Avocat Drept Penal Reprezentare In Instanta – Societatea Profesionala de Avocati Cuculis&Asociatii are o experienţă considerabilă în asistența și reprezentarea persoanelor fizice, dar şi a societăţilor comerciale în cauze penale.
Avocat Drept Penal – Specialiștii noștrii vă pot apăra interesele și ajuta să vă exercitați drepturile atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată.
In principal trebuie sa stiti ca in multe dintre cauzele penale pe care le veti regasi ca intrand sub sfera noastra de competenta, in majoritatea este necesara reprezentarea dvs. de catre un avocat specializat in drept penal.
Asistența de care puteți beneficia privește și dosarele penale aflate în apel sau recurs ori în căi extraordinare de atac.
Facem precizarea aceasta fiindca nu de putine ori am auzit intrebarea, daca putem prelua un dosar penal unde deja o persoana a fost condamanta pe fond si daca mai putem prelua cauza pentru a veni cu o aparare noua in situatia respectiva.
Echipa noastră garantează clienților servicii juridice profesioniste tratându-vă cauzele cu maximă eficiență și diligență.
Ce putem sa garantam noi este ca ne vom da tot interesul ca speta dvs. sa fie tratata ca una personala pentru a va putea maximiza sansele ca finalul procesului sa fie unul cu un rezultat pozitiv fie ca vorbim despre aparare fie ca vorbim despre acuzare.
Vedeti si cums e ataca ordonanta de clasare a unei plangeri penale.
Av. Drd. Cuculis Adrian
Posedăm capacitatea şi resursele necesare pentru a ne ocupa de probleme penale în mod direct, mai ales de cazurile complexe, precum infracționalitatea organizată, economică, informatică, etc.
Stretegia noastra in calitate de societate de avocati cu departament speciaizat in drept penal este sa va punem la indemana o echipa puternica de avocati de drep penal care sunt in acord cu toate deciziile CCR si cu legislatia la zi.
Vă putem ajuta dacă sunteți acuzat sau implicat în orice calitate într-un caz de:
- Furt, tâlhărie, înșelăciune, delapidare sau gestiune frauduloasă;
- Fals în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată;
- Infracțiuni de corupție (luare/dare de mită, trafic de influență, primire de foloase necuvenite);
- Criminalitate informatică;
- Trafic/consum de droguri;
- Trafic de persoane sau proxenetism;
- Infracțiuni economice: evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, spălare de bani;
- Omor, omor calificat sau deosebit de grav;
- Ucidere din culpă;
- Vătămare corporală (gravă, din culpă);
- Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor;
- Alte violete;
- Distrugere si altele.
Parchetele sau poliţia investighează penal o multitudine de dosare; simplul fapt că sunteți suspect sau inculpat într-o astfel de cauză nu este echivalent cu a fi găsit vinovat și condamnat de către o instanță de judecată.
Situaţia dumneavoastră poate fi întotdeauna îmbunătăţită dacă aveţi alături un avocat drept penal, care să acţioneze operativ şi care să vă ofere o consiliere specializată.
Este esential sa se ocupe de dosarul dvs. doar un avocat specializat in drept penal care detine toate informatiile legate de speta dvs.
Odată ce ați apelat la serviciile noastre, noi începem de îndată să lucrăm pentru a preveni formularea de acuzaţii penale sau, în cazurile în care organele de urmărire penală au formulat deja acuzaţii, lucrăm pentru a obţine respingerea sau reducerea acestora.
Serviciile noastre înseamnă optimizarea soluţiilor juridice pentru clienţii noştrii:
- obţinem cele mai bune rezultate şi lucrăm permanent pentru a vă crea cea mai bună poziţie posibilă într-un context penal.
- Deşi ne străduim să evităm procesul când este posibil, avocaţii noştri de drept penal vă pot construi o apărare eficientă susținând cea mai bună strategie în cauză şi prezentînd-o cu succes în fața instanţei.
- Potenţialii clienții aflați în stare de arest preventiv sau în detenție pot beneficia de grefe și consultații juridice la locul de deținere.
Societatea de Avocati – Cuculis si Asociatii – Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.
Dreptul la apărare şi asistenţa juridică a unor inculpaţi cu interese contrare.
Mai jos prezentam o speta in acest sens si este prezentata pentru a intelege ce poate sa insemne o aparare facuta in mod defectuos.
Poate duce catre condamnarea unei persoane. Astfel, evitati sa faceti rabat la propria libertate.
Avocat de drept penal, speta: Ce inseamna sa fii lipsit de aparare intr-un proces penal si sa nu ai un avocat drept penal alaturi de tine pentru a avea asigurata apararea.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a II a Penală i-a condamnat pe inc. B.F. şi S.F. la câte 12 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 2 al. 1 şi 2 din Lg. 143/2000 şi la câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod pen. La domiciliul inc B.F. s-au găsit 8 punguţe de heroină a câte 0.60gr., iar asupra inc. S.F. o seringă hipodermică şi o punguţă cu heroină (0,03 gr.).
Instanţa de apel a respins ca nefondate atât apelul Parchetului, cât şi apelurile inculpaţilor. Aceştia din urmă au declarat recurs motivând că nu s-a dovedit comiterea infracţiunii prev. de art. 2 din Lg. 143/2000. De asemenea, inculpatul S.F. a invocat şi faptul că în faţa instanţei de apel au fost asistaţi de acelaşi apărător desemnat din oficiu, deşi aveau interese contrare, şi că acesta i-ar fi spus să declare în mod neadevărat că este traficant de droguri pentru a beneficia de art. 16 din Lg. 143/2000.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat recursurile parţial fondate, respectiv în ceea ce priveşte dreptul la apărare al celor doi inculpaţi, a casat decizia Curţii de Apel şi a trimis cauza spre rejudecare în apel.
Prin această decizie, instanţa s-a pronunţat în sensul că asistenţa juridică acordată de acelaşi apărător desemnat din oficiu (sau ales, am adăuga noi) celor doi inculpaţi care aveau interese contrare şi care se aflau în stare de arest preventiv (acuzaţi de comiterea unei infracţiuni grave, cu limite de pedeapsă între 10-20 de ani), asistenţa juridică fiind obligatorie conform art. 171 al. 2, 3,4 Cod proc. pen., echivalează cu o lipsă de apărare şi atrage nulitatea absolută a deciziei conform Cod proc. pen.
Într-un astfel de caz, instanţa a decis în mod corect că o apărare necorespunzătoare este egală cu o lipsă de apărare, pentru că interesele celor doi inculpaţi nu ar fi putut fi reprezentate şi apărate în mod corespunzător de unul şi acelaşi avocat.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi atunci când apărătorul este ales şi asigură asistenţa juridică pentru mai mulţi inculpaţi care au dat declaraţii diferite în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al faptelor.
Într-o astfel de situaţie, instanţa, pentru a preîntâmpina o eventuală desfiinţare sau casare cu rejudecare a cauzei, este datoare să pună în discuţia părţilor acest incident procedural.
Tot instanţa supremă s-a pronunţat în mod similar prin dec. nr. 4058/26 sept. 2003, considerând că asistenţa juridică obligatorie exercitată de un singur apărător pentru mai mulţi inculpaţi este egală cu neasistarea acestora, fiind incidente în cauză prevederile art.197, al. 2 Cod proc. pen.
Astfel, potrivit art. 6 Cod proc. pen. nicio persoana nu poate fi urmarita daca nu a savarist o fapta iar daca a savarsit sau este suspectata ca ar fi savarsit dreptul la apărare este garantat inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, garanţii suplimentare sunt asigurate şi prin art. 171 şi urm. Cod proc. pen. (de exemplu, prin art 9 , se prevede obligativitatea asistenţei juridice şi atunci când legea prevede pedeapsa închisorii de cel puţin 5 ani).
Prin decizia nr. 2638/14 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra contrarietăţii de interese (este de evitat sintagma „conflict de interese” pentru a nu se confunda cu infracţiunea omonimă) derivată din alegerea a două strategii diametral opuse de apărare (unul din inculpaţi neagă comiterea faptei, în vreme ce cel de-al doilea o recunoaşte şi-l implică şi pe cel care nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii).
Dacă instanţa constată o astfel de situaţie, pune în vedere părţilor să-şi angajeze până la termenul următor un alt apărător pentru unul din cei doi inculpaţi, iar dacă aceştia nu se conformezează, completul poate dispune desemnarea unui apărător din oficiu alături de apărătorul ales care să-i asigure acestuia o apărărare corespunzătoare şi care să întrunească garanţiile impuse de legiuitor în art. 6 Cod proc. pen. şi în art. 171 şi urm. Cod proc. pen.
Asigurarea apărării pentru mai mulţi inculpaţi de către acelaşi apărător (ales sau desemnat din oficiu) constituie o situaţie des întâlnită în practică.
NOI NU INDICAM CA APARAREA SA FIE FACUTA AD HOC- Fiecare suspect, inculpat are dreptul la un avocat de drept penal specializat pe fapta pentru care este urmarit si nu trebuiesc luate decizii colective ci individuale.
