BT Si Volksbank Nu Scapa De Procese Chiar Daca Au Restituit Comisionul De Risc – Urmeaza Daunele Morale

(Interviu cu avocatul Adrian Cuculiş)  bursa.ro
       Mai mult de 83%, adică 14.712 dintre clienţii eligibili ai Volksbank România (VBRO) cu împrumuturi în franci elveţieni, au acceptat oferta de conversie propusă de VBRO şi de Banca Transilvania (BT).

morale

Oferta de conversie, desfăşurată pe parcursul a trei luni, a constat în acordarea unei reduceri de 22,5% pentru cei care au convertit creditele VBRO din CHF în lei sau în euro. De asemenea, Volksbank România (VBRO) a anunţat şi că va diminua datoria totală aferentă creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice, indiferent de moneda împrumutului, cu echivalentul sumelor achitate de aceştia drept comision de risc/de administrare şi/sau de rezervă minimă obligatorie şi nerestituite anterior.
Avocatul Adrian Cuculiş ne-a acordat un interviul în care ne-a explicat punctul domniei sale de vedere cu privire la această ofertă.

Reporter:Cum apreciaţi finalizarea programului Volksbank România de conversie a creditelor din CHF în lei sau euro?
Adrian Cuculiş:Încă de la bun început, împrumutaţii au fost împărţiţi în două categorii. Pe de-o parte cei care şi-ar mai fi permis luxul de a plăti ratele supradimensionate şi, pe de altă parte, cei care aşteptau, încă de la 15 ianuarie 2015, o soluţie politică, ce a întârziat să vină.
[..]
Lucrul acesta se vede clar prin procentul covârşitor de acceptare a ofertei, în minusul celor care au respins oferta, respectiv cei care sunt în judecată cu Volksbank sau cei care se judecă pe tema denominării creditelor.
Împrumutaţii şi-ar fi dorit să se judece, însă, din pricina situaţiei extrem de delicate, au preferat soluţia imediată şi nu soluţia de lungă durată, fiindcă, dacă BT şi VB ar fi pierdut în instanţă, un credit de 50.000 de CHF ar fi valorat după proces cu mult sub 25.000 CHF, minus comisionul de risc, dar fiecare va afla pe propria situaţie dacă a făcut sau nu o alegere bună.
Nu cred că putea cineva să ofere o “îndrumare” în situaţia asta, băncile au făcut ceea ce au făcut ele mai bine în toţi anii trecuţi, să ofere o prelungire a unei boli.

Nu au scăpat oricum, fiindcă urmează procesele pentru daune morale. O să fie un proces- mamut.

Interviu pe larg aici – http://www.bursa.ro/bt-a-vrut-sa-scape-de-furia-imprumutatilor-veteranei-in-abuzuri-volksbank-277330&s=banci_asigurari&articol=277330.html

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.