Plangere Penala Pentru Pesta Porcina Africana Implicatii Juridice Si Modalitati De Despagubire A Fermierilor-Daune Materiale Si Morale

Daune Solicitate Si Plangeri Penale Pentru Responsabili-Statul Roman Se Face Direct Vinovat De Focarele De Pesta Porcina-Fermierii Sunt Indreptatiti La Despagubiri Si Daune Morale

Cum Se Vor Forma Litigii Colective Prin Care Fermierii Vor Solicita Daune De La Stat Si Ce Implicatii Juridice Are Pasivitatea Si Neglijenta Statului

MEDIAFAX FOTO

 

Anual ANSVSA avea obligatia, conform ordinului emis de catre aceasta din urma sa efectueze controale regulate bi-anual in curtile celor care cresteau animale, tocmai pentru a se asigura ca totul este in regula si daca se descopera focare de pesta porcina, sa le poata izola, cel putin asa suna Ordinul ANSVSA 35/2016 ce a fost modificat in mod nejustificat la inceputul anului.

Privind textul de lege el suna cam asa – 

Inspecţiile oficiale în exploataţiile nonprofesionale înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor sunt programate a se efectua în două campanii, respectiv februarie – mai şi septembrie-octombrie.

(Nota personala – bi anual cel putin Romania putea sa stea linistita ca nu cumva din curtea taranului pleaca pesta porcina africana).

[..] După finalizarea inspecţiilor în exploataţiile nonprofesionale din perioada februarie -mai, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor analizează în detaliu modalitatea de realizarea a acestora şi rezultatele obţinute.

Bun, pana aici toate lucrurile au fost in regula, insa undeva in luna februarie 2018, ordinul a suferit o modificare si nu doar de “culoare” ci o modificare de esenta – astfel la paragraful 2 de mai sus, acele “campanii” nu se mai desfasora efectiv in gospodariile oamenilor ci e fac doar niste “analize” din birou si nu de la fata locului si atentie, bazate pe datele stranse in anul trectu –

Textul modificat –

Ordinul 17/2018 pe care il puteti citi integral s-a modificat dupa cum urmeaza – 

În perioada martie-iulie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor analizează în detaliu modalitatea de realizare a inspecţiilor oficiale în exploataţiile nonprofesionale înregistrate în Registrul specific al exploataţiilor şi rezultatele obţinute în anii precedenţi.  Mai pe scurt, se fac analize din anii trecuti si se ELIMINA astfel inspectia in teren.

Naucitor, inspecţiile în exploataţiile nonprofesionale se desfăşoară în perioada septembrie-octombrie, si ca o concluzie personala, cu mult dupa ce pesta a distrus zeci de mii de porci. Informatia de altfel dezvaluita si de catre Tolontan aici.

Partea ce a urmat, o cunosc toti fermierii si cei implicati. Una este sa te apuci sa faci modificari la lege si sa “relaxezi” controalele atunci cand nu exista nicio informatie cu privire la un posibil pericol si alta este sa renunti la controale tocmai atunci cand la granita tarii se anunta dezastrul pestei porcine.

Cum se vor putea obtine despagubiri pentru dezastrul produs?

Fermierii vor putea primi despagubirile in baza  legilor europene –

REGULAMENTUL (CE) NR. 349/2005 AL COMISIEI din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului.

Astfel, intrebarea se pune, cati vor rezista  pana vor primi despagubirile si iarasi care va fi valoarea lor fiindca in prezent dosarele solutionate au primit sume intre 8 si 12 lei.

In cat timp se platesc despagubirile?

„despăgubire rapidă și adecvată”: plata, în termen de 90 de zile de la sacrificarea animalelor, a unei despăgubiri corespunzătoare prețului de piață;

ATENTIE- Fermierii s-ar putea trezi cu o surpriza neplacuta, fiindca U.E limiteaza plata de sume compensatorii pentru fiecare cap de animal sacrificat si daca nu va opera rectificare bugetara, atunci nici macar despagubirea nu va fi integrala –

(b)

125 EUR pe porc sacrificat;- atat suporta U.E

Mii de afaceri pe acest considerent se vor inchide fiindca majoritatea exploatatiilor sunt noncomerciale adica pe persoana fizica.

In mai multe comunicate atat Presedintele cat si alte institutii au luat pozitie fata de “molima” abatuta asupra Romaniei in incercarea de a determina autoritatile sa ia pozitie ferma pentru a izola focarele.

A fost o miscare eronata modificarea ordinului fiindca in cazul exploatatiilor comerciale textul preciza foarte clar ca “Exploataţiile comerciale care fac comerţ intracomunitar cu porci vii sunt supuse în mod regulat şi, cel puţin o dată la patru luni, inspecţiilor efectuate de către autoritatea competentă”.
Astfel, nu se justifica modificarea si schimbarea controalelor la celelalte activitati nonprofesionale.

Ce se anunta? exploatatii nonprofesionale falite, ferme inchise, export stopat, intr-un cuvant, economie zdruncinata si foarte multi fermieri faliti.

Procese ce vizeaza daune morale?

Pe langa distrugerea a zeci sau sute de ferme din Romania, prin lipsa de implicare prin luarea unor decizii gresite si iresponsabile, statul Roman este bun de plata. Sa presupunem ca se vor plati integral sumele de bani prin ajutor UE si rectificare bugetara, problema se pune ca trauma suferita in urma pierderii a mii sau zeci de mii de porcine este de necuantificat.

Procese penale unde fermierii se vor constitui parte civila?

Da, pentru ca avem deja conturate elementele unei infractiuni mai rar intalnite –

Răspândirea bolilor la animale sau plante

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Procese pentru daune materiale?

Da, pentru ca daca nu vor fi platite despagubirile atunci statul Roman va trebui sa le plateasca fortat si nu este suficient acest lucru, fiindca vor fi necesare a fi platite si beneficiile nerealizate cum ar fi cele 90 de zile de asteptare(pentru cei ce vor putea sa astepte si sa nu intre in imposibilitate de plata).

In perioada urmatoare, vom depune sesizare penala unde vom cere lamurirea situatiei mai ales ca exista toate elementele ce pot duce in mod rezonabil la ideea ca discutam despre neglijenta a statului in gestionarea situatiei.

Avem aici in vedere si faptul ca mecanismul de lupta international si aici ma refer la a cere ajutor statelor membre nu a fost activat in sensul de a combate efectiv fenomenul pestei porcine.

Informatiile cu privire la focare in granitele Romaniei existau din 2017 iar modificarile de legislatie au permis tocmai ca acele focare se se muta la noi in tara.

Ti-a Fost Afectata Afacerea De Pesta Porcina Africana? Completeza formularul de mai jos!

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.