Din punct de vedere procedural, consider că nu instanţa nu poate desemna un apărător din oficiu alături de cel ales, că normele care delimitează asistenţa juridică nu permit existenţa unei delegaţii de avocat din oficiu cu dată ulterioară delegaţiei unui apărător ales decât în certe situaţii între care nu o regăsim şi pe aceasta.
Ceea ce ar putea face instanţa este să pună în vedere apărătorului ales că nu-i poate asista pe ambii inculpaţi (luând cazul în care ar fi vorba de doi inculpaţi cu interese contrare) şi să acorde un termen până la care acesta să decidă, după ce a discutat acest aspect şi cu clienţii săi, pe care dintre ei va continua să-l asiste, după care cel care nu mai beneficiază de asistenţa juridică acordată de apărătorul iniţial poate primi un apărător din oficiu sau un nou termen pentru a-şi angaja un apărător ales.
Daca avocatul nu se conformează indicaţiilor instanţei, aceasta poate sesiza Baroul din care acesta face parte, considerându-se că respectivul nu-şi exercită profesia conform legii 51/1995 privind profesia de avocat şi Statutului profesiei de avocat.
O astfel de soluţie, deşi radicală, este de preferat aceleia de a desemna un apărător din oficiu alături de cel ales.
În cazul în care instanţa a optat totuşi pentru această soluţie – de a desemna un avocat din oficiu alături de cel ales – consider că sancţiunea trebuie să fie nulitatea şi, în funcţie de faza procesuală în care este constată, hotărârea/hotărârile desfiinţate sau casate şi cauza rejudecată.
Astfel, doasarele penale pot aparea oricand, de la o simpla cearta cu vecinii, la un accident auto in trafic.
De asemenea si celor din jurul nostru, din familie si nu doar, li se poate intampla chiar fara voia lor sa faca parte dintr-un proces penal.
Fie ca vorbim de partile suspecte sau inculpate fie ca vorbim despre partile vatamate, civile sau responsabile civilmente, toate sunt parti ale procsului penal.
Mai jos, un scurt GHID, dspre ce avem de facut daca ne aflam in una dintre situatiile pe care le-am prezentant mai sus:
- Ce am de facut daca am calitatea de suspect intr-o cauza?
In principal, suspectul este persoana in legatura cu care conform legii, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect.
Observam ca legea vorbeste despre o banuiala REZONABILA, deci acest lucru este extrem de interpretabil, ceea ce poate sa vina in favoarea suspectului daca avocatul specializat in drept penal, stie cum sa ii faca apararea.
Important este pentru suspect sa ia legatura urgent, atunci cand primeste o citatie de la parchet sau de la politie, cu un avocat drept penal, pentru a avea acces la dosar si pentru a-si face apararea.
De asemenea, suspectul are posibilitatea sa mearga daca este chemat la parchet sau politie si sa solicite un termen in vederea angajarii unui avocat de drept penal si de asemenea, are dreptul sa consulte si dosarul de urmarire penala, in baza cererii formulate catre organul de ancheta penala.
- Ce fac daca am calitatea de inculpat intr-un dosar penal?
In primul rand, inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, care devine parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Deja la acest moment, intre calitatea de suspect si aceasta de inculpat, parchetul a emis o ordonanta de punere in miscare a actiunii penale urmand sa efectueze acte de urmarire penala direct impotriva persoanei.
Si in acest moment este esential sa aveti parte de o verificare a dosarului penal in mod profesional si de asemenea acelasi avocat de drept penal are in acest punct un rol esential care va face diferenta intre trimiterea rechizitoriului in judecata sau din contra, clasare cauzei sau alte masuri de renuntare la urmarirea penala.
Dupa cum puteti observa, este ESENTIAL sa aveti o strategie de aparare in dosarul penal in care sunteti implicat, fiindca acest lucru poate sa faca diferenta dintre o persoana libera si una implicata in afacerile judiciare penale.
Aveti o problema juridica de natura penala? Completati acum formularul de mai jos!
> Numele meu este panait Andrei.am fost condamnat in anul 2007 in spania la inchisoare.in anul 2013 am semnat un accord cu autoritatile penitenciare si cu cele politiale sa pot veni in tara expulzat.termenii acordati au fost si asa scrie in actele pe care le am la indemana ca nu pot intra pe teritoriul spaniei timp de 2 ani plus restul de pedeapsa inca 2ani.deci eu acum sun in libertate conditionala.in aeroport m-au predate autoritatilor romane, aceastia nu mi-au spus ca as avea vreo conditie de indeplinit.eu vreau sa plec in franta as avea vreo problema? Sau mai exact pot iesi in comunitatea europeana?
va multumesc!
Buna ziua. Cred ca cel mai facil si sigur pentru dvs. ar fi sa aveti in posesie un certificat de cazier judiciar EUROPEAN pentru a nu avea surprize la iesirea din tara. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună ziua….am o intrebare. O persoană a fost condamnată LA 5 ani de închisoare pentru trafic de persoane..vroiam să știm dacă e posibilă eliberarea pe cauțiune
poate fi incercata o asemenea actiune
Buna. Stiu pe cineva care o spart cu schimb valutar. Dar Nu a furat nimic. Si e prima abatere. Si acuma ii in ceva faza de condamnare, nu Stiu ca nu ma pricep..Va rog spunetimi..Are sanse sa scape?
Cat costa o reprezentare pentru o dezincriminare a faplei
Dezincriminarea se face pe baza de amnistie sau gratiere.
Bună ziua, am fost oprit de către un echipaj de politie, conducând un vehicul fără a deține permis de conducere, cu o alcoolemie de 0,5 anul trecut în septembrie.Recent, am fost din nou, neavând permis, cu o alcoolemie de 0,25. Mi s-a întocmit dosar penal. As dori sa știu dacă voi primi pedeapsa cu închisoarea sau cu suspendare. Mulțumesc
Buna ziua ma numesc Maria sotul meu a fost ucis pe 20 05 2019 de un recidivist dosarul sa închis iar pe noi nu ne-a chemat niciodata în istanta acum câteva zile am aflat ca criminalul a fost condamnat la 7 ani eu am ramas cu doi copii unul minor si unul major ce pot face
Buna ziua, cum s-a clasat dar a fost condamnat?
buna ziua! am primit raspuns de la dvs. si va multumesc!
nu stiu ce este cazier european….. de unde se elibereaza?eu am niste hartii in limba spaniola si acolo scrie clar ca numai pe teritoriul spaniei nu am voie.
Buna ziua. Modelul de cazier european urmeaza sa il adaug pe site-ul nostru pentru ca si altii care au aceeasi problema sa stie ce aud e facut. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua,am o problema un pic spinoasa si bineinteles voi avea nevoie de un avocat sa ma reprezinte.Voi expune pe scurt:sunt implicat intr-un proces penal,de a carui desfasurare eu nu am avut nici-o cunostinta pt.ca s-a lungit cam mult,fapta a fost comisa in aprilie 2008,pe 14.01 2014,am fost condamnat la 2 ani cu suspendarea conditionata aex.pedepsei(este vorba de nesupunere la recoltarea de probe biologice).Parchetul a declarat recurs,care acum cu noile coduri s-a transformat in apel(17.03.2014).Ma puteti ajuta cumva?dupa vechiul c.p.fapta era inc.de la 2 la 7 ani,acum cu noul c.p.este incadrata de la1 la 5 ani,au trecut 6ani,intervine prescriptia raspunderii penale?(care este de 5 ani)sau care ar fi cea mai potrivita cale de a ma apara acum in acest stadiu al procesului?Eu vin in Buc.peste cateva zile,daca sunte-ti bun si i-mi puteti lasa un raspuns in scris v-as fi recunoscator,traiesc o agonie de o saptamana de cand am aflat.Daca i-mi lasa-ti un nr.de tel.fix din Buc.(pt.ca pe mobil ma costa ft.scump)va voi da toate detaliile si nr de dosar si tot.Va multumesc anticipat,Tanase.
Buna ziua. Discutia o vom face in mod complex pe numarul de fix 0314124888. Cu stima. av Cuculis 0722298011
Buna ziua,am o intrebare ,mama mea ma nascut la 7 luni si atunci ma lasat in grija unei prietene fiind spus ca intr-o 1 ora va veni dupa mine si dusa a fost.. si acum am varsta de 18 ani si mama vrea sa ma ia la ea si eu nu vreau ,eu doresc sa o trag la raspundere ..si vreau sa stiu daca mai exista sanse sa fac acest lucru ,va rog frumos sa ma ajutati cu acest raspuns .
Multumesc si o seara cat mai buna va doresc alaturi de cei dragi!
