Răspunderea Companiilor Aeriene pentru Pierderea sau Moartea Animalelor de Companie – Ghid Complet 2026
Răspunderea Companiei Aeriene pentru Pierderea Animalului de Companie sau moartea lui, esta o raspundere reala, materiala si morala pe care trebuie sa o despagubeasca in mod total si corespunzator.
Avand in vedere Cauza C‑218/24, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a trecut in sfera de bagaj inclusiv animalele de companie, avand in vedere ca cel putin in dreptul comun roman si nu numai, ele sunt considerate bunuri mobile si atunci raspunderea efectiva a companiei intervine daca animalele de companie lasate in custodia companiilor aeriene ajung sa fie pierdute/ratacite, ori isi pierd ele viata prin prisma manipularii sau mutarii lor.
Daca ai fost si tu pus intr-o asemenea situatie, trebuie sa stii ce ai de facut.
Sa incepem!
Animalul tau de companie cu care ai zburat in avion a fost ratacit sau a fost vatamat ori ucis din eroare? Vezi ce a de facut pentru a atrage raspunderea companiei aeriene.
Ce a decis CJUE in cauza C‑218/24 in legatura cu animalele de la bordul avioanelor in caz ca sunt ratacite sau mor in urma manipularii lor
Curtea de Justiție a Uniunii Europene – Răspunderea Companiei Aeriene pentru Pierderea Animalului de Companie
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis: ,, animalele de companie nu sunt excluse din sfera noțiunii de „bagaje” “.
Așadar, dacă nu ai reușit să te bucuri de călătorie pentru că animalul tău a fost pierdut sau omorât de operatorului de transport aerian, acesta te poate despăgubi pentru pierderea suferită, în drepturi speciale de tragere (DST).
Animalele de companie sunt considerate „bagaje”?
Desi pare un termen dur, la nivel de U.E , raspunderea pentru uciderea animalelor este in mod adecvat prevazuta in legi speciale si se pedespeste ca atare. In schimb din punct de vedere civil , un animal este considerat in legislatia nationala ca un bun, deci o valoare ce oricum trebuie proejata ca atare.
Răspunderea transportatorului pentru daune materiale și daune morale – Răspunderea Companiei Aeriene pentru Pierderea Animalului de Companie sau moartea lui
- Articolul 22, alin. (2) din Convenția de la Montreal:
- „La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1 000 [de drepturi speciale de tragere] pentru fiecare pasager (…)”
- ,,în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar.”
- Art. 1 din Regulamentului (CE) nr. 785/2004, modificat:„(2) În ceea ce privește răspunderea pentru bagaje, cuantumul minim al asigurării este de 1 288 DST pe pasager în cadrul operațiunilor comerciale.”
- Articolul 17, alin. (2) din Convenția de la Montreal:,, Transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajului înregistrat, cu condiția ca faptul care a provocat distrugerea, pierderea sau avarierea să se fi produs la bordul aeronavei sau în cursul oricărei perioade în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat.
Începând cu anul 2019, fiecare pasager va fi despăgubit în limita a 1.288 DST, conform art. 22 din Convenția de Montreal, care stabilește răspunderea operatorilor de transport aerian, în caz de distrugere, pierdere, deterioare sau întârziere a bagajelor, precum și a Regulamentului (CE) nr. 785/2004, modificat, privind cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave.
Cuantumul stabilit impune o limită absolută, care acoperă atât daunele materiale, cât și pe cele morale, conform opiniei CJUE, în cauza C‑218/24. Răspunderea Companiei Aeriene pentru Pierderea Animalului de Companie
- Opinia Curții: ,,Curtea a arătat de asemenea că posibilitatea pasagerilor de a face o declarație specială privind interesul la momentul la care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, în temeiul articolului 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal, confirmă că limita răspunderii operatorului de transport aerian pentru prejudiciul care rezultă din pierderea bagajelor este, în lipsa oricărei declarații speciale privind interesul în livrarea la destinație, o limită absolută, care acoperă atât daunele morale, cât și daunele materiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2020, Vueling Airlines, C‑86/19, EU:C:2020:538, punctul 31 și jurisprudența citată).”
Curtea a decis :
| Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară: |
| Articolul 17 alineatul (2) din Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999, semnată de Comunitatea Europeană la 9 decembrie 1999 și aprobată în numele acesteia prin Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001, coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din aceasta |
| trebuie interpretat în sensul că |
| animalele de companie nu sunt excluse din sfera noțiunii de „bagaje” în sensul acestor dispoziții. |
Declarația specială privind interesul în livrarea la destinație – Declarația specială – cum poți obține o limită mai mare de despăgubire?
