Cum infiintez Un Pfa in 2016 – Ce Taxe Platesc La Un Pfa in 2016,Acte Pfa
Regimul fiscal aplicabil persoanelor fizice autorizate (PFA) a fost modificat considerabil de la începutul anului, odată cu intrarea în vigoare a noului sistem fiscal. Totuşi, PFA rămâne una dintre formele de organizare cele mai întâlnite din România, în condiţiile în care înfiinţarea acesteia presupune costuri mai reduse, iar procedura înmatriculării nu este una tocmai complicată. În cele ce urmează vă prezentăm paşii ce trebuie urmaţi pentru a înfiinţa o PFA, dar şi taxele pe care trebuie să le achitaţi anul acesta, în conformitate cu prevederile din prezent.
Primii paşi pentru înmatricularea unei PFA
În conformitate cu normele în vigoare, persoanele fizice autorizate au obligaţia să soliciteînregistrarea în registrul comertului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.
La fel ca şi în cazul înmatriculării altor entităţi, fie ele cu sau fără personalitate juridică, prima etapă în procedura de înfiinţare a unei PFA o reprezintă rezervarea denumirii, prin depunerea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul în raza căruia solicitantul îşi stabileşte sediul profesional a cererii de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă, în original, şi achitarea taxei de registru la casierie, taxă care în prezent este de 72 de lei, fiind formată din: taxa de registru (45 de lei) şi un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin – prevăzute de Legea nr. 85/2014 (27 de lei).
Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), firma unui profesionist, persoană fizică autorizată, se compune din numele acestuia scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia, la care se adaugă sintagma „persoană fizică autorizată” sau PFA.
În ceea ce priveşte formularul utilizat pentru rezervarea denumirii, acesta poate fi obţinut de la Registrul Comerţului sau poate fi descărcat de pe site-ul instituţiei. Odată ridicată dovada rezervării denumirii, aceasta este valabilă timp de trei luni. În cazul în care procedura de înmatriculare a entităţii nu este finalizată în acest interval de timp, documentul îşi pierde valabilitatea, astfel încât solicitantul trebuie să ceară o nouă rezervare de denumire şi să achite taxele aferente.
Mai departe, persoanele care doresc să înfiinţeze o PFA trebuie să dovedească faptul cădeţin un sediu social. Astfel, documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social pot fi: extrasul de carte funciară, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de donaţie în formă autentică sau certificatul de moştenitor, în cazul persoanelor care aleg să folosească drept sediu social un imobil pe care îl au în proprietate, sau contractul de închiriere, contractul de subînchiriere sau cel de comodat pentru spaţiile închiriate.
Potrivit ONRC, pentru sediul profesional al PFA, actul care atestă dreptul de folosinţă trebuie prezentat în original sau copie legalizată.
Important! În cazul în care sediul social al asociaţiei este stabilit într-un bloc de locuinţe, este nevoie şi de aprobarea vecinilor cu pereţi comuni şi a asociaţiei de locatari, prin care aceştia îşi dau acordul ca spaţiul respectiv să fie transformat într-un spaţiu cu destinaţie de sediul social.
Ce acte trebuie să cuprindă dosarul de înregistrare?
Pe lângă cererea de înregistrare,dosarul pentru constituirea unei PFA, care se depune la oficiul registrului comerţului în raza căruia persoana fizică autorizată îşi stabileşte sediul profesional, la ghişeu, prin corespondenţă sau prin biroul de asistenţă şi reprezentare din cadrul primăriilor, va mai cuprinde următoarele documente:
- dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei, despre care am vorbit anterior – original;
- cartea de identitate sau paşaportul titularului PFA, în copie conformă cu originalul;
- anexa 1 privind înregistrarea fiscală –
- documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru – original sau copie legalizată, aşa cum am precizat anterior;
- dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă
- specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate – original. Acesta se depune la oficiul registrului comerţului (ORC) odată cu cererea de înregistrare şi poate fi dat în faţa notarului public, în formă legalizată, ori în faţa directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnătura.
- după caz: – precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declaraţie etc.); – documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectaţiune (declaraţie pe proprie răspundere).
- documentele care atestă pregătirea profesională sau documentele care atestăexperienţa profesională, în copie.
Aşadar, pentru desfăşurarea anumitor activităţi, prevăzute expres în legislaţia autohtonă, persoanele în cauză trebuie trebuie să demonstreze, cu documente relevante,calificarea pe care o au în domeniul în care urmează să desfăşoare activităţi.
În plus, potrivit legii, PFA are obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de PFA, pe baza declaraţiei pe propria răspundere (un model găsiţi în fişierul ataşat acestui articol) şi a certificatului de căsătorie. Practic, soţul/soţia unei PFA poate îndeplini fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare.
