Totul Despre Uzucapiune- Metoda De Dobandi O Casa Sau Teren Fara Act

UZUCAPIUNE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 2011.

Prezentul articol prezintă uzucapiunea tabulară în sistemul noului Cod civil și are în vedere aspecte comparative între legislația actuală și cea anterioară, analiza caracterelor și a condițiilor acestei instituții.

Uzucapiune

            Codul civil de la 1864 nu reglementa uzucapiunea în regim de carte funciară. În sistemul fostului Cod civil român, uzucapiunea putea fi de doua tipuri: uzucapiunea de 30 ani și uzucapiune de la 10 la 20 de ani, însă niciunul din aceste moduri de dobândire a dreptului de proprietate nu depindea de înscrierea dreptului în cartea funciară.

            Uzucapiunea de 30 de ani mai este denumită și uzucapiune longissimi temporis, iar pentru a se dobândi proprietatea prin acest mijloc era necesar să se îndeplineasca următoarele condiții:

  • să existe o posesie care să dureze 30 de ani;
  • posesia să fie utilă, adica să nu fie afectata de vreun viciu. În această reglementare utilitatea posesiei era prezumată iar partea interesată trebuia să facă dovada că posesia este afectată de un viciu.

Pentru acest tip de uzucapiune, legea prevede expres că buna-credință nu reprezintă o condiție. Pentru dobândirea proprietătii prin acest mijloc este suficientă chiar și o posesie de rea-credință.

O uzucapiune de la 10 la 20 de ani se aplică doar pentru bunurile imobile individual determinate, nu și petru universalități de bunuri.

Posesorul va putea prescrie dreptul de proprietate în 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se afla bunul.

Dacă adevăratul proprietar locuieste în afara acestei circumscripții, posesia trebuie să dureze 20 de ani. Pentru a putea opera acest mijloc de dobândire a proprietății trebuie îndeplinite următoarele condiții:

–     să existe o posesie pe durata timpului prevăzut de lege, respectiv 10 sau 20 de ani;

  • posesia să se întemeieze pe o justă cauză, adică pe un titlu translativ de proprietate. De esenta acestui titlu este că acesta provine de la altcineva decât adevăratul proprietar[2];
  • posesia să fie de bună-credință.

În anumite zone ale țării, anume Banat, Transilvania și nordul Bucovinei, unde a avut aplicabilitate Decretul-lege nr.115/1938 referitor la publicitatea imobiliară bazată pe cartea funciară, uzucapiune a avut o reglementare diferită faţă de dispoziţiile Codului civil român.

Decretul-lege nr.115/1938 făcea distincţia între uzucapiunea tabulară și uzucapiunea extratabulară. Astfel, art. 27 prevedea că „În cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani”.

Acest caz reprezintă uzucapiunea tabulară, deoarece, prin intermediul posesiei de bună-credinţă pe durata prevăzută de lege, dreptul posesorului deja înscris, dar în temeiul unui titlu nevalabil, se consolidează retroactiv[3].

Cititi si despre:

La art. 28 este prevăzut că „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.”, acesta reprezentând un caz de uzucapiune extratabulară întrucât posesorul poate cere înscrierea dreptului pe numele său, numai după ce l-a stăpânit în prealabil pe timpul prevăzut de lege.

            În anul 1996 a fost adoptată Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, care a instituit cadastrul general la nivel național și cărțile funciare pe întreg teritoriul țării. Aceasta lege nu a mai prevăzut cazurile de uzucapiune speciale reglementate de Decretul-lege nr.115/1938, de unde rezultă că uzucapiunea a fost reglementată la nivelul întregii ţări de dispoziţiile Codului civil[4].

            Legea nr.7/1996 nu prevede dispoziţii tranzitorii referitoare la uzucapiune, de unde rezultă că vor avea aplicabilitate principiile generale ale aplicării legii civile în timp.

Conform acestor principii, pentru uzucapiunile începute și împlinite, în provinciile în care erau incidente dispoziţiile Decretului-lege nr.115/1938, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996, efectele s-au produs potrivit dispoziţiilor acestuia. În cazul uzucapiunilor începute și neîmplinite sub imperiul Decretului menționat efectele urmează să se producă conform dispoziţiilor prevăzute de Codul civil, întrucât în noua reglementare nu există prevederi exprese în sensul supravieţuirii legii vechi cu privire la această materie.

            În ceea ce privește uzucapiunile începute după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996 și care nu s-au încheiat până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv până la data de 1 octombrie 2011, acestea vor intra sub incidenţa dispozitiilor Codului civil de la 1864.

