Cum Contestati Clasarea Plangerii Penale La Parchet?

Clasarea plangerii penale , poate sa intervina din mai multe perspective si situatii de fapt.

De esenta, prin clasare, plangerea penala adresata de catre o parte presupus vatamata, inceteaza sa mai fie analizata de catre organele de cercetare penala iar masura aceasta poate fi contestata.

Ati formulat o plangere penala impotriva cuiva, iar organele de urmarire penala au dispus in mod nejustificat clasarea acesteia sau renuntarea la urmarire penala?

Aflati mai jos care este procedura de urmat in acest caz de clasarea Plangerii Penale.

Potrivit art. 336 din Noul Cod de Procedura Civila, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângere care se adresează procurorului de caz.

Acesta este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea un exemplar al ordonanței.

Este de precizat faptul ca, in conditiile art. 339, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului.

De asemenea, trebuie stiut si aspectul ca persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Este foarte probabil sa ajungeti in aceasta etapa a procedurii pe care o discutam, in conditiile in care sunt destul de rare cazurile in care prim-procurorul infirma solutia dispusa de procurorul de caz, de cele mai multe ori aceasta fiind mentinuta si fiind necesar a se ajunge in fata instantei de judecata pentru discutarea criticilor aduse ordonantelor procurorului si prim-procurorului.

De altfel, nu putine sunt cazurile in care solutia pronuntata este nelegala si netemeinica, fiind urmarea unei nerespectari si interpretari eronate a dispozitiilor legale, ba chiar uneori a lipsei impartialitatii organului de cercetare/urmarire penala.

Astfel, este necesar a se verifica daca felul in care s-a procedat la analizarea situatiei de fapt relatata in plangerea dumneavoastra respectă sau nu caracterul adecvat si aprofundat al unei anchete efectuate de către procuror în soluţionarea plângerii.

Potrivit practicii CEDO, o anchetă trebuie sa fie “adecvată, aprofundată şi efectivă” si indeplineste aceste conditii dacă organele competente efectuează cercetări şi supun faptele aduse în atenţia lor la “examenul cel mai scrupulos pentru ca faptele să fie elucidate şi adevăraţii responsabili identificaţi” si nu ar trebui dispusa clasarea Plangerii Penale decat pentru motive temeinice.

Puteti fi interesat si de:

In acest sens, organele de urmarire si cercetare penala au anumite obligatii, care,  nu de putine ori, nu sunt indeplinite in cauzele supuse atentiei lor:

– În raport de cererile şi susţinerile partilor, trebuie sa administreze orice probe necesare stabilirii adevărului şi justei soluţionări a cauzei;

– După administrarea probelor, să motiveze corespunzător soluţia pe care o vor adopta, încât aceasta să cuprindă constatările la care s-a ajuns cu privire la faptele pentru care s-a formulat plângerea penală, la probele pe care se întemeiază aceste constatări şi alte date în legătură cu această cauză;

– Expunerea să cuprindă, printre altele, şi analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia;

– Să motiveze pe baza căror probe îşi fundamentează soluţiile, fie chiar şi de clasare, să arate probele pe care le înlătură şi să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze toate susţinerile din plângerea penală, apărările pe care şi le-a făcut partea şi să argumenteze care din acestea şi de ce sunt neconforme cu realitatea;

– Actul procurorului nu trebuie să fie un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situaţiei de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivata a unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de magistratul procuror şi care îşi găsesc justificarea în actul de dispoziţie adoptat.

In contextul celor expuse, la o analiza scrupuloasa a solutiilor pronuntate de procuror si de prim-procuror, se poate contura concluzia ca solutia de clasare sau renuntare la urmarire este una gresita.

O asemenea speta este si cea a clientului nostru, M.G., care a formulat o plangere penala impotriva unei alte persoane pentru savarsirea infractiunilor de violare de domiciliu si violarea vietii private.

In acest caz organul de cercetare penala a intocmit un referat cu propunere de clasare, inaintandu-l procurorului de caz, fara a proceda la o cercetare efectiva a aspectelor sesizate, fara a administra probe si, implicit, fara a le mentiona in cuprinsul referatului, precum si fara a motiva in vreun fel aceasta propunere.

Procurorul de caz si-a insusit propunerea primita, dispunand prin ordonanta clasarea plangerii.

Una dintre criticile pe care am adus-o, prin plangere formulata in termen, la prim-procuror, ordonantei a constat in nemotivarea acesteia.

Clasarea Plangerii Penale in raport de art. 315.

Am aratat ca, intr-adevar, in ceea ce priveste ordonanta procurorului au incidenta dispozitiile art. 315 alin. (5) C.P.P., care arata ca mentionarea motivelor de fapt si de drept este obligatorie numai daca procurorul nu isi insuseste argumentele cuprinse in propunerea organului de cercetare penala, insa, pentru ca procurorul sa isi insuseasca motivarea agentului de politie, este necesar ca agentul de politie sa motiveze propunerea.

Dispozitia din art. 315 alin. (5) nu constituie regula in ceea ce priveste ordonanta de clasare, ci reglementeaza, cu caracter exceptional, situatiile in care motivarea acesteia de catre procuror nu este obligatorie.

Vizualizati si :

Astfel, regula privind continutul ordonantei este cea prevazuta de art. 286 alin. (2) lit. d), respectiv: “Ordonanta trebuie sa cuprinda: (…) si motivele de fapt si de drept ale acestora”.

