Arbitraj Sportiv Avocat Cuculis – Cerere In Arbitraj Sportiv – Avocat Specializat In Drept Sportiv

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne (Elveția) este o instanță arbitrală specializată în soluționarea disputelor din domeniul sportiv. În funcțiune din 1984 și aflat sub tutela unui Consiliu Internațional pentru Arbitraj Sportiv (CIAS), TAS este o instituție independentă care reunește aproximativ 300 de arbitri din 87 de țări, reputați specialiști în arbitraj internațional și drept sportiv.

Începând cu 1 martie 2013 a intrat în vigoare o nouă versiune a Codului de Arbitraj (de aici în continuare, „Codul”) al TAS, care înglobează Statutul și Regulile de Arbitraj ale TAS[1]. Noutățile aduse de această ultimă versiune a Codului se obiectivează, în principal, în sporirea puterilor arbitrilor și ale TAS, precum și în reglementarea mai amănunțită a măsurilor provizorii și/sau asigurătorii ce pot fi luate de TAS. Nu mai puțin, de interes major pentru părțile ce recurg la arbitrajul sportiv de la TAS va fi posibilitatea de a transmite documentația aferentă actelor procedurale prin e-mail, însă, așa cum vom vedea, această posibilitate este supusă respectării unor condiții încă nepublicate de TAS.

Vom începe cu prezentarea modificărilor statutare TAS, pentru a trece apoi în revistă amendamentele aduse Regulilor de Arbitraj.

Modificări statutare TAS

Prima modificare din statut are ca obiect una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească arbitrii agreați pe listele TAS. Într-adevăr, dacă în versiunea din 2012 li se cerea acestora ca, inter alia[2], să aibă studii juridice complete, acum este suficientă o pregătire corespunzătoare din punct de vedere juridic. În lipsa unei definiri exprese a pregătirii juridice corespunzătoare menționate de art. S14, credem că, dacă înainte de 1 martie 2013 era nevoie de o licență în drept pentru a fi arbitru pe listele TAS, după această dată ar fi suficientă, spre exemplu, chiar și acreditarea provenită dintr-un program de master în drept, în măsura în care expertiza dobândită acolo ar fi relevantă pentru soluționarea unor diferende de drept sportiv pe calea arbitrajului. Scopul acestui amendament este acela de a pregăti terenul pentru o eventuală trecere în viitor la liste separate de arbitri specializați în diferite domenii ale dreptului sportiv. În sprijinul acestei idei vine și ultima teză a art. S14, potrivit căreia CIAS poate recurge la arbitri specializați în soluționarea anumitor tipuri de litigii.

Cea de-a doua modificare din statut se regăsește în art. S18, potrivit căruia, în urma numirii lor, arbitrii și mediatorii TAS semnează o declarație prin care se obligă să-și îndeplinească atribuțiile cu totală obiectivitate, independență și imparțialitate. Față de versiunea din 2012 a Codului, se remarcă includerea condiției de eligibilitate a imparțialității. Aceasta se înscrie într-o tendință relativ recentă a arbitrajului internațional modern, care, în scopul prevenirii oricărui posibil conflict de interese care ar putea constitui temei pentru recuzare, își propune să dubleze obișnuitul test al independenței arbitrilor cu acela al imparțialității acestora[3]. Distincția dintre cele două teste este următoarea:  în vreme ce independența arbitrilor se stabilește în funcție de criteriul obiectiv al relațiilor (financiare, comerciale, de rudenie, etc.) care pot exista între aceștia și una dintre părți, imparțialitatea se raportează la criteriul subiectiv al prejudecăților aparente sau reale care pot caracteriza starea de spirit a celui care este chemat să soluționeze conflictul dedus arbitrajului[4]. Firește, acest amendament statutar are ecou în modificarea adusă art. 33 din Regulile de Arbitraj, care prevede că fiecare arbitru trebuie să fie și să rămână imparțial și independent pe toată durata arbitrajului, precum și în art. R34, care acum permite recuzarea arbitrilor dacă împrejurările determină apariția unor bănuieli legitime privind independențași imparțialitatea acestora.