- Anexă Regulament (CE) NR. 889/2002 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI:,,Un pasager poate beneficia de o limită de răspundere mai mare depunând o declarație specială în acest sens la ultimul ghișeu de check-in și plătind o taxă suplimentară.”
Prin urmare, dacă pasagerul depune o declarație specială, acceptată de operatorul de transport, cu plata unei taxe suplimentare, poate beneficia de o limită de răspundere mai mare.
- Art. 22, alin. 2 din Convenția de la Montreal: ,,În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăși suma declarată, cu excepția cazului în care dovedește că suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinație.”
În consecință, prin Convenția de la Montreal și Regulamentul (CE) nr. 785/2004 s-a stabilit o indemnizație echitabilă, iar conform opiniei CJUE, aceasta indică o limită absolută, care poate să acopere în totalitate daunele, dacă nu a fost făcută o declarație specială.
Declarația specială asigură acoperirea sumei declarate și, în plus, permite pasagerului să dovedească că valoarea ,,bunului” este mai mare decât valoarea declarată, respectiv decât interesul său real în livrarea la destinație, dacă a declarat o sumă mai mică.
Cazul Felicísima – ce s-a întâmplat în practică? Cauza C‑218/24
În fapt, Felicísima și-a propus să călătorească împreună cu animalul ei de companie pe ruta Argentina – Spania. Aceasta a înregistrat cușca de transport în care animalul urma să fie transportat la cală, fără a face o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație. Animalul a scăpat din cușcă, a alergat în jurul aeronavei și a dispărut.
Pentru pierderea suferită, Felicísima a înaintat Tribunalului Comercial din Madrid, o cerere de reparare a prejudiciului moral, evaluat la cuantumul de 5.000 de euro.
Operatorul de transport aerian și-a asumat răspunderea și a recunoscut dreptul la despăgubire al Felicísimei, dar în limita stabilită de Convenția de la Montreal și nu conform solicitărilor pretinse de reclamantă.
Tribunalul a suspendat judecarea cauzei și a înaintat spre analiza Curții de Justiție a Uniunii Europene următoarea probemă: Răspunderea Companiei Aeriene pentru Pierderea Animalului de Companie sau moartea lui
,, Prin intermediul întrebării sale, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din aceasta trebuie interpretat în sensul că animalele de companie sunt excluse din sfera noțiunii de „bagaje” în sensul acestor dispoziții.”
Așa cum am arătat, CJUE, ținând cont de art. 13 din TFUE, după ce a analizat art. 17 și art. 22 din Convenția de la Montreal, a stabilit că animalele sunt incluse în noțiunea de ,,bagaje”, fiind incluse și în sistemului de răspundere stabilit de această Convenție, cu condiția ca toate cerințele bunăstării animalelor să fie respectate cu ocazia transportului.
- ,,34. Prin urmare, trebuie să se considere că, în scopul unei operațiuni de transport aerian, un animal de companie intră sub incidența noțiunii de „bagaje”, iar compensarea daunelor rezultate din pierderea acestuia cu ocazia unei astfel de operațiuni este supusă regimului de răspundere prevăzut pentru bagaje la articolul 17 alineatul (2) și la articolul 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal.”
- ,, 43. În sfârșit, interpretarea care figurează la punctul 34 din prezenta hotărâre nu poate fi infirmată de dispozițiile articolului 13 TFUE invocat de instanța de trimitere, potrivit căruia, la elaborarea și punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieței interne, cercetării și dezvoltării tehnologice și spațiului, Uniunea și statele membre țin seama de toate cerințele bunăstării animalelor ca ființe sensibile și respectă actele cu putere de lege și normele administrative, precum și obiceiurile statelor membre în privința riturilor religioase, a tradițiilor culturale și a patrimoniilor regionale.”
Pași practici dacă ți s-a pierdut animalul de companie la zbor sau acesta a fost omorat
In principal atunci cand se constata una dintre cele doua variante sigur ca impactul emotional este unul insemnat.
Totusi, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa notificati compania de zbor in acest sens.
Apoi in termen de 15 zile daca nu se ofera o contraprestatie efectiva si aici nu ne referim la cei 600 de euro despagubire, puteti initia un proces in instanta de judecata chiar in Romania.
Av. Dr. Cuculis Adrian
