Compensarea Obligatiilor De Intretinere – Compensarea pe cale judiciară a obligațiilor de întreținere datorate de părinți copiilor minori
Obligația de întreținere constă în prestația care se datorează de către soț celuilalt soț, de către o persoană ascendenților și descendenților acestora, fraților și surorilor, precum și altor persoane prevăzute de lege. Aceasta subzistă și în cazul în care este incidentă adopția, precum și în cazul foștilor soți.
În cazul în care a intervenit divorțul soților, independent de faptul că autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinți sau doar de către unul dintre părinți, părintele la care minorul nu locuiește va trebui să contribuie la cele necesare traiului minorului și, după caz, la cheltuielile pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
Astfel, în cazul în care părintele nu îsi îndeplinește obligațiile legale de bunăvoie, instanța va dispune obligarea acestuia la executarea obligației prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani, respectiv până la ¼ din venitul lunar net pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii și ½ pentru 3 sau mai mulți copii.
Prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 12 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema posibilității compensației judiciare a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuiesc) împreună cu el.
Compensația judiciară este o modalitate de stingere a obligațiilor care constă în aceea că datoriile reciproce se constată stinse de către instanță dacă acestea sunt certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, dacă au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură, până la concurența celei mai mici dintre ele.
Astfel, în situația în care instanța stabilește în urma divorțului locuințele minorilor separatra, astfel fiecare părinte datorțnd pensie de întreținere pentru minorul care nu locuiește cu acesta, s-a pus problema dacă instanța poate sau nu să dispună compensația judiciară.
Practica instanțelor judecătorești a fost neunitară, opinia majoritară susținând posibilitatea operării compensației judiciare a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuiesc) împreună cu el, opinia minoritară mergând pe interpretarea ce susținea că în această ipoteză nu este posibilă compensarea judiciară a obligațiilor de întreținere, întrucât ambii părinți datorează întreținere copiilor lor, potrivit art. 516 din Codul civil.
Instanța Supremă a decis că fiecare dintre părinți trebuie să contribuie în mod egal, atât proporțional cu mijloacele sale, cât mai ales cu nevoile concrete ale persoanei față de care se prestează întreținerea (conform art. 529 din Codul civil), fiecare instanță fiind datoare să realizeze un echilibru, astfel încât, respectându-se principiul egalității de drepturi, fiecare părinte trebuind a contribui, în ansamblu, proporțional cu mijloacele sale, iar fiecare dintre copii trebuind a primi o întreținere proporțională cu nevoile sale.
Necesitatea creării acestui echilibru rezidă tocmai în a nu exista situații defavorabile, în care unul dintre copii ar avea condiții mai bune de trai deoarece se află în grija unui părinte cu venituri mai mari sau, dimpotrivă, contribuția unuia dintre părinți să fie mai împovărătoare decât a celuilalt din cauza unor venituri mai mici ale sale ori a unor nevoi mai mari ale copilului care locuiește cu el.
Așadar, soluția compensației judiciare este urmarea evidentă a respectării principiului interesului superior al minorului, dar și a egalității de drepturi între copiii minori cărora le este datorată pensie de întreținere de la aceiași părinți.
Astfel, Compensarea Obligatiilor De Intretinere apare ca o consecinta normala la realitatea sotilor despartiti.
Av.Drd. Cuculis Adrian
Buna ziua! Eu și soțul meu suntem căsătoriți si avem domiciliul stabil in Germania. Avem o fetița și un băiețel de 2 ani (gemeni) si urmează sa divorțăm. Ambii ne dorim un divorț civilizat la notar, cunoscând bine implicațiile lucrurilor pe care urmează sa ne punem de acord și sa le semnam. Menționez ca tatăl este unul iubitor si isi dorește in mod explicit sa cresca și el copiii. Strategia este aceea de a opta pentru custodie comuna fizica, in așa fel încât copiii sa beneficieze cât mai mult de prezenta amândurora in viețile lor. Am înțeles ideea generală din spatele acestei custodii, însă nu și toate implicațiile din spatele ei.
Ce am înțeles?
1. Ca ambii vom fi părinți custodieni pentru AMBII copiii
2. Ca ambii vom fi părinți rezidenți pentru AMBII copiii
3. Copiii vor avea practic doua locuințe (intenționăm ca fiecare părinte sa ii țină o săptămâna pe amândoi copiii, urmând ca săptămâna următoare sa inversam rolurile)
4. Vom face tot posibilul sa avem locuințele apropiate
5. Vom adopta compensarea pensiei de întreținere. La acest capitol am foarte multe întrebări. Nici unul nu plătește pensie alimentara celuilalt, cu toate acestea se urmărește echilibrarea situației financiare. Întrebarea mea este cum? Nu inteleg PRACTIC cum se face acest lucru. Va rog sa ma ajutați la acest capitol.
6. In ciuda programului stabilit, ramanem flexibili la dorințele copiilor, astfel încât mama spre exemplu poate găzdui copiii o perioada mai lunga decât o săptămâna, dacă aceasta este dorinta copiilor. Ce se întâmpla in cazul acesta cu costurile de întreținere?
7. Ce se întâmpla dacă la un moment dat copiii nu mai răspund pozitiv la acest tranzit între cele doua locuințe și vor sa fie statornici unei locuințe. Ce se întâmpla cu drepturile părintelui unde copiii nu vor sa stea sau vor sa stea mai rar? Și ce se întâmpla cu costurile de întreținere ale părintelui care găzduiește copiii pe perioade considerabil mai lungi?
8. Ce se întâmpla atunci când unul din părinți intra intr-o relație cu altcineva și copiii nu se mai simt in largul lor sa petreacă la fel de mult timp cu parintele in cauza? Se poate solicita modificarea tipului de custodie din custodie comuna fizica in custodie comuna legală? Se poate retrage părintelui aflat intr-o noua relație (fie ea de căsătorie sau nu) custodia comuna a copiilor in favoarea unei custodii unice pt parintele “liber”?
Va mulțumesc anticipat pentru toate sfaturile și îndrumările legale!
Buna ziua, am primit mesajul dvs. va rog sa ne contactati la 0722298011 Cu bine, av. drd. Cuculis.
Bună ziua,ma aflu într-o situație complicata și as avea nevoie de sfatul unui avocat.
Eu și soțul meu nu suntem căsătoriți legal ,deoarece el nu a vrut,având benefici bănești in Franța acolo unde locuiește toată familia lui; ne-am despărțit după 4 ani de concubinaj și nu vrea să-și asume contribuția la creșterea băiețelului nostru în vârstă de 3 ani…Menționez ca este o persoana publica iar veniturile lui sunt foarte mari,dar acestea nu sunt declarate
Buna ziua. Daca nu vrea sa-si asume, il obligam in instanta. Chiar daca nu sunteti casatoriti, tot trebuie sa plateasca pensia de intretinere. Cu bine. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua,fratele meu are 2 copii minori si nu se ocupa ca parinte. Nui antretine chiar daca castiga bine are probleme cu (pacanele)si vine acasa farà bani ce pot face cui trebuie sa ma adresez?