Buna ziua. Moral o puteti trage la raspundere, penal din pacate nu. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua am o intrebare daca puteti sa ma ajutati prietenul meu a fost inchis in germania motivul era angajat la o firma de securitate si in timpul serviciului a venit un individ beat si prietenul meu era dator sa il scoata afara dar respectivul la dat la politie si el nu sa prezentat pt ca noi am venit in tara si nu a stiut ca este judecat in lipsa lui are de facut 4luni acum íl mai judeca inca o data este posibil sa îl mai retina mai mult multumesc frumos
Bună ziua ! Am fost condamnat în anul 2016 luna ianuarie la o pedeapsa cu suspendare de 2 ani , și urmărire 3 ani o luna și 10 zile ! Acum am comis o alta fapta , și mia spus avocata mea ca nu mai am șansă de scăpare fără executare ! Mai am vreo scăpare fără executare ? Mulțumesc!
Atunci fa sfatuiesc sa va gasiti un alt aparator. Sigur lucrurile nu le poate cunoaste asa inainte. Sunati-ma la 0722298011
Buna seara imi cer scuze daca deranjez dar as dori sa ma sfatuiti si pe mine intr-o problema.
Acum 5 ani sotul meu a fost arestat pentru ca nu detinea permis de conducere si dus pe arest la un penitenciar din tara. Dupa nici o luna a fost batut acolo iar dupa 25 de zile de spitalizare a decedat. In urma decesului sau s-a deschis un proces penal pentru a se afla adevaratii vinovati, asa ca s-a descoperit si faptul ca sotul meu desi a fost la regim semideschis a fost pus in camera cu alti 10 detinuti toti fiind la regim inchis. Astfel ca instanta de fond a obligat atat inculpatul in solidar cu ANP-UL la plata unor sume de bani daune morale cat si o prestatie periodica pentru cele doua minore ramase fara tatal lor. Dar cei de la ANP au facut apel mai departe spunand ca ei nu se constituie ca parte responsabila civilmente,astfel dosarul a mers ami departe la instanta de apel unde instanta a respins apelul mentinand hotararea data de instanta de fond ca fiind una corecta si definitiva. Insa cei de la ANP au facut recurs in casatie astfel dosarul a fost trimis la ICCJ. Ei sustinand in continuare ca nu se considera parte responsabila civilmente si ca decizia penala este nelegala,potrivit dispozitiilor art.304 punctul 9 din vechiul Cod de procedura civila si ca cei care ar trebui sa raspunda sunt cei de la penitenciarul respectiv deoarece este o unitate cu personalitata juridica. cer deasemenea desfintarea hotararii ca fiind nefondata.
As dori sa stiu ce se pote intampla chiar se va desfinta acea hotarare?
Cine va raspunde pentru cele intamplate?
In mod normal nu cei de la ANP raspund pentru viata tuturor detinutilor? A murit un om tatal a doua fetite minore.
Cum as putea proceda in aceasta situaite va rog frumos sa ma indrumati cum as putea proceda?
Va multumesc,anticipat.
Cu mult respect.
Sa traiti am obtinut permisul la pitesti in 2oo8 cand cu scandalul vreau sa stiu daca prin modificarea noului cod legea pentru restituier sa l pot lua inapoi,daca ma incadrez in situatia data mi a venit sentinta doar a condamnatilor……in baza sentintei penale….dreptul de a conduce ..permis anulat va multumesc stima
Cei care au permisul anulat pentru o fapta inexistenta in Codul penal pot obtine un nou permis
OG nr. 21/2014 reglementeaza, in acelasi timp, si situatia in care masura anularii permisului de conducere a fost dispusa in baza hotararii judecatoresti definitive de condamnare pentru o fapta care nu mai este prevazuta de legea penala.
Concret, daca fapta nu mai exista in Codul penal (amintim ca o noua legislatie penala a intrat in vigoare la 1 februarie, n.r.), atunci titularul permisului de conducere anulat se poate prezenta de indata la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere.
“Persoana careia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnarii pentru o infractiune care a fost dezincriminata, in conditiile art. 4 din Codul penal, se poate prezenta la autoritatea competenta pe raza careia isi are domiciliul sau resedinta, pentru eliberarea unui nou permis de conducere […] fara a mai sustine examen si cu prezentarea documentului care atesta o astfel de situatie”, se mentioneaza in documentul citat.
In plus, conform dispozitiilor propuse, daca titularul permisului de conducere depune o cerere de restituire ca urmare a hotararii definitive a instantei prin care se constata aplicarea legii penale de dezincriminare potrivit art. 4 din Codul penal, iar masura anularii nu a fost dispusa pana la data depunerii cererii, atunci seful serviciului rutier competent dispune restituirea permisului de conducere.
Domnule avocat ,nu inteleg de ce niciun coleg avocat, nu vrea sa-mi dea un raspuns juridic la speta mea:
Foarte sintetic:
Federatia de protectia animalelor din Romania a dat in judecata Guvernul , iar Curtea de Apel Bucuresti a hotarat SUSPENDAREA normelor de aplicare-H.G. 1059/2013 aferente Legii 258/2013.
Intrucat se prezuma ca legea nu se mai aplica pana la o decizie definitiva ICCJ, totusi primariile incalca hotararea CAB.
Intrebare:
Unde se incadreaza incalcarea unei hotararii judecatoresti( chiar daca este vorba de persoana juridica, primaria).
Intentionam sa facem plangeri penale .
Se poate plia pe art. 271 sau speta are o alta incadrare juridica?
Multumesc!
Buna ziua. Situatia este una cunoscuta si da, in mod cert prin suspendarea normelor de aplicare legea NU poate produce efecte. Incadrarea o da codul penal si se refera la nerespectarea unei hotarari judecatoresti si pot fi trasi la raspundere, cei ce sunt responzabili de punerea in executare a hotararii. Mult succes, cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna seara, am si eu o întrebare …. In cat timp se prescrie o pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare , cu 4 ani de probatiune?!!!va multumesc anticipat?!
Buna ziua
Apelez la amabilitatea dvs. si cunostintele in domeniul juridic, daca este posibil sa-mi spuneti care este perioada de raspuns la o plangere trimisa pe data de 20 noiembrie 2013 la Parchetul depe langa Tribunalul Bucuresti dupa care si-au declinat competenta de a raspunde prin a trimite plangerea la Parchetul depe langa Judecatoria sect. 6, Politia sect .6,Serviciul de investigare a Fraudelor ? Am dovada de inselaciune uz de fals in acte publice de catre notar vanzatori si nu inteleg dece dosarul nu este inaintat de procuror catre instanta? Motivul pentru care dosarul nu se misca este ca piritii au angajat casa de avocatura Zamfirescu, Racoti, Predoiu si se pare ca Zamfirescu manipuleaza toate dosarele din UMBRA cum de altfel este foarte comun sa se intimpla intro tara ca Romania unde CORUPTIA are”PRIORITATE” in fata oricarei instante. Oricum eu va multumesc pentru efortul dvs. de a raspunde intrebarilor mele. Cu respect . C.
Ora estimata: 08:30
Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond-amânare pr.
Tip solutie:
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 din C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Chelu Anghel, pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C.p. (faptă săvârşită la data de 5.10.2013). În baza art. 83 alin. 1 din C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.04.2015.
Document: Hotarâre 100/2015 17.04.2015
DOMNULE AVOCAT VREAU SA STIU PERMISU A FOST ANULAT????
da
Buna ziua. Tatal meu are un certificat medico-legal de 7 zile de la medicul legist depus impotriva mamei la politie ca l-a batut. Ideea este ca el cand a plecat de acasa nu a fost batut de mama ci a plecat de buna voie sa se mute la bunica. Nu l-a luat nici o ambulanta de acasa. Mai mult decat atat avem si o filmare cu momentul plecarii in care era beat dar fara sa fie batut. Ce ar putea pati mama ?
Intr-un proces de abuz si agresiune sexuala asupra unui minor in varsta de4ani si8 luni pe linie materna inculpatul primeste pedeapsa finala de 4ani regim de detentie si5ani pedeapsa complementara. Aceelasi inculpat mai primeste pentru corupere sexuala de minori 3ani inregim de detentie +5ani pedeapsa complementara. Neavand antecedente penale se reduce o teime din fiecare pedeapsa primind pedeapsabfinala de 5ani de inchisoare si 5ani pedeapsa complementara. La apelul depus la curtea de apel Cluj ar putea sau este legal si corect sa fie achitat sau sa primeasca pedeapsa cu suspendare si sub supraveghere?
Buna ziua, da este posibil. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua ,am cumparat o masina pe 15 februarie cu contract V/C la un ghiseu de vanzari auto cu semnatura proprietarului suma pe care i am dato ,copie de buletin a mea si a dansului ,tracut pe talonul masini instrainat la data de 15 cu numele meu ramanand ca luni sa mearga la primarie sa mi trimita fiscalul masinii spunandu mi ca nu are nici o problema sa mi l dea Am sunat luni sa vad ce a facut si sa mi spuna ca trebuie sa mai astept ca nu il poate obtine ,l am dat ragaz o saptamana sa si rezolve problema dupa care sa mi spuna ca oricum el a scris instrainat pe talon si sa fac ce vreau ca el nu mi poate da fiscalul ca are datorii la primarie.Ce pot face sa obtin fiscalul sa pot trece masina pe numele meu (sa l dau in judecata si cat dureaza acest lucru) .
