Executari silite , tarif de despagubire CNADNR. Ce facem daca suntem executati silit pentru tarifu de despagubire fie cel de 28 de euro fie cel de 720 de euro pentru tiruri. Avocat Cuculis Pro Tv si Digi 24 despre procedura de contestatie la executare.

Exces de zel la CNADNR. Şoferii prinşi fără rovinietă în 2011 riscă să rămână fără bani în cont pentru că nu au plătit aşa numitul tarif de despăgubire, culmea, eliminat în 2012 din lege.

 

Aceste executări silite, în formă, ele ar fi legale, însă ele sunt de fapt abuzive. În ipoteza în care în 2012 s-a abrogat acest tarif de despăgubire, evident că în 2014 nu ai cum să pui în executare un astfel de tarif de despăgubire, pe care o lege mai favorabilă l-a desfiinţat. Constituţia României, în articolul 15, ne arată foarte clar că în cazul legii contravenţionale şi penale se va aplica întotdeuna legea mai favorabilă”, a spus avocatulAdrian Cuculis.

Cine s-a trezit cu o astfel de somaţie trebuie să se mişte repede. În cinci zile trebuie contestat onorariul executorului iar, în 15 zile, întregul proces de executare în instanţă.

Ce facem in ipoteza in care primim o poprire pe conturi si ne trezim fie ca ne-au disparut banii din cont fie ca un eventual nu mai putem sa ne folosim contul bancar, din pricina tarifului de despagubire  pe care il aveam de achitat de acum 3 ani de zile.

Art. 6

Aplicarea în timp a legii civile

(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

In atare situatie, neavand putere retroactiva, va solicitam sa observati dispozitiile legii 144/2012 care arata foarte CLAR URMATOARELE POSIBILITATI:


Art. II
Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza.

IAR IN IPOTEZA IN CARE ACESTEA NU AU FOST CONTESTATE dat fiind faptul, ca asa cum se poate observa din P-V  de comunicare AGENTUL PROCEDURAL NU ESTE IDENTIFICABIL,

ART. I din legea 144/2012 alin. 2  “2. La articolul 8, alineatele (3), (3^1) si (6) se abroga” .

In atare situatie, asa ceva este inadmisibil, CA DUPA CE ORICUM AU DISTRUS  orice urma de legalitate prin aplicarea acelor tarife chiar si acum, cand legea este ABROGATA .

Aplicarea legii mai favorabile ar trebui sa fie principalul motiv pentru ANULAREA EXECUTARILOR SILITE

Universalitatea ARTICOLUL 15 
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii

031.412.48.88

avocat@indrumari-juridice.eu

16 comments to “Executari silite , tarif de despagubire CNADNR. Ce facem daca suntem executati silit pentru tarifu de despagubire fie cel de 28 de euro fie cel de 720 de euro pentru tiruri. Avocat Cuculis Pro Tv si Digi 24 despre procedura de contestatie la executare.”
  1. Buna ziua, trec si eu printr-o situatie similara, in speta: am primit in data de 28.10.2014 o citatie sa ma prezint in data de 10.11.2014 la Judecatorie unde eram chemat intr-un dosar de executare silita de care nu stiiam nimic, dosar in care CNADNR facuse apel pt. ca in prima instanta le fusese respinsa cererea de executare silita care s-a judecat in iunie 2014, cerere respinsa pe motiv ca nu mi-au comunicat. Imediat ce am primit citatia am vb. cu un domn avocat care m-a sfatuit sa formulez o intampinare, mi-a formulat-o dl. av. eu am redactat-osi am depus-o la Judecatorie. Am depus urmatoarele: copii dupa pv. achitate(doar contrav.), copii dupa alte doua pv achitate integral(contrav.+despagubire), copie dupa o decizie a trib. in care mi-a fost anulat alt pv. tot cu CNADNR, + intapinarea formulata, unde am facut referire la constitutia ro. art. 15, la lg. 144/2012, la decizia curtii constit. nr.228/2007. Din p.d.v. juridic instanta putea sa respinga in continuare cererea de incuv. a exe. silite, dar de data aceasta nu a facut-o si a admis cererea de incuv. a exe. silite in data de 10.11.2014, executare care consider in continuare ca fiind abuziva, avand in vedere ca am achitat doua pv. integral + alte 5 pv. la care am achitat contrav. Va rog dati-mi o idee ce ar fi de facut in continuare. Am vreo sansa daca fac contestatie la executare? Ce pot sa fac pt. ca instanta a admis cererea, care ar fi urmatoarea cale unde as putea sa-le opresc executarea silita? In speranta ca pot gasi un sfat, un punct d.v. al unui specialist in materie, va multumesc anticipat si astept un raspuns. O zi minunata.

