Drepturile Mele Dacă Vecinul Construieste Fara Autorizatie Sau Daca Nu Respecta Autorizatia De Construire

Constructie Ridicata De Vecini Fara Autorizatie De Construire Sau Cu Incalcarea Ei – Ce Pot Sa Fac Sa O Opresc?

Dacă Vecinul Construieste Fara Autorizatie ori daca are autorizatie si nu a respectat-o si asta nu se intampla de putine ori, nu doar ca poate sa provoace un disconfort prin santierul nelegal insa el poate sa creeze un pericol real pentru viata si siguranta celor din jurul acelei proprietati si in mod evident si pentru cei care lucreaza pe acel santier.

Nu mai putin, se poate ajunge ca prin ridicarea unui imobil sau unui edificiu fara autorizatie si fara a fi respectate seturile de reguli pentru ridicarea unei constructii, imobilele invecinate pot avea de suferit, se pot crapa si pot ajunge chiar la daramare prin interventia vecinului asupra structurii acestora. Nu putem sa ne putem vecinii in pericol grav si nici proprietatile lor, de aceea exista legea autorizatiei de construire ce prevede in mod expres ce trebuie sa faci pentru a putea construi in legalitate.

Exista desigur si imobile deja ridicate si catre trebuie sa intre in legalitate insa pentru acestea exista o procedura diferita.

Avand in vedere ca etapele ridicarii unei constructii pot fi pe de-o parte incipiente, atunci cand se constata ca ridicarea unei constructii se face in mod nelegal sau pot fi la o etapa avansata. In oricare moment al ridicarii constructiei incepand cu organizarea de santier si terminand chiar cu edificarea constructiei, pot fi facute demersuri pentru a fi blocata constructia sau pentru a fi demolata in ipoteza in care nu respecta indicatorii zonali de tipul POT si CUT daca umbresc proprietatile vecine sau daca nu respecta limitele de proprietate sau daca nu cumva chiar incalca proprietatea vecia cu totul.

Avand in vedere ca puteti sa va treziti cu un asemenea vecin care construieste fara autorizatie de construire, este bine sa stiti ce drepturi aveti si cum puteti sa luati masuri rapide pentru a putea stopa un vecin care construieste fara autorizatie si care poate sa fie un pericol pentru imobilul dvs. sau pentru siguranta dvs.

Sa incepem!

Vecinii construiesc fara autorizatie de construire sau se ridica un bloc sau casa care nu respecta autorizatia de construire? Vedeti ce puteti face!

Cum să verifici dacă vecinul a obținut autorizațiile necesare pentru a ridica o constructie sau cum facem sa verificam daca le respecta pe cele din autorizatie?

Sigur ca aproape orice constructie pe care o edificam necesita un fel de verificare. In unele cazuri verificarea aceasta se traduce prin autorizatie de construire.

De foarte multe ori si mai ales in zonele unde controlul prin politia locala si alte institutii abilitate este mai slab, apar si abateri la regimul constructiilor si evident ca atunci cand apar aceste abateri apar si neplacerile cauzate vecinilor.

In cele din urma trebuie sa precizam ca incalcarea autorizatiei de construire sau inexistenta ei, poate sa creeze pentru vecini un pericol real. Nu mai suntem in urma cau 40 de ani cand legea era neclara si fiecare isi construia dupa ureche. Asa au cazut si blocurile ceausiste si nu numai in 1977 la cutremur fiindca nu existau standarde clare si predictibile pentru situatii precum acelea de atunci.

In fine, revenind pe situatia verificarii unei autorizatii de construire, a existentei ei sau a respectarii acesteia, pentru a putea face acest lucru, trebuie sa urmati cativa pasi:

  1. In primul rand trebuie sa stiti ca autorizatiile de construire emise de catre primarii, sunt acte publice unilaterale si care pot fi consultate si se pot obtine copii de pe acestea din cadrul UAT-ului care a emis autorizatia de construire;
  2. Pentru verificarea respectarii autorizatiei de construire este suficient ca dvs. in calitate de vecin sa observati pe propriile simturi daca edificiul ridicat este conform celor trecute in autorizatia de construire.

