Formularul PLF de intrare in Romania si cum puteti contesta amenda contraventionala primita – Mai jos aveti si model de contestatie la Procesul Verbal

Formularul De Localizare PLF – Amenda – S-a umplut Romania de contravenienti iar formularul PLF se pare ca este unul dintre motivele cele mai adorate de catre DSP-uri pentru a da amenzi usturatoare celor care se pare ca desi completeaza formularele, poate nu o fac corespunzator sau pur si simplu nu completeaza formularul de localizare deloc din diferite motive care tin de multe ori si de partea tehnica.

Am ales sa le spunem romanilor ce au de facut daca primesc o amenda data in baza OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România in sensul in care pot contesta aceste amenzi contraventionale avand in vedere o serie larga de motive.

De asemenea, am redactat si pus si un model de contestatie la procesul verbal de contraventie emis in baza faptului ca nu ati fi completat sau completat gresit formularul PLF iar acest model de contestatie la amenzile date pentru formularul PLF il veti gasi mai jos si poate fi utilizat ca atare si in functie de situatia personala a fiecaruia.

Sa incepem!

Ati primit un proces verbal de contraventie in baza formularul PLF de localizare? Completati formularul de mai jos:

Care sunt motivele pe care le pot invoca pentru a putea anula un proces verbal de contraventie pentru lipsa completarii formularul de localizare PLF sau completarea lui incompleta ?

Inainte de a incepe analiza concreta a acestor motive si de a va pune la dispoziti si un model de contestatie la procesul verbal de contraventie, haideti sa vedem cum arata procesele verbale emise de catre directiile de sanatate publica prin care se aplica sanctiuni contraventionale celor ce intra in tara si uita sa completeze aceste formulare sau le completeaza in mod gresit.

Proces verbal de contraventie lipsa formular PLF ( caz real )

De ce procesul verbal de contraventie de mai sus este ILEGAL? Cum puteti sa contestati daca primiti un proces verbal de contraventie cu privire la formularul PLF

In OUG 129/2021 se arata foarte clar, asa cum este de altfel si normal ca sanctiunile emise si completarea proceselor verbale de contraventie se completeaza cu OG 2/2001 adica regimul general al contraventiilor.

Daca veti lua procesul verbal de mai sus, veti constata urmatoarele GRESELI ce fac ca procesul verbal sa fie si nul ( relativ) dar si nul ABSOLUT.

Cititi si :

• Drepturile Debitorului Executat Silit Al Carui Imobil A Fost Vandut La Licitatie
• Anularea Procesului Verbal De Licitatie Publica Si Anularea Executarii Raiffeisen Bank – Suspendarea Distribuirii Banilor – Avocat
• Cum Contestam Procesul Verbal De Licitatie Sau Un Act De Adjudecare Al Imobilului Vandut Si Cum Putem Bloca In Cartea Funciara, Intabularea Definitiva A Celui Care A Adjudecat Imobilul La Licitatie – Procedura – Avocat Cuculis
• Anularea Procesului Verbal De Contraventie Neacordare Prioritate De Trecere Pietoni – Avocat
• Cum contest un proces verbal de contraventie prin care mi s-a suspendat permisul de coducere si cum pot recupera permisul daca formulez o plangere contravenionala?

Astfel, conform OG 2/2001 – procesul verbal trebuie in mod obligatoriu sa contina urmatoarele date

Cu privire la cauzele pe care noi le consideram ca fiind nulitati relative ale procesului verbal identificam :

– data şi locul unde este încheiat;

• numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
• numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului;
• descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
• indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
• indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie;
• posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ;
• termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.

