Restituirea Taxei De Poluare In 5 Ani,Este Ilegala Si In Contradictie Cu Normele Europene – Aflati Ce Puteti Face Pentru Recuperarea Taxei De Poluare, Fara Sa Asteptati 5 Ani – Avocat Cuculis
Intr-o decizie de speta, foarte importanta pentru Romania fiindca de 9 ani de zile am platit fie taxa de poluare, fie taxa derivata din codul fiscal sau taxa de prima inmatriculare sau de data recenta timbru de mediu, CJUE in dosarul C200/14 A stabilit ca dreptul european se opune total ca statul Roman, sa restituie intr-un termen de 5 ani de zile, o taxa pe care CJUE a declarat-o ca nefiind compatibila cu dispozitiile europene –
Ce spune Curtea De Justitie ?
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
Principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziții care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr‑o hotărâre a Curții sau a cărui incompatibilitate cu acest drept rezultă dintr‑o astfel de hotărâre unor condiții care privesc în mod specific acest impozit și care sunt mai puțin favorabile decât cele care s‑ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări, respectarea acestui principiu trebuind să fie verificată în speță de instanța de trimitere.
Principiul echivalenței trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern. Instanței de trimitere îi revine sarcina să efectueze verificările necesare pentru a garanta respectarea acestui principiu în ceea ce privește reglementarea aplicabilă litigiului aflat pe rolul său.
Principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătorești executorii precum sistemul în discuție în litigiul principal, care prevede o eșalonare pe cinci ani a rambursării acestor taxe și care condiționează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justițiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autoritățile publice să își îndeplinească obligațiile dacă acestea nu și le îndeplinesc de bunăvoie. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă o reglementare precum cea care ar fi aplicabilă în cauza principală în lipsa unui astfel de sistem de rambursare îndeplinește cerințele principiului efectivității.
Prin urmare, desi s-a adoptat norma legala in Romania, prin care cei ce platisera taxa de poluare sau taxa de prima inmatriculare, sa-si poata incasa aceste taxe fara sa mai cheme statul in judecata, insa intr-un interval de 5 ani de zile, aceasta normal dupa cum prezinta curtea , este ilegala.
Insa, atata vreme cat avem o decizie CJUE insa nu avem si legislatie nationala, singura varianta concreta de recuperare a taxei este prin instanta de judecata, ce va face aplicarea prioritara a dispozitiilor comunitare si astfel , in loc sa asteptati 5 ani de zile, o veti recupera pe loc.
Pana cand legislativul nu va modifica legislatia in vigoare si cu privire la timbrul de mediu, actuala taxa de mediu, platita si ea la randul ei in mod ilegal se poate recupera in instanta
Practic toti cei care au platit o taxa din 2007 si pana in 2016 pot recupera taxa prin formularea unei cereri de chemare in judecata, asta daca nu vor sa astepte 5 ani pentru banii pe care i-au plati dintr-o singura prestatie.