Avocat Onorarii Practicate

Onorariu avocat

Onorariu avocat este perceput de cabinetele de avocatură într-o gamă foarte variată, fiind transparente, flexibile şi mulându-se pe nevoile şi posibilităţile financiare concrete ale clienţilor:
• Onorariu fix (global, forfetar):
Este onorariul care se achită într-o sumă globală aducerii la îndeplinire a obiectului contractului de asistenţă juridică.
• Onorariu de succes:
Este onorariul care se cumulează cu cel fix (care este de regulă mai mic decât onoraiul de succes) şi constă într-o sumă fixă sau procentuală; onorariu de succes se plăteşte de către client numai în măsura în care se aduce la îndeplinire obiectul contractului de asistenţă juridică.
• Onorariu lunar (periodic):
Constă într-o sumă fixă ce se plăteşte de către client la fiecare termen/săptămână/lună/trimestru/semestru pentru prestarea serviciilor juridice de către avocat.
• Onorariul orar:
Este stabilit prin aplicarea unei anumite sume pentru fiecare oră pe care avocatul o petrece în vederea aducerii la îndeplinire a obiectului contractului; onorariul orar nu se rotunjeşte ci se calculează pe minute.

Onorariu avocat intr-un proces de divort este stabilit arbitrar in functie de munca depusa si poate ajunge la valori cuprinse intre 950 si 1500 de lei. Acesta poate fi redus in cazurile simple sau mai ridicat in cazurile care implica o procedura mai complexa si un termen de finalizare mai mare.

Cabinetele de avocatura va ofera un plafon de onorarii si o modalitate de plata care aduc o serie de avantaje clientului, in vederea unei colaborari pe principii solide si echitabile.
Onorariile vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
.
Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre urmatoarele elemente:
a) timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client;
b) natura, noutatea si dificultatea cazului;
c) importanta intereselor in cauza;
d) imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurare poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare;
e) conlucrarea cu experti sau alti specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului;
f) avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;
g) situatia financiara a clientului;
h) constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Onorariu avocatial se stabileste în mod liber, de comun acord cu clientul, în limitele legii si ale statutului profesiei de avocat. Cuantumul onorariului avocatial va fi înscris în cadrul contractului de asistenta juridica, la data încheierii lui, dar înainte de începerea asistentei si/sau reprezentarii clientului de catre avocat.
În toate situatiile, onorariile vor fi prevazute în contractul de asistenta juridica ce urmeaza sa fie încheiat în forma scrisa.

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumarijuridice.wordpress.com
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania

311 comments to “Avocat Onorarii Practicate”
  1. Buna ziua!Sunt in anul trei la o scoala postliceala sanitara,scoala la care m-am inscris fara diploma de bacalaureat iar in urma cu ceva timp am aflat ca nu pot profesa fara aviz de practica,aviz care se dobandeste doar cu diploma de bac nu numai cu cea de liceu….ce pot sa fac acum daca nu imi iau bacalaureatul?am facut aceasta scoala degeaba?ma pot angaja undeva? Multumesc astept un raspuns

    • Intradevar, la postliceala nu aveti nevoie de bacalaureat, insa pentru a practica pe postul de asistenta, aveti nevoie de aceasta diploma, legaslatia fiind modificata prin noua lege a educatiei 1/2011/ Cu stima, av Cuculis 0722298011

      • Buna ziua, Mi s- pus proprire pe salariu pentru suma de 1200 lei, sumă din amenzi (cel putin una, cea de 1000 lei din luna decembrie 2018) iar la celelalte 2 scrie doar “alte amenzi”. Cum as proceda sa pot depunde o contestatie in instata..? Mentionez ca situatia mea este una precara, sunt student an terminal si proaspat angajat. Astazi am primit adresa de la angajator..desi a fost emisa executarea pe 30.09. 2019…

        • Bună seara, dl avocat. Soțul meu a girat la BRD, un fost coleg de serviciu. Acesta nu a mai plătit ratele la banca. Am fost nevoită să fac imprumut la banca sa plătesc acest credit deoarece dolarul a fost dat spre ex.silită, la BEJSCHIOPU SI TETU. Ce mă sfătuiți să fac ca să-mi recuperez banii, având în vedere că respectivul nu are bunuri urmaribile.

          • Buna ziua, in principal trebuie sa ne orientam sa deschidem un dosar de contestatie la executare. Buna ziua. Incep prin a va multumi pentru mesajul dvs. In legatura cu problema expusa, va rog sa ne sunati la 0722298011 si eventual sa stabilim si o intrevedere in cadrul societatii noastre de avocatura. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011

            • Bună ziua. Locuiesc pe un drum de servitute pentru care noi toți vecinii după parte dreaptă am lăsat 3 metri iar vecinul de pe partea stângă tot 3.Problema e că el a făcut 2 servisuri auto pe care le -a închiriat aducând drumul intr -o stare jalnică și nouă numai neplăceri.Intrebarea este dacă el poate obține autorizații de funcționare și poate desfasura activități fără acordul nostru. acordul nostru

          • Bună ziua, domnule avocat încercând sa caut documente sau dovezi a unor pământuri ale bunicilor am descoperit la Financiarul orașului Fetești că bunica mea are un teren de casă în orașul Fetești unde a plătit impozit până înainte de a murii, noi nu găsim nici un document cu acest teren, dar am făcut cercetări și bunica a vândut jumătate din el, iar cealaltă jumătate a rămas bunicii, pentru care are datorie la taxe și impozite, ce trebuie făcut ca să întru pe acel teren și să găsesc documentele depuse de bunica mea când a fost luata în evidență la fiscul orașului Fetești.
            Am făcut nenumărate cereri către primaria Fetești și primesc răspuns ca bunica nu figurează cu nici un act și nici în evidentele fiscale, cum e posibil asa ceva, din moment ce în calculator are datorii la impozit și penalități?
            Vă mulțumesc anticipat.🤗

          • Buna ziua, numele meu este Iancu Nicolae,in data de 22 01 2024 am fost sunat de pe Nr de calcenter al BRD de către Dănuț Sorbu solicitindumi că trebuie că trebuie sa fac un cont in euro .sa primesc o sumă de bani. Pentru deschidere cont trebuie sa fac o tranzacție de pe aplicația telefonului de un Ron parindumise suspect i-am spus că poterhe la o agenție a BRD ,după care a început să invoce motive că la agenții este foarte aglomerat și dacă nu cred sa verific Nr de telefon după care am fost sunat și să mă conving că este Nr de cal centre ,am făcut greșală Siam acceptat a început să mă convinga sa descarc aplicația anidesk neștiind ce este și a făcut tri tranzacție fara că eu să știu golindumi contul și transferind către un cont din banca Transilvania titular fiind el , la câteva secunde am fost sunat de alt număr de telefon de alt operator din banca BRD spunindumi daca am făcut vreo tranzacție ,la care i-am spus că tocmai Sint in telefon cu alt operator BRD care acesta a închis imediat apelul ,mi sa spus sa merg la poliție și să depun plîngere după care sa merg la BRD sa blochez contul cea ce am și făcut .Doamna din agenție mi-a spus că transferul sa făcut la banca Transilvania titular fiind Sirbu Dănuț și mi-a spus să mă liniștesc că contul a fost blocat și că urmează o anchetă a poliției Ce mă sfatuiti sa fac as avea vreo șansă să mai recuperez .Va mulțumesc

          • Bună ziua,
            Dupâ divorț se face partaj dacă locuința este prin programul Prima casă și au trecut 5 ani de la prima rată lunară ?

        • Va salut cu respect, din pacate fratele meu Niculae Marius a murit in aceasta luna Septembrie si sotia lui l-a gasit cu un credit de nevoi personale si are de plătit 20000 de lei. Problema este ca sotia lui ma acuza pe mine ca banii mi-au fost dati mie cash si este total neadevarat si totusi nu stiu exact cand ma va chema in instanta crezând ca eu sant vinovat. Sant consternat si în același timp dezamăgit de aceasta atitudine, eu pot pune la dispoziție toate intrarile și ieșirile din contul meu bancar fara nicio teama!!!! Ar trebui deja să-mi iau avocat înainte sau s-o acționez in judecată înainte de a face ea pasul?? Mulțumesc anticipat.

        • Bună ziua . Vă rog dacă puteți să mă ajutați cu un răspuns: de unde aș putea lua o adeverință cu sporuri și acord global de la ITSAIA- București , în perioada anilor 1980-1990.Nu știu unde este arhiva. ( este pt soțul meu)Mulțumesc!

      • Bună ziua. .
        Ma numesc Dumitrescu Florica și as vrea sa ma ajutați dacă se poate. Pe scurt am moștenit împreuna cu sora mea un imobil în sectorul 2. Terenul a fost cumpărat i anul 1951 cu chita ta de mana de la Tache Ionescu și Maria Tache Ionescu. Pe acest teren s- a construit o casa. În a anul 1976 tatăl meu Bălan Gheorghe și mama mea Bălan Ștefana obțin un act de proprietare prin Sentința civila nr 465 din 8 februarie 1977. În 2006 tatăl nostru a decedat și am făcut succesiunea 1/ 2 mama, și 1/2 noi fetel obținând cert. moștenitor nr 137 din 29 mai 2008. În 2017 mama a decedat. Când sa facem succesiune nu s-. A mai putut. Argumentul a fost ca nu avem act pe teren. Am intentat un proces de uzucapiune în 2018 care a fost respins. Cei care au vândut erau decedați și a cautat prin politie (evidenta populației ) și Asociația Notarilor Publici câțiva presupuși mostenitori. La ultimul moștenitor decedat nu a mai fostdeschisa succesiunea. Avocatul nostru a cerut instantei sa se prevaleze de art. 155 din CV. A tiunea a fost respinsa. Am făcut apel. A fost respins și apelul. Menționez ca taxele au fost plătite la administrația financiara la zi timpde 68 ani. Va rog sa îmi spuneți ce se poate face sa obținem acest act de proprietate pe teren. Va mulțumesc anticipat.

          • In anul 20000 mi-au murit ambii parinti de care m-am ocupat .Am avut testament olograf facut de tatal meu .In 2003 am facut succesiunea si a ramas in nelucrare din 2012 .Am contestat expertiza care calculase la terenul ce-mi revenea de 300 de ori mai mare pretul .Dupa ani am reusit sa obtin anularea expertizei dar au fost multe ilegalitati in timpul procesului.Am avut probleme grave de sanatate si nu am continuat.Se poate sa mai solicit punerea in posesie conf testamentului care a fost recunoscut in instanta civila si penala fiind contestat de un frate. Va rog sa va spuneti parerea si daca puteti sa ma reprezentati Cu tespect va multumesc

          • Partaj după un divorț . Procesul este finalizat,dar nu am primit încă hot. definitivă. Problema este că, am doi copii în plasament familial ,cu domiciliul în buletin la mineFosta soție cind a plecat mi-a luat toate actele ce tin de imobil , iar unul din copii( frati) a împlinit 18 ani, iar buletinul a expirat. Vă mulțumesc și vă rog dacă puteți sa-mi dati un sfat. Mai pot obține actele originale de la fosta soție, care a pierdut dreptul de ședere în casă? Dînsa a rămas cu un apartament ,tot al nostru.

            • Bună ziua, care este valoarea onorariului privind contestație la executare silită și anume anularea încheierilor făcute de executor.

          • Bună ziua.Mă numesc Ioniță Florian și am următoarea problemă. În 19 iunie 2023 am suferit un infarct miocardic acut cu implant de stent. Sunt în concediu medical din data la care am suferit infarctul dar angajatorul meu nu mi-a plătit drepturile salariale din octombrie 2023. Am depus o petiție către ITM Ilfov,referitoare la situația mea, iar în urma verificărilor aceștia au constatat că figuram în actele firmei cu salariul la zi. Când inspectorul de la itm a cerut angajatorului să confirme plata salariilor către mine, acesta din urmă nu a putut face nici o justificare. Drept pentru care a primit o sancțiune din partea itm Ilfov și o somație cu privire la plata drepturilor salariale către mine până pe data de 19 aprilie. Plângerea am depus-o în februarie, în martie am primit răspunsul celor de la Itm, iar de atunci angajatorul nu dă nici un semn că ar livra către mine plata salarială ce mi se cuvine.Ce ar fi de făcut în această situație? Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună !

      • Buna ziua, profit de amabilitatea dvr. pentru o informatie.Eu sunt usufructuar la casa unde este proprietar fiul meu. Eu avand datorii bancare neplatitele de circa 17ani ,este posibil sa ramanem, fara casa, sa fie executata silit casa sau avanti in vedere ca in curand voi iesi la pensie, sa raman farà pensie?Ar trebui sa renunt la usufruct sau ce ar fi de facut? Multumesc pentru disponibilitatea dvr.

        • Buna ziua. Puteti contesta executarea silita care dateaza da asa de mult timp. Sunt sigur ca vorbim fie despre o executare perimata sau prescrisa fie ambele. Va las numarul de telefon pentru a putea deschide o actiune. Av. Drd. Cuculis 0722298011

      • Buna ziua,in Martie 2018 sa facut un furt de identitate baiatului meu in care i sa accesat un credit pe numele lui in valoare de 9000 ron, pentru niste bunuri electronice,acstea ajungand într-un final pe la Arges,, (dar curierul spune ca nu stie cui i le-a dat ca a spus ca nu ia cerut buletinul) fata de domiciliul nostru din Prahova, am facut plangere la poliție sa cercetat vreun an si ceva si baiatul a fost gasit nevinovat in urma deciziei venite de la politie,fiind cu AN autor necunoscut, si bine inteles ca banca Credius la bagat in biroul de credite ,si in urma deciziei care i-am prezentat-o, tot nu vrea sa il scoata si spune ca este vinovat,ce putem face in acest caz?

      • Buna, as avea o întrebare Domnule Avocat , în legătură cu soția mea , sincer nu am mai trecut prin asemenea probleme dar sunt și eu afectat de cele întâmplate soției mele . Vine plângând de la munca de nenumărate ori , țin să precizez că soția mea muncește la munca de birou ( contabilitate ) din cele spuse de ea , șeful de la locul de munca unde muncește de ceva timp are un comportament nu tocmai adevat de foarte multe ori ,i se reproșează foarte multe , pe langa munca care o are de făcut ce i aparține i se impune un plus de munca din același domeniu ce nu ai aparține ei adică postului ei de munca , înțeleg lipsa de personal , posturi blocate dar totuși cred eu că nu poți face mai mult de cat te țin puterile , soția mea e schimbata mie frica sa nu intre într-o depresie care și pe mine mă afectează sunt foarte multe semne care arata acest semn de depresie datorita comportamentului șefului , nu știu ce să fac nu doresc rău nimănui doar înțelegere și respect față de fiecare personaj oricine ar fi ea ( sef , muncitor ) vin cu rugămintea la dumneavoastră dacă mă puteți îndruma ce sa fac sa liniștesc apele în acest sens . Suntem persoane cu respect amândoi dar totuși este o limită care trebuie sa o aibă cred fiecare . Cu stima și respect pentru dumneavoastră , o seara buna .

      • DE CE ȚINE PROCURORUL DE CAZ DOSARUL PENAL ÎN CAMERA PRELIMINARĂ DIN 14.NOEMBRRIE. 2022.
        AȘ DORI SĂ COLABOREZ CU CABINETUL D-STRĂ.

      • Buna ziua!Va rog sa ma scuzati ca va rapesc din timpul dumneavoastra dar am mare nevoie de o indrumare in urmatotul caz:
        În anul2006 am luat un imprumut ce la bank CEC cu o perioada de returnare de 10 ani,pentru vare am girat cu apartamentul nostru proprietate personala.Am achitat ratele pina in luna iulie 2009 In luna augus 2009 am plecat in Spania pentru ca nu msi putram face fata cu cheltuirlie.Din septembrie 2009 pina in prezent nu am mai achitat nimic.Cum noi nu am mai vemit in tara apartamentul este inchis!Sa emis hotarire judecatoreasca de executare silita dar apartamentul nu a fost cumparat pina in prezent de nimeni.Noi am crezut ca apartamemtul nu mai este im proprietatea noastra ci este al bancii in urma hotariri de executare!As dori daca se poate sa-mi spuneti daca apartamentul in urma hotatitii de exevutate silita este acum proprietatea bancii di altfel s-a achitat creditul pe care noi l-am avut!Multumesc!

      • Buna seara Am cumparat un lot de 400 M2 in agigea constanta si de 4 luni de zile proprietarul amina perfectionarea actelor de vinzare cumparare. M-am interesat la oficiu cadastru si intanulare si a rezultat ca terenul nu apartine celui ce mi la vindut. Sunt multe de explicat daca dv ma puteti ajuta cu un sfat ce este de facut va rog sa-mi scrieti la nr de TF 0040772168242. Este implicata primaria agigea ,cabinet notarial beiu constanta . Cred ca Am nevoie de avocat pr ca intro luna prescrie antecontractul . Va multumesc frumos

      • Bună seara! Am nevoie de consultanță în ceea ce privește pașii ce trebuiesc făcuți pentru diviziunea averii dobândite după decesul soțului. Menționez ca n-am copii și 25% din masa succesorală a dobandit-o fratele soțului. As dori dacă se poate o programare pentru consultanță. Mulțumesc

      • Bună ziua.Am un magazin alimentar pe proprietatea mea și tot în aceasi curte dar în fosta bucătărie de vară doresc sa deschid un mic bar cu o terasă de vară Atenție, casă și curtea sunt proprietatea mea.Am nevoie cumva de aprobarea vecinilor?Vă mulțumesc.

