Achizitie Publica Castigata Pentru Clientul Delta Termo Construct 1999 Srl
O Achizitie Publica De Peste 3.000.000 Lei Castigata De Societatea Participant Reprezentata De SCA Cuculis&Asociatii Prin Respingerea Contestatiei Depuse De Catre Un Alt Participant La CNSC
Contestatie Achizitie Publica pentru toate deciziile CNSC emise ilegal – Ca in multe dintre procedurile de achiziții, cu toate că operatorul economic cu cea mai bună ofertă s-a conformat tuturor solicitărilor de clarificări și a fost declarat câștigător CNSC, în calea de atac administrativ-jurisdicțională, a hotărât să admită contestația și să oblige Autoritatea la o nouă analiză a documentației acestuia.
Cum se contesta o asemenea decizie a CNSC de modificare a rezultatelor de fapt valabile? vedei mai jos
Nu de puține ori, o astfel de soluție conduce la
eliminarea ofertantei câștigătoare, iar Autoritatea decide imediat, fără o analiză suplimentară efectivă, declararea următorului operator economic câștigător, în raport de punctajul obținut în analiza ofertelor.
Prin anularea Deciziei nr. 2507/18.09.2018, calea procedura fiind aceea de Contestatie Achizitie Publica , pronunțate de către Consiliul
Național de Soluționare a Contestațiilor (denumit în continuare „CNSC”) am solicitat respingerea contestației în tot ca neîntemeiată și menținerea raportului procedurii cu nr. de înregistrare 28.663/23.08.2018, urmând să constate instanta că oferta subscrisei este conformă și acceptabilă, îndeplinește toate condițiile din caietul de sarcini, în conformitate cu Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, modificată și este câștigătoarea anunțului de participare, în mod legal.
Decizia CNSC a fost una cât se poate de părtinitoare, întrucât nu se motivează nicicum. Soluția dată privește doar problema depunerii fișelor tehnice, iar Consiliul nu a mai analizat și problema diferențelor de costuri, care oricum ar fi fost cu mult sub pragul de 1%, fiind modificări minore ale ofertei, acceptabile.
Solutia Instantei – Definitiva
|
Față de principiul proporționalității, subscrisa s-a conformat întocmai
cerințelor din documentația de atribuire, precum și tuturor solicitărilor de
clarificări pe care Autoritatea a înțeles să le formuleze subscrisei.
Uneori membrii completului de soluționare a contestației fac aprecieri
formale, nesusținute juridic, menționând crearea unui avantaj unui operator
economic în detrimentul celorlalte ofertante, fără a motiva aceste rețineri. În astfel de situații, specialiștii trebuie să se aibă în vedere dacă au fost sau nu respectate principiile ce guvernează procedurile de achiziții publice, impuse prin Directivele europene și prin jurisprudența CJUE.
Societatea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 SRL, reprezentată convențional de S.C.P.A. Cuculis & Asociatii, prin avocat partener Penciu Mădălin-Adrian, a reușit să obțină semnarea contractului cadru, având tăria de a contestat Decizia CNSC în fața Curții de Apel, cu toate presiunile primite din partea comunității locale ce dorea atribuirea cât mai rapidă a contractului.
Istoricul societății este unul exemplar, cu enorm de multe proceduri de achiziții publice perfect respectate.
Trebuie înțeles că, deși Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
reprezintă o procedură juridică importantă, calea de atac împotriva soluțiilor
nefavorabile, asimilată recursului (din procedura civilă), este plângerea împotriva Deciziei. Totodată, reținem că instanța de judecată, reprezentată de Curțile de Apel naționale, dacă va admite plângerea, va reține soluționarea contestației pentru toate motivele invocate în fața CNSC, aceasta fiind o cale devolutivă de atac.
Așadar, soluționarea nefavorabilă, de către CNSC, a unei contestații împotriva
activităților sau hotărârilor autorităților contractante este atacabilă și nu de puține ori soluțiile pot fi schimbate, întrucât Deciziile CNSC nu cuprind motivări efective în drept și uneori nici în fapt.
Av.Drd. Cuculis
avocat@indrumari-juridice.eu
BRD, dupa ce a incalcat normele GDRP, prin faptul ca a trimis corespondenta si extrasele bancare in locul adresei specificate in contract, la adresa de domiciliu, unde corespondenta mea este furata de interlopi. BRD are relatii stranse cu interlopii din Brasov, de foarte multi ani. Prin urmare, s-a facut o “judecata”, FARA CA EU SA FIU CITATA, in care mi se solicitat ca taxa de timbru EXACT RESTUL DE SALARIU CU CARE AS FI RAMAS DUPA POPRIRE, a carei decizie am primit-o in plic desfacut, evident, la adresa de domiciliu. DECIZIA ESTE NULA, in aceste conditii.
Pe numele executorului folosit de BRD este formulata o Plangere Penala la Sectia Militara a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti, de aderare la grup infractional organizat militarizat.
As avea nevoie de sprijinul Dvs. pentru obtinerea de daune morale de la BRD, reprezentat prin CEO Bloch Francois, pe care l-am informat in mai multe randuri, atat in romaneste, cat si in franceza, despre incalcarea normelor de respectare a confidentialitatii, FARA SA IA VREO MASURA.
Buna ziua, puteti sa ne sunati la 0722298011