Afla Aici Cum Te Poti Apara De Executarea Silita In Noul Format Al Legii – Oug 52/2016 Modificari Majore Asupra Recuperatorilor  Astfel Consumatorii vor trebui atenționați că pot contesta datoriile – Avocat Cuculis

Textul Integral Al Ordonantei De URGENTA – AICI

Recuperatorii de creanțe vor fi obligați de data aceasta prin lege să atenționeze debitorii, că sunt îndreptățiți să conteste atât existența datoriei, cât și cuantumul acesteia.

Contestația  asupra datoriei va putea fi transmisă în  30 de zile de la primirea notificării. Conform OUG nr. 52/2016, în această perioadă, precum și până la momentul comunicării răspunsului, recuperatorilor de creante le va fi interzis să deruleze activități pentru recuperarea datoriilor.

Ce se intampla daca totusi recuperatorii nu vor respecta legea?

Vor risca o amendă cuprinsă între 10.000 și 80.000 de lei. La fel, dacă va fi vorba de un credit pentru un bun imobil, amenda va fi între 20.000 și 100.000 de lei.

Nu uitati, de modificarile importante pe partea de executare silita!

Debitorii vor avea dreptul sa solicite printr-o noua metoda suspendarea executarii silite! Cererea de vanzare la piata libera a imobilului.

av. Cuculis

 

Oug 52/2016 Ordonanta Pentru Contractele De Credit Pentru Bunuri Imobiliare – Adio Recuperatori Creante