Discută cu un avocat

Drepturile Suspectului Si Drepturile Inculpatului In Procesul Penal

Cuculis
Avocat Cuculis Adrian Cuculis și Asociații
August 25, 2019

DREPTURILE SUSPECTULUI ȘI INCULPATULUI ÎN TIMPUL AUDIERII

La începutul fiecărei audieri a suspectului/inculpatului, organul judiciar adresează o serie de întrebări pentru identificarea acestuia: nume, prenume, stare civilă, data și locul nașterii, CNP, cetățenie, numele părinților, urmând ca pe baza informațiilor furnizate să se individualizeze persoana audiată.

În funcție de aprecierea organului judiciar, aceste întrebări se pot repeta pe parcursul audierii sau în cadrul unor audieri ulterioare.

Organul abilitat de cercetare penală are obligația de a-i comunica suspectului/inculpatului drepturile și obligațiile sale în scris, unul dintre principalele drepturi fiind acela de a nu da nicio declarație.

După ce este îndeplinită această procedură, suspectul/inculpatul este lăsat să declare ceea ce dorește cu privire la situația de fapt, putând chiar să consulte însemnările pe care le deține, urmând ca organul de cercetare penală să-i adreseze întrebările necesare pentru a clarifica situația de fapt.

La audiere poate să ia parte avocatul suspectului/inculpatului, cu care acesta din urmă se poate consulta, putând chiar să intervină în eventualitatea în care se încercă un abuz din partea organelor de cercetare penală.

În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declaraţia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.

Foarte important este faptul că audierea se face cu respectarea demnității umane, fără abuzuri din partea organelor abilitate, sau intimidări, iar prezența unui avocat este foarte importantă pentru a preîntâmpina astfel de situații.

Av.Drd. Cuculis Adrian

2 Comments
Oprescu Cristina

Am probleme cu cei de la kruk pentru ca ei nu au înțeles că cineva a folosit acte false

Avocat Cuculis Adrian (Autor)

Aici poate ca discutam si despre depunerea unei plangeri penale impotriva Kruk.

Lasă un comentariu și un avocat răspunde (completați cu nume, email și telefon)

Adresa ta de email și telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sunați-ne

Disponibili între orele 9:00 și 18:00, de luni până vineri.

Scrieți-ne pe WhatsApp

În afara orelor de program, pentru urgențe și alte solicitări, folosiți WhatsApp la numărul de mai jos.

Timp mediu de răspuns: 1 zi lucrătoare