      • Buna ziua ,mi a fost anulat un contract de vânzare cumpărare încheiat in 2003 cu uzufruct viager către fiul meu vânzători fiind soacra mea ,soțul meu și eu ,fiul meu de 13 ani -banii fiind dati de tutore in fata notarului .Actul a fost contestat de fiica soțului din prima căsătorie ,transformat in donație ,după ce am câștigat la Rm Vâlcea ,curtea de apel Pitești mi l a anulat .Am făcut revizuire de hotărâre cu justificarea unui act de vânzare a pune-i proprietăți a tatălui meu din Târgoviște și nu a fost luat in considerare,păstrând hotărârea de anulare -aceeași curte de apel Pitești .Mai am vreo sansa de a face un proces de răsunet pt aplicarea retroactiva (20 ani )a unei legi noi și anularea abuziva a contractului de vânzare cumpărare ?Multumesc .PS dacă este necesar pot veni la bucuresti cu toate actele

      • Vreau și eu divorțul…m a înșelat am filmuleț cu ea inselandu ma..în principiul m ar interesa oartajul

    • Vă rog să-mi spuneți cum să procedez în vederea recuperării creanței prin executarea silită a conturilor A.A.A.S. ( dosar de executare silită nr. 395/ 2010.
      În ultimul timp am obținut 2 sentințe judecătorești definitive; ultima la sector 4 București, definitivă prin decizia civilă nr. 243 R din 11. 03. 2016 a Tribunalului București, sentințe pentru care nu găsesc nici o modalitate de a le pune în executare deoarece executorul Petre Cristian mă amână fără a-mi oferi nici un răspuns. De aceea m-am adresat Avocatului Poporului care mi-a comunicat în octombrie 2016 că în evidențele financiar – contabile ale A.A.A.S. nu rezultă până în prezent executarea vreunei sume în contul creanței solicitate de executor în acest dosar.
      Vă rog să mă sfătuiți cum să procedez, deoarece consider că s-a creat un cerc vicios.
      Cu stimă Popescu Ion – Dică

      • Buna ziua detin un teren arabil in suprafata de 4000 mp in intravilan Galbinasi Buzău, ma aflu in Belgia si am vrut să fac vînzarea terenului deoarece am primit suma integrală la care am solicitat primăriei să-mi elibereze un certificat pt înstrăinare și am fost refuzată pe motiv că există un contraçt de arendă încheiat pe 10 ani ,eu in acea perioada eram la munca in Belgia si datele care sunt trecute sunt din buletinul vechi eu in 2018 aveam alt buletin iar semnătura din contractul de arendă nefiind data de mine ,întrucît trebuie sa perfecte actele de vînzare ce ma sfătuiți și dacă procedura de anulare in instanta e de durata solicitînd proba grafologica,mentionez ca a fost dat către o Asociație și este pus la APIA terenul

    • Detin un cec de 5000 lei cu dobanda si castiguri in autoturisme din anul 1991 am avut actiune judecatoreasca m- am judecat un an si pana la urma am pierdut .Daca este data legea despagubirii acestor carnete de ce nu se respecta in toata tara ?? Mentionez ca sunt din judetul Caras Severin localitatea Caransebes ,am avut si avocat nr dosar 2679/115/2016 astept un raspuns .Mentionez ca nu am facut apel pentru ca as putea primi cheltuieli de judecata foarte mari

    • Va salut cu respect! Sunt judecat pt refuz de probe biologice…la politie a sosit o hartie din care reiese precum am primit 8 luni cu suspendare 120 ore de munca in folosul comunitatii si sub supraveghere 2 ani. Aceasta sentinta nu este momentan definitiva…o pot ataca in termen de 10 zile .Problema este alta ca eu in acest timp am avut permisul retinut si am condus…. fiind oprit iar in acest timp pana de a se finaliza acest proces.Am dat o declaratie….sa itocmit un alt dosar banuiesc. Ideea era ce ma sfatuiti sa fac…sa atac aceasta hotarare in ideea cu avocat bun de a scapa de cele 8 luni cu suspendare pt k la urmatorul dosar sa pot beneficia de ceva tot cu suspendare? As mai avea o intrebare…daca aceste infractiuni sau comis in acest timp pina nu sa finalizat aceasta prima….exzista posibilitatea de a se clasa cealalta si sa ramana doar una din ele? Este posibiliaea la o pedeapsa fara executare?

    • Bună seara, va rog dacă puteți sa mi dați un răspuns la situația în care ma aflu. În februarie 2007 am plecat în Irlanda la persoana care credeam ca o sa îmi fie aproape toată viata. Am format o frumoasa relație după care în 2013 am cumpărat o casa prin creditul Prima Casa, creditul a fost făcut pe numele meu înainte de căsătorie și ratele plătite din contul meu bancar din Irlanda. În septembrie 2016 ne am căsătorit și actele necesare dinaintea căsătoriei le am făcut fiecare cu bunurile lui,bunuri separate, in septembrie 2018 l am născut pe băiețelul nostru, el având 2 copii adulți dintr o alta căsătorie. După ce ne am căsătorit ne am făcut testament fiecare în foavorea celuilalt. Problemele au început sa apară din cauza băuturii,eu nu vreau sa renunț la căsnicia noastră dar pur și simplu simt ca nu se poate, amenințându ma ca ma omoară și altele. Întrebarea mea este:in ce situație sunt eu și copilul meu? Cum sa procedez? Și ce drepturi am eu și copilul meu și ce drepturi are el? Precizez ca nu am fost separați cu banii și casa a fost declarata în testament ca și locuință a familiei înainte de venirea băiețelului în viata noastră. Va rog dacă se poate sa mi dați un răspuns fiindcă ma amenință că mă lasă pe drumuri el având mai multe cunoștințe. Va mulțumesc

        • Buna ziua.Sunteti drăguț sa-mi spune-mi parerea dumneavoastra.Avand din anul 2000 un contract de închiriere într-o locație de 50 mp,începând cu anul 2003,cu un înscris cum ca proprietarul este de acord,am început să mărimi suprafața existentă cu aprox.270mp.Am funcționat în această locație plătind chirie proprietarului numai pe cei 50mp ,până în martie 2010,atunci când am gasit un chiriaș.Am semnat cu proprietarul un contract in participatiune si am închiriat spațiul,împreună cu specificația separată cum primim banii din chirie.in martie 2017,proprietarul închide firma,fiind unic administrator,moment în care chiriașul refuză sa-mi mai dea chiria,cu toate că contractul de închiriere si cel in participatiune era valabil până în septembrie 2019.Dupa acest lucru,proprietarul intocmeste singur pe persoana fizica un alt contract de inchiriere cu chiriasul,luad chiria si pe spatiul contruit de noi,practic dandu-ne pe noi la o parte.Vazand acest lucru m-am adresat instanței împotriva chiriașului care nu mi-a plătit chiria,dar si împotriva proprietarului care dintr-o data nu mai recunoștea că am construit in aceasta locație aproximativ 75000€.Am castigat in instanta in fata chiriașului care in momentul de față este executat,iar dosarul împotriva proprietarului, după expertiza construcții și expertiza contabilă la care au înregistrate toate facturile cu care am construit spațiul mi s-a respins cererea mea de plată cheltuielilor efectuate cu construcția.Mentionez ca aceasta constructie ridicata cu acordul proprietarului,nu a avut autorizație de construire.In hotărârea pronunțată spune că oricum am încasat bani din chirii mai mult decât am cheltuit cu aceasta constructie,si din cauza aceasta a fost respinsă.Va rog frumos sunt într-o dilemă,nu stiu ce sa fac,care este legea,dacă pot să fac in continuare apel,având în vedere toti banii cheltuiti,pe taxa de timbru,expertize etc.,in conditiile in care sunt o pensionara cu o pensie de 900 lei,iar soțul meu este șomer.Va rog din suflet.Astept raspuns.Cu respect.

    • Buna ziua! Figurez cu intarzieri la biroul de credit. In acest moment vreau sa fac o refinantare . Cum ma puteti ajuta sa se stearga istoricul negativ din biroul de credit? Multumesc

    • Cum se procedează pentru redeschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă achitat injust de Curtea de Apel Pitești?

  2. buna seara
    Am depus un dosar la Tribunal bucuresti in vederea obtinerii unei pensii alimentare pentru fiul meu care este minor .Am primit o adresa in care mi se solicita sa indic veniturile nete ale paratului precum si sediul locului de munca (mentionez ca tatal locuieste in Franta), practic nu am cum sa obtin aceste informatii .
    Nu stiu ce sa fac mai departe , poate m-ati putea ajuta
    multumesc

    • Buna ziua stimata doamna. In legatura cu problema dvs. am sa va dau un raspuns scurt. Dupa cum veti observa in practica si interpretarea art. 200 din npcp s-au facut tot felul de abuzuri. O sa ajungeti sa aveti cererea anulata si oricum recursul fara avocat este NUL. In atare situatie, sfatul meu este sa va angajati un aparator fiindca speta dvs. nu este simplista plus ca nulitatea cererii nu poate fi acoperita decat cu semnatura si parafa unui avocat.
      Cu stima, av Cuculis 0722298011

  3. Buna seara domnule avocat tatalui meu I s-a facut o nedreptate in sensul ca vecinul din spatele casei si-a intabulat cartea funciara cuprinzand si terenul tatalui meu desi el are cum reiese din actul de donatie 800mpmodificand ordinul prefectului nr238/28.12.2012 cu o declaratie care s-a demonstrat prin expertiza grafologica , ca este un fals .in urma actiunii in instanta deschisa de tata ordinul prefectului modificat este declarat nul. Intrebarea mea este daca trebuie atacata in instanta si cartea funciara ? Vecinulse poate folosi de aceasta carte funciara ? Multumesc anticipat!

  4. Am un card de credit la Alpha Bank, pt care platesc lunar rata. In aceasta luna am intarziat cu plata 2 saptamani, iar astazi m-a sunat cineva de la firme Cycle sa ma intrebe cand platesc rata. S-au prezentat ca si colaboratori si bancii. E normal ca Banca sa imi dea datele iar ei sa mi le foloseasca, din moment ce creanta propriu-zis este a bancii, nu a fost cesionata catre Cycle?

    • Buna ziua domnule avocat avem și noi o problema de fam fiul meu a avut o relație in Anglia de 5 ani sa născut o fetita de 2 ani sau despărțit fetita statea 4zile pe săptămână la tata așa lucra mama și de 8luni fiul meu a venit în România mama nu mai răspunde la telefon i trimitem 100- 200lire pe lună întrebare cum a venit mama cu fetita în România fără acordul tatălui a venit cu actualul iubit în vizita ce ne sfătuiți să facem mama este din Lituansuia dar loc în Anglia

  5. Buna ziua !

    Sunt interesata sa aflu cum pot actiona in instanta un proces impotriva FSLI pentru ca m-a omis de pe lista pagubitilor , privind plata drepturilor salariale restante , legea 220 / 2010 si daca pot cere despagubire pe ultimii 3 ani, deoarece termenul s-a prescris.

  6. buna seara domnule avocat,avem o problema de familie locuesc cu socrii mei din 1988 as vrea sa aflu daca am ceva drepturi,locuinta afost cumparata in anul 1992 si am participat si noi cu vre 5 rate lunare apoi au achitat ei,inprezent au 83 de ani de peste 5 ani necesita ingrijire , de ceva timp fratele sotului ne tot ameninta ca ne da in strada as vrea sa stiu ce trebuie sa facem in aceasta situatie

  7. Buna seara!Sunt intr-o situatie disperata.Am avut un card de cumparaturi la Bcr,nu am mai reusit sa il platesc inregistrand in acest moment o restanta de 2600 lei.La ei aveam si cardul de salariu pe care momentan primesc alocatia copilului 200 lei si indemnizatia de crestere copil 600 lei, ca sa mi se spuna astazi k pe data de 8 cand imi vor intra acesti bani banca imi va opri toata suma,e legal?Eu raman fara nici un leu cateva luni?Ce fac cu copilul?

  8. Buna seara ! Am avut un credit card cumparaturi in anul 2009 cu Garanti Bank. Intre mine si banca s-a incheiat un contract la data de 30.03.2009 pt.3 ani. Suma acordata pe card era de cinci mii cinci sute lei (5.500 lei). Dupa cateva luni de cumparaturi si realimentare a cardului am intrat in imposibilitate de a mai alimenta cardul (de achitare a debitului). In toata perioada anilor 2010- 2015 (luna mai) nu am primit si nu am semnat de luare la cunostinta a vreunei somatii, notificari, etc din partea creditorului ( datorita faptului ca am fost evacuat de la adresa cu care figurez si in prezent ca domiciliu) In luna iunie 2015, cu ocazia primirii pensiei lunare (prin card bancar BCR) am constat ca mi s-a aplicat o porire din pensie, pentru care m-am prezentat la BCR. Aici am aflat ca au primit adresa de infiintarea popririi din pensie de catre executor judecatoresc in favoarea EOS KSI. La insistentele mele in cateva zile BCR mi-a inmanat (conta cost) o copie a adresei de infiintare a popririi si ulterior la alte insistente o copie a incheieri incuviintarii de catre instanta cu formula executorie (necesara pentru a afla nr.dosar) M-am dus la arhiva judecatoriei si am solicitat studierea dosarului . Am formulat in termen legal Contestatie la executare pentru care s-a format dosarul nr. 41031/300/2015 al jud.sect.2, inreg. la data de 26.06.2015. In data de 21.09.2015 EOS KSI a avut termen de depunere a intampinarii. Astazi 24.09.2015 am intrat in posesia intampinarii (data postei) Asi vrea sa-mi acordati asistenta juridica si sa ma reprezentati in instanta. Va rog sa-mi comunicati daca doriti sa ma ajutati si deasemeni sa-mi comunicati pretentille dv (onorariu) pentru a sti daca imi pot permite . Sper sa primesc urgent un raspuns din partea domniilor voastre ! Pot fi contactat si la nr.telefon 0785 670 640. Cu multa stima ! Eremia Marin.

  9. Buna seara ! Am avut un credit card cumparaturi in anul 2009 cu Garanti Bank. Intre mine si banca s-a incheiat un contract la data de 30.03.2009 pt.3 ani. Suma acordata pe card era de cinci mii cinci sute lei (5.500 lei). Dupa cateva luni de cumparaturi si realimentare a cardului am intrat in imposibilitate de a mai alimenta cardul (de achitare a debitului). In toata perioada anilor 2010- 2015 (luna mai) nu am primit si nu am semnat de luare la cunostinta a vreunei somatii, notificari, etc din partea creditorului ( datorita faptului ca am fost evacuat de la adresa cu care figurez si in prezent ca domiciliu) In luna iunie 2015, cu ocazia primirii pensiei lunare (prin card bancar BCR) am constat ca mi s-a aplicat o porire din pensie, pentru care m-am prezentat la BCR. Aici am aflat ca au primit adresa de infiintarea popririi din pensie de catre executor judecatoresc in favoarea EOS KSI. La insistentele mele in cateva zile BCR mi-a inmanat (contra cost) o copie a adresei de infiintare a popririi si ulterior la alte insistente o copie a incheieri incuviintarii de catre instanta cu formula executorie (necesara pentru a afla nr.dosar) M-am dus la arhiva judecatoriei si am solicitat studierea dosarului . Am formulat in termen legal (15 zile) Contestatie la executare pentru care s-a format dosarul nr. 41031/300/2015 al jud.sect.2, inreg. la data de 26.06.2015. In data de 21.09.2015 EOS KSI a avut termen de depunere a intampinarii. Astazi 24.09.2015 am intrat in posesia intampinarii (data postei) Asi vrea sa-mi acordati asistenta juridica si sa ma reprezentati in instanta. Va rog sa-mi comunicati daca doriti sa ma ajutati si deasemeni sa-mi comunicati pretentille dv (onorariu) pentru a sti daca imi pot permite . Sper sa primesc urgent un raspuns din partea domniilor voastre ! Pot fi contactat si la nr.telefon 0785 670 640. Cu multa stima ! Eremia Marin.

  10. Buna seara ! Am avut un credit card cumparaturi in anul 2009 cu Garanti Bank. Intre mine si banca s-a incheiat un contract la data de 30.03.2009 pt.3 ani. Suma acordata pe card era de cinci mii cinci sute lei (5.500 lei). Dupa cateva luni de cumparaturi si realimentare a cardului am intrat in imposibilitate de a mai alimenta cardul (de achitare a debitului). In toata perioada anilor 2010- 2015 (luna mai) nu am primit si nu am semnat de luare la cunostinta a vreunei somatii, notificari, etc din partea creditorului ( datorita faptului ca am fost evacuat de la adresa cu care figurez si in prezent ca domiciliu) In luna iunie 2015, cu ocazia primirii pensiei lunare (prin card bancar BCR) am constat ca mi s-a aplicat o porire din pensie, pentru care m-am prezentat la BCR. Aici am aflat ca au primit adresa de infiintarea popririi din pensie de catre executor judecatoresc in favoarea EOS KSI. La insistentele mele in cateva zile BCR mi-a inmanat (contra cost) o copie a adresei de infiintare a popririi si ulterior la alte insistente o copie a incheieri incuviintarii de catre instanta cu formula executorie (necesara pentru a afla nr.dosar) M-am dus la arhiva judecatoriei si am solicitat studierea dosarului . Am formulat in termen legal (15 zile) Contestatie la executare pentru care s-a format dosarul nr. 41031/300/2015 al jud.sect.2, inreg. la data de 26.06.2015. In data de 21.09.2015 EOS KSI a avut termen de depunere a intampinarii. Astazi 24.09.2015 am intrat in posesia intampinarii (data postei) Asi vrea sa-mi acordati asistenta juridica si sa ma reprezentati in instanta. Va rog sa-mi comunicati daca doriti sa ma ajutati si deasemeni sa-mi comunicati pretentille dv (onorariu) pentru a sti daca imi pot permite . Sper sa primesc urgent un raspuns din partea domniilor voastre ! Pot fi contactat si la nr.telefon 0785 sss 640. Cu multa stima ! Eremia Marin.

  11. Buna ziua, am o problema foarte grava,am o fetita de 6 luni si sotia are probleme psihice grave, a fost internata de mai multe ori la Obregia, ultima oara in luna august si a iesit cu diagnosticul de tulburare schizo afectiva. A fost dusa la spital incatusata de politie si fetita a fost dusa la spitalul Grigore Alexandrescu cu mine deoarece o intoxicase mama ei. Am facut sesizare la protectia copilului sector 6 care la inceput a fost de acord cu mine,dar pe parcurs a lasat copilul la mama desi au recunoscut ca nu e ok. Si mama sotiei sufera de tulburari psihice. Mai nou sotia nu mai vrea sa isi ia tratamentul si se cunoaste. Imi este foarte frica pentru viata copilului si nu stiu unde sa mai cer ajutor. Dca ma puteti ajuta va rog.

  12. Am primit daune morale in urma unui proces, o suma de bani (100.000 lei), cat ar trebuii sa platesc onorariu de succes avocatului ? Nu am stabilit de la inceput o anumita suma si nici un anumit procent din suma obtinuta (gresala mea), procesul a durat apx 3 ani.

      • In anul 2012 am contractat un credit de la PROVIDENT. Datorita problemelor avute cu tatal meu care a suferit un accident cerebral fiind diagnosticat cu hemoragie ,lacune cerebrale ,practic necesitand asitenta medicala permanenta, programe de recuperare la diferite spitale m-au adus in situatia in care nu am reusit sa achit acest credit.Mentionez ca eu nu am mai locuit la adresa din cartea de identitate de aproximativ 2 ani, stiu ca blocul a fost si in reabilitare termica neexitand o perioada lunga cutiile postale, fapt pentru care nu am primit corespondenta cand am trecut pe acolo. In luna decembrie m-am gandit sa rezolv si aceasta problema incepand sa sun la Provident ,am tot fost plimbata cu vorba de diferiti angajati ,intr-un final am aflat ca dsarul meu a fost cesionat catre CYCLE la valoarea de 2383.58 ron , ulterior am inceput sa sun la firma respectiva intreband de dosar..la inceput au spus ca nu ma gasesc dar dupa mai multe telefoane date la ei in
        final am aflat ca dosarul se afla la depatamentul juridic ULIMO PORTOFOLIO INVESTMENT .Am inceput sa trimit mai multe mail-uri pentru a incerca sa iau legatura cu acestia insa nu am reusit…am inceput sa caut pe net mai multe informatii despre ei …sa caut daca exista vreun dosar pe numele meu.
        Am gasit un dosar in data de 16.12.2015 de investire cu formula executorie,fara cale de atac .Concluzia este ca au actionat exact cand au aflat ca doresc sa solutionez pe cale amiabila…Ce pot sa fac in acest caz ?nu-mi permit poprire pe salariu deoarece sunt divortata si am si un copil minor in intretinere…Pot face contestatie la executare stiindu-se despre ce dobanzi ENORME apilca PROVIDENT si in ce mod au fost calculate penalitatile??multumesc anticipat !