In mod evident daca veti citi procesul verbal de mai sus veti observa in mod vadit ca NU exista mai multe elemente prevazute in mod obligatoriu si aici aratam :

– Agentii constatatori nu au indicat LOCUL savarsirii faptei dar nici imprejurarile savarsirii faptei asta pentru a se putea stabili daca amenda este de 2000 de lei sau 3000 de lei sau poate avertisment sau poate cel amendat in mod ERONAT nu a completat corespunzator acel formular;

• De asemenea NU este indicat locul unde se poate formula contestatia respectiv NU SE ARATA JUDECATORIA unde se poate depune contestataia.

Socant este si faptul ca nici macar minimul de obligatii nu este respectat de catre cei ce au completat procesul verbal si astfel apar si nulitati ABSOLUTE ale procesului verbal , dupa cum urmeaza:

• Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Veti observa ca procesul verbal NU este semnat de catre agentul constatator fix pe pagina unde sunt identificate persoanele amendate. Astfel :

• (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
• Ei bine, nici acest lucru nu este respectat

Evident ca elementele sunt mult mai multe si pot fi invocate ca atare insa cel mai bine va depunem alaturat si un model clar de contestatie la procesul verbal de contraventie pentru necompletarea sau completarea gresita a formularul de localizare si intrare in tara PLF.

Model de contestatie la procesul verbal de contraventie pentru necompletarea formularului de localizare si intrare in tara PLF

Către: Judecătoria Botoșani

Obiect: Plângere contravențională

Petent: Petrinciuc Gabriela

Intimată: Direcția DE SANATATE PUBLICA A JUDETULUI ( CE DSP A APLICAT AMENDA )

Obiect: Plângere contravențională, Act constatator: Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria  BT nr. 3063, emis în data de 06.01.2022 de către DSP Botoșani

 

DOMNULE  Președinte,

Subsemnata, _________________, cu domiciliul în mu.. …………….., str. ……………Roșie, nr. 88, având C.I, seria .., nr. ………, CNP …………,  în calitate de petent, reprezentat convențional de Societatea Civilă Profesională de Avocați ”CUCULIS & ASOCIAȚII” din cadrul Baroului Tulcea, având domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor procedurale, în temeiul prevederilor art. 158 din Codul de procedură civilă, la sediul profesional situat în Strada Vaselor, nr. 16, sector 2, București, număr de telefon/fax: 031.412.48.88/0, persoana desemnată cu primirea corespondenței fiind domnul …………..  – căi de comunicare la care rugăm a fi citaţi şi a ne fi comunicate toate actele de procedură, atât prin fax cât și prin e-mail, confirmând disponibilitatea efectivă și permanentă a celor două mijloace de comunicare pentru scutirea rezervelor financiare și de timp,

în contradictoriu cu:                                                                                       

DIRECȚIA DE SANATATE PUBLICA A JUDETULUI ( INDICATI DSP) cu sediul în mun. Botoșani, jud. Bt, B-…….

Formulăm prezenta:

PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ

Împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria  BT nr. 3063, emis în data de 06.01.2022 de către DSP Botoșani, prin care subsemnatei i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 2000 RON, pentru „nerespectarea de către persoanele care intră pe teritoriul României a obligației de a completa Formularul digital de intrare în România, în termen de 24 de ore de la intrarea în țară[…] consemnată în aplicația Alerte.ms […] săvârșită la data de 04.01.2022,  ora 0:20, în următoarele împrejurări: …neglijență…, contravenind prin aceasta dispozițiilor OUG 129/2021…”.

În fapt, subsemnata am revenit în România la data de ________ din _______ și am fost sancționată la data de 06.01.2022 pentru că nu aș fi completat (greșit/incomplet) Formularul PLF regăsit exclusiv în formă digitală, la adresa: https://plf.gov.ro/login, cu toate că nu mi-a fost niciodată transmisă această obligație și nici nu am primit vreo formulă de completare din partea autorităților.

Conform art. 31 și 32 din cadrul OUG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, petentul poate depune plângere-contravențională împotriva măsurii reținute în termen de 15 zile de la data aplicării sancțiunii, termen ce a fost respectat în prezenta cauză.

