Rezoluțiunea și rezilierea sunt două instituții cu o mare importanță în privința evoluției contractelor civile, dar și comerciale. Chiar dacă de-a lungul timpului, regulile și condițiile rezoluțiunii, respectiv rezilierii, s-au schimbat odată cu apariția noii reglementări, idee de bază a rămas aceeași, și anume desființarea unui contract civil, în cazul în care una dintre părți nu își execută obligația asumată.
În cadrul unui contract sinalagmatic, dacă una dintre părți nu își execută obligațiile asumate la scadență sau în mod culpabil, partea prejudiciată are la dispoziție câteva remedii juridice, cu ajutorul cărora își poate acoperi prejudiciul cauzat, astfel: poate invoca excepția de neexecutare a contractului, poate cere executarea silită a contractului cu plata unor despăgubiri sub formă de daune-interese, sau poate cere rezoluțiunea, respectiv rezilierea contractului în cauza (în funcție de tipul acestuia) prin care se va desființa respectivul act valabil încheiat.
Rezoluțiunea se deosebește de reziliere, în esență, în funcție de tipul contractului în cauză. Astfel, rezoluțiunea operează în cazul contractelor cu executare uno ictu, adică executare imediată, dintr-o dată, cum este cazul vânzării, spre exemplu, când tranzacția are loc prin predarea bunului și plata prețului aferent acestuia, iar această situație nu se schimbă nici în cazul în care prețul se plătește în rate. Rezilierea, în schimb, operează în cazul contractelor cu executare succesivă, în care prestațiile se succed în timp, iar un exemplu concludent în acest sens este chiar contractul de închiriere, prin intermediul căruia locatarul își asumă faptul cî va plăti o chirie lunară, în schimbul serviciului de a locui într-un imobil, care aparține locatorului.
O altă diferență esențială între cele două este aceea că în cazul rezoluțiunii, contractul se va desființa cu efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, și se va considera ca și cum nu a fost niciodată încheiat. Spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare care este desființat prin rezoluțiune, cumpărătorul va înapoia bunul în natură sau prin echivalent în funcție de situație, iar vânzătorul va restitui prețul plătit de cumpărător, în schimbul bunului. Astfel, cele două părți contractante vor reveni la situația în care se aflau anterior încheierii contractului, ca și când nu l-ar fi încheiat niciodată. În cazul rezoluțiunii, însă, acest lucru nu este posibil, deoarece această desființează contractul în cauză, având efecte numai pentru viitor. Acest lucru este logic numai dacă ne gândim la cel mai simplu, dar relevant exemplu, și anume contractul de închiriere a locuinței, care este o varietate a contractului de locațiune. Astfel, chiriașul care a locuit pentru o anumită perioadă de timp într-un apartament deținut de locator, iar în schimbul acestui serviciu a plătit o chirie lunară, în cazul rezilierii contractului respectiv, efectele juridice se vor produce doar pentru viitor, deoarece prestațiile părților nu pot fi restituite și nu se poate reveni la situația anterioară dinainte semnării contractului. Perioada în care chiriașul a locuit în apartamentul locatorului a fost acoperită prin prețul chiriei, iar aceste acțiuni nu pot fi modificate decât pentru viitor.
În esență, însă cele două instituții pot fi invocate în aceleași condiții, ca urmare a faptului că într-un contract, dacă una dintre părți nu își execută obligațiile asumate în mod culpabil, atunci cealaltă parte este îndreptățită să ceară rezoluțiunea, respectiv rezilierea acelui contract, după caz. Rezoluțiunea poate fi unilaterală, convențională sau judiciară, prin care poate fi pronunțară o hotărâre judecătorească ce va ține loc de contract, dacă instanța apreciază acest lucru. În funcție de situație, contractul poate fi desființat sau poate fi menținut cu condiția executării sau promisiunii executării obligațiilor asumate prin contract.
Așadar, rezoluțiunea și rezilierea reprezintă, de fapt, un remediu pe care îl are dispoziție creditorul, în cazul în care debitorul nu își execută obligațiile asumate printr-un contract sinalagmatic, în mod culpabil. De asemenea, creditorul poate opta între dreptul de a invoca excepția de neexecutare a contractului, de a cere executarea silită a contractului cu plata unor despăgubiri sub formă de daune-interese, sau poate cere în instanță sau în mod unilateral rezoluțiunea sau rezilierea contractului în funcție de tipul acestuia.
Prin urmare, rezoluțiunea reprezintă o cauză generală de încetare a unui contract sinalagmatic valabil încheiat, ca efect al neexecutării acestuia la scadență sau în mod culpabil.
Avocat Mihaela Tudor
Bună ziua! dacă am plătit concediul/vacanta integral,pe litoralul romanesc, prin agenție, cum procedez să-mi recuperez banii, din moment ce eu vreau sa renunț la acesta vacanta!? Bineinteles, m-i s-a transmis ca nu voi recupera nimic din suma depusa, din moment ce am achitat prin acel program “early booking”!? Anularea contractului și returnarea sumei plătită am cerut-o în contextul pandemiei de coronavirus! Aștept răspunsul d-voastră! Mulțumesc!
Buna ziua stimata doamna. In mod normal ar fi o imbogatire fara justa cauza, deci ar trebui cel putin o parte sa va restituie. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011 P.S Se poate face o notificare prin avocat.
nu merge revolutiea
Bună ziua sunt clienta a companiei vodafone de aproximativ 30 ani cu abonamente am făcut la un magazin vodaf prelungiri de doua abonamente iar
La un pret mai mare și mi au oferit un telefon nou fără sa îmi spună ca mi au adăugat un nou abonament cu nr nou .în aceeași zi am aflat de la operatorul lor și m am prezentat la magazin sa anulez acel abonament nou și s au purtat oribil cu mine ,m au refuzat .A doua zi am depus la Vodafone o sesizare cu nr de înregistrare pt reziliere contracte cu clauze abuzive .va rog sa ma ajutați sa ii acționez în instanta sa reziliez cele trei contracte abuzive ,va multimedc
Buna ziua, le puteti denunta unilateral conform conditiilor contractuale. Acolo unde conditiile contractuale sunt ilegale, le puteti ataca pe zona aceasta a ilegalitatilor. Cu bine. av. dr. Cuculis 0722298011