  13. Buna seara, am un credit in franci elvetieni si as vrea sa stiu care sunt sansele mele de castig. am dat banca in judecata si tot se amana sentintele. d-stra aveti procese castigate pt denominare sau recuperare comisioane abuzive? sunt sanse de castig pentru denominare ? multumesc

  14. Vă rog să îmi spuneți dacă ați putea sa mă ajutați cu preluarea unui dosar Chf cu ipoteca semnat cu Raiffeisen în 2007. Mulțumesc.

  15. Am un împrumut din 2008 în fraci ipotecar. Puteți să ma sfătuiți cu să fac să imi scadă rata. Împrumutul îl am la Bank post.07623ss561. Imi cer scuze dar nu am meil

  16. Buna seara!Imi cer scuze pentru deranj,sunt absolventa a Universitatii Spiru Haret 2009 si se cunoaste foarte bine situatia absolventilor din acel an, eu am reusit sa obtin diploma de absolvire in anul 2014 in urma unei hotarari judecatoresti definitiva si irevocabila. Pentru ca nu am fost platita conform studiilor decat in momentul in care am intrat in posesia diplomei, am actionat in judecata unitatea angajatoare pentru recuperarea drepturilor salariale pentru trei din cei sase ani pierduti, apeland la serviciile Sindicatului din Invatamant, pentru ca in aceasta ramura lucrez. In aceeasi situatie cu mine este si o colega de servici. Au fost doua procese cu aceleasi probleme de rezolvat, aceleasi studii si situatie, dar s-au judecat in zile diferite la Curtea de Apel, al meu a fost respins, iar al colegei a fost amanat (avand sansa de a castiga). Vreau sa stiu daca se mai poate face ceva pentru ca mi se pare nedrept ca eu sa pierd si alti colegi, in aceeasi situatie sa castige (toti colegii din alte unitati de invatamant au castigat aceste procese). Daca s-ar mai putea interveni, care ar fi onorariul perceput de un avocat intr-o asa situatie? In speranta ca imi veti raspunde si mie, va multumesc anticipat. O seara linistita!

    • buna ziua domnule avocat CUCULIS. IN2008am facut un imprumut in CHF LA VOLSBANK IASi cu garantie imobiliara pentru care acuma sint executat silit. imobilul nu a fost vindut.credeti ca mai pot face ceva pentru a recupera imobilul. banca a vindut creantele la RABON CREDIT SOLUTION SRL. Cu stima .

  17. Buna ziua.as avea si eu o rugaminte la dvs,daca ne puteti reprezenta intr-un proces pentru litigii de munca si diferente salariale.suntem angajati la CFR,iar d-na avocat Milea Catalina nu a binevoit sa ne reprezinte in nici un proces de anul trecut si pana acum,fiind nevoiti eu si ceilalti colegi sa gasim un alt avocat.Cum putem lua legatura cu dvs?o zi frumoasa sa aveti.

  18. Am cumparat in 2010 o masina ford mondeo vanzatorul avea societate cu profil vanzari masini iam platito urmand ca a doua zi sa vina in buzau el fiind din brasov sa facem actele nu a mai venit .Masina o avea in leasing.anul acesta un “prieten” care sa tot rugat de mine sa io dau lui sa oferit sa ma ajute santajanduma sa i dau masina unui prieten de al sau ca de nu imi trimite recuperatori am cedat si am dat masina plus 500euro cu conditia ca masina sa fie inscrisa in tara si nu in bulgaria.daca nu se poate sa mi se restitue masina.Nu sa intamplat nici una din cele doua variante Prietenul “prietenului: meu eun escroc care se ocupa cu furturi de masin de afara si din tara la fel ca si “prietenul” meu care a fost arestat in spania petru trafic de persoane si alte fapte.Am depus plangere penala pentu abuz de incredere inselaciune iar procurorul de caz a dispus clasarea motivand ca fapta nu e prevazuta de codul penal .Varog sa ma sfatuiti ce sa fac.

  19. Buna ziua , am avut un proces penal care s-a solutionat cu Neinceperea Urmaririi Penale pe data de 19-09-2015 , problema care o am in momentul de fata este ca nu mi s-a comunicat solutia de la proces si nu ma pot duce sa-mi ridic permisul de conducere . Am facut cerere de eliberare a unei copii a solutiei , am depus-o si mi s-a spus asteptati cuminte acasa . numai stiu ce sa fac , sunt sofer si risc sa raman fara loc de munca asteptand solutia , va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat sau ma puteti asista in obtinerea acelei solutii ?
    Cu stima , Baciu Ion

    • buna ziua , revin cu niste completari … am optinut o copie dupa ordonanta , am fost la Udriste cu ea respectiv la ghiseul numarul 2 , acolo mi s-a spus sa las ordonanta sa o vada seful brigazii rutiere si sa revin a doua zi pentru raspuns dar , sa ma astept la o suspendare de 90 de zile , am intrebat de ce acest lucru , mentionez ca pe ordonanta este scris negru pe alb renuntarea la urmarirea penala , cheltuielile judiciare raman in sarcina statului .
      Am revenit a doua zi cu mi s-a spus si mi s-a comunicat verbal ca am o suspendare de 90 de zile ( nu mi s-a dat nimic sa semnez ) , am fost am dat celebrul test 13 din 15 si am facut o cerere pentru reducerea suspendarii dar la biroul de relatii cu clientii mi s-a comunicat verbal ca nu trebuie sa fac cerere ca nu am dreptul sa fac asa ceva . Niciun un temei legal sau alta explicatie decat ” pe data de 9 februarie va asteptam sa va ridicati permisul ” . Nu cunosc legea dar la acele doua puncte cand mi s-a comunicat verbal suspendarea si faptul ca nu mi s-a acceptat cererea de reducere a suspendarii mi se pare un abuz .
      Cu stima Baciu Ion

  20. Buna seara,
    Va rog frumos sa-mi spuneti cum sa procedez pt contestarea executarii silite pe care am primit-o astazi cu data de 7.12.2015 pt un tarif de despagubire CNADNR de 28eur+300lei taxe si onorariu executor judecatoresc. Este vorba de o contraventie din noiembrie 2010 cu PV de constatare din mai2011 cu instiintare de plata semnate electronic de agentul constatator (poate fi declarat document nul in instanta?). Am platit amenda cu siguranta la plata impozitului (sunt la zi cu tot mereu). Mentiomez ca nu am fost instiintata pana acum, mi se pare abuziv atata timp cat am platit amenda sa platesc acum dupa 5 ani atatia bani.
    Va rog sa ma sfatuiti si daca se poate sa ma ajutati sa contest executarea. Sunt inclusiv adrese de popriri emise catre banci, va rog daca se poate un raspuns urgent.
    Multumesc frumos!

    • Buna ziua!Dle.avocat,soțul meu s a asociat cu cineva si a cumpărat la licitație o clădire unde a deschis o moara in 1991.Ulterior firma a fost închisă.Asociatul nu a mai venit si noi am rămas în clădire.Acum i am cerut sa ne vândă noua jumătatea lui,dar nu poate face cadastru din motiv că,clădirea cică a intrat în patrimoniul statului prin nu stiu ce lege.Ma puteti ajuta,va rog?

  21. Sunt absolventa a facultatii Tehnoeconomia Europeana sesiunea iulie 2009,nu mi s-a recunoscut diploma la servici cu toate ca am 8 colegi care au absolvit aceeasi facultate cu un an in urma (2008 ) si lor le-au fost recunoscute diplomele . Ce as putea face as avea sorti de izbanda sa-mi fie recunoascuta facultatea conf O.G 42/2015 ?

    • Din pacate og 42/2015 a suferit deja modificari si asta inseamna, ca daca va fi modificata asa cum sunt propuse amendamentele, diplona dvs nu va fi recunoscuta. Acum, in acest moment ea ar trebui sa fie, insa legile in Romania se schimba zilnic. Cel mai sigur lucru, este sa mergeti pe un proces colectiv. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  22. Oprea Teodorica
    16 DECEMBER,2015

    Am absolvit in anul 2009, sesiunea iulie, facultatea Tehnoeconomia Europeana, diploma ce nu mi-a fost recunoscuta la servici. Mentionez ca in anul 2008 au mai absolvit aceeasi facultate inca 8 colegi, ale caror diplome
    le-au fost recunoscute. Ce trebuie sa fac in aceasta stuatie.
    Puteti sa ma ajutati in rezolvarea acestei probleme ?

  23. Buna seara. Am vazut emisiunea de la Nasu TV in care ati vorbit despre exportul creditelor . Va rog sa-mi spuneti daca Romexterra( sau Nextebank in prezent ) au exportat credite dupa 2008 .In cazul in care au facut acest lucru sunt interesata sa incep o actiune.Multumesc.

  24. Buna ziua, si eu sunt in aceeasi situatie. Am absolvit in anul 1998, sesiunea iulie, facultatea Tehnoeconomia Europeana . Daca se face un proces colectiv, as dori sa ma alaturi si eu. Adresa mea de mail este mony_mt75@yahoo.com

  25. Buna ziua.as vrea sa stiu daca ma puteti sfatui ce este de facut in cazul acesta: o masina luata ib leasing. Pt 2 rate neplatite,masina a fost luat. Am ramas cu datorie de 70 mil. Neplatindu-le la timp,datoria a crescut la 320 de mil. O porire pe salariu. In urma unor discutii cu Aventis, urmeaza sa semnam un acord de plata. Pt suma de 290 de mil, sa platim 2mil jumate pe luna. Nu stim incotro s-o luam.sa semnam acordul, sa facem o contestatie? As vrea pt mai multe detalii sa iau legatura cu dvs.

  26. Am vb zilele trecute cu dvs la tel. Am semnat angajamentul de plata…nu stiu daca se mai poate face ceva..dar dc trebuie sa platesc tot eu cheltuielile de judecata?? Ale executorului? O sa platesc pana la adanci batraneti niste bani care ei i-au recuperat demult. Off ce nedretate…

  27. Plus ca executorul nu ridica poprirea pana nu ii achit lui cheltuielile de judecata si onorariu. Pai cum vine asta?

  28. Buna ziua. Stimate dle.av.doresc sa va relatez pe scurt o problema si daca puteti sa ma ajutati:Am avut pe rol un proces intentat de AVAS pentru o intparcere exec. in raport cu FNI-ul. In 2010, dupa o asteptare de 26 de luni in care am sperat ca AVAS in urma cistigarii procesului si a Titlul executoriu este si azi in vigoare,sa ma despagubeasca de buna voie. Desi acesta mi-a solicitat la intocmirea dosarului de despagubire o declaratie notariala in care ma angajam sa nu-l execut timp de 6 luni,nici dupa 26 de luni acesta nu a binevoit a ma despagubi.De aceea am apelat la exec.jud. Duica claudiu,care a executat AVAS si am intrat in posesia banilor.Numai ca dl.exec. a luat incuviintarea de exec. dela judec.sect.1 si nu dela judec.sect.2 unde-si avea sediul Tertul poprit.Ptr.aceasta de 5 ani ma tot hartuie AVas si instantele ii dau cistig de cauza,urmind ca in urma recursului din sept.2015,acesta sa-mi fie respins si eu trebuie sa restitui banii care de fapt sint ai mei,si culmea si cu actualizarea sumei la zi. Mentionez ca am avut avocat contractat in orasul meu,insa in ziua recursului acesta a ajuns cu o jumate de ora mai tirziu,procesul se tinuse,verdictul se daduse (de respingere) ,Acum eu intreb daca pot solicita o revizuire a recursului,deoarece o multime de procese cu aceeasi tema au fost judecate cu dreptate.Apelez si la dna avocata contractata pentru a discuta aceasta problema,insa este de negasit.Apelez la dvs a ma ajuta ,deoarece suma la care se va ridica dupa 5-6 ani ceeace am luat eu dela aVAS,se va triplasi eu nu am de unde sa-i restitui.Va rog sa binevoiti s -mi comunica ce pot sa fac Mentionez ca si executorul a fost inclus in acest proces,insa pe el l-a scos din culpa urmind ca eu sa-i restitui si onorariul acestuia catre avas.

  29. Buna seara , domnule avocat !
    Permiteti-mi sa va intreb daca se mai pot face inscrieri in procese colective contra banci , respectiv CEB ?
    Va multumesc !

  30. Ma numesc Nicoleta vas ruga sa ma ajutati cu un sfat :Am fost casatorita dar acum doi ani am divortat prin notariat din cauza ca a facut imprumut la banca plus refinantare fara ca eu sa fiu anuntata.Am aflat dintrun plic din posta.La divort la partaj iam dat cota parte la apartement ce i se cuvenea si iam dat si o cota parte pt banca sa duca sa plateasca ca sa nu am probleme(bine inteles fara dobinda) am act doveditor :am imprumutat acesti bani de iam dat Acum mam recasatorit (fara acte )am un copil de doua luni si nu as vrea sa ajung pe drumuri .Amfost la banca sami dea detalii si misa spus ca nu pot ca eu nu am semnat nimic …Va multumesc

  31. Buna ziua,
    Avem un credit imobiliar in valoare de 1.270.000 lei cu ipoteca pe 2 imobile incheiat in 2007 in august.Valoarea celor 2 imobile evaluate in momentul cand s-a luat creditul era in jur de 400000 Eur.Rata cu dobanda si comision de gestiune in jur de 10500 lei.Cam din 2012 intampinam probleme in sensul de a mai achita rata asa cum a fost initial in grafic.Pana in prezent am avut incheiate 5 acte aditionale cu asa zise restructurari,in sensul ca intr-unul am fost amanati la plata cu 3 luni,in altul ne-a fost micsorata rata in jur de 1900 lei,in altul in jur de 3500 lei,in altul in jur de 4300 lei si in ultimul in jur de 5200 cu asigurari de viata inclusiv.In momentul de fata figuram cu intarziere la plata in jur de 25000 lei la nivelul lunii ianuarie,mai precis la 21.01.2016.Ne-au raportat cei de la Banca Transilvania catre Improvement Credit Collection .Pana la momentul actual am platit din 2007 pana in prezent 700.000 lei conform chitante-credit+dobanzi+comision gestiune si alte comisioane.Am facut 2 cereri catre Banca Transilvania in vederea gasirii unei solutii de esalonare la plata pt.suma restanta si renegociere ,mentionand ca suma maxima pe care o putem achita este de 3000 lei.
    Solutia bancii pana vineri,a fost ca pe langa cele 2 imobile situate in centrul orasului Drobeta Tr.Severin-zona 0,mai necesita sa aducem in ipoteca un teren din fata casei de 390 mp,deoarece au facut ei anul trecut o reevaluare si cele doua imobile ar evaluate la 200.000 euro ,dupa ce noi in acest interval am facut investitii ulterioare pt.a ne desfasura activitatea in momentul de fata -spa-wellness
    Intrebarea 1-ar fi daca se poate solicita comisionul de gestiune platit din 21.08.2007 si care ar fi procedura?
    Intrebarea 2-ar fi ca ceva nu este in regula,inteleg ca se fac restructurari,dar dupa 9 ani de plata sa platesti 700.000 lei si sa te anunte ca de fapt figurezi cu 1.150.000 lei ?
    Va rog daca ma puteti indruma care ar fi pasii ,procedura pentru situatia creata?Luni dimineata ar trebui sa merg la banca sa spun ce am hotarat daca suntem de acord cu ipoteca pe teren ,numai asa ar mai aproba o restructurare cu o plata de 2000 lei /luna ,nu mi-a spus la telefon pe ce perioada.Creditul este pe 21 ani pana in 2028.Si eu si sotul meu am lucrat in constructii,dar am fost afectati de criza .

    • Buna ziua,
      Am trimis actele catre dvs,si un nr.de contact-075ccc0542 .As dori sa stiu daca s-au primit si daca mai trebuie ceva.Momentan am solicitat catre Banca Transilvania o amanare la plata de 2 luni,care nu a fost acceptata.Ne suna cei de la Improvement Credit Collection. Dupa ce analizati actele trimise ,va rog un sfat.

  32. Buna ziua,
    Va mai deranjez in legatura cu un credit ipotecar care il are fiica mea incheiat la BCR in 2011 pe o valoare de 22000 euro pana in 2041 .Care ar fi procedura pt.recuperare comision de administrare si care ar fi modalitatea de trecere la moneda noastra ?Si in acest caz din 2011 pana in 2016 am platit pana in momentul de fata cate 150 eur pe luna in jur de 7500 eur si creditul a fost diminuat cu 1000 eur.Rata este de 25 eur,restul dobanda .

  33. Buna ziua,

    Detin un teren intravilan de 1700 m patrati, pe teren se afla un stalp de inalta tensiune. As dori sa stiu care sunt sansele in urma unui process ca cei de la CEZ sa plateasca o taxa pentru stalpul respectiv.
    Multumesc

  34. Buna ziua am o mare problema cu fostul sot.Am divortat in Italia in 20008 i s-a stabilit o pensie alimentara de 300 de euro nu a platit- niciodata dupa un an el a fugi di Italia fiind urmarit ptr abandon de frica sa nu il aresteze avind inca o candamnare cu suspendare tot in Italia.In20013 am facut plingere in Romania pentru neplata pensie alimentare pe periodo 2008 -20015 luna ianuarie in urma cariati a primit o 6 luni cu suspendare . Suntem in martie 2016 iar domnul sot nu binevoieste niente la ora actuala sa platesc nimic.Mentionez aceste nu lucreze in Romania decit la negru pe cont proprio pentru a nu plati nimic Va rog din suflet sa ma consiliati cum as putea obliga sa-mi faca datori de parinti. Fiul nostru are 13 ani si de la vista de 3 ani este in Italia cu consimtamintul si al tata lu si care efectiv la abandon at , de 3 ani nici nu mai ia legatura cu el Va multumesc

    • Buna seara,
      Am o rugaminte la dvs.sa ma jutati cu un sfat, am un credit la BCR cu ipoteca unde sotul meu e titular iar eu coplatitor. Deoarece anul trecut sotul meu nu a mai lucrat ne.am modificat creditul prin programul – Sansa ta” iar banca m.a conditionat sa.mi transfer cardul de salarii la ei, prin urmare sa.si incaseze rata direct. Iar asta am si facut. Datorita unor probleme ale sotului meu cu terte persoane carora le datoreaza niste bani, exista pericolul sa.l execute silit, as dori sa stiu daca putem divorta la notar pe cale amiabila, sa.mi cedeze si partea lui din apartament si sa.mi transfer creditul pe mine avand in vedere ca avem si 2 copii minori pe care doresc sa.i protejez. Sfatuiti.ma cum sa procedez ca sa nu.mi pierd spartamentul. Multumesc frumos!

  35. Buna ziua,
    In 2008 am contractat un credit cu ipoteca in franci elvetieni la Bancpost.
    As dori sa stiu cat m-ar costa sa deschid un proces pentru eliminarea din contract a clauzelor abuzive, inclusiv clauza de schimb valutar? Stiu ca un astfel de proces poate dura 2-3 ani dar banuiesc ca putem cere pe cale de urgenta inghetarea efectelor contractlui pana la finalizare?
    Practic as dori sa reusesc sa convertesc creditul in lei la cursul din data acordarii + 10% de exemplu.
    Ce spuneti? sunt sanse de reusita? Cat m-ar costa aceasta lupta?
    Puteti sa-mi raspundeti detaliat pe adresa de mail personala va rog.
    Va multumesc anticipat.
    Mihaela

  36. Va multumesc mult pentru raspuns ,am facut si executare dar nu am rezolvat nimic deoarece nu are nimic trecut pe numele lui daca exista o alta solsolutie pentru ca din febra rie 2015 si pina acum s-a strins o suma destul de mare . Va multumesc anticipat.