Opinez că sancțiunea mi-a fost aplicată automat, fără a se verifica imputabilitatea faptei și fără a exista martori care să confirme autenticitatea constatării, astfel că nu poate fi stabilite condițiile concrete în care ar fi fost comisă fapta, făcând astfel imposibilă analiza legalității și oportunității aplicării sancțiunii.

Ori, art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care completează prevederile actului sancționator, prevede că „sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”.

Un aspect foarte relevant este faptul că, implicit în cazul completării formularului în mod inexact, sancțiunea aplicată este aceeași, deși legiuitorul nu menționează că fapta este comisă și prin această manieră, ci doar prin necompletarea formularului. Mai mult, sancțiunea trebuie aplicată într-un termen de cel mult 14 zile, având în vedere scopul completării (localizarea persoanei ce ar putea fi infectată cu virusul SARS-Cov-2).

Astfel, reiese chiar și o vădită inutilitate a completării formularului ulterior trecerii frontierei, având în vedere că unicul scop al acestuia este de a stabili necesitatea intrării în carantină a persoanei venite dintr-o zonă cu risc crescut de îmbolnăvire, aspect ce dispare complet odată ce este permisă trecerea frontierei și chiar posibilă tranzitarea întregii țări în termenul de 24 de ore stabilit de lege, când infectarea ar putea avea loc pentru un număr foarte mare de persoane.

Mai mult, lipsește un element obligatoriu, așa cum o stabilește OUG 2/2001, prin art. 21 alin. (3), respectiv, organul constatator nefăcând precizări concrete privind „împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, ci doar mențiunea NEGLIJENȚĂ, ca incluzând toate aceste date de caracterizare a faptei contravenționale.

Totodată, reiese fără dubiu și lipsa posibilității contravenientului de a face mențiunile impuse pe actul constatator, având în vedere aplicarea sancțiunii în lipsa petentului-contravenient, conform art. 16, alin. (7) din OG 2/2001.

Procedeul juridic al individualizării sancțiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului este inerent asigurării respectării principiului individualității și personalității sancțiunii aplicate, principii specifice materiei penale, căreia materia contravențională îi este asimilată conform jurisprudenței constante a Curții EDO, cât și a instanțelor române.

Este de reliefat și probabilitatea încălcării dreptului la liberă circulație sau cel privind caracterul confidențial al datelor personale, întrucât se stabilește obligația de a conferi aceste date unui sistem digital și nu unui agent constatator clar identificat.

În Carta drepturilor fundamentale a UE, art. 7, este precizat faptul că orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor. Astfel, drepturile garantate la articolul 7 corespund drepturilor garantate la articolul 8 din CEDO.

Pentru a lua în considerare evoluţiile tehnicii, cuvântul `corespondenţă` a fost înlocuit cu cuvântul `comunicaţii`. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul corespondent din CEDO. Rezultă că restrângerile la care pot fi supuse în mod legal sunt identice cu cele admise în cadrul articolului 8 în cauză: `(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitare acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

În prezenta speță este aplicabilă OUG nr. 2/2001 ca lege cadru, care consacră ideea că, fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului munici­piului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti constituie contravenție.

               Curtea Europeană A Drepturilor Omului a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate (vezi Comisia E.D.O., cauza Austria c. Italia, Annuarie de la Convenţion, vol. VI, p. 783).  Acest principiu este de natură a respecta şi dreptul la siguranţă individuală, care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de siguranţă lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.

Curtea E.D.O. a stabilit, în cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001, că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 par. 2 din Convenţie.

Procesul-verbal de constatare și de sancționare a amenzii (aflându-ne, în mod evident, pe tărâm contravențional) nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

Atât prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției, cât și prezumția de nevinovăție ca garanție și element esențial al drepturilor omului și al dreptului la un proces echitabil vin într-o posibilă contradicție cu privire la abaterile contravenționale, această problematică fiind supusă atenției C.E.D.O., în cauza Anghel contra României, prin Decizia din data de 04 octombrie 2007.