Buna ziua, da poate fi obligat in instanta.
Buna ziua! Acum 25 de ani am cumparat un teren intravilan, intre timp am ridicat o casa… problema ar fi urmatoarea, din lipsa de bani acum 25 de ani nu am facut contractul de vanzare cumparare care trebuia, acum as vrea sa fac acel act dar se pare ca mi sa vandut ilegal deoarece persoana nu este proprietar pe acel teren, nu se gaseste pe titlul lui de proprietate… Am fost la primarie dar acel teren este al nimanui, nu se gaseste la nimeni… Ce as putea face sa intru in posesie si sa devin proprietar? multumesc frumos
Doar in instanta se poate rezolva situatia.
multumesc pentru raspuns, am omis un lucru in titlurile vechi se gaseste ca era proprietar dar dupa Ceausescu se pare ca sa sters din noul titlu si a primit tot terenul in camp acesta devenind al nimanui… intrebare scurta, pot deveni proprietar in instanta?
Exact acest lucru l-am scris si pe emailul trimis catre dvs.
In cazul unei condamnari in 2013,prin intervenirea unei legi noi ,se mai poate face ceva?
Sau conform unui alt articol pot cere revizuirea dosarului?
Am lucrat la Paza ,in timp intruire ,fiind singur faceam control ,chitanta sa coincida cu ce cumpara ,depozit era,la o zi am descoperit:un camion ful controlind nu coincidea cu cei pe chitanta ,ulerior o masina la fel .
Am fost sunat :Felicitari ai gasit graseli casa ,Angazati magazin au copt,de ce nea gasit cu nereguli.La pus pe unu sami dea 1 lei .Eram in timpul instrire ma lasat colegu sa ajut o persoana care ma rasplatit cu cafee 1 lei
Acesta a achitat ce avea in masina ,nu a achitat ce avea pe masina ,pe masina avea rugole .
Nu am plecat cu nici o rigola .
Sunt camerele arata ca am loat 1 lei .
Urmatoarea zi sefu arata filmare intraba ce este aici?
Bani mei(muncisem am ajutat sa lege deasupra masini rigole.)
De ce minti era politist.
Spui de ce minti este politist .
In gindul meu(Ai pus politist sa ma dai afara .)
Nu exista reclamatie .
Tacit se graseste .Pleci cu camion ful chitanta citeva sute lei.
Cu filmarea sa prezentat la mine sefu .Ce este aici in filmare ,ma intraba ,Raspund sunt bani mei,Sefu zice ,de ce minti ,este politist,el mie si ma bate ,citi bani tia dat ,Explicind ca 1 lei continua si ma bate ,ne mai rezistind strig ,deruleaza fata spate si vezi cemi da,dati pauza si zum ,veti vedea cemi da .La auzul acestorea vb frumos de odata .Vi luni si dai demisia atit .Daca nu vi dau filmarea la politie.
.Fiind nou angajat ,era ziua 4 cind sa intimplat ,eram sub instruire indrumat cum sa exercit munca ,cel care ma intruia era el cu controlu ,eu doar singur imi faceam datoria (descoperind singur graseli casa ,sa plece camion ful cu chitanta citeva sute lei)Au pus un politist sa mi dea 1lei sa ma dea afara sa facă
graseli fara sa fie observati de cei cu paza .Angajati MAGAZIN . Noi .Paza prin vigilenta gasea graseli,cei de la paza nu are nimeni macat 1 an sefi paza au 3 luni maxim,de ce ?Pentru vigilenta ,acestea descopera graseli tacit.Ma dat afara ,Dupa ce ma batut a zis Luni vi dai demisia .Pe contract munca scria 8 ore ,ne tinea de la 7:00 pina la ora 21:00 ,la depozit controlai masini ,in msgazin stateai drepti fara sa te misti pozitie drepti,14 ore ,pauza masa era dupa ora 15:00 prin rotatie ,ultima pauza ora 15:00 am loa ,pauza masa . .Erai numai bun sa te bati cu hoti,erai pur si simplu jumate inconstient.Nu aveai dreptu sa paraseti locu .Patesc ceva daca reclam ca in loc de 8 ore faceam
14: 00
poate sa ma aresteze ca mia dat 1 lei sa beau cafea .Exercitu control pe camera se vede este colegu nu eu.Eu fac exercitiu control doar singur sa nu existe divergente legat de sspecte nedorite.
Eram a 4a zi munca .
Puteti sa ma ajutai,nh am primit nici un leu.La demisie este clar
cu acordul ambelor parti.
Conf contracg 8 ore am facut 14 ore ,zilele munca nu mia dat nimic.Ma ajutati,nu exista pkingere furt rigole ,contatarea doar instanta si politia la fata locului.Nu exista .Ma dat afara cu 1 lei si muncind 14 ore .
Vigilenta mea ia speriat descoperind nereguli ,mia aranjat sa iau 1 lei.si ma dat afara .
fara sa primesc nimic.
Ore plus zilnic la munca ne intrerupt 5 zile 14 ore fara sa plateasca nimic .Miam dat demisia a trecut timp si uni au loat bani mie nimic .Plata se face pe card am verificat .Numi mai da nimic .Ma ajutati va rog ,macar daca numi da nimic ,sai dam pe mina ITM ca exploateaza
lume in loc de 8 ore 14 minim 2 zile .Va sunt recunoscator .
Datele firma va dau doar daca ma ajutati.
Cit ma costa sa obtin toata filmarea pe toae zilele care am lucrat,sa arat nevinovatia mea .
Sunt acuzat ca am loat 1 lei
in timpul meu de exercitiu.
Cit costa sa iau filmarea .
Cu respect ,nu exista reclamatie inpotriva mea ,simplu mau dat afara sa poata grasi angajsti magazin .Paza se supune magazinului
Cu respect Anonim Cinfidential public am familie si firma cu pricina este mare .
buna ziua, sinte-m in aceasta situatie cu fratele meu as dorii si eu o parere a dumneavoastra ce pute-m sa face-m ,recurs cauza decesului acestei fete nu a fost spusa se vorbeste de omor dar el a chemat si ambulanta fata erea in cura la un psiholog el a batut-o intradevar,dar procuroru-l mi-a spus la tel, ca nu a fost singe si in verdictu-l final se vorbeste de o bita de topor cu tabla batuta in tinte ect,,,, va trimet acest file si astept cu nerabdare raspunsu-l dumneavoastra la ceeace pute-m sa face-m va multumesc http://lege5.ro/Dosar/ge3tknzxguytixzrga2q/1487-105-2015-tribunalul-prahova
Am și eu o întrebare. Am cumpărat un telefon de pe internet crezând ca este original pentru ca asa a scris vânzătorul. Am vorbit cu el am stabilit un preț și mi la trimis .când a ajuns curierul am desfăcut coletul și am văzut ca e fals . Lam sunat pe vânzător a spus ca ma suna el . Nu ma mai sunat și lam sunat eu spunându-mi ca nu poate vorbi și apoi mia închis telefonul . Apoi nu mia mai răspuns! Se poate considera fals și uz de fals? Dacă nu se încadrează în vreun caz penal?
BUNA ZIUA,AM FOST INSELATA DE O FIRMA INTR-UN ANTE-CONTRACT DE VANZARE,NU AM PRIMITBANII,AM FOST ACTIONATA IN JUDECATA ,AM CASTIGAT,DAR FIRMA A FACUT CESIUNE DE CREANTE SALARIALE PE SOTIA ADMINISTRATORULUI DUPA CE A INTRAT IN INSOLVENTA ,AM FOST DATA UN JUDECATA LA TREI ANI DUPA ANTE CONTRACT AM PIERDUT SI ACTUALMENTE SUNT EXECUTATA SILIT PENTRU O SUMA CARE NU AM PRIMIT-O NICIODATA ,ANAF MI-A TRIMIS ADRESA PRECUM CA CESIUNEA DE CREANTE SALARIALE NU A FOST INTRODUSA LA MASA CREDALA..AM DEPUS PLANGERE LA PARCHET PT FALS IN INSCRISURI ,BANCRUTA FRAUDULOASA LA INSTANTA DE CAMERA PRELIMINARA IN CONF CU ART 340 COD PROC PENALA ,CE SANSE AM ?
BUNA ZIUA,AM FOST INSELATA DE O FIRMA INTR-UN ANTE-CONTRACT DE VANZARE,NU AM PRIMITBANII,AM FOST ACTIONATA IN JUDECATA ,AM CASTIGAT,DAR FIRMA A FACUT CESIUNE DE CREANTE SALARIALE PE SOTIA ADMINISTRATORULUI DUPA CE A INTRAT IN INSOLVENTA ,AM FOST DATA UN JUDECATA LA TREI ANI DUPA ANTE CONTRACT AM PIERDUT SI ACTUALMENTE SUNT EXECUTATA SILIT PENTRU O SUMA CARE NU AM PRIMIT-O NICIODATA ,ANAF MI-A TRIMIS ADRESA PRECUM CA CESIUNEA DE CREANTE SALARIALE NU A FOST INTRODUSA LA MASA CREDALA..AM DEPUS PLANGERE LA PARCHET PT FALS IN INSCRISURI ,BANCRUTA FRAUDULOASA LA INSTANTA DE CAMERA PRELIMINARA IN CONF CU ART 340 COD PROC PENALA ,CE SANSE AM ?NR DE TELEFON 0732597xxx
Buna ziua. Revenim la solicitarea dvs. pe numarul de telefon lasat la dispozitie. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Bună seara.Iubitul meu a fost găsit în coma în masina cu încă un prieten după o supradoza de droguri gen marijuana și etnobotanice.Cantitatea găsită în masina lui a fost destul de mare însă pt consum.Ce putem face în acest caz?poate scăpa cu o amenda sau o pedeapsa cu suspendare?