  37. va rog sa-i spuneti cum as putea sa va contactez ptr solutionarea unei popriri pe un cont lse pare ca este un credit vandut catre kruk credit la care ultima plata s-a facut in 2009 nefiind insa achitat si care acum s-a dublat cel putin conform datelor ,ca date despre poprire am doar un nume”bej popescu marian si popescu adina vali si niste sume astronomice,nu este prescris acst credit daca au trecut 6 ani cel putin de la ultima plata? ce pot sa fac? maputeti ajuta?

  38. Buna ziua,
    Am luat un credit de la o banca am achitat o parte, dupa care nu am mai putut plati. Creditul a fost cumparat de o firma de recuperare care are hotarare definitiva de executare silita. Mentionez ca ultima plata a fost facuta la 1.06.2009 iar hotararea de executare este din 14.01 2014. Nu s-a prescris? Si daca da, se mai poate face contestare la executare acum? (Suma datorata este de 128.000 lei, ce costuri presupune, pt ca am inteles ca se plateste o cautiune si o taxa de timbru in functie de aceasta suma)
    Va multumesc anticipat.

  39. Buna ziua am si eu o problema la BCR cu credit pe 10 ani la care am comision de risc si de administrare si ma intereseaza daca as avea sansa sa castig in instanta si care ar fi costul. multumesc. pot fi contactat la nr. 0745cc1175 Ioan Curecheriu

  40. Buna ziua! Am trimis acte catre claudiu@ indrumarijuridice.eu in data de13 octombrie 2015, dupa ce am sunat pe numarul 0722298011 si am fost indrumat sa trimit actele catre aceasta adresa de email, dar pana pe 24 noiembrie nu am primit nici un raspuns, am revenit cu telefoane si am primit raspuns ca se lucreaza la dosar. Amrevenit in tara, am retrimis acte, dar nu mai primesc raspuns despre suspendare executare silita! Stiu ca sunteti cel mai bun avocet din Romania in privinta executarilor silite, dar deoarece nu lucrez in tara , asi vrea sa stiu cat dureaza inceperea executarilor silite ! Va multumesc anticipat!

  41. Buna ziua! Multumesc frumos pentru raspunsul rapid din partea dumneavoastra, astept sa inceapa procedurile stiind ca voi avea parte de cea mai buna reprezentare in instanta fiind cel mai bun avocet in problemele cu bancile din Romania! Va multumesc!

  42. buna ziua. va rog sa imi spuneti ce sanse am sa castig sau care ar fi solutia d.voastra in situatia urmatoare.
    in 2009 fostul sot ( eram casatoriti atunci )a contract un imprumut de nevoi personale eu fiind garant . in 2012 am divortat si de atunci din cate cunosc nu a mai platit nimic la banca eu am platit in 2013 in urma unor notificari de la ei dupa care din octombrie 2013 nu am achitat nimic si nici nu am mai primit notificare de la banca (ma gandeam ca a achitat el cate ceva dar nu stiu sigur) . in 02.02.2016 fostul sot a decedat . la momentul decesului avea un apartament de 2 camere proprietea lui pt care am facut succesiune la notar in vafoarea fiului meu minor de 6 ani si a fiicei de 19 ani dintr-o alta casatorie . in momentul decesului in apartament a intrat sora lui si a luat toate bunurile si actele nu am avut acces in apartament pana in 09.04.2016 si atunci nu am primit actele ci doar cheile apartamentului fara bunuri . mostenitorii nestiind de acest credit ( fiica nu stie nimic ) eu stiu doar ca sunt garant dar nu mai stiu situatia actuala a creditului sunt obligati la plata creditului ? cum stiu daca sora a gasit asigurarea creditului si daca a declarat la banca decesul ? se poate acoperii din asigurare creditul . va rog o solutie .multumesc

  43. Bună ziua,
    Pentru un credit ipotecar în euro luat în 2008 la unicredit pot deschide acțiune pt înghețarea cursului valutar? Va mulțumesc.

  44. Cu respect si admiratie pentru tot ceea ce faceti, domnule avocat, va salut!
    As dori sa va relatez pe scurt cazul meu: sunt executat silit (de 6 luni), de catre EOS, intr-un dosar de credit la BRD, in care am calitatea de co-debitor. Nu am beneficiat de banii respectivi, de fapt n-am avut nimic de-a face cu acest credit si am aflat numarul dosarului la momentul intrarii in vigoare a executarii. Mentionez ca nu am fost notificat de transferul creantei de la banca la firma de recuperare, nu dispun de dosarul de cesiune. Am ratat termenele, iar avocatii consultati mi-au spus ca nu se poate face nimic, singurul mod de rezolvare a situatiei fiind o negociere directa cu EOS. Singurele documente de care dispun sunt: contractul de credit-doar conditiile generale, decizia EOS de continuare a procedurii in justitie, somatia de executare silita de la executor si adresa poprire salariu.
    Credeti ca mai exista vreo alta posibilitate de rezolvare a problemei decat cea mentionata?
    Va multumesc anticipat!

    • De asta exista si persoane specializate pe executare silita, o sa va rog sa nu va lasati intimidat de “pierderea termenelor” cred ca celor de la EOS le este mai frica de noi decat de un termen. Cu stima, av CUCULIS 0722298011

  45. Buna ziua.
    Reritor la onorariile dvs pentru darea in plata inteleg ca este vorba de 500 lei pentru notificare si 1000 lei pentru proces?

  46. Buna ziua.Anul trecut in luna noiembrie am cumparat un apartament la o licitatie.dar dat fiind ca fostul proprietar are dreptul sa locuiasca inca 30 de zile ,cind s-au implinit cele 30 de zile m-am izbit de legea ca de la 1 decembrie 1 martie nu am voie sa il dau afara sa intru in posesia apartamentului.la data de 2 martie fostul proprietar a plecat dar nu a dorit sa-mi semneze procesul de predare primire.acum in vin mie cheltuielile pe care le-a facut dumnealui in cele 4 luni in care eram eu proprietar dar nu am putut intra in posesia lui.pot contesta in vreun mod acele facturi.cum e posibil ca unul e proprietar dar nu beneficiaza dar trebuie sa plateasca ceva ce nu a consumat.Va multumesc.Cu respect

  47. Probleme am in special cu cei de la modern calor.La jumatatea lui martie am fost la ei le-am explicat care este situatia m-au pus sa aduc hirtie de la asociatie prceum ca domnul a locuit pina in martie.La sf.lui martie a ajuns o factura unde fostul proprietar avea de plata 9600 lei iar acum a venit o factura pe numele meu unde imi spun ca eu am de plata 600 lei si inca o factura pe numele fostului proprietar unde dispar de la dumnealui cei 600 de lei care apar la mine.este normal asa ceva?este legal sa iei si sa pui acolo unde le convine dumnealor?VA MULTUMESC

  48. Buna ziua.Cazul este urmatorul:Am avut un contract de credit de nevoi personale cu banca Unicredit Tiriac insa datorita reducerii salariilor am intrat in imposibilitatea de a mai plati rata.Desi am contactat banca pentru a gasi o posibilitate de reesalonare a creditului si micsorarea ratei,am fost refuzat si somat sa platesc in continuare acea rata lunara.Ultima plata a fost facuta in luna martie 2015.Banca a vandut dosarul meu catre EOS KSI care ma hartuieste si acum punandu-mi plicuri in usa apartamentului pe care scrie:Vizita agent executare silita” in care sant somat sa platesc catre ei exact suma datorata bancii pluscheltuieli de executare,cheltuieli de comunicare a somatiei care ,spun ei,pot ajunge la 10% din valoarea creantei.Banca nu m-a notificat ca a cedat dosarul meu de credit catre firma de recuperare si din cate stiu,s-a incalcat legea 677.Ce sfat imi dati in acest caz? Multumesc.

  49. buna ziua!in luna mai 2015mi s a infiintat poprire pe contul bancar .de catre un judecator judecatoresc ptcreditoare SECAPITAL S.a.RL ipt un contract de credit din ian 2011,in val de 1500 ron.val debituluisolicitatat prin INVHEIER a fost de 3.000,65iarpt,iar pt cheltuieli executare 900 lei.in luna august 2015 mi s a infiintat poprire si pe pensie,astfel ca in acea luna am avuta dubla poprire pt aceesi executare.desi valoarea popririi a fost depasita ,avand si n prezent porire,nimeni nu mi da nici o relatie despre dobanzi penalitati,nimeni nu mi spune cat mi se mai retine.de catre excutor am fost redirectionata catre creditor sa mi dea lamuriri.atat timp cat creditul a fost cesionatpe un oarecare procent din val catr recuperator,ce treaba mai am cu creditorul?!mentionez ca INCHEIEREA, nu stipuleazaalte cheltuieli. va multumesc! o zi buna!

  50. Buna ziua,
    Am un credit imobiliar cu CecBank din 2007 si as vrea sa stiu daca este legal comisionul de gestiune lunar care este prevazut in contract? In cazul in care nu este legal as putea sa-i dau in judecata? Va multumesc si sper din suflet sa-mi raspundeti.

  51. Buna seara.Am citit un articol referitor la cecurile in valoare de 5000 lei cu cistiguri in autoturisme.Eu detin 6{sase} carnete de cec.Ce pot face? Ma puteti reprezenta in instanta?Am sanse sa mai cistig ceva?Multumesc.

  52. Buna ziua,
    Am doua librete de economii CEC,deschise pe numele meu de parinți, gasite recent. Ele sunt cu dobândă și câștiguri în autoturisme, cu valoare de 7732 lei, bani depusi la data de septembrie 1985. Am citit recent de ordonanța de urgența a guvernului cioloș privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC. Ce se poate face pentru recuperarea acestor sume ? Ce valoare actuală au ? Ce acte am nevoie pentru demersuri ? Vă puteți ocupa D-voastră de caz ?
    Mulțumesc.

  53. Buna ziua,
    Stimate D-le Cuculis
    In 2008 am contractat un credit de la Banca Transilvania. Ina 2013 in urma unor probleme, am avut doua luni de intarzieri la plata. Intrucat eu nu mai locuiam la adresa din contract, nu am primit instiintarea legata de executarea creditului si am aflat abia mi s-a pus poprire pe salariu. In urma popririi, am luat legatura cu executorul judecatoresc, am agreat(verbal) plata in rata. La doi ani distanta, in urma unei interogari in Biroul de Credit, am remarcat ca eram raportata lunar iar suma scazuse doar cu 3000 ron in conditiile in care eu am achitata peste 10.000 ron conform chitantelor din ultimii doi ani. am incercat sa iau legatura cu toti, incepand de la Banca Transilvania , IMPROVEMENT CREDIT COLLECTION SRL, precum si cu executorul judecatoresc, in incercarea de a obtine lamuriri legate de valoarea aceasta. Banca Transilvania imi spune ca nu mai este contractul al ei pt ca a fost dat in executare, executorul spune ca el doar incaseaza si nu are niciun amestec cu calculul sumei restante, deci sa iau legatura cu banca sau cu firma de colectare, iar firma de colectare imi spune sa iau legatura cu banca. E un du-te vino de o luna si jumtate. Intrucat banca nu mi-a raspuns la solicitarea scrisa, am transmis o reclamatie si catre OPC in urma careia am primit raspuns, insa raspunsurile Bancii Transilvania oferite prin OPC au fost foarte evazive culminand cu ” creditul nu mai figureaza activ in portofoliul nostru ” Atunci de ce imi percep dobanda? de ce ma raporteaza la BC? Astept cu maxim interes parerea Dvs. Cu stima

  54. Buna ziua,

    In 2008 am contractat un credit de la Banca Transilvania. Ina 2013 in urma unor probleme, am avut doua luni de intarzieri la plata. Intrucat eu nu mai locuiam la adresa din contract, nu am primit instiintarea legata de executarea creditului si am aflat abia mi s-a pus poprire pe salariu. In urma popririi, am luat legatura cu executorul judecatoresc, am agreat(verbal) plata in rata. La doi ani distanta, in urma unei interogari in Biroul de Credit, am remarcat ca eram raportata lunar iar suma scazuse doar cu 3000 ron in conditiile in care eu am achitata peste 10.000 ron conform chitantelor din ultimii doi ani. am incercat sa iau legatura cu toti, incepand de la Banca Transilvania , IMPROVEMENT CREDIT COLLECTION SRL, precum si cu executorul judecatoresc, in incercarea de a obtine lamuriri legate de valoarea aceasta. Banca Transilvania imi spune ca nu mai este contractul al ei pt ca a fost dat in executare, executorul spune ca el doar incaseaza si nu are niciun amestec cu calculul sumei restante, deci sa iau legatura cu banca sau cu firma de colectare, iar firma de colectare imi spune sa iau legatura cu banca. E un du-te vino de o luna si jumtate. Intrucat banca nu mi-a raspuns la solicitarea scrisa, am transmis o reclamatie si catre OPC in urma careia am primit raspuns, insa raspunsurile Bancii Transilvania oferite prin OPC au fost foarte evazive culminand cu ” creditul nu mai figureaza activ in portofoliul nostru ” Atunci de ce imi percep dobanda? de ce ma raporteaza la BC? Astept cu maxim interes parerea Dvs. Cu stima

  55. Bună ziua.va rog să-mi spuneți dacă comisionul de acordare credit poate fi considerat clauza abuzivă. Am un credit în chf din 2008 si doresc un proces în acest sens.
    Multumesc

    • Poate fi considerata clauza abuziva orice clauza contractuala ce produce un dezechilibru in contract, iar acest comision de administrare, da, poate fi interpretat ca o clauza abuziva si poate fi anulat din contract. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  56. Buna ziua,

    Sunt avalist pe un BO refuzat la plata in Mai 2010.
    Am fost executat pana in 2012 cand in luna Iunie a fost facuta ultima forma de executare impotriva mea ( poprire etc ) , ulterior in Ianuarie 2013 acel executor a incheiat un pv de insolvabilitate.
    Anul acesta in luna aprilie banca a semnat cu un alt executor sa fiu executat si acesta a obtinut prin instanta o hotarare ca pot fi executat pentru acelasi BO a 2-a oara. Pot castiga in instanta prescriptia dreptului de a fi executat atata timp cat au trecut mai mult de 3 ani de la ultima forma de executare impotriva mea ?

    Multumesc

    • Buna ziua, este fina limita asta, trebuiesc verificate actele neaparat pentru a primi un raspuns concret. S-ar putea discuta de prescriptie, insa in anumite conditii. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  57. buna seara.
    am un apartament in Bucuresti, ipotecat la banca si pentru care parintii mei de 65 si 90 ani au drept de uzufruct viager.
    a fost scos la licitatie de peste 20 de ori, iar in martie anul acesta s-a facut o noua evaluare, de 36 000 euro. s-a fixat un nou termen de licitatie cu acest pret, cu uzufruct viager.la uramatorul termen s-a mai scazut 25 %, dar se vindea tot cu uzufruct viager.
    nu s-a inscris nimeni.
    dupa care, am primit o instiintare prin care se scoate la licitatie la suma de 28500 euro cu uzufruct viager si la 47000 euro( vechea valoare de evaluare-25%) liber de sarcini.
    in ziua executarii, s-au dus peste parintii mei acasa 2 persoane, spunand ca sunt noii proprietari si ca au cumparat apartamentul liber de sarcini.
    se poate asa ceva? ce am de facut in situatia asta?
    ce ma sfatuiti? mentionez ca parintii mei nu au unde sa se duca si uzufructul viager a fost pus cu acordul banii, la transferul de proprietate de la ei la mine.

  58. Buna ziua. Am un copil care implineste doi ani pe 22 iulie. M-am intors la munca in 21 mai. Tatal nu a renuntat la luna lui de concediu. In noua lege este ca poti primi un ajutor de insertie pana la 3 ani daca revii la munca cu 60 zile mai repede de implinirea celor 2 ani. Intrebarea mea este: luna tatalui intra in cele 60 zile? Multumesc.

  59. Buna ziua.

    Va rog sa imi oferiti consultatii legate de legea achizitiilor publice , respectiv legea 98/2016 si legea nr. 101 /2016.

    Este obligatorie depunerea de garantie de buna executie in contractele de achizitie publica in care nici in contract si nici in caietul de sarcini nu este prevazuta obligatia depunerii de catre prestator a garantiei de buna executie ?

    In acest caz , daca nu se depune garantia de buna executie , are dreptul achizitorul sa emita certificatul constatator ?

    Care este termenul legal de a se ataca certificatul constatator in instanta dupa legea nr. 2016 , certificat care este emis ulterior incheiereii contractului de achizitie publica ?

    Daca se solicita nulitatea contractului pentru alte motive decat cele mentionate in legea nr. 101/2016 , respectiv pentru clauza ilegala privind procentajul de penalitate prevazut in clauza penala , in sensul ca penalitatea prevazuta este exagerat de mare , pe care dintre legi se va judeca procesul – Legea contenciosului administrativ sau pe legea 101/2016 ?

    In aces caz , care este termenul de cointestare si care este instanta competenta sa judece fondul cauzei ; care este prima instanta ?

  60. Buna ziua, am achiziționat un teren de 350 mp intravilan, intr-o zona rezidențiala. Totul este construit in jur, in sensul ca terenul meu este singurul liber, insa când am vrut sa iau autorizația de construcție, enel Dobrogea a refuzat pe motiv ca firele rețelei lea 110 kv trec pe deasupra, spunând ca este neconstruibil. Mie nici prin cap nu mi-a trecut ca sunt fire de medie tensiune, deoarece firele trec pe deasupra tuturor vecinilor si nu a fost nici o problema.( la unii chiar stau pe acoperiș). Menționez ca am luat de la primărie cretificat de urbanism insa acolo scrie ca terenul nu are nici o restricție de construire. Acum eu ce pot face ținând cont de faptul ca am dat o suma uriașa pe acest teren? Va multumesc

    • Pai sa mergem la “geneza” situatiei. Ea este reprezentata de cumpararea terenului in sine, iar faptul ca aveti acele fire acolo poate conduce chiar si catre o anulare a contractului de vanzare cumparare pentru viciu de consimtamant.Sigur, trebuie sa facem o strategie.Cu stima, av CUCULIS 0722298011

  61. Buna ziua spuneti-mi va rog de unde provine diferenta dintre creditul pe care banca zice ca il am si suma pe care o cere executorul?De exemplu la data de27.07.2016 banca spune ca mai am de platit catre ei 5771,12 lei din suma pe care executorul a pus executare in august 2013 care era atunci de 10807,84 .Eu platesc lunar din august 2013 sujma de 300 lei
    Multumesc

  62. BUNA ZIUA !
    Am contractat la data de 03.11.2006 un imprumt de consum scadent la data de 03.11.2010.
    Am achitat ultima rata la data aproximativa 03.06.2007. Conform art.8 din CONTRACT – Scadenta anticipata: in caz de neplata a sumelor datorate la termenele stabilite, Banca este indreptatita sa declare scadenta anticipata a creditului, notificand imprumutatului aceasta, in scris, in prealabil.
    Mentionez ca nu am fost notificat, in acest sens.
    La data de 08.09.2016 am primit prin posta INSTIINTARE si SOMATIE DE EXECUTARE, expediate la data de 07.09.2016 – data postei.
    La aceeasi data,08.09.2016 mi-au fost retrasi din contul curent de salarii 1/2 din suma existenta, in baza popririi infiintate.
    Mentionez, de asemenea, ca INCHEIEREA DE INCUVIINTARE A POPRIRII nu face nicio mentiune cu privire la implinirea vreunui termen de prescriptie, din 03.06.2007 pana la 08.09./2016.

