Sa avem in vedere ca procedura de contestatie la executare nu este supusa unei lipse de obiect o data cu adjudecarea imobilului urmarit.Astfel atunci cand imobiul dvs. este urmarit pentru o suma mult mai mica ce va poate prejudicia pe dvs puteti sa chemati in judecata Banca pentru a se stabili valoarea reala a imobilului si nu aceea fictiva pe care executorii o arata pentru a vinde prin subevaluare imobilele dvs.
Solutia pe scurt: Respinge excepţia de necompetenţă specializată a Secţiei a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti, ca lipsită de temei. Admite excepţia tardivităţii cererii privind completarea motivelor de recurs depuse în data de 11.08.2014 la dosar, invocată de intimată. Anulează cererea privind completarea motivelor de recurs depusă în data de 11.08.2014. Admite recursul. Modifică în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că: Admite în parte contestaţia la executare. Anulează în parte publicaţia de vânzare din 03.08.2012 emisă în dosar de executare 642/2012 al BEJA Dorina Gonţ, Lucian Gonţ şi Marian Panait în ce priveşte valoarea de circulaţie a imobilului, valoarea corectă fiind de 61.958 Euro echivalent în lei- 277.574 lei, în loc de 55877 Euro echivalent în lei- 255.327 lei.Înlătură obligaţia contestatoarei de plată a cheltuielor de judecată către intimată. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- onorarizu avocat. Menţine dispoziţiile referitoare la excepţia prescripţiei de a cere executarea silită. Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.02.2015.
Document: Hotarâre 454/2015 13.02.2015
av Cuculis
0722298011
avocat@indrumari-juridice.eu
buna ziua d-le avocat,ma numesc TOTH ANA sunt din SIGHETU-MARMATIEI dar in prezent ma aflu in Italia din anul 2012.As vrea sa va cer un sfat daca se poate deorece ma confrunt cu o mare problema.In 2007 am contractat un credit ipotecar in valoare de 12.000 de euro la bcr.initial rata lunara fiind de 93.00 euro ca dupa un an rata a crescut la 137.00de euro.luna dupa luna a devenit din ce in ce mai dificil de achitat ratele fapt pentru care am decis sa vin in italia sa lucrez.nu stiu care au fost lunile in care nu s-au achitat ratele pentru ca eu trimiteam banii la fostul meu sot,el fiind coplatitor,cert este ca creditul meu a fost dat catre suport colect,am fost data in judecata,s-a judecat totul in lipsa mea iar apartamentul meu din 3 iulie 2014 este in executare silita.eu insa neavind cunostinta de fapul acesta,fostul meu sot nu mi-a zis nimic din ceea ce se intampla continuam sa platesc lunar cel putin in 2014 am achitat 2600 de euro si continuu sa achit lunar rata la banca,fiul meu fiind cel care merge si achita la banca.NEDUMERIREA mea este,de ce in tot acest timp banca nu a zis nimic despre creditul restant si despre faptul ca creantele mele au fost vindute catre suport colect si au continuat si continua sa imi incaseze banii ca si cum nu s-ar intampla nimic chiar daca exista o hotarare judecatoreasca de executare silita?ce trebuie sa fac eu ca sa nu pierd casa?pe 30 decembrie 2014 am fost in tara,m-am dus la bcr sa ma interesez de siuatia creditului atunci am aflat de situatia neplacuta in care ma aflu deorece fostul meu sot nu mi-a zis nimic chiar daca stia ce se intampla,cei de la bcr mi-au spus ca ei nu mai au nici o treaba cu creditul meu si mi-au zis sa sun la cei de la recuperari credite ceea ce am facut,ei insa imi pun conditia sa le dau 1000 de euro lunar,restanta fiind de 11.400 de euro dar pentru mine e practic imposibil sa dau aceasta suma,venitul meu lunar fiind mult inferior,eu le-am propus 300 de euro lunar daR NU VOR SA MAI STEA DE VORBA CU MINE.CARE SUNT PASII CARE TREBUIE SA II FAC DOMNULE AVOCAT?DEORECE EU SUNT CONVINSA CA PE LINGA FAPTUL CA BANCA A COMIS O SERIE DE ABUZURI IN CEEACE PRIVESTE CLAUZELE SI COMISIOANELE CARE AU DUS LA CRESTEREA ACESTEI RATE LUNARE MA SIMT ABUZATA SI DE FAPTUL CA MI SE EXECUTA APARTAMENTUL CHIAR DACA EU PLATESC RATELE IN CONTINUARE SI AM RECUPERAT RATELE RESTANTE DACA ELE AU EXISTAT IN SPERANTA CA VETI CITI ACEST MESAJ VA MULTUMESC MULT
Buna ziua stimata doamna, situatia a fost preluata de colega noastra si urmeaza sa fiti contactata in cel mai scurt timp. Cu stima, av Cuculis 0722298011
va rog respectos doresc un contracxt de asistenta juridica pentru dosarul 14966.193.2011 aflat pe rolul judecatoriei botosani contestatie la executare,suspendarea executarii silite,intoarcerea executarii cu bej sfaiter carmen,sc suport colect bucuresti va multumesc si astept raspuns urgent,mai am citeva dosare penale cu executorii bej sfaiter carmen si sinsiiana secrieru
Buna ziua…..in anul 2003 am girat o persoana pentru un credit bunuri de consum…..persoana respectiva platit rate la acest credit o perioada de doi ani pana cand a decedat……in anul 2016 luna august am fost instiintat ca m-i s-a pus proprire pe salariu datorita acestui credit…..mentionez ca in aceasta perioada nu m-a cautat nimeni nici de la banca nici de la firma de recuperare pentru a solutiona acest litigiu…..cei de la firma de recuperare spun ca au trimis citatii la o adresa la care eu nu mai locuiam din 1988….. la tribunal s-a dat sentinta de executare pe repede inainte adica in nici o luna de la depunerea dosarului….nici de aceasta data nu am fost instiintat sa ma prezint astfel ca m-am trezit cu o poprire de 6000 lei….ce este de facut in aceasta situatie….eu stiu ca aceste creante se prescriu dupa trei ani…. plus viciile de procedura….ce pot face ?….Multumesc anticipat!
Pot fi verificate actele iar daca lucrurile stau asa putem sa anulam executarea silita! Cu stima, av Cuculis 0722298011