Acest fapt reiese din formularea art. 82 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil care prevede că dispozitiile art. 930-934, referitor la uzucapiunea imobiliară, se aplică exclusiv în cazul în care posesia a început după intrarea în vigoare a noului Cod civil, pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, rămânând aplicabile dispoziţiile în vigoare la data începerii posesiei. De asemenea, dispoziţiile Codului civil de la 1864 rămân aplicabile și uzucapiunilor pentru care posesia a început după intrarea în vigoare a noului Cod civil dacă au ca obiect imobile pentru care nu erau deschise cărți funciare la momentul intrării în vigoare a acestuia.    

            Uzucapiunea tabulară reprezintă mijlocul juridic prin care o persoană care înscrie cu bună-credinţă în cartea funciară un drept real principal, în temeiul unui titlu care nu este apt să conducă la dobândirea lui, devine titularul acestuia, dacă a posedat imobilul timp de cel puţin 5 ani iar aceasta posesie a fost neviciată.

            Art. 877 din noul Cod civil instituie regulă generală potrivit căreia drepturile reale imobilare se dobândesc prin înscrierea în cartea funciară, însă aceasta are în vedere situaţia în care cauza este una legitimă. Astfel, dreptul tabular este întemeiat pe actul juridic valabil încheiat sau pe hotărârea judecătorească prin care s-a transmis sau s-a constituit dreptul. Din contră, art. 931 care reglementează uzucapiunea tabulară are în vedere cazul în care temeiul înscrierii este un act juridic nevalabil încheiat[5].

            Legea nr.71/2011  reglementează un caz de uzucapiune tabulară specială. Este vorba despre raportul existent între verus dominus străin de cartea funciară și terțul dobânditor de bună-credință cu titlul oneros al aceluiași imobil înscris în cartea funciară.

Astfel, art.79 alin.(1) din Lege prevede că, dacă s-au înscris pentru prima dată în cartea funciară, fără cauză legitimă, drepturi reale potrivit art. 581 din Legea nr. 7/1996[6], republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terţii care au dobândit  cu titlu oneros un drept real imobiliar, întemeindu-se, cu bună-credinţă, pe cuprinsul cărţii funciare, nu se pot prevala contra adevăratului proprietar, străin de cartea funciară, de dispoziţiile art. 901 din noul Cod civil, cât timp nu s-a împlinit termenul de uzucapiune tabulară prevăzut de lege, adică 5 ani, sau dacă în acest termen s-a înscris o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare.

Conform art. 901 din noul Cod civil, dacă legea nu prevede altfel, cel care  a dobândit cu bună-credinţă un drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă dreptul autorului său este radiat din cartea funciară, la solicitarea adevăratului proprietar. Rezultă că acestă posibilitate este accesibilă doar terțului dobânditor care este de bună-credință pe tot parcursul termenului de prescripție de 5 ani, nu doar la momentul intrării în posesia bunului și respectiv, la momentul înregistrării cererii de înscriere a dreptului său.

            Condiţiile uzucapiunii tabulare nu trebuie confundate cu cele ale rectificării cărţii funciare, reglementate de art. 908-909 NCC şi nici cu cele ale publicității materiale reglementate de art. 901 și 909[7].

              Din formularea art. 931 rezultă că pentru a se putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil sau un dezmembrământ al acestuia, prin intermediul uzucapiunii tabulare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, care vor fii expuse în continuare.

§1. Cauza nelegitimă

Această condiţie este una prealabilă şi se referă la faptul că trebuie să existe un drept de proprietate sau un alt drept real bazat pe un titlu nevalabil, inapt să conducă la dobândirea acestuia conform regulii generale, adică prin simpla înscriere în cartea funciară.

Titlul poate fi afectat atât de o cauza de nulitate relativă cât şi de o cauza de nulitate absolută. Un astfel de titlu poate fi un act juridic încheiat fără respectarea cerințelor de formă prevăzute de lege, un act juridic având un obiect ilicit, o cauză ilicită, o cauză imorală etc. Reprezintă înscrieri făcute fără cauza legitimă şi cele făcute în lipsa oricărui act juridic justificativ, dar și cele făcute în baza unui act juridic care provine de la antecesorul tabular sau proprietarul aparent.

            Este mai dificil de imaginat raţiunile care ar putea sta la baza invocării uzucapiunii de către persoana înscrisă în cartea funciară, în cazul nulităţii relative, ţinând cont de faptul că titlul său se consolidează după curgerea termenului general de prescripţie de 3 ani în care persoana interesată poate să invoce anulabilitatea actului. Poate exista interes în situaţia în care cursul prescripţiei extinctive este afectat de suspendarea sau întreruperea prescripţiei, iar în acest fel termenul de 5 ani prevăzut pentru uzucapiunea tabulară rezultă mai mic decât durata prescripţiei exctintive[8].