  2. Aveti perfecta dreptate domnule avocat. Ba chiar, pe langa cele trei dispozitii legale pe care le-ati aratat dvs, as mai adauga si eu una:

    OG 2/2001, Actualizata 2014, privind regimul juridic al contraventiilor:
    Articolul 12
    (1)Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ.
    (2)Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia.

    Un an nou mai bun va urez !

  3. Procesul verbal de constatare a contraventiei seria R11, nr. 0428xxx/21.11.2011, a devenit titlul executoriu, dar pana la punerea in aplicare a executarii acestuia, respectiv data de 26.04.2014 cu somatia nr. 1xxx/E/ 2014, a intervinit o modificare legislativa ce creaiza o premiza mai favorabila(LEGEA NR 144/ din 27.07.2012) fata de conditiile care au dus la intocmirea procesul verbal de contraventie. Conform legislatiei europene, a art.15 din Constitutia Romaniei cat si a art. 12 alin(2) din OG nr.2/2001 coroborat cu cele stabilite de Decizia nr.278/2007, si in concordanta cu principiul aplicarii legii mai favorabile ce se aplica retroactiv daca succesiunea de legi a intervenit intre momentul comiterii contraventiei si momentul executarii integrale a sanctiunii, se va aplica sanctiunea cea mai usoara, va solicit onorata instanta, anularea puneri in aplicare a executarii silite a procesului verbal de constatare a contraventiei in cauza, intrucat in noua lege, pentru utilizarea drumurilor publice fara rovineta, fapta nu se sanctioneaza prin aplicarea acelui tarif de utilizare a drumurilor publice fara rovineta .

  4. Art. 8 alin (3) din OG nr 15/2002, care a stat la baza aplicarii sanctiunii complementare privind plata tarifului de despagubire a fost abrogat de pct. 2 al art. I din Lege nr. 144 din 23 iulie 2012 publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iulie 2012.
    Ca urmare a abrogarii dispozitiilor legale care instituiau obligatia achitarii tarifului de despagubire – suplimentar fata de obligatia de plata a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achizitionat rovinieta – s-a instituit o norma legala mai favorabila, intervenita in domeniul contraventional, conforma prevederilor art. 15 alin (2) din Constitutia Romaniei.
    In acest context intervine aplicarea legii contraventionale mai favorabile in conformitate cu art 12 alin 2 din OG nr 2/2001 si art. 15 alin 2 Constitutia Romaniei.
    De asemenea, prin Decizia nr. 228/2007 Curtea Constitutionala a stabilit faptul ca legea mai favorabila se aplica retroactiv daca succesiunea de legi a intervenit intre momentul comiterii contraventiei si momentul executarii integrale a sanctiunii.
    Prin urmare, asa cum a statuat si Curtea Constitutionala, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost săvarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor savarsite si produc efecte pentru viitor incepand cu momentul intrarii in vigoare a actului normativ nou si, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior inceteaza de la data aparitiei noului act normativ.
    Astfel, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contraventie, sanctiunile contraventionale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.

  5. Eu am primit executare silita de la CNADR pentru rovinieta dar nu am contestato nestiind legile.mai se poate face ceva odata cu legea asta care s-a dat cu semnatura electronica.nu mi se pare normal k cei care au platit sa primeasca bani inapoi si cei ce nu au platit sa ramana asa chiar daca legea spune k procesul verbal este nul.acum nu putem sa luam un avocat se ne invete ce sa facem la fiecare amenda care o luam.

