Executare silita. Cum putem scapa de executarea silita si ce reprezinta clauzele abuzive din contracte. Un interviu realizat cu av. Cuculis.
In cazul in care va aflati deja in executare silita, trebuie sa stiti faptul ca puteti sa desfiintati executarea daca vorbim despre un contract de credit cu banca.
Daca in cadrul contractului de credit sunt inserate clauze abuzive puteti desfiinta executarea silita.
Ce trebuie sa stiim despre executarea silita in principal?
Executarea silita nu poate sa inceapa decat in baza unui titlu executoriu!
De aici incepe o discutie larga pe marginea acestui subiect-
Abuzurile pot fi numeroase.
Contractul de credit este prin efectul legii titlu executoriu.
Impedimentul punerii in executare este acela ca una dintre cele 3 conditii, respectiv – exgibilitatea, certitudinea si lichiditatea nu este indeplinita si aici ne referim strict la certitudine.
In ideea in care contractul dvs. este plin de clauze abuzive, prin efectul acestui contract, am platit sume cu titlu de dobanda excesive.
Nu uitati ca si onorariul executorului poate fi redus. De cele mai multe ori acesta este abuziv.
Grav este cand deja executorul a trecut la executarea silita imobiliara.
Asta inseamna ca executorul urmeaza sa patrunda in casa dvs.
Desigur ca puteti sa-l opriti pe calea contestatiei la executare si sa-l determinati sa respecte insa doar hotararea judecatoreasca.
Sunt mai multe firme de recuperare a creantelor care opereaza pe teritoriul Romaniei.
De regula, multe dintre ele au sediul in alte tari si actioneaza in Romania prin intermediul alor societati precum Kruk ROMANIA, APS , RAOBON etc.
In rimul rand se pune problema ca acest lucru este ilegal si astfel daca recuperatorii au mandatari alte persoane juridice, executarea este nula.
AV CUCULIS 0722298011
tags: caut executor , executare silita cuculis, incuviintare executare silita, interviu cuculis, somatie imobiliara, somatie mobiliara, totul despre executare |Avocat – Instanta – Raspunsuri juridice
Sunteti executat silit? Click AICI Pentru A Va Apara Pe Calea Contestatiei La Executare.
Vreti sa trimiteti solicitarea direct la un avocat specializat in executare silita?
Completati formularul de mai jos
Am contractat in in 28-11 2007 un credit ipotecar pe 30 ani in valoare de 39000CHF,la BANCPOST.Ca urmare a denominarii rata lunara m-i s-a dublat,astfel ca nu mai pot plati aceasta rata. Se pare ca in contract exista si o serie de clauze abuzive,printre care COMISIONUL DE ADMINISTRARE.Am intarziere la plata ratei cca.30zile.In ce mod pot rezolva aceasta situatie,fara sa fiu executat silit de catre banca
Buna ziua stimate domn. Din cate avem informatia dvs. ati aderat prin formularul completat la grupul colectiv iar un coleg avocat urmeaza sa va contacteze in acest sens. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Domnule avocat am nev de dumneavoastră dar dati.mi o ora cand va pot suna pentru ca nu sunt in tara va Multumesc mult…,
Buna ziua.Programul nostru este de la 9 la 17 iar in afara acestor ore se lucreaza doar administrativ. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună ziua..vă rog să mă ajutați si pe mine..i 2016 am făcut un abonament cosmote acum telekom nu am putut să achit decât câteva facturi..acum am primit o citati de la kruk..am sunat la kruk si mi sa spus că daca nu am posibilitatea să plătesc imi va înainta dosarul către un executor judecătoresc. Eu nu am nici un venit..traiesc din pensia soțului..nu am nimic pe numele meu…cum pot rezolva această situație?
Tise poate pune sechestru pe bunul care nu ești titular mie mi-a pus sechestru pe bunurile lui mama și ale băncilor
Am două executări silite pt un abonament Vodafone și un credit IFN. Cei de la Vodafone au cerut Băncii de la care încasez salariul, poprire pe jumătate din acesta. Cei de la IFN au început să mă amenințe că dau în judecată angajatorul unde lucrez, pe motiv că nu le-a virat 1/3 din salariu. Angajatorul îmi depune în cont toate drepturile salariale.Acum trei zile am depus în contul executorului care mă amenință , o sumă de bani, urmând să depun în fiecare lună până la stingerea datoriei. Întrebare: este legal sa de-a angajatorul in judecată în condițiile în care am inceput să plătească?
Am sunat la dvs acum si nu raspunde nimeni
Nu pot sa îi opresc să mai retragă din salariu
Am executare silita asupra mașinilor altfel voi primi plângere penala și nu știu ce sa fac
Buna ziua.ma numesc Radu Mihaela.ma aflu in executare silita.sunt garant ipotecar.cu 2 terenuri.la o linie de credit luata de o societate la Banc post in 2008.firma fostului sot.pe el nu l intereseaza.firma nu a mai plătit creditul.si in 2009 au început să mă execute.firma este radiată din 2015.pe un teren am construit o casa autorizata.din 2012 mi au scos la licitație terenurile.acum s au schimbat executorii.am inteles ca a cumparat Banca Transilvania.Bancpostul.la terenul cu construcția. Nu a mai scos la licitație 4 ani.acum cu schimbarea asta.m am trezit cu licitatie si pentru casa.cu o sumă stabilită de un evaluatori trimis de banca.acum 3 ani.intrebare se poate sa ma execute pe construcție. Dacă eu am girat doar cu terenul.ce fac?com unicarea de licitatie am primito la inceputul luni.fara data de sosire.pentru septembrie3.va rog ajutati ma
Buna ziua, speta este interesanta prin mai multe puncte. putem discuta de o posibila perimare, putem discuta despre o nulitate absoluta a executarii si altele. Oricum trebuiesc vazute actele de executare silita. Cu stima, av. drd. Cuculis 072229011
Am făcut în împrumut la hora credit de 500 lei din motive personale nu am putut platii la zi din motive personale de sănătate
Buna ziua,,am o situație mai complicata,,am fost executată silita,din cauza neplatei la banca, apartamentul a costat 23000 euro,,am plătit 7000,euro,,iar imobilul sa vândut cu 19000,euro,,iar acum mi-a venit propire pe salariu de la banca cu inca 15000 euro datorie,nu mi se pare normal sa plătesc 15000 euro fara rost,și bineînțeles că nu mai am nici apartamentul,va rog frumos îndrumați mă undeva
Bună seara. Am poprire pe salariu din anul 2022 luna 10. Mi se oprește 1050 lei lunar. Si totusi tot mi sa pus sechestru pe mașini în data de 30.06.2023. Ce pot face? Cu stima și respect.
Sechestrul auto se poate contesta. Putem formula o contestatie la executarea silita. Cu bine. av. dr. Cuculis 0722298011
Buna ziua …Am si eu o problema…Lucrez de 6 luni la o firma de paza iar astazi mi sa facut oprire de 600 ron deoarece mi sa spun ca apar cu o datorie din 2007 de care eu nu cunosc nimic in valoare de 10.000 ….La anaf figurez fara nici o datorie…ce pot face in acest caz ? Va multumesc anticipat!
Trebuie sa vedem actele de executare silita. Cu bine. av. dr. Cuculis 0722298011
Sumă pe care o datorăm este de 1000 lei executorul mă pus poprire pe salariu de 3000 ieste legal
Buna ziua. Am Contractat in urma cu vreo 8 ani un credit de nevoi personale de la Piraeus Bank si unul de la BRD. Dupa un an de zile,m-am gasit in situatia de a nu mai putea plati ratele. Bineinteles ca cele doua credite au fost preluate de cei de la Kruq. Am primit o groaza de instiintari de la ei si la un moment dat am semnat o intelegere prin care ma obligam sa achit o anumita suma lunar,pe care nu am mai putut-o plati. De mai mult de un an primesc notificari de la un birou executor judecatoresc prin care sunt anuntata ca voi fi executata silit. Chiar azi am primit o instiintare prin care mi se spune sa ma prezint la Primarie pentru a-mi declara bunurile. Ce inseamna asta? Ce mi se poate intampla ,de indata ce nu am nici un fel de bun pe numele meu si nici nu lucrez? Ce e de facut,pentru ca traiesc intr-un stress continuu?
Acestei intrebari i s-a dat raspuns de catre un coleg avocat. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua domnule avocat am nevoie urgente de dumneavoastra trebuie sa imi da ti o ora eu ñu sunt in tara ….multumesc
Buna ziua. In legatura cu solicitarea dvs. va comunicam faptul ca de luni pana vineri programul este de la 9 la 17. Cu stima av Cuculis 0722298011
Bună, ziua! Sunt Todirica Vasile Cornel. Am luat un credit de nevoi personale de la ABN in 2006 pe 10 ani după 6 luni am rămas fără muncă și am fost executat silit neavând nici-o proprietate deoarece locuiam cu părinții nu au luat nimic. Eu între timp am găsit de lucru doar la negru cat să pun pâine pe masă iar după o perioadă am reușit să mă angajez însă banca ABN din Constanta sa desființat și nu am știut unde să plăteasc. După 3ani m-am găsit o firmă de recuperări care de la 400 lei cât i-mi opreau acum 7ani in ultimii 2 ani opresc aproape 800lei lunar.Am salariu de 3000lei brut pe hârtie însă sunt platit cu 13 lei pe oră . Sunt fierar betonist iar în cei șapte ani au mai fost întreruperi de plata timp de câte două luni deoarece am mai schimbat locul de muncă pentru că firma la care lucram nu mai avea lucrari iar nemuncind nu luam bani.acum Am făcut necroză la picior și sunt operat am proteză la picior iar executorul mi-a spus că până în prezent am achitat doar cheltuielile de judecată. Ce să fac nu dispun de mai multi bani am trimis pe wattap dovezi că am fost operat operat .Nu mi-a spus de ce din atâția bani am de platit ,6000 plus dobândă de 81% inca7ani. Doresc un răspuns ,o îndrumare. Mulțumesc!
Buna ziua, este clar ca dobanzile au ajuns sa faca acest debit asa de mare.
Am primit ic cum ca incepe executarea siliya si eu nu am nimic pe numele meu … ce se poate intampla ?
Buna seara.
Am un credit de nevoi personale la BRD si nu am mai putut sa imi achit ratele. Am primit acasa mai multe scrisori, in care spune ca voi fi executat silit, ca am fost dat in judecata, mentionez ca nu am absolut nimic pe numele meu. In scrisoare scrie ca poate face oprire pe bunuri si casa de la tara a bunicii mele. Nu este pe numele meu. Eu nu sunt in tara, sunt plecat in strainatate. Poate face oprire le casa sau bunurile parintilor daca nu este pe numele meu??? Ce patesc daca ma intorc in tara cu masina personala, anglia?? Pot venii si de asemenea daca pot iesii inapoi din Romania??? Ce pot patii? Ce imi pot lua daca nu am nimic pe numele meu in tara? Cu stima. Multumesc!!!
Bună seara! Am și eu o situație, dacă ma puteți ajuta. Acum 2 ani , fostul soț, a făcut un credit la Tbi bank unde a fost girat de mama mea. El nu a plătit acest credit și în momentul de față, mamei mele i s-a instaurat poprire pe salariu. Menționez ca fostul soț lucrează în Olanda. Am sunat astăzi la biroul judecătoresc și mi s-a spus ca s-a instaurat poprire și pe numele lui, doar ca din solidaritate a fost nevoie sa ii instaureze și mamei. Este normal acest lucru, atât timp cât el înregistrează venituri? Va mulțumesc anticipat!
Buna ziua. Poprirea poate fi contestanta, ne puteti suna la 0722298011
Buna ziua, am un credit ipotecar la banc post din ianuarie 2007, acum un an am intarziat cu plata ratelor, din probleme financiare, in iulie am primit o instiintare de executare silita de achitarea sumelor restante, am sunat executorul pentru a cere daca pot plati in cel putin doua rate, mi-a confirmat ca pot plati, am achitata intreaga suma restanta, dupa care la inceputul lui noiembrie primesc o instiintare care ma informeaza de la biroul executor precum ca trebuie sa achit intreg creditul de 30000 euro, dupa care am sunat la banca de nenumarate ori nimeni nu imi da un raspun , la executor nu mai spun de cate ori am sunat si mi se inchide telefonul, acum 2 saptamanii primesc de la executor o instiintare prin care in teremen de( instiintare primita marti si termenul scadent era vineri) cateva zile sa prezint un administrator al situatetei financiare pe care o am, am trimis tot contracte de munca eu si sotul fluturasi de salariua pana azi dimineata nu am primit nici un raspun , dupa amiaza primesc o instiintare precum ca luni 22.12 ora 9 trebuie sa vina evaluatorul sa vada imobilul. cum pot proceda va rog un raspun cat mai repede ce pot face pentru a opri executare.
Buna ziua, am un credit ipotecar la banc post din ianuarie 2007, acum un an am intarziat cu plata ratelor, din probleme financiare, in iulie am primit o instiintare de executare silita de achitarea sumelor restante, am sunat executorul pentru a cere daca pot plati in cel putin doua rate, mi-a confirmat ca pot plati, am achitata intreaga suma restanta, dupa care la inceputul lui noiembrie primesc o instiintare care ma informeaza de la biroul executor precum ca trebuie sa achit intreg creditul de 30000 euro, dupa care am sunat la banca de nenumarate ori nimeni nu imi da un raspun , la executor nu mai spun de cate ori am sunat si mi se inchide telefonul, acum 2 saptamanii primesc de la executor o instiintare prin care in teremen de( instiintare primita marti si termenul scadent era vineri) cateva zile sa prezint un administrator al situatetei financiare pe care o am, am trimis tot contracte de munca eu si sotul fluturasi de salariua pana azi dimineata nu am primit nici un raspun , dupa amiaza primesc o instiintare precum ca luni 22.12 ora 9 trebuie sa vina evaluatorul sa vada imobilul. cum pot proceda va rog un raspun cat mai repede ce pot face pentru a opri executare.
Buna ziua, pe calea suspendarii provizorii puteti face asta! av Cuculis 0722298011
Buna ziua!
Am si eu o problema cu domnii prietenosi de la KRUK,au venit si au vorbit cu mama mea spunandu-i ca daca nu o sa platesc o sa ii opreasca pensia si chestii de genul asta.Este adevarat???,exista o Hotarare Guvernamentala care se poate aplica in felul acesta??.El asa sustinea.multumesc mult.Astept raspunsul dumneavoastra.
Buna seara! In anul 2010 am semnat ca fidejusor la o linie de credit facuta pe o firma a fostului meu sot, de care am divortat ulterior. La acest credit s.a pus ipoteca o casa. Banca a dat dosarul unei firme de executori judecatoresti pt k nu s.au platit decat cateva rate de fostul meu sot, deoarece acesta a decedat. Acum a venit instiintare la firma unde lucrez sa.mi puna poprire pe salariu. De ce banca nu a pus casa ipotecata in vanzare? Nu mi se pare corect.eu nu am bunuri, locuiesc cu chirie, nu.mi ajung banii sa msi platesc si la executori. Vreau sa ma indrumati ce sa fac sa scap de aceasta problema…
Buna ziua. Problema este ca daca nu veti rezolva in mod definitiv aceasta situatie, atunci veti constata ca sumele de bani vor creste exponential. In fine, contestatia la executare pentru persoana fizica fidejusoare, este modul in care puteti regla situatia. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna
Ma numesc Carmen, am luat un credit de nevoi personale in 2007, datoria este prescrisa, si totusi executorul ( dl manchevici), facind exces de zel, a preluat creanta si ma popreste oriunde merg sa ma angajez.
Ce as putea face?
Multumesc
In principal nu este exces de zel ci efectiv un abuz ce poate fi combatut prin calea unei contestatii la executare silita. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Buna ziua
Sunt Mihaela si in 2006 si 2007 am facut facut un credit si am beneficiat si de un card tot de credit. Imi puteti spune daca este legal sa mi se opreasca si azi bani pentru acele datorii si, daca nu, sa ma invatati ce trebuie sa fac. Pt ca sunt efectiv urmarita si oriunde ma angajez mi se pune poprire pe salariu.
Nu, este un abuz si trebuie sa promovati o contestatie la executare.
Bună ziua! Hora Credit mă amenință cu executarea silită. Nu am bunuri pe numele meu. Am încercat să discut cu ei amiabil, dar tot ce fac este să mă amenințe că trimit dosarul mai departe. Le-am făcut plângere la CSALB, apoi la ANPC pentru că îți aplică mo dobândă neconformă legii. Mă stresează efectiv cu telefoane și e-mal-uri. Cum pot lua legătura cu dumneavoastră? Nu vor să facă nici reeșalonare și nimic altceva pentru a mă ajută.
Buna ziua ! Am si eu o problema .In urma cu un an mi-am facut descoperie de salar la BRD , cateva luni mai tarziu am fost data afara de la locul de munca si nu mai mi-am permis sa achit dobanta .primesc in fiecare luna mesaj cu evitarea executati silite si ma sunat tot felu de nunere de la banca .Care sunt riscurile daca nu platesc , nu am avsolut nimic pe numele meu .
In dos 2304/205/2019 al jud Câmpulung s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea contestației la executare. Executorul nu vrea sa comunice firmei la care lucrează girantul și nici casei de pensii adresa pentru sistarea popririlor. Este corect? Va mulțumesc mult. O zi buna va urez!
Buna! Am luat un împrumut de nevoi personale in anul 2007 in valoare de 27000 ,am avut rata 570 Ron, am plătit aproximativ 2 ani după care am fost sunat de la banca daca doresc sa mi transforme creditul in euro iar in 2009 mi au transformat creditul in euro si aveam de plata 103 euro pe luna! După câteva luni nu am mai plătit, au luat firma Krug creanță ,m au dat în judecată si mi a venit de plata cu tot cheltuieli de judecata aproape 8000 Ron din 2013 am avut oprire pe salar pana in2016,acum după ce am terminat de plătit mi a mai venit tot de la executor ca mai am de plătit inca 6000 si ceva de euro,tot pe același contract !spuneți mi va rog ce pot sa fac!
Vedeti, procedura de executare este la mana totala a executorului daca dvs. nu contestati in instanta actele emise de catre acesta, de aceea abuzurile se perpetueaza!
Pai si in cazul asta mai poate face ceva ?sau trebuie sa plateasca in continuare…in aceeasi situatie sunt si eu
Bună ziua.Am.primit o poprire pe conturi si salariu la locul de munca.am achitat întreaga datorie la banca specificata pe adresa de la executor pe care apoi l-am rugat să anunțe la locul de muncă despre achitatea datoriei.Mi s-a comunicat ca mai trebuie sa mao platesc o sumă, am achitat din nou , le-au intrat banii im timp real, s-a deblocat co tul dar am fost anunțată ca mai trebuie sa achit inca o sumă.Este corect?
Cat de legala sau nelegala este executarea silita , putem afla doar daca facem o contestatie la executare. Cu bine. av. dr. Cuculis 0722298011
buna ziua .in 2008 am luat un credit bancar pe care ulterior nu am mai putut sa il achit.in 2016 am primit o executare silita la firma unde lucram dar nu am stiut sa fac contestatie.intre timp am plecat de la aceasta firma si in 2017 m.am angajat la alta firma .atunci am primit din nou instiintare de executare silita.
am facut recursc in termen de 15 zile la acest plic primit in 2017 ,dar instanta mi.a respins contestatia ca fiind tardiv introdusa.se mai poate face ceva in acest dosar?Va multumesc anticipat
Da, trebuia sa invocati dispozitiile legale de la 715
Bună ziua.vă rog să mă ajutați si pe mine intr o problemă..in anul 2016 am făcut un abonament cosmote acum telekom..nu am putut să achit decât câteva facturi acum am primit o citati de la kruk..am sunat la kruk si mi sa spus că daca nu am posibilitatea să plătesc imi va înainta dosarul către un executor judecătoresc..eu eu nu am nici un venit traiesc din pensia soțului..nu am nimic pe numele meu..ce se întâmplă în acest caz?
In sept.2007 soțul a luat un credit in val de 5600 leide la B T(card )Am platit primii ani ,apoi dobânzile mari si reducerea de salarii au facut sa ne crească dobânda si ,tot ce plăteam se ducea in penalități .In oct 2011 banca a inaintat sotului poprirea la serviciu,plătind astfel din noi 2011-martie2014 ,valoare totala 80 de mil.Din aprilie 2014 soțul a încasat salariul fara nicio reținere(înseamnă ca socotelile s-au încheiat de atunci)! Acum câteva zile am primit executare (sechestru pe mașina noastra,a cărui proprietar este sotul).Va întreb ce fel de executare poate fi ,a doya oara ,atata timp cat lui i s-a reținut la serviciu perioada specificata ,mai sus !Ne gândim sa dam banca in judecata,mai ales ca putem intra in posesia documentelor de la serviciu ,am extrase de cont din perioada aceea !Poate sa-mi ia politia (scria in docum primit de la exec .detaliile masinii si faptul ca a apelat la Politia Rutiera )mașina, pana la soluționarea procesului ?Creditul a fost vândut la EOS KSI-de Banca Transilvania*(cred ramas)1200+500(cheltui executorului)=1700lei !Va multumesc si astept un rasp de la dvs. !
Politia nu poate insa va ridica actele si le preda la executor. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Cum procedez cu executarea silita creditul find din 2009 și azi am primit foi ca am sechestru pe masina 13.09.2021
Este clar ca este prescris si trebuie sa faceti o contestatie la executarea silita. Cu bine, av. drd. Cuculis 0722298011
Se poate amâna la ANAF o proprire făcută pe pensia de la cekbanc? Doar pentru ,,4 luni? Cât durează da răspundă vla cerere ? Octo
mbrie 2022 .
Buna ziua, da! Se poate esalona sau se poate contesta in instanta, o contestatiela executarea fiscala.
Bună ziua, cum pot face contestație la executarea silită prin sechestrul pe autovehicul?care sunt pașii, costurile și cât durează?Am înaintat un angajament de plată către executor ,am făcut prima plată, dar răspunsul lor a fost că nu se ridică sechestrul pe autovehicul deoarece creditorul nu este de acord.
Buna ziua, contestatia la executare o poate face orice persoana care primeste un act de executare si de regula daca o faceti prin intermediul unui avocat specializat in contestatii la executarea silita se identifica si noteaza in cadrul ei , toate aspectele nelegale ale executarii. Cu bine, av. drd. Cuculis 0722298011
> cum pot scăpa de executare silita sau să mai reduc din costuri?
2800 Mi-am făcut 6600 suma nui corect își bat joc de noi recuperatorii..am 19 pe ani de când am scos….ce pot face să fac dreptate
Nu este corect, este o hotie, asa este
Buna ziua. Am un credit de mașina în valoare de 4000 euro. Duoa ce am achitat curca 1000 de euor am pierdut locul de munca și nu am mai putut plăti deloc. Mia venit politia acasă dar nu eram in zona. Acum am găsit un loc de muncă în Germania și nu știu dacă mă oprește la granița sau daca pot trece granita. Nu că să scap de datorie ci sa fac banii pentru a plăti. Îmi spune ceva la granița la control?
Mult respect domnule avocat Cuculis,referitor la executarea silita la care a recurs Banca Romaneasca,in documentele pe care le-am primit de la executor mi se comunica o suma pe care o datorez executorului.Dar in contractul meu cu banca ,la art.10 pct.1,scri:”Toate obligatiile imprumutatului si codebitorului rezultate din prezentul CONTRACT,precum si cheltuielile de oricefel legate de…………………inclusiv cele de executare silita,dupa caz,sunt garantate cu garantie personala,pentru care costul aferent respectivei garantii ESTE INCLUS IN COMISIOANELE PLATITE DE CLUIENT PENTRU PREZENTUL CREDIT> Va rog sa imi spuneti eu cum sa interpretez aceasta clauza?Daca prin comisioane am p latit si pentru executarea silita, de ce Execcutorul vrea bani de la mine si nu-i cere bancii?AM SUNAT EXECUTORUL SIMI-A SPUS CA ACEST ARTICOL NU-I ESTE OPOZABIL LUI CI MA PRIVESTE DOAR PE MINE SI BANCA.Dvs.ce ma sfatuiti ?
O sa ii fie opozabil atunci cand instanta ii va desfiinta toata executarea. Referitor la formularul de contact, un coleg urmeaza sa va contacteze in cel mai scurt timp prioritizat posibil pentrua discuta si posibilitatea suspendarii efective a executarii silite, tocmai pentru a-i dovedi executorului care probabil deja a abuzat de onorariu asa cum se petrece in 90% din cazuri si ii vom suspenda orice act de executare.
Cu stima, av Cuculis 0722298011
Nepotul meu a făcut ,un credit de nevoi personale,la TIBI BANK dar ,după două luni a fost disponibilizat neputând să mai achite ratele.
Acum câteva zile,a primit, Declararea Scadentei Anticipate cu o dobândă de penalitate la zi f.mare,cu termen de plată până în 6 luni.
Întreb ce poate face că ban a sa mai prelungească, puțin, termenul de plata sau să reducă dobândă de penalitate cum a fost, el având acum ,un loc de muncă în afara țării și poate relua plata către banca !
Vă mulțumesc !
Întreb ce poate face, că ba
Trebuie facuta contestatie la executare silita. Cu bine. av. Cuculis 0722298011
Ieri,pe 22 oct. am completat formularul prin care ader la grupul colectiv.Care sunt urmatorii pasi pe care trebuie sa-i urmez pentru a ataca in instanta Banca Romaneasca pentru clauzele abuzive ascunse,existente in contractul meu de creditare din anul 2006.
Va multumesc!
Buna ziua,
As dori sa las un mesaj pentru domnul avocat Cuculis. Numele intreg este obligatoriu? Povestea mea este mai lunga si nu as vrea s-o stie toata lumea…Cum sa procedez ?
Va multumesc,
Cu respect
Stimata doamna puteti folosi emailul avocat@indrumari-juridice.eu Cu stima av, Cuculis Adrian 0722298011
Buna seara,
am contractat in februarie 2008 un credit in valoare de 139.000CHF de la… VOLKSBANK (VBR). Bineinteles, plin de comisioane abusive. In mai 2008 m-am despartit de sotul meu si am avut puterea financiara de a sustine singura creditul pana in 11.2009, dupa care am incetat sa platesc vreo suma catre VBR. Banca a demarat executarea silita in oct.2011 cu executarea imobilului si poprire pe conturi si salariu. Dupa mai multe incercari nereusite de a vinde imobilul, banca l-a adjudecat in contul creantei, in data de 19.09.2013. Valoarea de adjudecare este de aprox 1/3 din creanta. In continuare, salariul meu este poprit.
INTREBARE: cum as putea scapa de poprire, avand in vedere ca in contractul de credit exista acel comision de risc (si alte comisioane) prin care eu consider ca riscu asigurat de banca este tocmai Acela de devalorizare a pietei imobiliare?!
.
Buna ziua stimata doamna. In legatura cu problema dvs. ma bucur in primul rand ca ati inteles ce se poate face in cadrul contestatiei la executare. Cu siguranta puteti fara dubiu sa deschideti un proces in acest sens si in acelasi timp sa scapati cel putin pentru o perioada indelungata de poprire pe salariu. Comisionul de RISC il puteti elimina cu succes din cadrul contractului iar pretabil ar fi la speta dvs. sa solicitati si o recalculare INTEGRALA a sumelor de bani pe care vi le-au furat timp de mai multi ani. Aveti la dispozitie si formularul de inscriere pentru procesele colective priviind clauzele abuzive, pe care vi-l recomand.
Cu stima, av Cuculis 0722298011 , avocat@indrumari-juridice.eu
Sa traiti dle avocat am o prolema in urma cu 10 ani am locuit in deva si mam casatorit acolo trecand pe numele sotiei . si dupa o perioada scurta am divortat .iar astazi mam trezit cu un sms de la o banca , precum ca figurez cu un credit in valoare de 8850de lei fiind girant, iar creditorul fiind fosta sotie dar eu nu am semnat nici un contract cu vreo banca ca girantul cuiva mai ales ca am si divortat de ea iar acum sunt obligat de catre biroul executoresc sa platesc un credit care habar nam de el si mi sa comunicat ca apare semnatura mea dar nu am semnat nimic
Vedeti sa nu fie o executare silita pornita deja, trebuie sa mergeti la instanta sa o contestati daca a inceput executarea. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună ziua Am o executare silita emisa pe numele meu,menționez ca am făcut un credit de nevoi personale la banca Transilvania în anul 2019 09 26 în valoare de 10.000 lei,fiind văduvă în aceea perioada,iar în 2022 mam recasatorit cu viitorul soț și mam mutat la el,neavând servicii nu am mai avut posibilitatea de a plăti creditul iar eu practic dețin împreună cu copii decât casa fostului soț și un teren extravilan,iar la adoua casatorie nu am niciun bun pe numele meu,deoarece soțul actual ce are el este bunul lui dinaintea căsătoriei mele cu el ,iar ieri am primit titlul de executare silita la adresa unde locuiesc la actuala casatorie, va rog frumos sa ma ajutați și sa ma sfătuiți ce pot face în acest caz la ce pot sa ma aștept?
Buna ziua. Atentie fiindca inainte de vanzarea la licitatie a unui bun imobil pot face cerere de partajare. Cu bine,av. drd. Cuculis 0722298011
Buna seara stimate domn,am o problema am avut un credit de nevoi personale.de la BRDin 2007, dupa ce sa redus salariile in 2010 fiind bugetar am fost la banca pentru a mi se micsora rata dar nici nu au vrut sa auda de asa ceva,nu am mai putut plati rata iar banca a vandut creditul la o firma de recuperari,care ma tot ameninta cu executarea silita daca nu platesc bani dar au pus iei o suma colosala,se poate face ceva.Va multumesc
Din pacate daca creditul dvs. a fost cesionat, imediata urmare este cresterea sumei restate. Aplicarea dobanzilor penalizatoare, etc. Pentru a primi un raspuns corect cred ca cel mai indicat ar fi, sa ne comunicat clauzele pe care le suspectati a fi abuzive sau cel mai bine sa ne comunicati in timpul cel mai scurt contractul de credit pentru a-l putea analiza. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Stimate domn avocat, va fac cunoscuta urmatoarea speta:
In Noimbrie 2010 am girat alaturi de alte doua persoane un coleg pt. un credit de nevoi personale luat de la un I.F.N. Suma creditata a fost de 25.000lei pt. o perioada de rambursare de 120 luni, desi in conditiile de creditare afisate pe site-ul I.F.N.-ului se arata ca suma acordata cu giranti este de 20.000 lei pe o perioada de 60 luni. Mai mult de atit la un interval de 11 luni, acelasi I.F.N. a acordat un alt imprumut pt. nevoi personale, de 5.000 lei aceleeasi persoane, avand de aceasta data un singur girant, unul dintre cei trei din primul contract,(care la randul sau avea contractat credit de la acelasi IFN), in conditiile in care primul contract se afla in derulare.
Asa cum era si firesc titularul celor doua contracte de credit nu a mai putut achita ratele lunar, sens in care in lumina N.C.P.C. m-am trezit cu poprire pe pensie(pensionar medical gr.II). NU AM PUTUT FACE CONTESTATIE IN TERMENUL DE 15 ZILE DE LA PRIMIRE, AVAND DE REZOLVAT UNELE PROBLEME LEGATE DE PARINTI.
Doresc sa stiu daca mai pot face contestatie la executare, baza legala si daca conducerea IFN se face vinovata de savirsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.
Buna ziua. In functie de tipul contestatiei, respectiv, contestatie la titlu sau la actele de executare, lamurirea titlului etc, curg diverse termene. Nu va pot confirma daca intradevar au fost depasite, decat daca ne reiterati termenele inscrise pe actele si plicurile primite sau daca ni le puneti le dispozitie. Chiar daca pe site apare una iar in contract alta, pe site se pot prevala de faptul ca exista o oferta iar in contract ca a fost negociat cu dvs. Este de analizat contractul si tras o concluzie. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua! -am credit ipotecar in valoare de 66000euro la Raiffaisen din .11.2007,-apartamentul cumparat a costat87000E(21000E diferenta- surse proprii),-de 6luni nu am mai reusit sa platesc rate(nu am loc de munca stabil nici eu nici sotia);-anul trecut am obtinut o diminuare a ratei pt 1an de zile 270euro(rata normala era de 540e),am gasit o persoana sa cumpere apartamentul cu 60000e(asta pt a nu ramane dator bancii)-dar banca vrea 69000E;-dif 9000 o esaloneaza pe 7ani,-Nu am semnat acest Acord si urmeaza executarea!;Clauze in contract abuzive sunt;-au oprit alocatia copilului 42lei cateva luni(intra pe card RAIFF)
Un coleg avocat v-a raspuns acestei intrebari pe emailul lasat de catre dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In masura timpului disponibil este posibil sa ma ajutati cu informatii in cazul cu rambursarea anticipata facuta la acel IFN recunoscuta ca plata in avans, am trimis toate documentele pe mail in data de 09.12.2013
Emailul dvs. a fost primit si inaintat spre solutionare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua ,
domnule avocat , sunt in situatia unei executari silite , as dori sa stiu ce pot face sa opresc aceasta executare , tinaind cont de faptul ca situatia mea financiara urmeaza un curs ascendent insa reprezntantii banci nu dau un raspuns la solicitarea mea de reluare a platilor …
cu stima
Emilia Badoiu
077224xxxx
Numarul de telefon a fost anulat in mod automat.Un coleg va contacteaza in termen urgent, pentru ziua de astazi. Cu stima av, Cuculis 0722298011
buna ziua,
O persoana fizica a garantat cu imobilul propriu pentru un credit luat de catre o firma,de la banca Piraeus.Firma respectiva a intrat in insolventa iar banca Piraeus a demarat executarea acestui imobil inca din martie 2013.S-a facut o prima evaluare de catre biroul executorului judecatoresc impreuna cu asociatia notarilor…Valoarea imobilului a fost prea mica ptr.banca,care a contestat evaluarea.Ulterior persoana respectiva s-a trezit cu un raport de evaluare,primit prin posta,fara a veni vreun expert evaluator in prealabil.Nu se specifica daca exista drept de contestatie a raportului de evaluare.Revenind la firma,aceasta a depus un plan de reorganizare care ar plasa Banca Piraeus in anul 3 cu drept de plata a datoriei.Planul trebuie supus aprobarii.Acestea fiind spuse in mare,ce poate persoana fizica in cauza sa faca privind contestatiile,suspendarea sau amanarea executarii silite?Multumesc,cu stima,Carmen.
Buna ziua stimata doamna. In primul rand daca discutam de executare silita, procedura de executare se opreste si totul este preluat de administratorul special/judiciar/lihcidator. In acest sens, am rugamintea sa ne dati mai multe detalii in priviinta procedurii de reorganizare, pentru a va putea emite un raspuns complet. av Cuculis 0722298011
Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii
http://www.indrumari-juridice.eu
http://www.indrumarijuridice.wordpress.com
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 0722.298.011
This message is confidential and privileged. If you are not the intended
recipient, please do not read, copy use or otherwise
disclose this message. If you have received this message by error,
please notify the sender by replying to this e-mail.
Buna Ziua,
Am un credit in lei contractat de la Piraeus Bank in 2008.Va scriu ,deoarece atunci cand am contractat creditul aveam rata de credit 720 lei iar ulerior in anul 2009 aceasta a crescut la 850 lei.Mi se pare nejustificat sa -mi creasca rata ata de mult!Va rog sa imi spuneti daca pot da in judecata banca apeland la serviciile D-voastra.
Stimata doamna. Informatiile pe care le puneti in discutie sunt insuficiente pentru a va da un asemenea raspuns. Prin analogie cu alte sute de contracte semnate in aceeasi perioada, DA puteti sa ii actionati in judecata, pentru mai multe aspecte, comision acordare, gestiune, lipsa marja, insa pentru a discuta in cunostiinta de cauza, avem nevoie de contractul dvs, pentru a putea fi analizat. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua…am un credit contractat de la BCR in anul 2006. Am platit ratele o perioada de timp..dupa care o perioada am intarziat cu ele. Cand am vrut sa reiau platile am fost anuntata ca dosarul meu a fost cesionat la o alta firma de recuperare..Kruk…au urmat obisnuitele telefoane, unele de intimidare chiar, la ore tarzii..ma rog…am citit ca multa lume s-a confruntata cu asa ceva…deci m-am obisnuit in timp..plus ca multi au incercat sa se inteleaga cu platile in continuare dar cand au cerut un desfasurator creditul era neschimbat…Acum, am primit o somatie de la un executor judecatoresc, ca in termen de o zi sa platesc toata suma datorata+ penalizari si cheltuieli de executare silita…, si ca au procedat la la infiintarea propririi asupra sumelor de bani detinute in conturi bancare. Nu prea stiu ce de facut in cazul meu…eventual pot cere o reesalonare a ratelor printr-o obligatie de plata? Si in acest caz pot avea incredere ca banii pe care ii platesc se scad din datorie?
Stimata doamna. NICIUN lei nu se va scadea din DATORIE si aici este confuzia majora pe care o fac toti. Datoria este reprezentata de PRINCIPAL plus DOBANZI plus dobanzi PENALIZATOARE plus cheltuieli de executare.
Prima data se scad, CHELTUIELI DE EXECUTARE, DOBANZI PENALIZATOARE, DOBANDA, PRINCIPAL.
Deci cale foarte lunga sa se scada din datorie. Datoria dvs. daca nu actionati in cel mai scurt timp o sa creasca spre dublu, mai ales ca aveti dobanzi zilnice de platit la SOLD. Singura varianta viabila este suspendarea executarii si contestarea intregii executarii inclusiv a contractului de credit, mai ales ca BCR a incasat sume colosale prin comisioane si dobanzi ascunse. Astfel, singura sansa ar fi de anulare absoluta partiala a unor caracteristici contractuale si clauze.
Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua !
Va rog din suflet sa cititi si sa imi dati un sfat, o parere referitor la situatia mea!
Am luat un credit de nevoi personale(SUPERCONSUM), fara ipoteca, in 2008, in valoare de 54.000 lei, eu fiind titular iar fostul meu sot coplatitor, participand amandoi cu adv de salariu, el cu un salariu mult mai mare decat mine.
Banii au fost investiti in casa socrilor mei, fara succesiune facuta, noi fiind mutati acolo din 2007.In 2011 am divortat iar eu am plecat de acolo cu lucruri strict personale, impreuna cu fiul meu.Plata s.a facut normal 700 lei lunar pana in martie 2011(trei ani), urmand ca eu din economii sa m.ai achit o rata in noiembrie 2011, ian.2012.De atunci eu nu am m.ai achitat nimic, iar fostul sot la fel, avand si el aceleasi obligatii legale ca si mine, el locuind si in acest moment acolo.
Celor de la Cec bank, le.am explicat situatia, au venit chiar in teren(casa fiind pusa in vanzare, fostul meu sot avand si ale datorii) , dar din vara 2013, cec bank a cesionat creditul la Kruk, deoarece sunt sunata in fiecare saptamana, iar cand am sunat la Cec Bank pentru a mi sa spune situatia mea, mi s.a spus faptul ca in baza lor de date nu m.ai figurez cu nici o datorie de anul trecut si sa vb cu cei de la kruk.
Eu nu m.ai locuiesc la adresa , deci nu stiu dc mi.au trimis ceva prin posta, dar la tlf nu m.au contactat niciodata sa.mi spuna ca au cesionat creditul meu, iar in contractul de credit nu se regaseste nici o clauza in care sa fie vorba de cesiune.Scrie doar ca orice modificare se poate face doar cu acordul ambelor parti(a bancii si a mea).
Nu am semnat nimic cu aceasta firma de recuperare.Nu am nici un bun mobil sau imobil pe numele meu!
Am autentificat recent la notar o declaratie pe proprie raspundere, prin care descriu toata situatia mea de fapt.Nu dispun de suport financiar pentru a deschide un proces in instanta, cred ca m.ar costa f mult, desi as putea justifica totul.
Astept un sfat, o parere din partea dvs.Sunt disperata, m.am recasatorit (am alte date personale, decat cele din 2008)si este o sit.neplacuta.
Va multumesc din suflet si va doresc numai bine!
Buna ziua stimata doamna. Daca veti analiza contractul veti observa ca banca avea acesta posibilitate, scrie clar in contractul de credit. Secundar acestei discutii va asigur de faptul ca dvs. aveti o datorie in virtutea acelui contract chiar daca KRUK nu v-a contactat. Kruk la fel ca Suport colect si alte asemenea insituii tip S.R.L desfasoara o activitate ILICITA in raport de legea 58/1998 a bancilor, fapt pentru care este important, chiar daca aveti schimbat numele sa incercati sa va aparati printr-o contestatie la executare.
Vestea cea mai proasta este ca aceste sume de bani despre care spuneti dvs, vor creste atat de mult prin aplicarea dobanzilor penalizatoare incat veti depasi dublul sumei luate initial. Va sfatuiesc sa vedeti datoria in ce stadiu este, sa nu o lasati nepasatoare si sa va aparati interesele. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, Dl.avocat Cuculis!
Multumesc mult pentru momentele acordate!
As m.ai dori sa va spun ca am citit cu atentie contractul si nu am gasit nici unde cuvantul cesiune, dar faptul este consumat,iar in ceea ce priveste pe cei de la Kruk, am specificat in descrierea mea ca ma suna saptamanal si chiar de aceea nu stiu ce sa fac…!Dvs.ce ma sfatuiti ?Sa astept sa mi se face intr.o zi executare si sa fac contestatie?Ce as m.ai puteaface?As dori sa prezint actele si sa consult un avocat,pentru a ma linisti intr.un fel.Este o situatie delicata si f stresanta.
