Urmarirea penala efectuata de procuror, Vezi cazul Varujan Vosganian! Blocarea urmaririi penale! Avocat drept penal Bucuresti.Ce reprezinta avizul negativ al camerei din care face parte un deputat sau senator?

Urmărire penală, prima fază a procesului penal, avind ca obiect strîn-gerea probelor cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată (art. 200, C.p.p.).

U.p. este o fază obiectiv necesară pentru desfăşurarea procesului penal, reflectind cerinţa ca statul, prin organele sale specializate, să intervină ori de cîte ori s-a încălcat legea penală. Cazurile în care u.p. lipseşte din desfăşurarea procesului penal, realizîndu-se procese penale de formă atipică (fără u.p.), reprezintă situaţii legale de excepţie. Potrivit legii de procedură în vigoare, procesul are formă atipică numai în cazul infracţiunilor care se urmăresc la plîngerea prealabilă şi pentru care legea obligă la înfăptuirea unei proceduri de împăciuire în faţa comisiei de judecată (art. 279, lit. a, C.p.p.). Cu, privire la infracţiunile de lovire sati alte violenţe (art. 180, C.p.), vătămare corporală din culpă (art. 184, alin. 1, C.p.), ameninţare (art. 193, C.p.), abandon de familie (art. 305, C.p.), nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 307, C.p.) şi tulburarea folosinţei locuinţei (art. 320, C.p.) nu se desfăşoară u.p., în locul acesteia substituindu-se procedura de împăciuire în faţa comisiei de judecată, după care partea vătămată poate sesiza, în anumite condiţii, instanţa de judecată. U.p. se efectuează de procurori şi de organele de cercetare penală (art. 201 c.p.p.). Indiferent de organul care desfăşoară activitatea procesuală, conţinutul acesteia este identic iar formele procesuale nu sînt diferenţiate. U.p. se conduce după reguli şi principii organizatorice şi procesuale specifice. De pildă, în timp ce judecătorii sînt aleşi şi sînt independenţi supunîndu-se numai legii, organele care desfăşoară activitatea de u.p. sînt de regulă numite, cu excepţia procurorilor şefi de judeţ, procurorului şef al municipiului Bucureşti şi procurorului general. De asemenea, organele de urmărire penală trebuie să respecte în rezolvarea cauzei judiciare şi dispoziţiile organelor superioare. La fel, spre deosebire de judecată, care este o activitate orală, publică şi contradictorie, u.p. se realizează în formă scrisă, cu respectarea secretului acestor acte procesuale şi a formelor nepublice, iar contradictorialitatea apare doar în limitele unor elemente sau aspecte mult mai reduse.

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept Penal si Comercial

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.