             În doctrină[9] s-a arătat că „numai înscrierile nevalabile ab initio îndeplinesc condicio iuris cerută pentru incidența acestui caz de uzucapiune, iar nu și înscrierile valabile in principio, la data intabulării, dar care devin, ulterior și în baza unor cauze sau motive viitoare, lipsite de eficacitate juridică”.

O uzucapiune va poate ajuta sa dobanditi proprietea.

            Chiar dacă textul legii[10]  indică o lipsă de legitimitate la momentul înscrierii dreptului în cartea funciară, nu se poate admite, totuși, că în cazul în care înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu valabil (deci a unei cauze legitime), dar care ulterior a fost desfiintat sau a încetat să mai producă efecte juridice, titularul tabular nu ar putea invoca uzucapiunea tabulară pentru lipsa condiției de cauză nelegitimă la momentul înscrierii. Din contră, această condiție a uzucapiunii tabulare trebuie să fie considerată îndeplinită şi în această ipoteză, justificarea instituției uzucapiunii tabulare regăsindu-se cu atât mai mult în cazul celui care şi-a înscris dreptul în baza unui titlu valabil, devenit ulterior ineficace sau desființat.  

§2. Intabularea

Cel care are un asemenea titlu trebuie să își înscrie dreptul întemeiat pe acestă cauză în cartea funciară. Astfel, intabularea dreptului marchează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie achizitivă. Pentru uzucapiunea tabulară nu interesează termenul care s-a scurs anterior, întrucât înscrierea în cartea funciară de către cel care doreşte să uzucapeze imobilul este de esenţa acestei instituţii. Acest termen se poate calcula doar pentru împlinirea termenului specific uzucapiunii extratabulare.

§3. Buna-credinţă

Art. 931 alin. (2) prevede că “Este suficient ca buna-credinţă să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere şi în momentul intrării în posesie” de unde rezultă că, dacă reaua-credinţă intervine după aceste momente, nu este înlăturată posibilitatea dobândirii dreptului prin intermediul uzucapiunii tabulare; mala fides superveniens non impedit usucapionem.

             În doctrină s-a arătat că posesorul de bună-credință este cel care nu cunoştea și nici nu trebuia să cunoască faptul că înstrăinătorul nu avea calitatea de proprietar și nici cauza de nulitate care afectează actul juridic pe care l-a încheiat cu acesta[11]. Astfel, posesorul va fi de rea-credinţă dacă rezultă din cuprinsul cărții funciare că nu există coincidență între înstrăinător și titularul dreptului, din cauza încetării condiţiilor de existenţă ale acestuia. De asemenea, posesorul va fi considerat de rea-credinţă dacă la data când şi-a înregistrat cererea era notată în cartea funciară o acţiune prin care se contestă cuprinsul acesteia sau dacă a cunoscut prin alte mijloace nevalabilitatea actului juridic prin care s-a transmis sau constituit dreptul[12].

             Codul civil prevede expres la art. 14 alin. (2) că buna-credinţă se prezumă.

§4. Posesia de 5 ani

După momentul înscrierii în cartea funciară, pe baza titlului nevalid, în condiţiile arătate, titularul dreptului trebuie să posede imobilul timp de 5 ani. Art. 916 alin. (1) defineşte posesia ca reprezentând “exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar”. Alin. (2) al art. 916 prevede că dispoziţiile privitoare la posesie se aplică, în mod corespunzător, şi celui care se comportă ca un proprietar al altui drept real, exceptând drepturile reale de garanţie. Nu constituie posesie stăpânirea unui imobil de către un detentor precar (ex: locatarul; comodatarul; titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie etc.). Detentorului precar îi sunt recunoscute efectele posesiei numai în condițiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

§5. Posesia utilă

Codul civil statuează în art. 922 alin. (1) că doar o posesie utilă poate să producă efecte juridice, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel. Alin. (2) al aceluiaşi articol face o enumerare exhaustivă a cauzelor care fac inutilă posesia, şi anume: discontinuitatea, tulburarea şi clandestinitatea.

            Discontinuitatea este definită la art. 923 ca fiind o exercitare cu intermitenţe anormale a dreptului, de către posesor, în raport cu natura bunului. Continuitatea sau discontinuitatea posesiei se apreciază de instanţă în raport cu atitudinea pe care ar avea-o adevăratul titular al dreptului. În jurisprudenţă[13] s-a arătat că posesia exercitată de către o persoană ce locuieşte în străinătate asupra unui bun imobil aflat pe teritoriul României are un caracter discontinuu, atunci când din probele administrate rezultă că respectiva persoană a venit, în mod sporadic, în România. Potrivit art. 926 alin. (1) „Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoana interesată”.