Va multumesc din suflet!
Stimata doamna, aveti la dispozitie emailul avocat@indrumari-juridice.eu unde se pot comunica actele in vederea analizarii lor. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua!
Va scriu aceste randuri, cu speranta ca raspunsul Dvs. sa ma ajute sa ies dintr-o situatie disperata. Locuiesc in Brasov iar in anul 2007 am incheiat o conventie de credit cu Volksbank pentru un credit de nevoi personale cu ipoteca pe apartamentul fostilor mei socrii. La vremea respectiva eram casatorita. Acest credit a fost utilizat de catre sotul meu(fostul) si familia acestuia. La acel moment, eu aveam un salariu f mare si adeverinta mea a atarnat greu in balanta pentru acordarea acestui credit. In 2008, UM unde lucram s-a desfiintat si am ramas somera iar intre timp eu si sotul meu am luat decizia de a divorta. Am cerut bancii sa tina cont de acest divort si sa ia in considerare solicitarea fostului meu sot de a prelua el in intregime obligatiile contractuale. Banca nu a acceptat pe motiv ca sotul nu are venituri acoperitoare si pe motiv ca am acceptat prin conventia semnata ca raspundem solidar si indivizibil in caz de divort. Ratele devenind din ce in ce mai greu de suportat datorita cresterii cursului valutar al CHF si al comisioanelor , am reclamat la OPC Brasov comisionul de risc si am avut castig de cauza la vremea aceea, deoarece era imediat dupa aparitia OUG 50. Ulterior, OPC nu a luat nici o masura si ca urmare a faptului ca OUG s-a stabilit sa se aplice doar la contractele noi, situatie in care am ramas cu rate la fel de mari. Am cerut bancii sa ne dea o pasuire de 1 an de zile pentru a incerca sa remediem situatia. Ni s-a aprobat, am platit timp de un an doar dobanzi si comisioane, dar dupa un an ratele au fost si mai coplesitoare. Am ajuns in situatia de a nu mai putea platii integral rata lunara. Am platit partial dar treptat diferentele s-au adunat si am ajuns la termenul de 90 zile in care am fost dati la executor pentru executarea silita. Acest lucru se pare ca a avut loc in septembrie 2013. Eu, personal , nu am fost informata in scris sau sub o alta forma de situatia reala a datoriei . Executorul sau banca nu mi-au trimis nici o instiintare pe adresa mea. Toate informarile s-au trimis pe adresa fostului meu sot, desi banca avea datele mele actuale. Prima somatie de executare am primit-ro in 15.01.2014 si eram informata ca creditul e la scadenta iar daca nu-l achitam in intregime, plus 9000 lei cheltuieli de executare silita, apartamentul meu, pe care l-am mostenit de la mama in 2008, si care nu este ipotecat , este pasibil de a fi executat. Am fost la executor si ne-a spus ca avem doua variante: ori platim 10 % din valoarea datoriei (5000 CHF) si intram intr-o alta rescandentare – bani pe care noi nu ii avem , ori se executa apartamentul ipotecat iar daca nu e indestulator, se executa si al meu. Ne-a permis sa punem in vanzare apartamentul ipotecat , la pretul pietei cu termen de vanzare 15-30 martie 2014, dupa care il baga in licitatie. Deci la momentul actual suntem in aceasta situatie. In plus in 31.01.2014 am platit o suma catre executor (350 lei) iar in 20 februarie , o alta suma de 1000 lei si ne-am angajat sa platim in fiecare luna cate 1000 lei pana la finalizarea executarii apartamentului. Intrebarile pe care le adresez catre Dvs sunt:
1.- cum ma pot eu proteja, pentru a nu se indrepta banca si impotriva apartamentului meu, in cazul in care nu se acopera valoarea din vanzarea imobilului ipotecat? Precizez ca fostul sot nu are alte bunuri si e angajat pe un salariu de 1000 lei/luna iar eu am un salariu de 1500 lei/luna.
2. – dupa executare, eu mai pot da banca in judecata pentru ca datorita comisioanelor abuzive am ajuns la o valoare aberanta a ratei si implicit la incapacitate de plata?(comisionul de risc l-au redenumit de administrare si l-au bagat in dobanda anuala in momentul in care am semnat, vrand nevrand, actul aditional la conventie prin care ne-au lasat mai “moale” cu rata un an).
Nu am putut cere anularea executarii datorita costurilor enorme (14.000 era garantia si 1.000 lei taxa de timbru!!)
Ce mai pot face in acest moment pentru a nu lasa aceasta banca sa ne jecmaneasca, in conditiile in care deja a facut-o timp de 7 ani in care i-am platiti numai comisioane? Exista sanse sa ma intorc impotriva bancii in acest moment sau impotriva executorului?
V-as ramane recunoscatoare pentru un raspuns cat mai curand posibil, deoarece executorul ne preseaza din ce in ce mai mult cu vanzarea. Multumesc mult!
Cu respect
Buna ziua stimata doamna. In primul rand, tot ce ati platit s-a dus in buzunarul executorului si datoria dvs. a crescut.
Va sfatuiesc desi nu este chiar legal, sa instrainati imobilul dvs. neipotecat, imediat si astfel se va executa doar casa pe care o aveti ipotecata.
Puteti actiona banca in judecata si va puteti apara si pe contestatie la executare. Cine v-a spus costurile de 14000 cautiunea nu stia despre ce vorbeste sau era foarte prost pregatit. IN ceea ce priveste timbrajul discutam de un timbraj de la 200 la 1000 de ron si nu fix 10000 de ron.
Cu stima,a v Cuculis 0722298011
Am o made problema- prin o hotarire definitiva so irevocabila mi s-a atribuit in teren pe care she suprapune cladirea varului.cadastrul. Mimi respinge inscrierea in car tea funciala am facut recurs so a cost respins. Acum am pus salt recurs.CE FAC daca este respond so acesta’ eroarea materials found a lot?
Buna ziua.
suntem in aceeasi situatie de mai sus.
Nu s-a ajuns inca atat de departe ca in situatia expusa . Am platit partial ratele si s-a acumulat o intarziere de pana la 90 zile fara sa depaseasca(asa ne-a sfatuit un reprezentant al bancii . Daca nu depasim 90 zile de intarziere nu au ce sa faca si ne-am incadrat in acest termen)
doar ce am primit acasa notificare ( fara confirmare de primire. lasata in posta la intamplare )prin care ni se aduce la cunostinta ca a fost declarat scadent anticipat creditul de 90.000 chf.
Mentionez ca am achitat in fiecare luna cat am putut . Imi doresc sa achit in continuare insa se pare ca interesele bancii sunt altele.
inainte cu doua zile sa primesc acasa aceasta notificare am fost la bamca sa platesc 2700 lei (dupa care ajungeam cu ratele la zi) dar la ghiseu am fost informat ca am de achitat intreg creditul.
credeti ca se va ajunge la executare daca eu chiar vreau sa achit ratele conform conventiei? Pe numele codebitorilor mai sunt doua apartamente care nu fac obiectul ipotecii iar apartamentul care este ipotecat cu siguranta nu acopera integral datoria .
Buna ziua, trebuie sa verificam dosarul de executare silita. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Stimate domn CUCULIS ,am fost executat silit de CETELEM prin intermediu unui executor .Am fost informat de suma cheltuielilor si de suma debit.mi -a fost retinut din pensie mai mult datorita faptului ca ,casa de pensii a primit o hartie neexplicita cu sumele datorate.Din calculele mele dupa retinerile de pe cupoane si suma ce a fost virata exista o diferenta ,insa acest executor-ataraganat ca nu are sumele exacte ce s-au virat si dupa 1 luna a ajuns la concluzia ca e datoa 1,06bani ce pot sa fac deoarece acest executor nu este nici in oras.va multumesc anticipat
Buna ziua. Conform noului cod de procedura civila nu trebuie sa fie din oras de la locul debitului. Am sa va rog sa ne comunicati, care este in fond problema? Cu stima, av Cuculis 0722298011
REFERITOR LA AV CCUCULIS ODATA AJUNS IN FAZA FINALA DE EXECUTARE SILITA IN URMA UNUI TITLU EXECUTORIU SANSELE CU CONTESTATIA LA EXECUTARE SU MICI APROAPE NULE ,ASA CA NUMAI LUATI BANI LA OAMENI DEGEABA PROCESELE ORICUM SE VOR INCHIDE CU RESPINGE CONTESTATIA
Intodeauna o critica este bine venita, astfel incat va rugam sa argumentati ceea ce sustineti. In primul rand v-as intreba, care este ultima ” faza” a executarii silite?Ce inseamna ca procese le vor inchide? Dvs. ati vazut hotararile pe care le-am postat pe contestatie la executare in faza de vanzare a imobilulul la a 4-a licitatie?
O zi buna! A.v Cuculis 0722298011
Bună seara, eu am făcut contestație la executare deoarece era un credit făcut în 2007 iar executarea a venit în aprilie 2016. Mi s-a respins de către instanța pe motiv ca era tardiva contestația deoarece ei susțineau ca au trimis somație în 2015 doar ca eu nu am primit nimic și confirmările lor nu erau semnate. Cu toate astea am pierdut sI sunt Bună de plata.
Buna ziua stimate domn,
In 2007 am facut un credit prin CETELEM pentru o perioada de 24 luni. Din pacate dupa un an, nu am mai putut plati. Acum 6 luni am primit de la o firma de recuperare, o adresa de instiintare cu privire la datorie si somatia pentru plata. Nu am dat curs, iar acum o saptamana, am primit o noua notificare. De data aceasta insa era vorba de amenintarea cu executarea silita. Mentionez ca in toata acesta perioada, nu am primit de la CETELEM, firma de recuperare sau executor judecatoresc, vreo notificare sau instiintare.Este adevarat si faptul ca din 2010 locuiesc in alt oras decat cel de la momentul contractarii creditului, iar la adresa actuala mi-am facut mutatie abia acum 1 an. Am verificat pe portal.just daca exista sau daca a existat in perioada aceasta, vreo actiune impotriva mea. NU exista.Din cate am citit in CPC, inteleg ca aceasta datorie este prescrisa. Puteti va rog sa-mi confirmti acest lucru. Si daca da, cum ar trebui sa procedez cu firma de recuperare? Multumesc anticipat.
Stimata doamna, cititi pe site-ul nostru ce inseamna prescrierea. Este foarte posibil sa fie prescrisa dar tot sa va execute si va necesita o lucrare de contestatie la executare.av CUculis 0722298011
Buna ziua,
Care ar fi etapele executarii silite?
Acum cateva zile am primit somatie de la banca unde avem un credit ipotecar, motivul ar fi 80 zile intarziere la plata.Avand dovada ca am platit lunar rata,am mers la banca si am aflat ca este poprit contul. Sotul meu a pierdut un proces cu fostul angajator si trebuie sa plateasca daune, pentru care am esalonat plata print-un Angajament de plata. Drept urmare,ultimele 3 rate in valoare de 600 € au mers in contul executorului judecatoresc.
Eu nu am stiut nimic de executarea silita pana la somatia din parte bancii.
Vreau sa merg la executor sa ma lamuresc,insa nu stiu cum ar fi trebuit sa procedeze corect si legal.
Va rog un raspuns.
Multumesc
Buna ziua stimata doamna. Noi am prezentat in mai multe randuri care sunt etapele executarii silite si le vom reda iarasi daca va fi cazul. Tinand cont de faptul ca nu stiu exact ce problema intampinati pot doar sa deduc ca NU aveti semnat un contract de garantie ceea ce este foarte grav.Va rog sa studiati materialele depuse de catre noi pentru publicul larg. In tot cazul mergeti la executor si o sa va loviti de sintagma , va dam afara din casa” asa cum sunt obisnuiti sa lucreze.
Vedeti ca pe incheieri aveti 5 zile pe acte 15 plus 2. Cu stima, av CUculis 0722298011
Buna ziua!Domnule avocat,cu tot respectul cuvenit,am o mare nelamurire!
In anul 2007 am facut un imprumut de 4500 Euro, de nevoi personale, pe 10 ani, la BRD!Din 2008,martie mai exact,am fost in postura in care nu am mai putut plati ratele.Bineanteles,ca m-au preluat cei de la Kruk cu telefoane la ore tarzii,amenintari ,”vederi de la mare”s.a.m.d.
La sfarsitul lui Februarie 2014,am fost executat silit de catre un executor judecatoresc,prin poprire de 1/3 din salariu.
Intrebarea mea este: Pot actiona in instanta pe motiv ca din 2008,pana in 2014,termenul legal de punere in executare silita s-a prescris?Din cate stiu eu termenul este de 3 ani
Va multumesc anticipat !
Ma bucur ca faceti parte dintre cei care au sesizat lucrul acesta. Nu-i lasati sa va fure banii fiindca va executa pe un dosar PRESCRIS.
Cu stima,av Cuculis 0722298011
Buna ziua. de cand se calculeaza cei 3ani in exemplul domnului? de la ultima plata? Ce ar trebui sa faca daca s-a prescris? Multumesc.
Buna ziua! Am primit o somatie de executare in data de 14.05.2019. Datele personale ale debitorului, mai exact CNP este scris gresit. Este valabila aceasta somatie?
Va rog sa-mi spuneti ce se mai poate daca se mai poate face ceva. Am un credit in declart scadent anticipat in valoare de10000CHF,am achitat restantele,de la banca mi-sa spus ca dosarul este la casa de avocatura spre a fi repartizat unui executor judecatoresc,momentan nu am un loc de munca legal. Va multumesc anticipat. http://www.laurentyupreda@yahoo.ro cum putem vorbi face tu face,eventual o actiune, eu sunt din Pitesti
Buna ziua stimate domn. In legatura cu solicitarea dvs. in cazul in care nu aveti niciun fel de bun, o parere nu de avocat ci de om, este sa il lasati in pace timp de 3 ani de zile. In cazul in care in urmatorii 3 ani doriti sa aveti ceva pe numele dvs. faceti urgent o programare la 031.412.48.88 si va asteptam in Bucuresti, fie pe 0722298011.
Cu stima, av Cuculis
Buna ziua,
Suntem 2 familii care avem impreuna un teren, cu care am girat un imprumut, pe care nu l-am putut plati la timp. Numai sotilor (probabil considerati cap de familie) li s-au pus popriri pe salariu, pana in prezent recuperandu-se 19.000 lei din totalul datoriei de 30.000.
In acelasi timp cu poprirea (care este pusa de 12 luni), executorul a scos la licitatie terenul de mai multe ori; a fost initial evaluat la aprox 45.000 lei, apoi a fost scos la licitatie la 75% din valoare; la a 5-a licitatie a fost vandut cu 27.000 lei.
Licitatia a fost si trucata (falsa), pt ca cei care au licitat sunt 2 soferi ai creditorului nostru.
Ce putem acum sa facem sa nu ne ia terenul, avand in vedere ca au fost deja platite 2/3 din credit si avem deja un proces pe rol, prin care contestam valoarea la care a fost evaluat terenul (avand si 2 constructii pe el); proces care inca nu s-a finalizat!
Va rog sa ne ajutati cu un raspuns!
Multumim!
Buna ziua, pe scurt si foarte repede trebuie promovata contestatie la executare si in mod obligatoriu suspendarea provizorie a executarii silite. Cu stima,a v Cuculis 0722298011
Buna ziua ,
Domnule avocat,am un credit de nevoi personale la pyreus bank( cu girare pe salariu )de 32 000CHF din decembrie nu am mai putut plati toata rata acum sunt amenintat de catre banca ,cu executarea silita mentionez ca am ca si coplatitor sotia . In cazul executarii silite se face poprire pe salariu atit mie cit si sotiei?sau doar la titularul contractului ?
Buna ziua cu siguranta pentru ambele persoane. Mai bine vedeti ce puteti denunta din contractele acestea priviind clauzele abuzive. O zi buna, av Cuculis 0722298011
Buna ziua!
Va scriu cu o problema,cum de alffel toti scriu din acelasi motiv..
Am semnat un contract de leasing financiar cu firma Tonis Trade( SC Marck Leasing IFN S.A) in anul 2007..am platit rate cat am avut servici..apoi situatia m-a adus la imposibilitatea achitarii lor.din 2009 mi s-a facut dosar de executare silita…anul trecut mi s.a gasit un card la banca transilvani..neavand nimic pe el..nu au reusit recuperarea..si nici alte bunuri nu detin.in 2011 am incheiat o..esalonare sa spun..trebuia sa platesc 100 de lei lunar,timp de 6 luni,dupa care negociam suma…suma fiind atunci in jur de 5000 de lei noi.am platit..dupa care cerand negociere nu mi s-a mai raspuns o perioada(conversatii purtate prin mail,nefiind in tara)cand mi s-a raspuns am fost trasa la raspundere ca nu am achitat si ca suma este mult mai mare..ultima plata fiind facuta in 28.06.2011.acum ..aceste zile am primit o notificare prin care ma anuntau din nou ca le datorez bani..am fost la sediul lor pt a cere cateva informatii referitor la suma astronomica pe care mi-au comunicat-o telefonic..de la 1330 credit restant..am ajuns la 15865.76…penalizari..ajungand acolo doamna responsabila cu dosarul meu..mi-a comunicat ca sunt dispusi sa imi faca o reducere ajungagand astfel la 4500 de lei…am intrebat cum si de ce se face aceasta reducere..si au refuzat sa imi dea informatii ba chiar m-au luat la rost.nu au fost de acord pe extrasele ce le-am cerut sa imi treaca totalul sumei de 15865,76..mi-au trecut doar 4500.spunandu-mi ca nicaieri nu am fost somata sa platesc aceasta suma..de 150 mil vechi..si nici executare nu exista pe aceasta suma…ma intreb de ce?!au mai adaugat ca acesti 4500 de lei trebuie sa ii achit pana la sf acestei luni..si ca nu imi ofera dreptul de esalonare.bun..acum..intrebarea mea ar fi..uitandu-ma pe internet am citit despre prescrierea datoriile..inclusiv a executarii silite..daca eu am fost executata silit din 2009..este posibil sa fi scapat de executare?si daca ultima mea plata a fost in 28.06.2011 in luna a 6-a a acestui an pe 28..s-ar prescrie datoria daca nu mai fac alte plati?bunuri de executat nu sunt..si nici nu lucrez undeva.mentionez ca in contractul semnat cu ei..curg multe comisioane..referitor la clauzele abuzive..
Alta problema..am un credit la C.E.C..uitandu-ma pe contract..si citindu-l..am remarcat si acolo foarte multe alineate ce contin o sumedenie de comisioane percepute de ei..ce pot face sa modific acest lucru?Multumesc..si imi cer scuze daca nu am explicat in termenii cunoscuti de dvs.!O zi frumoasa!
Buna ziua, explicatiile dvs. sunt foarte clare si va voi raspunde la fel. Cec bank are comisioane si doabzni ascunse pe care le puteti recupera. In ceea ce priveste executarea silita, chiar daca e prescrisa suma, trebuie in mod obligatoriu sa o contestati la instanta pentru a interveni o hotarare in acest sens. In cazul in care doriti sa analizam posibilitatea contestatiei la executare cat si a contractului cu CEC o sa va rog sa ne scrieti pe adresa de email. O zi buna, av Cuculis 0722298011
buna ziua va rog sa-mi spuneti cum pot sa scap de executre silita din pricina unor amenzi de rovinieta de care nu am fost instiintat dar care acum dupa 3 ani au venit cu executare silita,va mai precizez ca nu am nici permis deci nu am circulat eu mai pot sa scap de aproape 1000 de lei daca da pot sa fac o programare la dvs la cabinet multumesc anticipat
Buna ziua. Numarul de programari si informatii este 031.412.48.88 cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
As dori sa ma interesez daca fara dovada relei credinte se poate emite decizia de raspundere solidara al administratorului?Condiţia esenţială pentru angajarea răspunderii solidare a asociaţilor este ca aceştia să fi determinat cu rea credinţă nedeclararea şi/sau neplata la scadenţă a obligaţiilor fiscale.
Reaua credinţă trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi trebuie să existe la momentul la care obligaţiile trebuia/puteau fi declarate şi plătite?
ANAF poate emite decizia si proprire pe venitul salarial al administratorului?
Stimata doamna, cu dvs. am mai discutat. Nu exista o asemenea posibilitate. Fara terminarea procedurii reglementate de L 85/2006 la cererea expresa a lichidatorului, nu se poate. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua
Multumesc mult, dar din pacate in Harghita se poate, eu nu mai inteleg tara asta. Ce demersuri trebuie facute pentru a contesta executarea ?
Urgent, contestatie la executare.av Cuculis 0722298011
Contestatia cui ii adresez??? ANAF-ului?
exista un model tip?
Nu exista contestatii tip! Exista codul de procedura civila care reglementeaza, cat se pricepe si el, cadrul legislativ. Nu exista model in lumea justitiei daca vrei sa faci o actiune buna. 712 si urmatoarele NCPC sau 402 VCPC. Succes, av Cuculis 0728011
Poprirea a fost ceruta de finante , fara sentinte sau implicare judecatoreasca.
Fara dovada relei credinte, societatea nu a avut niciun fel de active,proprietati niciodata, la data aparitiei creantei oug34/2009 forfetara guvernului Boc, venitul era mult sub valoarea care trebuia achitata obligatoriu ca impozit minim(abuziv),Din cate am citit am inteles ca , pentru a emite decizie de raspundere solidara al administratorului trebuie dovedit reaua credinta, iar din cate stiu eu reaua credinta nu este definit prin lipsa de venit si lipsa de fonduri la data aparitiei creantei (forfetarei obligatorii)
Este corect sau nu?
Pentru emiterea deciziei de raspundere solidara al administratorului trebuie dovedit reaua credinta???
Evident ca nu este corect si asa ceva nu poate fi legal. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Suntem 2 familii care avem impreuna un teren, cu care am girat un imprumut, pe care nu l-am putut plati la timp. Numai sotilor (probabil considerati cap de familie) li s-au pus popriri pe salariu, pana in prezent recuperandu-se 19.000 lei din totalul datoriei de 30.000.
In acelasi timp cu poprirea (care este pusa de 12 luni), executorul a scos la licitatie terenul de mai multe ori; a fost initial evaluat la aprox 45.000 lei, apoi a fost scos la licitatie la 75% din valoare; la a 5-a licitatie a fost vandut cu 27.000 lei.
Licitatia a fost si trucata (falsa), pt ca cei care au licitat sunt 2 soferi ai creditorului nostru.
Ce putem acum sa facem sa nu ne ia terenul, avand in vedere ca au fost deja platite 2/3 din credit si avem deja un proces pe rol, prin care contestam valoarea la care a fost evaluat terenul (avand si 2 constructii pe el); proces care inca nu s-a finalizat!
Va rog sa ne ajutati cu un raspuns!
Multumim!
Buna ziua. A fost raspuns in alt topic. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună seara!
Vă prezint o situaţie extremă la care am fost supusă şi o să încerc să vă descriu foarte pe scurt datele problemei, cu speranţa că răspunsul dvs. mă va ajuta să ies din această situaţie disperată.
Totul a început în anul 2008, când, împreună cu soţul meu am făcut un credit ipotecar în franci elveţieni (CHF). La momentul respectiv situaţia financiară era cu totul alta faţă de prezent, deoarece atât eu cât şi soţul meu aveam venituri suficiente, care ne-au permis calificarea pentru obţinerea acestui credit. Odată cu trecerea timpului, din nefericire, valoarea leului s-a depreciat enorm faţă de francul elveţian, ajungând de la 2,15 lei /1 CHF, la data încheierii convenţiei de credit, la aproape 3,8 lei/1CHF în prezent.
Totodată, ca urmare a unor măsuri guvernamentale inumane, precum şi a altor factori externi, salariile noastre au fost reduse semnificativ (reducerea salariului meu, ca bugetar, cu 25 %, şi restructurarea postului soţului meu din instituţia unde lucrează). Un alt factor care a contribuit la ajungerea în această situaţie grea, este şi faptul că soţul meu s-a îmbolnavit iar costurile pentru recuperarea parţială a acestuia au generat şi generează alte cheltuieli însemnate. Mai mult decât atât, avem 2 copii pe care i-am susţinut cât timp au urmat studiile, fiul cel mic fiind în continuare în cursul absolvirii acestora iar fiica cea mare fiind la început de carieră.
Ajunşi în imposibilitate de plată, contravaloarea ratei, convertite în lei, dublându-se faţă de momentul în care am făcut creditul, am fost nevoiţi să facem alte împrumuturi pentru a ajunge la zi cu plata acestor rate lunare, lucru care a defavorizat şi mai mult situaţia în care deja eram. Motivul care ne-a împins să facem acest lucru a fost neacceptarea de către bancă a unei reeşalonări a creditului sau a unei refinanţări în altă valută mai puţin riscantă. Deşi au fost luni în care am plătit de 2-3 ori valoarea ratei, în speranţa achitării datoriilor şi salvării apartamentului, Volksbank nu ne-a oferit nicio posibilitate de restructurare, reeşalonare sau prelungire a perioadei de credit, în vederea scăderii ratei.
Cu toate eforturile făcute pentru a achita datoriile, atât cât s-a putut, iată-ne astăzi în situaţia în care dosarul nostru a ajuns la executare silită, pentru că banca a calculat toate sumele achitate în avantajul acesteia (numai plata dobânzilor şi a comisioanelor abuzive, exixtente încă de la început în convenţia de credit) iar sacrificiile noastre de până acum au fost în zadar. În acest mod de tratare, valoarea comisioanelor abuzive (comision de risc/de administrare) încasate până în prezent depăşeşte valoarea de 10 000 CHF iar creditul principal (122 900 CHF) a scăzut doar la cca. 98 000 de CHF, după şase ani de plăţi.
Am încercat să ajungem la o înţelegere amiabilă cu banca, dar soluţia oferită de aceasta nu făcea decât să ne adâncească mai rău decât suntem deja (să achităm 10% din valoarea creditului + cheltuieli de executare), lucru pe care efectiv nu ni-l mai permitem. Ni s-a comunicat că indiferent de ce plăţi mai facem în continuare, acestea nu mai sunt luate în considerare iar în aceste luni se vor percepe şi emite doar penalităţi şi dobânzi, nefiind necesar să mai achităm în continuare contravaloarea ratei lunare.
În data de 25.03.2014 am aflat de pe site-ul judecătoriei că s-a făcut încuviinţarea executării silite de către B.E.J. şi am înţeles că în aprox. 2 luni urmează să aibă loc prima licitaţie. Fac precizarea că nu am primit o înstiinţare scrisă privind încuviinţarea executării silite şi valoarea sumei datorate.
Imaginaţi-vă că în acest fel, suntem aruncaţi în stradă pentru că nu mai avem alte bunuri imobiliare. Apartamentul în care locuim eu, soţul meu şi cei 2 copii va fi vândut prin licitaţie şi în felul acesta banca îşi va recupera o parte considerabilă din datorie, urmând să plătim în continuare diferenţa rămasă printr-un nou credit negociat cu banca Volksbank.
Prin consultarea mai multor avocaţi am înţeles că o soluţie pentru amânarea acestei executări ar fi o contestare a executării silite, dar din câte se pare aceasta atrage dupa sine o taxă de cauţiune (de aprox 10% din valoarea creditului), o taxă de timbru de 1.000 lei, onorarii de 1.200 lei pentru iniţierea acţiunii de contestare şi 1.200 lei pentru soluţionarea favorabilă, sume pe care efectiv nu avem de unde să le mai plătim.
Am încercat pe toate căile posibile să găsim o soluţie dar din nefericire, în această situaţie nimeni nu ne mai poate ajuta. Consider că demersurile foarte grăbite şi nemiloase ale Volksbank ating grav drepturile omului şi nu respectă legislaţia europeană în vigoare, privind persoanele care deţin o singură locuinţă.
Din disperare, mi-am permis să vă solicit ajutorul şi am speranţa că poate există vreo şansă cât de mică să găsim o soluţie salvatoare.
În cazul în care doriţi şi alte clarificari vă stau la dispoziţie cu orice altă informaţie.
Vă mulţumesc pentru sprijin şi aştept cu nerăbdare răspunsul dvs. având în vedere puţinul timp pe care îl mai avem la dispoziţie.
Putem fi contactaţi la numerele de telefon: 0745.123.899 şi 0725.505.021
Cu respect
Buna ziua stimata doamna. In atare situatie si vazand ca sunteti deja intr-un moment destul de avansat va spun cu siguranta ca daca efectiv NU aveti niciun venit puteti a ocoliti in mod perfect legal atat plata CAUTIUNII cat si plata TAXEI DE TIMBRU. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua.. am facut contestatie la executare. sa amanat cauza si de atunci termenul se tot preschimba. sunt executat silit si am poprire pe salariu. intrebarea mea este, cand imi va inceta poprirea pe salariu. cand se va da o solutie sau mai devreme ??
Buna ziua stimate domn. In cazul in care nu aveti aparator, sa sfatuiesc sa va pregatiti sa va angajati un avocat cat mai curand fiindca in recurs nu veti putea sa va reprezentati singur. In ceea ce priveste poprirea, nu va fi anulata decat daca instanta constata ca ceea ce ati trecut dvs, in actele de contestatie se supune legilor in vigoare, atlfe ati facut degeaba contestatia, fiindca o contestatie la executare nu inseamna sa treci doar un titlu ci in spatele ei inseamna analizarea a zeci/sute de acte. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună ziua domnule avocat cuculis pe data de 15 iulie mia venit un plic in care scrie executare silită de către cei de la ultimo portofolio investment (luxemburg)sa pentru ca nu am mai plătit la provident pentru ca sau intamplat mai multe lucruri grave in familia me si nu am mai avut sa plateesc creditul luat de la provident e pe numele tatălui meu se poate rezolva cv.
Ma puteti ajuta va rog cu un raspuns?Numele meu este Dumitru Aurora, locuiesc in Bucuresti, am trecut printr un divort, am ramas cu doi copii minori in custodie, inca nu am iuncheiat partajul pt ca locuinta nu este achitata la banca, am ramas sa achit si cateva imprumuturi. Am un imprumut la SIMPLU CREDIT, dintr o mare prostie am imprumutat de la ei suma de 4500 lei, in anul 2012, a urmat divortul, multe probleme, nu am reusit sa mai achit la ei, atunci, am primit in august 2013 o instiintare ca sunt executata silit, am primit si la serviciu aceasta instiintare de executare, de infiintare a unei popriri pe salariu, suma fiind de 5998, 35 lei reprezentand debitul restant, penalitati de intarziere si dobanzi, si cheltuieli de executare in cuantum de 910,83 lei, total poprire cu cheltuieli de executare in valoare de 6900 lei. Incepand cu luna septembrie mi s a infiintat poprirea pe salariu (aveam doua popriri in acelasi timp, la doua credite diferite), suma poprita pentru SIMPLU CREDIT fiind de 570 lei pe luna, acum cateva zile , in data de 3.04.2014, am gasit lipit pe usa apartamentului o somatie de plata din partea domnului executor care reprezinta acea societate, m am prezentat la societatea SIMPLU CREDIT, pt a afla despre ce este vorba. acolo mi s a spus ca am la data de 9.03.2014 penalitati la creditul respectiv in valoare de 6100 lei, EU STIAM CA MAI AM PATRU LUNI SI TERMIN CU ACEASTA POPRIRE,dar eu la ora actuala am suma de 9100 lei de plata, in conditiile in care eu am platit pana acum suma de 4600 din cei 6900 lei. in contractul incheiat cu ei este stipulat la punctul 7.1, ca exista o dobanda penalizatoare de 1% pe zi pt credit. dar totodata la capitolul 17 scrie ca acest contract inceteaza prin reziliere in cazul in care societatea a declarat scadent anticipat creditul.. Mi se pare abuziv si m a adus in pragul disperarii pt ca eu nu am sa reusesc in veci sa mai achit acest credit, daca in august 2013 aveam le ei o datorie in executare in valoare de 6000, in prezent mai am 9000, in conditiile in care am platit aproximativ 4000 lei, deci creditul meu s a triplat, nici cel mai mare camatar nu cred ca are o dobanda de 1% pe zi. eu la momentul actual platesc intr un cont, nu platesc conform graficului, eu cred ca acest contract este reziliat si nu ar trebui sa mai produca efecte ca si cand este inca in vigoare, acest credit a fost declarat scadent anticipat ,iar ei au pus penalitati la toata suma scadenta, asta insemnand ca eu am avut comision de 60 de lei pe zi, 1800 lei pe luna . Ma vad intr o situatie fara iesire, nu stiu ce imi ramane de facut, datoria mea la ei este enorma daca luna trecuta aveam 9100 inseamna ca peste patru luni cand eu credeam ca voi termina de achitat voi avea 18.000 (180.0000.0000 milioane vechi). de plata. Va rog sa ma ajutati cu un raspuns , sper sa nu mai fraiereasca si alte persoane. creditul meu a fost de 4500 lei,ca sa platesc 4 ori suma , daca nu mai mult, pt ca eu nu voi ajunge niciodata sa achit in momentul in care ei imi adauga 1% pe zi la suma datorata. va multumesc anticipat
Buna ziua stimata doamna. Din pacate conform contractului dvs. suma aceasta intradevar se va dubla. Parerea mea initiala este sa aduceti contractele spre a fi analizate si un raspuns ferm, vi-l pot da doar dupa ce trag o concluzie clara din contractele de credit. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua as avea o intrebare ca nu ma pricep deloc la legi.am facut un imprumut la cetelem si am ramas cu plata ratelor mai aveam cam 1000lei dar am primit instiintare de la executor ca se va face poprire pe salariu.asa au si facut au blocat cardul si sau luat 280lei pe luna timp de 4 luni dupa care sa deblocat cardul.timp de 6luni am luat bani normal fara poprire.mentionez ca mai are o rata la brd de 306lei care i se trag in momentul cand intra salariu.acum o luna iar avenit instiintare de la acelasi executor ca se va face poprire pe salariu pt 4300lei.de ce asa mult pt 2000lei imprumutati platesc 6300lei in total?
va rog din suflet daca puteti sami deschideti capul traim din salariu meu despre sot era vb mai ia 166lei
Buna ziua doamna Aurora. Va rog daca se poate sa imi spuneti ce solutionare ati gasit in cazul dv? Si eu am patit ceva similar.
Buna ziua doamna. Sunt si eu in aceeasi situatie ca dv cu acesti camatari care se numesc SIMPLU CREDIT. Va rog sa postati daca ati ajuns la o rezolvare in instanta. Cu stima
buna ziua ,
ma confruct cu o situatie si as vrea sfatul dumneavoastra ,in anul 2008 an contractat un credit impreuna cu sotia de 80.000 chf pentru constructia unei case impreuna cu socri mei care au si i un credit la fel ,ambele creite fiind ipotecate cu aceeasi casa+teren unde locuim ,astazi ,avand o intarziere de aprox 60 zile la plata creditului atat noi cat si socrii ,nea contactat un executor judecatoresc care a zis ca in cazul in care pana la data de 1 iunie nu se ajunge la zi cu plata creditului ,incep procedurile de executare silita ,este legal? nu la 90 zile de intarziere se pot incepe procedurile de executare ?
va rog, astept un raspuns de la dumneavoastra .
Buna ziua. Ma bucur in primul rand ca dvs. sunteti precaut si ne-ati contactat din timp, fiindca din moment ce sunt probleme la plata ratelor, apare si incertitudinea continuarii creditului samd. In atare situatie, dvs. nu ne-ati spus la ce banca aveti creditul contractat si nici nu ne-ati spus daca aceste 90 de zile pe care dvs. le apreciati, sunt trecute in contractul dvs. Sa nu aveti falsa iluzie ca 90 de zile banca NU VA POATE EXECUTA in cazul in care acet lucru nu este trecut in contract. In tot cazul, foarte importatnte sunt amanuntele de genul, ce tip de credit ce an si ce banca. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
In cazul unei executri silite , prima transa de plata obligatoriu se face pentru comisionul executorului judecatoresc?
Prima transa nu ar trebui virat in contul datoriei, prima data nu se lichideaza creanta si dupa acea onorariul executorului?
Cum este legal?
Legalitatea executarilor silite in ultimii 3 ani de zile a devenit o chestiune relativa. Conform codului de procedura prima data se vor incasa banii datorati cu titlu de onorariu de executor, cheltuieli executare si ulterior datoria efectiva. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
cate poate sa dureze un proces pentru impartirea mostenirii daca partile nu cad de acord, si unul din parti nu este de acord cu vanzarea imobilului si nici nu dispune momentan bani de a-l plati pe celalalt.
In functie de localitatea unde va gasiti!
Buna ziua,
am ajuns in momentul in care, dupa a 6-a licitatie, s-a gasit un cumparator.
<Dosarul de executare a inceput pe codul de procedura civila vechi, deci tot demersul merge pe vechiul cod.
Executorul ne-a chemat pt distribuirea banilor; am avut 3 zile la dispozitie la dispozitie ca sa facem contestatie.
Am facut contestatie la procesul verbal de licitatie, intrucat suma ca ne revine nu este reala; facand comparatie cu suma pe care deja am achitat-o prin popriri.
Normal, se suspenda licitatia si punerea in posesie a adjudecatarului.
Intrebarea mea este: daca in perioada de suspendare (inca nu ni s-a dat termen, ieri am depus contestatia) fac rost de suma necesara pt a acoperi datoria, pot s-o platesc si sa termine totul?
Multumesc anticipat pr raspuns!
Buna ziua, raspunsul este negativ, imobilul a fost adjudecat, dvs. ati facut contestatie la pret nu la actele de executare, si anume la distribuire. Trebuie sa faceti contestatie la TITLU sau la insasi executarea silita. Cu stima, av CUculis 0722298011
Buna ziua ,
In 06.03.2008 am luat un credit de nevoi personale de la Raiffeisen Bank suma de 20.600 eur ,( suma care a fost garantata cu o garantie reala mobiliara,prin cesionarea catre Banca, pana la stingerea integrala a creantei garantate a veniturilor prezente si viitoare realizate de a acesta), conform contractului trebuia sa platesc si suma de 6562,08 eur ce reprezinta comision de administrare (0,33%) , suma retinuta lunar (67,98 eur/luna).Pana in martie 2011 am reusit sa platesc rata lunara de 397,16 eur , dupa un timp a crescut la 410 eur/luna , atunci am facut un act aditional la contract pentru suma ramasa de plata in valoare de 15.819,78 eur care timp de un an am platit numai dobanda creditului 205.04 eur/luna , urmand apoi sa platesc o rata lunara pana la sfarsitul creditului (30.06.2016) suma de 447,43 eur/luna , reesalonare fiind ceruta datorita faptului ca nu putem sa platesc rata fiind in somaj , dupa care nu am mai reusit sa ma angajez nicaieri decat la o firma cu 2 ore. In anul 2013 nu am mai putut sa achit rata integrala achitand mai putin din ia , am comunicat la banca aceasta problema ca nu am posibiltatea sa achit suma intreaga si sa mai imi reduca din valoarea ratei , bineinteles cu prelungirea perioadei contractuale , de fiecare data ei mi-au cerut sa ajung intai cu ratele la zi si dupa aia vad ce se poate face.
Pe data de 16.04.2014 am primit o somatie de la un birou executoriu prin care imi cere sa platesc toata suma ramasa respectiv 16,315,73 eur (echvalentul sumei de 72.800,78 lei)+ cheltuieli pentru executare in valoare de 7.777,40 lei.
Va rog sa imi spuneti ce pot sa fac , trebuie sa iau legatura cu executorul ,in somatie imi spune sa merg in una zi la ei sa declar veniturile si bunurile pe care le am , bani nu am de unde sa ii duc cum imi cer ei ,daca ii aveam imi plateam ratele, Ce trebuie sa fac acum ?
Va rog sa imi dati si mie un raspuns ,
Va mutumesc frumos
Buna ziua ,
Revin cu rugamintea sa ma ajutati si pe mine cu o parere pentru problema care o am cu creditu luat de la Raiffaisen
Va multumesc frumos
Buna ziua, cu siguranta asa vom face insa sa ajugem exact la solicitarea dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Primul pas ca executarea este nula din start. Conform art. 666 daca nu se anunta inceperea executarii concomintent cu popririle executarea este nula. Una dintre cele mai frecvente greseli. Secundar, ceea ce ati primit este o somatie mobiliara de o zi. Prin urmare, trebuie sa vedem exact ce aveti in contractele de credit, desi raiffeisen anul 2008 aveti in mod clar probleme la comision de administrare si LIPSA MARJA ceea ce face ca si contractul dvs. si implicit executarea silita sa fie lovite de cel putin o nulitate relativa si absoluta partiala pe clauzele abuzive. Cu stima, av Cuculis 0722298011
1.in prezent am pierdut la prima instanta(judecatoria iasi) in cazul a trei procese in chf cu vb. daca voi pierde definitiv si irevocabil iar prin asociatiile de protectia consumatorului exista sentinte definitive si irevocabile pe acelasi subiect, mai pot folosi si eu acest precedent creat?
2.dupa aparaitia oug 50/2010 am semnat acte aditionale care, printre altele, au transformat comisionul de risc in comision de administrare a riscului. Pot merge pe instanta cu aceste spete?