Afirmația se bazează pe faptul că atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2), dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acestea fac parte din așa – numitul bloc de convenționalitate.

Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1182 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, aplicabile fără putință de tăgadă și persoanelor juridice în această materie.

În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6  CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Pe scurt, Curtea este de părere că, dacă scoaterea contravenției în afara legii penale nu ridică probleme în sine, nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care și prezumția de nevinovăție – reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul articolului 6 din Convenție. Reiterând importanța, în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept „penală”, a unei astfel de garanții, destinată să restabilească echilibrul dintre presupușii autori ai faptelor ilegale și autoritățile chemate să îi urmărească și pedepsească, Curtea consideră că, în speță, cauza reclamantului nu a fost judecată echitabil, astfel cum prevede articolul 6 din Convenție.

Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În sprijinul susținerilor evocate supra se află atât dispozițiile C.E.D.O., cât și jurisprudența C.J.U.E., care fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituție. În lumina jurisprudenței C.E.D.O., și în consecința aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, trebuie recunoscută prezumția de nevinovăție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancţionate contravenţional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanţele naţionale a art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea garanţiilor prevăzute în acest text cu privire la acuzaţiile în materie penală”, a statuat următoarele:

– distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a unora dintre statele semnatare ale Convenţiei,  nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie (Hotărârea pronunţată în cauza ZTRK contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50);

– pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);

– criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizare cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

– în ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut specia, iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

– natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din Convenţie (Hotărârea pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii împotriva Poloniei din 09.10.2003);

De asemenea, vă rog să constatați că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanţiile conferite de aceasta, petentul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie (Cauza Anghel contra României), iar sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalităţii armelor, garanţie instituită tot prin articol sus-menţionat. Astfel, în jurisprudența recentă, Curtea E.D.O., referitor la procedura contestării procesului-verbal de contravenție în lumina O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificată completată și adoptată prin Legea nr. 180/2002, în cauza Anghel împotriva României, din 04.10.2007, a reținut, prin prisma interpretării art. 6 din CEDO, care prevede că:

 “1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa (…)

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul :

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa ;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;
(…)

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ; (…) “, ca dreptul intern nu califică drept “penală” contravenţia in legislatia romana, legiuitorul român alegând să dezincrimineze unele acţiuni care, deşi aduc atingere ordinii publice, au fost comise în circumstanţe care conduc la concluzia că nu constituie infracţiuni conform legii penale. În cazul în speţă această contravenţie era diferită de infracţiunile penale de insultă şi calomnie, atât prin procedura prevăzută pentru urmărirea şi pedepsirea autorilor săi, cât şi prin consecinţele sale juridice.

Stricto sensu, prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă. Obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor legislative.

Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal – va fi respectată, aplicată şi funcţionează numai dacă acuzatului i s-au respectat toate garanţiile procesuale privind egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se auto-incrimina, cât și privind si administrarea probelor.

Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie se va face de către instanţa de judecată numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzaţiei penale (și nu numai), atât în ceea ce priveşte problemele de fapt, dar şi cele de drept. Această analiză temeinică a acuzaţiei penale în fapt şi în drept (de facto şi de jure) trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoială ( conform adagiului ”In dubio pro reo”).

Curtea Europeană A Drepturilor Omului a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate (vezi Comisia E.D.O., cauza Austria c. Italia, Annuarie de la Convenţion, vol. VI, p. 783).  Acest principiu este de natură a respecta şi dreptul la siguranţă individuală, care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de siguranţă lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.

Curtea E.D.O. a stabilit, în cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001, că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 par. 2 din Convenţie.

Atât prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției, cât și prezumția de nevinovăție ca garanție și element esențial al drepturilor omului și al dreptului la un proces echitabil vin într-o posibilă contradicție in ceea ce priveste abaterile contravenționale, această problemă fiind supusă atenției C.E.D.O., în cauza Anghel contra României, prin Decizia din data de 04 octombrie 2007.

