Totul despre diplomele de la Spiru Haret – Emisiune la ziare.com cu Av Cuculis Adrian – Spiru Haret – Fabrica de diplome

 

“Av. Cuculis din cadrul Biroului de avocatura Cuculis si asociatii a declarat pentru ziare.com in cadrul unei emisiuni ca studentii Spiru pot obtine pe viitor daune pentru neeliberarea diplomelor.”

Citeste mai jos totul despre diplomele Spiru cat si modalitati de recunoastere si eliberare ale acestora.

Poate cel mai important lucru la aceasta dezbatere consider ca este rezonanta si impactul atat mediatic dar si individual provocat la nivel national de univ. Spiru Haret. Subiectul este de asemenea de o importanta majora, tinand cont ca prin nerecunoasterea sau neeliberarea diplomelor de licenta, o buna parte din studentii spiru au fost vatamati in interesele proprii fie ca a fost vorba despre o crestere salariala, o ierarhizare sau continuare a studiilor post universitare.

Raspunsul Ministrului  Educaţiei, Ecaterina Andronescu,care a anunţat, marţi, că toate diplomele de la Universitatea “Spiru Haret”, indiferent de programul sau forma de învăţământ urmată, rămân valabile până la clarificarea totală a situaţiei de la instituţia de învăţământ superior vine ca o surpriza pentru toti cei care asteptau un raspuns ferm din partea ministrului si in caz o amanare a situatiei  déjà perpetuate.

Ecaterina Andronescu a precizat, într-o declaraţie de presă, că printr-un act normativ va fi  cu siguranta remediata situaţia individuală a absolvenţilor de la Universitatea “Spiru Haret” care necesită o asa zisa revalidarea a diplomelor. Aceasta revalidare pentru ca taota lumea sa o intelega sis a o perceapa la nivelul si importanta ei, inseamna un nou examen pe care ar trebui s ail sustina acesti absolventi ce nu au nicio vina ca au sustinut un examen de licenta trunchiat.

Toate diplomele obţinute în cadrul prevăzut de lege, respectiv al programelor şi formelor de studii, autorizate sau acreditate, sunt valabile, iar absolvenţii nu vor susţine nicio probă de validare”, a declarat ministrul Educaţiei.

Partea cea mai buna poate, pentru studentii acestei institutii este ca ce care vor sa li se recunoasca studiile si se considera vatamati de catre  Ministerul educatiei, care si-a pus de asemenea antetul pe diplome, dar si ale Universitatii, care a organizat programele de studiu, pot da in judecata USH, dar si Ministerul Educatiei.

De altfel in ultima perioada au aparut tot mai multe grupuri de studenti USH care s-au unit tocmai pentru castigarea drepturilor lor.

Ministerul Educatiei recunoaste diplomele absolventilor inmatriculati in anul I in perioada 2005-2008 insa acesti studenti nu au inca eliberate aceste diplome.
La nivel de interese, studentii au fost prinsi intre cele doua institutii, a ministerului cat si a universitatii.

Cele doua institutii isi paseaza reciproc vina, iar singua solutie pe care o are absolventul este chemarea in judecata.

“USH spune ca, desi Ministerul recunoaste aceste diplome, nu a eliberat tipizatele necesare (…)Ministerul spune ca a trimis aceste tipizate”.

Dupa cum am precizat si mai sus, fiecare si-a propus ca la terminarea facultatii fie sa se angajeze intr-un loc mai bun, fie sa promoveze in scara ierarhica sau sa-si continuie studiile  postuniversitare. Prin acest deficit sa-l numim de diplome, Spiru haret a intervenit impreuna cu ministerul in sfera relatiilor sociale referitoare atat la increderea in institutia de drept a statului dar si cea a invatamantului particular, fiindca, din experienta va spun, ca exista persoane care au fost chiar concediate pe motivul ca au fost crescute in scara ierarhica, postul de unde au plecat s-a desfiintat insa prin nerecunoasterea acestor diplome angajatorii, atat cei din sistemul privat cat si cei din sistemul de stat au aplicat legea dupa ureche.

“Daca exista o oarecare problema la locul de munca, se poate  depune plangere pe de-o parte la Spiru Haret, sai se elibereze diploma, si pe de alta parte la Minister, sa fie recunoscute diploma. (…) Daca nu se  vor recunoaste aceste diplome, pe mai departe dupa ce se parcurge aceasta procedura prealabila se  introduce o cerere de chemare in judecata la instanta competenta , asta fiind  singura sansa a studentilor.

Inainte de a trece mai departe la a analiza ce este de facut in cazul in care un student, care in mod vadit a fost prejudiciat prin faptul neeliberarii si nerecunoasterii diplomei, doresc sa va fac precizarea ca in eventualitatea unui proces intentat celor doua institutii hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila este singura care poate sa tina loc de act valabil atat in fata autoritatilor  sau a oricarei pers. de drept privat sau public.

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept Penal si Comercial

 

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.