anual.

Comisia a propus adoptarea unor noi norme care să aducă unele clarificări şi să determine reducerea costurilor, dar care să şi împiedice situaţia în care unul dintre parteneri ar putea să profite de legislaţia unei ţări, în defavoarea celuilalt.

Aceste dispoziţii vizează atât cuplurile căsătorite cât şi parteneriatele înregistrate recunoscute în treisprezece state membre. În 2007, în Uniunea Europeană, s-au încheiat aproape 41 000 de parteneriate între cupluri internaţionale.

Astfel cuplurile care divorţează vor alegeţaraa cărei legislaţie va reglementa împărţirea bunurilor, precum şi instanţa competentă. În caz de dezacord, legislaţia şi instanţa vor fi desemnate după anumite criterii care permit stabilirea ţării cu care soţii au legăturile cele mai strânse. În cazul parteneriatului înregistrat, se va aplica legislaţia ţării în care a fost încheiat, iar cuplul va putea să îşi aleagă instanţa. Şi aici vor exista criterii menite să faciliteze luarea unei decizii, în caz de dezacord între parteneri.

Anul trecut, UE a adoptat norme care permit cuplurilor transnaţionale să aleagă legislaţia naţională aplicabilă divorţului. Acest text, care nu acoperă însă aspectele patrimoniale, a fost adoptat de paisprezece state membre.

Numeroase state membre permit deja ca astfel de divorţuri să se desfăşoare conform cu legislaţia unei alte ţări. Însă reglementările care prevăd ce legislaţie trebuie aplicată diferă de la oţarăla alta. Aceste incertitudini înseamnă proceduri de divorţ îndelungate şi costisitoare, devenind un chin în plus atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Noile norme specifică, de asemenea, ce legislaţie se va aplica atunci când cuplul nu poate cădea de acord asupra acestui punct. Se urmăreşte înlăturarea posibilităţii ca unul dintre parteneri să tragă foloase de pe urma legislaţiei unei ţări, în detrimentul celuilalt.

Comisia a mai înaintat astfel de propuneri înca din 2006, dar guvernele UE nu au putut ajunge la un acord unanim în acest sens. 10 ţări au decis să continue iniţiativa, apelând pentru prima dată la procedura de „cooperare consolidată”.

Aceasta a fost introdusă în 2009 şi permite unui grup constituit dintr-un anumit număr de ţări să adopte reglementări aplicabile doar grupului respectiv, nu întregului spaţiu european. Viviane Reding, comisarul pentru justiţie şi drepturi fundamentale, propune aceste norme în numele a 10 ţări: Austria, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, România, Slovenia, Spania şi Ungaria.
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept

ODVOSAN (3)