    Suma debitoare este de 12.849,12 lei, suma compusa din 5.486,09 lei (ramasa la data ultimei plati – 03.06.2006), reprezentand credit restant la data formularii cererii de executare silita de SC CAPITAL SaRL, prin reprezentantul
    KRUK, dobanzi pana la achitarea debitului si 5.506,29 lei, reprezentand dobanda creditului acordat si 329,16 lei, commission bancar restant si 1.527,58 lei, cheltuieli de executare silita.

    VA SOLICIT sa-mi stabiliti, in masura timpului Dvs. disponibil, o intalnire pentru a va prezenta (ori sa va comunic actele de executare) si pentru a incheia un contract de reprezentare la JUDECATORIA PITESTI, in interiorul termenului de 15 zile: 08.09.2016 – 23-26.09.2016.
    Saptamana viitoare sunt disponibil pentru o eventuala intalnire cu Dvs., la BUCURESTI.

    VA SOLICIT sa-mi comunicati data intalnirii atat prin e-mail, cat si prim SMS, pe numarul de mobil indicat !

    VA MULTUMESC !
    TEL.: 0723.524.050

  63. Buna ziua!In 2007 am contractat un credit de la BCR cu dobanda fluenta,mi-a crescut rata iar din 2009 nu am putut sa mai achit ratele.Creditul a fost dat catre KRUK unde am incheiat un contract cu ei.Am achitat jumatate din suma si nu am mai putut sa mai platesc,iar acum sunt executat pentru o suma de 4 ori mai mare decat suma ramasa restanta.As dori sa stiu ce sanse am daca fac contestatie la executare!Va multumesc!

  64. Buna ziua!In 2007 am contractat un credit de la BCR cu dobanda fluenta,mi-a crescut rata iar din 2009 nu am putut sa mai achit ratele.Creditul a fost dat catre KRUK unde am incheiat un contract cu ei.Am achitat jumatate din suma si nu am mai putut sa mai platesc,iar acum sunt executat pentru o suma de 4 ori mai mare decat suma ramasa restanta.As dori sa stiu ce sanse am daca fac contestatie la executare!Va multumesc!

  65. buna ziua. As si eu o problema cu kruk , ama avut o poprire la locul de munca al sotiei de catre city , a inceput sa ii opreasca o anumita suma cand mai aveam de plata in jur de 90.000 ron a venit la munca de la kruk sa nu mai ii opreasca (asta in ianuarie 2015) in luna iulie mi-a venit un plic ca am de plata 120.000 ron la kruk. si de etunci ma tot amana cu explicatiile ba ca nu ei au stacnat poprirea , sa le dau documenta ca e asa .le-am dat ba ca poprirea nu a fost de catre un executor judecatoresc le-am demonstrat si asta cu acte si acum 03.10 2016 ia venit mesaj pe maill de la ing unde are cardul de salariu ca are oprire de la : Organul de executare: Birou Executor Judecatoresc Guli Constantin
    Suma poprita: 15244.98 RON
    Suma poprita reprezinta: / 20.09.2016; Dosar exec 3990 / 2016 eu nu am primit nimic acasa sa pot face contestatie , cum pot rezolva sa nu platesc suma asta ci dea care era de plata cand ei au oprit porirea si sa stopez poprirea actuala. va multumesc

  66. Bună seara am un credit în chf din 2008 cu ipoteca cei de la banca mI au facit o oferta de conversie în lei primi 3 ani 15″(%)după 10 ani 10% și ultimi 3 încă 10 % fără sa le fac nicI o comunicare considerați ca sau sesizat singuri ca ceva nu e în regula .va mulțumesc

  67. Buna ziua.Am luat un credit on-line de la IFN EXTRA FINANCE S.A in data de 21 12 2015 in valoare de 1000 de lei.Anterior,am mai avut doua credite cu valoare mai mica pe care le-am platit la timp.Pe acesta din urma nu am mai avut posibilitate sa il platesc.Am contactat firma de creditare sa imi stopeze dobanzile penalizatoare si sa gasim o solutie sa platesc creditul in rate,dar nu a fost de acord.Am ajuns pana in prezent la suma de 2856,64 lei.Creditul meu a fost cesionat catre DEBT COLLECTION AGENCY SRL LA DATA DE 04.04.2016.Pe date de 26.10.2016 le-am trimis o scrisoare in care solicitam sa imi trimita copii legalizate ale documentelor in baza carora ei pretind suma aceasta de bani,plus copie a contractului de credit cu semnatura mea electronica sau originala.Le-am transmis ca pana nu imi trimit aceste documente sa nu ma mai contacteze in nici un fel si ca au la dispozitie 30 de zile sa imi trimita aceste solocitari.Din contra,DEBT COLLECTION AGENCYa continuat cu telefoane,instiintari,in plus au trimis mesaj sotiei mele sa ii contacteze pentru ca are un dosar pe numele ei la DEBT COLLECTION AGENCY .Tin sa precizez ca sotia nu are nici un dosar cu aceasta firma si nu este in nici un fel parte a contractului de creditare cu EXTRA FINANCE IFN.Ultima oara cand m-au contactat au negat ca au primit ageasta scrisoare din partea mea,cu toate ca eu detin A.R. de confirmare de primire cu stampila DEBT COLLECTION AGENCY SRL.Oare procedeaza corect contactandu-mi sotia folosind minciuni si mesaje care contin date nereale?Am dreptul sa cer documente legate de contractul de creditare,modul in care a fost calculata aceasta suma si date despre ambii creditori,atat IFN EXTRA FINANCE cat si DEBT COLLECTION AGENCY?Mi s-a spus ca invoc legi pe care nu le stiu si sa termin cu aceste cereri aberante.Va rog din suflet sa ma contactati la nr de telefon 0756462635 sa discutam mai in detaliu despre acest caz.Imi puteti trimite un raspuns partial la adresa de email:gabyandmona@yahoo.com.In cazul unui proces ma puteti reprezenta chiar daca locuiesc in Curtea de Arges?Cu stima!

  68. Va multumesc pentru raspuns.La numarul de telefon afisat va pot contacta sa discutam in detaliu despre acest caz si ce demersuri pot face in continuare?Va multumesc!

  69. d-nule Avocat. As dori sa stiu daca se poate obtine suma cistigata in instanta in procesul cu FNI ,dosarul depus la AAAS in martie 2015,si este trecut in lista ca dosar cmplet. Am incercat sa iau legatura cu AAAS sa stiu cand pot primi banii dar nu raspunde .Am mare nevoie de acesti bani (20000 ron) sunt o persoana in varsta 75 ani sotia foarte bolnava,pensie mica.Daca puteti obtine acesti bani,macar jumatate di ei va rog sa-mi dati un raspuns.

  70. Buna ziua
    In cazul vanzarii unui apartament as vrea sa va intreb daca as avea prioritate la cumpararea acestuia daca detin 1/2 din acesta (resstul de jumatate este detinut de alti 4 mostenitori).
    Cu stima,

  71. Buna ziua,
    Sunt si eu unul dintre cei pagubiti de FNI avand depuse un nr. de 720 unitati si a-si dori sa-mi spuneti valoarea lor actualizata(aproximativ) si ce trebuie sa fac pentru recuperarea banilor. Precizez ca am depus documentele la AAAS si figurez cu dosar complet la pozitia 1079 din Lista dosarelor inregistrate in evidenta AAAS, avand nr. de inregistrare la ei 372/06.01.2014 si nr. dosar 1001.
    Cu deosebita stima.
    Ioan Moldovan

  72. Buna ziua!
    La un dosar care a durat 2 si 6 luni,la politie, in cercetari, procurorul a dat o ordonanta , dupa o luna , de clasare a dosarului,invinuitului i s-a desprins o remorca de la camion si a omorat doua persoane .Ca cei de la ITP , nu au vazut bine cuiul remorcii, ca nici soferul nu l-a vazut , destea .e posibil asa ceva? Ce ne sfatuiti sa facem in termenul de 20 zile, atat avem ,sa depunem plangere impotriva ordonantei. Astia sunt pasii sau cum?

    Va multumesc!

  73. Buna ziua ,in 2010 am cumparat un teren patru prorietari si am facut patru case insiruite pe baza la un certificat de urbanism care cerea PUZ. nu am facut PUZ-ul si am construit, am platit o amenda si imoazitul de atunci in continuare.Constructia se incadra in PUG 1999 in ,noul PUG nu se mai incadreaza constructia.Am facut un proces in 2012 l-am cistigat la Sibiu si l-am pierdut la Alba.Ce se poate face?

  74. Detin 5 (cinci) CEC-uri cu dobanda si castiguri in autoturisme, emise in 06.1990, 06.1990,10.1990, 02.1991, 09.1991 si 2 (doua) cu dobanda la vedere, emise in 01.1993, 09.1991, cu solduri finale peste 5.000 lei.
    Daca agenda d.vs permite as dori sa ma reprezentati in instanta pentru recuperarea sumelor la care am dreptul legal.
    Pentru depunerea documentelor si semnaturile necesare sunt dispus sa ma deplasez la cabinetul d.vs din Bucuresti in cel mai scurt timp. Multumesc. Cu stima. ION PODEANU (Brasov)

  75. buna seara,pe 6 feb adica poimaine are loc a doua licitatie pt apartm meu pt BO av ealizate.Problema e ca eu am achitat tot-datoria de 13000 ro ,dobanda 3200,cheltuieli de jud 3700 ron,adua expert apart 500 roon,1700 chelt executor,dar executorul spune ca creditorul nu vrea sa renunte la executare.Am facut contestatie la exec pe 12 feb,ordonanta pe 27 feb cu depunere cautiune de 2000 de ron,dar nu s=au judecat niciuna,Sotia execut lucreaza la registr si intentionat a trimis ordonanata spre jud la un complet gresit joi,iar judecatoarea aspus ca ascris pe dosar URGENT si l=a trimis iar la registratua,STIU CA SE VA FACE VANZAREA SI CA SE VA JUDECA PANA LA URMA SI CONTESTATIA MEA.dar cum pot eu sa trag la raspundere executorol si creditorul pt tot chinul meu,eventul cat mi-ati cere sa ma reprezentati

  76. Buna ziua, tocmai am primit vestea conversiei neconstitutionale pt CHF, ce este de facut? Mai am 15 ani de credit in CHF, un proces deja pierdut pt clauze abuzive, as dori sa stiu daca pot da banca in judecata pt conversia in lei plus un procent intrucat ajung in stadiul de a nu mai putea sa imi platesc ratele. Totusi de la 1,7 la 4,2 tu consideri neconstitutional conversia, incurajam camataria?

  77. Buna ziua dl avocat.In anul 2008 am cumparat o casa prin credit ipotecar de la ALPHA BANK.In 2011 eu am fost data in somaj iar sotul meu sa ambolnavit de TBC,nu am mai putut plati ratele si in 2012 am fost executati silit si casa scoasa la licitatie.Au fost zeci de licitatii pana in prezent si casa nu sa vandut…dar ne-au pus poprire pe salariu si mie si sotului.Intrebarea mea este:daca casa nu a fost vanduta este legal sa ni se puna poprire pe salariu?daca tot ni sa pus poprire exista legal o modalitate casa sa nu mai fie scoasa la licitatie??suntem disperati ce putem face.?va multumesc

    • Buna ziua, eu zic sa va faceti probleme si despre imobil ca urmeaza sa fie vandut, ei au mers si pe poprie pentru a va constrange. Trebuie sa faceti o contestatie la executare. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011

  78. avocatnet.ro
    PUNE GRATUIT O ÎNTREBARE
    în comunitatea avocatnet.ro (59 au întrebat astăzi)
    Salut Utilizator1122! Vrei să faci o faptă bună azi? Răspunde la o întrebare din Forum. Pentru cel care întreabă o să fie de mare ajutor.
    Acest site folosește cookies.
    FORUM DISCUŢII JURIDICE DREPT CIVIL – MOŞTENIRI, DREPT DE PROPRIETATE ŞI ALTELE
    Prima Casa partaj

    Utilizator1122
    Utilizator
    Sambata, 4 Martie 2017, 15:39 Popularitate 1
    Buna ziua in aug 2015 am cumpărat un apartament prin Prima Casa cu sotul care este titularul creditului iar eu coplatitor.In aug 2016 ne-am despartit in urma scandalurilor facute de acesta.Impreuna avem un copil.
    In perioada in care am facut imprumutul eu aveam indemnizația de 600 de lei si de aceea sotul zice sa renunt la acei bani care ar trebui sa mi-i dea pt a ramane el in actele casei. El va deschide partaj in instanță pt a ma scoate din acte de aceea vroiam sa va intreb sanse de castig am…nu stiu daca pot prelua imprumutul dar macar sa imi dea pt perioada de un an de zile o parte din plata ratelor si a acelui avans…

  79. Buna ziua in aug 2015 am cumpărat un apartament prin Prima Casa cu sotul care este titularul creditului iar eu coplatitor.In aug 2016 ne-am despartit in urma scandalurilor facute de acesta.Impreuna avem un copil.
    In perioada in care am facut imprumutul eu aveam indemnizația de 600 de lei si de aceea sotul zice sa renunt la acei bani care ar trebui sa mi-i dea pt a ramane el in actele casei. El va deschide partaj in instanță pt a ma scoate din acte de aceea vroiam sa va intreb sanse de castig am…nu stiu daca pot prelua imprumutul dar macar sa imi dea pt perioada de un an de zile o parte din plata ratelor si a acelui avans…

  80. Buna seara ! In anul 2014 am inmatriculat o masina prin plata timbrului de mediu ! As dori sa stiu care este procedura de recuperare a sumei ! Va multumesc !

  81. Buna ziua,

    Am avut o matusa care a decedat acum 5 ani, iar unchiul meu a decedat de curand . Dupa ce a murit matusa nu s a dezbatut succesiunea . Unchiul meu inainte sa moara mi a facut testament fiind legatar universal . Ei nu au copii, sau nepoti de fii/fiice . Matusa si unchiul au avut frati si surori care au decedat . Acesti frati au copii, nepotii de frati. Va rog sa imi spuneti daca mai este nevoie sa chem la notar pt declaratii pe nepotii de frati ai matusii mele sau pot invoca art. 1103 din Codul Civil, tinand cont ca de la moartea matusii au trecut 5 ani si nimeni nu a avut nici o pretentie pana acum . Pot fi declarati neacceptanti ?
    In cazul in care pot fi considerati neacceptanti care este procedura mai departe ? Este de competenta notarului sa intocmeasca certificatul de mostenitor sau e nevoie sa actionam in instanta ?

    Multumesc frumos,

  82. Am intrat in imposibilitatea de a plati ratele la o banca .nu am mai platit din 2009,deoarece firma unde lucram a dat faliment.apoi a murit tata,mama a facut atac cerebral si multi ani nu am putut munci.acum 3 ani m-am operat de cancer.acum am un loc de munca si dupa atatia ani mi-a venit poprire pe salar.stiu ca exista prescriere dar nu stiu multe detalii.vreau sa ii dau in judecata dar nu- mi permit avocat.se poate si fara? Va rog din suflet sa ma invatati ce sa fac.multumesc anticipat

    • Buna ziua,dl.avocat,
      In primul rind felicitari ptr.activitatea d-voastra in slujba legii si a cetateanului.
      Am o fica care are doua contracte de imprumut la doua bancii din 2006,mentionez ca bani au fost luati in contul meu,cite 10000 de euro la fiecare banca.Pana in 2011 am platit normal rata de 150 euro\pe luna si cind am solicitat o actualizare a contului aveam de plata 8865 euro ,dupa achitarea ratelor timp de aproape 5 ani.in cazul acesta am stopat achitarea in continuare acreditelor si din 2014 nu am mai primit nici o notificare.Fica mea nu poate sa lucreze nicaieri ptr.ca i se spune ca are restante la banca,nu poate sa cumpere o casa ptr. ca i se pune sechestru.Dupa opinia mea creditul este prescris dar daca nu, ce putem face,suntem din Constanta?Am dori sa ne reprezentati d-voastra.
      Cu respect
      Costel Lungu

  83. buna seara
    sunt despartita in fapt din 1999 si legal din 2015, fostul sot de 3 ani este internat intr-un camin avand amputatie membru inferior in urma unui diabet pe care a refuzat sa-l trateze, pentru ca nu are carte de munca de la ultimul loc unde a lucrat nu dispune de pensie de handicap sau alt venit, joi, 11.05.2017 am fost contactata de catre cei de la camin ca trb fiul meu sa-i plateasca cheltuielile altfel il dau afara, pe perioada pana la divortul din 2015 am platit eu taxele. Nu este corect ca un copil care nu a beneficit de crestere si educatie din partea tatalui si pe care nu l-a vezut de niste ani sa suporte asemenea cheltuieli. Va rog sa ma sfatuiti/indrumati sau sa ma programati ptr o consultatie. Cu stima

  84. buna ziua dl.avocat,as dori sa va intreb daca pot fi executata silit pt.un card de cumparaturi din 2009 ramas neachitat poprirea a ajuns la firma angajatoare in ian.2017 dp.atita timp nu sa prescris pt.2000 de lei am de plata 69.000 lei ce pot face sa ma apar? multumesc pt.raspuns

  85. Buna ziua,

    Am facut plangere la ANPC datorita abuzului si a bataii de joc a celor de la BCR cu un contract de credit.
    Raspunsul de la ANPC mi-a confirmat plangerea si acum am aceleasi problema cu ei (nu ma instiinteaza corect cu sumele pe care le am de plata si ma obliga sa le platesc si comision de administrare, lucru nespecificat in contractual de credit).
    La orice ghiseu ma duc, imi spun mereu alte sume, fie chiar si la 10 minute distanta. Am vrut sa achit un overdraft si un card de cumparaturi si m-a trimis de 3 ori la ghiseu pentru ca de fiecare data imi spunea alta suma ! Nu mai pot sa suport bataia de joc !

    • Bună ziua! Vă rog să mă lămuriți intr-o problemă. Sunt divorțată, iar de 10 ani sunt intr-o altă relație, dar nu ne-am căsătorit. După divorț și până să încep această relație, am făcut un credit pentru un apartament. L-am plătit anticipat, dar ultimele rate au fost plătite în timpul relației amintite. Ulterior, am mai cumpărat un apartament, tot cu credit imobiliar, pe care îl plătesc și acum.
      Presupunem că m-aș despărți de partenerul de viață, el ar avea dreptul la cele 2 apartamente?
      Mulțumesc anticipat pentru raspuns!