            Art. 924 defineşte posesia tulburată ca reprezentând posesia „dobândită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană”. Într-o soluţie de speţă[14] s-a arătat că simplele afirmaţii ale pârâţilor că sunt proprietari sau plângerile penale promovate de către aceştia, plângeri care au determinat reacţii din partea reclamanţilor, nu sunt de natură să determine vicierea posesiei prin violenţă, cu atât mai mult cu cât aceste plângeri se referă la alte terenuri. Art. 926 alin. (2) prevede că doar persoana faţă de care posesia este tulburată  poate invoca acest viciu.

            Art. 925  prevede că o posesie este clandestină dacă este exercitată în aşa fel încât să nu poată să fie cunoscută. Astfel, posesia trebuie să fie publică pentru ca proprietarul să poată cunoaşte posesia care se exercită împotriva sa, în caz contrar, aceasta nefiind o posesie utilă. Practica juridică[15] este în sensul în care, dacă asupra terenului faţă de care se invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune s-au exercitat acte de folosinţă de către adevăratul proprietar, atunci posesia invocată nu este utilă, nefiind publică. Art. 926 alin. (2) prevede că doar persoana faţă de care posesia este clandestină poate invoca acest viciu.

            Vicierea posesiei nu conduce în mod obligatoriu la imposibilitatea dobândirii dreptului prin uzucapiune deoarece, conform art. 932 alin. (2) care prevede că „viciile posesiei suspendă cursul uzucapiunii” coroborat cu art. 927 potrivit căruia „Posesia viciată devine utilă îndată ce viciul încetează” după încetarea faptei care a viciat posesia se va relua cursul prescripţiei achizitive[16].

            Principalul efect pe care îl produce uzucapiunea tabulară este reprezentat de validarea cauzei nelegitime de care a fost afectat titlul care a stat la baza înscrierii dreptului real principal imobiliar în cartea funciară. Se consideră că acest efect operează de la momentul înregistrării cererii de înscriere a dreptului în cartea funciară, neluându-se în considerare data la care posesorul a început stăpânirea bunului care constituie obiectul dreptului înscris[17]. Prin urmare, dreptul real principal va fi dobândit de la data înregistrării cererii independent de momentul la care dreptul real a fost înregistrat efectiv. În acest fel, posesorul va dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului sau un dezmembrământ al dreptului de proprietate după cum acesta a fost înscris în cartea funciară ca proprietar sau ca titular al unui dezmembrământ.

            În doctrină[18] s-a exprimat opinia contrară conform căreia în sistemul reglementat de articolul 931 NCC este vorba despre o uzucapiune veritabilă, ci nu despre validarea unei cauze nelegitime, deoarece lipsa de valabilitate a titlului în baza căruia s-a efectuat înscrierea ar reprezenta, de fapt, doar o condiţie a uzucapiunii tabulare, ci nu temeiul dobândirii dreptului real principal. Conform acestei opinii, posesorul devine proprietar sau titular al unui dezmembrământ al dreptului de proprietate de la o dată ulterioară, și anume, data înregistrării cererii în temeiul unei acțiuni în justiție, întrucât uzucapiunea operează exclusiv la cererea persoanei interesate.

            Opinia anterior prezentată a fost criticată prin faptul că, fără a oferi vreo justificare, condiţionează dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real principal de introducerea unei acțiuni în uzucapiune și o nouă cerere de înscriere în cartea funciară[19].

Analizând modificările ce au survenit pe parcursul reglementărilor cu privire la uzucapiune, noua legislație este una mai favorabilă, în timp impunându-se adoptarea unor noi norme în raport cu situația concretă întâlnită în practică. Nu trebuie ignorat faptul că reglementarea anterioară Noului Cod Civil se baza în principiu pe valorile și realitățile sociale de la momentul adoptării vechiului cod civil. De altfel, la momentul adoptării normelor cu privire la uzucapiune, legiuitorul nu putea prevedea toate situațiile politice și juridice se se puteau ivi în perioadele următoare, referindu-ne în principiu la aspectele legate de desființarea proprietății private.

