Studentii de la Spiru Haret, fara diploma si dupa 4 ani de zile! Modalitati recunoastere si eliberare diploma Spiru Haret, intr-un material cu avocat Cuculis. Diplomele Spiru Haret se pot ELIBERA SI RECUNOASTE DOAR IN INSTANTA

Peste 100 de mii de studenţi care au terminat facultăţi la frecvenţă redusă sau la distanţă în cadrul Universităţii Spiru Haret nu au diplome de absolvire, nici după patru ani. Mai mult de jumătate dintre ei au dat în judecată Universitatea şi Ministerul Educaţiei, însă numai 800 au câştigat în instanţă. Restul încă se mai luptă cu sistemul.


„Am avut încredere încât ne-am înscris şi la masterat, deşi nu aveam o diplomă de licenţă. Am întâmpinat probleme, câteva proiecte întârziate”, povestește fostul student.

Mulţi dintre studenţii care au urmat o facultate neacreditată în cadrul Universităţii Spiru Haret sunt angajaţi la stat. Din cauză că nu pot face dovada că au studii superioare, au primit salarii mai mici, nu au putut promova sau chiar şi-au pierdut locul de muncă.

„Îmi trebuiau studii superioare ca să mă facă economist şi am rămas tot contabil”, spune Florentina Stan, fostă studentă.

În fiecare an, peste 10.000 de studenţi dau în judecată Universitatea Spiru Haret şi Ministerul Educaţiei pentru a-şi recupera diploma de licenţă.

„Au fost nefavorabile în 2011, când competența de soluționare nu era foarte bine clarificată, iar instanțele bâjbâiau soluțiile”, a explicat Adrian Cuculis, avocat.

Pentru studentii de la Spiru Haret

Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii  – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis – Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania – Specialist in Drept

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.