Stimata doamna, in primul rand nu inteleg ce de ati pierdut pe CHF. Singura varianta pe care o gasesc este ca nu a fost redactata actiunea corespunzator, nesustinuta, etc. Secundar va comunicam cu siguranta ca puteti actiona in instanta in varianta prezentata de catre dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua!
Domnule avocat va rog mult sa ma ajutati urgent cu un sfat. Am primit executare silita de la ERB Retails(fostul EFG – CARDURI Eurolines) acum doua zile. Problema e ca din ianuarie 2013, cand am constatat ca eu imi achitasem cu varf si indesat datoria la ei(pentru niste obiecte de uz casnic achizitionate de la ALTEX in iulie 2007) dar tot mai aveam de plata mai mult decat platisem pana atunci, adica 13132 lei, am facut adrese atat catre ei, catre Protectia Consumatorului si catre BNR in care am contestat suma pe care o mai aveam de platit si faptul ca NU EXISTA CONTRACT DE CREDIT intre EFG si mine, asa cum scrie in Codul Civil si in alte legi care reglementeaza relatia intre consumator si banca/IFN. La un moment dat, dupa reclamatia facuta la OPC, am primit raspuns atat de la ei cat si de la OPC ca mi se diminueaza suma restanta de la 15013,33 lei cu suma de 11120,79 lei. PARADOXAL cat de “draguti” au putut sa fie.
Problema pe care am sustinut-o mereu si o sustin in continuare este ca NU EXISTA UN CONTRACT DE CREDIT.
Nu vreau decat sa stiu daca pot sa-i dau in judecata pentru faptul ca au incalcat Codul Civil si celelalte legi si probabil asta implica automat si anularea executarii silite pentru suma pe care pretind ei ca o am de plata.
Am vazut pe site-ul judecatoriei sectorului 3 ca sunt de ordinul sutelor dosare de executari silite de la acesti camatari numiti acum ERB(fost EFG).
Si va rog sa-mi spuneti daca eu, in acest moment, pot sa merg la arhiva judecatoriei sa vad acel dosar in baza caruia s-a dat executarea silita.
Pot sa apelez la dumneavoastra pentru ai da in judecata?
Va multumesc mult.
Stimata doamna, ma bucur sa aud ca ANPC a miscat in atare situatie. In orice caz, ceea ce ne spuneti dvs. aici denota un abuz fara de margini din partea lor si ar trebui in mod imediat sa va protejati pe calea conetstatiei. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In 2009 am luat credit de nevoi personale de la BRD. Avand probleme financiare am restructurat creditul in 2010 si am reusit sa mai platesc pana in 2013 cand am intrat din nou in imposibilitate de plata. Dupa 3 luni am primit un mesaj SMS de la o firma de recuperare care a cumparat creditul si imi spune sa platesc integral in 15 zile tot creditul (mult mai mare decat aveam la BRD). De asemeni, am primit amenintari cu executare.
Ce ma sfatuiti sa fac?
Cu multumiri
Buna ziua Din pacate, majoritatea au semnat condamnarile prin restructurari fiind efectiv nevoiti sa faca acest lucru altfel s-ar fi ajuns la executare silita. Din pacate ” restructurarile” au dus pe termen mediu, la executare silita, cazul dvs. BRD ca si alte institutii bancare, are probleme efective cu clauzele abuzive dar si cu modul de calcul al dobanzii. Astfel in acest punct este de verificat, pe langa cesiune, suma pe care a fost cesionat la KRUK creditul dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua.
va rog mult sa imi spuneti daca se mai fac procese colective impotriva bancilor ( b. Transilvania) pentru clauze abuzive . deoarece costurile pt un astfel de proces sunt mari poate am sanse intr-un proces colectiv, eu fiind girant pt fostul sot .
de la banca m-au sunat de cateva ori iar utimul telefon a fost sa ma informeze ca au dat dosarul pt executare .pe portalul instantelor pot vedea daca s-a inceput acesta executare ? unde trebuie sa ma informez pentru a sti la timp daca au inceput executarea? multumesc
Buna ziua stimata doamna, in legatura cu problema dvs. cu BT, va punem la dispozitie un link unde dvs. puteti sa va incrieri in litigiile colective. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Am inteles ca exista o lege valabila in UNIUNEA EUROPEANA, care spune ca nu poate fi executat un imobil ,cat timp este singura locuinta a imprumutatului,mentionez ca suntem in executare silita cu Raiffeisen din 2012, si este singura locuinta pentru familia mea formata din sot si doi copii minori,parintii mei,si sora mea.Locuinta este a parintilor mei.
Exista o astfel de lege ce ar putea sa se aplice si la noi?
Buna ziua. Din pacate sunt doar principii. Nu puteti opri executarea silita decat prin suspendarea acesteia sau stingerea datorieri, sau desfiintare sau la cererea creditorului. In schimb puteti intra intr-un proces referitor la clauzele abuzive din cotractele cu raiffeisen pentru comision de administrare, acordare, dobanda. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
As dori sa stiu de cate ori un executor judecatoresc poate cere achitarea cheltuielilor de executare silita? Va adresez aceasta intrebare deoarece ma aflu intr-o situatie stranie. Am avut un credit de nevoi personale la Reiffeisen, care dupa penalitati si dobanzi penalizatoare a ajuns la 4848 euro. Ramanand fara serviciu, deci in imposibilitate de a mai achita ratele, banca a apelat la un executor judecatoresc pentru a-si recupera banii. Neavand cum sa achit debitul s-au inceput demersurile de executare silita a apartamentului in care locuiam, apartament care avea 2 ipoteci ( euro si CHF) la Bancpost. Executarea s-a facut anul trecut in septembrie, de catre Bancpost pentru creditul in euro, iar in proiectul de distribuire a banilor sunt trecuti : 1 – executorul de la Bancpost, 2 – executorul de la Reiffeisen si 3 – Bancpost.
Valoarea obtinuta prin executarea apartamentului n-a acoperit debitul pe care eu il aveam catre cele 2 banci si voi plati, probabil, pana voi muri aceste datorii. De unde, nu stiu, pentru ca repet, nu am niciun venit, iar pana voi iesi la pensie, mai sunt vreo 14 ani. Astazi am primit de la ING, unde aveam contul de salariu cand lucram, o instiintare cum ca executorul judecatoresc dela Reiffeisen a trimis 2 popriri pe cont, una, pentru ch.de executare pe care le-a mai incasat o data, anul trecut, dupa executarea imobilului si, cea de-a doua, pentru debitul in euro neacoperit in urma executarii. Iar eu nu inteleg de cate ori vrea acest om sa incaseze un onorariu??!!
Daca eu mor si n-am achitat datoriile catre banci, acestea se pot indrepta impotriva mostenitorilor legali? De ce la noi se tergiverseaza atata legea falimentului personal?
Ce ma sfatuiti sa fac pentru a ma linisti sufleteste macar, ca banii oricum n-am de unde sa-i dau, loc de munca nu gasesc, asa ca ce-mi mai ramane de facut ?
Va multumesc foarte mult daca veti avea amabilitatea de a-mi raspunde.
Buna seara,
Cum as putea lua legatura cu dvs? As vrea sa va prezint o situatie si sa-mi spuneti daca se poate incadra la prescriere un credit in CHF.
Multumesc
Buna ziua, cu siguranta se pot indrepta impotriva mostentitorilor. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara,
Cum as putea lua legatura cu dvs? As vrea sa va prezint o situatie si sa-mi spuneti daca se poate incadra la prescriere un credit in CHF.
Multumesc
Doua posibilitati clare, numar de telefon regitratura 031.412.48.88 sau email avocat@indrumari-juridice.eu av. Cuculis 0722298011
Buna seara ,
As dori sa ma ajutati si pe mine cu cateva sfaturi. In 2010 am luat un credit pe societate pentru achizitionarea unor echipamente , de la Libra Bank (actual Libra internet Bank) , gatantand cu aceste echipamente, In 2012 – societatea a intrat in insolventa (faliment) . In acest contract de ctredit am semnat ca administrator un contract de fideusiune . Imediat ce societatea a inrat in faliment, eu ne mai avand posibilitate de plata a ratelor, aceasta banca a inceput procedura de executare silita impotriva mea ca persoana fizica. In instanta s-a decis ca suma executata este de 36000 lei. compusa fiind din 32000 lei suma datorata bancii si 40000 lei pentru cheltuieli de executare. In 2014 luna aprilie am primit acasa instintare cum ca masina personala este pusa sub sechestru. Am luat legatura cu domnii executori incercand o negociere de rambursare a creditului, dansii au trimis cererea mea catre banca duoa care mi-au dat un numar de telefon petru a discuta eu cu Banca direct. Ceea ce ma uimeste este : vorbind cu un reprezentant al bancii am inteles ca datoria mea la banca intre timp a crescut la 39000 lei plus 4000 lei, iar domnii executori au inceput sa imi trimita facturi in cuantum de 205 lei in luna aprilie si luna mai. Eu ma intreb : daca tribunalul a decis ca suma care trebuie executata este de 32000 plus 4000, este corect sa se aplice la aceste sume dobanzi sau penalitati? Iar domnii executori pentru ce servicii imi trimit facturi?
Va multumesc si astept un raspuns cat mai urgent
Este corect sa cresca penalitatile pana la de 3 ori suma datorata sau mai mult? Asta este intrebarea generala si asta se intampla in mediul juridic fiindca dvs. nu ati actionat impotriva executarii silite. Trebuie analizat contractul de imprumut fiindca de fiecare data sunt abuzuri pe calcularea sumelor de bani. Cu stima, av CUCULIS 0722298011
Buna ziua! Am inteles ca exista o lege valabila in UNIUNEA EUROPEANA, care spune ca nu poate fi executat un imobil ,cat timp este singura locuinta a imprumutatului,mentionez ca suntem in executare silita cu Raiffeisen din 2012, si este singura locuinta pentru familia mea formata din sot si doi copii minori,parintii mei,si sora mea.Locuinta este a parintilor mei.
Exista o astfel de lege ce ar putea sa se aplice si la noi?
Buna seara,
As dori un sfat : In momentul de fata anaf a inceput de ceva timp procedura de executare silita pe contul bancar al firmei mele (cateva zeci de mii de lei). Intr-o luna se termina contr de leasing al unui autoturism luat pe SRL si trebuie sa fac trecerea de proprietate pe firma mea. Ce posibilitati am ca anaf sa nu execute silit si masina ( ? donatie, vanzare ? ) ?
Vanzare simpla, daca nu s-a inceput procedura de sechestru. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua d-le avocet.
In 2010 am facut o refinantare la Garanti Bank – 17.000 euro, credit de nevoi personale. In perioada nov.2012- august 2013, în loc de 265 euro/lună, am plătit câte 100 euro/lună. In luna august am primit hârtiile prin care ni s-a pus poprire pe salarii(14.700 euro, suma totală rămasă, cu comisioane şi dobânzi), iar din septembrie 2013 ni se opreste din salariu suma de 1100 lei/amândoi. La sfârsitul lunii septembrie ne-am trezit şi cu executare silita pe imbilul unde soţul este proprietar dar contractul este cu clauză de întreţinere(soacra are dreptul de uzufruct).
La încheierea contractului de credit, soţul a semnat şi un contract de gaj,( fiind anexat contractului ). pe care nu l-a observat şi despre care nu am discutat absolt nimic. Nu am folosit nici un act al casei.
.
In urma procesului privind contestatia la execuare, ni s-a dat soluţia de nefondată . Hotărârea judecătorească nu am primit-o încă, nu pot să va spun mai multe . Este normal ce se întâmplă?Ce ne sfătiuţi? Multumim.
Contractul conţine comisioane şi clauze abuzive
Buna ziua stimata doamna. Este mai mult decat evident, ca ceea ce ati solicitat acolo a fost in neregula. Nu va pot spune ce a fost si ce nu in neregula fiindca nu stiu ce ati cerut. Comisioane abuzive si DOBANDA ABUZIVA nu pot fi cerute asa cum discutam noi ” liber ” aici, exista o formulare incadarare in fapt in drept, probatoriu, procesul civil nu inseamna ca facem o contestatie la executare si automat daca un contract de credit are clauze abuzive , judecatorul va face ceva in sensul asta, trebuie sa il investiti cu o cerere pertinenta, pentru a primi un raspuns pertinet. Pe scurt, recurs aveti de facut. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua Va rog sa-mi spuneti ce sa fac! A m credit ipotecar luat in 2006, iar in 2007 am luat un credit in CHF tot cu aceiasi ipoteca . dupa un an ratele mi s-au dublat .in momentul de fata am multe zile de intarziere iar banca m-a anuntat ca o sa ma execute silit. Ce ma sfatuiti sa fac.VA MULTUMESC.
Buna ziua, in legatura cu situatia dvs. lucrurile stau cam asa. Nu trebuie sa va spuna banca ca va trece la executare, acest lucru reiese din contract. Din pacate MOMENTAN nu am initiat si grupuri pe denominare fiindca trebuie facuta actiunea in instanta corespunzator si nu vrem sa fiim partasi la alti colegi care deja au trimis in instata persoane in situatia asta, fara sa stie macar cum se aplica legea europeana. Prin urmare, avem nevoie de numele bancii pentru a putea cunoaste ce sume va putem recupera si evident, cel mai scurt ar fi sa faceti o contestatie la executare sustinuta de o suspendare provizorie si ulterior o recuperare partiala a sumelor platite abuziv(daca exista) si o stingere a creditului, eventual o refinantare in anumite conditii, in mod cert nu de la aceeasi banca. Succes, o zi buna, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
Am luat un credit pe firma, nu mai pot plati creditul, am garantii si un contract de fidejusiune , s-a cerut executarea silita, garantiile sunt, dar executorul a ales sa-mi faca proprire pe salar in loc sa incerce sa valorifice garantiile prima data, este corect?De ce nu se face vanzare prin licitatie a garantiilor, de ce se trece direct la proprire salariala al administratorului?!
Cu respect Maria
Buna ziua, sa intelegem ca aveti depozite colatarale? sau la ce garantii va referiti? Va solicitam sa reveniti direct pe numerele de registratura. av. Cuculis 0722298011
buna ziua d-le avocat in 2006 am facut un credit ipotecar la brd si dupa un timp nu am mai putut plati si cand am vrut sa reiau platile brd mia spus ca dosaru e la o firma de recuperare EOS FINANCE GMBH CU O SUMA DUBLA DE PLATA azi am primit somatie cu executare .ce pot eu face ca nu am proprietati stau cu chirie cu sotia si copilul de 1an si 7luni sotia nu lucreaza cai mic copilul si abia castig 800 ron si nu ne ajung ce se poate intampla au trimis somatia pe adresa la care mam nascut dar nu stau acolo ca nu ma inteleg cu mama ce pot face ei si eu multumesc din suflet
Buna ziua. Aveti cateva optiuni – invocarea prescriptiei, perimarii sau prescriptiei dreptului de a cere executarea silita. Nu lasati lucrurile asa, fiindca dupa cum ati observat suma s-a dublat si in scurt timp se va tripla si asa mai departe.Aparati-va pe contestatie la executare, fiindca nu aveau dreptul sa va majoreze suma, fiindca aceastia nu sunt institutie bancara si srl. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am intarziat cu 10 zile peste termenul maxim de 90 de zile la creditul ipotecar si am primit de la EOS prin e-mail un mesaj prin care mi se cere sa contactez aceasta firma la un numar de telefon.
Cum procedez? Consider inceputa procedura de executarea silita?
Multumesc,
Mariana Mizgoi
Buna ziua, in mod normal nu, insa acest lucru ramane la aprecierea strica a creditorului. av. Cuculis 0722298011
buna ziua
in 2007 am facut un crredit de nevoi personale de 6000 euro de la bancpost pe 10 ani fara ipoteca.am platit pana in 2008 cand am avut pr de sanatate,divort,schimbat domiciliu,judet.in 2009 cand mi-am revenit am sunat la banca si mi-au spus ca ,credtul este la aps romania(recuperatori)i-am contactat si am stabilit 100 euro cat era rata la banca.din 2011 decembrie nu am mai platit intrucat ma presau ca e pre putin ca trebuie macar 200 euro,am obtinut de la ei o hartie scrisa pe care am semnat-o cu o reducere de 30% din valoare credit daca incep sa platesc mai mult.cert este ca iarasi am ramas fara servici si dupa 2 ani in care am achitat la el vreo 2500 euro am ajuns sa nu ma pot plati.acum mi-au facut executare silita mobiliara si poprire,am fost anutata de angajator ca se va popri 33% dn salar.doar ca pe executare apare acum 8600 euro plus 5790 ron pt executor.eu locuiesc in constanta,rata am facut-o in baia mare iar executorul este din bistrita,va dati seama ca daca am salar 600 lei si un baiat la liceu de 17 ani,ce posibilitati am sa-mi iau avocat si unde trebuie sa ajung.ce se intampla cu sumele platite catre banca si catre recuperator?raman platite?ce ma sfatuiti sa fac?
si mai vreau sa va intreb ceva;daca scrie pe somatie executare mobiliara si prin poprire credeti ca mai pot sa-mi execute si bunurile?sau locuinta mamei.locuiesc in casa mamei si nu detin bunuri pe numele meu.
va multumesc mult pentru un eventual raspuns.
va multumesc mult pentru un raspuns
Atata vreme cat nu aveti bunuri mobile pe numele dvs. se va conduce doar o executare mobiliara/poprire.Insa nu uitati totusi ca daca lasati lucrurile nerezolvate, ele vor genera penalitati si dobanzi la nesfarsit. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua!In iunie 2011 sotul meu a facut un imprumut in valoare de aproape 66 000 ron la raiffeisen,pe 10 ani.Primul an am avut de platit 550 de lei pe luna urmand ca din urmatorul an sa platim timp de 9 ani suma de 1100ron.La momentul respectiv nu era o problema acest lucru,sotul meu avand un salariu destul de bun.In urma pierderii acelui locul de munca,ratele au inceput sa fie din ce in ce mai greu de platit,ajungand in momentul de fata in imposibilitatea de plata,ultima rata achitata fiind in decembrie 2013.Am primit o somatie prin care eram instiintati ca daca nu vom plati ratele restante in 14 zile vom primi instiintarea de executare silita.Am mers la banca,am sunat la toate numerele posibile rugand sa se gaseasca o cale de a ne putea plati datoriile,pentru ca nu este in niciun caz dorinta noastra de a nu plati datoriile,dar am primit din toate partile acelasi raspuns:NU SE MAI POATE FACE NIMIC!Astazi am primit INCUNVIINTAREA EXECUTARII SILITE.Va rog mult,daca imi puteti raspunde…care este urmatorul pas?Ce se intampla in cazul nostru?Nu avem bunuri pe numele nostru,locuim intr-un apartament la care platim rate la dezvoltator,deci nu este pe numele nostru.Nu avem masina personala.Singurul care lucreaza este sotul meu,deci are in intretinere 2 persoane(eu si copilul).Ce se intampla cu noi?Pot veni sa ne ia din casa?Nu avem lucruri de valoare,doar strictul necesar,nu avem bijuterii sau alte obiecte care vandute ar achita creditul restant.Pot sa-mi ia patul,dulapul din casa?Imi cer scuze dar ma aflu intr-o situatie disperata in niciun caz nu am fi vrut sa se ajunga in situatia de fata,ba dimpotriva,am facut tot posibiliul sa se ajunga la o intelegere sa putem plati cumva dar am primit refuz categoric…Care este urmatorul pas in cazul nostru?
Va ,multumesc anticipat!
Buna ziua stimata doamna. In primul rand trebuie sa stiti ca imobilul poate fi in mod sigur executat silit. In functie de cum este facut contractul de vanzare cumparare, cu stramutarea dreptului de proprietate la sfarsitul ratelor, etc, va veti trezi peste cativa ani de suma de bani a purtat intratat de multe dobanzi incat va este imposibil sa o restituiti . Calea civilizata si clara pentru a scapa de aceste probleme, este sa rezolvati situatia pe cale judecatoreasca si sa aveti pervizualizata suma pe care trebuie sa o platiti, plus ca in periaoda aceasta se suspenda dobanzile aferente. Cu stima, av Cuculis 0722298011
nu avem contract de vanzare-cumparare.este un contract de promitent-cumparator.In cazul acesta poate fi executat silit imobilul?
Imediat nu, dar la vanzarea imobilului. Iarasi, acest lucru este sub rezerva conspectarii contractului amintit. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In 2008 am luat un credit de refinantare la ING pentru niste credite dinainte de casatorie. In feb 2013 nu am mai putut plati ratele la banca. Cand ne-am casatorit sotul meu avea un apartament, pe care in timpul casatoriei l-a vandut si si-a cumparat o masina.
Acum 2 zile am primit un mail de la banca in care eram informata ca mi s-a pus poprire pe conturi de catre un organ de executie.
Mentionez ca nemaiavand apartamentul adresele din buletin au ramas pe acea adresa, dar noi traim pe la parinti, frati si surori care ne primesc pe la ei.
Nu am nici un bun pe numele meu si in contractul de creditare nu am garantat cu nimic.
Intrebare1: In ceea ce ma priveste executarea silita se opreste doar la poprirea conturilor, daca nu am alte bunuri?
Intrebare2: Poate fi supusa executarii silite masina sotului, avand in vedere cele mentionate mai sus, adica el si-a achizitionat-o in timpul casatoriei, dar din banii de pe apartamentul avut dinaintea casatoriei? dupa ce a vandut apartamentul la 5 zile a comparat masina.
Intrebare3: daca s-ar trece la executarea silita asupra masinii, nu ar trebui ca cineva…banca sau executor sa il contacteze si pe sot? macar telefonic, daca nu mai locuim la adresa din buletine?
Intrebare4¨: Daca exista o somatie, in afara informarii asupra popririi, unde o pot gasi?
Intrebare5¨: Ce trebuie sa fac? sa astept sa vad daca voi fi contactata de executor? sau?
Va rog din tot sufletul sa ma ajutati, deoarece singurul nostru bun este aceasta masina si nu dorim sa o pierdem, iar situatia financiara actuala nu ne permite decat sa supravietuim…..
Buna ziua, se poate executa dupa institutirea sechestrului, bunul poate fi vandut. Daca se instituei sechestru si va opreste polita, va ia talonul. Cu bine,a v Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am un apartament luat prin Prima Casa de la Brd, si inca 2 credite de nevoie personale fara ipoteca, luate de la alte 2 banci. De asemenea, am acumulat datorii la ANAF de cateva zeci de mii de lei, in calitate de PFA cu profesie libera. As dori sa stiu daca ANAF, sau vreuna din cele 2 banci de la care am luat creditele de nevoi personale, pot sa imi puna sechestru pe apartament. Mentionez ca apartamentul este luat de 2 ani, si practic, prin vanzarea lui anticipata, nu se face decat sa se acopere suma la BRD luata prin programul Prima casa
Buna ziua. Cu siguranta confom codului de procedura civila, se poate pune sechestru asigurator pe imobil, desi este grevat de ipoteca, insa si sechestrul este o forma de protejare a creantei fapt pentru care daca se vinde, asa cum spuneti si dvs,. se va inchide prima data BRD uletrior anaf. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua..va rog sa ma lamuriti si pe mine.Am luat un credit de nevoi personale fara garantii de la alpha bank in valoare de 6000 euro ..am platit ratele vreo 4 ani ,adica cam in jur de 4500 de euro din suma initiala ,iar apoi nu am mai platit. Mi a venit notificarea de executare silita in valoare de 5300 de euro si 33oo lei onorariul executorului.Mi se pare ff mult in conditile in care am 2 colegi in aceasi situtie care aveau credit initial de 9000 de euro si au executare silita pt aceasi suma,precizez aici ca este vb de acelasi tip de credit si aceasi banca si in cazul lor.INTREBAREA mea este -cum se calculeaza suma pe care o am de platit si avand in vedere experienta d voastra ,daca vi se pare normala situatia….cu stima.
Stimata doamna, in primul rand porniti o contestatie la executare in care sa refaceti toata calculatia creditului si a doabanzilor penalizatoare. Calculul in gasiti (metoda de calcul) in contractul de credit, ori este foarte posibil din ce spuneti dvs. a existe nereguli in aplicarea contractului pe care le puteti indeparta, doar judecatoreste. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua.Am nevoie de un sfat.In anul 2006 am luat un împrumut pt.nevoi personale fără garantii imobiliare de la BRD .Din 2007 nu am mai reușit sa plătesc rata.Cei de la BRD au vândut creanța celor de la EOS KSI.Acestia au început cu Amenințări ,notificări etc.Acum câteva zile am primit din tara informatia ca a avut loc procesul si voi fi executat silit indirect.Eu nu pot veni in tara decât la începutul lunii Iulie.Daca nu am fost executat silit in termen de 3 ani de la neplata ratelor nu cumva intervine termenul de prescriere ,iar ei vor sa ma execute pe un dosar prescris?Astept un răspuns din partea dvs.Multumesc anticipat.
Buna ziua. Acest tip de cesiune de creanta este unul care se face doar in anumite conditii, cu notificarea debitorului cedat, etc. inscrierea in arhiva de garantii reale mobiliare. Faptul ca ei incep si o executare silita posibil prescrisa, sau cel putin exista indicii ca ar fi prescrisa este cu atat mai grav , insa daca aveti bunuri vi le pot valorifica, case, terenrui, masini etc. Va sfatuiesc sa nu ramaneti in impasivitate si sa actionati impotriva lor cat de curand fiindca practic 15 zile de cand aveti la cunostiinta sau 3 ani pe indreptare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Domnule avocat un un credit de nevoi personale cu o rata de 120 franci vreo 480 roni si nu mai pot plati decat 250 roni lunar , in fiecare luna platesc aceasta suma de 250 ron dar mai mult nu am , sunt sunata mereu de la banca cu fel si fel de amenintari…ce mi se poate intampla??? va multumesc , cu respect
Buna ziua! In anul 2011 am circulat fara rovigneta la masina o perioada. Mi au venit atunci acasa amenzi pentru fiecare trecere prin dreptul camerelor.. Le am ignorat precum majoritatea conducatorilor auto. Incepand de acum 2 luni au inceput sa mi vina acasa somatii de executare silita pentru fiecare amenda in parte, cu un onorariu pt executor de 365 lei( in conditiile in care suma amenzii este 125 lei) 125 lei reprezinta tocmai penalizarea ca rovigneta pe 1 an. Drept urmare, daca achit prima amenda, nu se considera ca pentru restul amenzilor din urmatoarele 3-4 luni solutia este abuziva? Cum pot solutiona toate aceste executari silite care nu inceteaza sa soseasca? Va multumesc!
Stimate domn, puteti formula contestatie la executare pentru fiecare execuare in parte,fiindca oricum instanta va anula toata executarea silita. Legea 144/2012 care a fost ajutata de noi sa intre in vigoare prin faptul ca am desfiintat majoritatea proceselor verbale din Romania, in instanta, nu mai are reglementat si tariful de despagubire, pentru care sunteti dvs. executat, ori o lege din 2012 care abroga un astfel de tarif este clar ca nu poate produce efecte in 2014 cand a inceput executarea conform principiului neretroactivitatii legii civile consacrat de dreptul comun. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am vazut raspunsul Dvs. Trec si eu printr-o situatie similara. Intrebarea mea este. Daca s-a pus deja proprire pe conturile bancare, care ar fi solutia cea mai pertinenta pentru a rezolva problema. Intr-adevar Legea 144/2012 nu mai are reglementat tariful de despagubire, insa daca am primit instiintare pentru proprire (fara nicio somatie prealabila) ce e de facut pentru a debloca conturile. 1. achitata suma de 28 euro + taxele de executare/judecata in valoare de 400 lei si dat in judecata statul , 2. neachitare si dat in judecata stat…?
1) Contestatie la executare 2) Daca suma este mica mergeti si stabiliti cu executorul sa platiti debitul si 50% din onorariu, altfel mergeti pe contetatie si nu mai platiti nimic. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In 2009 am luat un credit pentru cumparerea unui apartament. In urma unui control de fond al ANAF-ului mi-au imputat o suma de bani, punandu-mi sechestru asigurator pe acest apartament. Sunt in proces cu ANAF-ul pentru ca in opinia mea controlul este incorect si abuziv. Pana la sfarsitul procesului acest sechestru va ramane. In ultimele luni am intarziat plata ratei catre banca cu 124 de zile. Dupa 120 de zile banca mi-a comunicat inscris ca trebuie sa platesc ratele restante.Nu exista alte somatii sau comunicari ale bancii catre mine in tot acest interval. Dupa 4 zile de la comunicarea bancii am platit 2 rate restante plus penalizarile aferente, ramanand cu o restanta de 2 rate. Acum, directoarea bancii ma suna si-mi spune ca apartamentul va fi executat pentru ca am depasit cu 4 zile maximul de 120 prevazute in contract. Imi da ca unica solutie sa fac un nou contract de imprumut platind avans 10% din valoarea reziduala a vechiului contract. Cat de legala este actiunea bancii? Mentionez ca eu as dori sa continui plata ratelor vechiului contract plus penalitatile aferente intarzierilor fara a fi nevoie sa fac altul nou.
Va multumesc
Buna ziua, banca si-a manifestat parerea, acum evident ca nu este obligatoriu ca dvs. sa semnati si nici sa nu semnati. Atata vreme cat s-au depasit zilele si ati intrat in restanta cu mai mult decat este specificat in contract, este o facilitate dar nu o obligatie a bancii sa va declare scadent creditul si astfel se va trece la executare silita. Sechestrul anaf-ului nu este ca rang peste ipoteca pe imobil, fapt pentru care daca banca va executa din ceea ce ramane se va indestula, sau nu si anaf. Cred ca varianta cea mai sincera pe care o aveti in momentul de fata este sa mergeti pe varianta bancii cu mare atentie ce semnati eventual prezentarea contractului catre specialist inainte de semnare si ulterior verificarea contractului de credit scadent anticipat pentru recuperarea posibilelor comisioane abuzive din contract. Cu stima, av Cuculis 0722298011
ma numesc Adrian si va rog mult sa ma ajutati cu niste sfatu-ri cu privire la un credit de nevoi personale fara giranti fara ipoteca’ am pe numele meu o Dacia Logan din 2005 si aia stricata altceva nu am (locuiesc in casa la soacramea) si o situatie familiala foarte grea am 2 copii minori sotia nu lucreaza si traim din, Concediu de crestere a copilului si alocatiile celor doi copii, cumulate suma este 940 ron.In 24.07 2008 am luat un credit de la Banca Romaneasca suma de 5100 euro pe 10 ani la care rata lunara era 70-71 euro la-m achitat lunar fara nici o intarziere pana in data de 14 01 2013 data de la care nu am mai putut plati pe motive familiale si salariale.Sotia a ramas fara un loc de munca din 30 07 2011 si nici un venit(situatie pana in prezent)veniturile mele au scazut. De la 01 03 2013 am ramas in CC copil pana la 2 ani oricum urma sa fiu trecut in somaj datorita crizei.Deci cateva luni numai telefoane de la firma de recuperari dupa aceea nimic pana in data de 19 06 2014 cand am primit Somatie Mobila urmarire silita in baza titlu executoriu contract credit mai zic ca este fara cale de atac,emisa 16 06 2014 drept de contestatie 5 zile mentionez ca nu dispun de bani ptr contestatie,scrie ca am de plata urm. sume 3735 euro obligatie de plata. 20 lei taxa timbru,43 lei taxa postala 211 lei cheltuieli necesare executarisilite 19 lei interogare ITM ,2035 onorariu executor total 2328lei.Cu dobanzile si comisioanele nu stiu cat de abuzive sunt dar vi le pot pune la dispozitie.Va multumesc pentru intelegere si pentru eventuale-le sfaturi nu stiu ce ar trebuii sa fac in continuare fiind asteptat ptr clarificare la biroul executorului, neavand bani ptr.contestatie.Va rog ce ar trebui sa fac.
Buna ziua stimate domn. Prolema este pe de-o parte ca a inceput executarea silita si cel putin 20% sunt cheltuieli de executare si pe de alta parte, ca nu vor scadea ci vor creste zilnic daca nu treceti la un contraatac si anume o contestatie la execuare pentru a putea vedea daca intradevar sumele percepute sunt reale, nu exista comisioane abuzive samd. Prin urmare, un coleg avocat urmeaza sa va contacteze in cel mai scurt timp in urma solicitarii dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua d-le avocat ! va rog lamuriti-ma intr-o problema. in 2008 am girat un coleg cu 20 mii (200 milioane) lei la Brd, in 2009 m-a sunat colegul sa-i semnez actul aditional,insa eu nu am mai vrut. colegul a dus la banca pe alt girant care a semnat actul aditional si a facut reesalonare. in 2011 am primit somatie de executare silita pe suma de 40 mii (400 milioane) lei. si acum in 2014 mi s-a pus poprire pe salar. am contactat un avocat si am facut contestatie la executare. vreau sa va intreb este corect ce mi s-a facut? eu ce suma ar trebui sa platesc 200 de mil sau 400 de mil? va multumesc . am uitat sa va spun, sunt persoana cu handicap gradul intai
procesul cu contestare la executare se judeca in august 14
In mod normal din acte, platiti suma integrala pe care o are de platit debitorul dvs. In cazul in care actul aditional NU va cuprinde, nu aveti nimic de plata si sa invoce lipsa calitatii procesuale pasive de debitor a dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
in Actul aditional al contractului NU am semnat. dar totusi executorul mi-a pus poprire pe salariu. cum este posibil??
va multumesc
Buna ziua, in ce sens nu ati semnat actul aditional? Actul principal a fost semnat? O sa va rog sa rteveniti cu detalii. AV. Cuculis 0722298011
in actul aditional apare un alt girant care pe contractul initial nu apare.da,contractul initial apar doar eu ca girant. Girantul de pe actul aditional nu apare in contractul initial. eu nu mai inteleg nimic ! va multumesc
in actul aditional apare un alt girant care pe contractul initial nu apare.da,contractul initial apar doar eu ca girant. Girantul de pe actul aditional nu apare in contractul initial. eu nu mai inteleg nimic ! va multumesc frumos!
Domnule avocat,am luat un credit de nevoi personale in 2008 iar in contract am urmatoarea clauza: Prin semnarea prezentului ctr imprumutatul transmite in mod irevocabil si neconditionat bancii dreptul de a incasa toate veniturile sale, prezente /viitoare, incluzand salariul, pana la concurenta sumelor datorate, mandatand banca sa notifice si sa solicite angajatorului plata salariului datorat imprumutatului, in contul indicat de banca. Intrebarea este: In cazul in care nu mai pot plati ratele, dreptul bancii de a incasa salariul meu mai este limitat la 1/3 sau angajatorul trebuie sa transmita im contul indicat de banca intregul salariu?
Buna ziua. Aceea nu doar ca este o clauza abuziva, aceea este o clauza ilicita tinzand spre modificarea legii, fapt ce nu este permis. Daca incepe o executare silita banca NU va poate executa pe suma cu titlu de redeventa periodica decat pe maximum de 1/3 din suma, fapt ce face inoperanta acea clauza. Cu stima, av Cuculis 072229801
Trebuia specificat in contract limita de 1/3 din salariu? Este o clauza abuziva ? Mai poate fi vorba de executatrea mea silita, in cazul in care neplata ratelor activeaza in mod automat obligatia angajatorului de a plati bancii intregul salariu? Ce e de facut in situatia mea?
Stimate domn, cei 1/3 deriva din lege, daca angajatorul dvs. a platit toata suma catre executor, atunci executorul este obligat sa va remita de urgenta diferenta pana la limita de 1/3. Cu stima, av Cuculis 0722298011
am doua contracte inchiate la BCR din anul 2006 respectiv 2007 insa din acel moment nu am mai primit instiintari de la nimeni,in luna 05.2014 mam trezit acasa cu titlu de executare la care au trecut 2 zile si mi sa pus poprire pe cont,din acel moment incerc sa iau legatura cu executorul judecatoresc acesta aflandu.se in alta localitate si de aprx. 3 luni eu nu stiu cum arata acest executor,am facut contestatie,am facut ordnanta presedentiala si din pacate nu am reusit nimic,ordonanta mi sa respins si acum urmeaza dosarele de contestatie,ce pot face?
In primul rand ordonanta presedintiala nu putea sa fie admisa ea in fond fiind o actiune inadmisibila in procedura de contestatie la executare, dat fiind faptul ca avem deja o cale de stopare si anume suspendarea provizorie, iar pe fondul cauzei trebuie sa existe dosar.Pana la urma nici nu ne intereseaza executorul atata vreme cat putem sa punem capat executarii. BCR are si a avut contractele de creditare, pline de clauze abuzive daca a si cesionat catre o firma capusa BCR atunci cu siguranta puteti sa demarati contestatia insa nu asa cum ati precizat dvs. Logica juridica a lucrurilor va fi alta. Cu stima, Cuculis 0722298011
am uitat sa precizez faptul ca cei care au pornit executarea au fost si sunt cei de la EOS KSI…am termen pe 04.07.2014…cu respect laurentiu
Am o sentinta definitiva si executorie asupra unui credit contractat de mine pentru alte doua persoane. Punerea in executare a mers greu si cu sume mici. Acum am fost executat eu de Kruk printr-un executor pentru o suma exorbitanta, desi cei de la kruk stiau si mai mult au primit sentinta prin care i-am castigat in instanta pe cei doi, sentinta in care recunosc ca ei au folosit banii. Am depus contestatie la executare, am sanse sa castig, dat fiind faptul ca eu nici macar cheltuielile de judecata din procesul cu cei doi nu am reusit sa le recuperez?
Buna ziua stimata doamna, in primul rand ma bucur sa aud ca dupa ani de zile de sfatuit justitiabilii, macar trimit o cerere de contestatie la executare, bine, rau nu conteaza macar avem un termen nedepasit. Acum, partea a doua a situatiei se complica, depinde ce spuneti dvs. ca ati castigat, ce sentinta si ce este trecut in contestatie. De multe ori, in necunostiinta de cauza, cei neavizati tind sa creada ca au dreptate insa lucrurile nu sunt asa. Trebuiesc vazute actele in integralitate, contestatia si restul de inscrisuri in termen scurt pentru a o putea completa conform cererii de regularizare. Cu stima. av Cuculis 0722298011
Buna seara…D-le Avocat am trimis un mail catre dvs mai devrem…sper sa il primiti daca adresa de mail gasita aici e corecta…multumesc
Stimate domn, am inregistrat solicitarea dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Stimate domn avocat am si eu nevoie de un sfat, am luat un credit de nevoi personale in CHF in 2009 am platit 2 ani dupa care am ramas fara loc de munca aproape un an si nu am mai platit rata, in 2010 m-au dat in judecata si 2011 luna 5 mi-a venit si decizia finala adica mai aveam sa le dau 2992.4 Chf plus 1367 ron cheltuieli de judecata. Din luna iulie 2011 mi s-a pus poprire pe salariu timp de 11 luni dupa care firma s-a inchis, anul trecut in iulie mi-a venit din partea unui birou de executori judecatoresti instiintare cu suma restanta de 3362 CHF, am sunat am discutat cu dansii si le-am zis ca nu apare nicaieri suma care deja s-a platit. Acum dupa un an mi-a pus poprire iar pe salariu suma este acceiasi de 3362CHF. De ce nu s-au scazut banii care s-au oprit timp de 11 luni mai ales ca eu m-am interesat si stiam ca nu mai au voie sa puna nimic in plus daca decizia a fost finala cu 2992.4 Chf si 1367lei. am nevoie de un sfat ce pot face sa mi se recunoasca suma deja platita?
Buna ziua, sunteti cazul tipic de executata silit a caror sume au fost efectiv furate, sau mai voalat, ascunse. In sensul acesta ar trebui in mod urgent sa promovati contestatie la executare si cu scriptele aferente in probatoriu sa faceti dovezile pe care le sustineti si aici urmand ca instanta sa anuleze executare silita. Nu este ceva neintalnit, executarile silite in Romania deja au devenit prin ele insasi niste abuzuri. Cu stim, av Cuculis 0722298011
Buna ziua Dl Avocat,
V am trimis un email cu cazul meu daca ma puteti ajuta cu niste sfaturi si informatii,
Multumesc,
George
Buna ziua Va deranjez si eu cu privire la situatia noastra(a mea si a sotului meu)In 31.08.2007 am luat un credit cu garantie imobiliara(am cumparat locuinta in care stam) in valoare de 139308 lei.Timp de un an de zile am platit suma de 960 lei( la momentul respectiv nu era o suma mare aveam si eu si sotul servicii si salariile erau mai mari.)Dupa trecerea perioadei de 1 an am fost contactati de banca (Raiffaisen Bank) prin care am fost constransi sa schimbam moneda din lei in euro pe motiv ca daca pastram in continuare in lei ni se va face rata undeva la 1600-1700 lei.Am facut conversia in euro (1 euro fiind 3.66 lei) iar rata ni s-a facut 270 e .In continuare a venit asa zisa recesiune prin care salariul sotului s-a redus la jumatate iar eu in 2010 am nascut am stat acasa cu cel mic 2 ani iar la intoarcerea la locul de munca am avut surpriza sa nu mai fiu primita si asa am ramas fara serviciu.Din anul 2010 banca s-a oferit sa ne “ajute” cu restructurarea creditului.Am acceptat bineinteles datorita situatiei noastre. Pana in momentul de fata avem 3 asa zise restructurari pe cate un an fiecare iar dupa fiaecare ni s-au marit si rata si perioada de creditare.In momentul de fata avem rata de 300 e (1350 lei )Tin sa precizez ca dupa 7 ani de plata a ratelor avem soldul creditului mult mai mare decat in perioada contractarii(36000 euro insemnand 160000 lei)din cauza ca euro a crescut f mult.Suntem in urma cu plata ratelor si nu vrem sa pierdem casa avand si un copil de 3,6 ani nu vrem sa ramanem in strada.In prezent doar sotul lucreaza eu am tot incercat sa-mi gasesc ceva dar pana acum nu am reusit.Banca a spus ca nu ne mai poate face nimic decat sa ne vindem noi casa sa le dam banii sau se va ajunge la executare (avem 100 de zile de intarziere.)Mentionez ca mai avem inca o rata de 120 lei la banca transilvania si 330 tot la Raiffaisen iar salariul sotului este de 2000 lei.Va rog mult sa-mi dati un sfat ce putem face.