Constructie ilegala, Ce Fac? Contactarea primăriei sau autorităților locale pentru detalii despre autorizațiile de construcție

Acum ca am stabilit ca actul admistrativ autorizatie de construire se poate obtine de la primaria emitenta, trebuie sa stim faptul ca oricine are dreptul sa solicite primariei, emiterea unei copii de pe acest act denumit autorizatie de construire.

Dupa ce obtinem autorizatia de construire si atentie, pot fi cerute toate actele care formeaza dosarul de autorizatie de construire si care implica, avize si acorduri, incepem procedura de verificare a autorizatiei de construire.

Daca nu exista o autorizatie de construire emisa, primaria ne comunica acest lucru si atunci nu mai avem ce sa verificam ci incepem direct asa cum vom arata mai jos cu o serie de solicitari pe care le adresam autoritatilor statului si incepem cu politia locala.

Trebuie sa stiti ca legea 50/1991 a autorizarii constructiilor prevede ca aceste acte (autorizatiile) sunt publice:

Articolul 7 legea 50/1991

(23) Autorităţile prevăzute la art. 4 fac publică emiterea autorizaţiei de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:

a)conţinutul autorizaţiei de construire şi al anexelor aferente, care includ toate condiţiile necesare a fi îndeplinite de solicitanţi, sau, după caz, conţinutul actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;

b)principalele motive şi considerente pe care se bazează emiterea autorizaţiei de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ca urmare a examinării comentariilor şi opiniilor exprimate de public, inclusiv informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de consultare a publicului;

c)descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, compensarea efectelor negative majore, conform actului administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

Articolul 55 tot legea 50/1991

Asigurarea caracterului public

(1)În temeiul prevederilor art. 7 alin. (21) din Lege, autorizaţiile de construire/desfiinţare împreună cu anexele acestora, respectiv actele de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, au caracter public. În acest scop, se pun la dispoziţia publicului, pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice competente, emitentă, sau prin afişare la sediul acesteia listele la zi ale actelor de autoritate emise, în vederea solicitării şi obţinerii, după caz, a informaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (23) din Lege.

Cititi si :

Cele mai des intalnite incalcari ale autorizatiei de construire atunci cand Vecinul Construieste Fara Autorizatie

Desi nu trebuie sa fii expert sa-ti dai seama daca vecinul construieste ilegal, sunt totusi anumite elemente de finete care doar cu interventia expertilor se pot constata.

Printre abaterile de finete ridicarea unei constructii care are totusi o autorizatie de construire insa beneficiarul nu o respecta se numara depasirea cotelor fatadelor cladirii prin placarea spre exemplu cu un sistem izolant altul decat cel indicat ca grosime in proiectul tehnic.

De asemenea nerespectarea proiectului poate sa insemne si modificarea fara acordul structuristului a unui plan de amplasament al stalpilor de sustinere sau depasirea procentului de ocupare al terenului.

Toate acestea dar si altele sunt chestiuni pe care le puteti verifica doar in instanta de judecata ori ele pot fi stabilite doar de catre organele statului care pot face aceste verificari.

Totusi, unele dintre cele mai intalnire incalcari ale autorizatiei de construire, atunci cand ea exista, se refera la :

  • incalcarea limitelor de proprietate sau de proximitate fata de proprietatea vecina si acest lucru il puteti observa chiar si dvs. fara expertiza;
  • construirea unui etaj in plus la cladire sau depasirea amprentei la sol , spui ca faci o cladire cu o amprenta de 100 si ea in realitate este de 200;
  • umbrirea vecinatatilor si asta pentru ca studiul de insorire nu este conform cu realitatea din teren;
  • schimbarea pozitiei imobilului fara a fi autorizat acest lucru;
  • incalcarea indicatoirilor zonali de inaltime;
  • incalcarea indicatorilor cu privire la cat din teren poate fi ocupat;
  • proiectarea unor geamuri in curtea vecinilor etc.

