Conventia Arbitrala – Clauza De Arbitraj In Contractele Comerciale

        Clauza de arbitraj si/sau conventia arbitrala, fac ca litgiile sa nu mai fie solutionate in mod conventional in fata instantelor de judecata ci din contra in cadrul Curtii de Arbitraj. Simpla clauza arbitrala sau din contra o veritabila   conventie arbitrala, va pot scapa de drumuri pe la instantele de judecata.

Conventia arbitrala, blocheaza de fapt posibilitatea initierii unui litigiu in instanta conventionala sau daca el este initiat, il blocheaza spre a fi judecat.

  Conventia arbitrală este reglementată în Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă şi reprezintă un acord de voinţe prin care se supune un litigiu viitor sau prezent între ele, judecăţii unui tribunal arbitral permanent sau temporar, excluzând astfel competenţa instanţelor judecătoreşti.

         Codul de procedură civilă defineşte arbitrajul în art. 541 ca fiind o jurisdicţie alternativă cu caracter privat.

Curtea de arbitraj de alftel este competenta.

Conform celui de-al doilea alineat al aceluiaşi articol, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli  de procedură care derogă de la dreptul comun, însă cu condiţia ca aceste reguli să nu încalce ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii.

           Arbitrajul poate fi instituţionalizat sau ocazionat (constituit ad-hoc). Clauza De Arbitraj poate constitui o masura de salvgardare contractului comercial. Obiectul acestuia este prevăzut în alin. (1) al art. 542 Codul de procedură civilă: ,,Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului  litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.”

           Importanţa convenţiei de arbitraj reiese din art. 544 alin. (1), Cod de procedură civilă, conform căruia ,,arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiate conform dispoziţiilor titlului II din prezenta carte”.

Astfel, prin convenţia arbitrală, părţile pot stabili, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventualele proceduri prealabile de soluţionare a litigiului, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, precum şi alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În stabilirea acestor reguli, părţile trebuie să ţină cont de ordinea publică şi bunele moravuri, precum şi de dispoziţiile imperative ale legii.

Astfel, convenţia arbitrală este una dintre condiţiile necesare pentru a se putea recurge la arbitraj.

          Conform art. 549, convenţia de arbitraj poate îmbrăca atât forma unei clauze compromisorii, care se înscrie într-un contract principal sau se stabileşte într-o convenţie separată, la care face trimitere contractul principal, cât şi forma unui act, denumit compromis.

De asemenea, existenţa unei convenţii de arbitraj poate  rezulta şi din  înţelegerea facută sub formă scrisă în faţa tribunalului arbitral de către părţi.

1. Clauza compromisorie.

        Conform art. 550 alin. (1) Codul de procedură civilă, ,,prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de  numire a arbitrilor.”

Teza finală a acestui alineat prevede că în cazul arbitrajului instituţionalizat este suficient ca părţile să se refere la instituţia sau la regulile de procedură  ale instituţiei care organizează arbitrajul.

       Clauza compromisorie se inserează în contract  şi are ca obiect doar litigiile viitoare, insa ea poate fi adăugată chiar ulterior încheierii contractului, cu condiţia să facă referire la acesta.

•    Compromisul.

       Conform art. 551 alin. (1) Cod de procedură civilă, ,,prin compromis părţile convin ca un litigiu intervenit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului”. Se observă ca, spre deosebire de clauza compromisorie, în cazul compromisului, litigul trebuie să fie deja născut.

        Şi în cazul compromisului, trebuie să existe numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora în cazul arbitrajului ad-hoc.

Privitor la arbitrajul instituţionalizat, dacă părţile nu au ales arbitrii şi nici nu au stabilit modalitatea de desemnare, aceasra se va face potrivit regulilor de procedură ale instituţiei arbitrale respective.

• Raportul dintre clauza compromisorie şi contractul în care a fost inserată

      Art. 550 alin (2) Cod de procedură civilă instiuie o oarecare autonomie a clauzei compromisorii faţă de contractul în care este inserată: ,,Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă”.

Astfel, clauza nu urmează tot timpul soarta contractului principal, cum este regula, ci se bucură de o independenţă faţă de acesta.

Datorită acestei autonomii, arbitrii desemnaţi prin intermediul clauzei compromisorii pot, de exemplu, să desfiinţeze contractul, fără a-şi desfiinţa propria competenţă, în cazul rezoluţiunii sau rezilierii contractului.

Exista insa anumite cauze de nevalabilitate a contractului principal care atrag şi nevalabilitatea clauzei compromisorii,  ca de ex. nulitatea pentru vicierea consimţământului la încheierea contracului principal.

          Conform art. 548 alin. (1) Cod de procedură civilă, convenţia arbitrală trebuie să se incheie în scris, sub sancţiunea nulităţii.

Clauza De Arbitraj este inclusa de asemenea in contractul semnat intre parti.

În legislaţia romană se consideră îndeplinită condiţia şi atunci când recurgerea la arbitraj a fost convenită prin schimb de corespondenţă sau de acte procedurale.

           Desigur, atunci când convenţia arbitrală este în legătură cu un litigiu care priveşte transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, convenţia trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub sancţiunea nulităţii.

Cititi si despre:

Arbitrul de Urgenta.

           Indiferent de forma pe care o îmbracă, convenţia de arbitraj produce aceleaşi efecte.

Acestea se produc doar între părţi, conform principiului relativităţii efectelor contractului, prevăzut în art. 1280 C. civ. Între părţi se constituie obligaţia reciprocă de a se supune arbitrajului pe care l-au acceptat, iar efectele sunt:

1.  excluderea competenţei instanţelor de drept comun.
2.  învestirea arbitrilor

       Conform art. 554 alin.(1) C. proc. Civilă, dacă instanţa judecătorească este sesizată cu o cauză cu privire la care există o convenţie arbitrală/Clauza De Arbitraj , ea se va putea declara necompetentă  doar dacă părţile sau măcar una dintre ele solicita acest lucru, invocând convenţia de arbitraj.

          Alin. (2) al aceluiaşi articol cuprinde situaţiile în care instanţa va reţine spre soluţionare procesul:

1. pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;
2. convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
3. tribnalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj;

        De asemenea, Codul de procedură civilă prevede faptul că orice conflict de competenţă pornit între tribunalul arbitral şi o instanţă judecătorească va fi soluţionat de instanţa judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict.

Av.Drd. Cuculis Adrian