In primul rand mare atentie la orice act pe care urmeaza ca dvs. sa-l primiti. Trebuie sa faceti toate demersurile in vederea opririi executarii silite, mai ales ca Raiffesien Bank in perioada in care dvs. ati luat acel credit avea mari probleme cu contractele(erau pline de clauze abuzive) iar dvs. acum chiar daca aveti 100 de zile de intarziere, banca va este intr-un fel debitor prin incasarea unor rate sporite si clauze abuzive. In acest sens, mai ales ca sunteti in situatia in care aveti garantata casa pentru acest credit, singura sansa pe care o aveti este contestatia la executare sau mai mult de atat si o suspendare. Nu spune nimeni ca nu aveti de resitutit o suma de bani, insa ea trebuie sa fie corecta si indreptata prin inalturarea tutror clauzelor abuzive din contract. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Sunt profesor de meserie si am integritatea morala neatinsa decat de ceea ce s-a intamplat intre 2010-2012 (ianuarie)periaoda in care salariile din invatamant au fost taiate ceea ce m-a adus in situatia de a nu putea plati un credit luat in 2008 august cu rata de 670 de lei rata pe care am platit-o constiincios pana in 2010 august cand am clacat financiar! BCR fara sa ma anunte a vandut creanta unei firme de recuperari care m-a adus in pragul disperarii cu telefoane ,plicuri,amenintari!Creditul e de nevoi personale si nu as dori dceat sa-mi pot plati rata din nou ajungand astazi la un moment din viata bun in care pot plati ! Dar cine este aceasta firma de recuperare …cine imi garanteaza si mie ca un contract semnat cu ei are puterea unuia semnat cu o banca! As dori sa va intreb daca avocatii pot asista un asemenea contract cu o firma de recuparare si in plus legat de comisionale abuzive din contractul meu de credit despre care am aflat de curand!!! aveam comision la rata si de aproape 167 de lei lunar plus unul anual de vreo 300 de lei ! Ajutati-ma sa redevin omul care am fost..sa fiu cap de familie! INca nu am fost executat dar sa mi se ia jumatate din salariu ar fi dezastru ! o treime ar fi in regula ! ar reprezenta 500 lei!!!!ultimul plic trimis arata ca am 55000 lei de plata dar eu am platit 24 de luni a 670 de lei rata la BCR la un credit de refinantare de 39000 de lei din care 19000 delei au fost opriti atunci de BCR! aveam credit pana in 2018 de plata! in august 2010 am ales sa ma opresc din neputinta ! aveam salariu de 500 lei!
Buna ziua stimate domn. Din pacate vedem in fiecare zi tot mai multe auzuri de acest gen. Avem hotarari castigate pe cesiunea aceasta facuta intre BCR si recuperatorul de creanta fiindca nu ai procedat corect la cesiunea ei si astfel instanta a defiintat toata executarea silita. In fine, vazand ca situatia dvs. nu este stabila, de preferat ar fi sa lamuriti toate aceste elemente pe cadrul contestatiei la executare. In acest sens, in urma solicitarii dvs, urmeaza sa va contacteze un coleg pentru a stabili programarea aferenta. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Multumesc pentru raspuns! deocamdata nu am fost executat! Nu am luat niciodata legatura cu firma de recuperare ei ajungand doar la locuinta parintilor mei cu tot felul de oferte si amnintari-dupa caz! Desi astept in fiecare zi sa fiu anuntat de parinti de o asemenea executare!
Chiar si asa daca m-ar executa doar aceasta frima de recuperare ar putea face lucrul aceste pe o treime din salariu indiferent cat de mare ar fi suma? in urma raspunsului de la dvs m-am mai incurajat dar sa ma sfatuiti:fac ceva impotriva lor daca inca nu am fost executat ? Mentionez ca am platit creditul din 2008-2010 la BCR fara probleme!
Cu siguranta trebuie sa demarati cel putn faza de verificare pentru a putea preintampia orice fel de actiune de executare. Un coleg o sa va contacteze cu detalii suplimentare. Daca nu s-a mai platit din 2010, atunci este prescris. av Cuculis 0722298011
In cazul unei executari prin BEJ, desfasuratorul ratelor ramane valabila cu toate sumele (dobanda, rata, majorari, penalitati, asigurare, administrare cont, etc.?)
In ceea ce priveste executarea silita, nu mai exista rate sau alt desfaurator ci doar penalitati. Cu stima, av. Cuculis 0722298011
Domnule avocat, in cazul unui credit de nevoi personale cu garantie mobiliara pe salariu, in cazul imposibilitatii de a plati ratele, in ce fel se va executa garantia, respectiv salariul, in proportie de 100% sau de 1/3. Precizez ca in contracul meu cu Piraeus nu este prevazuta nicio limita asa cum se intampla in contractele de la alte banci.
Buna ziua, limita este data ex lege, fapt pentru care in mod cert nu va pot popri mai mult decat 1/3 decat in mod abuziv. Pentru a nu lasa situatia sa scape de sub control va sfatuiesc sa porniti imediat pe calea contestatiei la executare si sa incercati o rezolvare a litigiului pe instanta in cel mai scurt timp, pentru a evita penalitatile ce cresc zilnic. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua,
am luat un credit in 2008, de 15000 de chf,de la banca Piraeus.
a fost un credit de nevoi personale fara garantii.Mentionez ca nu detin nimic pe numele meu nici cand am facut crediutul nu aveam.
Dupa 4 ani de plata la zi cu ratele am ajuns din anumite motive sa nu mai pot achita.Firma unde lucram m-a disponibilizat si aumlucrez cu contract de 4 ore (450 ron/luna).Am 80 de zile de intarziere.As vrea sa stiu daca cei de la banca pot veni la locuinta unde stau desi nu este pe numele meu??( mentionez ca nu detin absolut nimic pe numele meu).Se pot lega de salariu sotul hiar daca nu este cooplatitor??
Multumesc astept raspuns.
Acestei intrebari s-a raspuns deja de catre av. Cuculis 0722298011
buna ziua,
am luat un credit in 2008, de 15000 de chf,pe 10 ani,de la banca Piraeus.
a fost un credit de nevoi personale fara garantii.Mentionez ca nu detin nimic pe numele meu nici cand am facut crediutul nu aveam.
Dupa 4 ani de plata la zi cu ratele am ajuns din anumite motive sa nu mai pot achita.Firma unde lucram m-a disponibilizat si acum lucrez cu contract de 4 ore (450 ron/luna).Am 80 de zile de intarziere.As vrea sa stiu daca cei de la banca pot veni la locuinta unde stau desi nu este pe numele meu??( mentionez ca nu detin absolut nimic pe numele meu).Se pot lega de salariu sotul chiar daca nu este cooplatitor??
Multumesc astept raspuns.
Buna ziua, in ipoteza in care dvs. nu aveti niciun bun pe numele dvs. este evident ca NU va pot executa pe absolut nimic, insa acest aspect spun totusi sa nu va bucure neingradit, fiindca pe langa faptul ca veti fi in biroul de credite , acest debit va creste la infinit si nu va veti putea ancora de niciun bun pe care sa-l treceti sub stapanirea dvs. Parerea noastra este ca cel mai bine rezolvati lucrurile la un mod mult mai profesionsit si incercat calea legala. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Multumesc,
eu as vrea totusi sa achit in continuare creditul, as vrea sa stiu daca exista vreo cale sa ma pot intelege cu cei de la banca.Ei imi propun doar restructurare de credit cu garantie,insa nu am de unde sa pun garantie imobil.
Exista vreo modalitate de a continua cu rate?Ei nu vor alta varianta decat cu imobil.
Buna ziua eu am un caz mai complicat tatal meu a facut un credit de 10000 lei in 2006 la libra bank iar in 2007 tatal meu a decedat nu am stiut de credit am aflat dupa o perioada de la decesul lui …am luat legatura cu banca le-am dat act de deces nu am mai platit nu nea cautat nimeni timp de 7 ani am primit doar niste citatii pe numele lui ca este chemat in judecata . Acum in 2014 am primit executare silita pe numele lui suma sa dubla(22000lei) noi avem succesiunea facuta si nea venit dupa scurt timp exacutare pentru mostenitorii am inteles ca trb sa platim deoarece suntem mostenitori legali . Intr-un final neam inteles cu banca nea dat un act semnat stamplilat sa le dam o parte din bani le-am dat 70 de mil si restu esalonat 300 lei pe luna . Acum banca ne suna ca nu ma sunt de acord ca mai vor mai multi banii si sa platim si pe executor judecatoresc 30 de mil pentru celtuieli judecatoresti . Si nu mi se pare normal sa dea banaca inapoi din moment ce sa facut o intelegere cu un act facut tot de ei si sunt 7 ani totusi in care nu nea cautat si suma a crescut enorm . Acum ne este frica ca va porni dinou executarea silita . Ce parere aveti ? Va multumesc
In principal pe procedura noua, nu va poate executa casa pentru 3000 de ron. Secundar, daca aveti un act prin care se amana executarea, va anunt ca este SUSPENDATA DE DREPT EXECUTAREA. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In 2009 am contractat un credit de nevoi personale fara ipoteca sau alte garantii. Din cauza faptului ca mi-am pierdut locul de munca nu am mai putut plati ratele. Ultima plata a fost in 02.2010. Kruk au preluat creditul dar nu am comunicat deloc cu ei, nu am discutat telefonic, nu am ridicat scrisori, etc.
Am constatat acum cateva zile ca mi-au fost blocate conturile bancare. Am cercetata si a descoperit pe portalul justitie ca in 12.2013 am fost data in judecata si s-a aprobat executarea silita, in ciuda faptului ca ultima plata a fost facuta de peste 3 ani.
De asemeni mentionez ca nu am fost instiintata de nimeni despre acest proces sau despre executare. La instanta apare textul: “Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu Fără nici o cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică” Ce inseamna acest lucru? nu mai pot contesta aceasta executie?! Mentionez ca executorul mi-a blocat si conturile de alocatii ale copiilor, si sume de bani provenite din bursa de merit.
Va rog sa ma ajutati Multumesc!
Buna ziua stimata doamna, dvs. faceti parte din miile de romani executari silit in mod ABUZIV pentru sume prescrise, insa daca nu va aparati puteti avea surpriza sa ramaneti fara casa. AVIZ TUTUTOR – nu tratati cu usurinta o executare silita, FIE SI PRECRISA, este extrem de important sa va aparati pe calea contestatiei la executare si sa dovediti precriptia. In dreptul roman, NU exista prescriptie care sa opereze DE DREPT ci doar la cerere, astfel raspunsul pentru dvs. se regaseste DOAR in cadrul contestatiei la executare cu o actiune pararela de suspendare a executarii silite. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua domnule avocat!
Am nevoie urgenta de un sfat.Am luat un credit pe persoana juridica de la banca procredit(pe firma mea) si am girat cu masina.Anul trecut am facut o reesalonare a creditului si dupa o perioada am intarziat iar cu platile,dar nu mai mult de 10 zile.Acum am o intarziere de 45 de zile si a venit un recuperator sa imi zica sa platesc pana pe data de 31 a acestei luni ,adica sa fiu la zi ca altfel ma vor executa silit si imi vor lua masina.Pot face acest lucru dupa doar 45 de zile ca eu voi avea banii sa le dau abia pe 1 august(mentionez ca e vorba de 1600 de lei).Ce e de facut?Astept rasppuns de la dvs.
Buna ziua stimata doamna. In primul rand nu doar ca va vor vinde masina dar vor trece si la executrare bunurilor S.C astfel incat trebuiesc vazute urgent actele de executare si facut un plan de actiune in contestatie la executare. Cu stima av Cuculis 0722298011
?
buna ziua,
am luat un credit in 2008, de 15000 de chf,pe 10 ani,de la banca Piraeus.
a fost un credit de nevoi personale fara garantii.Mentionez ca nu detin nimic pe numele meu nici cand am facut crediutul nu aveam.
Dupa 4 ani de plata la zi cu ratele am ajuns din anumite motive sa nu mai pot achita.Firma unde lucram m-a disponibilizat si acum lucrez cu contract de 4 ore (450 ron/luna).Am 87 de zile de intarziere.As vrea sa stiu daca cei de la banca pot veni la locuinta unde stau desi nu este pe numele meu??( mentionez ca nu detin absolut nimic pe numele meu).Se pot lega de salariu sotul chiar daca nu este cooplatitor??
Multumesc astept raspuns.
Buna ziua. Chiar daca nu aveti nimic pe numele dvs. tot trebuie sa faceti intr-un fel sa reglati aceasta suma. Fie ii actionati in judecata pe clauze abuzive, fie dupa cele 90 de zile pe contestatie la executare. In orice caz, daca intr-un viitor veti aprecia sa luati ceva pe numele dvs, acesta poate fi urmarit. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Dar nu mi-au trimis nici o instiintare doar ofiterul ma ameninta verbal sa vand masina ca daca nu mi-o vand ei,dar nu trebuie sa treaca cele 90 de zile ca sa poata face acest lucru?
Buna ziua stimata doamna, o sa va rog sa reveniti cu toate informatiile, la ce masina va referiti si daca este vorba despre o executare silita si ce banca? Cu stima, av Cuculis 0722298011
*ofiterul de credit
Buna ziua,
In 2010, am fost coplatitor pentru un credit de nevoie personale la BCR, pe care l-a luat si utilizat in intregime fratele meu. Acesta nu a mai platit rata, iar eu m-am trezit acum cateva zile cu contul de salariu blocat de catre un executor al firmei Kruk. Fratele doreste sa-si asume vina si sa preia el totul (mentionez ca in acelasi timp i-au fost blocate si lui conturile). Pot sa scap cumva de aceasta executie in conditiile in care eu nu m-am folosit de acesti bani?
Buna ziua, din pacate procedura aceasta este. In cazul si ipoteza in care dvs. sunteti coplatitor(codebitor) aveti aceleasi drepturi de a opune o contestatie la executare creditorului initial. Prin urmare, pentru a putea sa verificam actele de executare silita si pentru a putea depista daca executarea silita se defsoara conform procedurii in vigoare, este necesar sa vedem inca de la inceputul cesiunii, daca aceasta a fost legal facuta, altfel este un abuz si executarea silita poate fi anulata in intregime. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Indraznesc sa va scriu si eu cu speranta ca se poate rezolva ceva si in cazul meu. Am trimis si mail cu documente atasate.
Am facut un imprumnut la Libra Bank in 2005 in valoare de 18000 ron, prin 2009 nu am mai putut plati, pentru ca am
ramas fara servici si ce am gasit dupa a fost pe perioada determinata cu salarii foarte mici si imposibil sa reusesc sa platesc.
Acum sa pus proprire pe salariu si pentru a nu avea probleme la servici am facut o intelegere de plata cu Judecatorul care
ocupa de caz ( am trimis mail cu documentele ) cu toate aceastea nu se opreste dobanda penalizatorie, care este de 200 ron/luna.
Am facut si la Banca o cerere pentru a opri dobanda si mi-au spus can nu poate sa imi garanteze ca se va aproba. Ulterior a venit si nu s-a aprobat.
In afara de asta din 2009 de cand nu am mai platit dobanda a crescut enorm :
– suma imprumutata era de 18.000 ron;
– in 2009 suma restanta de plata era de 8.750 ron aproximativ;
– acum am de platit 20.178,29 ron din care 1.969,90 ron reprezinta cheltuieli de executare silita.
Inteleg ca trebuie sa platesc penalizzare pentru can nu am respectat contractul , dar mi se par enorme de mult cat cer ei.
Intelegerea pe care am facut-o cu Judecatorul este :
– 3500 ron reprezentand avansul pentru ridicarea propriri ( pe care l-am platit pe 26/06/2014)
– 1000 ron /luna ( in conditiile in care eu castig 1300 lei/luna ) , din pacate mi s-a spus can u se poate mai putin
– si achitarea pana in octombrie a acestui an a sumei integrale.
Mi sa spus ca am un contract cu dobanzi uriase si ca eu platesc 1000 ron /luna dar din acestia 200 reprezinta dobanda.
Va rog sa imi spuneti daca se poate face ceva?
Atasat va trimit si contractul de credit.
Astept un raspuns
Va multumesc
Buna ziua stimate domn. In primul rand voi incepe prin a va comunica faptul ca pe adresa noastra principala nu a fost primit contractul, fapt pentru care un raspuns imediat si complet nu va putem oferi. Secundar, intelegerile le puteti face doar cu creditorul, faptul ca executorul isi permite sa faca aceste intelegeri este doar un abuz din partea lui si ulterior creditorul dvs. principal poate sa va puna in executare acel contract. Prin urmare, pana nu vedem actele un raspuns imediat nu va putem oferi. Cu stima, av Cuculis 0722298011
BUNA ZIUA STIMATE DOMN AVOCAT! DACA AM DATORII DESTULE IN BANI SI SUNT DOUA FIRME DE RECUPERARI CARE VOR BANI(DESTUI DE DAT INAPOI) VREO 300 MILIOANE) POT SA-MI PUNA POPRIRE MAI MARE DE 33%SUTA PE SALARIU? AVAND IN VEDERE CA AR FI O SUMA MULT MAI MICA DECAT RATA? SAU SE POATE DECIDE IN INSTANTA CA FIECARE FIRMA SA RECUPEREZE CATE 33%SUTA DIN SALARIU? ADICA EXISTA VREO LEGE-MENTIONEZ CA NU AM DE PLATIT NICIO PENSIE ALIMENTARA SI AM SALARIU DE 1500 ADICA SA MA LASE CU MAI PUTIN DE JUMATATE ?SAU LEGEA E CLARA? MERSI MULT!
Da, legea este clara 50% din venituri periodice. Cu stima, av Cuculis 0722298011
bancile sustin ca indiferent de suma datorata se poate opri doar 33%. adica daca am 1 miliard de dat imi vor opri doar 33%?
pe luna
dar daca cineva moare doamne fereste din anumite motive si nu mai are pe nimeni de unde vor lua banii din asigurarea de viata incheiata cu banca cand s-a facut creditul? ajungi sa te gandesti la orice varianta! eu nu am pe nimeni sa deranjez .nevoi personale,fara garantii !
Aveti bunuri pe numele dvs? Chiar daca nu ati garantat tot se pot executa celelalte bunuri. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, sotul meu a luat un credit in 2007 de nevoi personale in CHF,i-au facut executare silita,nu are serviciu momentan, a avut casa pe numele lui,dar a vandut-o unei verisoare indepartate de-a mea. Locuim in acea casa in continuare impreuna cu copii. Ce optiuni de executare are executorul in conditiile date, se pot executa si copii nostri cand vor fi majori? Eu am calitatea de imprumutat solidar in urma unui act aditional dar in executare nu scrie decat de el, imi va deschide alt proces ? VA MULTUMESC PT TIMPUL ACORDAT.
Buna ziua . Va rog sa-mi dati un sfat . In luna aprilie am facut un schimb de locuinta cu un cetatean . Eu am dat un apartament cu 2 camere si 20.000 euro sulta si el mi-a dat un apartament de 4 camere mai mare .Notarul unde am facut actele m-a asigurat ca totul este in regula . Din pacate am descoperit faptul ca locuinta primita ( cea cu 4 camere ) a fost cumparata de catre celalalt proprietar la o licitatie de la o executare silita . Acum banca creditoare a fostului proprietar de la care a cumparat a cerut contestarea executarii silite in ideea ca a fost vanduta prea ieftin . Instanta a dispus suspendarea executarii si procesul este pe rol. Apartamentul respectiv este deja intabulat pe numele meu . Pot fi eu cumva afectat de vreo decizie a instantei? daca de exemplu instanta hotaraste sa se anuleze hotararea de adjudecare si a procesului verbal de licitatie? Apartamentul cu 2 camere pe care eu l-am dat la schimb la vandut deja . Oare ce-i de facut?
In primul rand sa va fie invatatura de minte atat dvs. cat si altii care vor sa faca un chilipir, fiindca asta inseamna sa fiti fericiti pe nefericirea altora. Secundar, putin probabil sa se anuleze adjudecarea pentru acest aspect, in cel mai bun caz se poate face o majorare a pretentiei si de acolo spre toate actele subsecvente. cu bine, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Va rog sa-mi raspundeti la solicitare,deoarece sunt disperata.
In anul 2007 am facut un credit de nevoi personale cu ipoteca la BCR in valoare de 37.000 E.
In primul an rata era omeneasca(200E), dar apoi a crescut la 360E pe luna.
In anul 2010 sotul s-a imbolnavit si a iesit la pensie pe caz de boala. Veniturile noastre au scazut foarte mult deoarece si eu mi-am pierdut serviciul.
Am anuntat banca , care a spus ca singura solutie este o refinantare pe timp de un an in care ratele vor fi de 200E.
Creduli am acceptat, crezand ca situatia noastra financiara s-ar putea imbunatatii.
Dupa acest “an de gratie”, rata este de 430E luna.
Bineinteles ca situatia noastra financiara este tot precara, iar ratele nu le-am mai putut plati.
Am primit o notificare de plata in martie de la o societate de colectare creante, am vorbit cu ei si mi-au spus ca dosarul inca nu a plecat de la banca si sa incerc sa achit.
Acum am vrut sa vindem casa, dar cumparatorul face si el credit ipotecar.Asa am descoperit ca pe data de 21 iulie casa mea figureaza pe lista cu executari silite, fapt ce l-a facut pe cumparator sa renunte.
Am sunat la societatea de colectare si mi-au spus ca intr-adevar figurez ca voi fi executata silit.
Singura solutie ar fi sa fac o cerere de oprire a executarii cu angajamentul ca in 6 luni sa achit suma restanta, cu posibilitatea prelungirii pe inca 6 luni.
Eu sunt sigura ca chiar daca asi face aceasta cerere nu voi putea plati .
La intrebarea mea “DE CAND INCEPE EXECUTAREA SILITA SI PANA LA EVACUAREA MEA DIN CASA CAT DUREAZA?” nu imi raspunde nimeni.
Evacuarea din locuinta se va face inainte de inceperea licitatiei sau dupa?
Ce sa fac domnule avocat? Mai puteti sa-mi aduceti o raza de speranta ?
Cu stima.
Nu varaspunde nimeni fiindca nu cunosc procedura executarii silite care este un semn de intrebare chiar si pentru cei care o conduc. In fine, consider la acest moment ca discuta este una mult peste un raspuns pe scurt si va indrum catre registratura noastra la 031.412.48.88 pentru a putea primi un raspuns complet. De asemenea va pot asigura si de faptul ca acel imobil il puteti vinde la piata libera fiindca altfel il veti pierde si va fi vandut cu 30% din pretul lui de evaluare la momentul anului 2014. cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
In ian.2006 am luat un credit de nevoi personale de la BCR in valoare de 27.000 RON. Am platit o perioada ratele, dupa care nu am mai avut posibilitatea. In 2010 am fost contactat de KRUK si am semnat un angajament de plata pentru respectivul credit din care am platit pana in ian.2012 aprox. 22.000 RON. In 2014 am fost dat in judecata in baza contractului de credit din 2006 si am fost mi s-a pus poprire pentru suma de aprox. 28.000 Ron din care 24.000 – credit, 2.000 cheltuieli executare si 2.000 onorariu executor (informatii aflate telefonic, nu am primit actele). Am sunat la Kruk sa cer lamuriir despre modul cum a fost calculata aceasta suma, avand in vedere faptul ca am platit aproape 80%, dar doamna de acolo m-a trimis la un contabil sa calculeze suma din contractul de credit. Se poate face contestatie in acest caz?
Va multumesc!
In mod clar si urgent trebuie promovata contestatie la executare, mai ales ca in TOATE dosarele de executare exista un haos total si sumele sunt calculate gresit si fara a tine cont de mute elemente de legalitate. In fine, daca nu aveti actele atunci cand le primiti demarati urgent contestatia, totusi atentie ce aspecte veti trece in ea. Cu stima, av CUculis 0722298011
In luna 11.2004 am contractat o linie de credit de 1500 ron. Din aprilie 2008 nu am mai platit, iar printr-o adresa a bancii am aflat ca in ianuarie 2009 contractul a fost reziliat iar creditul a devenit scadent anticipat iar in iunie 2010 prin decizia bancii creditul a fost inchis urmand a fi recuperat! In mai 2013 creditul a fost cesionat catre eos ksi care in 02.07.2014 obtin incuvintarea executarii silite printr-o incheiere civila definitiva si in 25.07.2014 un executor judecatoresc deschide dosarul de executare silita. Pe 01.08.2014 primesc acasa somatia de la executor in valoare de 2660 ron ( 1900 creditul si 760 cheltuielile lui ) cu toate documentele si am 15 zile in care sa fac contestatie la executarea silita!
intrebarea este urmatoarea: – termenul de prescriptie de 3 ani curge de la data devenirii creantei exigibile ( adica de la scadenta anticipata a creditului) sau de la data inchiderii creditului prin decizia bancii?
– daca este prescrisa datoria prin contestarea executarii se anuleaza executarea silita pt todeauna?
Buna ziua, Executarea silita este o chestiune ce tine de fiecare individ in parte.
Abuzurile savarsite de executorii judecatoresti sunt chestiuni reglabile
doar inidividual. Atentie la a) onorarii, b) mod de calcul debit c) acte
emise art. 666 – 667 cpc, d) termen si o alta serie foarte lunga de
aspecte aparent minore dar care pot duce la o desfiinare a executarii.
Foarte multi au castigat pe prescripie, pe perimare, institutii
indispensabile in domeniul executarii silite iar mai apoi s-au prevalat de
prescriptie si au scapat de calvar. Fostul CPC era extrem de lacunar si
inexact dar dadea puteri limitate executorului, pe cand NCPC este si mai
lacunar si da puteri si mai mari. Niciodata procedura de executare silita
nu o sa fie clara si exacta atunci cand discutam despre un contract
bancar, si in general despre o executare imobiliara, fapt pentru care nu
ramane decat in mainile dvs. sa respectati termenele de 5-15 zile de
contestatie la executare. Nu uitati de masura provizorie a suspendarii,
sigurul mod de a evita vanzarea imobiliara. Alt aspect important ar fi
acela ca nu trebuie sa renuntati la tot daca s-a vandut imobilul,
procedura se inchide la emiterea actului de adjudecare si nu la
adjudecarea in cadrul licitatiei. Chiar si asa, vandut si adjudecat, acel
act de adjudecare trebuie sa indeplineasca conditii de fond forma iar in
cazul unui contract de credit bancar, daca s-a desfiintat titlu, se
anuleaza si adjudecarea.
Concluzia este ca da, creditul este prescris si puteti sa ii actionati in instanta. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, am speta urmatoare
Eu sant debitor cu un imobil grevat de urmatoarele sarcini
Ipoteca rang 1,2,3 in favoarea unei banci,sechestru penal asigurator anaf ramas definitiv de 330000 ron si somatie bancpost .
Executorul bancpostului a facut licitatii la imobil pana la adjudecat pe un pret de nimic.
Acest executor nu trebuia sa ceara in instanta ridicarea sechestrului pt a putea vinde?
Somatia lui nu era nula fiind inscrisa dupa sechestru?
Ce ma sfatuiti sa fac ca nu vreau sa plec din casa,sa pot lungi macar 1 an
Va multumesc din suflet
Sechestru se va achita prima data sau orice alta ipoteca PRIMARA. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Acum 4 ani sora mea, impreuna cu iubitul ei au deschis o sala de fitness. Pentru aparatele salii, au facut leasing la banca. Ca si giranti in contractul de leasing apar: sala de fitness, o firma care este in insolventa, sora mea si iubitul ei. Problema este ca sala nu a fost nicio luna macar pe profit si in 2012, au decis sa o vanda.
Cand au vrut sa schimbe termenii contractului de leasing li s-a spus ca nu se poate face nimic. Zilele aceastea, cei de la leasing au auntat ca vor rezilia contractul. Asa cum va spuneam, sala merge in pierdere…mi-e teama ca sora mea, va fi obligata sa acopere sumele restante la leasing desi cum va spuneam a vandut afacerea de 2 ani.
Ce poate sa faca in aceasta situatie.
Multumesc frumos!
In mod cert asta se va intampla. Atata vreme cat este garanta iar sc-ul este in insolventa se vor indrepta asupra ei. Trebuiesc analizate actele de leasing, contract adntionale, pentru a putea emite o opinie juridica. Cu stima, av Cuculis 0722298011
intrebare:daca am restanta la banca …nu conteaza suma mi sa spus de la banca unde am salariul ca ei nu pot sa-mi opreasca decat 33 la suta am vazut mai sus ca i spuneti domnului ca i se poate opri 50% sau e ptr cei care au de returnat mai mult de 1 credit ?
Da, se poae opri 50% in ipoteza mai multor creditori. 50% sau 33% pentru un singur creditor se referea STRICT la veniturile periodice (salarii etc) din alte conturi va pot lua tot.av Cuculis 0722298011
am un credit de nevoi personale cu ipoteca in valoare de 30000 euro la garanti si sunt in executare silita….toate incercarile mele de a renegocia cu banca o reesalonare au fost in zadar….mi-au respins toate cererile,spun ca vor toti banii sau imobilul va fi scos la licitatie…ce este de facut?creditul a fost contactat in mai 2012.Va multumesc
In mod urgent daca este cazul contestatie la executare. Abuzurile sunt intalnite peste tot si este foarte posibil sa fie si in cazul dvs. Av. Cuculis 0722298011
Buna ziua. Am Contractat in urma cu vreo 8 ani un credit de nevoi personale de la Piraeus Bank si unul de la BRD. Dupa un an de zile,m-am gasit in situatia de a nu mai putea plati ratele. Bineinteles ca cele doua credite au fost preluate de cei de la Kruq. Am primit o groaza de instiintari de la ei si la un moment dat am semnat o intelegere prin care ma obligam sa achit o anumita suma lunar,pe care nu am mai putut-o plati. De mai mult de un an primesc notificari de la un birou executor judecatoresc prin care sunt anuntata ca voi fi executata silit. Chiar azi am primit o instiintare care spune ca,”in conformitate cu art.163 din Legea 134/2010 privind Codul de procedura,va instiintam ca la date de…. am procedat la afisarea prezentei,nefiind indeplinite conditiile de inmanare a urmatoarelor acte de procedura:adresa invitatie declarare bunuri,in dosarul nr….aflat pe rolul…..Va instiintam ca sunteti in drept sa va prezentati dupa o zi de la afisarea prezentei dar nu mai tarziu de 7 zile pt inmanarea actelor de procedura la sediul Primariei…De asemenea,mentionam ca in cazul in care,fara motive temeinice,nu va prezentati pt comunicarea actelor in termen de 7 zile,actele de procedura se vor considera comunicate la implinirea acestui termen” Ce inseamna asta? Ce mi se poate intampla ,de indata ce nu am nici un fel de bun pe numele meu si nici nu lucrez? Ce e de facut,pentru ca traiesc intr-un stress continuu? Va multumesc anticipat
Buna ziua stimta doamna. Chiar daca nu lucrati si nu aveti nimic pe numele dvs. trebuie sa va ganditi ca acel credit va creste pana cand o sa ajunga sa nu-l mai puteti inchide nciodata. Este evident ca neavand absolut nimic nu va poate lua nimic insa in noul cod penal exista si o infractiune ce ar intruni elementele constitutive a deposedarii de toate bunurile spre a va sustrage de la urmarirea silita cat si faptul ca daca nu reglati acele contracte ele produc dobanzi. Va sfatuiesc sa promovati o contestatie la executare dupa ce contractul este analizat. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Sunt în executare silita asupra veniturilor mele şi a sotului meu ptr cu credit bancar în cuantum de 2000 euro încheiat cu BCR Mi a fost cesionată creanta la Kruk care de altfel a început executarea. M am judecat cu BCR in instanţă fiind invocată excepţia calităţii procesuale active a BCR care a fost respinsă. Acum Kruk mi a comunicat că doreste să execute apartamentul ptr ca datoria a crescut la 30500 euro desi plătesc de 2 ani cate 11 milioane lei.
este posibil acest lucru si ce se poate face Cu stima Ileana Buha
Buna ziua stimata doamna. Vad ca faceti parte din sistemul juridic si nu este necesar sa va explic cat de important este sa faceti o serie de acte la momentul potrivit. Faptul ca de la 2000 de euro s-a ajuns la o datorie de 30000 de euro atunci cu siguranta ca nu ar fi trebuit sa mai asteptati. Nu cred ca si anume calitatea activa a BCR era problema ci a KRUK si trebuia mers pe lipsa calitatii de creditor nu calitatii active si dovedit ca acele creante au fost cesionate in contra fostului cod civil samd.
In tot cazul discutia necesita acte de executare clare. In atare sens, trebuie sa aveti grija la somatia imobiliara si sa formulati cat mai urgent o contestatie la executare.
Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua stimata doamna. Vad ca faceti parte din sistemul juridic si nu este necesar sa va explic cat de important este sa faceti o serie de acte la momentul potrivit. Faptul ca de la 2000 de euro s-a ajuns la o datorie de 30000 de euro atunci cu siguranta ca nu ar fi trebuit sa mai asteptati. Nu cred ca si anume calitatea activa a BCR era problema ci a KRUK si trebuia mers pe lipsa calitatii de creditor nu calitatii active si dovedit ca acele creante au fost cesionate in contra fostului cod civil samd.
In tot cazul discutia necesita acte de executare clare. In atare sens, trebuie sa aveti grija la somatia imobiliara si sa formulati cat mai urgent o contestatie la executare.
Cu stima, av Cuculis 0722298011 av Cuculis
Buna ziua. In urma cu un an de zile am apelat la un credit de nevoi personale la banca Raiffeisen in val de 10.000. Deoarece am ramas fara loc de munca in ultimul an nu am avut cum sa fac plata ratelor. Astazi am fost la banca sa incerc sa mai achit 1000 e si nu am putut deoarece mi-au zis ca e dat la un executor judecatoresc. Ce ar fii de facut in continuare. Se poate ajunge la o intelegere cu executorul in vederea platii unei rate lunare ? Multumesc anticipat
Buna ziua, in mod normal nu executorul decide ci banca, insa pentru ” teatru” mai mare nu mai vor sa discute cu dvs. In fine, aveti deschisa calea executarii silite, va sfatuiesc sa nu semnati sa nu platiti si sa nu propuneti nimic bancii sau executorului pana nu este analizata in mod clar situatia dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
In anul 2007 am solicitat singura(desi sunt casatorita) un credit la BCR de 10200 euro(3.4 ron cursul euro in 2007) ,credit fara ipoteca , fica mea fiind coplatitor.In 2010 nu am mai putut achita creditul deoarece m-am imbolnavit , dar am fost la banca si am solicitat sa-mi spuna care este suma totala care ar mai trebui achitata,era 8600 euro.In 2012 un reprezentant de la KRUK a venit acasa si am semnat un angajament de plata cu suma de 57000 ron, 300 ron lunar.Fiica mea nu m-a lasat sa-l platesc spunand ca este abuziva suma.De aproximativ o luna am primit instintare de executare silita si poprire pe conturi de 1/3 , suma totala fiind de data aceasta 15000 euro.Se mai poate face ceva deoarece am semnat angajamentul respectiv atunci in 2012 cu Kruk in care era stipulat ca nu-i pot actiona in judecata?Multumesc
Cu tot respectul pentru copilul dvs. insa singura modalitate de a inceta plata unei sume ” abuzive, ilegale” etc este aceea de a fi constatata prima data de catre o instanta. Pe langa faptul ca BCR S.A puteti discuta despre anumite clauze ce le puteti declara ca fiind abuzive si astfel scadea suma pentru care sunteti executata si in plus de asta este necesar sa faceti si o cerere de suspendare a executarii silite in vederea opririi intregii penalitati pana la momentul inchiderii contestatiei la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua. In anul 2007 am facut un credit imobiliar ipotecar la banc post in valoare de960000 franci elvetieni. Datorita cresterii francului,rata s-a dublat si a ajuns sa fie mai mare decat salariul. In aceste conditii invepand cu luna iunie 2011pana in mai 2014 am platit doar jumatate din rata. In luna mai am reusit sa imi schimb serviciul si castigand mai bine am inceput sa platesc rata integral si inca ceva peste sperand k in timp voi ajunge cu rata la zi. Luna aceasta cand am fost sa platim rata , ni s-au incasat banii dupa carebni s-a spus k datorita faptului k inregistram 600 de zile de intarziere dosarul a fost trimisla un executor.
Intrebarea mea estevce se intampla de acum? Se mai poate ajunge la o intelegere cu executorul sau vom fi executati silit? Se mai poa face ceva pentru a salva casa?
Buna ziua. Am tot spus lucrul aceasta si vad ca inca nu s-a inteles. Executorul este un personal fara ochi si urechi in ceea ce inseamna procedura de executare silita, el face doar intermediere intre creditor si debitor nu are nicio putere sa va spuna ce sa faceti si nici nu va poate pasui fiindca acesta este un atribut exlcusiv doar al creditorului. Prin urmare, singurul mod de a putea rezolva situatia neplacuta, este sa contestati executarea cat mai urgent si mai ales ca discutam despre un credit in franci, in mod cert, acolo se poate discuta despre o denominare sau despre o procedura de eliminare a clauzelor abuzive mai ales ca BANCPOST are MARJA 0 trebuie sa o constatati in intata si ulterior sa faceti si o suspendare a executarii pentru a opera incetarea penalitatilor samd. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Va prezint pe scurt situatia mea :
In 2008 am luat un credit de nevoi personale de la Credit europe bank, insa la sfarsitul lui 2009 nu am mai avut loc de munca si nu am mai platit ratele.De atunci cesiunea a ajuns la o firma araba de recuperari, iar acum sunt executat silit de acestia printr-un executor din Romania.Din cate stiu datoria s-a prescris, insa cei din Arabia m-au declarat debitor abia in anul 2012, astfel nefiind indeplinit termenul de 3 ani .
Intrebarea mea este daca se ia in considerare termenul bancii efective care m-a declarat exigibil anticipat in 2009 sau a celor din Arabia ?
Instiintarea de executare am primit-o acum aproximativ 1 luna jumatate, iar la cateva zile si proprirea pe conturile bancare.
In situatia aceasta mai pot contesta executarea?Termenul de 15 zile fiind deja trecut.
Cu multa stima,
Mircea
Buna ziua stimate domn, in legatura cu solicitarea dvs. va comunic faptul ca in mod cert, daca lucrurile stau asa cum le prezentati dvs. discutam despre un credit prescris. Indiferent daca a inceput executarea, puteti sa va faceti apararile in asa fel incat dupa ce se constata prescriptia sa vi se resitutie toti bani pe care vi i-au luat in baza unei sume precrise chiar si cu cele 15 zile trecute. O sa va rog sa ne lasati un nr. de telefon pentru a facilita comunicarea. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara! Daniel Curca e numele meu si am si eu o nelamurire.In urma cu 2 ani,m-ai precis in septembrie 2012 am fost executat de catre un executor pe nume Mandrila Costel,cu un dosar de la banca Nextebank.Am fost la dansul la cabinet si dupa ce am achitat onorariile am decis de comun acord sa mi se faca poprire pe salariu in cuantum de 124 lei(suma creantei fiind de 3407 lei).Mi sa oprit din salariu acea suma pana in luna curenta.Luna trecuta m-ai precis pe 14aug. am facut un imprumut la C.A.R. si respectivul executor mi-a blocat intreaga suma pe care eu i-o datoram initial,pecare mi-a si luat-o.Intrebarea mea este de ce mi-a oprit 3407 lei ,pe care zice respectivul ca ai datoram si undes-au dus cei 124 lei pe care unitatea angajatoare ai livra lunar respectivului.Cineva mi-a zis ca ar fi dobanda la fostul credit,dar am facut niste calcule si imi da 100%,e corect ca acea suma sa fie oprita de doua ori! Va multumesc!
Evident stimate domn, ca nu este in regula si singura modalitate de clarificare este doar printr-o contestatie la executare. Abuzurile sunt pe toate drumurile, insa ceea ce a facut dansul poate fi catalogat ca abuz in serviciu. Cu stima, av Cuculis 0722298011
in mai 2008 am facut un credit de nevoi personale in valoare de24000lei pe 10 ani de la CEC Bank.de 6 luni nu am mai putut sa platesc rata.in iulie am platit 600lei,iar a doua zi am fost instiintata ca imi fac dosar de executare silita.in 08.09.2014 am primitde la BEJ ca s-a declansat procedura de executare silita de creditoarea CEC Bank in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit,iar prin incheierea din data de 13.08.2014pronuntata de judecatorie s-a incuviintat executarea silita. mi se spune sa ma prezint la un anume executor. Sfatuiti-ma, va rog, ce am eu de facut acum. Va multumesc frumos.