Ce se întâmplă dacă Construiești ilegal?

Constructiile ilegale in primul rand sunt riscante;

De asemnea daca construiesti ilegal, acel imobil NU o sa mai aiba nicio valoare de piata si nici nu poate fi tranzactionat fiindca nu are documentele legale ce trebuie sa-l insoteasca;

Risti ca statul prin primariile locale sa obtina in instanta, asa cum vom arata si mai jos, sa il demoleze;

Nu il poti garanta la banca;

Nu te poti bucura de faptul ca nu ai nicio problema cu politia si cu vecinii;

Risti sa platesti despagubiri vecinilor daca le afectezi casele.

Totusi, exista situatii in care ridicarea unor imobile fara autorizatie de construire se poate remedia.

Pentru cei care sunt intr-o asemenea situatie ii indrum sa va articolul de mai jos:

Pentru cei care totusi vor sa constuiasca ceva , le recomand sa verifice si Ce Poți construi fără Autorizație.

Daca avem suspiciuni ca vecinul construire ilegal fara autorizatie de construire sau cu incalcarea ei, este importanta documentarea activităților de construcție (fotografii, videoclipuri, martori)

Sa iti “Creasca” un bloc langa tine, nu este tocmai confortabil. Daca el este si construit ilegal sau chiar fara autorizatie de construire atunci este un dezastru. Printre altele nu doar blocurile pot fi ridicate fara autorizatie de construire dar chiar si casele particulare si care pot produce stricaciuni prin acest lucru, imobilelor invecinate.

Astfel pentru a te asigura ca inainte de a sesiza parchetul, instanta civila sau alte organe administrative ale statului, ai probele necesare, este bine ca atunci cand apar suspiciuni ca veciunul construieste ilegal, sa strangi probe video, foto si de ce nu, chiar muncitorii care sunt angrenati in santier si care poate si ei la randul lor sunt acolo insa fara forme legale si care in mod sigur, daca ajuntei la un litigiu cu vecinul care ridica o cladire ilegal, va ajuta cu declaratiile lor.

Vecinii care construiesc trebuie sa afiseze o pancarta cu detalatiile autorizatiei de construire

Aici este un alt semn major de intrebare, daca nu apare o pancarta cu indicatiile din autorizatia de construire, inseamna ca vecinul care construieste nu respecta legea din start.

Legea arata in alin. (23^3)După comunicarea autorizaţiei de construire, dar înainte de începerea lucrărilor, beneficiarul are obligaţia, pe propria cheltuială, să noteze în cartea funciară a imobilului, precum şi într-un ziar de largă răspândire informaţiile prevăzute la alin. (23^1) lit. a) şi b), precum şi să amplaseze în şantier, la loc vizibil, panoul de identificare a investiţiei.

In identificarea investitiei, in acel tablou pe care trebuie sa-l afiseze cel care construieste, se regasesc toate detaliile tehnice inclusiv numarul autorizatiei de construire, de aceea este extrem de important ca aceste date sa fie vizibile, pentru ca orice vecin care are un interes sa verifice aceste lucruri, sa o poata face.

Ce fac daca vecinul care a construit langa mine mi-a distrus proprietatea?Au aparut crapaturi in casa, s-a surpat terenul

De aici se desprind mai multe situatii fiindca este posibil ca vecinul sa construiasca fara autorizatie de construire sau sa o incalce sau ultima situatie, sa construiasca legal si totusi din pricina anumitor procedee, casa dvs. sa fie afectata.

In aceasta situatie este necesar de asemenea sa strangeti probe, sa il somati sa opreasca lucrarile si daca totusi nu se intampla acest lucru, sa apelati la un avocat specializat in dreptul constructiilor pentru a va formula o actiune in instanta pentru oprirea lucrarilor.

