Primele Solicitari Ale Instantelor Cu Privire La Dovedirea Impreviziunii – Teoria Impreviziunii Darea In Plata Avocat Cuculis

Impreviziunea este o institutie nou introdusa prin Codul Civil (articolul 1271): textul din Noul Cod Civil consacra o regula si o exceptie in domeniul executarii contractului atunci cand imprejurarile pe care partile le-au luat in considerare la incheierea contractului s-au modificat si contractul a dobandit valenta de sarcina excesiva pentru una dintre parti. Este o situatie in care instanta de judecata intervine in contract.

REGULA: „Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”. Potrivit acestui prim alineat, fiecare parte în contract trebuie să îşi execute obligaţia sa conform clauzelor contractului, chiar şi atunci când obligaţia proprie a devenit mai oneroasă decât părea să fie la data încheierii contractului., afectând echilibrul iniţial, prezumat, dintre prestaţiile reciproce.

EXCEPŢIA: dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, există posibilitatea intervenţiei instanţei în contract.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa:
a) adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

Condiţiile în care poate avea loc intervenţia instanţei:
Ceea ce poate prilejui intervenţia instanţei în contract nu este orice schimbare a împrejurărilor, ci sunt cerute
mai multe condiţii cumulative:
a) elementul care provoacă un caracter excesiv al sarcinii debitorului să nu fi existat la data încheierii contractului, ci să fi apărut după acest moment;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia să nu fi fost avute în vedere şi nici să nu fi fost posibil să fie avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) partea pusă în dificultate să nu-şi fi asumat (expres sau prin natura contractului) să suporte riscul producerii evenimentului perturbator şi nici să nu se poată în mod rezonabil considera că şi-ar fi asumat
acest risc;
d) debitorul să fi încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
Aşa cum rezultă din ultimul text, sesizarea instanţei este abia a doua etapă a demersului debitorului obligaţiei devenită excesiv de oneroasă, acesta fiind ţinut, ca şi condiţie prealabilă sesizării instanţei, să încerce negocierea cu cealaltă parte, în scopul de a obţine adaptarea contractului.

Importanţa dezechilibrului creat
Este necesar ca circumstanţele noi să creeze un dezechilibru de o anumită gravitate, ce poate fi apreciată fie in concreto de judecător, fie in abstracto de legiuitor, care poate sa fixeze un prag dincolo de care dezechilibrul prestaţiilor să fie considerat impreviziune.
Se observă că diferenţa dintre aplicarea regulii (privind executarea întocmai a obligaţiilor asumate prin contract) şi aplicarea excepţiei (care presupune adaptarea contractului prin intervenţia instanţei) este destul de dificilă, fiind sarcina instanţei să discrimineze situaţiile în care obligaţia unei părţi a devenit „mai oneroasă” sau „excesiv de oneroasă”.
Circumstanţele noi trebuie să-l pună pe debitor într-o postură economică foarte dificilă. Un exemplu ar fi acela în care s-ar ajunge la o situaţie chiar falimentară, însă posibilul faliment nu este singurul caz care ar atrage aplicarea teoriei impreviziunii.

av. drd. Cuculis

avocat@indrumari-juridice.eu