Buna ziua, trebuie sa va indreptati catre o contestatie la executare, insa este evident ca nu va putem da un raspuns punctual, decat dupa ce vedem actele de executare silita. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
Cum pot sa devin clientul dumneavoastra in cazul unei contestari la executare silita ?
As dori sa discut in partiular despre subiect
Cu respect Maria
Buna ziua. Contactul notru il gasiti aici –
Buna ziua!Am facut si eu un credit in 2007 vara la Banc Post in franci,si in momentul de fata de 4-5 luni nu l-am mai platit ca nu mai am de unde , deoarece am ramas fara loc de munca de aproape doi ani de zile,si am si doi copii sub 7 ani varsta lor si imi este foarte greu!Ma tot suna cu numere ascunse si tot felul de scrisori de amenintare…!Ce as putea face in situatia mea,sunt in aceasi situatie cu majoritatea care au luat credit in franci de la banc post in 2007 si nu l-au platit…!Multumesc frumos!
Buna ziua. Asa procedeaza recuperatorii de creante. Puteti sa va aparati , este posibil sa fie chiar si prescris creditul. av. Cuculis 0722298011
Am nevoie urgenta de un sfat, o sa incerc sa va contactez si pe mail sau telefonic eventual. Avem un imprumut la CEC Bank, de nevoi personale, fara ipoteca, pe care nu l-am mai putut achita in ultimii ani pentru ca am ramas fara loc de munca si am lucrat pe unde s-a putut pe sume foarte mici, part time-uri, comision etc. Am primit Vineri o a doua somatie de la Mellon Romania de a achita suma de 45000 lei. In somatie scrie ca Mellon a fost imputernicita de CEC sa recupereze creanta. Sa inteleg ca mai pot negocia cu CEC sa imi reiau plata ratelor? De doua luni am un salariu fix de 1000 de ron, deocamdata pe perioada determinata dar sper sa se transforme in job permanent. Credeti din experienta dumneavoastra ca acest lucru este posibil, adica sa imi pot relua plata ratelor, sunt banci care au acceptat asa ceva? In ultima somatie se specifica ca daca nu se achita restanta in 24 h (dar nu scrie de la ce data?) se vor initia procedurile de executare silita. Cunoscutii ma sfatuiesc sa vand apartamentul. Daca il cumpara baiatul nostru poate banca sa il execute pe el in vreun fel? Ma sfatuiti sa contactez de urgenta banca sau firma Mellon?
Buna ziua, daca creditul este garantat, oricum nu are rost sa il instrainati. Daca nu este garantat, ar fi o metoda. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua.D-le avocat,in perioada 2006-2007 am contractat de la BCR, doua credite de investitii in valoare de 1.000.000 ron si o linie de credit in valoare de 30.000 ron.Creditele au fost contractate pentru firma. La cele de investitii am avut perioada de gratie de 12 luni pentru fiecare.Din cursul anului 2009 nu am mai putut plati ratele la termen si au inceput sa curga dobanzile uriase. Eu si fostul meu sot am semnat contractele de credit si in calitate de persoane fizice,eu ca asociat unic, avand si BO semnate in alb.In 2011 BCR a cerut insolventa firmei, desi aveam acivitate si firma avea ipoteci care puteau fi valorificate pe rand si acopeream debitul. Garantii au fost 3 apartamente, 15.000 mp teren o cladire noua construita cu banii din credite( P+2) si o garantie de la FNGCIMM de 162.000 ron.Suma cu care sau inscris in tabel a fost 17.700.000.Dupa intense negocieri au fost de acord cu restructurarea creditului si retragerea cererii de intrare in insolventa. La termenul din instanta trebuiau sa vina sa retraga cererea, numai ca nu s-a prezentat banca si judecatorul sindic a admis cererea.In timpul negocierilor la data de 02.mai.2011 am semnat doar eu alte doua BO in alb care au ramas la banca.A fost inceputa procedura cu tot ce implica. Dupa un an si jumatate de la deschiderea procedurii, dupa ce nu au fost de acord cu planul, in iulie 2012 am primit la firma o notificare in care eram notificati sa platim suma restanta catre banca,in valoare de 14.300.000 ron, in caz contrar creditele devin lichide,certe si exigibile si banca va incepe procedura de executare silitaimpotriva firmei. Am facut o revizuire in dosarul de insolventa si desi banca a depus acte false , judecatorul sindic nu a admis cererea. In martie 2013 a fost declarat falimentul.
As dori sa stiu cum ar trebui sa procedez. Nu pot abandona cand stiu ca am fost pacalita de banca.Dupa primirea acelei notificari in care suma de plata era mult mai mica, am cerut explicatii de la banca si au spus ca e posibil sa fie o greseala, dar cu toate astea nu s-a intamplat nimic in acest sens.
Va multumesc !
Tocmai ca fenomenul cesiunilor ilegale facute de catre BCR a luat amploare, si faptul ca v-au furat efectiv acesti bani, puteti sa iia ctionati in judecata, nu mai discutam despre contestatie la executare insa o actiune pe clauze abuzive, poate fi facila pentru dvs. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Am omis sa va spun ca luna aceasta-septembrie- am primit o notificare prin care eram anuntata ca BCR a cesionat creanta ( toate cele trei credite) catre o firma de recuperare.
Va multumesc frumos !
Practica ia amploare in Romania si trebuie sa aveti grija cum coordonati miscarile sa nu va treziti in executare silita cu dobanzi excesive si onorarii de executor sporite. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
Ma numesc K. Alexandru si am avut un credit in CHF la Volksbank spun am avut deoarece am aflat ca banca a cesionat creditul firmei Rabon.Iata si povestea mea : in februarie a.c. am aflat ca , creditul meu a fost declarat restant si ca banca a demarat procesul de executare silita impotriva mea. Am primit notificarea de la un anume executor judecatoresc prin care am aflat ca mi-au fost proprite conturile. Dupa indelungi discutii cu cei de la Volksbank am aflat ca singura solutie de a scapa de procesul de executare silita este aceea de a achita 10% din valoarea creditului restant dupa care voi semna un angajament de plata cu banca pe timp de 6 luni in care voi plati suma de 350 chf lunar ( aceasta era si suma de plata lunara a creditului ) dupa care vom reveni la discutii si vom vedea…. am achitat cei 10% am respectat si angajamentul de plata ( dupa achitarea celor 10% executorul mi-a deblocat conturile )si dupa ce au trecut cele 6 luni m-am dus la banca ptr a relua discutiile si ptr a vedea ce este de facut mai departe deoarece aceasta era intelegerea, dar cei de la Volksbank mi-au spus foarte rece in fata ca pe ei nu ii mai intereseaza creditul meu deoarece acesta a fost vandut firmei Rabon si ca voi fii contactat de aceasta firma in viitorul apropiat
M-am interesat pe unde am putut de aceasta firma , nu am aflat prea multe si de aceea am apelat la ajutorul dumneavoastra ptr un sfat , o idee orice ptr ca ma gandesc cu groaza la faptul ca ma trezesc cu executorul la usa si raman fara apartament.
Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns si va multumesc anticipat.
Suntem cu totii curiosi ce parere are Volksbank si Rabon in noua ipoteza, despre recuperarea C.R. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua. Doresc si eu o lamurire. Prietenul meu a luat un credit de la Bancpost in 26.10.2007 in suma de 11600 chf. A achitat ratele conform graficului de rambursare pana in mai 2009. Pe 5 mai 2009 mai avea de rambursat 10590,85 chf conform graficului de rambursare. Pe data de 10.01.2013 a primit la locul de munca poprire pe salar pentru acest credit. In actele primite reiese ca are o datorie de 16079,74 chf plus 5675,17 ron cheltuieli executare. Mentionez ca acest credit nu este garantat si prietenul meu nu are bunuri pe numele lui. La ora actuala in situatia primita de la locul de munca apare ca datoreaza 55874 ron dupa ce din ianuarie 2013 pana in prezent i se retine aprox 370 ron pe statul de plata.
Intrebarea mea este daca se mai poate face ceva cu privire la aceasta executare. Suma datorata este extrem de mare fata de creditul luat initial, mai mult decat dublu. In cazul unei mosteniri imobiliare se trece la vanzarea imobilului daca deja are poprire pe salar? Multumesc.
Exact acest lucru se va intampla, se vor vinde toate bunurile, mobile imobile. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua!Va rog,daca se poate sa ma indrumati in urmatoarea problema:mama mea,in varsta fiind,venituri mici,a acumulat la intretinere suma de 7000 lei cu tot cu penalizari pentru care a primit somatie de la executor,in care se stipuleaza chelt executorii de 2600 lei,enorme pentru puterea financiara a mamei.Dl.executor spune ca se pot plati in 3 rate,intrebarea mea e:se poate negocia plata in 12 rate in aceste cazuri?Va multumesc frumos!
In cazul in care mama dvs. are venituri mici sau inexistente NU POATE FI OLBIGATA decat la 50% din plata acestor cheltueili. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua!
Cazul meu este urmatorul: In 2008 am contractat un credit imobiliar,in CHF, de la Credit Europe Bank.Ratele au crescut cu peste 60% si astazi, am ajuns in situatia de a avea mai mult de 90 zile intarziere. Am primit de la banca o scrisoare prin care ma informeaza ca daca nu achit integral datoria (aproximativ 3000 CHF) va inainta dosarul spre executare si voi fi obligat sa achit toata suma, adica 120.000 CHF
Intrebarea este urmatoarea: daca se ajunge la executare, si achit datoria de 3000 CHF, se va opri executarea? Sau aceasta se opreste doar daca achit toata suma, lucru care, evident este imposibil.
Ce as putea sa fac in situatia asta?
Multumesc
Buna ziua. Daca se ajunge la executare silita si achitati “datoria” pana la acel moment, NU se opreste executarea silita ci va trebui sa platiti anticipat TOT creditul. CEB pentru care avem deja pe rol mai multe litigii colective ce le puteti gasi formularele de inscriere aici – pentru recuperarea tuturor comisioanelor ce dvs. le-ati platit in mod nemeritat bancilor. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! In anul 2008 am contractat un credit de nevoi personale la BCR,pe numele sotului,la care eu nu sunt coplatitor. Creditul este pe o perioada de 10 ani,iar rata este de 980lei.In iunie,anul acesta sotul meu a ramas fara serviciu si am ramas in urma cu ratele,platind doar 500 de lei pe luna.Am incercat sa facem o reesalonare a ratelor dar ni s a refuzat,pe motiv ca am intarziat cu plata. Domnul de la banca ne a sugerat ca timp de trei luni consecutiv sa platim cate 500 de lei lunar apoi sa revenim pentru reesalonare.Azi am primit somatie.Se poate sa rezolvam cu reesalonarea ratelor? Vreau sa platesc dar din pacate,doar din salariul meu nu pot plati intreaga rata de 980 lei.Multumesc
Stimata doamna, imi este teama ca in curand daca nu veti porni o actiunea de contestatie la executare si aveti bunuri imobile, ele se vor vinde la licitatie. Parerea mea este sa supuneti contractul spre analiza in sensul de a putea lua o decizie si sa fie cea mai buna. Cu stima, av Cuculis 0722298011
AM UAT IN 2008 UN CREDIT DE 50000 RON….PE FIRMA…IN LUNA IANUARIE… DOBANDA VARIABIA 16%….DIN LUNA FEBRUARIE AU INCEPUT SA IMI MAREASCA DOBINDA …O DATA IN FEBRUARIE…A DOUA OARA IN APRILIE…A TREIA OARA IN AUGUST…A PATRA OARA IN OCTOMBRIE…A CINCEA OARA IN IANUARIE 2009….AJUNGAND IN DECURS DE UN AN …DE LA 16% LA 24%….ACESTE MODIFICARI LA CONTRACT FIIND FACUTE FARA SA FIU INSTIINTAT SI FARA SA IMI DAU ACORDUL….FARA SA EXISTE GRAFICE DE RAMBURSARE NOI SEMNATE SI STAMPILATE…….
……PROBLEMA MARE E URMATOAREA….AM FOST PROSTIT DE BANCA SA FAC UN CONTRACT DE REFINANTARE….SI ACOLO AM SEMNAT PROBABIL CA SINT DE ACORD…CU TOT CE A FACUT BANCA INAINTE DE REFINANTARE….
ACUM SANT EXECUTAT SILIT …EXISTA LEGI NOI IN VIGOARE SA POT DA BANCA IN JUDECATA…..SA OPRESC EXECUTAREA SILITA….
FIRMA PE CARE SA LUAT CREDITUL A FAST IN INSOLVENTA ACUM ESTE DIZOLVATA….
AS PUTEA CERE BANCII ACUM CA PERSOANA FIZICA….TOATE DOCUMENTELE SEMNATE DE MINE…SA SE UITE CINEVA DE LA DUMNEAVOASTRA IN ELE SA VEDEM DACA NE PUTEM ,,AGATA,, DE CEVA SA DAM BANCA IN JUDECATA……
CU RESPECT….MARICEL CRACIUN
PS…ESTE VORBA DE 2 CONTRACTE DE CREDIT UNU IN VALOARE DE 55000 RON SI UNUL DE 50000 CHF…
In privinta strict a dvs. in mod cert puteti face acest lucru mai ales ca in dreptul comparat cat si CJUE nu a statuat in mod uniform asupra faptului ca prin consumator se poate intelege o persoana juridica sau fizica, practic se poate intelege ca atata vreme cat societatea nu mai exista in sensul radierii ei, puteti dvs. actiona sub forma persoanei fizice in baza legii 193/2000 referitor la constatarea abuzurilor din contractele de credit. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara! Ma confrunt si eu cu problema unui credit contractat la banca Raiffeisen, in septembrie 2008, in valoare de 10.000 euro pt care am platit ratele pana in 2010; ulterior m-am aflat in imposibilitate de plata, iar in 2012 m-au executat silit. Din octombrie 2012 mi se popreste, lunar, 1/3 din salariu. Problema mea este ca desi platesc lunar, o suma destul de mare, in tot acest timp suma mea a crescut, de la cca 13.000 euro in 2012, la 17.900 euro in 2014. In tot acest timp am solicitat sa mi se ofere o copie a dosarului de executare si o detaliere a modului de calcul pentru suma datorata, avand in vedere ca suma creste ingrozitor de mult, in ciuda popririlor care mi se fac, insa in 2 ani de zile nu am reusit sa obtin nimic, reusind sa aflu de suma datorata in acest moment, facand o solicitare scrisa la Biroul de Credite.
As dori sa stiu daca exista o limita, pana la care poate creste suma datorata si daca executorul are obligatia sa-mi ofere documentele solicitate.
Va multumesc si o seara placuta!
Buna ziua. Situatia dvs. este cu atat mai impovaratoare dat fiind faptul ca aceasta datorie va creste la infinit pana se va stinge iar poprirea asa cum indicati dvs. si in raport de contractul de credit nu cred ca se va stinge curand fiindca fiecare suma pe care dvs. o platiti probabil ca nu reuseste sa inchida nici macar contractul de credit prin prisma dobanzilor. Va indrum sa efectuati o actiune in instanta fiindca in acest mod cred ca stiti si dvs. se va ajunge la o situatie anormala de a plati de zeci de ori acest credit, Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara,am un card de credit luat in 2005 de la Raifaisen. In 2006 nu l-am mai putut plati…din 2005 pana in 2014 nu am primit absolut nimic de la banca. In 23.09.2014 am primit instiintare de executare silita la parintii mei in alta localitae….in niciun caz acolo unde de 9 ani am buletinul. Deci,in 23.09.2014 primesc plicul iar din contul meu de card mi s-a retras inca din data de 11.09.2014 suma de 520 lei,conform extrasului de cont. Va rog sa-mi spuneti daca este legal acest lucru si daca acest credit nu cumva este prescris de mult timp…tinand cont ca au trecut 9 ani ? Va multumesc.
Buna ziua, cu siguranta acel credit este prescris iar executarea silita prin care treceti dvs. este una ABUZIVA fundamental. Va pot asigura de aspectul acesta, al abuzului savarsit de catre executor insa singurul apanaj pe care il aveti este contestatia la executare, astfel sa desfiinteze instanta atat actele de executare si separat sa dispuna si intoarcerea executarii silite pentru a va putea recupera banii. Cu stima , av Cuculis 0722298011
Buna ziua, sotul meu este inchis din mai 2013, executorul a inceput executarea silita in august 2013 trimitand toate actele la domiciliu si pe numele sotului si al meu dar la alt nr de apartament, deci nr apartamentului este eronat si nici somatiile de plata nu le.am primit
Va rog sa.mi spuneti daca este un motiv de a castiga contestatia la executare, este vb de o executare a locuintei noastre. Multumesc mult
Buna ziua. Majoritatea problemelor cu executarea silita se refera la executare imobiliara. Nu va poate spune nimeni fara sa vada actele emise de executor si actele de la banca, ce sanse si cat si daca puteti recupera sumele. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Multumesc pt răspunsul D.voastra
Problema e ca am facut o Contestație la executare si motivele principale sant ca sotul meu care este încarcerat nu a luat la cunoștință despre aceasta executare iar toate publicatiile au fost trimise la o adresa cu nr ap greșit. Vroiam sa stiu șansele care le.as avea sa anulez aceasta executare,multumesc
Din punctul meu de vedere, cred ca sunt sanse reale de anulare. Oricum pentru o sugestie aveti email avocat@indrumari-juridice.eu sau 031.412.48.88
Buna ziua,
Eu as dori sa actionez in instanta, insa nu stiu pe ce baza, avand in vedere ca executorul nu-mi pune nimic la dispozitie. Pe ce baza ma sfatuiti sa actionez in instanta, avand in vededere ca au trecut 2 ani de la incheierea hotararii judecatoresti de executare silita?
Multumesc mult pentru informatiile oferite!
Buna ziua, eu opinez ca aceasta executare este perimata. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Stimate domnule avocat, am si eu urmatoarea problema de prezentat, si anume:
Am girat in 2012 pe cineva apropiat iar aceasta persoana nu a mai putut plati ratele. Am fost contactati si de banca creditoare cat si de mandatarul lor KRUC nu s-a ajuns la o intelegere si astfel s-a inceput executarea silita asupra noastra. Am incheiat un angajament de plata cu executorul, pe care l-am respectat timp de 8 luni, dupa care printr-un mare noroc am reusit sa achitam intgral toata suma prevazuta in documentele primite de la executor.
Dupa achitare, am cerut sa se inchida dosarul si sa ridice popririle, dar executorul ne-a comunicat ca nu poate face asta pana nu primeste incuviintarea bancii si pana banca ne comunica ce dobanzi si penalitati ne mai pune pentru periada de 8 luni. Mentionez ca in incheierea intocmita de executor si in hotararea instantei de judecata nu se face nici referire la alte penalitati. In hotararea judecatoreasca se spune ca instanta ” Incuviinteaza executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit …..si autorizeaza creditorul sa treaca la executarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu.” Iar in incheierea intocmita de executor se spune ca ” urmeaza sa fie stabilite urmatoarele cheltuieli de executare, in dosarul…(respectiv) – Cheltuieli de executare silita in baza art. 669 si Onorariul executorului jud.” si dispune plata cheltuielilor respective.
Intrebarea mea este:
Mai trebuie sa platesc alte dobanzi si penalitati daca acestea nu au fost cuprinse in documente.
Buna ziua, in mod normal asta este procedura si sunt deja foarte multe litigii ce vizeaza strict aceasta procedura abuziva. O sa aveti surpriza sa fie dobanzile foarte mari iar in ceea ce priveste executarea de la KRUK, acolo mai bine va judecati fiindca toate cesiunile facute in trecut au fost cu mari vicii. Cu stima, av Cuculis 0722298011
In 2007 am luat un credit de la B.C.R. am platit pana in 2012 cand rata aproape s-a dublat iar salariul era deja diminuat(bugetar). in 2013 am fost executat si mi s-a facut poprire pe salariu acum oct. 2014am primit o instiintare de urmarire silita pe proprietatea sotiei.pot fi executat din nou? ce pot face?
In mod sigur puteti fi executat pe bunurile imobiliare, urgent trebuie promovata o actiune in contetatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna, in 2006 am facut un card cu descoperire de cont la BCR, descoperirea a fost de 4200 lei, a urmat o perioada in care am pus suma inapoi si am refolosit-o…. in 2009 am ramas fara servici deci nu am mai putut pune suma inapoi si contul a ramas asa, am primit notificari de la banca bla bla, anul trecut in noiembrie can m-am intors acasa am mers la BCR si am intrebat-o pe doamna de acolo cati bani trebuie sa pun in cont pt ca vreau sa achit datoria, a fost aproape 4200 de lei zis si facut am achitat tot ce a zis doamna dupa care am facut o cerere sa imi inchida cardul( mi spus ca dureaza aprox 2 zile si cardul va fi inchis). Am plecat din tara din nou si peste cateva luni imi spune mama ca a venit acasa un plic de la firma de executare ca am de platit 168 lei datoria catre BCR, ideea e ca vin de la 2 firme de executare pentru accelasi cont Coface si EOS KSI. Am venit acum 2 saptamani acasa si surpriza a fost ca in aprox 5 luni de la 168 de lei datoria a urcat la 955 de lei. Banca nu mi-a trimis nici o notificare dupa ce am platit eu suma de 4200 la ei, nici ca mai am de platit nici ca urmeaza sa fiu predat catre o firma de recuperare. Nu inteleg cum 2 firme pot cumpara aceiasi creanta ??? Si cum poate creste o suma aproape de 5 ori in 5 luni … astept un raspuns 🙂
Doar verba volant scripa manent poate sa va duca intr-o asemenea situatie. Mai pe scurt, nu pe vorbe ci pe fapte, tot ce se plateste se contorizeaza se fac cereri se raspunde la ele. Trebuie sa vedem exact ce acte aveti pentru a putea trage o concluzie. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Singurele acte pe care le am e chitanta platita la bcr si instiintarile de la firmele de recuperare… tocmai ce ma sunat mama sa imi spuna ca a mai venit una de la Coface, decu vine una de la Eos si un de la Coface, incep sa cred ca ei o dau in comedie deja si ma amuz, banii ii am dar nu ii dau pentru ca mi se pare excesiv . Am trimis un email la eos prin care sa imi trimita toate documentele cum au preluat creanta cat si copie dupa contractul de la banca in original…. pot lua legatura cu dumneavoastra sa va trimit copie dupa chitanta, extras si dupa instiintari?
In legatura cu situatia dvs.deja colegii nostrii v-au contactat pe adresa de email comunicata. Cu stima, av Cuculis 0722298011
am credit din 2006 de 14000 ron am platit pina in 2009 si azi dupa o executare silita am o suma de plata de 18000 ron este posibil
Buna ziua. Este posibil atunci cand sunt dobanzi, abuzive sau nu, percepute in excedent, calculate gresit, samd. Prin urmare, singura metoda de rezolvare clara si pentru a nu lasa lucrurile sa degenereze sa ajungeti la o suma si mai mare de atat, trebuie sa va aparati. Cu stima, av Cuculis 0722298011
daca sunt in faza de executare silita ma mai pot intelege cu creditorul?
Cu siguranta. Daca ati fi citit alte posturi ati fi obervat ca tot spun ” executorul este mana lunga a creditorului” si atat. daca aveti un creditor care doreste o conciliere cu dv. atunci executorul nu poate sa se opuna. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am citit posturile anterioare si constat ca sunt in situatia d-nei Alina (post 29 sept.2014) iar raspunsul dv. mi se potriveste “manusa”: “suma pe care dvs. o platiti probabil ca nu reuseste sa inchida nici macar contractul de credit prin prisma dobanzilor. Va indrum sa efectuati o actiune in instanta”. Deci trebuie sa fac o contestaţie privind lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu. Ce trebuie sa scriu eu in aceasta ?
Buna ziua,
Am citit posturile anterioare si constat ca sunt in situatia d-nei Alina (post 29 sept.2014) iar raspunsul dv. mi se potriveste “manusa”. Deci trebuie sa fac o contestaţie privind lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu. Ce trebuie sa scriu eu in aceasta ?
Buna ziua stimata doamna. Referitor la solicitarea dvs., este clar ca aveti de efectuat o contestatie la executare. In acest sens, urmeaza sa revenim la dvs, cu toate detaliile pe emailul comunicat. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna dimineata ! Domnule avocat ieri am aflat de o poprire pusa pe cont de executor direct la firma ce este de facut?mentionez ca creditul a fost facut in data de 25 07 2007 si a fost vinduta creanta catre eos ksi acum ei au cerut poprirea pe salariu ,va rog sa ma ajutati cu un formular ceva
Buna ziua stimate domn. In legatura cu executarea dvs. silita prin care treceti. in mod urgent trebuie sa vedem actele de executare pentru a va putea indruma in mod corespunzator. Cu stima, av Cuculis 0722298011
prescriera dupa 3 ani este in vigoare si in noul co de pricedura civila. am un contract la b c r de credit facut in 2007 pot fi executata silit de catre creditoarei SECAPITAL S aRL ,SEDIUL ALES LA SC KRUCK ROMANIA SRL
Buna ziua. In vechea reglementare prescriptia era dictata de decretul lege din 1957 insa acum este dictata de codul civil in parte si codul de procedura civila. Evident ca puteti invoca prescriptia si sa scapati de orice fel de urma de executare silita. Cu stima, av Cuculis 0722298011
cum poate sc kryck sa faca executare silita pe apartamentu soacrei mele daca odata ce nu avem propritati
Buna ziua dl.avocat Cuculis!
Va rog mult sa.mi spuneti ce se intampla, care este calea de urmat a unei cereri de incuviintare a executarii silite, admisa dupa jumatatea lunii septembrie 2014, la o instanta de la domiciliul initial(acum avand alt domiciliu, nume, angajator).Unde locuiesc momentan executorul judecatoresc nu are raza de competenta, fiind vorba despre un credit de nevoi personale,fara ipoteca, luat in 2008, platit pana in 2011, eu titular iar fostul coplatitor.Nu am alte venituri sau bunuri, decat salariul.Este posibil sa nu fiu instiintata, pentru a nu m.ai putea face contestatie??Cum se procedeaza???Se va m.ai declina cauza si la instanta de la actualul meu domiciliul?Va rog ajutati.ma!!!
Multumesc mult!
Buna ziua,
Am contractat un card de credit in 2008,in val. de 18000lei.
Pana in toamna 2010 am efectuat operatiuni platind dobanzile aferente,dupa care am intrat in imposibilitate de a mai plati.
In Octombrie 2013 mi s-a deschis dosar de executare silita pentru 72000 lei.In Septembrie 2014 am primit o alta instiintare de executare pentru suma de 116000 lei.Intentionez sa depun o plangere penala impotriva executorului sau,impotriva bancii si executorului pentru asociere in vederea crearii unui prejudiciu artificial care creste in progresie matematica.Ce ma sfatuiti sa fac?
Cu multumiri,
Marius
Buna seara.Doresc sa va prezint si eu pe scurt cazul meu: In anul 2005 luna iunie am cumparat un calculator in rate pe o durata de 4 ani.Ultima rata trebuia platita in 2009..mai aveam de platit cateva rate si din cauza ca magazinul Flanco unde plateam ratele sa inchis.Recunosc am neglijat sa ma interesez unde as putea plati si nu am mai platit cele cateva rate.Atunci locuiam cu parintii dar eu din 2008 m-am casatorit si m-am mutat in Bucuresti unde am domiciliul acum.La inceputul acestei saptamani parintii mei au primit un plic in cutia postala de la un executor judecatoresc cum ca s-a judecat in lipsa cazul meu in luna iulie a acestui an si fara drept de apel vor trece la executare.Mentionez ca dosarul meu a fost preluat in anul 2010 de catre Eos ksi.Cum este posibil ca fara nici o notificare nici la vechea adresa nici la cea noua sa fiu executat mai ales ca stimabilii de la eos cunosteau din 2010 unde locuiesc..si mai ales ca dupa parerea mea fapta sa prescris,si cum se poate ca din 5 sau 6 sute de lei cat mai aveam de plata sa se ajunga la suma de 9000 de lei.Va rog mult sa-mi dati un raspuns si as dori sa-mi comunicati daca va pot apela la numarul de mai sus si intre ce ore ptr. a stabili o intalnire la cabinetul dumneavoasta pentru a formula contestatia la executare in termenul de 15 zile chiar daca este fara drept de apel,eu consider ca este un abuz.Chiar nu avem dreptul de a ne apara si a dovedi ca fapta s-a prescris?
Va multumesc mult si astept un raspuns favorabil de la dumneavoastra.Cu stima si respect.
Buna ziua este prescrisa, trebuie sa faceti urgent contestatia la executare. av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am participat si eu cu sotia astazi la o licitatie organizata de un executor judecatoresc pentru un teren.
La licitatie s-au inscris 3 licitatori (cu sotia cu tot), noi si inca unul am depus cautiunea de 10% in euro la CEC (2840 euro) iar cel de-al treilea tot la CEC in LEi in Data de 08.10.2014 suma de 12582 lei.
Nu am castigat licitatia dar ajungand la birou am cautat un pic in arhiva cec si am vazut ca in data la care adjudecatorul a depus banii cursul de vanzare al CECului a fost de 4.42 -4.43 ceea ce inseamna ca el nu a depus suma minima de 10% adica 2840 euro.
Va rog sa-mi spune-ti daca pot face contestatie pe aceasta speta sau se considera cursu BNR. In publicatia de vanzare a executorului nu este specificat la ce curs se poate face plata cautiunii dar sunt indicate doua conturi de CEC ata pentru lei cat si pentru Euro. Daca depun lei nu inseamna ca trebuie sa am echivalentul in euro la cursul bancii unde am depus?
Va multumesc si astept cu nerabdare raspunsul Dumneavoastra
Da,, puteti face.av Cuculis 0722298011
Buna ziua , am facut un credit la Cetelem in anul 2013 , suma datorata pana la terminarea contractului in anul 2020 era de 11000 lei. Astazi am sunat la dansii pentru a gasii o modalitate de plata iar suma estr de 19000 lei. Nu imi dau voie sa platesc esalonat , ce pot face in acest caz daca am doar o parte din bani ? In caz ca achit suna de 10000 lei vor mai ramane 9000 lei , daca ii platesc esalonat imi vor mai adauga dobanda aceea lunara ? Sau daca platesc integral se mai poate reduce din suma ? Multumesc
Este un abuz acolo. Av. Cuculis 0722298011
bunaa am
si eu o intrebare am facut un descoperit de card la brd de 4600 lei in 2007 la finalul anului nu am mai lucrat de cateva luni mia venit o somatie de a plati 12000 lei de la kruk daca nu platesc vor face demersuri de executare ,in tre timp mam casatorit si am si o fetita si stau un chirie dar sotia din bani castigati de la un poces a cumparat un teren de 30 ari extravilan cand a facu contractu de vanzare cumparare ma trecu si pemine in contrat ca bun comun este acum terenu poate fi executat acest teren ‘mentionez ca mu eram casatoritcand am facut crditu.
ajutatima va rog nu stiu ce sa fac va multumesc
Buna ziua,
In 2007 am achizitionat un apartament pe care am platit 100.000 euro. 20.000 avans iar restul credit ipotecar (in franci elvetieni). In timp valoarea ratei s-a dublat (a crescut francul elvetian…) iar veniturile noastre au scazut dramatic. In 2011 am fost executati silit. desi apartamentul a fost evaluat la momentul executarii la 86.000 de euro, dupa a doua licitatie a fost vandut cu 30.000. In acest moment nici eu, nici sotul meu nu avem alte bunuri ce pot fi executate si nici salarii pe care se pot pune popriri. Presupun ca suntem considerati in continuare datori la banca. Dupa executare am mai primit o singura notificare de la banca acum vreo doi ani. Stiu de asemenea ca aceasta datorie nu se poate prescrie pentru ca banca presupun ca pune in fiecare luna penalitati. Exista vreo posibilitate ca aceste penalitati sa inceteze si sa inceapa sa curga termenul de prescriptie? Si este normal ca banca sa accepte sa vanda la a doua licitatie pentru o suma care nu acopera nici pe departe datoria?
Va multumesc.
Buna ziua. Ati punctat exact ceea ce era important. Din pacate pentru toti debitorii aceasta este realitatea. Va indrum catre un link unde sa va inscrieti respectiv noi fiind de asemenea singurii din Romania si evident si primii din toate informatiile noastre care au deschis un litigiu extrem de interesant pe denominare in cazul executarilor silite, astfel incat dvs. sa puteti plati sumele in CHF la jumatate. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua ! Am un credit cumulat de 4000 de lei, la o banca (cumulat in sensul ca reprezinta suma mai multor tranzactii efectuate cu cardul de cumparaturi) Plateam lunar 100 de lei,minimul fiind de 90 de lei. În septembrie nu am primit extrasul de cont si am platit cum faceam de obicei : 100 de lei. De o saptamana ma tot ameninta ca imi face proprire pe pensie daca nu platesc 295 de lei,suma ce inseamna minimul de plata de 175 de lei,care s-a modificat spun ei,plus comisioane si dobanzi, pana la o anumita data (trecuta evident) Intrebarea e: Cand se ajunge la proprire pe pensie (normala,de varsta),Sau daca pot cadea la acord cu banca in vederea reesalonarii datoriei totale si a stabilirii unei rate lunare optime. Multumesc mult ! Cel putin cand am vb cu ei mi-au spus ca nu au o oferta de reesalonara,ca nu am dreptul la sa ceva. E vorba de cei mai mari hoti din Romania : ERB-retail services.
Am un credit cumulat de 4000 de lei, la o banca (cumulat in sensul ca reprezinta suma mai multor tranzactii efectuate cu cardul de cumparaturi) Plateam lunar 100 de lei,minimul fiind de 90 de lei. În septembrie nu am primit extrasul de cont si am platit cum faceam de obicei : 100 de lei. De o saptamana ma tot ameninta ca imi face proprire pe pensie daca nu platesc 295 de lei,suma ce inseamna minimul de plata de 175 de lei,care s-a modificat spun ei,plus comisioane si dobanzi, pana la o anumita data (trecuta evident) Intrebarea e: Cand se ajunge la proprire pe pensie (normala,de varsta),Sau daca pot cadea la acord cu banca in vederea reesalonarii datoriei totale si a stabilirii unei rate lunare optime. Multumesc mult ! Cel putin cand am vb cu ei mi-au spus ca nu au o oferta de reesalonara,ca nu am dreptul la sa ceva. E vorba de cei mai mari hoti din Romania : ERB-retail services. Multumesc
Buna ziua , as dori sa ma ajutati in rezolvarea unei probleme legata de o executare silita de catre secapital srl intr-un contract incheiat cu bcr in 2007 , si in care s-au pus si poprire pe venit (conturi ) .
Cu cine pot lua legatura sa trimit documentele care le am .
Va multumesc.
Buna ziua,
Va rog as dori sa depun o contestatie la executae silita de la EOS.
Cum procedez si care sunta taxele si tarifele daca as dori sa fie pri cabinetul dvs, de avocatura?
Multumesc.
Buna ziua.Va solicit sprijinul in legatura cu o problema ca sa stiu de unde sa incep pentru a-mi rezolva problema.
In luna iulie a acestui an am primit o notificare de cesiune creante incheiata intre o banca si o societate care se ocupa cu recuperari prin care creditul meu datorat bancii se transfera catre firma de recuperare.Suma care rezulta din aceasta notificare mi se pare mai mare decat cea care ar fi trebuit sa o platesc bancii daca as fi continuat sa achit ratele catre banca(incluzand rata,dobanda,comision,asigurare).Nu stiu de unde sa incep pentru a descoperi suma reala pe care ar trebui sa o platesc.Sa merg la banca sa cer un desfasurator pentru toate platile din 2006 de cand am inceput sa platesc aceste rate(asta daca este posibil)?Pot solicita bancii sa mi se puna la dispozitie toate calculele despre cum s-a ajuns la acea suma totala restanta?
Va multumesc frumos pentru raspuns!
Va rog, sa ma mai ajutati cu o informatie si anume: prietenul meu a divortat,detinea impreuna cu fosta sotie un apartament cumparat cu credit in franci elvetieni,au platit timp de 5 ani dupa care a survenit divortul.Fostul sot are loc de munca,fosta sotie nu mai are nici un venit si nici proprietati,amandoi au renuntat la imobil din cauza de neintelegeri.Intrebarea e:poprire urmeaza sa i se puna numai lui ca titular de contract?Dar dansa ca si coplatitor,neavand venituri,nu raspunde in nici un fel?Nu i se poate pune poprire pe pensia mamei care e mostenitoarea fostei sotii,cei doi neavand copii?Multumesc anticipat pentru raspuns!Cu respect,Monica.
Buna seara,
Domnule avocat, as avea nevoie de un sfat de la dumneavoastra (daca se poate). Pe scurt: sunt divortat, de 2 ani. Mi s-a stabilit pensia alimentara (369 lei) si am platit-o, corect. Din luna iunie 2013 fosta sotie a solicitat la instanta marirea pensiei prin includerea in salariul net a normei de hrana (venit cu destinatie speciala) si a castigat procesul. Am contestat hotararea instantei prin apel si recurs si ultimul termen s-a judecat pe data de 13.10.2014 cand instanta a hotarat sa considere recursul ca nefondat. Deci va trebui sa platesc pensia marita (590 lei).
Deci voi plati diferentele din iulie 2013 pana in octombeie 2014. Sunt de acord cu oprirea sumei din salariu conform hotaririi judecatorest.i. Ziua de salariu este pe data de 14 a fiecarei luni
Problema care apare este ca fosta sotie a facut cerere la executorul judecatoresc pe data de 21.10.2014 pentru incuviintarea inceperea executarii silite pentru plata integrala a sumei datorate.
Cum pot opri / suspenda cererea de executare pentru toata suma? Sa platesc prin mandat postal diferenta corespunzatoare acestei luni?
Multumesc pentru amabilitate.
Cu respect, Mihai Balan
Buna ziua. Credit luat de la BRD in 2006, ultima plata facuta in iulie 2011. De atunci si pana acum nu am vorbit, stabilit, semnat ceva cu nimeni. S-a cerut in instanta incuviintarea executarii silite, termenul este saptamana viitoare. Se poate discuta de prescriere? Daca da, ce ar trebui sa fac? Daca nu, la fel, ce ar trebui sa fac. Multumesc si va rog ajutati-ma.
Buna ziua
Am si eu o rugaminte am un credit la BRD din 2006 si in 2008 am platit ultima rata de atunci si pana in 24.10.2014 nu ma mai cautat nimeni pentru restanta pe care o datoram banci pana acum in 24.10.2014 cand am primit o somatie de la executorul judecatoresc precum ca pune proprire pe venitul meu . Exista vreo posibilitate ca din 2006 si pana in prezent sa se fi prescris dosarul de credit si sa fiu executat silit la un dosar prescris .
Va multumesc anticipat .
Buna ziua! am contractat un credit de la Bancpost, in 2007 in valoare de 11000 de CHF, din cauza unor probleme nu am mai platit si in prezent sunt executat silit. Decizia de executare o am de 1 an si ceva, in momentul de fata avand poprire pe salariu. POt da in judecata banca pentru clauza de schimb valutar si alte comisioane abuzive daca sunt in executare? ce trebuie sa fac?
Acum cativa ani am preluat un SRL(o firma mica cu un singur angajat), l-am dus la 0 cu datoriile, afacerea respectiva n-a mers, datoriile au inceput sa creasca si a intre timp a intervenit o problema personala, si am ales sa plec in strainatate uitand de absolut tot. Acuma m-am intors, am descoperit ca am datorii undeva la 6000-7000 ron datorie catre stat.
Ce poate sa fie si mai rau de atat, tinand cont ca m-am si angajat aici in tara. Precizez ca n-am de gand sa restitui nici un leu
MULTUMESC ANTICIPAT !!!
