PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La Capitolul IV, după Secţiunea a 2-a se introduce o nouă secţiune, Secţiunea 2 1 , care cuprinde art. 491 şi 492 , cu următorul cuprins: „SECŢIUNEA 21 Informaţii şi drepturi ce trebuie incluse în contractele de credit în moneda străină Art. 491 . – (1) Pentru creditele acordate în franci elveţieni, creditorii sunt obligaţi să efectueze conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu amendă contravenţională conform art. 86 alin. (2) şi cu sancţiuni contravenţionale complementare conform art. 88 alin. (1) lit. c) şi art. 89 alin. (1) lit. b). (2) Conversia se va realiza prin act adiţional acceptat de consumator. Este interzisă introducerea în actele adiţionale de conversie a altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele 2 adiţionale a oricăror alte prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule de drept. (3) În cazul în care împrumutatul a contractat un împrumut pentru achiziţionarea unui imobil, teren, construcţie, reabilitare, consolidare, extindere, în actul adiţional încheiat cu ocazia conversiei, creditul va fi încadrat corespunzător ca şi «imobiliar», «ipotecar», indiferent cum a fost denumit/vândut/raportat iniţial produsul bancar în franci elveţieni. (4) Dispoziţiile alin. (1) – (3) se aplică şi în cazul în care contractele de credit au fost externalizate de către instituţia de credit sau de către instituţia financiară nebancară. Art. 492 . – (1) Cursul de schimb la care se efectuează conversia este cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data încheierii contractului/convenţiei de credit în franci elveţieni. (2) Instituţia de credit sau instituţia de credit nebancară comunică în termen de 30 de zile actul adiţional şi noul plan de rambursare întocmit pentru numărul de luni rămase din perioada de rambursare, care vor fi înmânate împrumutatului cel mai târziu la următoarea scadenţă. (3) Conversia se realizează prin act adiţional la contractul de credit, la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei-credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.” 2. La Capitolul V, Secţiunea a 3-a – „Rambursarea anticipată”, după alineatul (2) al articolului 66 se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins: „(3) Consumatorul are dreptul să ramburseze anticipat creditul în moneda prevăzută la art. 491 alin. (1). (4) Instituţia de credit va efectua, la momentul solicitării conversiei creditelor, fără costuri şi comisioane suplimentare, o simulare privind graficul de plăţi, atât în moneda contractului, cât şi în moneda de conversie.” Art. II. – (1) Prin excepţie de la art. 2 lit. j) şi art. 95, prevederile art. 491 , 492 şi ale art. 66 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 3 nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta lege, se aplică şi contractelor de credit în franci elveţieni privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile, contractelor de credit ce implică un drept legat de un bun imobil aflate în curs de derulare. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale convenite cu instituţiile de credit sau instituţiile financiare nebancare, fără a implica costuri sau garanţii suplimentare din partea consumatorilor. (3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi contractelor de credit care au fost externalizate/vândute/cesionate, precum şi în cazul contractelor încheiate cu consumatori care au fost supuşi executării silite, indiferent de titularul creanţei, de stadiul ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului, caz în care consumatorul se poate adresa instanţei în vederea recalculării debitului conform art. 492 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare. (4) La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină, la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi. Sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elveţieni (în lei sau euro conform ofertei băncii) până la data încheierii noului act adiţional pentru conversia efectuată se calculează conform contractului de credit şi ultimului plan de rambursare emis în franci elveţieni şi se achită creditorului în tranşă unică la data semnării actului adiţional de conversie sau la cererea împrumutatului se vor adăuga la ultimul sold al creditului exprimat în franci elveţieni după care se va efectua conversia în lei. ART. III. – De prevederile prezentei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Art. IV. – Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. 4 Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI FLORIN IORDACHE CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, Nr.