De asemenea si depunerea unei plângeri formale la organele administrative abilitate cum ar fi la politia locala, va poate ajuta sa opriti inaintarea unei constructii ilegale.

Oricum ar fi, daca din pricina vecinului care a construit se surpa terenul dvs. sa apar distrugeri ale casei, aveti dreptul sa va indreptati in instanta impotriva acestuia si sa blocati si ridicarea edificiului pana la solutionarea situatiei.

In esenta acest proces castigat insumeaza tot ce am scris mai sus si este un caz scoala sa spunem asa in ceea ce priveste un vecin care a construit FARA autorizatie de construire si care a si provocat distrugeri imobilului vecinului prin interventii neautorizate in timpul ridicarii acelui imobil ilegal.

De asemenea si primaria, asa cum am indicat mai sus, a emis o adresa catre vecinul prejudiciat prin care a certificat faptul ca :

” Din evidentele noastre a rezultat faptul ca pana la data prezentei, instituti anoastra nu a emis nici un certificat de urbansim si nici o autorizatie de construire sau desfiintare si tot odata nu a fost inregistrata nicio cerere pentru desfiintarea constructiilor existente sau pentru construirea unor noi cladiri pentru imobilul din Bucuresti Str. Cunesti nr. 7 sectorul 3″.

Asta ne arata noua faptul ca primii pasi ce trebuie facuti intotdeauna se refera la strangerea probelor si apelarea la documentele publice si raspunsurile institutiilor pentru a putea deschide o actiune in instanta.

Vecinul Construieste Fara Autorizatie
08.04.2024 Ora estimata: 13:00
Complet: C 38 Civil
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Obligă pe pârâţii BRĂTIANU FRANŢ, MIHAI DRAGOŞ, BRĂTIANU CORNELIA, BRĂTIANU MIHALACHE, BRĂTIANU LENUŢA, BRĂTIANU CONSTANŢA, BRĂTIANU ELENA să demoleze imobilul din Bucureşti, sector 3, imobil identificat în cadrul obiectivului 3 din raportul de expertiză întomcit de expertul tehnic Carbunescu Catalina Mihaela, demolarea urmând a avea loc, cu respectarea normelor legale în vigoare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Obligă pe pârâţii BRĂTIANU FRANŢ, MIHAI DRAGOŞ, BRĂTIANU CORNELIA, BRĂTIANU MIHALACHE, BRĂTIANU LENUŢA, BRĂTIANU CONSTANŢA, BRĂTIANU ELENA la plata către reclamantă a sumei de 16312 lei, cu titlu de daune materiale. Obligă pe pârâţii BRĂTIANU FRANŢ, MIHAI DRAGOŞ, BRĂTIANU CORNELIA, BRĂTIANU MIHALACHE, BRĂTIANU LENUŢA, BRĂTIANU CONSTANŢA, BRĂTIANU ELENA la plata către reclamantă a sumei de 5940,60 lei (2500 lei – onorariu avocat, 940,60 lei – taxă judiciară de timbru, 2500 lei – onorariu avocat).

Vecinii care au construit ilegal, obligati sa demoleze imobilul.

Implicarea autorităților competente in demolarea unei constructii ilegale

Asa cum spuneam si mai sus, sunt o serie de autoritati cu compenteta in domeniul disciplinei in constructii si anume:

  • Politia locala
  • ISC; Inspectoratul de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executării lucrărilor de construire sau de desfiinţare, după caz, atunci când constata că acestea se realizează cu încălcarea dispoziţiilor legale, a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise.
  • Parchetele atunci cand se formuleaza plangeri penale pentru nerespectarea masurilor luate;
  • Intantele civile, asa cum am vazut si mai sus si care dispun si desfiintarea edificiilor prin demolare

Dacă autoritățile nu iau măsuri, consultă un avocat pentru a explora opțiunile legale disponibile, cum ar fi obținerea unei ordonanțe judecătorești. În unele cazuri, poți solicita despăgubiri pentru daunele suferite din cauza construcției ilegale.