Derogarea de la acest articol, prevazuta in dispozitiile art. 315 alin. (5), este o solutie de exceptie, justificata prin aceea ca motivarea se regaseste deja in cuprinsul referatului prin care organul de cercetare penala propune solutia de clasare.

Ea nu instituie un caz in care solutia de clasare ramane nemotivata, ci doar unul in care motivarea organului de cercetare penala va constitui, totodata, si fundamentul actului emis de procuror.

Or, in raport de aceste aspecte, este exclusa situatia in care si referatul cu propunere, si ordonanta sunt nemotivate.

Cititi si despre reabilitarea judecatoreasca.

In speta clientului M. G. ne-am confruntat cu o nemotivare absoluta a referatului cu propunere de clasare intocmit de agentul de politie, caz in care nu se putea sustine ca procurorul si-ar fi insusit vreun punct de vedere.

Pe scurt, discutam despre un referat cu o propunere de clasare total nemotivat a agentului de politie si o ordonanta de clasare prin care procurorul isi insuseste o motivare inexistenta.

Or o astfel de situatie este inadmisibila, in conditiile in care organele de cercetare si urmarire penala au solutionat o plangere penala fara ca solutia sa aiba la baza macar o motivare rudimentara.

In acest context, am solicitat sa se constate ca dispozitiile art. 315 alin. (5) din Codul de Procedura Penala au aplicabilitate doar in masura in care motivarea organului de cercetare penala exista si este suficienta, aspecte stabilite deja in practica si doctrina.

Dincolo de aceste aspecte legate de nemotivare, am aratat si ca organele de cercetare si urmarire penala nu au administrat nicio proba in vederea aflarii si stabilirii adevarului in prezenta cauza. Or o solutie, indiferent de tipul ei, nu poate fi dispusa in lipsa unui probatoriu administrat.

Aceste doua critici principale, cu privire la clasarea Plangerii Penale , alaturi de altele mentionate si motivate pe larg in plangerea noastra, nu au fost avute in vedere de prim-procuror, care a mentinut, tot nemotivat, ordonanta prim-procurorului, astfel ca am fost pusi in situatia de a ataca si aceasta ordonanta, insa in fata instantei de judecata.

Instanta, analizand cu o meticulozitate mai mare aspectele sesizate de noi, a constatat lipsurile cercetarii si urmaririi penale, admitand plangerea noastra si desfiintand ordonantele atacate si dispunand trimiterea cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale, dupa cum puteti observa mai jos.

Clasarea Plangerii Penale

Opinam in sensul in care, daca va aflati intr-o situatie similara, trebuie sa apelati la serviciile unui avocat si sa uzati de toate instrumentele puse la dispozitie de lege pentru a va face dreptate, cei vinovati de savarsirea unor fapte de natura penala trebuind trasi la raspundere, si nu “iertati” prin prisma aplicarii defectuoase a legii.

Pentru a programa o consultanta juridica in vederea contestarii unei decizii de clasare a plangerii penale, puteti apasa aici.

7 comments to “Cum Contestati Clasarea Plangerii Penale La Parchet?”
  1. buna ziua
    sunt Chichernea Aurel si sunt asociat la o ferma de cresterea porcilor infiintata cu fonduri UE si a inceput sa functineze in 2013. Banca la care suntem arondati este Eximbank SA.
    Datorita conjuncturii internatinale (septembrie 2014 embargoul impus Rusiei ) si interne pretul de achizitie in viu la animale a scazut continuu. am ajuns sa avem o restanta de aproape 480 000 creanta NCS si 1600 000 linie de credit .
    Acum cei de la Exim bank nu vor sa ne reesaloneze creditele. Noi am cerut o reesalonare pe 3 ani si am fost refuzati. Banca a inceput executarea silita . Vor sa vanda ferma dar pana atunci a inceput prin popriri pe salarii , masini ,imobiliare.
    mentionez ca atunci cand am luat creditele am semnat niste bilete la ordin .
    Intrebarea este : ce putem face?
    nr s

  2. buna ziua
    am trimis acum vreo 3 zile cateva intrebari privitoare la o ferma de cresterea porcilor.
    nr tel d

    Va multumesc

  3. AM RUGAMINTEA SĂ-MI SPUNE-ȚI DACA ÎMPOTRIVA UNEI ORDONANȚE A UNUI PRIM PROCUROR DE NE ÎNCEPERE A URMĂRIRI PENALE ,ESTE OBLIGATORIU SA MA REPREZINTE UN AVOCAT IN CAZUL IN CARE DORESC SA FAC PLINGERE LA JUDECĂTORUL DE CAMERA PRELIMINARA ?

      • Buna ziua, doresc sa știu dacă o înregistrare ambientala cu tel mobil,făcută la proprietatea mea,in care persoana reclamata recunoaște efectiv săvârșirea faptei incriminate,pusă la dispoziția organului de cercetare a poliției,era necesară de a fi analizată,despre care nu se face nicio referire in Ord de clasare?M-mesc.

    • Buna ziua,
      Am nevoie in localitatea Orsova de un avocat care sa ma reprezinte
      Eu locuiesc in Bucuresti
      Avocatul care trebuia sa ma reprezinte nu si a facut datoria
      Este dator probabil politistului din localitate care politist are ca si informator pe cel carui i am facut plangere.Asa spun locuitorii satului
      Dupa respingerea plangerii avocatul meu ki a spus ca nu poate sa ma reprezinte in instanta
      Multumesc!

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.