CJUE Nu Se Opune Considerarii Unei Dobanzi Penalizatoare Excesive Ca Fiind O Clauza Abuziva-Adica Dobanzile Penalizatoare Din Contractele De Credit Pot Face Obiectul Chemarii In Judecata Pe Tema Caracterului Abuziv
Prin Eliminarea din contractul de credit a unei dobanzi penalizatoare, practic Banca,Ifn-ul nu va mai avea dreptul sa creasca suma pe care o aveti de restituit si astfel chiar si in cadrul unei excutari silite va putea fi ceruta anularea integrala a dobanzii penalizatoare si astfel anularea totala sau partiala a actelor de executare-
Haideti sa vedem ce a decis CJUE- instanta ale carei hotarari le putem opune instantelor nationale-
Avem doua cauze reunite – C-96/16 și C-94/17
2) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie la plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract.
3) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia consecința caracterului abuziv al unei clauze nenegociate a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii constă în eliminarea totală a acestor dobânzi, dobânzile obișnuite prevăzute în acest contract continuând să curgă.
Astfel, observam ca instanta Europeana ne vorbeste despre o dobanda disproportionat de mare drept compensatie, observand acest lucru, ne gandim la dobanzile colosale aplicate de catre IFN-uri, la dobanzile exagerat de mari 50% din dobanda de baza aplicata de catre banci. De regula dobanda se calculeaza pe an iar 2 procente despre care vorbeste Curtea de Justitie a U.E este depasita de aproape TOATE CONTRACTELE SEMNATE IN ROMANIA CU BANCILE!!
Exemple prin care instanta in mod DEFINITIV A ANULAT DOBANDA PENALIZATOARE-
Ora estimata: 09:00
Complet: C9-APEL
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de Raiffeisen Bank SA. Admite apelul formulat de reclamanţi-apelanţi. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Constată caracterul abuziv şi drept urmare nulitatea absolută a clauzei de la art. 6.2 (comision de administrare) art. 4.11 ( privind dobânda penalizatoare) din contractul de credit nr. RM05644758492 din 27.02.2008. Dispune restituirea sumelor achitate în baza clauzelor constatate ca abuzive. Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică , azi.
Decizia in cauzele reunite prin care dobanda penalizatoare poate fi considerata abuziva in anumite conditii o puteti citi – Decizia in integralitate AICI-
Luam exemplul celor care sunt executati silit, dobanzile lor cresc exponential in ciuda oug 52/2016, atunci daca dobanda penalizatoare ar fi eradicata din contractul de credit in mod clar si excutarea silita ar putea fi cu MULT redus!!
Aplicabila este si pentru situatia celor care dau in plata, in conditiile in care in momentul in care se dispune repunerea in situatia anterioara inseamna ca si dobanda penalizatoare s-ar aplica, ori daca ar fi anulata aceasta dobanda nu ar mai putea fi aplicata!!
Ce este dobanda penalizatoare? Plecam de la dobanda de baza este de fapt plata pentru lipsa banilor iar dobanda penalizatoare este dobanda pentru lipsa banilor peste termenul de scadenta, insa aceasta dobada trebuie sa fie echitabila, altfel este considerata ABUZIVA!
Sunteti in executare silita? Aveti dobanda penalizatoare adaugata la ratele restante?Puteti verifica daca dobanda penalizatoare este abuziva- sunati acum 0722298011