Buna ziua. Trebuie vazut dosarul penal. Cu stima av Cuculis 0722298011
Buna ziua sunt bianca de la sighetul marmatiei am o problema si as vrea sami dati un sfat sotul meu a plecat cu masina spre borsa si indrum la viseu intro curba a observat o femeie cu intestinele scoase dar find noapte nu a apucat sa o evite si a trecut peste maini a sunat la 112 si a plecat sa predea niste casete acum i considerat adevaratul vinovat fost retinut 7 zile am facut recurs si a iesit dar avem o problema de 2 ani de zile autoritatile nu au vrut sa ne arate probele video si foto si am depus 7cereri negand existenta lor acuma ni leo dat dar sunt multe nereguli filmare taiata martori audiati in lipsa arvocatului nostru nu este audiat martorul asistent declaratile sau luat cu amenintari tin sa mentionez ca masina este intacta nu are nici o ruptura adevaratul vinovat e liber.
Bună sunt Ionela problema mea este ca în urma cu 6 luni tatăl cumnatului meu a fost bătut și a decedat a fost sesizata politia…problema este ca și în ziua de azi dosarul este blocat la procuror și agresorul este în libertate…ce putem face atâta timp cât agresorul plătește bani grei sa nu fi închis va mulțumesc
Buna ziua! Sotul meu a fost condamnat in mai multe dosare pt infractiunea de furt calificat.
Si-a cerut contopirea tuturor pedepselor, pedeapsa cea mai mare fiind de 4 ani si 6 luni.
El a fost judecat atat dupa noul cod penal cat si dupa cel vechi avand in vedere faptul ca unele dosare au fost judecate dupa intrarea in vigoare a Ncpp.
A avut 2 contopiri. La o contopire la o parte din pedepse a primit un spor de 10 luni, la a doua contopire la cealalta parte din pedepse plus contopirea rezultata din primele dosare a primit un spor de 4 ani.
Nu i s-a inlaturat primul spor de 10 luni, deci a ramas cu 2 sporuri de contopire!
Avand in vedere faptul ca el a fost judecat si dupa ncpp legea cea mai favorabila este ncpp pt ca pedeapsa este mai mica, maximul fiind de 7 ani.
El are acum de executat 9 ani si 8 luni cu tot cu sporuri.
Daca a fost judecat in unele dosare dupa ncpp cum e posibil sa aiba de facut 9 ani 8 luni inchisoare daca maxima de pedeapsa e de 7 ani? Ce se poate face in acest caz? A facut o contestatie si a ramas in pronuntare. Ce putem face daca nu ii aproba contestatia si ramane la 9ani si 8 luni??
Va rog din suflet sa imi raspundeti.
Va multumesc anticipat
Doar contestatia le executare il poate scuti de la pedeapsa respectiva. Av. Cuculis 0722298011
Buna ziua, am o rugaminte la dvs sa-mi spuneti daca eu in urma cu 2 ani am fost imputernicit pe contul bancar al unei firme si mergeam la banca sa ridic diverse sume de bani ce ajungeau la administrator iar acum firma este urmarita ca a facut evaziune fiscala pot sa fiu acuzat de ceva?
Mentionez faptul ca nu am fost angajat in firma cu forme legale! Nu aveam nici o calitate in afara de imputernicit pe cont.
Am fost instiintat ieri ca sunt asteptat pe data de 01.02.2015 la IGP pt declaratii!
Nu stiu in ce calitate…daca sunt chemat ca martor sau invinuit….
Ce parere aveti dvs?
Multumesc anticipat.
Buna ziua am si eu o problema si as vrea sa ma îndrumați. Acum 3 ani unchiul meu a plecat in spania pentru a ridica o parte din banii care trebuia sa ii prim daca in urma decesului firului sau in accident de masina. El a mai plecat cu o doarmă care după ce a ridicat cecul au plecat la banca de unde a scos banii apoi ducanduse la un model. El plecând la baie doamna ia furat banii si a venit in romania. Unchiul meu revenind si el la câteva zile si împreună am depus declaratie la poliția din buzău dar a trecut atâta timp si nu sa rezolvat nimic când am fost sa cerem copia dosarului ne pasă de la inspectorul de poliție la procuratura si nu nea dat nimic.ce putem face ca inspectorul nea zis ca nu este o suma asa mare ca ea sa facă puscărie dar totusi vorbim de 50000 de euro dar nici măcar nu dă drumul la dosar pt a ne judecă. Ce putem face. Cu stima.
Buna ziua am si eu o problema si as vrea sa ma îndrumați. Acum 3 ani unchiul meu a plecat in spania pentru a ridica o parte din banii care trebuia sa ii prim daca in urma decesului firului sau in accident de masina. El a mai plecat cu o doarmă care după ce a ridicat cecul au plecat la banca de unde a scos banii apoi ducanduse la un model. El plecând la baie doamna ia furat banii si a venit in romania. Unchiul meu revenind si el la câteva zile si împreună am depus declaratie la poliția din buzău dar a trecut atâta timp si nu sa rezolvat nimic când am fost sa cerem copia dosarului ne pasă de la inspectorul de poliție la procuratura si nu nea dat nimic.ce putem face ca inspectorul nea zis ca nu este o suma asa mare ca ea sa facă puscărie dar totusi vorbim de 50000 de euro dar nici măcar nu dă drumul la dosar pt a ne judecă. Ce putem face. Cu stima.
Buna ziua , am mai multe probleme am fost condamnat la 2 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare echivalentul a 5 ani si sase luni de control judiciar plus plata a 50.000 ron in solidar cu alti doi inculpati , unul minor altul major ,,cel major a lovit ” partea vatamata” care a suferit dubla fractura de mandibula si a avut 75 de zile de spitalizare . Am dorit sa platesc partea mea din suma totala dar am inteles de la alti avocati ca voi fi urmarit si pentru restul sumei daca ceilalti nu sunt solvabili. Ce pot face? Am inteles si ca dupa 3 ani executarea silita se prescrie si nu mai poate sa execute pe nici unul din noi . Este adevarat? Care ar fi urmarile daca nici unu din noi nu plateste , sau plateste 50 ron pe luna? Pentru ca nu se poate angaja din cauza cazierului . Pe langa asta am avut la 5 luni de la hotararea judecatoreasca si irevocabila o alta problema , mama mea a primit o citatie cum ca masina care o conduc si este pe numele ei a fost implicata intr-un accident auto . Am fost personal la Udriste cu citatia in mana sa comunic ca este o cofuzie , masina mea nefiind lovita, zgariata, sau reparata dupa vrun accident, unde am fost informat ca am atins o persoana cand am folosit manevra de mers cu spatele ,,mansarier” intr-o statie de autobuz si ca persoana respectiva ma caracterizat foarte bine pe mine si pe prietena mea care se afla in masina cu mine, am acceptat fotografierea noastra pentru recunoasterea dupa plansa foto ne stiind si ne crezand cele declarate de persoana respectiva , la 2 saptamani am fost chemat pentru a lua la cunostinta ca persoana vatamata ne-a recunsocut pe amandoi si mi.a fost luat permisul eliberandumi-se o dovada fara drept de circulatie , persoana a declarad fals si anume : ca a venit la mine personal dupa ce am sterso cu aripa spate a masini si aducandu-mi la cunostinta ca am lovito , la care eu ia-s fi cerut scuze ca nu am vazut-o si am plecat in tromba. Cea ce este totalmente flast , astfel am fost acuzat de fuga de la locul accidentului.
Din cauza primei probleme mam speriat si am ajuns la o intelegere cu persoana ,,lovita” la care a fost de acord sa isi retraga plagerea pentru 2000 ron , iam oferit suma dupa ce a facut un act la notar ca nu o sa mai aiba nici o pretentie de nici o natura din partea mea. Dupa care politia sa imi spuna ca am o mare problema cu fuga de la locul accidentului, ceea care nu sa intamplat , eu nestiind ca am atins pe cineva fara al da jos macar . Au trecut 6 luni de la ridicarea permisului si politia ma informat ca iml-ul ia acordat 1-2 zile de ingrijiri medicale , cauza fiind ruptura muschiului antebrat. Acum astept sa mi se comunice ce a hotarat procurorul de caz , este normal sa fiu acuzat pe nedrept ? Cum pot dovedi ca nu am stiut de cele intamplate? Exista riscul ca acceasta fapta sa imi aduca excutarea primei pedepse? Sau sa imi fie anulat permisul de conducere? Daca imi raspunde-ti ma pot prezenta si la biroul dumneavoastra pentru detalierea cazului.Multumesc
Buna ziua.
