Solicitarea daunelor morale în ipoteza prejudiciului de imagine.

Cine, cum si in ce limita pot fi cerute daunele morale pentru prejudiciu de imagine?

În raport cu art. 252 NCC, „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Totodată, art. 72 NCC menționează că „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației sale.”

Dreptul la liberă exprimare pe care autorul defăimării l-ar putea invoca trebuie exercitat în acord cu următoarele principii:

1.      Respectarea legii și a moralei [art. 14, alin. (1) NCC];

2.      Respectarea limitelor externe și interne ale dreptului, încălcarea celor din urmă atrăgând incidența abuzului de drept (art. 15 NCC);

3.      Existența bunei-credințe pe toată durata exercitării dreptului [art. 57 din Constituția României, art. 14, alin. (1) NCC].

 

  În acest sens, se statuează în art. 30, alin. (6) din Legea Fundamentală :„Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Conventie este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, personalității fiecarui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ si terți care, chiar și într-un context public, poate aparține vieții private.  Totodată, Curtea a reținut că dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție.

În practica sa, Curtea europeană a făcut distincția între fapte și judecăți de valoare . Dacă concretețea primelor se poate dovedi, următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. După cum a arătat Curtea, a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală.

Cititi si :

• Daune Morale Pentru Prejudiciu De Imagine
• Bullying La Scoala – Violenta Psihologica
• Despagubiri Daune Morale

Pe mai departe, raportat la sancțiuni, chiar în ipoteza abuzului de drept, sancțiunea cu caracter general constă în obligarea autorului abuzului la plata despăgubirilor de ordin moral, în acord cu regulile răspunderii civile delictuale.

Prejudiciu De Imagine – Similar, art. 253 NCC indică faptul că persoana fizică al cărui drept nepatrimonial a fost încălcat poate cere instanţei despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei trebuie să fie îndeplinite, conform prevederilor art. 1349 şi 1357 NCC, următoarele condiţii cumulative:

A.    existenţa unei fapte ilicite;

B.     săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie;

C.    pricinuirea un prejudiciu;

D.    existența unei legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.

Vizualizati si :

Cu toate că, Prejudiciu De Imagine potrivit Deciziei nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de ÎCCJ, privitor la proba prejudiciului moral, dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și raportul de cauzalitate urmând a fi prezumate, înțeleg să fac referire la toate cele patru condiții ale răspundeiri civile delictuale.

            Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, instanța urmând a judeca în echitate, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plac psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămarii. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii păgubitului, în situația anterioară (restitutio in integrum).

            Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului” şi, de asemenea, că „este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparatiei integrale a prejudiciului”. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferinta certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

            Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără urmă de dubiu, și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate (întrucât memoria colectivității este VIE, iar propagarea unor neadevăruri prin viu grai este FACILĂ și LA ÎNDEMÂNA ORICUI) și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.” (Decizia nr. 2 din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect pretenții).

În practica judecătorească s-a argumentat că libertatea de exprimare nu este şi nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la liberă opinie şi exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale fireşti, neputând prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altor persoane, invocându-se şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lingens vs. Austria.

Astfel, instanţa supremă stabileşte, cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective şi pot forma obiectul controlului instanţei de recurs.

Concluzionând astfel, Curtea împărtăşeşte criteriul general evocat de instanţa europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.”.

Av.Drd. Cuculis Adrian