În ceea ce priveşte patrimoniul de afectaţiune, acesta reprezintă, potrivit OUG nr. 44/2008, totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor PFA afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
Practic, PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare cu întreg patrimoniul său.
În ceea ce priveşte costurile de înfiinţare, acestea sunt mai mici decât în cazul înmatriculării, spre exemplu, a unei societăţi cu răspundere limitată. Mai exact, conform informaţiilor de pe site-ul ONRC, titularul PFA trebuie să achite 144 de lei la casieriile Oficiului, dintre care 90 de lei reprezintă taxa de registru, iar 54 de lei un procent aplicat taxei de registru.
Cât despre soluționarea dosarului, această atribuţie revine în competența directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal care poate dispune administrarea și a altor acte doveditoare decât cele enumerate.
Dacă dosarul este complet şi cuprinde toate documentele solicitate, Oficiul Registrului Comerţului eliberează, de obicei, actele privind înmatricularea noii entităţi în termen detrei zile de la depunere.
Ce taxe şi contribuţii sociale plătesc în 2016 persoanele fizice autorizate?
Persoanele fizice autorizate trebuie sa plătească pentru veniturile pe care le realizează un impozit de 16%. Potrivit reglementărilor în vigoare, totalul veniturilor încasate reprezintă venitul brut. Din acestea se scad cheltuielile deductibile, determinând venitul net. Impozitul pe venit se calculează aplicând 16% la venitul net.
Impozitul pe venit se plăteşte trimestrial, în baza unei decizii de impunere calculată pe baza veniturilor obținute în anul anterior sau pe baza veniturilor estimate în declarația 220 pentru firmele înființate în anul curent.
Pe lângă impozitul de 16%, contribuabilii care realizează venituri din activități independente mai datorează obligatoriu la stat și contribuții sociale pentru veniturile realizate: contribuția de asigurări sociale – CAS – și contribuția de asigurări sociale de sănătate – CASS –.
În ceea ce priveşte cota CAS pe care PFA o datorează la sistemul de pensii, aceasta se aplică din 2016 asupra venitului net obţinut, şi nu la o bază de calcul aleasă de contribuabil, aşa cum s-a întâmplat până la finalul anului 2015.
Totuși, acest venit nu poate fi mai mic de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nici mai mare de echivalentul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cum în 2016, câștigul salarial mediu brut este de 2.681 lei, baza de calcul pentru CAS nu poate fi mai mică de 938,35 lei.
Totodată, este important să precizăm că, în conformitate cu actualele prevederi, PFA poateopta între aplicarea cotei individuale de 10,5% sau a cotei integrale de 26,3%, opțiune care odată exercitată nu poate fi anulată în cursul anului respectiv, ci doar din anul următor.
Contribuția la pensii se plătește trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, în fiecare trimestru se plătește anticipat suma 10,5% aplicată la 35% din valoarea salariului mediu brut, adică suma de 98 de lei. Regularizarea plății de CAS se face după ce PFA-ul depune declarația 200 privind venitul realizat în anul anterior.
De altfel, din 2016, PFA-urile datorează obligatoriu cota individuală CAS de 10,5% calculată la venitul net obținut, indiferent dacă sunt concomitent salariate. Fac excepție PFA-urile care au realizat în anul anterior venituri sub valoarea de 35% din salariul mediu brut , adică sub suma de 938 de lei/lună.
De asemenea, prin intermediului formularului 600, ele pot alege să plătească cota integrală de 26,3% a contribuției la pensii, care conține și contribuția angajatorului, de 15,8%, asigurând practic un stagiu complet de cotizare pentru pensie.
În ceea ce priveşte cea de-a doua contribuţie pe care persoanele fizice autorizate trebuie să o plătească, şi anume contribuţia de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5%, baza de calcul diferă în funcție de modul de impunere a PFA – în sistem real sau pe baza normei de venit.
Astfel, pentru impunerea în sistem real baza de calcul este reprezentată de venitul net anual realizat exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale (diferența dintre totalul veniturilor încasate și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale).
În cazul impozitării la norma de venit baza de calcul este valoarea anuală a normei de venit, raportată la cele 12 luni ale anului, ce nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară (care din 1 mai 2016 este de1250 de lei), dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția.
Plata contribuțiilor la sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului, curegularizarea sumelor datorate anual. Astfel, în baza declarației de venit estimat (Formular 220) sau a declarației de venit realizat (Formular 200), organul fiscal emite decizia de impunere pentru plăți anticipate în care stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat și termenele de plată.
avocat@indrumari-juridice.eu