Va rog sa m-a ajutați cu un răspuns la următoarea problema
In Sentința Penală definitiva nr. 423 din 20 Martie 2007 in dosarul FNI, subsemnatul din grupul de 130.789 de persoane, avem câștig de cauza. Intr-un final pentru a recupera suma, am depus dosarul complet la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Stratului , aurite care urmează sa ne despăgubească conform unui calcul făcut de un expert contabil. Când expira aceasta hotarâre judecătorească si ce pot sa mai fac înainte de a expira ?
Va mulțumesc.
C
Buna ziua
Va rog sa ajutați cu un răspuns in acest caz.
In sentința penală definitiva 423 din 20 Martie 2007 am câștig de cauza împreuna cu restul grupului. Intr-un final pentru recuperarea sumei am depus un dosar complet cu expertiza contabila de calcul al sumei, la AUTORITATEA pentru ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI. Au trecut ceva ani si nu se întâmpla nimic. Intrebare: CÂND EXPIRA ACAESTA SENTINȚA PENALA si CE POT SA MAI FAC ÎNAINTE DE A EXPIRA PENTRU A-MI RECUPERA PREJUDICIU?
Va mulțumesc.
buna ziua! Sotul meu a fost gasit conducind sub influenta bauturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0.87 la mie (el spune 0.67 la mie). I-a fost oprit permisul de conducere de catre echipajul de politie. Nu i s-a eliberat niciun document, proces verbal, dovada sau alt inscris. I s-au recoltat probe biologice. Nu i s-a spus nici daca mai poate conduce o perioada de timp sau nu. A semnat la sediul politiei un proces verbal, dar nu stie pt. ce infractiune. Nu i s-a aplicat nicio sanctiune.
pentru dosarele penale va rog sa sunati la 0314124888 Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna ziua, ma interesează daca dumneavoastra puteti prelua un caz pentru transferul unei persoane condamnate in alta tara pentru e efectua pedeapsa in Romania, precizez ca e condamnat definitiv si tara respectiva ( Panama),iar cei de acolo au semnat dosarul de extrădare , actele urmând sa ajungă la ministerul justiției din Romania. Ce ma interesează este accelerarea procesului pentru consimțământul transferului in Romania . va multumesc anticipat
Buna ziua, desigur pot exista parghii prin care se poate urgenta. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Sunt de peste 6 ani in conflict de munca cu fostul angajator unde am lucrat pana in aprilie 2010 ca inginer.In urma unui val de concedieri colective am fost pus “pe liber” si i-am actionat in judecata.In timpul procesului nu au vrut sa aduca toate actele relevante privind structura lor organizatorica si de personal(cf.art.272 din Codul Muncii).In mod bizar instantele de litigii de munca nu i-au obligat acest lucru desi am cerut in mod expres.In procesul principal de concediere actiunea mi-a fost respinsa si la fond si la recurs,motivandu-se ca a fost respectata procedura concedieirii colective.Printr-o alta instanta(de contencios administrativ si fiscal) in timpul procesului de concediere am obtinut o hotarare judecatoreasca care-i obliga sa aduca actele respective.Nu au vrut s-o execute decat dupa 2 ani de zile(6 notificari si 2 dosare de executare silita),iar atunci au adus informatiile respective trunchiate/falsificate.Am facut in 2014 plangere penala impotriva reprezentantilor/prepusilor firmei dar procurorul de caz de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 6 tergiverseaza cercetarile.Si nu numai atat: desi de la politie(sectia 20) a plecat propunere de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu(art.297 ncp),procurorul de caz a schimbat incadrarea in art.298(neglijenta in serviciu).Parerea mea este ca se urmareste in felul acesta clasrea dosarului(care a fost fractionat in mai multe dosare (pentru a nu fi cumul de infractiuni) si absolvirea de la raspundere a celor vinovati.Credeti ca se mai poate face ceva? Multumesc
Aici este nevoie sa avem nevoie de analiza tuturor actelor din dosar. Cu stima, av Cuculis 0722298011
Buna am o intrebare
Am U.N. proces penal pe rol .
Sa terminat audierea martorilor propusi prin rechizitoriu .
Am depus cerere ptr probatoriu .dar la urmatorul terman cand urma sa ne spuna solutia la cerere ni sa comunicat ca nu sa admis nici un martor s au proba si la urmatorul termen asteptam sentinta
Este logic
Astept raspunsul dvs
Multumesc
Bună searaFratele meu lucrează într-un magazin alimentar gestionat de patronul magazinului şi un asociat.Asociatul dădea ordin fratelui meu de ai duce acasa multe băuturi GRATIS(deci furate)După o perioada x fratele meu ia spus patronului ce se întâmplă.Patronul a făcut cauza penala asociatului dar problema e va fratele meu a căzut va şi complice.El a făcut-o de frica pierderii serviciului.Ce se poate întâmpla?Se poate să facă puşcărie?Aştept răspunsul d_voastra.Va mulţumesc în anticip.La revedere.
Buna seara!In 5 Mai 2011 cumnatul meu a fost eliberat din puscarie dupa ispasirea pedepsei de 1 an si 6 luni pentru furt calificat.Pe data de 3 martie 2017,s-a emis un mandat de perchezitie la domiciliu la care locuia el,gasindui o cantitate de canabis(40 de grame).In seara respectiva sau facut perchezitii la unul din prietenii lui si pe un alt prieten a fost prins in oras cu o cantitate de 1,20 de grame asupra lui,specific faptul ca el se ocupa cu vanzarea de canabis,canabis ce il procura de la cumnatul meu,el a cultivat acasa,intr-un ghiveci aceasta planta pentru consum propiu.Prietenul lui fiind prins,a declarat in fata procuroarei ca lua marijuana de la cumnatul meu,o duceau la celalalt prieten unde o pregateau pentru vanzare,iar el o procura de la cumnatul meu cu suma de 30 de lei pe gram.In data de 4 Martie cumnatul meu s-a dus sa dea declaratie,pentru ca in ziua perchezitiei el nu se afla la domiciliu.Nu ia fost luata declaratia,de oarece procuroarea era obosita de pe urma audierilor ce au avut loc in seara de 3 martie respectiv 4 martie.Asa ca s-a dus cu avocatul ce il reprezinta pe data de 6 martie in jurul orei 12:30 pentru audieri,dar l-au retinut in arest pana azi cand a fost dus la tribunal si judecatoarea a hotarat sa stea in arest 29 de zile.Pe ceilalti nu ia retinut,decat o noapte,dar ei au declarat ca:cumnatul a plantat aceasta planta,iar ei o cumparau cu 30 de lei gramul si o vindeau mai departe cu 60 gramul,specific ca in urma perchezitilor la cumnatul meu sa gasit o cantitate de 40 de grame.As vrea sa stiu daca exista o sansa sa scape,pentru ca el nu a vandut,doar a fost pentru consumul lui,chiar daca el a dat si prietenilor lui pentru consum si nu pentru a vinde si exista posibilitatea inca sa fie recidivist?Va multumesc si astept urgent raspunsul dumneavoastra!
Buna ziua pe infractiunile pe care le are este destul de urata situatia pe dosarul penal Trebuie sa vedem exact referatul. Cu stima, av. Cuculis 0722298011
Buna ziua . Problema mea este urmatoarea. Am fost caserita la un supermarket si mi-am scanat pe propria mea casa niste produse, stiind ca am plus. Pana in momentul acela, nu am stiu ca nu aveam voie să fac asa ceva. M-au vazut pe camere, m-au chemat in birou, nu m-au lăsat sa am aproape niciun fel de replica si mi s-a spus ca trebuie sa plătesc 1000 de lei. Fara a mi se da un act concret de completat, doar o foaie care era simplu de facut in Word. Asta s-a intamplat in Iulie anul trecut. La scurt timp, am platit 500 De lei din suma. Trecând timpul si văzând ca nu mai sunt contactată, am zis ca a trecut problema. Dat fiind si faptul ca in trecut fuseseră multi care furasera de fapt multe produse si etc, nu doar ca si au scanat pe casa si nu au platit absolut nimic. Eu am fost chiar prima care a patit asta. Anul acesta, ianuarie,am fost sunata , dupa atatea luni, cum ca trebuie sa plătesc si restul sumei. Cazul nici macar nu a fost dat la politie. Am fost si am mai dat doar un milion. Si de abia acum mi au dat actele doveditoare ca am platit atunci 500 de lei si acum 100 de lei. As dori sa stiu daca pot patii ceva daca nu plătesc.
