Violența în mediul scolar – între perorație și soluție
În curând, odată cu începerea noului an școlar, știrile despre smuciturile colegiale, pumnii camaraderești și intimidările elev-profesor vor năvăli peste discursurile artificiale ale autorităților, înadins croite parcă doar să sfideze realitatea și să irite.
Violența școlară este un fenomen îngrijorător care afectează peste 60% dintre copiii înscriși la școlile de stat din România, aici referindu-ne îndeosebi la violența fizică și verbală, însă fără a neglija alte forme de manifestare (violența psihologică, ofensarea cadrului didactic, comportamente care intră sub incidența legii penale). Violența în școli a devenit în mod oficial un obiectiv politic în urma conștientizării magnitudinii acestei probleme în urma Conferinței Comisiei Europene de la Utrecht (1997).
Totodată, data de 30 ianuarie marchează anual Ziua Internaţională a nonviolenţei în şcoli, statisticile relevând că mai mult de 1 din 3 elevi cu vârste între 13 şi 15 ani, la nivel mondial, sunt brutalizaţi în timpul programului.
Legislația națională urmărește contracararea acestui fenomen prin reafirmarea unor drepturi universale, consfințite de aproape 30 de ani chiar prin Convenția ONU asupra Drepturilor Copilului. Cu titlu de exemplu, enumerăm respectarea imaginii, a demnității și a personalității, tratamentul nediscriminatoriu, dreptul de a învăța într-un mediu care sprijină libertatea de expresie fără încălcarea drepturilor și a libertăților celorlalți participanți, condamnarea comportamentului jignitor, a invectivelor, a limbajului trivial și a altor manifestări ce încalcă normele de moralitate. Firescul ce ar trebui să însoțească aceste drepturi se izbește, însă, de un comportament discreționar nu doar din partea colegilor de școală, ci, adesea, din partea dascălilor.
Astfel, se pot contura următoarele situații:
A) Minorul este supus unei discriminări constante, ceea ce contravine atât dispoziţiilor din Regulamentul intern al școlilor, cât şi principiului echităţii în învăţământul şcolar prevăzut de Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi de art. 7, lit. f) din Statutul Elevului. Acțiunile subsumate acestei conduite sunt:
a) tendința de a sancționa elevul în mod constant, inclusiv cu scăderea notei la purtare;
b) zădărnicirea integrării minorului în colectivitate;
c) favorizarea fățișă a altor elevi, inclusiv în sensul trecerii sub tăcere a unui comportament violent (fizic şi verbal) din partea acestora;
d) influențarea celorlalți dascăli, prin diseminarea de neadevăruri despre conduita minorului;
e) ignorarea impactului psihologic pe care această discriminare negativă îl are asupra celorlalţi copii din colectivitate, care, având discernământul în formare, pot lesne achiesa la antipatia față de elev;
f) inhibarea elevului printr-o atitudine improprie față de rolul pedagogic.
B) Minorul este supus în mod continuu unui comportament tip bullying, profesorii sau conducerea școlii neintervenind pentru a gestiona gândurile automate negative ale copiilor agresori. Senatul a adoptat în decembrie 2018 Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2011, prin prevederea expresă a fenomenului de bullying şi a procedurii ce trebuie urmate în cazul acestui tip de comportament.
Norma are caracter prohibitiv, fiind interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying. Abstenţiunea învățătorului/a dirigintelui/ a profesorului responsabil constând în neraportarea conducerii şcolii a acestor derapaje de comportament ale altor copii în relaţia cu victima, o văduvesc pe aceasta de măsurile efective de combatere a fenomelului (evaluare şi asistenţă psihologică adaptată pe parcursul semestrelor, colaborarea între şcoală, familie şi specialişti pentru diagnosticarea şi reabilitarea agresilor şi a victimei pe parcursul şcolarizării elevului).
C) Sunt nesocotite drepturilor familiei elevului, în calitate de beneficiar secundar al învăţământului preuniversitar, drepturi ce derivă din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin OMENCS 5079/2016 şi din Statutul Elevului, respectiv din Regulamentul intern al fiecărei unități de învățământ.
În faţa întrebării “Se poate face în concret ceva?”, răspunsul pe care îl oferim este unul afirmativ, cu atât mai mult cu cât, într-o decizie de speţă recentă, Curtea de Apel Constanţa a recunoscut şi a dezaprobat fenomenul printr-o hotărâre-pilot.
Astfel, Curtea de Apel Constanța a pronunţat o hotărâre defintitivă în privinţa unui adolescent, elev al unui colegiu din Constanța, pentru comportament de tip bullying, aplicându-i acestuia o măsură educativă neprivativă de libertate, potrivit art. 115 NCP. Acesta urmează a fi supravegheat zilnic, timp de patru luni, de către serviciul de probațiune, iar părinții lui vor plăti daune morale în cuantum de 2000 de euro victimei bătute de fiul lor. Instanţa a hotărât astfel încadrând comportamentul minorului în elementul material al infracţiunii de “lovire sau alte violenţe”, prevăzute de art. 193 alin. (2) NCP, cu aplicarea art. 113 alin. (2) NCP.
Pasivitatea victimei din oricare motiv devine, din păcate, o complicitate morală pentru agresor şi îl poate determina inclusive să adopte comportamente mult mai periculoase.
Credinţa că drepturile consecrate prin lege sunt doar virtuale dăunează societăţii şi individului.
Muşamalizarea acestor fapte deschide drumul unor noi abuzuri, motiv pentru care, dacă vă aflaţi într-una dintre situaţiile descrise mai sus, vă recomandăm să apelaţi cu încredere la serviciile unui avocat specializat care să vă fie aprope în acest demers de combatere a acestui fenomen ameninţător.