Modificări ale Regulilor de Arbitraj TAS

R31. Notificări și comunicări

În privința hotărârii arbitrale, precum și a măsurilor și a celorlalte decizii luate de către TAS sau de către un complet de arbitri, se prevede în alin. (2) obligația acestora de a le transmite prin curier și/sau prin fax și/sau prin e-mail, dar într-o formă care să permită dovada primirii.

Pe de altă parte, cererea de arbitraj, declarația de apel, precum și orice alte cereri scrise ale părților, fie că sunt printate sau stocate pe un mediu digital, trebuie transmise prin curier către Grefa CAS, în atâtea copii câte părți cu interese contrare și arbitri sunt, plus o copie pentru TAS, sub sancțiunea necontinuării procedurii de către instituția arbitrală. Cu toate acestea, Regulile statuează că este valabilă și transmiterea prin fax a celor de mai sus, din momentul recepționării de către grefa TAS, sub condiția transmiterii și prin curier a documentelor scrise, cu respectarea termenului relevant.

Art. R31 alin. (4) introduce elementul de noutate constând în posibilitatea părților de a comunica actele procedurale menționate mai sus prin e-mail, cu respectarea condițiilor prevăzute de Ghidul TAS privind comunicările electronice. La ora actuală, acest ghid nu a fost însă elaborat și nici nu este preconizată o dată până la care ar putea fi pus la dispoziția publiculu[5].

Nu în ultimul rând, probele propuse pot fi comunicate prin curier, fax sau e-mail, dacă sunt prevăzute într-o listă și identificarea lor este facilă.

R37. Măsuri provizorii și asigurătorii

Spre deosebire de versiunea precedentă a Codului, cea intrată în vigoare din 1.03.2013 nu mai condiționează părțile care urmăresc să obțină din partea TAS măsuri provizorii/asigurătorii de introducere a cererii de arbitraj sau a declarației de apel. Prin urmare, este suficientă epuizarea căilor legale interne, oferite de federația sau organismul sportiv relevant. O astfel de prevedere prezintă un interes major pentru potențialii reclamanți la TAS, de vreme ce, în unele cazuri, necesitatea de a formula mai întâi cererea de arbitraj sau declarația de apel – documente importante prin fixarea limitelor devolutive ale arbitrajului –poate fi o piedică procedurală nejustificată de urgența care, de obicei, determină reclamantul să recurgă la așa-zisele interim measures. Mai mult, acest impediment a determinat părțile, în unele cazuri derulate sub vechea procedură, să sesizeze instanțele de judecată cu soluționarea cererilor de măsuri provizorii și asigurătorii, lucru care contravine filozofiei arbitrajului sportiv de la TAS.

Introducând o astfel de cerere, reclamantul trebuie să plătească și o taxă nereturnabilă în valoare de 1000 CHF, dar care nu se va mai percepe din nou la introducerea cererii de arbitraj sau a declarației de apel. Totodată, eventuala decizie de admitere a măsurilor cerute este desființată de drept dacă reclamantul nu introduce cererea de arbitraj în termen de 10 zile de la depunerea cererii de măsuri provizorii/asigurătorii sau dacă apelantul nu introduce apelul său în interiorul termenului prevăzut de art. R49 (21 de zile de la comunicarea deciziei apelate).

Președintele de Secție sau, după caz, supraarbitrul decide acordarea/respingerea măsurilor cerute, ținând cont de:

• Riscul producerii unor pagube irecuperabile pentru reclamant;
• Șansele reclamantului de a-i fi admise pretențiile pe fond (aparența dreptului său);
• Importanța intereselor reclamantului în raport de cele ale pârâtului.

R40.1 și R50. Numărul arbitrilor

Dacă prin convenția arbitrală părțile nu au specificat dacă preferă ca disputa lor să fie soluționată de un complet format din arbitru unic sau din 3 arbitri, Președintele de Secție va stabili el numărul de arbitri. În decizia sa, el va ține cont de circumstanțele cazului, fiind autorizat să numească un arbitru unic la cererea reclamantului, dacă pârâtul nu plătește avansul său din costurile arbitrajului până la termenul fixat în acest sens. Art. R50 reia aceleași dispoziții în cazul procedurii de constituire a completului de arbitraj în apel. O astfel de modificare este binevenită, de vreme ce sub vechiul Cod reclamanții erau deseori nevoiți să plătească în numele pârâților partea acestora, în lipsa oricărei sancțiuni în ceea ce îi privea.