Bună seara, am o rugăminte dacă mă puteți ajuta in acest caz in anul 2008 am luat de la cineva bani cu camătă, in 2009 i-am înapoiat banii iar in 2010 am luat din nou i-am înapoiat toţi bani iar camăta nu, acum mă suna intruna si ma amenință ca ma înaintează in tribunal daca nu îi achit camăta. Eu bineînteles că nu am suma pe care o vrea el pentru ca e o suma numeroasă. Vă multumesc anticipat!
buna seara
Va rog sa-mi spuneti ce se intampla daca eu am scos banii de la banca dupa ce mama mea a decedat.Mama a decedat in 2012 si abia acum sora a aflat ca eu am scos toti banii si m-a dat in judecata sa impartim banii.
va multumesc.
Mary
Depinde daca sumele ar fi trebuit incluse in masa partajabila, trebuie sa vedem cererea de chemare in judecata Cu stima, av. Cuculis 0722298011
Buna ziua Domnule Avocat indraznesc sa va deranjez cu o intrebare sotul meu este arestat in Austria invinuit pentru crima la detentie pe viata si cu eliberare la 15 ani a facut cerere pentru recunoastere a primit anexa 2 Mar interesa daca se poate interveni pentru urgentarea demersului de transferare intrun penitenciar fin romania sotul meu este la prima abatere sa intamplat din greseala si daca se poate interveni si la pedeapsa care I sa dat. Va multumesc
Buna ziua, da ne ocupam si putem face un transfer in Romania. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Va rog sa ma ajutati so pe mine am un proces penal
Care pe fond am avut de 4 ori schimbat judecatorul
Cel de al 4 lea in 4 luni ma ma condamnat
Fara sa mi acepte vreo proba sau martor
Ce pot face
Multumesc
Astept raspunsul dvs
Buna ziua, in mod normal este o problema acolo fiindca trebuie sa existe continuitatea completului de judecata penala .
Bună ziua. Numele meu este Alina. Iubitul meu a furat acum 3 ani un telefon unei prietene. Ea a depus plângere apoi și-a retras-o. Acum el a primit citație acasă pentru a se prezenta in instanța pentru a fi judecat. Ce se poate întâmpla?
Buna ziua.
Situatia pe care o sa vi-o prezint este cel putin ciudata si sincer va spun, as vrea sa vad si o alta parere mai mult avizata. Societatea in care lucrez a pierdut un litigiu de munca fiind obligata sa reintegreze si sa plateasca drepturi salariale unie persoane care nu a lucrat nicio zi in cadrul firmei pentru ca aceasta, ca si societatea au reclamat exsitenta unui viciu de consimtamant – persoana evidentiata in contractul de munca nu a semnat acel contract. In litigiul respectiv, expertiza grafologia a demonstrat ca nu a semnat respectivull si cu toate astea instanta a reactivta acest contract. In situatia data, putem face plangere pentru fals si uz de fals impotriva respectivului? sau… pot sa cer constatarea nulitatii lui pe baza expertizei grafologice ?
Se pot face ambele actiuni.
Buna ziua!
Imi cer scuze de deranj .
Am si eu o problema,am cumparat de la o persoana un teren si dupa 4 luni mia taiat toti pomi dupa teren.
Am fost la politie si am dat o declaratie , nu au rezolvat nimic mau plimbat 6 luni .
Am angajat un avocat a reusit intrun final de a facut foto copii dupa dosar,si aici surpriza nimic nu e corect ,adica toate datele gresite ,apar martori care nu exista,pe teren sau numarat 57 de pomi si in raportul de la ocolu silvic apar 25 de pomi.
Data declaratiei mele e schimbata , pentru ca eu pe acea data eram pe teritoriu frantei.
Va cer ajutorul pentru ca nu stiu ce sa fac, avocatul meu nici nu vrea sa ma asculte.
Va rog frumos daca e posibil sa-mi dati si mie un sfat.
Va multumesc frumos
Acolo este vorba de un dosar penal pe care trebuie sa-l instrumenteze organele de politie. Cu stima, av drd. Cuculis 0722298011
Buna ziua am un unchi care a facut închisoare 11 ani la termen pt omor ( intrun moment de furie maxima sia ucis soția care il înșela cu un cunoscut deal lui asta ca o paranteza ) sa eliberat acum 3 luni si a auzit el nu stiu pe unde ca ar putea da statul roman in judecată pt condițiile din închisoare adica ca nu erau condiții acolo va poate spune el mai multe , credeți ca exista șanse sa primească despăgubiri ? Va multumesc anticipat
In Romania la instanta de judecata se poate, luati legatura direct la 0314124888
Buna ziua ! In Octombrie mi sa furat o suma mare de bani am anunțat poliția a venit a făcut ancheta sa aflat cine a sustras bani , cum e posibil fata care a plănuit bani sa fie liberă , am sunat la poliție si mi a zis ca acum sunt Ocupați va rog sa ma îndrumați sa acționez pe cale juridică astept un răspuns va multumesc
Ati depus plangerea?
Buna dimineata! V-as ruga un sfat daca se poate
Persoana X prin inselaciune a cauzat persoanei Y un prejudiciu in bani. X a recunoscut lui Y ca a cerut banii si ca trebuie sa-i returneze. X nu are pe ce valori sa fie executat. In acest caz pedeapsa pe care o primeste X este inchisoare cu obligativitatea platii prejudiciului sau X poate alege intre plata prejudiciului sau inchisoare? X a cerut bani si ia primit in contul sau precum si in contul persoanei Z, in acest caz persoana Z poate fi acuzata de complicitate? Z ce pedeapsa poate primi?
Buna dimineata! As avea nevoie de o parere
Persoana X prin inselaciune a cauzat persoanei Y un prejudiciu in bani. X a recunoscut lui Y ca a cerut banii, ii-a primit si ca trebuie sa-i returneze si a recunoscut si suma. X a propus medierea si restituirea sumei dar nu a realizat nimic. X a primit bani in contului lui sin contul lui Z. Y a depus plangere penala impotriva lui X dar Y poate demonstra politiei doar o parte din cererile mincinoase. In acest caz X ce pedeapsa poate primi? In instanta poate alege intre inchisoare si plata prejudiciului sau e obligat la amandoua? Z pate primi pedeapsa?
Buna ziua, Urmare unei expertize topografice judiciare intr-un proces de iesire din indiviziune teren, expertul a avizat la OCPI o suprafata de teren mai mare decat cea inscisa in acte pentru a-i facilita vecinului meu inscrierea la cadastru a unei constructii neautorizate pentru care nu detine posesia terenului. La masuratori a apreciat ca suprafata ocupata de constructia mea este ceva mai mica decat cea inscrisa in actele mele de proprietate si diferenta a inclus-o in majorarea de teren facuta cadou vecinului. Am facut Plangere penala pentru abuz in serviciu si fals in inscrisuri, am primit Ordonanta de clasare, ca fapta nu exista. Doresc sa fac Contestatie si am nevoie de consiliere. Multumesc.
V-am contactat pe email. Cu stima,av.drd. Cuculis 0722298011
Buna ziua .Am si eu o intrebare la dumneavoastra .Am avut un utilaj inscris la primaria din Stefanesti judBotosani din anul 2017 .Anul acesta cand am mers sa platesc impozitul pe anul acesta ,unde am fost instiintat ca acel utilaj nu mai este pe numele meu ,si ca eu i l-am vindut altei persoane printr -un cotract de donatie pe care en nu l-am semnat .Ce pot eu sa fac acum /puteti sa ma ajutati/
Bună ziua, am fost oprit de către un echipaj de politie, conducând un vehicul fără a deține permis de conducere, cu o alcoolemie de 0,5 anul trecut în septembrie.Recent, am fost din nou, neavând permis, cu o alcoolemie de 0,25. Mi s-a întocmit dosar penal. As dori sa știu dacă voi primi pedeapsa cu închisoarea sau cu suspendare. Mulțumesc
Buna ziua..sunt victims unei fraude pe internet..am semnat un credit de 10000 euro,am trimis date bulletin si card..mi as cerut 95 EUR taxe prin western ca sa imi livreze banii..I-am trimis dar au veni5 inapoi pt.ca persoana respective nu era disponibila..I-am anuntat ca renunt la credit sa il anuleze si mi-au spus ca nu se poate..este vorba de sandibanq..ce se poate intampla ca mi-e cam frica??
O sa spun acest lucru ca si altii sa-l vada si sa nu cada in capcana asta. In principal NICIO BANCA nu o sa va ceara sa trimiteti bani inainte pentru a primi un credit. Nu cred ca suneti pasibila decat de exploatarea datelor dvs. personale. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Ce pot face cu datele mele personale, ce ar putea sa faca cu ele..?
Buna ziua ..am fost acuzat in italia acum 2 ani eu si un prieten de un furt in casa la un necunoscut. Prietenul meu a fost prins si a facut oproape un an de arest domiciliar ..in decembrie acum 2 ani am plecat din italia in concediu in romania si dupa ce am plecat am aflat ca ma cautat politia italiana fiind plecat nu mau gasit ..acum un an am plecat in germania si la vama in rom vamesi m-au intrebat daca am avut probleme cu politia italiana ..e posibil sa fiu dat prin interpol ..am fost oprit si de politie in germania cu masina in trafic miau cerut acctele si atat mau lasat sa plec. Daca ma puteti ajuta su un raspun . Va multumesc
Buna seara! Am o hotarare definitiva de achitare ptr delapidare – fapta care nu reprezinta pericol social al infractiunii. CIM este suspendat iar angajatorul m-a invitat la sediul institutiei ptr a-mi da demisia deoarece fapta exista si sa solutionam situatia pe cale amiabila, altfel imi inceteaza contractul cnf codului muncii. Este valabila aceasta posibilitate? Carui articol din codul muncii?