Buna ziua.Doresc sa ma inscriu in grupul dumneavoastra ,pentru a da banca in judecata.Am un credit de nevoi personale din2008 si ratele mi s-au dublat de abia le mai fac fata.Doresc sa stiu ce documente trebuie sa va trimit ptr.a ma alatura grupului
Buna ziua. Nu am platit rate la ctlm de 60 de zile si astazi am primit un telefon precum ca se trece la executare silita in zilele urmatoare. Sa ma astept ca luni sa vina sa-mi intre in casa?. Este posibil sa vina sa recupereze bunurile fara un proces?Sau este doar o amenintare? Multumesc.
buna ziua cit dureaza un termen in instanta la o suspendare la executare
Pana la finalizarea procesului, exista doua tipuri de suspendare, de fond si provizorie, cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, sunt girant pentru un credit ipotecar la Banca Transilvania alaturi de inca 2 persoane luat de o cunostinta comuna in valoare de 90.000 Euro. Din credit ne-am folosit toti insa am ajuns in situatia in care nu se mai poate plati creditul deoarece in 3 ani de zile din sold nu s-a sczut decat 2000 Euro la o rata de 600 de euro lunar. In cursul acestui an creditul a fost dat la o firma de recuperari care acum a zis ca il da spre executare. Mentionez ca am un apartament garantie si m-ar interesa daca se poate defalca creditul in sensul sa ramana apartamentul garantie si sa platesc doar partea pentru cat este el garantat. Sau care ar fi solutia ?
domnule avocat mi sa pus propire pe salar pentru un credit neplatit la ing salarul il primesc la brd dar cand am verificat cardul pe 10 oct erau 8oo salarul iar azi 4noiembrie 740 dar nu imi facea tranzactia de unde aflu si eu pana cand mi se face propirea si ce pot face sa-mi opreasca mai putin va multumesc
buna ziua,
am nevoie de un sfat. ca si altii am facut un credit ipotecar in 2007 la volksbank. timp de 7 ani platit rata la timp si nu am facut probleme nimanui. din ianuarie 2014 sotul meu a ramas rara loc de munca, el este cel care sustinea rata lunara. am anuntat banca de acest lucru, am solicitat o reesalonare, am atasat solicitarii facturi lunare care justificau faptul ca din salariull meu nu pot acoperi rata la banca si sa mai platesc si utilitatile si familia. am primit 2 oferte de la ei care nu ma ajutau cu nimic in sensul in care nu au luat deloc in calcul venitul meu care vine in casa versus cheltuieli lunare. plus de asta, daca acceptam una dintre variantele propuse voiau sa imi schimbe contractul si din dobanda fixa sa o faca variabila. cu ajutorul familiei am putut achita rata lunara 8 luni, sotul meu in continuare cauta loc de munca. am primit o notificare de la un cabinet de avocatura in care imi aduce la cunostinta faptul ca daca nu achit o anumita suma restanta intru in executare silita. tinandcont ca nu sunt un om de rea credinta, este o situatie care i se poate intampla oricui, o situatie temporara. chiar nu exista o lege care sa nu fie doar in favoarea bancii? eu vreau sa platesc in continuare tot dupa ce imi revin finaciar. exista ceva de care a pot lega?
multumesc mult. raluca
Buna seara
Se poate executa silit o mostenire fara masa succesorala efectuata al fidejusorului pentru un credit luat pe firma , avand si garantii .
Credit luat pe firma la care administratorul este fidejusor si exista si renuntarea la dreptul de discutiune (neinteles la momentul semnarii in anul 2007) . Firma nu mai are activitate dar creditul a fost garantat cu garantie mobiliara, garantiile exista dar s-a luat in considerare renuntarea la dreptul de discutiune si s-a cerut executarea silita al fidejusorului, fidejusorul achita lunar 1/3 din salar direct la BEJ , valoarea datoriei cu dobanzi si penalitati este de 17000, se achita lunar suma de 375lei cash la BEJ , garantiile mobiliare sunt existente, se poate cere vanzarea unui imobil mostenit de fidejusor la care nu s-a facut inca masa succesorala?
buna ziua,in anul 2011 am facut o rata la domo prin cetelem,am platit cam un an de zile dupa care nu am mai platit deloc iar acum mi-a venit o somatie de la biroul executorilor judecatoresti asociati creanga,tudoraghe si ion cum ca ma executa silit.mentionez ca ma aflu in somaj si alt venit nu am si nici nimic pe numele meu.ce mi se poate intampla daca nu voi plati in continuare?
Buna ziua, am doua credite, unul de nevoi personale si unul pentru locuinta, luate in aceeasi zi, la aceeasi banca. In cativa ani ratele au ajuns mai mari decat salariul. Am primit o notificare de la banca, ma vor executa silit daca nu voi plati in 15 zile o suma pe care nu o am. Proprirea va fi pe 1/3 sau pe 1/2 din salariu? Exista vreo modalitate prin care sa pot obtine o reducere a sumei proprite, pentru ca din 1/2 din salariu nu ma pot intretine, nu vom putea sta in chirie, voi pierde si serviciul si banca nu va mai primi nimic? Nu am alte bunuri, doar locuinta cumparata cu banii bancii.
Buna ziua .
Va rog sa-mi spuneti daca salariul incasat in Germania poate fi poprit? In momentul de fata sunt executat silit pentru neplata unor datorii catre banci din Romania ( blocarea conturilor, executarea silita a bunurilor imobile detinute si poprire pe salariul din Romania ) . In cazul in care nu mai realizez venituri in Romania ( ma angajez in UE ) , veniturile realizate in statele UE pot fi executate silit ?
Va multumesc .
Da, pot fi executate si transfromntalier insa mai greu.Cu stima. av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am si eu o problema in legatura cu un credit Prima Casa 1(2010) luat de la BRD val credit 44000eur.Am intarziat la plata ratelor 63 zile fapt care a dus la declararea scadentei anticipate a creditului.Am primit acasa pe data de 19,10,2014 o notificare prin care BRD cere sa le platesc 20000 eur(si daca nu am sa ma inteleg cu ei la o suma pe luna),deoarece cealalta parte este garantata de stat.As putea sa dau in judecata BRD deoarece am avut un comision de administrare de 0,1 din sold in fiecare luna?Eu consider ca este abuziv , si am inteles ca deja cineva a castigat in prima instanta procesul in leg cu acest comision .As putea intrerupe executarea silita datorita acestui comision?Tin sa precizez ca BRD inca nu a inceput executarea , asteapta sa ne intelegem, dar pot fi executat de stat pentru diferenta de 20000eur.Se poate face ceva doarece am un bebelus de 2 luni si nu pot ajunge in strada?
Multumesc anticipat.
Situatie clasa, se poate anula intreaga executare, av Cuculis 0722298011
Bunå ziua,vă rog să mă ajutați cu un sfat.Am fost executată silit de Ultimo Portofolio Investment,am achitat suma de 2780 lei,am facut contestație la executare pe care am cîștigat-o.In 18 ianuarie am primit sentința de la Judecåtorie,prin care obligă intimata Ultiimo Portofolio Investment la suma de 2780 lei.Am facut cerere de restituire la cei de la Ultimo Portofolio Investment,dar nu vor sa-mi restituie banii.Ce mă sfătuiți să fac? Vă mulțumesc.
In principal deschiderea unei actiuni in instanta
Buna ziua! Intampinam si noi o mare problema.In urma unei rate neplatite in cadrul programului Prima Casa, am ajuns sa fim executati silit si nu gasim intelegere sau dreptate in nici un fel.Nu dispunem de resurse financiare ft mari si pe cine am contactat pentru ajutor, avocat ma refer, mi-a spus ca nu avem sanse pentru ca banca ne va ingropa in hartii si niciun judecator nu va sta sa ne asculte povestea si vor cere strict acte legale pe care ei le au si noi nu. Este vorba clar de o comunicare aproape inexistenta intre banca si client si nu stim cum sa ne facem dreptate! Am vrut sa apelam la serviciile dumneavoastra pt ca sunteti singurii pe care i-am intalnit si lupta inpotriva acestui sistem menit sa ii avantajeze doar pe ei dar din pacate noi suntem din Ploiesti si nu stim cum am putea sa ne permitem sa angajam o firma atat de mare , cu succes care sa ne reprezinte intr-un proces in orasul nostru. Aveti o mica speranta pentru noi? Un proces similar sau ceva care sa ne ajute? Cu stima si respect, Alexandra si Ciprian
Am uitat sa specific, rata este neplatita din luna mai 2012 si in acest timp am fost notificati doar postal , noi neluand la cunostinta de aceasta decat dupa executarea silita.Multumesc!
Am uitat sa specific, rata este neplatita din luna mai 2012 si in acest timp am fost notificati doar postal , noi neluand la cunostinta de aceasta decat dupa executarea silita.Multumesc!
Scuze pentru o alta revenire, am uitat sa precizez si faptul ca este vorba de banca Bcr, am citit undeva mai sus ca este foatte important sa precizam si banca.Multumesc frumos inca o data si astept si va rog pentru un raspuns
Scuze pentru o alta revenire, am uitat sa precizez si faptul ca este vorba de banca Bcr, am citit undeva mai sus ca este foatte important sa precizam si banca.Multumesc frumos inca o data si astept si va rog pentru un raspuns
Este o idee gresita, sunteti pe picior de egalitate cu banca daca nu chiar mai sus fiindca aveti calitate de consumator, av Cuculis 0722298011
Credit Alpha Bank
Buna ziua,
In 2008 am facut un contract de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum,la Pireaus in CHF.In conditiile in care moneda aproape s-a dublat iar eu si sotia nu mai avem joburile si salariile din momentul creditarii,intimpinam greutati in plata lunara a ratelor.In momentul actual am restante pe 1/2 iulie,august sept,oct.Rata lunara este de 450 chf,cat venitul nostru net lunar.Am facut pe perioada somajului(atat eu cat si sotia in urma concedierilor colective) mai multe restructurari ale creditului pe 6 luni,am platit 1/2 din rata iar perioada creditului a crescu cu un an pentru fiecare restructurare.La ultima cerere de restructurare,au schimbat regulile si nu au mai preluat ca de obicei rata de 450chf sa o elaloneze pe cele 6 luni.N-au aprobat cererea si de atunci cu toate sacrificiile noastre nu reusim sa achitam integral rata lunara.Astazi m-au sunat si au spus ca trmit contracul unui ex.judecatoresc.Au insistat sa platesc maine doua rate,lucru imposibil pentru mine.Astepam si eu luna dec.poate o prima ceva de la angajator,sa pot plati o suma mai mare,dar angajata bancii a spus ca daca nu achit doua rate in luna dec.nu mai pot plati creditul in rate.Ma sperie gandul ca desi nu este un credit cu ipoteca,iti pot vinde apartamentul,casa..Sunt constient ca trebuie achitat creditul dar nu in modul brutal al bancii.Am vazut ca sunt procese colective impotriva bancilor,eu nu stiu daca sunt sau nu clauze abuzive in contract,ce sfat imi dati?Ce costuri de inceput implica un proces,cu cine sa iau legatura?
Multumesc pentru intelegere !
D-le avocat,mai am o intrebare:consolidarea creditului (cum spune banca)cu ipoteca pe apartament este o optiune?Ce tip de extras de carte funciara imi trebuie,de autentificare sau pentru informare?
Daca accept aceasta varianta,voi incheia un nou contract,sau act aditional la vechiul conract?
Oricum pana nu duc extras de carte funciara nu pot sa-mi spuna cu cat va scadea rata lunara si nici perioada de rambursare a creditului.Trebuie sa iau o decizie urgenta,ce sfat imi dati?
Multumesc!
Buna ziua. Am un credit de nevoi personale la BRD cu o rata de 950 ron/luna . Acest credit este reesalonat in 2011 dar nu a facut decit sa scurteze perioada de creditare nu si rata lunara . Rata lunara este rata fixa .Venitul meu este de1400 ron . Am cerut o refinantare sau o reesalonare de la banca si raspunsul a fost negativ. Sunt in biroul de credit ca rau platnic . Sunt sunat in truna de banca si spun sa platesc ca daca nu sunt executat silit.
Va rog dati-mi un sfat. tef.0768421368
Buna ziua,am o problema mai delicata si diferita de cele obisnuite. Locuiesc cu mama mea intr-un apartament,intr-o vila de doua etaje.In anul 2012 vecinul nostru de la etajul 2 ne-a actionat in instanta,pentru a fi obligate sa ne dam acordul pentru inceperea lucrarilior de renovare la fatada si acoperisul imobilului.Au castigat si noi am fost obligate sa fim de acord cu aceste lucrari. Pe baza acestei hotarari ne-a actionat din nou in instanta si ne-au cerut despagubiri in valoare de 24.000 lei. Au castigat si acest proces,dar sentinta nu a fost definitiva. Am atacat hotararea cu recurs,recursul a fost acceptat si stabilit pentru data de 15.12.2014.In martie,acest an vecinii mei platesc o taxa de 5 lei si fac hoatararea definitiva in ciuda faptului ca noi declarasem recurs. Cu aceea hotarare facuta definitiva se duc la executorul Judecatoresc Adrian Moianu si acesta incepe procedura de executare silita impotriva noastra.Noi am facut contestatie la executare dar ne-a fost respinsa pentru ca nu am platit taxa de timbru(mentionez ca mama nu are venituri,iar eu am un salariu de 900 lei). In data de 14.11.2014 executorul judecatoresc ne vinde imobilul pentru suma de 107000 lei,desi suma la care a fost evaluat este cam 77.000 euro.Am depus contestatie impotriva procesului verbal de licitatie.Mentionez ca eu si mama,am achizitionat imobilul pe legea 112,IN RATE,urmand ca pana in 2022 sa lichidam debitul.
Intrebarea mea este: Are dreptul acest executor judecatoresc sa vanda un imobil,deja grevat de sarcinii? Mai ales ca nu ia anuntat si pe cei de la ROM-VIAL ca a scos imobilul la licitatie.
Va multumesc pentru atentie.
buna ziua!as avea si eu o intrebare la care sper sa primesc un rasp.in 2008 sotul meu a facut un credit de nevoi personale pe atunci nefiind casatoriti.in 2010 parintii mei ne-au donat un teren as vrea sa stiu daca mi-l pot lua deoarece am primit executarea silita.mentionez ca sotul sa inhteles cu ei pt ai face poprire pe salariu el avand 900 de lei.se poate sa le dau parintiilor inapoi terenul sau macar sa il transfer doar pe numele meu pt a nu pierde terenul?va rog rasp ast rasp.daca se poate pe e-mail sau pe acesasta pagina.e.mail deea.cristi86@yahoo.com
buna ziua am luat un credit de nevoi personale de la brd in 2008 si mai am un card carrefour brd finance la care sunt in urma cu trei luni la plata ratelor la ambele am primit un sms cu executarea silita va rog sa-mi spuneti ce as putea face mentionez ca nu mai am servici si nu am nimik pe numele meu va multumesc.
Buna ziua,
am contractat un credit de nevoi personale in anul 2008 de la BCR,care in momentul de fata se afla in executare silita de catre cei de la KRUK.Au pus popriri pe conturi si veniturile salariale ale mele si ale sotiei.La indrumarea executorului,am semnat de curand un angajament de plata care depaseste popririle pe venituri,specificand in acel angajament sa stopeze executarea silita.Dupa o discutie cu un reprezentant de la Volks Bank unde mai avem un credit ipotecar,am inteles ca pot sa puna in executare silita si locuinta,chiar daca este girata la banca.Am observat in contractul de la BCR ca avem comision de risc si comision de administrare credit.Ce ne sfatuiti sa facem in aceasta situatie?Va multumesc anticipat.
Se poate ca SC x SRL, prin contract, sa stabileasca care sunt tertii garanti sau una dintre celelalte societati ale SC x SRL, si in cazul in care SC debitoare nu isi achita datoriile, sa te poti indrepta catre tertii garanti sau una dintre celelalte societati ale SC x SRL pt recuperarea datoriilor?
Daca da, ce clauza treci in contract? Exista un contract anume? Si apoi cum iti recuperezi datoriile de la garant/alta societate a SC x SRL?
Multumesc anticipat!
Buna ziua ! Stimate d-le avocat Cuculis, permiteti-mi sa va supun atentiei dvs. marea mea problema. In 2007 am contractat un credit ipotecar de la super-banca Volksbank(mama ei de banca), in valoare de 57.000 CHF. La inceputul anului 2014 i-am actionat in judecata privind comisioanele abuzive dar in luna iulie, deoarece am intarziat 3 luni cu plata ratelor, acestia m-au pus pe ,,scadenta anticipata-credit neperformant,,. In data de 04.11.2014 mi s-a admis cererea de catre Judecatoria Botosani privind comisioanele abuzive castigand pe fond. Exista riscul sa fiu executat silit chiar daca scadenta anticipata a fost pronuntata in timpul procesului cu banca? Mentionez faptul ca am intentionat sa platesc toata datoria fata de acestia in luna august dar mi-au spus ca, contul e blocat datorita scadentei anticipate si nu mai pot face nimic in acest sens. Cum pot plati restantele din urma fara a ma trezi cu alte penalitati si dobanzi penalizatoare?….Va multumesc anticipat !
Stimate domn evident lucrurile se schimba. Mai de noutate, toata lumea castiga procesele cu bancile insa arta adevarata apare la executarile silite. In acest moment daca acel credit este scadent anticipat el nu mai exista si nici sa nu va ganditi ca se va intoarce pe bunul mers, doar daca va uitati la el. Ceea ce aveti dvs. de facut este o actiune de “repunere parti situatia anterioara” iar in baza sentintei daca este irevocabila puteti sa aratati judecatorului, ca in mod normal nu ati fi avut cum sa fiti restant din moment ce banca era datoare la dvs. cu contravaloarea acelor sume. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua ,
incerc sa inteleg ce inseamna termen de prescriere a unui dosar de executare silita . Am trimis si un mail in atentia dumneavoastra . Ar fi minunat daca am putea discuta mai pe larg aceasta situatie .
Dosarul de executare nu se prescrie ci el se perima. Executarea silita si posibilitatea de demarare a ei se se prescrie. Astfel, trebuiesc indeplinite o serie de conditii impuse de leguitor pentru a putea proceda la constatarea “prescriptiei sau perimarii”. Cu stima, av. Cuculis 0722298011
buna ziua. in 2008 am luat de la bcr un credit de nevoi personale cu buletinu fara giranti.in decembrie 2009 din cauza unor probleme nu am mai putut achita ratele.creditul meu a fost cesionat catre kurk si cei din urma m-au executat silit in 2012 printr-un executor.eu nu am bunuri pe numele meu,nu am absolut nimic.eu lucrez la actualul loc de mumca din 2011 si desi mi-au venit la servici acte pentru poprire firma nu a luat nici o masura in acest sens nefindu-mi oprit nici un ban.precizez k pe tota perioada eu nu am luat nici un contact cu kurk sau cu executorul.in mai 2015 se fac 3 ani de la executare.si akum intrebarea. oare datoria mea cat si executarea se prescrie??? as dorii un raspuns. multumesc
Buna ziua. Daca a inceput executarea silita nu mai puteti discuta despre prescriptie. Prin urmare lucrurile nu pot fi lasate asa fiindca va puteti trezi cu creditul de returnat in cuantum de 2-3 ori din valoarea lui. Cu stima, av Cuculis 0722298011
am uitat sa precizez k in mai a fost trimisa ultima notificare de catre executor firmei unde lucrez cat si mie la adresa unde am domiciliul.multumesc
buna ziua domnule avocat in urma cu cateva luni am luat un credit de la o banca din germania in valore de 50000 euro nu lam luat cu rea intentie ca sa nu mai platesc rata sau sa iau bani si sa plec am platit ratele coret in fiecare luna numai ca acum am ramas fara serviciu precizez ca sunt tot in germania imi caut in continuare serviciu, asi dori sa stiu in romania nu am bunuri pe numele meu decat masina apartamentul este pe numele mamei,ce se pote intampla sunt casatorit,precizez creditul este fara giranti doar cu buletinul,contractul de munca si ultima foaie de salariu..asi dori sfaturi va multumesc si va stimez
Va poate executa si international, insa in ipoteaza aratata, nu este nicio problema. Cu stima, av Cuculis 0722299011
Buna ziua,as avea o intrebare la d-voastra:prietenul meu a facut un imprumut de la o pers fizica,in fiecare luna ii dadea dobanda pt banii dati,nici nu mai stia pt ce da banii in ultima vreme,pt dobanda,sau isi da rate din imprumut…pers respectiva l-a dat in tribunal,acum cateva zile i-a venit o somatie ca il vor executa silit…intrebarea mea este:este pasibil de puscarie daca el nu maiare nimic pt ca in urma divortului si a partajului a lasat tot fostei sotii si copilului lor?Deci nu au ce sa execute,ar putea fi arestat pt asta?multumesc frumos,astept raspunsul d-voastra
Buna seara,as avea o intrebare la d-voastra:prietenul meu a facut un imprumut la o pers fizica, in decurs de 2 ani ii dadea diferite sume de bani,el crezand ca ii scade din imprumut…dupa o perioada de timp,pers respectiva i-a spus ca tot ce i-a dat pana acum a fost dobanda(neintelegandu-se la inceput ca ii da bani cu dobanda).Bineinteles ca iubitul meu nu i-a mai dat nici un ban,respectivul deschizand un proces impotriva iubitului meu.Acum cateva zile i-a venit o somatie de executare silita.Intrebarea mea este:poate fi arestat iubitul meu?pt ca nu are ce sa execute,in urma divortului si partajului el renuntand la tot si lasandu-i foste sotii si copilului lor tot ce avea…ce se poate intampla daca nu au ce sa execute?va multumesc frumos,astept rasp d-voastra
buna ziua domnul avocat ,am incheiat un contract in anul 2009 cu o primarie pentru o concesiune a unei case ,pentru care trebuia sa platesc o anumita chirie pe trimestru .din cauza unor probleme personale nu am putut achita aceasta chirie ,iar acum in 2014 m-a dat in judecata primaria . hotararea judecatoreasca a fost corecta privind calculul chiriei din anul 2011 dar penalitati au fost calculate conform contractului de inchiriere de 0,1% pe zi .in anul 2010 s-au modificat penalitatile fiind in valoare de 0.04% pezi . as dori sa stiu daca este corect . va mutumesc!
Buna ziua
Va scriu aceste randuri cu speranta unui sfat pertinent din partea dumneavoastra dat fiind ca sunteti printre putinii care chiar incercati sa fiti de partea celor sufera de pe urma unei legislatii discuatbile ….
In prezent sunt in procedura de executare silita (la acelasi executor) deschisa de Banca Transilvania (pentru un credit ipotecar cu granatia imobiliara – apartament) si de catre CEC (pentru un credit ipotecar cu granatia imobiliara – teren). Am depus solicitatile de suspendare a executarii dar acestea isi vor urma cursul si nu despre asta vreau sa discut.
Problema cu adevarat grava este ca suntem printre putinele tari unde desi riscul de creditare ar trebui sa fie impartit in mod real intre banca creditoare si client atata timp cat creditul este ipotecar iar evaluarea a realizat-o banca, in mod concret sunt convins ca dupa vanzarea celor doua imobile, evident la un pret mult mai mic decat au fost evaluate si decat cuantumul in care au fost acordate creditele (cu tot cu coeficientul de siguranta al bancilor am primit in 2007-2008 65.000 euro pe creditul de la Banca Transilvania si 70.000 lei pentru cel de la CEC) , cele doua banci vor dori sa urmeasca debitorul pentru diferenta.
Intrebarea concreta si strigatul de ajutor este: Ce pot sa fac (eventual daca se poate invoca legislatia europeana sau participarea egala la risc sau evaluarea sau ….) si daca pot face ceva, pentru ca executarea sa se limiteze la cele doua ipoteci. Accept ideea de a pierde imobilele dar cred ca cel putin principial este incorecta urmarirea fiscala in continuare. Evident ca in prezent atat eu cat si sotia avem popriore pe conturi, iar imposibilitatea platii ratelor a fost o cauza iobiectiva si nu rea credinta (scaderea salarilor bugetarilor si probleme medicale grave sustinute de probe).
Astfe, va rog, un raspuns, cel putin la nivel de principiu sau cu eventuale propuneri/sugestii.
Va multumesc anticipat.
Cu stima
Buna ziua va po confirma ca suntem si singurii care au avut curajul necesar sa ceara si denominarea pe procedura de contestatie la executare. Pot fi fara doar si poate invocate dispozitiile europene Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna seara,,as dori sa ma lamuriti si pe mine ….in sept 2009,am contractat un credif la brd ..din 2010 , nu am mai putut achita ratele , din cauza taierilor sal de la aceea vreme…. eu in 2011 am plecat in strainatate ,,,,mentionez creditul era de 6o mil….in Luna mai , sa primit pe adresa mea din buc ,,, un plic cu executare silita , poprire pe venituri. eu ,nu am nici un venit in tara …in Luna dec ,am primit altul ca ma executa silit imobiliar … detin o cota 3/8 dintrun ap , fratele 3/8 si Mama mea restul …ap nu este inscris in cartea funciara,….ce sanse sunt sa imi execute partea cota de 3/8..?va multumesc .cu stima ,oana
5. Mai mult decat atat, s-a impus necesitatea eliminarii posibilitatii extinderii competentei teritoriale a executorului judecatoresc in cazul existentei bunurilor debitorului in raza mai multor curti de apel. In ceea ce priveste executarea silita imobiliara, urmarirea silita imobiliara este de competenta exclusiva a executorului judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla imobilul. ,,,,puteti sa ma lamuriti si pe mine , la acest amendament ….va multumesc,
buna ziua dl avicat.-in urma cu ceva vreme am girat pe cineva,la vremea aia nu ma gandeam ca se pot face asa mari nereguli si m-am trezit ca eu eram coplatitor si sotul doamnei respective era girant mai nou creditul este ipotecar ,dar in loc sa se inceapa cu punerea in executare a apartamentului doamnei pe care eu am girat mi-au fost mie luati banii din depozitul de la cec,depozit care nu avea nici o legatura cu creditul,eu o girasem pe doamna doar cu adev de salariat si nu cu contul bancar,ulterior am dat in judecata pentru faptul ca in loc sa fiu girant in contract sunt coplatitor,am castigat aacest process ,dar eu vreau sa imi recuperez cele 250 milioane lei pe care societatea de recuperari mi I-a retras din cont si care nu se regasesc in nici un fel.nimeni din cei audiati den cadrul societarii nu a stiut ce sa raspunda referitor la suma mea de bani.unde sunt as dori daca credeti ca pot fi ajutata sa imi spuneti -0767617358
Buna ziua
In prezent sunt in procedura de executare silita (la acelasi executor) deschisa de doua banci aproape simultan (pentru un credit ipotecar cu garantia imobiliara – apartament si pentru un credit ipotecar cu garantia imobiliara – teren). Am depus solicitatile de suspendare a executarilor dar acestea isi vor urma cursul si nu despre asta vreau sa discut.
Problema cu adevarat grava este ca suntem printre putinele tari unde desi riscul de creditare ar trebui sa fie impartit in mod real intre banca creditoare si client atata timp cat creditul este ipotecar iar evaluarea a realizat-o banca, in mod concret sunt convins ca dupa vanzarea celor doua imobile, evident la un pret mult mai mic decat au fost evaluate si decat cuantumul in care au fost acordate creditele (cu tot cu coeficientul de siguranta al bancilor am primit in 2007-2008 65.000 euro pe creditul cu garantia imobiliara – apartament si 70.000 lei pentru cu garantia imobiliara – teren) , cele doua banci vor dori sa ma urmeasca pentru diferenta.
Intrebarea concreta si strigatul de ajutor este: Ce pot sa fac (eventual daca se poate invoca legislatia europeana sau participarea egala la risc sau evaluarea sau ….) si daca pot face ceva, pentru ca executarea sa se limiteze la cele doua ipoteci. Accept ideea de a pierde imobilele dar cred ca cel putin principial este incorecta urmarirea fiscala in continuare. Evident ca in prezent atat eu cat si sotia avem popriore pe conturi, iar imposibilitatea platii ratelor a fost o cauza obiectiva si nu rea credinta (scaderea salarilor bugetarilor si probleme medicale grave sustinute de probe).
Astepy, va rog, un raspuns, cel putin la nivel de principiu sau cu eventuale propuneri/sugestii.
Va multumesc anticipat.
Cu stima
Buna ziua ! In 2007 am contractat un credit ipotecar de la banca Volksbank, in valoare de 51.000 CHF. Nu am actionat in judecata privind comisioanele abuzive si am ajuns la o intelegere neplata ratei pe 12 luni si dobanzile in umatoarele 12 luni, dar marindu-se perioada cu 102 luni. In septembrie 2012 incercand a ma redresa financiar am cerut o amanare de plata si am primit oferta ca pe o perioada de 6 luni sa platesc dobanzile. Dupa aceea am platit ratele normal cu mici diferente in minus de 20-30 CHF pana in iulie 2014, dupa care am solicitat o amanare de cateva luni din cauza unor probleme de sanatate, am intarziat 3 luni cu plata ratelor, acestia m-au pus in postura de a fi executat silit in data de 14.10 2014.Mentionez faptul ca am intentionat sa platesc datoria fata de acestia in luna decembrie, dar mi-au spus ca, contul e blocat si nu mai pot face nimic in acest sens iar banii depusi de mine in cont sunt pentru penalitati. Cum pot plati restantele din urma fara a ma trezi in mijlocul strazii?….Va multumesc
Buna ziua,
Tatal meu are o rata lunara pentru un laptop, dar, a ramas fara servici cateva luni de zile, si nu a mai reusit sa plateasca rata.Banca a cesionat dosarul unui avocat.In prezent tatal meu s-a angajat de aproximativ doua luni de zile, avand un salar de 800 ron net.Acel avocat a pus o poprire pe salar in valoare de 300 lei lunar, fara a anunta sau media in prealabil.
Exista legal vreo metoda de mediere pentru a ii trage mai putin din salar sau pentru a incheia o intelegere scrisa prin care ne obligam sa ii restituim lunar o anumita suma de bani, retragand poprirea?rata initiala era de 100 ron pe luna.iar acum retinand 300 de ron pe luna este mult pentru salarul pe care il are.Sau se poate discuta cu banca pentru o reesalonare, si sa se ridice poprirea?
Va multumesc frumos!
buna ziua ,as dori sa va prezint o situatie in care ma gasesc .In 2006 am luat un credit in valoare de 66oode lei de la bancpost,si am platit 1an si jumate ,atunci am ramas fara loc de munca.A durat ceva pina sa gasesc de lucru fiind in imposibilitatea de a plati ratele . In 2008 am cerut sa se faca transfer din contul sotiei din pensia de boala si s au retinut doar 300 de lei .In tot acest timp nu am primit nici o somatie de la banca.In 2010 in august am contactat banca si doamna de la banca mi a spus sa stau linistit ca nu mai am nici o datorie fiindca sa platit din asigurarea de risc suma fiind mica sa acoperit ,ba mai mult pot sa mi retrag cei 300 de lei din cont.anul trecut in noiembrie am primit o executare silita pentru acest credit ,executorul urcind aceasta suma la18000 de lei. in decembrie am primit alta executare cu proprire pe pensia de boala si handicap .Nu stiu de ce nu am avut dreptul la aparare .De ce nu ma chemat nimeni la tribunal judecind in lipsa. Tin sa mentionez ca am cautat pe internet aceasta firma si din 2013 a intrat in insolventa ,aceasta imputernicind o firma din bucuresti ,iar aceasta a imputernicind un executor judecatoresc din Bistrita Nasaud .As dori sa mi dati un raspuns ce sa fac in continuare daca pot ataca in instanta hotarirea judecatoreasca V a multumesc
buna ziua domnule avocat in urma cu cateva luni am luat un credit de la o banca din germania in valore de 50000 euro nu lam luat cu rea intentie ca sa nu mai platesc rata sau sa iau bani si sa plec am platit ratele coret in fiecare luna numai ca acum am ramas fara serviciu precizez ca sunt tot in germania imi caut in continuare serviciu, asi dori sa stiu in romania nu am bunuri pe numele meu decat masina apartamentul este pe numele mamei,ce se pote intampla sunt casatorit,precizez creditul este fara giranti doar cu buletinul,contractul de munca si ultima foaie de salariu..asi dori sfaturi va multumesc si va stimez
Bună ziua domnule avocat in urma cu câteva luni am luat un credit de la o banka din germania in valoare de 50000 de euro nu lam luat cu rea credința sa iau bani si sa plec sau etc. Precizez ca am platit ratele corect pina la ora actuala dar in scurt timp am ramas fara servici sunt în continuare în germania ami caut un nou servici, ași dori să stiu daca nu mai pot continua rata ce se poate antampla bunuri pe numele meu am doar masina in rest in tara nu am nimik pe numele meu bunuri mobile,imobile sau mosteniri etc. Doresc sa precizez creditul este facut fara giranti doar cu buletinul,contract de munca si ultima foaie de salar. Astept sfatul dumneavoastră va mulțumesc si va stimez
pote aveti timp si pentru mine va multumesc
Bună ziua și La mulți ani! în anul 2013 am făcut o înțelegere cu BEJ Din Ilie pentru suma de 100 de Ron pentru titlul executoriu la valoarea de 17.582,22 lei, suma compusa din 15.456,30 lei din care debit restant, dobânzi restante, comisioane restantele, prima de asigurare și dobânda anuala și suma de 2.152,92 lei cheltuieli de executare silita. Am plătit lunar inclusiv decembrie 2014 ca acum în ianuarie primesc telefon de la banca unde am cardul de salariu sa-mi spună ca au adresa de poprire pe cont. acum suma este de 17.182,22 lei (credit restant tot 15.456,30 lei) iar cheltuieli de executare silita 1.725,92 lei. practic nu s-a scăzut mai nimic din banii pe care i-am achitat pana acum. întrebarea mea este: este posibil sa se mărească suma datorata? În felul acesta și dacă mi se oprește 1/3 din salariu nu mai termin de achitat creditul în vecii vecilor. Este legal? mulțumesc
Buna ziua. Da, exact asta se intampla. Prin aplicarea acelor penalitati, nu veti mai termina niciodata de plata.O sa trebuiasca sa faceti contestatie la executare Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Va multumesc pentru raspuns. Am fost la executor, am vorbit cu dumnealui si m-a lamurit: s-a scazut tot ce am platit, dar ce mi-au trimis ei acasa era doar cu titlu informativ. Asadar, am ramas cu poprirea de 1/3 din salariu pana la achitarea creditului.
Buna seara! Dl. avocat, va rog sa-mi dati un raspuns la problema care o am. Am luat un credit de nevoi personale(fara ipoteca), de la Piraeus in martie 2008,in valoare de 31500franci, din care mi s-a oprit comision de acordare de 5%. Am platit ratele integral pana in 2011, apoi din cauza scaderii venitului nu am mai putut plati integral. Am platit lunar doar o parte mica din rata. In noiembrie 2014, s-a pus poprire pe salariul sotului, si mi-a venit acasa instiintare de executare silita. Cum pot scapa de executarea silita?
Puteti merge si pe denominarea creditului in cadrul contestatiei la executare, av Cuculis 0722298011
buna ziua domnule avocat.
in anul 2007 am contractat un credit in valoare de 41200 CHF de la Volksbank si acum sunt in imposibilitatea de a mai plati rata de 275 CHF având în vedere că mai am o rată de 870 lei la o altă bancă
am mai multe intrebări:
1. dacă valoarea imprumutului a fost de doar 75% din evaluarea apartamentului ipotecat, de ce se mai fac popriri pe salariu mai ales ca acest lucru nu este consemnat in conventia de imprumut?
2. in ce procent din salariu poate fi poprirea având în vedere că am un copil minor în întreținere iar o poprire m/ar pune in imposibilitatea de a plăti cealaltă rată.
mentionez ca am un salariu de 2900 iar ratele sunt de 1230 + 870.
mulțumesc.
bună ziua domnule avocat
în anul 2014 am girat un împrumut făcut la BancaTransilvania de un SRL.
in 09.12.2014 instanta Dispune începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului SC XXX SRL. In temeiul art.63 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator judiciar pe ZZZ
Banca se mai poate indrepta impotriva mea pentru recuperarea sumelor imprumutate?
mentionez ca suntem 2 giranti la acest credit
multumesc
Buna ziua aceiasi problema am si eu cu banca ,creditul cu buletinu pentru nevoi personale e din 2005 ,am primit tot felu de instiintari de executare silita dar nu sa intamplat nimic ,eu nu sunt angajata nu am nimic pe mine ,nu au venit nimeni nici pentru bunuri sa imi ia nimic inca ,cei de la kruk tot imi trimit scrisori si mai vine cate un angajat ,anul trecut prin iunie o fost ultima data cu amenintari verbale ,vreau sa stiu sa prescris datoria sau ce se poate intampla ,va multumesc mult
Am un credit ipotecar la Raiffeisen din 2007, in franci elvetieni. rata e de 44o de franci pe luna si mai am de platit 20 de ani. Problema e ca nu imi mai pot permite sa platesc atat in conditiile in care in 2007 CHF era de 1.95, iar acum rata de schimb a ajuns la 4.7 lei ptr un CHF.
Ce trebuie facut?
Buna ziua. In anul 2008 am contractat un credit la Wolksbank. Am fost intr-unul din procesele colective, pentru clauze abuzive, am castigat irevocabil in instanta, modificarea anumitor puncte din contract si anularea clauzelor abuzive. Bineinteles ca banca inca nu m-a invitat sa semnam actul aditional cu modificarile castigate nici in ziua de azi, numai ca a aplicat hotararea, in sensul ca nu mi-a mai perceput comisioanele abuzive. In cursul anului 2014, am avut mari probleme financiare si cu greu mi-am mai putut achita ratele si am avut intarzieri repetate ce au depasit de vreo 2 ori 90 de zile, dar media a fost undeva intre 60 si 80, m-am straduit cat am putut sa nu depasesc 90. Insa in decembrie primesc notificare sa achit in termen de 15 zile restantele altfel ma executa silit. Am reusit sa platesc doar o parte din suma si sa scad zilele de intarziere la 40. In luna ianuarie, pe 12 mi-au declarat creditul scadent. Am primit notificare acasa care are o stampila ca e comunicata prin exec judecatoresc, cu toate ca ea are tot antetul bancii, in care imi spune ca…..ca urmare intarzierilor repetate in conf cu obligatiile care deriva din contract…..s-a declarat creditul scadent anticipat rezultand ca de la acea data datorez bancii intreaga suma, la care se vor mai adauga dobanzi si alte costuri etc. Nu are un termen de achitare, ci doar imi aduc la cunostinta ca sunt cu creditul scadent. Am sunat la biroul executorului judecatoresc care era trecut pe plic dar acolo mi-au spus ca nu figurez la ei pentru executare silita si ca dosarul meu se afla in continuare la banca. Am sunat si am vorbit la banca si mi-au spus ca singura solutie cu care ma pot ajuta este sa platesc 10% din val imprumutului, adica 3000 de euro, pentru a nu inainta dosarul meu la executor si pentru a analiza ei ulterior daca ma mai executa sau nu. Inca n-am avut discutia finala, asta e ce am vorbit cu “fiinta” care mi-a raspuns la call center(a fost singurul nr. la care am reusit sa vorbesc cu cineva, in rest la nici unul din numere nu mai raspunde nimeni) urmand ca ulterior sa ma contacteze cineva. Ce reprezinta acesti 10% ceruti? Plata anticipata? garantie? Scap de executare daca-i platesc sau doar incearca sa taraganeze executarea si sa n-o contest? Nu m-a putut lamuri d-soara, azis ca asta-i tot ce i-au transmis cei/cel care iau hotararile.
Revin cu precizari. M-a contactat cineva care se ocupa cu restantierii/executari si mi-a transmis ca este perfect legal sa-mi ceara ca eu sa achit 10 % din val ramasa a imprumutului, altfel la sfarsitul lunii inainteaza doasrul meu la executor. Mi-a dat termen pana la sfarsitul lunii viitoare, apoi la 01.03.2015 sa ne intalnim sa semnam o intelegere pt 6 luni, in care sa platesc normal ratele ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, apoi sa mai reanalizeze inca o data atunci situatia mea, dar nu-mi garanteaza ca dupa ce trec astea 6 luni, n-o sa fiu tot cu creditul scadent..tot. Doar asa voi dovedi buna mea intentie, etc. Eu nu mai inteleg nimic. Sunt sau nu cu creditul declarat scadent anticipat? Ma gandesc sa merg sa achit tot ce am restanta, sa fiu la zero, dar nu stiu daca fac bine. Ma simt furat, inselat. Totodata as accepta sa incerc sa fac rost de cei 3.000, cu toate ca m-as indatora si mai rau si as ajunge intr-un final sa nu mai pot achita ratele iar. Probabil ca asta si urmaresc, mai obtin de la mine 10% din val si mai asteapta jum de an pana cad din nou, pentru ca o sa ma indatorez si mai rau. Sa le dea D-zeu sanatate, dupa inima.
Buna ziua,
In urma unei notificari primite de la banca Raiffeisen avand in acelasi timp si stampila unui birou de executor judecataoresc, angajatorul meu a oprit 1/3 din salariu in fiecare luna, timp de 1 an , pana ce s-a achitat intreaga suma enuntata in aceasta .
Valuarea stabilita ( 15095 RON ) reprezentand rate restante si penalitati de intarziere.Am trimis un mesaj celor de la Raiffeisen , atasand copiile tuturor OP-urilor , rugandu-i sa-mi confirme ca in acest moment nu mai am nimic de plata fata de ei.Am primit urmatorul rasuns :
“Platile din atasament au fost alocate lunar pe contul dumneavoastra, acoperindu-se suma din adresa.
Insa nu sunteti cu platile la zi, din suma respectiva s-au scazut lunar platile virate de angajator, dar totodata la soldul restant lunar au fost adaugate si penalitati de intarziere.
Cu data de azi suma restanta este de 2321.89lei”
este in regula?pot sa fac ceva in aceasta privinta in afara de plati si aceasta suma?
Cu multumiri,
Valentin
BUNA SEARA DOMNULE AVOCAT ,AM SI EU UN CREDIT DIN 2009 DE 8000 EURO SI NU MAI POT PLATI RATELE,ACUM SUNT URMARIT DE O FIRMA DE RECUPERARE “APS”,NU DETIN BUNURI MOBILE SI IMOBILE ,IN PREZENT LOCUIESC IN CASA FACUTA DE SOCRI ,DAR NU MI-AU FACUT ACTE NICI MIE NICI SOTIEI,IMI POATE FI EXECUTATA CASA?VA MULTUMESC
BUNA SEARA DOMNULE AVOCAT ,AM SI EU UN CREDIT DIN 2009 DE 8000 EURO SI NU MAI POT PLATI RATELE,ACUM SUNT URMARIT DE O FIRMA DE RECUPERARE “APS”,NU DETIN BUNURI MOBILE SI IMOBILE ,IN PREZENT LOCUIESC IN CASA FACUTA DE SOCRI ,DAR NU MI-AU FACUT ACTE NICI MIE NICI SOTIEI,IMI POATE FI EXECUTATA CASA?VA MULTUMESC
Buna ziua, casa aceea nu, atata vreme cat este pe numele dansilor. Dupa emiterea P-V de incetare a executarii aveti 3 ani de zile pana se prescrie. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua.am luat doua credite de nevoi personale de la raiffeisen doar cu buletinul si erau pe adresa parintilor mei cand am facut creditul si din decembrie 2013 nu am mai putut plati ratele si mi-a venit executare silita in noiembrie 2014 facandu-mi oprire pe salariu.va rog sa imi spuneti daca pot ataca executarea silita.