În esență, în speța menționată, Curtea consideră că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție ,,lipsită de rezonabilitate”  si că, astfel, ea aduce atingere art. 6 al C.E.D.O., respectiv dreptul la un proces echitabil. În opinia Curții, modul în care prezumția de legalitate în materie contravențională este percepută de unele instanțe de judecată din țările europene, printre care și România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de nevinovăție. Se apreciază: ,,nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumția de nevinovăție – care protejeaza indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților, impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție”, încălcând dispozițiile acestuia. Curtea mai constată faptul că finalitatea art. 6 din Convenție, nu este de a înlătura prezumțiile, precum aceea de legalitate, din materie  contravențională, ci de a determina statele ,,să includă aceste prezumpții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare”.

Concluziile Curții, corect justificate, sunt într-o oarecare contradicție cu raționamentul juridic bazat pe prezumpția de legalitate a procesului verbal de contravenție, practicat de către unele dintre instanțele române, însă, întrucât este vorba despre o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanțele de judecată din România sunt nevoite să tină cont de prevederile sale și să le pună în aplicare, prin judecătorii de cauze, în calitate de prim-judecători  ai Curții Europene ai C.E.D.O.

În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor [C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu c. României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, § 103, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007].

Curtea de Justiţie de la Luxembourg, cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C -385/06).

Raportat la cele învederate, solicităm anularea procesului-verbal subsemnata a fost sancționată contravențional și obligată la plata sumei de 2000 RON, având în vedere faptul că măsura dispusă este una abuzivă.

Depunem prezenta plângere și probele în două exemplare, unul pentru instanță și unul pentru a fi comunicat intimatei, înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, delegație avocațială.

În eventualitatea în care părțile se vor afla în imposibilitatea de a se prezenta la soluționarea prezentei cauze, solicităm în baza art. 223, alin. 2,3 și art. 411, alin. 1, punctul 2, judecare în lipsă.

Petentul,

reprezentat convențional de S.C.P.A. „CUCULIS & ASOCIAȚII”,

prin Avocat-partener Penciu Mădălin-Adrian și

Avocat-coordonator pricipal Cuculis Adrian-Călin

Noi apreciem ca actul emis de catre Guvern OUG 129/20121 este neconstitutional iar formularul de localizare de asemenea

• În conformitate cu prevederile cadrului normativ naţional în vigoare, intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

1. posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, acceptat de statul român;
2. posedă viză sau permis de şedere acordate în condiţiile legislaţiei în vigoare sau, după caz, posedă orice autorizaţie care conferă titularului drept de tranzit ori de şedere pe teritoriul României în baza actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii şi aplicabile pentru România, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit altfel;
3. prezintă, în condiţiile legislaţiei în vigoare, documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
4. prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;
5. pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul Informatic Naţional de Semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român;
6. pe numele lor nu au fost introduse semnalări în Sistemul de Informaţii Schengen în scopul nepermiterii intrării;
7. nu sunt semnalaţi de autorităţile competente că prezintă un pericol pentru apărarea şi securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică.

Prin urmare, faptul ca suntem conditionati de catre o OUG sa prezentam un asemenea formular, la randul sau este o incalcare flagranta a legilor aflate in vigoare iar libera circulatie care se poate limita doar pe baza legii este din nou infranta pe baza unei OUG.

Astfel, in cadrul contestatiilor la procesele verbale emise de catre DSP, noi opinam ca se poate invoca si exceptia de neconstitutionaliate iar in calitate de asociat al SCA CUCULIS&ASOCIATII vom solicita opinia colegului nostru, fostul Presedinte al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean , pentru a sesiza CCR cu exceptia de necosntitutionalitate.

Av. Drd. Cuculis Adrian