Victorie Pe Dosarele Pe Inghetarea Cursului Valutar Dupa Cauza Andriciuc Poate C-186/16 Poate Cel Mai Titrat Dosar Pe Tema Clauzelor Abuzive Si Inghetarea Cursului Valutar-Avocat Cuculis
Probabil cele mai importante intrebari se refera la
a) Vor putea romanii sa inghete mai USOR cursul valutar pe instanta de judecata sau nu?
b)In ce maniera ii ajuta pe cei ce au dosare pe rol, cauza pronunta la CJUE-
Foarte pe scurt si apoi analizam, apreciez ca dosarele pe inghetarea cursului vor puea fi accesate de acum inainte chiar si de catre cei ce au credite in euro/chf/sau orice alta moneda ce a “explodat”, deci DA este un raspuns favorabil venit de la CJUE!
Lipsa de informate valoreaza pentru prima data, aproape castigarea dosarului pentru imprumutat!
De referinta : – Banca trebuie să prezinte împrumutatului posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, se arată în decizia CJUE, pronunţată miercuri în cazul Andriciuc versus Banca Românească, care vizează creditele în franci elveţieni.
CJUE spune ca, desi face parte din obiectul principal al contractului, o clauza de risc valutar, ca cea din litigiul principal, poate fi analizata de instanta nationala sub aspectul caracterului sau abuziv, daca a fost exprimata in mod clar si inteligibil.
“Curtea precizează că instituţiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaţilor informaţii suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză.
Probabil ca mai clar de atat nu se puteau exprima cei de la CJUE! Atata vreme cat vom putea in instanta sa facem dovada ca NU ATI CUNOSCUT ca aceasta moneda va exploda, in aceeasi masura veti putea ingheta cursul valutar!
- Astfel, aceste informaţii trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci şi impactul pe care fluctuaţiile cursului de schimb valutar şi o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străină îl au asupra ratelor împrumutului.
- Astfel, pe de o parte, împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într-o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să şi-l asume în cazul devalorizării monedei în care îşi primeşte veniturile.
C-186/16 Andriciuc-CJUE – Mai pe scurt, este clar ca nu vor putea sa faca dovada informarii, niciodata!
- Pe de altă parte, instituţia bancară trebuie să prezinte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu îşi primeşte veniturile în respectiva monedă.
- În final, Curtea subliniază că în ipoteza în care instituţia bancară nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi, în consecinţă, se poate examina caracterul abuziv al clauzei în litigiu, revine instanţei naţionale sarcina să evalueze, pe de o parte, posibila nerespectare de către bancă a cerinţei de bună-credinţă şi, pe de altă parte, existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între părţile contractului.
- Această evaluare trebuie efectuată în raport cu momentul încheierii contractului în discuţie şi ţinând seama în special de expertiza şi de cunoştinţele băncii în ceea ce priveşte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină.
- În acest sens, Curtea subliniază că o clauză contractuală poate implica un dezechilibru între părţi care să nu se manifeste decât în cursul executării contractului”, se arată în comunicatul de presă al CJUE.
Curtea aminteste ca aceasta cerinta impune verificarea modului in care este explicat mecanismul de functionare a clauzei de schimb valutar (a carei imprecizie sau netransparenta determina lipsa caracterului clar si inteligibil al clauzei, n.n.), precum si relatia acestui mecanism cu alte clauze, astfel incat “consumatorul sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precise si inteligibile, consecintele economice care rezulta in ceea ce il priveste”.
C-186/16 Andriciuc-CJUE – Inghetarea cursului valutar stabilita DOAR de catre instanta nationala- CJUE spune clar ca se poate! –
In analiza pe care o face, instanta nationala trebuie sa se refere si la publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator, in cadrul negocierii unui contract de imprumut.
Curtea insista in legatura cu obligatia de informare, in sensul ca obliga instanta nationala sa verifice daca consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiei sale si care permit acestuia sa evalueze costul total al imprumutului sau.
In acest context, Curtea precizeaza ca institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza.
Aceasta analiza trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului, tinand seama in special de expertiza si de cunostintele bancii in ce priveste posibilele varaitii ale cursului de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina. Curtea subliniaza ca o clauza contractuala poate implica un dezechilibru intre parti care sa nu se manifeste decat in cursul executarii contractului.
Vedeti Hotararea Integrala Aici CAUZA ANDRICIUC C186/16 CURTEA DE JUSTITEI A U.E
Inghetare Cursului valutar dupa Clauza Andriciuc! Vedeti mai jos-