Contestare Amenzi GDPR-Controale ANSPDCP Pentru Verificarea Implementarii GDPR-Sanctiuni Si Cum Contestam Amenzile

Ce trebuie știut în cazul controalelor ANSPDCP privind aplicarea GDPR?

Contestare Amenzi GDPR – Impactul pe care GDPR l-a avut asupra întregii activitati comerciale nu mai este o surpriză pentru nimeni.

Cele mai importante reguli instituite sunt cunoscute la nivel general, aproape orice persoană cunoscând care sunt drepturile și obligațiile pe care le are prin prisma noului Regulament.

Contestare Amenzi GDPR

                                     Contestare Amenzi GDPR

 

După o scurtă perioadă de acomodare, părând că nu mai pot interveni evenimente deosebite sau surprize legislative, traversăm deja etapa a doua a efectelor generate de GDPR.

Cuvinte precum controale, sancțiuni, amenzi, investigații, care păreau a avea, cel putin până de curând, un sens pur teoretic, mai ales în România, capătă un caracter practic din ce în ce mai pronunțat și destul de tăios pentru operatorii de date cu caracter personal.

Având în vedere că avem deja din luna iunie și un cadru procedural de aplicare a GDPR, oferit de Legea 129 din 15 iunie 2018, este important să trecem în revista cele mai utile informații pe care operatorii de date și nu numai, trebuie să le cunoască.

 

  1. CADRUL LEGISLATIV

 

LEGEA nr. 129 din 15 iunie 2018 a abrogat Legea nr. 677/2001, care constituia până atunci principalul act normativ național referitor la protecția datelor.

Important: Legea 129 din 15 iunie 2018 nu derogă sub niciun aspect de la GDPR, ci ofertă numai reguli de procedură și norme de aplicare. Astfel, în această lege vom găsi toate informațiile cu privire la: activitatea de control a organelor ANSPDCP, modul si criteriile de aplicare a sancțiunilor, contestarea și plata amenzilor, drepturile si obligațiile procesuale ale părților etc.

  1. CONTROALE
  • Investigaţiile sunt efectuate de Autoritatea naţională de supraveghere prin personalul de control;
  • Personalul de control are dreptul să efectueze și investigaţii neanunțate, să ceară şi să obţină de la operator orice informaţii şi documente, să ridice copii de pe acestea, să aibă acces la oricare dintre incintele operatorului, precum şi să aibă acces şi să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor;
  • Dacă veți refuza accesul personalului de control la informațiile necesare investigației, ANSPDCP le va putea accesa numai dacă va obține autorizarea judiciară de la președintele Curţii de Apel Bucureşti sau de la un judecător delegat de acesta și numai dacă va comunica autorizarea entităţii controlate înainte de începerea investigaţiei.
  • Investigațiile nu pot începe înainte de ora 8:00 și nu pot continua după ora 18:00 decât cu acordul persoanei la care se efectuează sau a reprezentantului;

Important: Încheierea de autorizare de mai sus se poate contesta numai în cel mult 72 de ore de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și nu va suspenda efectuarea investigației

 

  1. SANCȚIUNI
  • Sancţiunile contravenţionale principale pe care le aplică Autoritatea naţională de supraveghere, sunt mustrarea şi amenda, în condițiile stabilite de GDPR;
  • Dacă Autoritatea națională de supraveghere apreciază că urmează să se încalce legislația aplicabilă, atunci aceasta poate să emita si o avertizare în condițiile GDPR;
  • Sancțiunile menționate pot fi aplicate și impreuna cu alte masuri prevăzute de GDPR;

IMPORTANT: Sancțiunile se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii încălcarii Regulamentului și termenul de prescripție se întrerupe prin efectuarea oricărui act de procedură, fără să se poată depăși 4 ani de la data săvârșirii faptei. Astfel, nu veți mai putea fi sancționați dupa scurgerea termenelor precizate.

 

  1. CONTESTAREA SANCȚIUNILOR –  Contestare Amenzi GDPR

In primul rand aveti nevoie de un avocat consultant GDPR care sa va ajute si asiste pe tot parcursul procesului de contestare a amenzilor sanctionatoare in baza directivei GDPR.

  • Împotriva procesului-verbal de constatare/sancţionare şi/sau a deciziei de aplicare a măsurilor corective, se poate introduce contestaţie la instanța competentă în termen de 15 zile de la înmânare, respectiv de la comunicare iar hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia poate fi atacată numai cu apel.
  • Dacă nu veți formula contestație in termen de 15 zile de la data înmânării, respectiv comunicării, actul de sancționare va constitui titlu executoriu fără vreo altă formalitate.

Important: Introducerea contestaţiei va suspenda plata amenzii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

 

  1. PLATA AMENZILOR

Termenul de plată a amenzii este de 15 zile de la data înmânării, respectiv de la data comunicării.

Important: În cazul în care nu veți achita amenda în acest termen se va putea trece la executarea silită.

 Nu uitati sa verificati si Ghidul GDPR.

 

Aveti firma pregatita pentru controlul GDPR? Stabiliti o consultanta cu un avocat specializat in GDPR – AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.