Contestatie la executare NCPP
ART. 597 Noul cod de procedura penala 2014 Procedura la instanţa de executare Dispoziţii comune
(1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) După ascultarea concluziilor procurorului şi a părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă.
(5) Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(6) Dispoziţiile alin. (1) – (5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare.
(7) Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
ART. 598 Noul cod de procedura penala 2014 Contestaţia la executare Punerea în executare a hotărârilor
(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ART. 599 Noul cod de procedura penala 2014 Rezolvarea contestaţiei la executare Punerea în executare a hotărârilor
(1) Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597.
(2) În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele şi situaţiile de existenţa cărora depinde soluţionarea contestaţiei, constatarea acestora se face de către instanţa competentă să judece contestaţia.
(3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
(4) După pronunţarea soluţiei definitive ca urmare a admiterii contestaţiei la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
(5) Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Av. Cuculis Adrian 0722298011
Bună ziua.
Cu privire la dosarul nr. xxxxx/3/2013 înregistrat la data de 03.04.2013 la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal având ca obiect obligare emitere act administrativ, […] În ce termen instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la plata timbrării cererii de judecată?
Vă mulţumesc anticipat.