R46. Hotărârea arbitrală

În noul Cod de Arbitraj al TAS se prevede posibilitatea ca hotărârea să fie validă chiar dacă este semnată numai de către cei doi co-arbitri, în lipsa semnăturii supraarbitrului.

Totodată, completul poate decide comunicarea către părți a dispozitivului hotărârii chiar înainte de comunicarea considerentelor. Înainte de 1 martie 2013, această posibilitate exista numai pentru procedura apelului în fața TAS. Pe cale de consecință, termenul de apel[6] împotriva unei hotărâri din care s-a comunicat numai dispozitivul nu poate curge decât de la comunicarea și a considerentelor. Iar dacă hotărârea face parte dintre acelea care pot fi înlăturate pe calea unui recurs în fața Tribunalului Federa[7], ca instanță de control a arbitrajelor internaționale cu sediul în Elveția –  cum este și cazul celor derulate sub egida TAS – termenul de 30 de zile curge din același moment.

Tot aici se cuvine să menționăm și modificarea adusă art. R63, care prevede acum termenul în care poate fi cerută interpretarea unei hotărâri al cărei dispozitiv este neclar, incomplet, ambiguu sau contradictoriu (în sine sau față de considerente): 45 de zile de la comunicarea hotărârii a cărei interpretare se cere.

R49. Termenul de introducere a Apelului

În lipsa unei prevederi contrare în regulamentele interne ale federațiilor/organismelor naționale, termenul de apel este de 21 de zile de la comunicarea deciziei atacate, sau de la comunicarea considerentelor, în cazul în care hotărârea atacată a fost dată de TAS în primă instanță doar prin comunicarea dispozitivului.

Dacă un apel este vădit tardiv, Președintele de Secție nu va demara arbitrajul, nefiind ținut nici de consultarea părților, și va notifica refuzul său apelantului. De asemenea, dacă o procedură a fost deja inițiată, oricare dintre părți poate cere Președintelui de Secție sau supraarbitrului, dacă a fost deja format completul de arbitri, să înceteze continuarea acesteia în caz de tardivitate a apelului.

R57. Limite devolutive ale apelului și audieri

Elementul de noutate principal constă în discreția acordată completului de arbitri în a refuza probele pe care părțile le-ar fi putut propune sau pe care le-ar fi putut descoperi, cu diligențe rezonabile, în procedura încheiată cu decizia care face obiectul apelului. O astfel de prevedere este problematică din două puncte de vedere.

În primul rând, art. R57 oferă o discreție extrem de mare arbitrilor în a admite sau a respinge probele propuse de părți, ceea ce face să scadă din predictibilitatea procedurii arbitrale și, deci, din atractivitatea acesteia.

În al doilea rând, de cele mai multe ori, apelul în fața TAS este îndreptat împotriva unei decizii a unui organism sportiv național, cum ar fi o federație națională de fotbal. Este dubitabil dacă procedura în fața unui asemenea organism –  având ca obiect, exempli gratia, anularea unei decizii luate de același for în contradictoriu cu reclamantul – se bucură de aceleași garanții de independență și imparțialitate cum sunt cele presupuse de procedura în fața TAS. Prin urmare, în anumite circumstanțe, părțile riscă să fie vitregite de folosirea unor probe care nu le-au fost disponibile, în adevăratul sens al cuvântului, în procedura finalizată cu decizia ce face obiectul apelului.

R65. Apeluri împotriva deciziilor date de federații internaționale în materie disciplinară

Subtitlul capitolului F din Regulament, privind costurile arbitrajului, art. R65 prevede că soluționarea apelurilor în materie disciplinară rămâne gratuită. Cu toate acestea, Președintele Secției de Apel poate impune părților plata unor sume de bani, dacă diferendul are un pronunțat caracter economic sau dacă federația care a emis decizia ce face obiectul apelului nu este semnatară a Acordului privind înființarea CIAS.