Cum Se Contesta O Amenda CNA-Consiliul National Audiovizual -Contraventie

Modalitățile legale de atacare a unei amenzi aplicate televiziunilor de către CNA

          Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, acesta cunoscând o bogată reglementare legislativă atât la nivel național în cadrul Constituției, cât și la nivel european.

Contesta O Amenda CNA
Contesta O Amenda CNA

          Drept urmare, informarea corespunzătoare a opiniei publice este o obligație fundamentală a jurnaliștilor, fiind corelativă dreptului la informare al cetățenilor, ce au și dreptul de a solicita ca informațiile transmise să fie în concordanță cu realitatea și opiniile să fie unele oneste, fără să se exercite presiuni din partea autorităților publice sau a particularilor.

          Legea fundamentală prevede în mod expres dreptul cetățenilor de a fi informați cu privire la aspectele de interes public.

          Conform Legii nr. 544/2001, prin informațiile de interes public se înțeleg datele ce țin de modalitatea de funcționare a unei autorității sau a unei instituții publice, indiferent de modalitatea de transmitere a informației.

          Noțiunea de interes public nu are o reglementare limitativă, putând cuprinde, în funcție de situația socio-politică și interesul general al societății, și informații cu privire la un reprezentant al unui partid politic care nu-și îndeplinește obligațiile conform legii, la un eveniment major, prcum și aspecte care țin de importante modificări legislative.

          Totuși, dreptul la informare exercitat de către jurnaliști nu este un drept absolut, cunoscând o îngrădire în situația în care se încearcă un abuz sau o informare necorespunzătoare a publicului.

          Conform art. 88 din Legea nr. 504/2002 privind audovizualul, CNA este autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării, controlului îndeplinirii obligațiilor și sancționarea posturilor de televiziune și nu numai, în situația în care a avut loc o încălcare a dispozițiilor legale în materia audiovizualului.

          Exercitarea activității de control se poate face din oficiu, la cererea unei autorități publice, în urma plângerilor emise de către persoanele fizice sau juridice afectate în mod direct, sau ca urmare a plângerilor depuse de către organizațiile neguvernamentale.

          În urma unei analize concrete, se pot aplica următoarele sancțiuni, în funcție de gravitatea acuzației: somația publică de intrare în legalitate, ameda care poate ajunge până la 200.000 RON, retragerea licenței de funcționare

          Sancțiunea care se aplică cel mai des este aceea a amenzii, anual fiind aplicate de către CNA zeci de amenzi posturilor de televiziune și de radio.

          Deciziile de sacționare se pot ataca de către persoanele interesate în termen de 15 zile de la comunicare la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel, cu mențiunea că termenul de 15 zile nu suspendă de drept sancțiunile aplicate.

          Hotărârile Curții de Apel se pot ataca cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca hotărârea acesteia să fie irevocabilă și definitivă.

          Actele emise și neatacate în termenul legal menționat supra, constituie de drept titlu executoriu.


Av. Drd. Cuculis A.

avocat@indrumari-juridice.eu

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.