  86. Am si eu o problema,am luat prin fica mea in 2006 un inpumut de 20000 euro de la doua bancii.Pana in 2011 am platit corect,dar in 2011 vazind ca are de plata 17600,dupa 5ani am sistat plata iar din 2014 nu am mai primit nici o notificare.Sa prescris cumva?

  87. buna ziua am avut o societate comerciala in anul 2007 intrata in faliment insolventa in 2012 radiata din registrul comertului in 02/02/2016 datoria de 60 mii lei fiind transferata la administratorul socetati casi persoana fizica pana in prezent nu am putut fii executat silit deoarec nu detin nici-un un mobil sau imobil doresc sa stiu dupa ce perioada se claseaza perioada de executare silita .societate comerciala inregistrata in tara mebra comunitati europene poate achizitiona teren sau imobil in romania ? comunicatimi va rog cum se poate stabili o consultanta pe aceste teme va multumesc anticipat cu stima Laureniu Mircioaga

    • Este o situatie deosebita, trebuiesc verificate mai multe elemente. In mod normal acolo este posibil ca executarea sa fie suspendata timp in care este suspendata si prescriptia. Cu stima, av drd Cuculis 0722298011

  88. Buna ziua as dori si eu o informatie daca se poate sotul mamei e decedat si in timpul vietii a avut un credit de nevoi personale dar acum dupa moartea lui a venit executare silita pe numele mamei as dori un sfat ce se poate face va multumesc

  89. Buna ziua
    Am un credit facut in 2007, in perioada in care aveau comision de risc , comisioan de administrare..
    Am platit o perioada de 3 ani insa apoi m-am lasat pagubas.
    am mers la banca sa imi ridic contractul pt ca eu nu il mai aveam pe cel initial.
    Am primit o adresa trimisa de banca si semnata de executor judecatoresc.
    Ce inseamna??
    ma poate executa fara sa ajung in instanta??
    Cum iipot da eu in judecata ??
    ma puteti ajuta?
    Va multumesc

  90. Buna ziua dl. avocat ! Va relatez si eu urmatoarea situatie:in anul 2006 am luat un card de credit de 1700 ron. Am platit dobanda lunara aferenta(20 ron)pana in 2014 dupa care au rmat intarzieri.Creditul a fost vindut cqatre Secapital iar acesta m-a dat la Kruk unde am facut un angajamet de plata si am dat doar 200 ron in patru rate ,ultima in august 2016.Acum (8.09.2017)am primit la serviciu , de la BEJ Iasi prin executor stagiar Hitruc Ionut Executare silita 1500+500 ron poprire de 1/3 din salariu. Ce pot face ?Multumesc anticipat !

  91. Buna ziua. Stimate dl.avocat.Problema mea este foarte alambicata. In 2006,am luat un credit ipotecar de 18930euro,.am achizitionat un cf2 in Braila. In 2008,am luat un credit de nevoi personale de 27000ron(adica 270mil lei vechi).
    In anul 2009iunie,am ramas restanta la creditul de nevoi personale,pana in noiembrie 2009,cand am inceput sa platim. Am fost la banca(BCR),dar nu au vrut sa ne ajute cu nimic.Creditul ipotecar fiind platit la zi.In ianuarie 2010am fost cesionata cu ambele credite la Suport Colect.Ptr 3mii lei restanta,m-au cesionat cu ambele credite. Noi am platit pana prin martie parca 2010,desi recuperatorii ne sunau si amenintau. . Dupa aceea sotul meu fiin fara servici,nu mai facut fata,sa platim.In luna iunie 2012 mi s-a pus poprire pe salariu 1/2 am primit notificare la servici cu ambele dosare,fara sa fie scazuta suma apartamentului si in luna noiembrie 2012,am fost executata silit,la a2-a licitatie cu apartamentul,Nu mi s-a dat niciodata o hartie cu platile pe care le-am facut catre BCR sau catre suport Colect,niciodata. Nu am primit nici o instiintare de poprire sau de ridicare a ei,doar la servici au trimis. In luna Mai 2015,am primit la servici adresa prin care mi se ridica poprirea ,la dosarul cu creditul in euro,desi in adresa executoarea a trimis numai sume in lei. In Iunie 2016 primesc tot la servici,un proces verbal,prin care spune nr contract de nevoi personale,sa se suspende executarea silita,pentru ca nu mai sunt in raza judetului Braila-Galati,eu locuind in Bucuresti,dar nu am casa. spune asa la final: ‘In consecint,dispunem suspendarea executarii silite pana la solutionarea cererii de dare in plata”. eu nu am facut nici o cerere. Nu stiu cine a facut. dupa ce am primit acest PV,am trimis un mail la Bej,unde o rog sa-mi dea situatia platilor,ultima suma virata de angajator si cererea creditorului privind suspendarea executarii silite,iar dumneaei mi-a spus sa ma adresez la Kruk. Asa am aflat ca nu mai sunt la Suport Colect,ci la Kruk.Dar aseara am mai primit o notificare prin care ma anunta alta firma de recuperare,care a preluat de la Kruk,Secapital ii zice,prin care imi cere 18117 eur si dobanda aferenta creditului acordat 4595eur,in 5 zile,dar nr constactului care este scris,e de fapt constactul de nevoi personale,care e in lei si nicidecum acea suma. Nu mai inteleg nimic. La servici au trimis ca s-a achitat creanta in totalitate la contractul in euro/ipotecar, apoi imi suspenda executarea la cel de nevoi personale,si acum vor banii de la contractul ipotecar in euro,dar pe nr de contract de nevoi personale in lei. Pana la urma eu ce am platit? Ce sfat imi dati?

  92. Buna ziua.
    Am un credit de nevoi personale pe care nu l-am mai putut plati. S-a infiintat poprire pe salariu. Numai ca eu am mai multe contracte partiale cu salarii sub 1/2 din salariul minim pe economie. Deci fiecare angajator in parte, nu poate infiinta poprirea, angajatorii nestiind unul de celalalt. Se poate infiinta vreo poprire la nivel global, mie direct adica?
    Multumesc.

  93. Buna ziua,in februarie 2008 am contractat un credit de la BCR în valoare de 20000 Ron,platit pana in martie 2010.in iulie 2017 firma angajatoare si banca m -au anunțat de înființarea popririi, 1/3 din venitul net realizat până la încasarea sumei de 33949 lei.creditoarea este Secapital prin birou executor judecătoresc Radu Crișan.angajatorul s a confirmat și a reținut începând cu salariul aferent lunii iulie 2017 cota de 1/3 din venitul net,doar ca la salariul lunii septembrie mi a reținut atât angajatorul cat si banca fiecare câte o treime.am ajuns astfel din salariul aferent lunii septembrie să mi se retina mai mult de 1/2.

  94. Va salut cu respect! Sunt judecat pt refuz de probe biologice…la politie a sosit o hartie din care reiese precum am primit 8 luni cu suspendare 120 ore de munca in folosul comunitatii si sub supraveghere 2 ani. Aceasta sentinta nu este momentan definitiva…o pot ataca in termen de 10 zile .Problema este alta ca eu in acest timp am avut permisul retinut si am condus…. fiind oprit iar in acest timp pana de a se finaliza acest proces.Am dat o declaratie….sa itocmit un alt dosar banuiesc. Ideea era ce ma sfatuiti sa fac…sa atac aceasta hotarare in ideea cu avocat bun de a scapa de cele 8 luni cu suspendare pt k la urmatorul dosar sa pot beneficia de ceva tot cu suspendare? As mai avea o intrebare…daca aceste infractiuni sau comis in acest timp pina nu sa finalizat aceasta prima….exzista posibilitatea de a se clasa cealalta si sa ramana doar una din ele? Este posibiliaea la o pedeapsa fara executare?

  95. Buna seara. Am un litigiu cu un vecin, căruia i-am anulat autorizația de construcție. Ne-a invitat la mediere, aceasta a venit cu o propunere de cumpărare a imobilului prin care dorea stingerea litigiului. Avocatul care ne-a asistat la Mediere a cerut un onorariu de succes- reprezentând in procent foarte mare din valoarea tranzacției. Este legal? Multumesc.

  96. Buna seara. Prietena mea a decedat in urma cu 3 ani (locuia de 47 de ani in alta tara avand dubla cetatenie). Detine un apartament in Bucuresti de intretinerea si administrarea caruia m-am ocupat eu in ultimii 15 ani (cu procura) . In urma succesiunii s-a stabilit dreptul de proprietate 3/4 sotul si 1/3 copiii majori dintr-o alta casatorie. Dupa deces copii au primit o cheie de la apartament dar in urma cu ceva vreme au inlocuit yala cu explicatia ca asa au hotarat ei. In prezent numai ei detin cheie de la apartament. Daca eu detin o procura de la sotul – mostenitor majoritar – pot sa inlocuiesc yala si sa le trimit eventual fiilor cate o cheie? Procedez legal actionand astfel?

  97. Buna seara,
    Va rog sa-mi spuneti daca va pot consulta intr-o problema pe Legea 153/2017 ?
    Am functie de conducere si conform noii legi, salariul meu s-a micsorat prin trecerea contributiilor de la angajator la angajat, salariul brut plafonandu-se la brutul din anexa anului 2022.
    Am contestat decizia si astept sa mi se emita o alta decizie.
    Intrebarea mea este, din experienta dvs, daca se poate intenta un proces acum, avand in vedere ca legea respectiva abia a intrat in vigoare si daca poate fi contestata constitutionalitatea ei.
    Multumesc,
    Cu stima,

  98. Buna ziua ,

    Am in prezent un proces cu banca (Credit Europe Bank NV ) pe darea in plata a apartamentului . Ei au contestat admisibilitatea mea si ne judecam acum pe aceasta speta . Deoarece avocatul meu nu mai poate sa ma reprezinte , va rog sa-mi spuneti daca exista sansa ca dvs sa ma puteti reprezenta mai departe in proces .
    Va multumesc pentru un raspuns promt .

  99. Buna ziua,in urma unei hotarari judecatoresti partaj succesoral ,sotul meu a castigat casa veche constructie 1990 si a platit sulte socrului meu si cumnatei mele,contractul cu electrica era pe numele socrului meu care locuieste in casa noua constructie 2004 lipita de cea veche ,sotul meu a facut schimbarea de nume la electrica,bransamentul fiind pe casa veche castigata de el.Socrul meu a profitat 5 ani cat am fost in proces (pe care el l-a intentat) de electricitate fara sa plateasca nimic ca noi avand familie grea trebuia sa platim.Acum, ulterior schimbarii de nume la contract si unor discutii aprinse la adresa copiilor mei cu plangere la politie,am decis sa oprim alimentarea cu electicitate a casei socrului meu(era o legatura prin podul casei facuta de sotul meu).Am primit telefon de la un angajat electrica Gaesti,care m-a amenintat ca o sa imi rezilieze contractul si ca imi opreste furnizarea energiei electrice daca nu vreau sa pun un pausal.,, ca am facut o ilegalitate ca am schimbat contractul pe numele sotului.Am discutat cu o dna jurist de la electrica Targoviste care a spus ca ei discuta prin notificari si ca nu vede ce problema ar fi decat daca am umblat la bransament.Nu am umblat la bransament este cel vechi pe casa pe care acum e proprietar sotul meu.Am primit telefon sa mergem in audienta la director.Va rog frumos sa imi spuneti daca poate sa ma oblige sa pun un pausal,pentru ca nu vreau, prea multe am patimit si in continuare imi hartuie psihic familia cumnata mea,pentru ca nu este nicio ilegalitate la mijloc.,in regulamementul electrica scrie ca daca un client isi pierde dreptul de proprietate asupra locului de consum trebuie sa anunte electrica si sa treaca pe numele noului proprietar in termen de 6 luni. De ce atata tevatura si telefoane si audienta pe deasupra?

  100. Buna ziua!!!! Va rog să îmi spuneți dacă pot face revizuirea unui dosar de executare dacă mi- a fost respinsă cererea împotriva executării silite pt ca suma era prescrisă. Pot face revizuirea dosarului de executare deoarece suma depasise termenul de 3 ani pt a fi executată! Multumesc pt înțelegere.

  101. Buna ziua, sotul meu a facut in 2008 un credit nevoi personale la credit europe bank si a avut ca si co-debitor pe sora lui. Nu si-a platit ratele si in 2013 creditul a fost transferat catre executor judecatoresc. S-a facut angajament de plata s-a platit o perioada, apoi iar nu s-a mai platit, iar din vara a preluat mama celor doi angajamentul de plata. Problema este ca codebitoarea are conturile poprite si i a fost pus sechestru pe masina. De asemenea dobanzile tot curg chiar daca se plateste. Se mai poate face ceva? Nu inteleg de ce nu ridica popririle daca s-a facut angajament de plata. Suma totala a creditului a crescut dupa ce a ajuns creditul la executor. Adica de la banca a plecat suma de 20900, s-au bagat cheltuieli de judecata de 3000 si ceva de lei si in mometul de fata mai sunt de plata 25.000 de lei in conditiile in care cred ca s-au platit deja 4000 de lei.

  102. Buna ziua,
    In octomarie 2004, eu si sotul meu am contractat un imprumut de 33500 de dolari la banca ALPHA BANK.
    Rata stabilita atunci a fost de 294.08 dolari.
    De atunci rata noastra tot creste, a ajuns de la 294.08 dolari la 326 dolari, asta in conditiile in care dolarul a crescut.
    Dobanzile s-au micsorat foarte mult, si nu pot sa cred ca dobanda aceea variabila nu a mai si scazut, asa ca nu inteleg cum naiba rata mea a ajuns sa fie mai mare.
    La un moment dat ne-au chemat sa semnam un nou contract, sotul meu nu stie daca l-a semnat, dar eu sigur nu l-am semnat, cred ca el a luat noul scadentar si modelul de contract, dar nu l-a semnat nici el.
    Acum sotul meu nu mai are servici, are 60 de ani, niciunde nu-l mai primeste, si a inceput sa fie greu.
    Va rog sa ne spuneti daca putem face ceva in aceasta privinta si daca se poate cam la ce suma s-ar putea ridica.

  103. Bună ziua, sunt un angajat al STB în funcția de cond. autobuz, în urma cu câteva zile am primit o invitație la sediul firmei noastre în care ma instinta sa ma duc la sediul BPR sector 1 accidente rutiere. Astăzi am fost la dânșii unde m-au înștiințat ca în urma cu o luna și trei săptămâni as fi avut un contact minor cu un alt autoturism rezultând spargerea unei lampe de semnal. Am fost sancționat de doua ori o data pentru accidentul în sine și încă o data pentru ca nu m-am prezentat în 24 de ore ptr. a declara accidentul, suplimentar retinerea permisului de cond. Menționez ca eu nu am cunoștință de acest incident, nu am văzut ori simțit sa fi avut orice fel de contact cunimeni. Astăzi la sediul politiei nu sa prezentat și celălalt cond. auto doar mi s-a prezentat situația de drept după care am fost sancționat. Nu am fost confruntați, nu mi-a prezentat lovitura celuilalt, niciactele sale. Ce pot face și care ar fi costurile unui proces cu aceștia. Mulțumesc.

  104. Flaviu pastene
    Buna ziua problema este urmatoarea
    An perioada 2002 2008 am locuit an sua am revenit an tara la data de 28 11 2008 doar primul an am locuit legal pe urma restul de cinci ani ani am stat peste viza

    An luna decembrie 2015 am solicitat di nou viza sua si am primit viza pe zece ani
    An vara anului 2016 am plecat an chicago am stat cinci luni anul urmator tot asa am mai fost cinci luni dar anul trecut am ancercat din nou dar cand am ayerizat pe atlanta cei de la border m- iau anulat viza pe motiv ca nu respectat perioada de interdictie de 10 ani si nu mi sa permis intrarea an sua
    Mi sa recomandat ca am dreptul la derogare pt ca inadmisibil si pe urma sa aplic din nou pt viza sua
    Va rog un sfat !
    Cu respect flaviu!

  105. Buna ziua. As dori o consiliere in urmatoare situatie. 2 copii la parinti. Tatal decedat. Mama in grija mea exclusiva, bolnava de 8 ani de cancer (operatii, chimio si radio terapie, psiholog, etc) iar de 2 ani diagnosticata cu Alzheimer. Mentionez ca am ales ca mama sa se mute la mine ca sa o putem ingriji si supraveghea cum se cuvine (eu si sotul meu). Nu am intentionat nici o clipa sa fiu singura mostenitoare a mamei mele crezand ca atunci cand va fi cazul fratele meu ne va fi alaturi. Nu numai ca nu a fost asa dar mi-a comunicat telefonic atunci cand i-a adus la cunostinta schimbarile de sanatate ale mamei sa il sun atunci cand voi face succesiune ca sa poata sa accepte partea ce i se cuvine. Multumesc. Cu consideratie, Balan.

  106. Buna ziua,In 2008 am cumparat un apartament la care am platit avans 70000 si am imprumutat din banca 160000 in dolari la data aceea ,intre timp cursul dolarului a crescut si nu am mai putut plati rata ,am fost executata in 2012 ,in 2016 dupa ce a fost promulgata legea 77 “dare in plata” am contacta un avocat ca sa pot scapa de poprirea care o aveam pe salar ,Am semnat un contract cu D-na avocat pe care dansa nu a scris nici o suma ,dar mi-a zis verbal ca onorariul va fi de 1500 ca este cel mai mic onorariu si il pot plati in sume mai mici ,in urma actiunii am castigat procesul in 2018,greseala mea a fost ca nu am cerut nici o copie de la dansa ,a contractului ,mentionez ca nu mi-a zis niciodata de onorariu de succes .Dupa ce s-a terminat actiunea ,a fost si un apel ,d-na avocat la ultima intalnire ca sa-i dau ultimii bani ptr asistenta juridica anume in total 3000 lei ,mi-a comunicat ca ea poate sa-mi ia si un onorariu de succes constand intr-un procent din valoarea care o datoram bancii,atunci mi-a zis o suma de 16000 ,la care eu i-am spus ca nu am banii acestia ,daca ii aveam imi pastram casa ,dansa nu a inteles si zilele acestea si anume pe 16.05.2019 am primit de la executor ,executare silita pentru 20000 lei reprezentand onorariul de succes ,va rog sa-mi spuneti ce pot face ,pentru inceput fac contestatie.Se poate castiga un astfel de proces.Astept un raspuns .Multumesc

  107. Bună ziua, am primit un preaviz de concediere de 20 de zile lucrătoare, care se încheie pe 5 iulie. În el se specifică faptul că la împlinirea termenului de preaviz, urmează să fie emisă decizia de concediere. Asta înseamnă că eu trebuie să aștept emiterea acestui act,adică înscrierea în Revisal, pentru a contesta concedierea? Cineva mi-a spus că trebuie contestată concedierea înainte de terminarea preavizului…

  108. buna seara
    Sunt la finalul unui proces de partaj in urma caruia prin hotarare judecatoreasca mi-a revenit imobilul cu obligativitatea de a da sulte celorlalti mostenitori.Avocata mea a facut o cerere de indreptare, completare hotarare in urma careia s-a corectat o eroare materiala strecurata in hotarare, insa in incheiere s-a strecurat o alta eroare minora. incheierea a avut termen de apel asa ca avocata a considerat necesar apelul la cererea de indreptare completare hotarare numai pentru acea corectie.La apelul meu s-au ,,activat” si 2 dintre mostenitori care au facut apeluri incidente la apelul meu in care cer o rejudecare a fondului etc. Mentionez ca la fond avocatul lor a acceptat cota lor de 50% si cuantumul pentru acestia si ca niciunul dintre ei nu a facut apel in tremenul dat dupa hotararea initiala.
    La ce ar trebui sa ma astept in apel? Avocata mea m-a limistit ca se va corecta sau nu incheierea in care caz voi ramane cu hotararea si incheierea sau numai cu hotararea care va ramane definitiva.

