Confiscarea Sumelor Nedeclarate La Vama – Cum Le Recuperam? Cjue Critica Confiscarea Sumelor Nedeclarate Prin Ordonanta C707-17- Regulamentul CE 1889-2005 SI hg 707-2006-Avocat Cuculis

Confiscarea Sumelor Nedeclarate La Vama Nu Vor Mai Putea Fi Confiscate – Cat De Legala Mai Este Procedura Folosita De Statele Membre UE In Conditiile Cauzei C 707/17 A Cjue De A Confisca Sumele Ce Nu Sunt Declarate?

Din nefericire, chiar daca informatia de declarare a sumelor de bani ce intra sau ce ies din U.E si depasesc 10000 de euro este o prezentata la punctele de frontiera, in continuare, statistic vorbind, exista zilnic sute de persoane ce sunt depistate pe tot teritoriul Romaniei incercand sa intre sau sa iasa cu anumite sume de bani ce depasesc pragul valoric de 10000 de euro stabilit de art. 3 REGULAMENTUL (CE) NR. 1889/2005  .

In Romania, aceasta obligatie de declarare se regaseste mai precis in art. 653 al HG 707/2006 ce reglementeaza Codul Vamal al Romaniei.

Art. 653. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei: i) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului, de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută şi/sau în moneda naţională care este egal sau depăşeşte limita stabilită prin regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoţite sau neînsoţite, precum şi în colete.

Atentie – Numerarul nedeclarat în scris care depăşeşte limita stabilită de regulament se confiscă.

De fapt textul de mai sus este o transpunere a Regulamentul CE 1889/2005 art. 3

(1)   Orice persoană fizică ce intră sau iese din Comunitate și transportă numerar în valoare de 10 000 EUR sau mai mult declară această sumă autorităților competente din statul membru prin care intră sau iese din Comunitate, în conformitate cu prezentul regulament. Obligația de declarare nu este îndeplinită în cazul în care informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete.

Analizand de esenta aceasta chestiune, observam ca legislatia europeana nu face nicio referire, precum legislatia Romana(ce este o transpunere a legislatiei europene), cu privire la confiscarea sumelor de bani nedeclarate, ori acest lucru presupune o contradictie intre cele doua legi sau mai bine spus, o eronata si abuziva transpunere in legislatia din Romania a acestei prevederi ce la baza nu avea in vedere si confiscarea sumelor nedeclarate.

Astfel, existand situatii multiple de retinere a sumelor de bani nedeclarate si fiind vorba despre o disproportionalitate intre fapta de nedeclarare si pedeapsa stabilita, Cjue a dat o noua interpretare prin ordonanta din cauza C707/17 prin care se opune unei reglementări naționale care sancționează încălcarea obligației declarative prevăzută de art. 3 cu măsura confiscării sumei nedeclarate în beneficiul statului, mai pe scurt, simpla nedeclarare a sumelor de bani nu poate atrage si rechizitia acelor sume.

Practica Cjue de a critica masura statelor membre si astfel si a Romaniei de a rechizitiona sumele de bani nedeclarate la frontiera a fost constanta de a sanctiona acele state ce aveau o asemenea dispozitie.

In trecut in Cauza C 255/14 Chmielewski vs. Nemzeti privind interpretarea articolului 65 din TFUE și a articolul 9 din Regulamentul indicat mai sus, CJUE a stabilit ca : Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a sancționa o încălcare a obligației de declarare prevăzute la articolul 3 din acest regulament, impune plata unei amenzi administrative al cărei cuantum echivalează cu 60% din suma în numerar nedeclarată, atunci când această sumă este mai mare de 50.000 de euro.

De fapt si fara a se incuraja o asemenea practica de nedeclarare a sumelor de bani la intrarea sau iesirea din UE, Cjue sanctioneaza si limiteaza puterile administrative ale statelor membre prin care simplele nedecarari ale sumelor de bani duc la confiscarea lor.

Masura este una benefica si poate fi pusa in aplicare si fara confiscarea sumelor de bani, prin simpla crestere a amenzii contraventionale, fara a exista o dupa pedepsire a aceleeasi fapte.

Avand in vedere ca pronuntarea data de catre CJUE este opozabila tuturor statelor membre, cei care sunt intr-o asemenea situatie vor putea sa foloseasca pronuntarea data in vederea anularii proceselor verbale de contraventie cu privire la confiscarea sumelor de bani, astfel putandu-si recupera sumele confiscate definitiv si nu temporar asa cum ar fi fost normal, in scopul identificarii surselor de provenienta.

av.drd. Cuculis A.

avocat@indrumari-juridice.eu

Aveti o problema juridica de drept vamal ? Completati formularul de mai jos!

Confiscarea Sumelor Nedeclarate La Vama – Cum Le Recuperam? Cjue Critica Confiscarea Sumelor Nedeclarate Prin Ordonanta C707-17- Regulamentul CE 1889-2005 SI hg 707-2006-Avocat Cuculis was last modified: August 1st, 2018 by Avocat Cuculis Adrian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.