Buna ziua,
as dori sa va expun situatia mea fiind aceea ca in anul 2008
am contractat un imprumut pentru refinantarea unui credit de consum in valoare de 21210CHF imprumut ce a fost suportat de catre mine pana in august 2009.
In anul 2012 am fost data in judecata de catre banca care mi-a trimis o somatie prin executorul judecatoresc sa achit suma restanta.
Situatia financiara nu mi-a permis sa platesc suma stabilita de organele de judecata ,iar in 2014 mi se trimite o notificare prin care ma someaza sa platesc suma calculata in caz contrar urmand ca impotriva mea sa fie demarata executarea silita a obligatiei prevazute in titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit .Domnule avocat ce as putea sa mai fac in aceasta situatie?Ma puteti ajuta?
Multumesc
Buna ziua. Eu si fratele meu am contractat fiecare cate un credit ipotecar in CHF in anul 2007 de la Bancpost. Evolutia o stiti. In anul 2010, cand au fost taiate salariile bugetarilor cu 25%, noi amnadoi fiind bugetari, am mers la banca si am cerut sa ni se micsoreze rata, invocand si OUG 50. Ne-am bucurat atunci ca intr-un final, dupa 2 luni de plimbat de colo-colo pe la ei, ne-au scazut comisionul de administrare lunar, care era in CHF si contribuia semnificativ la rata lunara, facndu-l 0. Bineinteles, am semnat un aditional cu ei, ca sa ma trezesc mai tarziu ca de fapt ne-au prins. Marja bancii, care in contractual ipotecar initial era 0, a devenit in aditional 6 si ceva%. Noi acum mai avem vreo sansa, mai putem obtine ceva daca ii mai actionam in judecata? Fratele meu avea inca de anul trecut rata lunara mai mare decat salariul sau, inn situatia de astazi, nici nu mai vorbesc, este dublul salariului. Cum putem obtine o consultative la dvs?
Va multumesc!
Buna ziua, pe langa faptul ca BANCPOST avea si are in continuare mai multe comisioane abuzive puteti obtine si o denominare.In legatura cu solicitarea dvs. un coleg va reveni la dvs. cu toate informatiile. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Am un credit ipotecar la BCR cu scadenta in data de 20 ale luni,am intarziat doar 2(doua zile). Pe data de 22 ianuarie 2015 mi s-a virat salariu pe card( acesta fiind tot la BCR) am avut marea surpriza sa constat ca banca mi-a retinut din salariul rata.
Au acest drept fara nici o instiintarea? si la doar 2 zile dupa data scadentei?
Este legal cum au procedat? Astept cu nerabdare un raspuns de la dvs.Multumesc!
Buna ziua domnule avocat,
Cu respect va adresez situatie.
Am contractat in 2008 un credit nevoi personale in CHF de 28.000 CHF la BANCPOST. In momentul de fata sunt in executare sileita din salariu.
In masura in care se adopta vreo masura in ceea ce priveste pe cei cu credite in CHF , vis a vis de sitautia actuala a CHF-ului, eu ce cai mai am de atac?
Cu stima,
Nicolae Pascu
0722274254
pljun@yahoo.com
Buna ziua,
Daca se poate un raspuns , va multumesc frumos.
Buna ziua.
In 2008 am accesat un cred bancar in frabci elvetieni, am platit cativa ani rata (care tot crestea) am avut parte de 4 perioade in care banca mi-a acordat posibilitatea unei rate mai mici datorita faptului ca nu am avut serviciu, dar in cele din urma m-au executat silit. Clauze abuzive exista in contract iar onorariul executorului este mult prea mare. Sunt sub executare de aproape un an, m-am interesat si mi-au spus ca nu mai am alta cale de a relua dosarul creditului la banca si de a platii ratele.
Acum am proprire pe salariu, dar fiind un venit mic lunar acesta nu acopera mai nimic.
Mai pot scapa de executarea silita acum ?
Cum pot relua imprumutul, adica sa pot platii din nou ratele ?
Vreau sa-mi platesc datoria fata de banca dar sub aceasta executare silita nu am nici o sansa.
Va multumesc si astept cu nerabdare raspunsul dvs !
Buna ziua, reluarea nu o puteti face decat daca Banca este in culpa, in schimb puteti sa “curatati” contractul de credit de clauze abuzive, sa diminuati onorariul executorului si alte asemenea. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, reluarea nu o puteti face decat daca Banca este in culpa, in schimb puteti sa “curatati” contractul de credit de clauze abuzive, sa diminuati onorariul executorului si alte asemenea. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua. Am contractat 2 credite ipotecare, in unul din cazuri am ajuns la executare silita. In celalalt caz, sunt la zi cu ratele. In conditiile in care prima banca nu are posbilitatea sa isi recupereze banii din vanzarea imobilului, se va declara executarea silita si a creditului la care sunt la zi cu plata ratelor? sau se va pune o ipoteca de gradul II pe imobilul respectiv? In cazul creditului la zi, am si un codebitor. Codebitorului ii pot fi executate imobilele proprietate personala daca sunt la zi cu ratele, iar imobilele codebitorului nu sunt aduse drept garantie?
Din pacate da, incepe executarea si pentru cel neipotecat in favoarea ei. av. Cuculis 0722298011
Buna seara,
Intetionez sa achizitionez un apartament cu rate la dezvoltator, 25% avans iar diferenta in rate pe o perioada de 24 luni,
Dezvoltatorul a intrat in insolventa din anul 2012.
Exista vreun risc sa nu pot deveni proprietar dupa achitarea ultimei rate ?
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Faceti vanzarea doar dupa ce aveti si acceptul lichidatorului. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, dle Avocat!
Va mulțumim pentru sfaturile acordate dar si pentru tipul acordat.
Sunt ” fericita posesoare” a unui credit de nevoi personale, fara garantii care incepand din anul 2012, a fost declarat exigibil anticipat fiind executat pentru suma de 14000 euro ( cheltuieli de judecata de aproximativ 2000 euro). In prezent suma ramasa spre executare este de 10000 euro. Intrebarea mea este, ce varianta imi puteți sugera pentru a ajunge la o intelegere cu executorii pentru a achita integral in jur de 5000 euro, astfel incat sa scap de aceasta executare?
Din cate stiu, agențiile gen : Kruk, Mellon, TLPF, etc, inclusiv executorii judecătorești cumpara creanțele de la banci cu aproximativ 10% din valoarea creanței.
Va mulțumesc pentru raspunsul prompt.
Asa este, pretul este foarte mic poate chiar si sub 10%. Va propun sa nu ajungeti decat la intelegeri cu creditorii fiindca executorul este decat o “mana lunga” a creditorului. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, domnule avocat,
Am contractat in 2007 un credit nevoi personale in CHF la Bancpost Am achitat rata lunar, chiar daca cursul a avut un trend ascendent, pana cand salariul meu a fost diminuat cu 25 %, plus pierderea unui spor. Intrucat au intervenit modificari sunstantiale la venitul meu am solicitat o reesalonare a creditului, apoi inca una (care nu mi s-a mai aprobat). Intre timp pe venitul meu s-a pus poprire pentru alte doua credite de nevoi personale, fapt care m-a dus la imposibilitatea achitarii ratei. De un an nu am mai achitat rata. Inca nu am primit executare silita si pentru acest credit in CHF. Am vreo sansa sa preintimpin ? Nu-mi vor ajunge nici inca doua vieti sa achit penalitati, dobanyi, executor etc. Va multumesc pentru timpul acordat!
Buna ziua, Asa este dobanzile nu ati putea sa le inchideti fiindca sunt foarte mari. Aveti si varianta denominarii si a eliminarii clauzelor abuzive. Inscrierea o faceti aici – http://indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice/inscrierea-in-procesele-colective-ce-vizeaza-denominarea-la-cursul-de-la-data-acordarii-creditului-cat-si-eliminarea-clauzelor-abuzive-din-contracte-de-tip-adeziune-alaturi-de-recalcularea-dobanzii/ Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua,speram sa avem noroc ca am aflast de dvs.Va rugam din suflet ajutati ne cu un sfat .am luat un credit cu ipoteca in val de 100.000 euro de la volskbank in 2008,din pacte nu am reusit sa tinem pasu cu ratele,banca ne a executat silit am fost de acord cu vanzarea apartamentului dobandit in urma creditului.dupa vanzare(pret vanzare banca=45.000 euro) datoria catre banca este 75.000 euro.noi ce am platit din 2008 pana in 2012 .banca ne a refacut un contract prin care ne fixa o rata de 500 euro/luna pentru recuperarea restului de bani.am secis sa numai dam nici un ban,problema este in felul urmator noi mai avem un apartament in care stam toata familia si acesta este ipotecat la raiffesen bank pt.30.000 euro tot din 2008 acolo nu avem probleme suntem cu plata destul de bn.o putem tine in frau.crede ti ca este posibil ca volsbank sa ne exute acest apartament?va rugam ajuta tine cu o vorba,un sfat, indrumati ne daca crede ti ca este posbil sa nu ramanem pe drumuri,spuneti-ne ce sa facem .Este posibil sa atenteze la acest apartament ipotecat la alta banca?
Nu doar ca este posibil. Asta se va intampla. Nu este o incertitudine ci un adevar iar cand va face asta, VB va atrage si scadenta anticipata a RAIFFEISEN.Trebuiesc vazute urgent actele. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
In 2008 am am luat un credid ipotecar de la Wolksbanc,an 2014 din cauza unor probleme de sanatate am avut o antarziere ma mare de 90 de zile acumulate nu consecutive an urma carora am primit pri posta executaria silita fara sa primesc vrun telefon sau SMS.
A doua zi am mers la banca si le- am propus ca platesc restantele dor sa ma puna pe curent,dar am fost refuzat si mi-au propus sa platesc 10% din anprumut si sa semnez o promisiune de plata pe 6 luni,timp an care sa platesc o rata lunara pana ami vor da un alt credit.
Dupa 6 luni am fost chemat la banca si mia oferit o oferta de credit an € pe care lam semnat ,dupa vreo saptamana am fost sunat si mi-au zis ca au nevoie si de o garantie,leam oferit un teren dar nu au fost de acord si mi-au cerut un al apartament,nu avand ancotro find la mana lor am fost de acord,toate astea se antamplau pe 20 dec 2014,mi-au dat termen pana an 8 feb 2015 sa pregatesc toate actele.
Pe 20 ian 2015 am fost gata cu toate actele ,antre tip am mai primit o oferta an CHF,oferta a venit dupa ce a crescut francul,am fost de acord si cu aceasta doar sa ami acorde creditul ,acu tot trag de timp si ami zic ca anca nu sa hotarat an legatura cu problema mia
Va rog sa-mi ziceti ce as putea face daca iar se antorc sa ma execute
Buna ziua stimate domn, aveti mai multe posibilitati insa pentru clarificarea situatiei creditului dvs, puteti face o contestatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Dl avocat, prescriptia este valabila si in cazul creditelor ipotecare???
Dl avocat, prescriptia este valabila si in cazul creditelor cu ipoteca???
Desigur, inainte de 2011 av. Cuculis 0722298011
Buna ziua dl Avocat
Am un card de debit la care am fost executat silit cu titlu executoriu pe suma de 8500ron(1600 cheltuieli executor ).
Mi s -a pus poprire pe salariu 250 ron.1/3 din el.
Am platit in contul executorului 3000ron extra pe langa poprire. Astfel suma ramasa acuma este de 5500.
In acest caz executorul poate incepe si urmarirea pe alte bunuri cum ar fi imobil sau bunuri personale ?
Intentionez sa achit cat mai repede dar tot am nevoie de cateva luni.
Mulțumesc.
Daca este sub pragul de 10000 de lei, nu, daca este peste 10000 se poate continua si pe imobiliara. av. Cuculis 0722298011
Buna ziua,domnule avocat.La sfarsitul anului 2012,sotul s-a procopsit cu oprire pe salariu(la un credit ce nu l-am mai putut plati la timp,fiind bugetar)Suma totala,cu penalizari,cheltuielile executorului a ajuns la 45700ron.Dupa un an de zile m-am trezit si eu cu oprire pe salariu fiindca sunt coplatitor,cu toate ca sotului i s-a oprit lunar.Cum pot verifica daca se scade din suma sau platim pana la sfarsitul vietii.Un alt executor ce l-am consultat a zis ca nu trebuia sa-mi opreasca si mie din salariu daca i s-a facut deja oprire sotului.Eu lucrez pe salariu minim,este f.enervant cu toate ca am lasat oprirea pe banca (fiindca seful nu accepta asa ceva),lunar stai si astepti deblocarea contului ,stai cu orele in banca.Nu inteleg de ce nu deblcheaza contul dupa ce opresc cei 33% din salariu.Nu conteaza ca este alocatie,salariu tot tb sa mergi la banca.
Multumesc!
am luat in 2008 un credit de la raiffeisen de 45000 eu in 2010 dupa ce am pierdut locul de munca am cerut banci sa ne ajute cu o reesalonare dar nimic .sa pornit executarea si in 2012 s-a vandut cu 22000 eu .executorul a trimis la angajatorul meu actual poprire pe 1/3 din salar .In04/2014 datoria s-a cesionat catre cruck dar executorul a continuat sa imi traga bani pana in 09/2014.Firma kruck nu mau contactat desi au adresa mea de la raiffeisenbank.acum cateva zile am fost la banca si am intrebat cat mai am de plata si au zis ca 55000 eu .ce mai pot face ca in ritmul asta nu mai termin in veci cu datoria .sunt dispert si cam la limita cu nervi..Va rog sa ma ajutati cu un sfat.
Buna ziua, asa este treuie sa suspendati executarea si mai mult de atat sa o anulati, nu uitati ca aveti la indemana contestatia la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara dl. avocat,
Am si eu o speta, in urma cu ceva timp am luat de la bancpost 2600 ron , credit nevoi personale, nu am achitat suma, si dupa 1 an jumate primesc de la biroul executorului judecatoresc moromete constantin cosmin, primesc urmatorele notificari, va aducem la cunostiinta faptul ca s-a infiintat poprire asupra tutoru conturilor deschise pe numele dvs,
-se stabileste suma de 1.120 ron, ce mi se pare abuziva, reprezentand cheltuieli de executare silita pana la acest moment procedural.
-somatie ca in termen de 1 una zi de la primirea sau lasarea acesteia la domiciliu, sa ma conformez dispozitivului hotararri pronuntate de instant de executare, in sensul de a achita urmatoarele sume de bani, 2615 RON, creanta datorata bancii, + si 1120 RON , cheltuieli de executare silita
doresc achitarea creaantei, dar cheltuieli de executare silita mi se par abusive, si abuziv este ca nu am fost notificat de mai bine de 18 luni.
imi asum doar creanta, pe care o pot achita in max de o luna,
Buna.Am si eu o problema ;am avut un credit de nevoi personale care la un moment dat nu am mai putut sa il platesc.banca a declarat creditul scadent
mi-a calculat penalitati,dobinzi,credit restant plus cheltuieli de executare silita executor judecatoresc.Mi-au pus proprire pe salar si toata suma sa achitat integral conform titlului executoriu si procesului verbal de executare silita.La o luna dupa ce s-a achitat ultima rata am primit alte hartii pe baza aceluiasi titlu executori si proces vb.cu alta suma tot asa credit restant ,dobinzi ,penalizari,onorar ex. judecatoresc.
Mentionez ca;din momentul in care sa sa facut executarea silita si procesul vb.fabrica a depus 1/3 din salar luna de luna pina la recuperarea sumei.
acuma urmeaza sa mi se traga din nou din salar si nu mai inteleg pt.ce
Va rog daca ma puteti ajuta cu un raspuns ce sa fac?E legal ce se intimpla?
Buna ziua!
Banca mai poate percepe dobanzi dupa predarea dosarului la executorul judecatoresc, privind recuperarea unui credit?
Multumesc!
Sumele acestea vor fi actualizate cu penalitati si pe mai departe cu dobanzi. av. Cuculis 0722298011
buna ziua!in 2014 am luat un credit prima casa cu bcr-ul.din cauza ca am ramas fara servici am intarziat cu plata ratelor.mentionez ca am fost informata oral ca pot intazia cu rata 3 luni de zile iar eu necitind contractul am incercat sa respect acest termen mereu,dar mam trezit ca sunt executata silit printro somatie de la fondul de garantare nefiind anuntata din parte bancii nici in scris nici telefonic de absolut nimic .contactandui pe acestia miau spus ca am platit degeaba ratele daca am avut o intarziere mai mare de 60 zile nedorind sa accepte ca eu sa continui cu plata ratelor.intrebarea mea este pot face ceva ca sa ajung sa contnui plata ratele?va multumes
BCR s.a si firmele pe care le are de recuperari sunt urmarite penal deja. Trebuie sa va aparati in instanta. av. Cuculis 0722298011
buna ziua.sint din braila si am mai avut ocazia sa discut cu dumneavoastra chiar si telefonic cu privire la procesul meu cu pireus bank,cu privire la un credit luat de o firma srl unde eu am avut rolul de girant ipotecar,credit facut in 2008 si scadent in 2009.de 2 ani ma judec si la momentul acesta sint pe finalizare,sa detailez pentru o buna intelegere a situatiei.in 2010 am fost executat silit de pireus,eu fiind girant ipotecar,unde mi sa vindut apartamentul.in 2013 am facut contestatie la executare impotriva popririi pe salariu.tot o data am cerut in instanta expertiza contabila judiciara.ce a relevat expertiza.pireu la 15-01-2015 solicita sa le platesc suma de 392000lei in conditiile ca vinduse si apartamentul cu 100000lei iar expertiza constata din calcule ca ar fi vorba de 270000lei deci o diferenta de 122000lei.ce mai constata expertiza ca marja indeciului de penalitati fiind de 5,3 pireus foloseste 7,8Intrebari ce se pun.1)cum se rezolva diferenta de calcul.2)cum se rezolva diferenta de marja.3)executorul nu stie nimic de vinzarea apartamentului.4)firma pe care am girato era in insolventa cu sediul in apartamentului licitat respectiv a girantului,putea sa o execute silit conform legii insolventii 85/2006.5)firma fiind in insolventa se mai pun dobinzi si penalitati pina la intrarea in faliment.6)refuzul bancii de a pune la dispozitia expertului extrase de cont grafice de rambursare etc.6)refuzul bancii de a comunica cum s-au impartit banii de la licitatie.7)curios ca in 2 ani nu sau prezentat niciodata in instanta.va multumesc.
Atunci eu va urez sa aveti un castig rasunator fiindca o buna parte dintre executarile silite sunt abuzive. av Cuculis 0722298011
Buna ziua,am facut un credit in 2013 de la otp bank in valoare de 6000 lei,nu am putut plati nici macar o rata datorita faptului ca am o boala (diabet tip 1-insulina) care sa agravat ,acuma este bine si as vrea sa-mi platesc ratele dar sunt executata silit plus ca executorul imi cere 2000 lei (costul executoriu se mai pote face ceva.Cu stima
Buna ziua,am facut un credit in 2013 de la otp bank in valoare de 6000 lei,nu am putut plati nici macar o rata datorita faptului ca am o boala (diabet tip 1-insulina) care sa agravat ,acuma este bine si as vrea sa-mi platesc ratele dar sunt executata silit plus ca executorul imi cere 2000 lei (costul executoriu )se mai pote face ceva.Cu stima
Contestatie la executare urgent. Cu stima, av Cuculis 0722298011
ce cale de atac pot adopta in calitate de coplatitor la un credit care nu s-a mai platit si in acest moment este executat silit. Situatia este urmatoarea : Titularul creditului a contractat un credit de 15000 euro pentru care a girat cu garsoniera si cu un codebitor (sora lui). Dupa un timp, maxim un an, a contractat alt credit, la aceeasi banca, de 18000 euro, facand ipoteca de rangul doi pe aceeasi garsoniera si avandu-ma pe mine si sotie in calitate de coplatitori. Ultimul credit a fost facut in 2008. In timp, datorita crizei, somajului, etc., a ajuns sa nu mai plateasca deloc creditul. In momentul de fata, eu si sotia am primit la sfarsitul lui ianuarie somatie de executare silita si in prezent este instaurata poprire pe 1/3 din salariu. Ce cale de atac am eu in calitate de coplatitor si cum pot scapa de aceasta calitate ? Pot actiona in justitie titularul creditului pentru ca m-a inselat in privinta seriozitatii lui, tinand cont ca suntem rude de alianta, respectiv fin-nas ? Multumesc anticipat si astept un raspuns care sa intrvada o raza de speranta !
Buna ziua, impotriva titlularului de credit nu, insa cum situatia aceasta este des intalnita puteti promova o contestatie la executare, prin care in principal sa-l execute pe debitorul initial si ulterior pe dvs. insa si asa puteti elimina sume importante ce nu va sunt opozabile cum ar fi dobanzile. Contestati executarea insa sa fie facuta o actiune clara . Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
as vrea sa imi spun si eu problema si sper ca voi primi un raspuns de la d-voastra care sa-mi fie si favorabil.
Am luat un credit de nevoi personale de la BCR in 2005 pe care nu l-am mai putut achita din 2007 nefiind in tara si lasand totul in sarcina mamei mele care a decedat in acelasi an luna decembrie.M-am intors in tara in 2008 ,am locuit pentru o scurta perioada cu tatal meu,dupa care m-am mutat cu bunica materna pentru a o ingriji,ea avand handicap de grad 1.Nu am fost instiintata de cesionarea creantei catre EOS si chiar daca mi s-au trimis ceva instiintari postale la mine nu au ajuns,efectiv nu mi-a mai stat mintea la acel credit dupa decesul mamei a fost o perioada foarte grea pentru mine,sa am grija de bunica mea,de fiul meu,sa-l pot reintegra la scoala aici si nici nu m-am gandit vreodata ca vor fi ceva urmari.
Insa saptamana trecuta m-am trezit cu o somatie la un BEJ la care erau atasate instiintare de urmarire silita,poprire pe conturile deschise la o alta banca in care eu nu am bani oricum si titlu executoriu,am luat legatura cu cu executorul si i-am adus la cunostiinta ca nu am nici un venit si nici bunuri mobile sau imobile,iar el atunci m-a amenintat ca va merge la adresa de domiciliu accea fiind la ap tatalui meu si va executa bunuri din imobil,cum poate face asta daca eu nu mai locuiesc acolo si nimic din ce se afla in apartament nu este al meu?
Si cum este posibil ca dupa atatia ani sa ma execute?nu s-a prescris datoria?stiu ca dupa 3 ani de la scadenta se prescrie,daca banca nu m-a actionat in instanta in acel timp cum mai este posibil acum sa fiu executata si mai ales pe o suma enorma peste 20.000 lei.Pot sa fac contestatie la executare si sa invoc perimarea executarii sau prescrierea?
Va rog frumos sa ma ajutati ca sunt disperata,nu mai dorm,nu mananc,nu stiu ce sa fac,nu am banii care mi se cer sa-i achit.
Va multumesc anticipat.
Problema este stimata doamna ca in actuala reglementare nu o sa mai puteti reveni niciodata la zi fiindca aveti sume care sunt in permanenta crestere. Chiar daca nu aveti bunuri imobile va sfatuiesc la prudenta si sa formulati o contestatie la executare urgent. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua…..as dori cateva informatii…in 2007am achizitionat impreuna cu mama mea un credit de la Bank post si BRD am platit pt cativa ani ratele .dar in urma unor probleme nu am mai putut plati….dupa o anumita perioada am mamei ia fost oprita o propire de 1/3din pensie..de catre Bank post.prin intermediul unui executor.acum pt BRD din nou executorul acelasi sau altul…..au trimis amenintari de executare silita.mentionez ca nici eu si nici mama nu avem bunuri pe numele nostru .singurele venituri sunt pensia (ce a ramas dupa prima propire) iar eu am un copil cu dezabilitati in intretinere.in acest caz …se pot pune doua propiri sau unica se imparte la ambele banci.ce inseamna executare silita …si se poate face fara nici o instiintare.va multumrsc anticipat ..as dori sa imi raspundeti …la mariusdana 28@yahoo.com…..o zi placuta
Buna ziua, din pacate aceasta este procedura pe care o folosesc pentru intimidarea dvs. oricum trebuiesc vazute actele de executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua Domnule avocat as dori sa va dau cateva informati . in 2007 prin august am facut un credit la pireusbank si am luat 8000 chf credit nevoi personale.toate bune si frumoase asta pana cand firma la care lucrez si azi ma bagat sa lucrez in 2 schimburi nu cum eram normal in 4 . asta a facut sa iau un salariu mult mai mic decat cele dela 4 schimburi si nu am mai putut sa platesc rata la banca. asta a fost dupa vreo 2 ani si jumate dela luarea creditului.mentione cand am luat creditul aveam salariu de 1200 roni asta find in 4 schimburi cu spor inegal de 4 cu mai multe sporuri de noapte ,dar in 2 am ramas cu salariul la jumate deci 600 roni rata find undeva la 320 roni asta find echivalent la o sutat de chf.deci pana in perioada la jumatatea anului 2009 am platit totate ratele normal . dar dupa ce am ajuns sa lucrez in 2 schimburi . nu am mai putut sa platesc rata la banca.nu mai ami raminea bani si nu aveam cu ce plati , asta a fost nu am mai platit ,de atunci dupa dupa vreo 4 ani am inceput sa primesc telefoane dela firma de recuperara kruk bine inteles ca aveam si informati ca daca pot plati suma de 75 la suta cat datoram eu banci se achita toata rata ..dar nu am avut bani si nu am raspuns bine inteles, pana la urma cazul meu a fost trimis la judecator si am fost judecare silita si preoprire din fabrica bine intels cu acordul meu si cu o suma mult mai mare de cat am luat eu dela ei pireusbank deci eu am luat undeva la o suta saizeci si opt de miloane bani vechi si au venit de plata. patrusute de miloane bani care eu nu am luat dela iei deci este de 2 ori peste bani inprumutati de mine. deci mentionez ca la data cand am facut creditul la ei am mai avut 2 rate pe salariul sotiei in valoare de 5000 si una de 9000. acum la ora asta eu am achitat una din ele si pe graficul de rambursare trimis de judecator as mai avea la asta de 9000 undeva la 2000 , astazi am sunat si am intrbat pe domnul judecator daca as plati si as ramine doar o rata ar fi mai bine si pentru mine ca ar trage din salariu doar 30 la suta nu 50 . la care el mia raspun ca va intreba pe creditorul banci pireusbank si ami va da raspunsul tot azi . asa a si facut doar ca dupa ce mia dat raspunsul suma din contract de rambursare nu mai era la fel dupa cum spune el ca a vorbit cu banka asta ar fi crescut la 3500 dela .2000deci doar asa as putea sa scap de rata sa paltesc cei 3500 dar nu e corect cazul sa judecat cu penalitai cu tot cu onorariu si la urma sami spuna nu ca asa au zis cei dela banca ca mai trebuie sa achiti suma de 3500de roni eu nu maI INTELEG NIMIC IN TARA ASTA SANTEM FURATI PE FATA SI CU ACTE daca in dosar find judecat arata suma de 2000 rest dece acum cand a auzit ca vreau sa achit si sa scap si eu de oprire de 50 la suat din salariu , ami spune ca sant penalitati alte decat cele judacte de el in proces, sper sa ma intelegeti si sami dati un raspuns ce as pute sa fac referitor la toate sa fie un pic mai usor sant familist acum am 3 copi la scoli de intretinut si ami ie foarte greu credeam ca achit cei 2000 si scap si cand colo supriza trebuie sa mai dau 1500 peste bani din grafic cum se poate asa ceva , mai ales ca bani trebuia sai inprumut dar am zis ca tot e bn si pot sai dau inapoi la om dar nu mai am oprire pe salariu 50 la suta asa de mult.. VA MULTUMESC O SEARA FRUMOASA,,,,
Stimate domn, daca ceea ce spuneti dvs. aici este corect, atunci creditul este prescris sa stiti si nu mai platiti nimic, in orice caz as prefera ca inainte de orice pronuntare sa vedem actele si sa tragem o concluzie. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua
In prezent sunt in procedura de executare silita (la acelasi executor) deschisa de doua banci aproape simultan in luna decembrie 2014 (pentru un credit ipotecar cu garantia imobiliara – apartament si pentru un credit ipotecar cu garantia imobiliara – teren ). Am deschis actiuni de suspendare a executarilor si simultan, pe fond pentru comisioane abuzive, modificarea dobanzilor, cresterea sumelor imprumutate ca urmare a restructurarilor facute in timp, dar acestea isi vor urma cursul si nu stiu cu ce sanse de succes. Problema cu adevarat grava este ca suntem printre putinele tari unde desi riscul de creditare ar trebui sa fie impartit in mod real intre banca creditoare si client atata timp cat creditul este ipotecar iar evaluarea a realizat-o banca, in mod concret sunt convins ca dupa vanzarea celor doua imobile, evident la un pret mult mai mic decat au fost evaluate si decat cuantumul in care au fost acordate creditele (cu tot cu coeficientul de siguranta al bancilor am primit in 2007-2008 65.000 euro pe creditul cu garantia imobiliara – apartament si 70.000 lei pentru cu garantia imobiliara – teren), cele doua banci vor dori sa ma urmeasca pentru diferenta. Evident contractele si actele aditionale sunt pline de comisioane si clauze prin care sumele imprumutate au crescut continuu ca urmare a restructurarilor.
Intrebarea concreta si strigatul de ajutor este: Ce pot sa fac (eventual daca se poate invoca legislatia europeana sau participarea egala la risc sau evaluarea nerealista a imobilului sau ….) si daca pot face ceva, pentru ca executarea sa se limiteze la cele doua ipoteci. Accept ideea de a pierde imobilele dar cred ca cel putin principial este incorecta urmarirea fiscala in continuare. Evident ca in prezent atat eu cat si sotia avem poprire pe conturi care culmea mai este si purtatoare de dobanda, adica nu vom termina niciodata de platit, iar imposibilitatea platii ratelor a fost o cauza obiectiva si nu rea credinta (scaderea salarilor bugetarilor si probleme medicale grave sustinute de probe si chiar incadrarea in grad III de invaliditate a imprumutatului).
Astept, va rog, un raspuns, cel putin la nivel de principiu sau cu eventuale propuneri de reprezentare/sugestii.
Va multumesc anticipat.
Buna ziua stimate domn, v-am comunicat o adresa pe adresa de email pe care ati lasat-o dvs. prin urmare, va rog sa dati curs solicitarii si acolo primiti toate detaliile, Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara,
Doresc sa va prezint urmatoarea speta:
am calitatea de creditor, debitoarea a avut un imobil in coproprietate cu fratele ei , a reusit sa vanda cota de 1/2 concubinului, a urmat o actiune pauliana in care s-a constatat inopozabilitatea contractului de vanzare cumparare.
Au avut loc trei termene de licitatie publica, bunul nu se poate partaja in natura, dorim sa initiem o actiune de partaj.
Intrebarea este :
impotriva cui ne intreptam?
A. fratele+debitoare+tert dobanditor
b. fratele+tert dobanditor
Este admisibila o astfel de actiune?
Admisibla, da insa trebuie sa vedeti pana la urma a cui este proprietatea, av Cuculis 0722298011
buna seara in anul 2009 mama mi- a facut o procura sa girez pe cineva cu apartamentul pentru un imprumut de 58.000 euro apartamentul nu valora mai mult de 30 de mii euro la ora actuala si nu a venit nimeni acasa sa faca poze sau sa vada ceva la apartament .In anul 2011 am aflat ca ei nu au mai platit ratele de cva timp la banca si aveau restante dar noua nu ne-a trimis nimic acasa sa ne avertizeze ca ei numai pot plati ratele ca asa le preluam noi si salvam si apartamentul si casa respectiva si ne-au scos apartamentul la licitatie .Mentionez ca persoana care am girato era o firma si cand nu au mai platit ratele au bagat firma in insolventa si lor le-a luat si casa respectiva care investise cva bani in ea si mi-au scos si apartamentul la licitatie .Va rog frumos sa ma sfatuiti ce as putea face in acest caz ca firma respectiva au si casa lor si apartamentul meu care se chinuie sa il vanda de vreo 4 ani aproape
buna seara domnule avocati Cuculis.Am o situatie bizara.Nu am primit niciodata somatie,instiintare,pv ,dar m-am trezit cu popriere pe pensie de la un executor de a carui existenta nici nu stiam.Neavind nici un act,n-am termen de atac al executarii? Ce pot face? Plingere penala?
[No Subject]
People
me
To
avocat@indrumari-juridice.eu
Today at 5:28 PM
Buna ziua domnule avocat Cuculis si toata stima fata de d-voastra si colaboratorii dvs.
Problema cu care ma confrunt a inceput azi 27.02.2015 cand , vrand sa-mi ridic de la atm salariul am constatat ca nu pot.Am intrebat in banca ce se intampla si mi s-a spus ca, contul este blocat datorita unei popriri pe cont de catre un executor judecatoresc pentru o datorie.
Am aflat numele executorului judecatoresc si i-am dat telefon pentru a afla de ce mi-a pus poprire pe cont, spunand-mi ca am contractat in 2005 un credit de la BRD.
Am intrebat daca banca a trimis catre dansii pentru a-mi face poprire pe cont si mi-au raspuns ca nu banca , ci o firma de recuperare debite mai precis EOS KSI.
Eu nu mai am nici contract si nici chitante de achitare a datoriei, aceasta fiind de acum 10 ani si a fost facuta pentru un calculator pe care nici nu-l mai am , intre timp achizitionand altul.
Am cerut executorului copie dupa dosarul de executare silita pe care o voi avea in 5 zile.
Biroul de executare silita mi-a spus ca nu a trimis nimic la angajator, ci numai bancii si mie(eu neprimind nimic fiindca dansii au trimis la adresa unde am locuit cand am cumparat calculatorul si nu mai locuiesc la adresa respectiva )
In tot acest timp nu am primit nici o instiintare , nici din partea bancii si nici din partea acestei firme si nici o dare in judecata.
Va rog nespus de mult sa ma ajutati in rezolvarea acestei probleme fiindca am contul blocat si nu-mi pot achita intre timp facturile si mai am si doi copii mici .
Cu tot respectul pentru intelegere si ajutor,
Manuela Zanoaga
Pe de-o parte eu va spun ca este prescris, secundar este un abuz sa faci asa ceva sa pui in executare de 2 ori. Contestatie la executare cum aveti dosarul de executare, cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Parintii mei au facut un credit ipotecar in urma cu 5 ani si ultima plata a fost facuta in anul 2011,apoi banca a reusit sa vand bunul ipotecat dar fara sa isi recupereze toata suma.
Parintii au primit propriere pe salariu,se mai poate face ceva?pe hartia de la executor nu are atasata si actul de vanzare si suma cu cat a fost vandut bunul respectiv,trebuie sa isi caute un avocat?au mai avut unul dar n a facut nimic
Poate sa amane avocatul proprirea?poate sa invoce unul dintre parinti a facut accident vascular in urma cu 4 ani tot la aflarea vestii?
Puteti promova o actiune in instanta pentru a contesta executarea silita. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua am rugamintea sa ma ajutati cu o problema. Am contractat in 2014 doua credite unul de 14000 lei la Raiffeisen si altul de 8000 lei la cetelem si unul de 3500 lei la provident doar pe venitul meu sotul neputand sa acceseze vreun credit. Din cauza unor probleme de sanatate am fost nevoita sa accesez un C.A.R. la servici si am mai ramas cu rest de plata 60 de lei.MENTIONEZ CA STAM CU CHIRIE SI CREDITELE SUNT TOATE PE NUMELE MEU. Avem in consesiune pe numele nostru un teren. Nu reusesc sa ma descurc sa achit am nevoie de sfatul dumneavoastra.
Am vazut la provident dobanzi de 80% asa ca lucrurile acestea sunt abuzive si pot fi anulate. Cu siguranta mai sunt si alte comisioane ce pot fi anulate. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Va rog ,daca se poate sa ma ajutati cu niste sfaturi avizate:
pe scurt:am luat un credit in 2008de nevoi personale,la care am achitat mai mult de 2 ani.In 2009,m -am casatorit si am intrat in crestere copil,platind acest credit inca un an,pana in 2010.In 2011 am fost cesionata catre o firma de recuperari,iar pana in prezent nu am cedat la toate insistentele lor,nu le-am dat nici un ban.
vreau sa stiu :daca ma executa silit,pot pune poprire pe contul de salariu al sotului putind fi considerat ,,bun comun”?(subliniez faptul ca acest credit a fost luat numai de catre mine inainte de casatorie.)
mentionez ca nu avem bunuri in comun,casa si masina sunt achizitionate de catre sot inainte de casatorie.
In cazul in care se pot atinge de salariul sotului,va implor sa ne spuneti ce putem sa facem.Va multumesc anticipat.
Raspuns avocat Cuculis – In legatura cu problema dvs este necesar sa formulati o contestatie la executare pentru a se fixa in mod concret suma pentru care sunteti executata. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara,va rog sa ma ajutati cu un raspuns la o problema cu care ma confrunt,sotul meu,de care nu sunt divortata, m-a parasit si a plecat in strainatate acum 4 ani,de curand am primit o somatie cu executare mobiliara pe numele lui pt un credit personal luat in 2005 de care nu am stiut,i s-a pus poprire pe conturi,unde nu are nici un ban,limita de credit era de 5700 dar cu dobanzi s-a ajuns la 9426 lei si cheltuieli de executare 2125 lei,ce pot pati in acest caz,avand in vedere ca nu mai stiu nimic de el,nu m-a ajutat deloc in tot acest timp,ma descurc f greu financiar,pot fii eu trasa la raspundere sau mai grav se poate ajunge la executare imobiliara?Multumesc anticipat pt raspuns.
Buna seara,
Mama mea a girat o persoana in anul 2005 pentru un credit de 15000 (dobândă inclusă) si astăzi a primit o somație de la un birou de executare silita prin care o informează ca trebuie achitat in 5 zile creditul 15000 +2500 cheltuieli de executare daca nu va fi executată silit
Mama este pensionata pe caz de boala
Nu a fost notificata in cei 10 ani
Deține proprietate
Ce se poate face?
Mulțumesc!
Buna ziua !
Sunt executata de banca VOLKBANK la proprietatea mea . Am obtinut contestatia la executare cu termen martie 2015 , as dori o parere din partea dvs ;povestea mea a inceput in \2008 cand am facut o refinantare (credit nevoi personale cu ipoteca)la aceasta banca in franci elvetieni singura care i-mi accepta garantia cu doua parcele teren(pe o parcela era funoatia casei cota o).Am semnat SENTINTA;Dupa un an de plata am cerut acordul bancii sa-mi elibereze o parcela au fost de acord punandu-mi conditia de intabulare a imobilului si evaluarea lui am suportat toate taxele si am fost anuntata de banca sa semnam un act aditional .Dupa ce am semnat pe incredere am fost pacaliti si eu si sotul aducindu-ne la cunostinta urmatoarele;banii vor fi depusi in contul bancii si monitorizati dupa cum doreau sa ne elibereze in transe sa ne conditioneze sa finalizam constructia cu firme acreditate de ei.NU AM SEMNAT SI AM DESCHIS ACTIUNEA DE JUDECATA.IN prima instanta am cistigat eliberarea parcelei iar pe recursul lor am fost executata in 2014CASA cu 800 teren .Acum se rejudeca dosarul deoarece cealalta parcela a fost cesionata de banca in favoarea firme de recuperatori RABON ROMANIA SRL IN acest moment ma aflu in desfasurare actiune contestatie la executare termen martie si urneaza alta executare silita pe cealalta parcela care a fost cesionata.VA ROG CU MIIIIIII DE MULTUMIRI SA-MI DATI UN SFAT DACA SUNT SANSE DE RECUPERAT CEVA CUM PROCEDEZ LEGAL SA MA LUPT CU EI .MULTUMESC
Buna ziua,
In anul 2007 am contractat de la Banc Post un credit de nevoi personale pe 10 ani in valoare de 6.690 euro. In anul 2010 am inceput sa am probleme financiare, drept urmare am incercat o negociere cu banca, care nu a dat rezultate. Am platit rata in continuare, cu intarziere, pana pe 31.08.2011. In 15 ian. 2014 am primit instiintarea ca sunt executata silit de Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati Schiopu si Tetu. NU vreau sa ma sustrag de la plata creditului, dar pe langa clausele abuzive pe care cred ca le am in contract, executorii imi comunica ca am de plata suma de 7.134,10 euro aferenta contractului de credit..Dosarul de executare silita este din data de 10.12.2013. Intrebarea mea este se mai poate face ceva, pentru a plati o suma mai apropiata de realitate?
Astept raspunsul dv.
Va multumesc.
Buna ziua!