  109. Buna ziua,am avut un credit la Zaplo pe care nu am reusit sa il mai platesc,creditul este din data de 21.08.2015,abia acum am primit o executare silita la un debit de 1200 de roni trebuie sa platesc 4629,problema este ca adresa respectiva a ajuns la locul de munca abia in data de 09 07 2019,cand deja erau salariile facute,contabila nici nu apucase sa trimita adresa la firma de avocatura ca mi se va retine din salar si in 15 07.2019 cand mi sa virat salarul m-am trezit ca imi este blocat contul pana la achitarea sumei.

  110. Buna ziua.Va rog frumos, sa ma lamuriti in urmatoarea problema.Sunt proprietarul unui apartament din iunie 2018 de 3 camere din Bucuresti in care nu locuiesc si nu am locuit niciodata pt ca nu l-am mobilat inca, eu locuind in alt oras.Pentru ca eu nu am declarat cate persoane sunt in apartament,fiindca nu am stiut la timp, asociatia m-a trecut ilegal, fara acordul si semnatura mea, fara sa stiu nimic, la avizier figurand cu 4 persoane si cu o suma de 700 lei.Cand l-am sunat pe presedintele asociatiei, mi-a vorbit arogant, spunand ca ei au decis sa declare in fctie de nr de camere, desi nici aici nu e corect pt ca am 3 iar ei au declarat 4 persoane.Eu pot dovedi oricand ca nu am locuit acolo cu facturi si acte consumuri pe minus sau extrem de mici de 1-2 lei iar asociatia poate verifica apometrele, si apartamentul repet este gol.Am trimis cereri, mail-uri la administratie, am sunat nu imi raspund la telefon.

    Vor sa treaca timpul si sa platesc in continuare pt 4 persoane.Mai mult decat atat cand i-am spus presedintelui la telefon sa ii fac cerere scrisa prin care declar 0 persoane conform legii, nu a vrut sa o primeasca,pt ca nu e nevoie si a adaugat costuri de regularizari si alte costuri pt 4 persoane doar ca eu sa platesc. Este legal sa fiu trecuta cu 4 persoane fara acordul meu scris , doar ca asa vor ei? Ce pot sa fac, va rog?Si cum pot anula toate aceste costuri pt ca am cerut o recalculare corecta a costurilor pt 0 persoane si nu vor sa raspunda.Mentionez ca exista persoane la avizier trecute cu 0 persoane.Va multumesc mult.

  111. Buna ziua. Ma intereseaza daca/ce se mai poate face in cazul unei executari silite pe un credit bancar din 2007!Stiu ca este prescris, stiu ca trebuia facuta contestatie in termen de 15 zile de la primirea instiintarii.Acest lucru nu s-a efectuat deoarece la adresa respectiva nu locuieste cel in cauza, ci fiul acestuia din prima casatorie, care nu l-a instiintat.Instiintarea a sosit la adresa respectiva in data de 03.07.2019 si i-a fost doar astazi inmanata, 26.08.2019.Nu s-a semnat la primirea acesteia.Acum sigur i se va pune 1/3 poprire pe salariu. Mentionez ca cel in cauza nu are nimic in proprietate ci il poate gasi doar ca lucreaza…. Este vorba de suma de 15.000 Euro si 5.000 lei cheltuieli de judecata, imprumutul nerambursat in 2007 fiind de 12.000 euro. Va rog sa ne sfatuiti ce sa facem in aceasta situatie, tinand cont de subscriere si de faptul ca nu a depus contestatia in termen. Cu stima, Dana Tohanean

    • Buna seara! Doresc sa deschid o actiune in instanta pentru reincredintare minor. Minorul i-a fost incredintat tatalui anul acesta in iulie, dar este la el din iulie 2017, timp in care nu mi-a permis sa iau niciun fel.de contact cu cel mic. Din pacate, nu am nici program de vizita si as dori sa stiu ce cerere ar fi mai potrivita sa o deschid, cea de reincredintare sau cea de program de vizitare. As dori sa stiu si costul acestei/acestor actiuni. Va multumesc!

  112. Buna ziua. Am fost executata silit in anul 2012 pentru restante la un credit de la OTP Bank, iar in anul 2014 executarea a încetat pentru achitarea debitului, conform procesului verbal intocmit de executor. Ulterior, in septembrie 2018, cand creditorul initial OTP FACTORING ZRT a cesionat creanta catre OTP FACTORING SRL, am fost anuntata ca voi fi executata silit, de un alt executor, pentru acelasi titlu executoriu reprezentat de contractul de credit de la OTP. Din pacate, fiind o femeie in varsta, cu probleme, nu am facut niciun demers. In acest sens, din noiembrie 2018 mi-a fost pusa poprire pe pensie. De curand, am povestit necazul unui vecin care m-a sprijinit si mi-a formulat solicitarile catre executor si catre creditor de a renunta la executare si a-mi returna suma poprita pana in prezent. Raspunsul executorului a fost ca va continua executarea pentru ca asa vrea creditorul, asta dupa ce l-a consultat si pe creditor. Ce sfat aveti pentru mine pentru ca vreau sa le fac si plangere penala pentru inselaciune, pentru ca asta au facut in fata judecătorului. Sunt din Slatina, jud. Olt. Pentru o colaborare cu dvs. m-ar interesa onorariul si conditiile (trebuie sa vin la București pentru discutii etc ?). Multumesc anticipat. Mail-ul pe care astept raspunsul este al vecinului despre care v-am povestit

  113. Stimate d-le maestru,
    Va deranjez cu urmatoarea intrebare: exista o motivare a Curtii Constitutionale a Romaniei,privind completele de 3 judecatori de la nivel I.C.C.J,care au judecat apeluri impotriva sentintelor penale pron. de Curtea de Apel in prima instanta-L 78/2000,sentinte ramase definitive prin respingerea apelului-anul 2007? [ problema neconstituirii
    legale a completelor in cazul mentionat mai sus,ar putea constitui un motiv de sesizare a C.E.D.O?]
    Cu aleasa consideratie

  114. Buna ziua! Am vreo sansa sa dau in judecata ANAF si sa imi recuperez banii pentru urmatorul motiv?
    Desi am fost radiat din Registrul Comertului ca PFA, din 17.05.2010, mi-au fost pretinse creante timp de 10 ani, urmand punerea sechestrului pe casa pe data de 18.07.2019, pentru o suma de cca. 41 701 lei. Precizez ca am platit suma pentru a evita continuarea procedurii de vanzare a casei.
    Sechestrul s-a ridicat dar in continuare se emit decizii de impunere din oficiu si mi se cer declaratii de venit!!! Totul depaseste in opinia mea orice eroare care se putea face!!!
    Si daca da care ar fi costurile unui astfel de proces?

  115. Buna ziua,

    sora mea a divortat august 2019.Trebuie sa primeasca de la fostul sot, pentru cei 2 copii minori pe care ii are in grija o pensie alimentara stabilita de tribunal. Fostul sot nu a mai platit pensia alimentara din feb 2019. S-a mers la executor iar acesta ii retine o suma lunara pe care i-o vireaza surorii lunar (pentru pensia alimentara din anut 2018 pana in feb.2019 cf. primei hotarari). E legal ca el sa nu plateasca in continuare pensia alimentara? El spunand ca i se retin bani…De ce sa mai plateasca si pensia? Iar pentru faptul ca el se razbuna pe ea prin copii nelasandu-i sa vorbeasca cu aceasta la telefon cand copiii sunt la el decat atunci cand vrea el( sunt acum la masa…am uitat tel in masina…tel a fost pe silent…tel nu a mai avut baterie…etc)si o jigneste zilnic prin zeci de mesaje, unde se poate adresa? Va multumesc !
    p.s. A mers la politie de cateva ori…a facut 3..4 plangeri dar degeaba…Mai lasati de la dumneavoastra…La ora asta ati venit?…Astea sunt niste sicanari…etc…Made in Romania.

  116. Bună seara!Vecinul a obtinut autorizatie construire împrejmuire imobil,s-a apucat cu o lună înainte sa-mi distrugă gardul din scândură construit de mine,pe terenul meu.Si-a adus pământ să-si niveleze terenul aflat în pantă, cu nivelul străzii si gardul din scândură nu poate sustine o cantitate imensă de 1,8m înăltime si asa că îl înlocuieste cu zid.Am solicitat si obtinut de la primărie autorizatia de construire însă este mentionată doar denumirea lucrării ,sub care au lăsat 10rânduri libere,în care potrivit notei de pe ultima filă a autorizatiei trebuiau menționate”descrierea concisă a lucrărilor autorizate,precum si alte date extrase din PAC”.Am reformulat cerere pentru eliberare copii după documentele anexe inclusiv certificatul de urbanism si proiect dar au invocat legea drepturilor de autor iar în certificatul de urbanism specifică doar:-în temeiul reglementărilor DU nr…fazaPUG-HCL; -în conformitate cu legea 50/1991; -legea drepturilor de autor. În acest context vecinul distruge gardu mereu sa construiasca iar eu repar mereu.Este cercetat penal pt distrugere si amenintare dar si pentru ultraj ca a sarit la bătaie la politistii veniti la interventie si e sub control judiciar 60zile.Mi-a crăpat casa si prispele de la zguduiala produsă de utilajele grele care amenajează strada pt asfaltare si pe care vecinul le-a chemat si i-au adus pământ,l-au nivelat si tasat. ÎNTREBARE: Este legală autorizatia de construire dacă nu contine nicio informatie despre lucrarea autorizată? Ce elemente de ilegalitate pot invoca pentru a obtine anularea autorizatiei în contencios?precizez faptul ca problema este a părintilor mei într-o comună din judetul Galati.multumesc,astept răspuns!

  117. Un contract de credit din anul 2008 incheiat intre mine si raiffensen a fost cesionat la Kredyt incaso SRL ,practic triplandu-mi suma ajungand la 15000 euro,acum pus in executare silita de catre unexecutor din Botosani ,nefiind instiintat,am primt numai procesul verbal de sechestru ,plus ca la servici am gasit o adresa de executare pentru care totusi mi se retineau bani pentru acel dosar .Am fost intelegator sa platesc pe o perioada lunga sume mai mici ,dar vad ca totul a luat o alta turnura ,fapt pentru care am decis sa va contactez ,fiind cu experienta pe acest gen de procese.Ce trebuie sa fac in continuare ? Trebuie sa depun in 15 zile contestatie la executare si la sechestru la Judecatoria din zona ? Va multumesc!

  118. buna seara
    sunt casatorita de 7 ani,avem un copil minor de 6 ani.Apartamentul este achizitionat inainte de casatorie de sotul meu cu programul prima casa dar ratele le-am platit in toti anii acestia impreuna.As dori sa-mi spuneti daca in urma divortului si al partajului eu voi avea vreun drept asupra imobilului si in cazul in care plec cu copilul ma poat acuza de parasire de domiciliu
    va multumesc

  119. am o poprie instituita de anaf craiova la casa jud.de pensii olt pentru o suma stabilita printr o hot jud.ramasa definitiva in martie2018.Poprirea a fost facuta pe veniturile provenite din pensie la data de 30 oct.2019 si primita de mine pe 04 nov.2019.Sumele din ea nu sunt cele reale ,si mai sunt si alte erori.As vrea sa stiu daca pot face contestatie si daca contestatia suspenda poprirea pana la judecarea definitva a cauzei.Care este onorariu ptr aceasta cauza.

  120. Buna seara , onorariul de succes , in cazul in care persoana care a semnat contractul de asistenta juridica a decedat , este o datorie care trebuie platita de mostenitori?
    Persoana decedata este sotul meu , care a semnat un contract de asistenta juridica in care-i onorariu avocat , care a fost platit , si onorariu de succes a fost platit procentual (10% din suma virata de domnul executor) pana acum .
    Onorariul de succes fiind asa cum scrie in contract “10% din suma executata din titlul executoriu , respectiv 2860 Euro”.
    Suma nu a fost executata , exista un dosar de executare si se vireaza bani lunar in cont de catre domnul executor .
    In urma decesului sotului meu eu am mostenit aceasta creanta ,conform certificatului de mostenitor .
    Precizez faptul ca intre sotul meu si doamna avocat a fost o intelegere ca din ce se incaseaza de la domnul executor lunar , i se vireaza si domniei sale 10% .
    Dupa aproximativ un an si jumatate de la moartea sotului meu, doamna avocat nu a obiectat nimic si acum doreste sa-i virez intreaga suma care o primesc lunar de la executor pana la stingerea datoriei , adica onorariul de succes.
    In cazul in care nu cad la o intelegere cu doamna avocat , se poate pune poprire pe alte bunuri mostenite ?
    Eu bineinteles continui sa virez bani in contul doamnei avocat.
    Multumesc anticipat.

  121. Buna ziua,
    In anul 1973 am construit o rigola pt.ape pluviale,in baza autorizatiei eliberata de primarie, in regie proprie-toate costurile fiind suportate de noi,pe parcela proprie unde initial a fost gardul gradinii si in aliniament cu locuinta vecinului de mai jos,asa cum se prevede in autorizatie(avand in vedere ca locuinta este amplasata intr-o zona cu risc de inundatie si pentru protejarea acesteia de apele pluviale care se scurg de pe strada si mereu ma inunda ).In luna septembrie 2018 am solicitat verbal deplasarea la fata locului a celor de la Urbanism pentru a analiza situatia (locuinta s-a degradat din cauza infiltratiilor de apa si ne pune in pericol si sanatatea) , rigola fiind intr-o stare avansata de degradare iar volumul de apa depaseste capacitatea ei de captare (am platit impozit pe acesti aproximativ 20 m patrati,a deservit comunitatea 46 ani si a fost utilizata si canalizare intrucat vecinii deverseaza scurgerile fecaloid menajere in fata casei care ajung direct in rigola -neputand folosi nici fantana din curte si nici gradina,orice demers in acest sens s-a blocat la primarie).Nu mi s-a dat vreun raspuns ,nu mi s-a cerut un document , dar In luna decembrie 2019 a fost intabulata aceasta rigola si terenul din fata portii (pentru a putea intra cu masina am montat poarta mai in interior fata de nivelul casei ) .Am solicitat in baza Legii 544/2001 un raspuns-daca a fost trecuta in domeniul public si in baza carui document s-a facut acest lucru,mi s-a raspuns ca nu se regaseste in arhiva primariei acea autorizatie si ca la acel nr.este o autorizatie de instrainare teren pe un alt nume,drept urmare a trebuit sa solicit serviciile unei firme de cadastru pentru a afla daca este trecuta in domeniul public .Desigur s-a confirmat acest lucru ,in baza unei hotarari a Consiliului Local s-a trecut in domeniul public- teren neimprejmuit , nu rigola,care ulterior, in luna februarie 2019 a fost intabulat.De atunci ,nu s-a reabilitat nimic,in continuare apa de pe strada ma inunda chiar si in cazul ploilor zgomotoase de vara. Ce anume se poate face?.

  122. Buna seara.

    Domnuleav.drd. Cuculis . Ma numesc Ioan Calin,57 de ani,casatorit,manager security,pina pe data de 16/12/2019 data demisiei, pentru o companie din Aldridge.
    Anul acesta am prezentat si recomandat HR,un grup de sase persoane,pentru a fi angajate.Fiind romani,am “pus o vorba buna” si dupa citeva zile au inceput munca.
    Una dintre aceste persoane, o tinara,20 de ani,educata,modesta,linistita destul de tacuta,a avut nevoie de mai mult ajutor. Proof adresses,cont bancar,inscriere curs limba engleza, la serviciu tebuia sa i se repete de citeva ori si cu mult calm ,toate operatiunile pe care trebuia sa le execute dar intotdeauna ma chema ca sa o ajut ,sa o invat,sa o apar de colegi care ii faceau curte,uneori chiar violenti s.a.m.d.
    Familia mea,chiar si eu personal o consideram o membra a familiei asa cum ii consideram pe fratele si cumnatele ei.
    Din luna Ianuarie 2019 si pina in luna Septembrie intre mine si aceasta persoana nu sa intimplat absolut nimic cu toate ca am fost impreuna la diverse serate party,la mare, vacante , insa din luna Septembrie lucrurile au luat o directie diversa,ea facind primul pas(declaratii,lacrimi s.a.m.d) a fost un schimb de e mail-uri intre noi,pe care eu le-am sters dar ea le-a pastrat.de ce? Nu stiu! Poate ii placea sa le citeasca,reciteasca,sa se mindreasca cu el,nu stiu?!Din septembrie de cind a mai venit un prieten de-al lor din romania ,care a fost si el angajat,au inceput sa se comporte divers.La sfirsitul luni Noiembrie ,acest individ a fost vazut de un agent din departamentul security,cind taia si ascundea patru cutiute din care a sustras produsele.Am cerut agentului sa nu vorbeasca cu nimeni despre aceasta situatie.Cind am avut o reuniune cu colega in cauza si colegul care a sustras respectivele produse,am fost amenintat ca daca nu imi vad de treaba mea, o sa o vad eu.Le-am spus ca nu ma sperie nimic si am raportat managerilor. Drept razbunare ,fratele ei a publicat corespondenta dintre noi pe pagina grupului companiei pentru care lucram ,prietenilor si bineinteles sotiei mele care stia despre aceasta situatie direct de la mine.Intrebarea mea este urmatoarea. Ce actiune legala se poate intenta impotriva persoanei care a publicat,5-6 mail, fara aprobarea mea?Colega poate fi acuzata de amenintare si santaj? Se poate intenta o cauza penala in romania? Se pot cere daune morale,de imagine,de cariera?Va multumesc anticipat!

  123. Buna ziua.Ma numesc Laura, mama mea are un teren agricol pe care se afla o sonda a OMV pe 1226 mp.Terenul il are din anul 2016, dar numai in anul 2019 in luna iunie OMV a venit si a cerut incheierea unui contrat de inchiriere necesar pentru lucrari de inchidere a sondei care spun ei nu este activa. Suma oferita era de 1 leu pe mp.Noi am cerut verbal 3 lei pe mp, ei nu au mai comunicat nimic pana in data de 22.01.2020 cand au sunat ca vin sa incheie contractul.Eu am solicitat verbal suma de 5 lei pe mp spunand ca au trecut mai mult de 6 luni, preturile s-au schimbat, toate bunurile , serviciile , chiriile s-au majorat.In replica mi s-a spus la telefon ca nu mi se va da mai mult de 3 lei si ca in caz ca refuz voi fi data in judecata si voi primi un alt teren, in alta parte.Va rog sa-mi spuneti daca pot sa fiu expropriata avand in vedere ca suma de 6000 de lei ceruta nu mi se pare o suma asa de fantastica de platit pt o firma ca OMV.

