Cand Are Obligatia Debitorul Sa Introduca Cererea De Intrare In Insolventa?

Cand este momentul ca debitorul sa-i deschida singur insolventa societatii?

Intrare In Insolventa – In cadrul desfasurarii activitatii economice, din varii motive, agentii economici se afla in situatia de a nu-si mai putea onora obligatiile banesti fata de diferiti creditori.

Intrare In Insolventa

Ce e de facut in aceasta situatie?

Potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 „Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. La cererea adresata tribunalului va fi atasata dovada notificarii organului fiscal competent cu privire la intentia de deschidere a procedurii insolventei.”

Ce inseamna mai exact stare de insolventa?

Conform art. 5 pct 29 insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, astfel:

a)insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa 60 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;

b)insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei;”

Asadar, daca creditorul are o datorie a carei existenta este neidoielnica (certa), al carei cuantum este determinat sau determinabil (lichida) si ajunsa la scadenta (exigibila) si au trecut mai multe de 60 de zile de la scadenta, debitorul este prezumat ca se afla in stare de insolventa. Textul de lege precizeaza expres ca ne aflam in prezenta unei prezumtii relative. Prezumtia poate fi foarte usor rasturanta, de exemplu prin plata creantei.

In cazul insolventei iminente, mai exact, cand debitorul stie ca nu va putea achita datoriile la momentul scadentei, acesta poate beneficia de dispozitiile art. 66 alin. (4) din aceeasi lege potrivit caruia Debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentului titlu.”

In continuare, la art. 5 pct. 72 legea stabileste o anumita valoare prag pentru a fi admisibila o astfel de cerere „valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa. Valoarea-prag este de 40.000 lei atat pentru creditori, cat si pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit in procedura de lichidare prevazuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru creante de alta natura decat cele salariale, iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. Cand cererea de deschidere a procedurii de insolventa este introdusa de debitor, cuantumul creantelor bugetare trebuie sa fie mai mic de 50% din totalul declarat al creantelor debitorului.”

Intrare In Insolventa – Prin urmare, chiar daca debitorul nu mai poate achita datoriile, pentru a putea cere intrarea in insolventa, acesta trebuie sa aiba datorii de cel putin 40 de mii de lei sau de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. Asadar, daca debitorul are datorii catre salariati ce depasesc 40 de mii de lei dar reprezinta 5 salarii medii/salariat, acesta nu va putea beneficia de efectele legii.

Prin O.G. 88/2018, a fost introdusa o noua conditie pentru debitor respectiv creantele bugetare trebuie sa fei mai mici de 50% din totalul declarat al creantelor pentru a introduce cererea.

Asadar daca debitorul are datorii cu mult peste 40 de mii de lei iar 50% dintre aceastea sunt creante bugetare acesta nu va mai putea introduce cererea de intrare in insolventa.

Este interesant de remarcat cum se coroboreaza acest text de lege cu art. 169 alin. (1) lit. c cu privire la atragerea raspunderii pentru intrarea in insolventa „au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;”

Va putea debitorul sa se apere invocand faptul ca nu a putut cere intrarea in insolventa si astfel a continuat activitatea care a dus la incetarea de plati?

In ce masura va mai fi aplicabil articolul mai sus mentionat in cazul debitorilor care au creante bugetare de cel putin 50%?

Intrare In Insolventa – Textul de lege creaza o delimitare cu privire la raspundere, intre debitorii care au datorii catre stat si cei care nu au sau au mai putine?

Mergand pe aceeasi logica, art. 240 C.P defineste infractiunea de Bancruta simpla  (1) Neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolventei, intr-un termen care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut de lege de la aparitia starii de insolventa, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.”

Intrare In Insolventa – Ce se intampla cu debitorul cu datorii foarte mari dar 50% dintre acestea sunt bugetare?

Devine automat subiect activ al infractiunii sau este exceptat de la aplicarea legii penale pentru ca are datorii bugetare?

Intrare In Insolventa Cu alte cuvinte, se mai aplica legea penala in mod egal daca administratorul unei societati comerciale cu datorii de 100 de mi de lei risca sa fie tras la raspundere penala iar administratorul unei alte societati tot cu datorii de 100 de mii de lei din care 50 de mii sunt bugetre sa nu fie supus legii penale?

One comment to “Cand Are Obligatia Debitorul Sa Introduca Cererea De Intrare In Insolventa?”
  1. Pingback: Imprumut Luat De Societate Fara Hotarare Aga-Creanta Chirografara

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume si email)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.