In anul 2009(febr) am contactat la ING un credit de nevoi personale pe care l-am achitat la zi 2 ani de zile,apoi avand intarzieri in achitarea ratelor intre 30-60 de zile .Desi in prezent intarzierea nu a depasit 30 zile de la scadenta am fost instiintata telefonic ca avand in vedere istoricul intarzierilor mele se va trece la declararea scadentei anticipate a creditului(?).Mentionez ca in anul 2010 am contractat si un credit Prima Casa la care am ratele la zi.
Inrebarea mea este daca declararea anticipata a scadentei este legala si daca imi va afecta cumva creditul la casa.
Multumesc anticipat!
Revin cu lamuriri:creditul la casa este la banca CEB,iar suma pe care o mai datorez bancii ING este de 19500 ron.
Buna seara , am o rata neplatita de vreo 3 ani si ceva si am ajuns la o untelegere cu cei ce mi-au preluat dosarul ERB RETAIL SERVIC, de la 3600 ron acum trebuie sa platesc jumate dar trebuie sa imi trimita contractu la semnat si trebuie sa le trimit si copie de pe buletin, eu le-am zis ca nu sunt casatorita, m-am casatorit in 2013 are ceva Daca nu le trimit ei mau intrebat daca sunt casatorita, nu le-am zis pentru ca m-am gandit ca nu o sa fie de acord sa imi faca acea reducere. Ce ma sfatuiti? Va multumesc frumos
buna ziua, in anul 2009 am facut un leasing la VBLEASING , acum 2 ani am ramas si eu si sotul meu fara loc de munca, ne-am chinuti luna de luna sa pl ratele ,cat/cum am pututn, inevitabilul s-a produs si am fost execuati, am facut intelege cu execurotul la suma 9900 lei cate 1000 lei fiind inclusa si ultima rata (mai exact pe 08.05.2014 . pedata de 09.05 au fost trimise 2 fact de cheltuieli recuperare,care nu erau incluse in intelegere , dupa cele 10 luni ,cand am creszt ca am terminat mai mi-au adauugat chel recuperea 1000 lei, ieri dupa ce le-am platit ..am mai primit o factura de 650 lei (penalitati ) daca am fact o intelgere cu exectorul ei de ce mai emit facuturi..vreau sa subliniez ca chel de executare au fost 1000 lei (nu am nicio facutra ptr acesti bani ) ……am vreo sansa sa castig un proces ?
Buna ziua , Va relatez pe scurt situatia fratelui meu. Are un card de credit de la ERB Retail Services de pe care a scos in urma cu vreo 5 ani suma de 3000 Ron, a platit pana acum aprox 10.000 lei iar pe extrasul care vine lunar mai apare ca are de achitat inca 10.000 lei. Plateste aprox. 300 lei lunar dar totul se duce pe comisioane si dobanzi, penalitati depasire limita de credit, penalitati plata intarziata. Ce este de facut ? Asa nu se mai poate. Va multumesc anticipat cu speranta ca exista o solutie pentru rezolvarea acestui caz.
Buna ziua,am avut si eu un credit ipotecar ,am luat credit si am cumparat un apartament ,care l-am pierdut in urma executarii silite ,problema mea este ca platesc in continuare casa ,mai precis inca 50000de dolari ,am la servici proprire pe salar ,as dori sa stiu daca pot scapa de aceasta poprire .
cum pot amana o executare silita pe imobil, pentru minim 6 luni. am mers la banca si banca nu vrea,in maxim 6 luni fac rost de bani si achit creditul dar banca a mers mai departe si pe 16.04.2015 am prima licitatie pe imobil .se mai poate face ceva?
pentru manuela o informatie daca doreste si eu am patit la fel in urma cu ceva ani ,banca blocandu-mi contul ,pe dv va sfatuiesc pentru inceput sa mergeti la banca si sa le spuneti ca nu au voie sa va opreasca mai mult de un sfert din bani iar pe restul sa vii dea.
banii trebuie sa ii luati de la chiseu , restul de bani adica , va opresc ei un sfert din ei si pe restul sunt obligati prin lege sa vii dea
Buna ziua Domnule Avocat, in iunie 2013 am facut un credit la Cetelem cu limita de 4200 din care din suma de 2300 am luat o masina de șpalat o lada frigorifica si un cuptor cu microunde. Restul de1900 i-am avut pe cardul dat de ei si i-am folosit pt probleme familile respectiv divort. Din aprilie 2014 nu am mai platit trecand printr-o situatie dificila. Am primit o notificare de plata de la SOcietatea Civila de avocati “Hristescu&parteners” sa achit suma de 6736 spunand ca demareaza procedura de executare silita. Nu mi s-a facut poprire pe salar , am sunat la cetelem si mi s-a spus ca nu mai pot sa platesc la ei pt ca contractul este dat spre executare si ca ma suna ei sa vorbeasca cu mine dar nu m-au sunat. D-le avocat ce ma sfatuiti sa fac cum sa procedez , pt suma asta se poate executa un imobil? Eu doresc sa platesc in rate pt ca mi-am mai revenit . Va multumesc!
Mentionez ca suma este ron, am uitat sa mentionez cand am scris. Va multumesc.
buna ziua ,nu am subliniat faptul ca am fost executata silit am pierdut casa ,dar platesc bani in continuare ,am poprire pe salar ,platesc ceva ce nu mai am si casa a fost cumparata cu avand de 70000 +3ani si jumatate de rate (ratele in dolari ,dolarul crescand de la 2.2 cu cat l-am cumparat in 2008 la 3.5 imediat dupa ce am cumparat.) vreau sa scap de aceasta POPRIRE pe salar .Casa s-a vandut la jumatate de pret ,eu am cumparato cu 235000leiin 2008 si a fost vanduta cu 90000lei in 2011 ramanand cu 50000$ de platit .
cu stima costea
buna seara! am si eu o problema in legatura cu care as dorii sa ma sfatuiti. In data de 09.05.2007 am luat un credit de nevoi personale de la Pireus. Pana in data de 06.01.2012 am achitat ratele fara nici o intarziere. Insa aceasta a fost ultima zi cand am mai putut achita deoarece din cauza crizei am ramas fara venituri. De ceva vreme tot sunt contactata telefonic de o firma de recuperare care ma ameninta cu executarea. Intrebarea mea este: intrucat acuma suntem in data de 24.03.2015 si eu inca nu am fost excutata pentru aceasta suma nu inseamna ca a fost prescrisa( au trecut un pic mai mult de 3ani)? Daca da, atunci ce ma sfatuiti sa fac? Multumesc frumos!
Buna ziua! Am si eu o problema in legatura cu care as dorii sa ma sfatuiti. In data de 09.05.2007 am luat un credit de nevoi personale de la Pireus. Pana in data de 06.01.2012 am achitat ratele fara nici o intarziere. Insa aceasta a fost ultima zi cand am mai putut achita deoarece din cauza crizei am ramas fara venituri. De ceva vreme tot sunt contactata telefonic de o firma de recuperare care ma ameninta cu executarea. Intrebarea mea este: intrucat acuma suntem in data de 27.03.2015 si eu inca nu am fost excutata pentru aceasta suma nu inseamna ca a fost prescrisa( au trecut un pic mai mult de 3ani de la achitarea ultimei rate la banca)? Daca da, atunci ce ma sfatuiti sa fac? Multumesc frumos!
Buna ziua, in legatura cu situatia dvs. v-am comunicati pe emailul dvs. personal un demers incipient ce trebuie urmat, cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună ziua,
Doresc sa va întreb dacă un debitor este executat și nu are nimic pe numele lui și nici salar executorul judecătoresc pot executa rudele de gradul 1?
Mulțumesc
Doar daca sunt parte la acest contract! av. Cuculis 0722298011
Arabela
25 MARCH, 2015 AT 4:03 PM
REPLY
Buna ziua Domnule Avocat, in iunie 2013 am facut un credit la Cetelem cu limita de 4200 din care din suma de 2300 am luat o masina de șpalat o lada frigorifica si un cuptor cu microunde. Restul de1900 i-am avut pe cardul dat de ei si i-am folosit pt probleme familile respectiv divort. Din aprilie 2014 nu am mai platit trecand printr-o situatie dificila. Am primit o notificare de plata de la SOcietatea Civila de avocati “Hristescu&parteners” sa achit suma de 6736 spunand ca demareaza procedura de executare silita. Nu mi s-a facut poprire pe salar , am sunat la cetelem si mi s-a spus ca nu mai pot sa platesc la ei pt ca contractul este dat spre executare si ca ma suna ei sa vorbeasca cu mine dar nu m-au sunat. D-le avocat ce ma sfatuiti sa fac cum sa procedez , pt suma asta se poate executa un imobil? Eu doresc sa platesc in rate pt ca mi-am mai revenit . Va multumesc!
buna ziua ,va rog mult sa imi spuneti cum se procedeaza in cazul meu :am lucrat in belgia ca independent si nu am reusit sa achit impozitul pe venit ,acum m-am intors in Romania ,am un venit stabil ,sotul nu lucreaza ,imi vor pine proprire pe tot salariul?vor exececuta silit apartamentul? cu speranta ca imi veti raspunde ,va multumesc ,cu respect(va rog sa imi raspunde-ti pe mail)
Buna ziua Domnule Avocat, in iunie 2013 am facut un credit la Cetelem cu limita de 4200 din care din suma de 2300 am luat o masina de șpalat o lada frigorifica si un cuptor cu microunde. Restul de1900 i-am avut pe cardul dat de ei si i-am folosit pt probleme familile respectiv divort. Din aprilie 2014 nu am mai platit trecand printr-o situatie dificila. Am primit o notificare de plata de la SOcietatea Civila de avocati “Hristescu&parteners” sa achit suma de 6736 spunand ca demareaza procedura de executare silita. Nu mi s-a facut poprire pe salar , am sunat la cetelem si mi s-a spus ca nu mai pot sa platesc la ei pt ca contractul este dat spre executare si ca ma suna ei sa vorbeasca cu mine dar nu m-au sunat. D-le avocat ce ma sfatuiti sa fac cum sa procedez , pt suma asta se poate executa un imobil? Eu doresc sa platesc in rate pt ca mi-am mai revenit . Va multumesc
Mentionez ca suma este ron, am uitat sa mentionez cand am scris. Va multumesc.
Buna ziua stimata doamna, eu cred ca este si prescrisa datoria. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am luat un credit de nevoi personale de la BCR in urma cu 5 ani(pe persoana fizica este luat),pe durata a 7 ani,in urma cu 2 ani mi-am pierdut locul de munca si nu am mai putut sa platesc,acum mi-a venit o hartie cum ca voi fi executat silit,nu am nimic pe nume,doar o firma care nu este a mea,este doar facuta pe numele meu ,ce pot pati sau firma daca poate fi afetata sau pus sechestru pe bunurile sau conturile ei?Va multumesc.
Buna ziua. Am contractat un imprumul de la o firma mai exact Easy credit IFN cu un contract de credit. Pentru faptul ca mi-au spus ca imi imprumuta 1900 de lei iar ei mi-au oprit la acordarea creditului prima rata de 120 lei, am hotarat sa le returnez banii imprumutati. Dar pentru ca am intrat in urmatoarea luna mi-au spus ca nu se mai poate. Asa ca am decis sa nu mai platesc. Astazi am primit un plic de la un Birou executor Judecatoresc cu mentiunea propirii pe salariu. Acum sunt dator 3600 de lei. Este valabil acest contract in instanta? Cum pot cere in instanta sa le platesc doar 1900 de lei si nu 3600? O pot face prin contestatie? Ma putei reprezenta intr-un eventula proces? Multumesc anticipat.
Buna ziua,
Am avut un credit ipotecar luat de la BCR in noiembrie 2008, in urma discutiilor cu banca, n-au vrut sa-mi reduca dobanda fixa de 9.5 % , motiv pentru care m-am hotarat sa renunt la apartament. Apartamentul a fost vandut la licitatatie de curand, cu o suma mai mica decat suma creditului si vroiam sa va intreb daca banca o sa-mi urmareasca veniturile salariale? am primit doar o oprire pe cont anul trecut in vara, cand a inceput procedura.
Multumesc
Buna ziua. Am luat imprumut de la o pers fizica, o suma de bani. Trebuia sa restiitui acesti bani dupa 12 luni, dar eu am returnat fondurile dupa 3 luni. Acum sunt executat silit si mi se face poprire pe salariu pentru ca nu am platit. Cu alte cuvinte , respectivul spune ca nu i-am dat nici un ban. Eu i-am dat banii in mana.
Am recitit contractul, si nu scrie ca banii trebuiau returnati in prezenta notarului sau prin banca. Ce fac? Trebuie sa mai platesc inca o data acum?
Din ce data este contractul? Pe legislatia veche nu se pot aduce martori. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,in anul 2010 am garantat un credit cu un imobil proprietate personala pt un credit acordat unei firme care in anul 2012 la 31.12 a intrat in insolventa.am achitat aprox 27.000 lei exec jud.V arog sa-mi spuneti daca la creditul datorat de firma se poate aplica dodinzi sau alte costuri?
Multumesc
buna ziua! am primit la servici o instiintare de la ANAF de poprire pe salariu(reprezentand o amenda de rovinieta si restante la impozit pt un PFA),in valuare de 680 de lei! salariul meu este de 1410 lei net..in aceste conditii incasez avans 750 de lei iar restul lichidare….astazi la bancomat am constatat ca a fost oprita toata suma de 680 de lei din cei 750 de lei..reprezentat avansul de salariu..este normal? avand in vedere ca au voie sa opreasca maxim 1\3 ? iar daca s-a retinut toata suma,s-a incheiat si se ridica poprirea?
domnule avocat am un credit pe executare silita de la volksbanc in franci am depus dosar pentru suspendarea executarii este credit ipotecar in perioada de 15 zile creditul afost cesionat la rabon mai precis pe 16martie dorim sa ne preia banca transilvania se mai poate va rugam ajutatine
Cei aflati in executare silita trebuie sa se pregateasca de vremuri foarte grele, fiindca se va pune mare presiune pe cei care au fost la VB si sunt in executare silita, astfel incat va indum catre contestatia la executare fiind singurul mod de a mai putea desfiinta toate comisioanele pe care le aveti si poate de salvare a imobilului dvs Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua. in 2008 am facut un credit la banc post pe 5 ani iar cand mai aveam de platit 2500 am ramas fara nici un venit si nu am mai platit ratele, pe data de 15.03.2014 am primit o scrisiare ca mi sa facut oprire pe salariu pe suma de 4600 , de atunci pana an prezent, suma poate creste sau raman decat 4600, Multumesc mult
Buna ziua, la prima vedere pare un abuz, astfel incat cred ca ar trebi sa mergeti pe calea unei contestatii la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Va solicit ajutorul de specialitate in privinta achizitionarii unei case ce a fost publicata pe un site de executari:
Imobilul apare listat cu “pret de vanzare directa” (fara licitatie) iar telefonic mi s-a spus ca acest imobil si terenul aferent se afla in “proprietatea bancii”.
Cand am solicitat detalii suplimentare mi-a fost trimisa Fisa imobilului (tabel de miscare parcelara) in care proprietar nu este banca ci o persoana fizica.
In plus: mi s-au comunicat urmatoarele:
– se poate organiza o vizionare a imobilului (interior/exterior) fara probleme
– imobilul este momentan locuit (nu stiu de catre cine) executorul mentionand ca este inchiriat.
– executorul mi-a mentionat ca, in cazul vanzarii, chiriasul va elibera imobilul
– in pozele de prezentare imobilul apare cu bunuri mobile (mobilat) si in foarte buna stare.
– la intrebarea mea -telefonic- daca proprietatea se vinde mobilata, executorul mi-a raspuns “ca exista ceasta posibilitate” dar mi-a dat de banuit ezitarea din vocea sa
In aceste conditii care ar fi riscurile la care ma pot expune in cazul acestei tranzactii si ce ar fi de facut pentru evitarea lor?
Care ar fi cea mai indicata abordare si ce anume trebuie avut in vedere?
Multumesc anticipat.
Cu stima,
Andrei
buna ziua am si eu o intrebare .este legal sa fie oprit salariul tot pentru un neposibilitate platiri unui imprumut .eu am facut tot posibilul sa obtin o reiesalonare a creditului dar am fost refuzata ,motivul fiind ca sotul a rmas fara servici,motivul fiind disciplinar .noi intre timp ne judecam cu intreprinderea pentru acasta nedreptate la primul proces am castigat reintregarea in munca la recurs am perdut iar acum am facut contestatie la hotarire si urmeaza sa avem procesul inre timp el a gasit servici dar i-au fost oprit tot salariul la imprumut .va multumesc
Buna ziua, nu este legala aceasta procedura de poprire a intregului salariu. Trebuie sa formulati o contestatie la executare. Cu stima, Av. Cuculis 0722298011
nu exectorul a facut acesta oprire la tot salariu,totul se intampla in interiorul bancii,(banca a facut acesta oprire-de la ei putere)noi nu am primit nici o instiintare acasa
La cererea unui executor.
Buna ziua,
In urma cu 14 ani am achizitionat produse electrocasnice prin credit. In urma cu 1 an am primit o instiintare de la un executor judecatoresc ca mi se fac popriri pe cont pentru achitarea unei sume restante de la credit. Valoarea restantei si cu chiltuielile executorului era de cca 500 RON. Mi s-a facut poprire pe contul de salariu, am achitat suma catre executor dar in luna februarie am depus in contul de la banca o suma pentru o rata la un alt credit ipotecar. Mi s-a oprit din acea rata suma de 500 RON pentru ca de la executor nu se transmisese ca s-a recuperat suma; asta inseamna ca am platit de doua ori suma. Am mers la executor , am facut cerere pentru restituirea sumei dar de o luan si jumatate nu am primit nici un raspuns. Ce pot sa fac pentru a-mi recupera suma oprita abuziv?
Este abuz in serviciu pentru el. Contestatie la executare, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am si eu o intrebare. Am o restanta de 5000 lei, de platit la banca pentru un card de credit. Am un apartament pe numele meu. Se pot lega de el?
Multumesc anticipat
Daca nu functioneaza poprirea da.
av Cuculis 0722298011
buna seara! am si eu o problema. am facut un credit in 2008 am platit o perioada apoi nu am mai putut sa platesc cei de la banca m-au dat la kruk am semnat un act cu ei prin care stabilisem de comun acord o anumita rata. am platit pana in 2013 aprilie sau mai apoi dupa moartea ambilor parinti din partea mea de mostenire am reusit sa imi iau un ap cf 2 in val de aprox 50.000 ron apoi in per apr mai am ramas fara loc de munca si am intarziat cu 3 rate, am sunat la krik sa le explic situatia si eventual sa imi faca rata mai mica dar nici nu au vrut sa auda plus ca ma obligau sa platesc toate cele 3 rate din urma inclusiv cea din curs. asa am ajuns la executor si mi se face poprire din sal din oct 2014 insa acum imi tot vine somatie imobiliara urmarire silita a imobilului si ultima afost o instiintare, ca nu eram acasa, de incheiere stabilire pret imobil si raport evaluare. ce inseamna asta? imi pot scoate la vanzare imobilul? am uitat sa mentionez ca creditul nu a fost cu garantii giranti sau ipoteca ci unu de nevoi persoanele si valoarea reala ar fi de 9000 ron dar se adauga dobanda de vreo 5500 plus executoriu si ajunge undeva la 17000. il poate scoate la licitatie? mai pot face ceva?
mentionez ca am discutat cu 2 avocati unu mi-a zis ca e faza terminala si nu mai am ce face iar celalalt mi-a zis ca nu are cum sa scoata la licitatie ap decat daca este 51% datorat fata de banca. eu una nu mai stiu ce sa cred si ce sa zic si mai ales ce sa fac.multumesc frumos
Buna seara, domnule avocat!
Va rog f. frumos sa ma ajutati cu lamuriri in urmatoarea problema: Am cumparat, la licitatie, in 2013 un apartament scos de BRD . Acum as vrea sa-l vand, insa exista pe rol o contestatie la executare tot din 2013 (debitorul a dat banca in judecata inainte de a participa eu la licitatie, iar cauza observ ca se tot amana, nu stiu motivele pt, ca nu sunt parte in dosar) Intrebarea mea este:
Daca, ipotetic vorbind, s-ar anula actul de adjudecare, iar eu inainte de asta as vinde apartamentul ce mi s-ar putea intampla? Dar celui care ar cumpara apartamentul de la mine?
va multumesc anticipat si va doresc tot binele din lume pt. faptul ca ne ajutati enorm cu sfaturile dvs. profesioniste si prompte!
Buna ziua, depinde ce s-ar anula si ce ar decide instanta. Cu siguranta dvs. va trebui sa-l garantati pentru evicitiune pe noul proprietar, pe cand la liciatie NU va garanteaza nimeni. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,va rog sa-mi dati un sfat
in sept 2008 am facut un imprumut la otp in CHF ,in 2012 datorita cresterii cursului si intrarea sotiei in somaj nu am mai putut platit ratele ,in ianuarie 2015 am primit notificare de la un executor judecatoresc privind inceperea executarii silite pentru terenul care a fost pus ca ipoteca in credit iar suma finala de plata este aproape dubla fata de creditul initial.Mentionez ca creditul a fost cesionat catre OTP Faktoring ,dar noi nu am primit nici-o instiintare in acest sens.
Intrebarile mele sunt
Cum s-a ajuns la aceasta suma
Cum sa abordez aceasta situatie in conditiile in care sotia este somer,nu avem proprietati pe nume,iar eu lucrez in strainatate.,va multumesc
Buna ziua
Am contractat, impreuna cu sotia, in 2008 un credit de nevoi personale in valoare aproximativa de 34.000 lei. Din anul 2012 veniturile s-au redus drastic si nu am mai avut posibilitatea sa platesc. In 2013 am fost contactat de banca si mi-a fost propusa stingerea datoriei contra sumei de 12.000 lei, intr-un termen relativ scurt. Nu am avut nici aceasta posibilitate, iar creanta a fost cedata catre Glasro Holding din Cipru, care prin mandatarul Top Factoring mi-au trimis zilele trecute o somatie de la o societate de executori judecatoresti sa achit in 48 de ore suma de 45.600 lei, (???) in caz contrar urmand sa fie demarata procedura de executare silita. Mentionez ca singurul bun pe care il avem in proprietate (pe numele sotiei) este un autoturism vechi de 20 de ani.
Nu am intentionat sa ma sustrag platii, dar situatia financiara nu mi-a permis, iar discutiile cu cei de la Top factoring nu au avut nici un rezultat.
Multumesc.
Am deja poprire pe salariu de un an,m-au sunat de la banca pt o oferta.am sa le dau in jur 10000chf,au spus daca le dau 3000chf plus restul cheltuielilor de executare imi inchid dosarul,adica poprirea.se poate asa ceva?
Bună ziua, domnule avocat
Am și eu o întrebare, acum 10 ani tatăl meu a făcut un credit în valoare de 25000 de euro pe numele lui pentru sora lui, aceasta a folosit toți banii pentru a-și construi o casa, ratele urmând sa fie plătite de ea. Aceasta a plecat în Germania acum doi ani și trimitea bani în tara de acolo, dar recent spune ca nu mai poate trimite, tatăl meu a primit foarte multe amenințări de la banca cu faptul ca i se va pune sechestru pe salariu. Țin să menționez că acea acasă construita a rămas aici, este data spre vânzare, dar banca nu o accepta spunând că vor sa își recupereze suma de bani, iar casa este greu de vândut și vor ieșii în pierdere. Ce este de făcut în aceasta situație? Tatăl meu nu a folosit banii primiți și acum trebuie să plătească în locul surorii lui, exista martori când s-a făcut acest contract. De aseamănea tatăl meu a fost sfătuit să fie dat în judecata de mama mea pentru ca banii din salariu să îmi revină ca pensie alimentara, este posibil? Aștept răspunsul dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Buna ziua!
Am fost executata silit pentru un credit de nevoi personale si un card de credit, ambele emise la aceeasi banca, in acelasi timp.
Am primit somatia mobiliara pentru credit prin posta in februarie anul curent iar la cateva zile mi s-a pus poprire pe salariu de 30%, cu toate ca am mers personal la executor pentru a incheia o intelegere amiabila de plata cu banca, moment in care executorul nu mi-a comunicat poprirea. Nu mi s-au explicat pasii executarii si in ce consta.
Dupa cateva saptamani am primit si cea de-a doua somatie mobiliara pentru cardul de credit. Nu au fost date catre executare in acelasi timp.
Saptamana trecuta am primit instiintarea privind masura popririi. Intre timp executorul mi-a oprit 30% din salariu timp de 3 luni.
Este aceasta procedura legala? Nu trebuia sa fiu intai instiintata de porprire si ulterior sa aiba loc? (conf. art. 783 – efectul infiintarii popririi, din legea 134 din 2010, codul de procedura civila? Am gasit aceasta informatie pe internet).
De asemenea as dori sa va intreb despre onorariul executorului. La cardul de credit onorariul este in valoare de 3100 lei iar la creditul de nevoi personale, de 3900 de lei.
Avand in vedere ca am avut la aceeasi banca si creditul si cardul, nu se puteau trimite la executare impreuna sau macar micsorat onorariul?
Astept cu interes raspunsul dvs. Multumesc!
Buna ziua stimate domn, avem deja sute de dosare prin care s-au conexat dosarele de executare. puteti anula cel putin un onorariu partial insa doar pe calea contestatiei la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
am facut un credit la Banca ROM de 8400 lei ,in anul 2007,am platit 6700 lei pana in anul 2011 luna iunie cand nu am mai facut fata.Am fost executata in anul 2012 pentru 6400 lei credit restant si 600 lei dobanda la care au adaugat 14oo lei chelt de executare.In acest an luna aprilie soldul poprii avute pe salariu adica suma de 8500 roni a fost achitat.Executorul in loc ca stinga executarea vine si invoca acelasi tiltu si mai cere 4500 lei cu cheltuieli chipurile credit nerambursat si dobanzi Ce pot face?
Buna ziua! In 2007 am facut un credit ipotecar la BANC POST de 67.000franci elvetieni la care am fost cu ratele la zi. In 2012 cu propunere din partea bancii am schimbat creditul in euro. In 2013 au aparut problemele financiare, sotul a ramas fara loc de munca si asa au ramas rate restante. In iulie 2014 m-am inteles cu cei de la banca, am platit o parte din restanta iar restul au zis sa platesc lunar cat pot peste rata lunara pana ajung la zi fara nici un fel de problema. Am plati corect, iar in decembrie 2014 m-am trezit cu instiintare de la executor pentru executare silita, plus cheltuieli de executare de 10.000ron. Am ajuns la o intelegere de plata cu grupul colector sa platesc lunar suma de 650euro insa sotul a ramas iarasi fara loc de munca iar eu am probleme de sanatate si nu pot lucra plus ca avem si 2 copii minori. Intrebarea mea este daca as putea sa fac ceva sa pot amana plata vreo 2-3 luni sa-mi revin financiar sau imi da-ti alta solutie. Va multumesc!!!
Buna ziua
Va rog sa ma ajutati cu un sfat.In anul 2011 am incheiat un contract de credit ” NEVOI PERSONALE” ,plecind ulterior , inainte de semnarea contractului cu banca,pe mare . Ulterior dupa aproximaiv 1 an , m-am imbolnavit de maladia Parkinson si totodata mi-am pierdut si locul de munca.Cind sa semnat contractul , a fost semnat de sotia mea imputernicitala acea data de mine,prin procura la notariat. Ulterior ,nemaiputind plati ratele am inceput sa achit jumatate din valoarea ratei,acumulind restanta.Banca a declarat contracul” scadent anticipat ”. In acest caz mi sa atras atentia, de catre un apropiat ca contractul de credit contine o clauza abuziva , banca incheind un contract de Asigurare , in suma de 1663 euro ,pe care ia adaugat la suma de 16000 euro,pe care i-am imprumutat,la care lua doinda lunara aprximativ 28 eur. Mentinez ca polita de asigurare avea ca si clauza ”deces” nu si ”pierderea locului de munca sau imbolnavire” .Ulterior notificarii bancii, am aflat ca in momentul declarariil ”contractului scadent ”, a incetat si acoperirea prin asigurare pentru riscul de deces. Va rog sa-mi comunica-ti adresa unui avocat asociat ,din Constanta ,pe care sa-l pot contacta,pentru acest caz !
Buna ziua, am luat un credit nevoi personale CEC 2007,platit ultima rata in 01.04.2011, CEC a cesionat creditul ramas catre Groupama Asig. SA care m-a dat in judecata in vederea executarii silite 28.04.2014(11047/302/2014)-jud.sect 5 Respinge cererea de incuvintare a executarii silite ca neintemeiata, incheiere finala(dezinvestire)07.05.2014;acum in 28.04.2015,deci dupa inca un an iar ma da in judecata pentru executare silita 07.05.2015 (7247/302/2015)se poate verifica portal just—-ce se poate intampla?nu s-a prescris?Multumesc
Buna ziua
Va rog sa ma ajutati cu un sfat.In anul 2011 am incheiat un contract de credit ” NEVOI PERSONALE” ,plecind ulterior , inainte de semnarea contractului cu banca,pe mare . Ulterior dupa aproximaiv 1 an , m-am imbolnavit de maladia Parkinson si totodata mi-am pierdut si locul de munca.Cind sa semnat contractul , a fost semnat de sotia mea imputernicitala acea data de mine,prin procura la notariat. Ulterior ,nemaiputind plati ratele am inceput sa achit jumatate din valoarea ratei,acumulind restanta.Banca a declarat contracul” scadent anticipat ”. In acest caz mi sa atras atentia, de catre un apropiat ca contractul de credit contine o clauza abuziva , banca incheind un contract de Asigurare , in suma de 1663 euro ,pe care ia adaugat la suma de 16000 euro,pe care i-am imprumutat,la care lua doinda lunara aprximativ 28 eur. Mentinez ca polita de asigurare avea ca si clauza ”deces” nu si ”pierderea locului de munca sau imbolnavire” .Ulterior notificarii bancii, am aflat ca in momentul declarariil ”contractului scadent ”, a incetat si acoperirea prin asigurare pentru riscul de deces.
am o antrebare .nu are rost sa mai scriu am fost dat an judecata de cei de la eos kis .si au obtinut egzecutarea nu am venit dar am un apartament pot sa ami puna sub sechiestru si sal scoata la vanzare pentru o suma de 20.000lei.va rog mult spunetim ce sa fac
domnule avocat va rog sa ami spuneti simie ce pot sa mai fac.
an anul2008 am luat un credit de nevoi personale coplatitor sotia creditul este scadent an120 de luni.am platit un an dupa care ni sa redus slariu cu 25 la suta am fost si am vorbit la banca atunci si miau spusca nu pot face nimic.grsala mea ca nu am facut anscris.acun nu an un loc de munca si am aflat ca mau dat an judecata ce de la eos kis romania pentru executare silita.si normal ca au castigat.daca nu am venit ce pot sa execute.am unapartament.creditul era de 24000roni.ce pot sa fac an situatia mea. va multumesc anticipat.
cum pot sa aflu raspunsul dumneavoastra
va multumesc
mai pot face cve sa nu ma execute silit
pot va vand apartamentul sa achit datoria
ce pot face sant disperat
va rog mult astept un raspuns
Buna ziua! Doresc sa ma inscriu la o licitatie organizata prin executor judecatoresc pt executarea silita a unui imobil+ teren!
creditul a fost contractat de o firma care acum se afla in insolventa! Influenteaza cu ceva acest lucru?
Adica pt mine sa nu pot intra in posesie?
Imobilul nu este locuit de proprietar ci de altcineva care nu stiu daca are contract de inchiriere sau altceva! Vor fi problem cu evacuarea?
Nu stiu nici daca persoana respective are unde pleca.
As dori sa stiu toata procedura care se deruleaza dupa adjudecarea imobilului. (evacuare, intabulare, costuri)
Va multumesc anticipat.
atasez publicatia de vanzare pt o mai buna intelegere!
astept si eu un raspuns sant disperat. poate sa ami scoata apartamentul la vanzare.cum sa procedez.varog mult astept un rraspuns
Buna ziua domnule avocat si stima din partea tuturor celor pe care ii ajutati.Va sunt sincer indatorat daca ma puteti indruma in urmatoarea problema.
Am contractat un credit in anul 2008 la care am ramas restant 2 luni din motive nu tocmai placute iar domnii de la banca au declarat creditul scadent si vandut unei firme de recuperare.Nu am fost contactat pana acum 7.05.2015 de nimeni iar acum ma trezesc dupa 7 ani ca sunt executat silit.Mentionez ca firma de recuperare a apelat la instanta in data de 26.01.2015 si a obtinut executarea silita impotriva mea.Acum va intreb,mai pot fi executat silit dupa 7 ani?Dreptul la contestatie in termen de 15 zile de cand se aplica,din data primiri instiintarii prin posta sau data la care instanta a hotarat ca pot fi executat.credeti ca mai pot face ceva sau trebuie sa platesc sumele exorbitante din contract cat si onorariul executorului judecatoresc.Cu stima!
Buna ziua. Daca discutam despre un titlu executoriu altul decat o hotarare judecatoreasca, putem avea chiar si un termen de 3 ani de zile in care putem formula contestatia la titlu in schimb pe actele de executare sunt 15 plus 2 zile deci 17 de la momentul comunicarii lor sau cand am luat la cunostiinta. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua. am si eu o intrebare ca si toti ceilati de pe fórum..
am luat un credit de nevoi personale cu buletinul in 2008 in valoare de 35000 si din 2010 februarie nu am mai putut plati.pana acum am tot primit vederi si amenintari etc… si acum mi-a ajuns acasa o somatie sau un stiu ce de la judecatorie sa platesc suma de 70000 la un stiu ce executor ca daca un ma executa silit.
un ar trebui sa fie prescrisa deja datoria un am nimica pe numele meu si nici un lucrez ce poate sa imi faca
astept un raspuns va multumesc!!
b
Buna seara.
Va solicit ajutorul in privinta achizitionarii unui apartament prin cumparare directa in cadrul executarii silite.
Am primit acordul bancii cu privire la pretul vanzarii dar doamna a carei apartament este executat silit are datorii mari la impozit.intretinere ,enel iar apartamentul pe care vrea sa-l vanda este luat impreuna cu sutul dansei care a decedat.
As avea urmatoarele intrebari ca urmare a framantarilor mele deoarece nu as vre sa pierd niste banuti stransi cu greu:
– inainte de a cumpara doamna ar trebui sa dezbata succesiunea dupa sotul dansei iar fiul dansei sa faca un act de renuntare la succesiune ?
-daca administratorul a inscris un privilegiu cu privire la datoriile la intretinere,din suma pe care eu o dau la cumparare se retin acesti bani respectiv catre asociatie?
-din pretul dat de mine ca si cumparator si aprobat de banca se retin taxele catre executor si catre creditori?
-reprezentantii bancii pot sa nu mai fie de acord cu vanzarea in momentul incheierii tranzactiei vazand ca aceasta are datorii mari care se retin din acesti bani,daca se retin?
-ce act ma sfatuiti sa inchei anterior cumpararii deoarece eu ii platesc doamnei toate cheltuielile cu privire la succesiune,impozite iar mie imi este teama dupa aceasta sa nu mai vanda?
-dupa vanzare apartamentul e liber de sarcini respectiv ipoteca,etc?
-cu procesul-verbal incheiat la executor si dupa plata impozitului ma pot intabula?
-in cat timp de la dezbaterea succesiunii putem face vanzarea-cumpararea sau se pot face odata?
Cu respect si mii de multumiri dl Ene
–
Buna ziua, nu sunt un sustinator al cumpararilor la licitatie publica. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Pentru o executare silita in urma unui credit de nevoi personale neplatit, nu se poate face plata si in rate?
Buna ziua.In 2007 am contractat un credit de nevoi personale la Unicredit,in valoare de 7000 de ron.In urma pierderii locului de munca,nu am platit ratele,recuperarea creditului preluata de Kruk sau eosksi,nu mai retin exact.Au urmat telefoanele,instiintarile de executare silita,iar apoi s-a lasat linistea.Intre timp,dosarul meu presupun ca a fost plimbat de la o societate de recuperari la alta.Acum citeva zile am gasit in cutia postala niste foi de hirtie si anume instiintarea de executare silita si instiintare ca mi s-a pus poprire pe salariul virat la raiffeisen.Intrebarea este:Din 2007 de cind am ramas fara servici pina acum,nu a trecut termenul legal in care puteam fi executat silit?Si daca da,ce pot face?
Va multumesc.
Buna ziua!
Am fost executat silit pt doua credite la OTP ( nevoi personale+ipotecar ), apartamentul ipotecat s-a vandut prin licitatie si ni s-a pus poprire pe o treime din salarii pana luna trecuta cand poprirea vad ca a devenit jumatate din salariu. S-a schimbat recent legislatia sau in ce baza credeti ca s-a facut modificarea ( cred ca timp de aproape un an s-a platit doar onorariul executorului judecatoresc ). Va rog sa ma contactati daca ma puteti ajuta!
Buna ziua, executorii comit tot soiul de abuzuri, solde poprite si asa mai departe. O sa va rog sa verificati legalitatea actelor de executare si daca considerati ca pot fi abuzuri puteti formula contestatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,
Am o problema cu un BEJ, mi s-a infiintat poprire, pentru un credit bancar neplatit. Mi s-a infiintat poprirea respectiva , iar in primele luni s-au luat 2/3 din salariu, respectiv s-a luat plata si de pe contul in care incasez salariul si s-a platit si de catre angajator( asta s-a produs in 2013, doua luni la rand, urmand ca lunile urmatoare sa mi se ia 1/3 din venit, pana in momentul de fata-2015). Acum, in 2015, am sunat la BEJ sa solicit soldul la zi , insa mi s-a vorbit foarte urat, in plus, acesta a refuzat sa imi furnizeze aceasta informatie. Exista vreo procedura legala care se poate emite impotriva acestui BEJ?
Va multumesc!
Executorii judecatoresti practica asemenea intimidari Daca exista motive de ingrijorare pentru legalitatea actelor de executare puteti evident sa formulati o contestatie la executare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
buna ziua !!! sunt executat silit din 12.5.2012 si pina in ziua de azi nu am platit nimic si nici poprire pe salariu nu mi-a facut angajatorul . de la executor nu am mai primit nimic din ian 2014.intrebarea mea este: oare am scapat de executare? mai pot face ei ceva? multumesc
Bunza ziua.
In 2008 am luat un credit de nevoi personale de 20000 euro. Rata era de 1200 lei iar salariul meu era de 4500 lei.Din 2009 salariul a scazut la 2500 lei si a ramas constant pana in ziua de azi iar rata, in urma unor restructurari de credit , rata a ajuns la 1800 lei. Din 2009 pana in 2014 am fost in mod constant restant la banca. In august 2014, in conditiile in care aveam deja o restanta la plata de peste 120 de zile am incercat o renegociere a contractului la care nu am primit niciun raspuns. Din iunie 2014 nu am mai platit niciun leu asumandu-mi posibilitatea unei executari silite. Pana in acest moment nu s-a intamplat nimic, in afara de cateva telefoane odata la 3 – 4 luni. INTREBARi: Ce trebuie sa fac? Care este sitatia mea in acest moment? In conditiile in care nu am niciun bun pe numele meu mi se poate face executarea silita pe mai mult decat 1/3 din salariu? (In contractul de credit exista o caluza in care spune ca garantez cu toate veniturile mele viitoare) Legea falimentului personal care urmeaza a fi votata poate fi o solutie pentru situatia mea? Va multumesc.
buna am luat un credit de nevoi pers de la bcr in 2007 nu am mai putut plati si in 2008 am fost transferat la o firma de recuperare de atunci tot imi trimit plicuri cu suma majorata si acuma de vreo saptamana mia trimis executare silita nu am nimic pe numele meu apartamentul l-am donat copiilor in 2011 dar am pastat fructul viager ce se poate intampla astept un rasp multumesc
Buna ziua, solutia nu este sa fugiti fiind executarea silita merge in continuare. Orice drept al dvs. poate fi urmarit impreuma cu baza dreptului. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, am luat un credit ipotecar in 2007 de la ALPHA. Neputand sa mi mai platesc ratele banca m a executat pe suma de 54.000 EUR cat le datoram in acel moment. Imobilul in mom cumpararii valora 80.000 cf evaluatorului bancii. In 2014 cand am fost executat, locuinta s a vandut la licitatie cu 20.000 eur, Eu, ramas fara casa, trebuie sa dau bancii diferenta de 24.000 eur. Banii astia mi se opresc lunar din salariu. Practic, doar eu platesc pentru ca imobilul s a devalorizat dupa criza!!! Intrebarea mea : Ma poate ajuta in vreun fel noua lege a falimentului persoanelor fizice (nu mai am vreun alt bun pe numele meu)?
Bua ziua, legea falimentului personal va ajuta insa trebuie sa intre in vigoare cu norme de aplicare. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua! Am si eu o problema. Tata a luat un credit in data 27 dec 2004 (403€ un tepevizor si un dvd player) el a platit nu stiu exact cat timp .. el a murit acum 4 ani de zile. De 7 sau 8 luni o firma de recuperari ne tot suna ca trebuie sa restituim 6200 si ceva de lei … In urma cu 4 zile am primit un plic de la avocata firmei si a spus ca in 72 h daca nu dam banii ne executa silit adica pe tatal meu decedat! Imi puteti spune daca s-a prescris sau ce e de facut? Multumesc frumos