Situațiile în care este necesară implicarea unui avocat specializat in dreptul constructiilor apare atunci cand vreti sa va faceti dreptate si asta inca din primum moment in care se sesizeaza faptul ca vecinul construieste ilegal.

Avocatul specializat in dreptul constructiilor poate sa faca sesizarile necesare si asa cum vom arata si mai jos, pe calea unei ordonante presedintiale poate sa blocheze inaintea unor lucrari de construire facut ilegal.

Ce drepturi ai conform legii și cum te poate ajuta un avocat să le protejezi.

In principal orice persoana are dreptul de a nu fi prejudiciata si de a primi satisfactie din partea statului atunci cand solicita ajutorul acestuia. Unul dintre cele mai importante aspecte se refera la interventia rapida in cazul in care o persoana construieste ilegal iar un vecin sesizeaza acest aspect, legea arata ca vecinul prejudiciat are dreptul sa obtina o stopare a lucrarilor.

Articolul 24^1 din legea 50/1991 a autorizarii constructiilor:

(1)Instanţa de judecată, prin hotărârea prin care soluţionează fondul cauzei, poate dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.


Ordonanțe judecătorești: Cum să obții o ordonanță pentru a opri construcția.

Atunci cand un vecin decide sa ridice o cladire fara autorizatie de construire sau cu incalcarea ei si mai ales atunci cand se ajunge la prejudicierea dvs. prin afectarea imobilului dvs. sau al terenului, aveti posibilitatea ca pe calea unei ordonante presedintiale sa cereti intantei de judecata oprirea lucrarilor, asta daca nu cumva inainte de acest lucru deja Politia Locala a sanctionat persoana in cauza si a dispus si sistarea lucrarilor.

Articolul 997 din codul de procedura civila arata care sunt Condiţiile de admisibilitate pentru ordonanta presedintiala atunci cand vreti sa opriti ridicarea unei cladiri fara autorizatie de construire sau care se ridica cu incalcarea acesteia.

(1)Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Despăgubiri pentru daune: Posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru orice daune suferite din cauza construcției ilegale

Este de precizat si faptul ca pe langa obtinerea rezultatului principal si anume stoparea lucrarilor de construire, mai ales daca prin ridicarea unei constructii fara autorizatie s-a produs si o distrugere partiala a imobilului vecinului, atunci puteti solicita inclusiv plata de despagubiri de natura morala si materiala in asa fel incat sa reparati orice prejudiciu pe care l-ar fi putut produce cel care construieste fara sa tina cont de prevederile legale si fara sa tina cont de existenta riscurilor cand face asa ceva.

Nu uitati, aveti drepturi!!!

Av. Cuculis Adrian

Str. Vaselor Nr. 16 Sectorul 2
Bucuresti
3 comments to “Drepturile Mele Dacă Vecinul Construieste Fara Autorizatie Sau Daca Nu Respecta Autorizatia De Construire”
  1. Buna ziua!Am un vecin care mă deranjează cu muzica ,gălăgie .țipete ,im lovește gardul ,se urinează pe el ,are terasa in strada abuziv ,popicărie in strada abuziv,primarul al susține și el face ce vrea ce trebuie sa fac sa am liniște în casa mea,eu nu am dat nici o semnătură pt circurile care le face deși precizez că este foarte aproape de mine.,am apelat și la poliție ,întrucât ei vine și bea cafea la ei.

  2. Vreau sa construiesc un gard între vecini,aceștia sunt de acord ceia ce vreau sa fac,am consimțământul lor,dar nu ma am bine cu conducerea primăriei (primarul).Ce este de făcut? Menționez ca gardul intenționez sal fac din placi de beton.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.