Va multumesc!
Buna ziua!problema este că anul trecut am fost bătut rau de către un domn cu influențe in orasul unde locuiesc . Am depus plângere am scos certificatul medico legal am 18 zile pe certificat dar problema este că nu sunt martori suficienți doar camera de supraveghere a orașului care să dovedit a nu funcționa în momentul acela . Fapta sa întâmplat chiar in fata spitalului orășenesc și aveau camere și acolo dar curios ca nu mergeau nici ele. Ce as putea face pt.ca dosarul să meargă mai departe?pt.ca a depășit deja un an de când am depus plângere și nimeni nimic
Depuneti prin avocat cereri de probatorii, urgentari, etc. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Buna ziua domnilor avocati! Am o problema foarte grava sunt banuit de complicitate la un furt de catre proprietarul localului! S a intamplat asa.. Eu dimineta cu colegul meu ,am mers la lucru si ca deobicei bag cheia in usa ,am observat ca se deschide mai greu ca deobicei dar nu am bagat de seama cand intru inauntru vad sertare trase si banii furati atunci repede am sunat la politie au venit au prelevat probe video tot ce ers necesar.. Pe camere se vedea ca la ora x in timpul noptii a fost o persoana ce a spart localul … Eee dupa 4 luni individul colegul a recunoscut ca el a fost spargatorul dar proprietara localului ma banuieste pe mine de complicitate cand asa ceva ni exista..cand eu apar pe camere doar dimineata cand incerc sa deschid usa fiind tura mea.. Ce pot face sa ma apar de acuzatii mincinoase aduse la adresa mea? Politia nu ma cautat ,nu am stiut nimic ca as fi banuit de complicitate pana acum dupa 4 luni cand intalnindu ma cu proprietara si imi spune asta.. Eu nu mai lucrez la ea la exact o saptamana dupa ce a fost spargerea cauzele fiin ca mi am gasit un job mai bun si de frica ca cineva poate sa actioneze mult mai grav la o spargere cand puteam fii de serviciu! Multumesc frumos!
Daca nu exista probe mult mai directe nu au sanse la condamnare.
Buna ziua, problema mea este urmatoarea: am
infiintat in anul 2009 o SRL impreuna cu un prieten, SC din care am iesit amiabil si doar verbal la cateva zile de la inceperea activitatii. In 2016 am
primit instiintare de poprire de la Anaf pentru o datorie de 22500 lei pe care acest individ o avea catre ANAF si pe care a refuzat sa o plateasca. Am incercat sa il conving sa platesca cel putin acea suma lunara insa fara succes. La fiecare discutie despre acesti bani promite ca ii returneaza si degeaba. Ce as putea face in acest sens astfel incat sa imi returneze acesti bani. mentionez ca acesta detine in prezent un business si are posibilitate financiara dar nu vrea.
Va multumesc anticipat
Buna ziua, putem sa verificam daca nu cumva creanta este prescrisa.
AM INTRAT IN CURTEA COLEGEI MELE PENTRU A DUCE ACTE UNDE LUCRAM AMINDOUA FOSTUL EI SOT A VENIT ACASA MIA BLOCAT MASINA MA RIDICAT DE HAINE SA MA DEIE AFATA A INCEPUT SA URLE LA MINE SA IES AFARA DIN CASA DAR BUNURILE NU ERAU IMPARTITE MIA FACUT DOSAR PENAL DE VIOLARE DE DOMICILI CE POT SA FAC IN CONTINUARE SAL INVAT MINTE SA NU MAI FACA ASA CEVA NU SUNT PRIMA LA CARE FACE ASA CEVA .
Daca exact asa s-au petrecut lucrurile atunci cred totusi ca nu va fi cazul de o urmarire penala pe acest segment. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
buna ziua am fost condamnat in Germania la 18 luni am executat 9 luni si la jumatate am fost eliberat cu suspendare si perioada de proba de 3 ani mai am 1 an din perioada de proba…ceea ce as vrea sa stiu apare pe cazierul din Romania ma poate impiedica in solicitarea vizei pentru USA?
Va multumesc Frumos
Exista rubrica in formular prin care americanii sunt interesati de acest lucru. Depinde pentru ce ati fost condamnat. Cu stima, av. drd. Cuculis 0722298011
Buna ziua.Baiatul meu era arestat la domiciliu pt inselaciune,facand alta iselaciune ,a fost arestat pe 30 de zile la IPJ Bacau.Daca fac impacarea la un notar cu pagubitul,restitind ui prejudiciul,i se inlatura cauza penala ,baiatului ?multumesc frumos.
Da, se poate face la avocat.
După ce am fost anunțat că sunt suspect într-un dosar de trafic de influență, am primit calitatea de inculpat. Nu am nominalizat o anume comisie de concurs cu rol determinant de decizie și admitere a unor candidați, am făcut o referire generală asupra unei comisii dintr-un sistem la modul general, cum că aș avea influență. Pot fi acuzat de trafic de influență?
Buna ziua, sunati-ne la 0722298011
Buna ziua! Am fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare pt savarsirea infractiunii de conducere unui vehicul sub influienta alcoolului prev de art 336 alin 1.
Totodata mi s a aplicat si pedeapsa complementara de interzicere a condusului pe o perioada de 3 ani..
“In baza art 65 alin 1 interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea dreptului prev. de art 66 alin 1 lit i a carui exercitare a fost interzisa ca pedeapsa complementara”
Intrebare mea este: Dupa cat timp imi pot redobandi permisul de conducere?
Multumesc anticipat.
anulare permis si posibilitate dupa un an
Multumesc frumos!
Bună ziua!Am și eu o întrebare!Am fost depistat în trafic în Franța cu alcool 1, 09 în aerul respirat,(etilotest) mi-au reținut permisul de conducere și mi-au spus că nu am voie să conduc pe teritoriul Franței 12 luni!Am dreptul de a contesta decizia prefecturii! Nu am interdicție de a conduce pe teritoriul celorlalte state membre UE, doar pentru Franța! Cu permisul reținut de francezi, nu pot să lucrez nici în România sau altundeva! Cum aș putea să reintru în posesia permisului de conducere pentru a putea lucra? Ce ar trebui să fac? Vă rog frumos să mă ajutați, dacă se poate! Mulțumesc frumos!
Buna ziua, o sa vi-l trimita la bucuresti pe filiera diplomatica.
Salut ma poate lamuri cineva dacă am permisu anulat sau pot sa îl recuperez asta e decizia
Ora estimata: 08:30
Complet: C2 contestatii
Tip solutie: Admis
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de petentul condamnat Alin, împotriva sentinţei penale nr. 89 din data de 11.04.2023, pronunţată de Judecătoria Feteşti, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând: În temeiul art. 586 alin.6 Cod procedură penală, respinge sesizarea judecătorului delegat cu executarea penală din cadrul Judecătoriei Feteşti, ca neîntemeiată. Constată executat restul de 3.050 lei din pedeapsa amenzii în cuantum de 4.050 lei, corespunzătore a 135 zile-amendă în cuantum de 30 lei/zi-amendă, aplicată condamnatului Alin prin sentinţa penală nr. 72 pronunţată de Judecătoria Feteşti la data de 14.06.2022 în dosarul 2410/229/2021, definitivă prin neapelare la data de 12.07.2022. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul avocat oficiu în sumă de 340 lei, rămâne în sarcina statului. Men?ine restul dispozi?iilor sentinţei atacate Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2023.
Document: Hotarâre 120/2023 25.10.2023
Salut ma poate lamuri cineva dacă am permisu anulat sau pot sa îl recuperez asta e decizia
Ora estimata: 08:30
Complet: C2 contestatii
Tip solutie: Admis
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de petentul condamnat Alin, împotriva sentinţei penale nr. 89 din data de 11.04.2023, pronunţată de Judecătoria Feteşti, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând: În temeiul art. 586 alin.6 Cod procedură penală, respinge sesizarea judecătorului delegat cu executarea penală din cadrul Judecătoriei Feteşti, ca neîntemeiată. Constată executat restul de 3.050 lei din pedeapsa amenzii în cuantum de 4.050 lei, corespunzătore a 135 zile-amendă în cuantum de 30 lei/zi-amendă, aplicată condamnatului Alin prin sentinţa penală nr. 72 pronunţată de Judecătoria Feteşti la data de 14.06.2022 în dosarul 2410/229/2021, definitivă prin neapelare la data de 12.07.2022. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul avocat oficiu în sumă de 340 lei, rămâne în sarcina statului. Men?ine restul dispozi?iilor sentinţei atacate Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2023.
Document: Hotarâre 120/2023 25.10.2023