  124. Buna ziua detin un teren arabil in suprafata de 4000 mp in intravilan Galbinasi Buzău, ma aflu in Belgia si am vrut să fac vînzarea terenului deoarece am primit suma integrală la care am solicitat primăriei să-mi elibereze un certificat pt înstrăinare și am fost refuzată pe motiv că există un contraçt de arendă încheiat pe 10 ani ,eu in acea perioada eram la munca in Belgia si datele care sunt trecute sunt din buletinul vechi eu in 2018 aveam alt buletin iar semnătura din contractul de arendă nefiind data de mine ,întrucît trebuie sa perfecte actele de vînzare ce ma sfătuiți și dacă procedura de anulare in instanta e de durata solicitînd proba grafologica,mentionez ca a fost dat către o Asociație și este pus la APIA terenul

    • Intamplator sunt doctor in contractele de arenda. In aceasta materie imi pregatesc teza doctorala. Astfel va spun ca acolo discutam despre un fals si el poate fi combatat fie pe calea instantei civile fie prin intermediul unei plangeri penale de anulare a contractelor contrafacute. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011

  125. Buna ziua,

    cu respect doresc sa va adresez o intrebare:

    conform ultimelor modificari ale Codului de Procedura Civila, se poate cere in instanta contesatatia la executare sau anularea ptr.o Hotarare legata de un credit bancar dupa 7 ani.? In aceasta perioada nu am achitat nici o suma,dar anul acesta am fost obligata sa ma angajez in fata Bej ca voi plati lunar o suma din imprumut.Penalitati-dobanda,etc se ridica la 16.000 euro ptr.un imprumut de 22.000 euro.( faimosul Kruk e creditorul)

    Va multumesc

    Va multumesc.

  126. Stimate domnule avocat,as dori sa va adresez o intrebare: pe numele tatalui meu a sosit o scrisoare din partea firmei de recuperare Eos KSI,prin care i se aduce la cunostinta ca ii datoreaza suma de 11K ron,ca urmare a unui credit neachitat la timp catre BCR. Ideea este ca tatal meu (sotul mamei mele,de fapt) a decedat in iulie 2020 si pana la acest moment mama mea nu a facut succesiunea. Mai mult,mama isi aminteste ca acel credit facut in anul 2006 ar fi fost achitat,insa nu are chitante doveditoare. Intrebarea este daca mama mea,care primeste o pensie de urmas de 1400 ron, poate fi executata silit de catre Eos pentru plata sumei pe care am mentionat-o mai sus? Va multumesc din suflet! Cu deosebit respect,Oana V.

  127. Buna ziua! Va rog sa ma îndrumati intr-o problema .Parintii meu au construit o casa in 1960,fara acte.Terenul apartinea unei rude ,am inteles de la mama ca bunicul a cumparat terenul cu chitanta de mana de la aceasta dar nu exista dovezi. În anul 1990 ,fratele tatalui si un var au depus cerere la primarie pt revendicarea terenului in calitate de mostenitor al acestei femei.În cererea depusa se solicita teren arabil,iar primaria si-a dat acordul in acest teren extravilan si intravilan fiind inclusa si casa despre care v-am vorbit. În 1991 sa emis titlul de proprietate pe numele varului si fratelui tatalui meu iar in 2017 s-a facut cadastru si intabulare . Parintii mei in tot acest timp din 1960 aprox au platit impozit pe acest teren de 2700mp .Tata in 1989 a decedat iar mama a platit pe numele ei dupa 1990 nu stiu chiar sigur din ce an impozit.Acum am aflat de la primarie ca a platit impozit de fapt pe 1600 mp in loc de 2700 mp fara ca ea sa stie.Întrbarea mea este mai mama îsi poate recupera casa si terenul ,ea locuieste acolo din 1960 ,trebuie sa mearga in instanta ,ce sanse de castig are ,cam cat ar costa un proces ea are pensie 900ron.Figureza cu roll la primarie).Multumesc!

  128. Buna ziua. Ma numesc Bormac Dan din Bucuresti . La calculul pensiei nu s-a luat in considerare veniturile : primele ocazionale, beneficiul anual, sporul de aeroport (TCR-tehnicitate,complexitate, responsabilitate) precum si alte venituri , cu toate ca acestea au fost impzitate de aeroportul Otopeni unde mi-am desfasurat activitatea 38 de ani.Am facut contestatie in termenul legal, apoi am dat in judecata Casa de Pensii. Raspunsul a fost “veniturile respective nu au avut caracter permanent”. Am facut si apel in termenul legal. Acelasi raspuns. Repet , toate veniturile obtinute de mine de la aeroportul Otopeni au fost impozitate. Va rog cu respect sa-mi transmite-ti daca mai am o vre-o sansa sa mi se faca dreptate. Cu stima Dan Bormac

  129. Raț Ioan M-am pensionat în anul 5 mai 1999 cu legea 3/1977 cu pensie de 596 lei + 108 lei spor vechime .media pe 5 din 10 a fost de 3611 lei baza de calcul a fost făcută până în aprilie 1992 vă rog să îmi spuneți dacă pot beneficia de recorelare conform hotărârii guvernului 171 din martie 1999

  130. Bună ziua,
    Vă rog să mă lămuriți intr-o problemă.
    După ce am divorțat am cumpărat cu credit Prima casă, un apartament. Ulterior divorțului, am o relație care durează de 10 ani. Nu suntem căsătoriți. O parte a creditului am plătit-o înainte și cealaltă parte în timpul acestei relații.
    De asemenea, tot în timpul acestei relații, am cumpărat încă un apartament, tot cu credit imobiliar, pe care îl plătesc și acum. Ambele apartamente sunt pe numele meu.
    În cazul în care ne-am despărți, partenerul meu de viață are vreun drept asupra celor 2 apartamente?
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

  131. Buna seara! Sunt mama a doi copii minori ,pe cea mica o alaptez.sotul meu este singurul intretinator.in ianuarie sotul meu se afla la o pizzerie cu inca 4 prietenii,peste ei au venit 7 baieti cu bate si alte lucruri. De 6 luni este pe control judiciar pe tara.el neavand nici macar o amenda ,desi are contract de munca nu ii da voi sa plece,ba mai mult acum i s-a dat mandat de aducere la tribunal ca ar fi incalcat controlul. Au adus ca proba niste camere de pe strada cand trecea trecerea de pietoni si innaintea lui era martorul (nu are voie sa vb cu el).i sa dat arest preventiv 30 zile si amenda40 mil (din ce am inteles ca ar fi facut de multe ori recurs. Ce trebuie sa fac si daca ma puteti ajuta? Multumesc anticipat!

  132. Buna ziua! Am deschis un proces in potriva preotului din satul meu natal deoarece a ocupat abuziv o parte din terenul din gradina mamei mele! Mama fiind singura , tatăl fiind decedat , a fost agresată de tatăl preotului, mamei i-a fost frica sa acționeze in instanța dar totodata era și in vârsta! Mama a decedat in urnă cu 11 ani! Am fost la primărie și am recăpătat actul de propietar pe pământul ocupat abuziv de preot , dar el sa folosit 28 de ani de acest pământ iar șira mea din sat a plătit impozitul pe pământ! Preotul a tăiat toti dafinii de pe acest pământ o parte din ei fiind ai noștri! Procesul a fost deschis in 2018 iar pe 5 August am primit hotararea in care se arată clasarea dosarului! Nu mi se pare corect ca preotul sa se folosească de acest pământ atâta amar de ani și noi sa plătim impozitul! Menționez ca preotul a tăiat toti copacii de pe acest pământ după ce eu am dobândit actul de propietate! Au trecut 2 zile de când a expirat termenul de recurs! Ma puteți ajuta cumva domnule avocat Cuculis! Mulțumesc mult!

  133. Buna seara,sunt divorțată prin hotărâre judecătorească,am fost și mi-a legalizato că să-mi pot schimba și buletinul dar am o nelămurire in legătură cu certificatul de căsătorie ce trebuie sa fac sau unde trebuie să mă mai duc,vă rog să mă ajutați!!!

  134. Astazi cand va scriu sunt angajat pe perioada nedeterminata la o societate cu peste 800 angajati. Durerea mare este ca salariile sunt restatnte de mai mult timp. Imediat cand un grup pe meserii face putin tangaj – greva imediat li se da bani.
    Mai precis situatia mea este urmatoarea:
    – Din luna noiembrie 2021 eu nu am primit salariu convenit prin C.I.M..
    – Cand am mers la discutii, s-a comunicat ca nu sunt bani, desi stiu din surse interne ca bani sunt
    intrebare:
    – Care este calea legala de recuperare a restantelor salariale
    – Cam cat ar dura aceasta procedura
    – Cam care ar fi costurile inclusiv onorariu de succes

    # Mentionez ca in aceasta situatie suntem peste 10 persoane

    VA MULTUMESC PENTRU ATENTIA ACORDATA

  135. Buna seara am divorțat și am luptat să obțin custodia exclusiva a copilului dar nu am reușit de un an mă rog de fostul soț să îmi de-a procură să pot să îmi iau copilul cu mine in Anglia pentru că aici locuiesc acum momentan eu nu lucrez ,lucrează doar actualul partener pentru că avem împreună un copil și trebuie să stau cu el acasă credeți că pot obține prin instanță sa îmi pot lua copilul.Va mulțumesc anticipat

  136. Bună ziua, este vorba despre nora mea care a fost căsătorită iar fostul soccru a cumpărat o maşină ìn perioada respectivă pe numele fetei dar bineìnțeles pentru el fata sa despărţit şi maşina a rămas la socru iar acum după 10 ani ia venit fetei o sumă exorbitantă de plată de pe urma maşini,amenzi de circulaţie ţin să menţionez cà fata nu deţine carnet,ce poate face dacă merge pe cale legală credeaţi cà va avea câştig de cauză?Và Mulţumesc.

  137. Bună ziua!
    Va rog sa-mi spuneti daca un avocat imputernicit se poate ocupa de o succesiune ,eu nefiind în tara.
    Mulțumesc!

  138. Bună ziua!
    Anul trecut am luat împrumut de la o persoana fizica suma de 25.000 lei, prin contract notarial.
    Fiind intr o situație disperata am semnat contractul pe suma de 73.000 lei, adică diferența fiind camata!
    Am plătit 2 luni 3050 lei, după care am rămas fără loc de munca și nu am mai avut de unde platii.
    Nu m am înțeles cu persoana de la care am împrumutat banii pe o suma mai mica și a dat dosarul spre executarea sumei de 31.000, respectiv perioada mai2022-feb 2023.
    Sotul mai având o poprire de la banca, și oprindu-se jumate din salariu al 2 executor a spus ca nu ne am respectat termenii contractuali iar după ce luna trecuta a oprit 430 lei, acum am primit o somație pt ipoteca imobilului.
    Este normal, asa ceva?

  139. Buna ziua, Mă intereseaza onorariul estimativ al avocatului intr-un proces cu o ,,Asociație de proprietari,, unde presedintele a fost ales ilegal cu nerespectarea legii si unde Acordul de asociere si statutul nu au fost innoite cu ultimele prevederi legale, iar proprietarii din asociatia s-au schimat. Initial acordul de asociere este legalizat in 2004.

  140. Buna ziua!Soțul meu a avut accident cu mașina de serviciu.Asiguratorul nu dorește să plătească toată suma pt daune si,a fost deschis proces împotriva acestuia.Mentionez că soțul și a recunoscut vina prin” amiabila” dar,acum este chemat la proces.Ce trebuie să facă în această situație?(Nu ne permite mi plata unui avocat).Va mulțumesc anticipat!

  141. buna ziua
    intrebarea mea este: pentru recuperarea dreptului de proprietate asupra unui teren, unde se depune atiunea in justitie, la tribunalul din zona in care se afla bunul revendicat sau la ce corespunzator domiciliului solicitantului. multumesc.

  142. Bună ziua,
    O persoana poate avea 2 contracte de munca de 8 ore, la doua societăți diferite? Sau măcar unul de 8 ore și unul de 6 ore?

  143. Buna ziua.
    Sunt angajat la o firma cu contract pe perioada nedeterminata si la aceasta data nu am primit salariul pe lunile iunie, iulie, august , septembrie si octombrie. Cum imi pot recuperare salariul pe aceste luni ?
    Va multumesc.

  144. Buna ziua !
    Am o problema delicata referitoare la o societate comerciala pe care am detinut-o. Am oprit activitatea societatii, urmand ca sa continui activitatea cu o alta societate noua. Cea veche a ramas ca status ca ”fara activitate”. Si la Administratia financiara si la ANAF, firma era fara activitate, fara datorii. Cand am dorit sa accesez contul societatii, detinut la BCR, am constatat ca fusese inchis. Cand am solicitat deschiderea contului, prezentand actele societatii, mi s-a comunicat ca la Registrul Comertului figuram ca firma radiata. Acum sunt in pozitia de a nu-mi putea recupera suma detinuta in BCR, deoarece societatea nu mai exista si banca nu poate reactiva societatea fara acceptul Reg. Com. Am inteles ca se poate face o cerere de reactivare a Codului Unic al societatii, ca sa se poata reactiva contul din banca. Mentionez ca eram asociat unic in aceasta firma. Va multumesc !

  145. Buna ziua,am avut divortul in urma cu 4 ani de zile,părinții lui fiind martori la tribunal,acum m-a dat la tribunal sa ma decada din drepturi faptul ca nu am vrut sa ii semnez o procura,pe care o vrea exclusiva si sa ma decada din drepturi ,am avut si o mașina pe leasing,care a oprit-o el si a făcut un credit de 9500 euro in Germania pe numele meu,,pe care ii plătesc tot eu.El a fost dezinteresat complet de datorii si as dorii sa pun in vedere ,faptul ca el dacă va începe cu alocația de întreținere ,eu nu am avut sa ii dau lunar ,deaorece aici am avut sa plătesc la rate pe un termen.Va mulțumesc,o zi frumoasa.

  146. Buna ziua,

    Am ramas cu un card cadou de la magazinul Collective care s-a inchis intre timp, fara a anunta consumatorul ca vor opri activitatea. Inca au site-ul deschis, insa nu preiau comenzi de anul trecut. Cardul are valabilitate de 1 an de zile si este primit anul trecut pe 4 august. Pe card este mentionat ca nu se poate primi contravaloarea, insa el este inca valabil. ANPC-ul mi-a transmis un raspuns foarte vag, ca nu se poate face nimic, banii nu pot fi restituiti.
    Daca nu se pot recupera banii, pot fi obligati sa-mi trimita produse in respectiva valoare?
    Se mai poate face ceva in acest sens? Cu siguranta exista vreo lege care sa protejeze consumatorul.

    Multumesc frumos,

  147. Bună ziua,domnule avocat,cum pot obține custodia copilului meu de 2 ani și 9 luni ținând cont ca sunt de vreo 7 ani cu sotul dar în continuare abuzează cu șantaj emoțional amenințându-ma ca ma da la politie dar fără vreo dovada concreta sau ceva..nu consum alcool,într-adevăr reacționez mai impulsiv dar ținând cont ca sunt o persoana cu dizabilități nu am cum sa rămân intacta și sa nu reacționez. Cui ma pot adresa sau cum pot proceda? Pot câștiga custodia ținând cont ca e abuziv verbal și amenință că ne vedem la tribunal și nu e de acord cu un divorț amiabil. Ce ma sfătuiți sa fac în situația în care sunt ținând cont ca probabil instanta va tine cont ca chiar dacă am casa și condiții pentru copil nu am servici stabil și îmi e greu sa găsesc momentan,nu am nici cu copilul unde cu cine sa îl las. Ce conditii trebuiesc îndeplinite sau măcar sa câștig custodie comună? Mulțumesc!

  148. Buna ziua,
    va contactez in vederea obtinerii unei opinii avizate in ceea ce priveste un credit in CHF

    Descriu pe scurt situatia, am marea rugaminte daca imi puteti da un sfat!

    Credit luat in 2007 in CHFpentru un apartament in care locuiesc cu copiii. In 2021 am acumulat o datorie de 2300 CHF, Banca nu a fost dispusa la nicio negociere .
    In martie 2021 am introdus actiune in instanta mergand pe Legea 77 pentru reechilibrare credit.
    In decembrie 2022 s-a pronuntat Instanta, astfel: se recalculeaza datoria la un curs mediu – dar de la data introducerii actiunii in instanta. A urmat un apel din partea ambelor parti. S-a respins.
    Hotararea nu s-a redactat pana in martie acest an (2024). Creditul pe aceasta perioada a fost inghetat.
    Pe parcurs de 3 ani s-a acumulat o datorie de 18400 de franci.
    Cu dobanda cu tot, plus datoria anterioara, s-au strans 21000 chf datorie. Banca ne-a somat sa platim acesti 21000 altfel ne executa silit! Ne-au somat sa platim pentru a putea pune ei Hotararea in aplicare.
    Cum acesti bani nu i-am avut, am solicitat reesalonarea datoriei. Banca a respins solicitarea, totodata venind catre noi cu o oferta de discount de 28%, si de conversie in lei, rezultand o rata lunara de aproximativ 3000 lei. Anterior rata era de aproximativ 580 CHF.
    In 2017 am divortat. Fostul sot fiind titularul in contractul de credit iar eu avand calitate de codebitor.
    El a acceptat oferta bancii, a facut o cerere catre Banca de renuntare la Hotarare si de acceptare a ofertei. Eu nu prea am fost de acord cu aceasta! Insa in prima faza eu nu am fost luata in considerare in discutiile din acest nou drum spunandu-mi la banca ca nu voi fi codebitor in continuare.
    Dupa doua saptamani de la discutia in care fostul sot a depus cererea semnata doar de el, Banca mi-a solicitat si mie sa fac cerere la fel ca si titularul contractului si sa semnez pentru calitatea de codebitor. Ba chiar insista sa merg cat mai repede pentru a depune cererea si eu.

    Este corect cum au procedat?
    Mai pot intoarce eu la acest pas totul? Ma puteti ajuta? Ar fi o solutie un nou proces?

    • Buna ziua. Sigur ca poate sa fie o solutie sa mergem pe redeschiderea unui proces sau eventual schimbarea temeiului de drept. Va sunam la numarul de telefon pe care ni l-ati lasat. Cu bine. av. Cuculis 0722298011

  149. am depus la politie de un an de zile pentru fiul meu care m-a batut,mi-a încuiat toate usile,mi-a furat din lemnele pentru foc, a furat un cazan pentru tuică, mi-a furat si instrăinat o caruță.Menționez că am facut acte de întreținmere acestuia împreună cu soțul meu care a decedat în anul 2010. Am fost în audiența la comandatul poliției de care apartin sa întreb de de nu se pun pe rol plîngerile mele penale și mi-a zis ca durează și 5 ani.Ce pot face pentru că fiul meu împreună cu soția îmi fac viata un calvar.

  150. Buna ziua,
    Ambele articole de lege de mai jos se aplica si societatilor comerciale?
    Multumesc

    25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
    26) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora

  151. Buna ziua,
    Va rog sa ma ajutati
    Sotul fiicei mele a parasit domiciliul conjugal de 3 zile
    S a mutat cu o alta femeie si a spus ca va divorta
    Au un copil de 15 ani
    Ce trebuie sa faca fiica mea ?
    Trebuie sa anunte undeva parasirea de domiciliu pana se va deschide procedura de divort?
    Multumesc mult!

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.