Instituția juridică a uzucapiunii nu a suferit modificări legislative importante nici după reintroducerea proprietății private, aspecte ce au impus aplicarea vechilor reglementări la situații total diferite față de momentul adoptării acestora. Deși s-a încercat protejarea circuitului civil prin introducerea unor norme speciale pentru retrocederea imobilelor preluate abuziv sau reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole, la nivelul instanțelor judecătorești din România uzucapiunea a fost un mijloc juridic des uzitat pentru dobândirea proprietății, deoarece multe persoane s-au aflat în imposibilitatea de a apela chiar și la normele special instituite. Ca atare, chiar și cu introducerea acestor situații, în practică s-a constatat că protecția juridică nu s-a realizat complet. Spre exemplu, având în vedere limitările reglementărilor anterioare cu privire la condițiile intentării uzucapiunii considerată acțiunea posesorului neproprietar împotriva proprietarului neposesor ce presupunea o adevărată probatio diabolica, multe imobile au rămas în afara circuitului civil, iar persoane cu adevărat îndreptățite, fără un drept de proprietate propriu-zis.

Odată cu noile reglementări care acordă o importanță sporită înscrierilor de la nivelul cărții funciare și implicit publicității imobiliare, legiuitorul a încercat „repararea” situațiilor ce s-au invit în practica anterioră. Cu alte cuvinte, mai întâi se insituie o prezumție de proprietate pentru cel care se înscrie în cartea funciară, urmând ca dreptul acestuia să-și producă efectele în totalitate după trecerea unui termen de 5 ani.

Așa cum am precizat și anterior, legislația anterioară prevedea două termene: 30 de ani (uzucapiunea de lungă durată) și între 10 și 20 de ani (uzucapiune de scurtă durată). Deși aceste termene se aplicau pentru uzucapiunile extratabulare, în prezent termenul în cazul uzucapiunii extratabulare este de 10 ani, dar de 5 ani pentru uzucapiunea tabulară. Prin urmare, ce l-a determinat pe legiuitor să introducă un termen de ˝doar˝ 5 ani în cazul uzucapiunii tabulare? Considerăm că răspunsul se află tot în raport cu importanța sporită acordată publicității imobiliare, precum și în raport cu condițiile aplicării uzucapiunii tabulare în sine. Mai mult, termenul de 5 ani a fost considerat suficient pentru ca o persoană interesată să poată interveni activ în redresarea unei situații juridice ce i-ar crea prejudicii și pentru ca o persoană de bună-credință să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate.

Trebuie precizat că uzucapiunea tabulară nu ar exclude aplicarea uzucapiunii extratabulare. Cu alte cuvinte, în situația în care o parte ar începe aplicarea uzucapiunii tabulare însă nu reușește îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute pentru producerea efectelor acesteia, nu înseamnă că partea care nu a reușit aplicarea uzucapiunii tabulare nu poate apela ulterior la uzucapiunea extratabulară. Spre exemplu, dacă pentru o parte termenul de la momentul înscrierii în cartea funciară a fost de doar 4 ani până la momentul opunerii față de înscrierea părții respective, nu înseamnă că după încetarea aplicării uzucapiunii tabulare astfel neîndeplinită, partea respectivă nu poate apela la uzucapiunea extratabulară.

Desigur că în această situația s-ar punea întrebarea dacă termenul scurs dar neîdeplinit din punctul de vedre al uzucapiunii tabulare ar putea fi considerat termen scurs pentru aplicarea uzucapiunii extratabulare.

Principial, răspunsul ar trebui să fie negativ, deoarece odată cu opunerea cu privire la producerea efectelor uzucapiunii tabulare, atunci adevăratul proprietar sau partea care ar suferi prejudicii ca urmare a uzucapiunii tabulare ar dovedi o atitudine activă în protejarea proprietății sale și implicit ar trebui considerat că termenul ar fi întrerupt. Însă, situația ar putea fi diferită în cazul în care înainte de aplicarea uzucapiunii tabulare s-a scurs un termen specific uzucapiunii extratabulare. Spre exemplu, dacă anterior aplicării uzucapiunii tabulare s-ar fi scurs un termen de 7 ani, termen continuat cu uzucapiunea tabulară, însă nu de 5 ani, ci de minim 3 ani, atunci s-ar putea considera că deși uzucapiunea tabulară nu și-a produs efectele, ar putea fi opusă cu succes uzucapiunea extratabulară.


[6]    Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 58: „ (1) Prima înregistrare a imobilelor în cadastru şi cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate şi a unei documentaţii cadastrale, sau din oficiu.

Conţinutul documentaţiei cadastrale se stabileşte prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În cazul imobilelor proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizează la cererea conducătorului instituţiei publice centrale sau locale, după caz, în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a extraselor de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, certificate pentru conformitate”.

Av.Drd. Cuculis Adrian

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume si email)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.