  6. Si eu am primit, acum 10 zile, o somatie imobiliara pe baza unui dosar din 26.05.2015, obiectul fiind titlul executoriu al neplatii doar a tarifului de despagubire aferent unui proces verbal din 15.05.2012. Am gasit totusi chitanta de instiitare a platilor facute catre CESTRIM si am scris email catre executorul judecatoresc. Acesta mi-a raspuns sec faptul ca in acea corespondenta nu exista si dovada platii tarifului de despagubire. Cu toate ca mi se pare ciudat, pentru ca au fost platite toate la acelasi ghiseu, excluzand ca am omis ceva, am citit totusi cele scrise in aceste articol de d-voastra si as dori sa procedez la anularea somatiei mobiliare. Credeti ca o contestare a onorariului executorului si a intregului proces de executare, in instanta, mai poate duce la anularea popririi contului? Eventual, va rog sa-mi indicati daca pot lucra cu d-voastra aceste proceduri sau daca merg la un alt avocat. Va multumesc. Cu stima, Ionut Nitu

      • Multumesc pentru raspuns. Este totodata important ca am intrat in posesia documentelor mult mai tarziu decat data cand au fost primite de la postas, deoarece tatal meu instrainase cu 3 luni inainte imobilul care fusese domiciul sau, el locuind acum impreuna cu familia mea, in special datorita varstei inaintate pe care o are. Astfel, ar fi fost imposibil sa fac contestarea executarii in timp util, in 15 zile de la data primirii somatiei, asa cum precizati d-voastra in articolul respectiv. Chiar daca acestea sunt detalii suplimentare, este bine ca ele sa fie cunoscute. Va multumesc si astept mesajul d-voastra, telefonic sau pe e-mail.
        Cu stima,
        Ionut Nitu

  7. Buna ziua ,eu am pierdut procesul in instanta si am facur recurs la tribunal am pierdut si acolo ,ce mai e de facut ,mai sunt sanse ? Mentionez ca am contestat executarea silita si anularea taxei de despagubire. Va multumesc.

  8. Domnule Avocat, cum este posibil ca, cu aceiasi cerere intocmita sa mi se admita 3 contestatii la executare, insa a patra contestatie la executare sa mi-o respinga ca neintemeiata? Toate patru cereri s-au judecat la patru judecatori diferiti.
    Inteleg ca judecatorii intre ei, ca oameni, au personalitati diferite, insa stiam ca legea trebuie sa fie aplicata la fel de toate instantele.

    • Informatia pe care ati oferit-o dvs. fara suport probator, adica numere de dosare sau acte, nu o pot comenta. O sa va rog sa ne comunicati pe adresa de email, aceste contestatii admise si un scurt istoric. Cu stima, av Cuculis 0722298011

  9. Buna seara! Am primit pe 11.02.2016 , de la un executor judecatoresc, pentru creditoarea S.C. CNADNR S.A. Buc., o instiintare privind infiintarea popririi asupra cotei de 1/3 din pensie pentru :
    – 28 EUR – despagubire CNADNR;
    – 287 LEI – cheltuieli de executare silita,
    pe baza urmatoarelor docuimente:
    – Proces verbal de constatare a contraventiei seria R 11 Nr…../12.05.2011 semnat electronic;
    – Proces verbal din 09.06.2011 de afisare a instiintarii la blocul in care locuiesc pentru ca nu m-ar fi gasit acasa.

    Nu am stiut nimic de existent acestei datorii. Nu am primit procesul verbal de contraventie ( nu l-am vazut afisat la bloc) si nici o alta instiintare din partea CNADNR ca sa pot plati la timp datoria sa nu se ajunga la executare silita. Nici din partea executorului judecatoresc nu am primit nici o instiintare in acest sens. M-am trezit direct cu poprire pe pensie.
    Domnule avocat , pot sa mai fac ceva in aceasta situatie?
    Va multumesc.

  10. Daca a trecut termenul de contestare a somatiei mobiliare si s-a trecut la propire mai am vreo sansa?

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.