Certificatul De Integritate Comportamentala

Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor

Premiera in 2022 – Am reusit Stergerea Din Registru National National Automatizat Al Persoanelor Care Au Comis Infractiuni SEXUALE – Legea 118/2019 Valente Neconstitutionale – A Fost Sesizata Curtea Constitutionala

Legea 118/2019 a fost trimisa la “pachet” la Curtea Constitutionala. Mii de persoane au fost introduse intr-o baza de date cu amprente genetice si cu notari in cazierul comportamental, in baza unei legi care te transforma intr-un infractor sau cel putin obligatiile pe care le ai sunt cele ale unui infractor deja condamnat.

Sa nu uitam totusi ca reabilitarea faptei il face pe orice fost condamnat sa nu mai aiba de suferit nicio urmare a condamnarii, ori in cazul legii 118/2019 se pare ca Astfel, in practica au aparut o groaza de anomalii.

Persoane care au fost introduse in baza de date si au cazier comportamental cu privire la fapte petrecute in urma cu 30 de ani sau chiar si mai mult sunt acum obligate sa dea cu subsemnatul la sectiile de politie si sa mearga o data pe an la amprentat si fotografiat, lucru care este de-o absurditate iesita din comun.

Astfel, s-a reusit deja stergerea din baza de date si sesizarea Curtii Constitutionale, in legatura cu legea 118/2019, care cu siguranta o sa fie gasita in bloc ca neconstitutionala.

Decizia a instantei de radiere din Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor

Practic, instanta a aplicat cu PRIORITATE, Carta europeana a drepturilor omului si in acest fel a operat stergerea din Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale pentru cel notat.

Vedeti decizia mai jos:

23.06.2022
Ora estimata: 08:30
Complet: CF12
Tip solutie: Soluţionare
Solutia pe scurt: I. Soluţia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate: În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 rep. admite cererea de sesizare a Curtii Constitutionale formulată de numita Roxana , în dosarul 31754/3/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. art. 1 – art. 26 din Legea nr. 118/2019 prin raportare la prevederile art. 21 alin. 1 din constitutia României.

II. soluţia cu privire la fondul cauzei având ca obiect contestaţia la executare: În temeiul art. 8 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului cu ref. la art. 13 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 20 alin. 2 din Constitutia României admite contestatia formulată de Topârceanu Roxana Adina.
Dispune scoaterea din „Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”.

Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 23.06.2022.
Document: Hotarâre  677/2022  23.06.2022

Care au fost motivele care au dus la stergerea din Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale ?

Stergerea din baza de date a cazierului comportamental a fost posibila prin invocarea textelor Constitutionale dar si cele ce tin de Carta Europeana a Drepturilor Omului. Astfel,

Art. 8 CEDO – Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței coroborat cu Art. 13 cedo Dreptul la un recurs efectiv (o cale de atac efectivă) dar si art. 20 din Constitutia Romaniei si anume :

Tratatele internaţionale privind drepturile omuluiARTICOLUL 20
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Notarea persoanelor condamnate pentru infractiuni contra miorilor, trafic de persoane si altele, in registrul National Automatizat si certificatul de integritate comportamentala, legea 118/2019 care ii trimite pe toti cei care se afla inscrisi in acest nou cazier, sa semneze de buna purtare o data la 3 luni de zile si ii obliga sa fie fotografiati o data pe an.

Am facut o lista larga mai jos si am explicat exhaustiv partile BUNE din lege si ABERATIILE ce o pot face neconstitutionala!

Noul Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor a luat fiinta. Alaturi de el evident ca si o sumedenie de probelem ce au aparut din punct de vedere organizatoric, fiindca au fost blocate sectiile de politie din toata tara iar politistii fie au gresit procedura fie nu au stiut ce sa faca fie sunt blocati din pricina miilor de adrese si miilor de persoane ce trebuiesc aduse pentru a fi amprentate, fotografiate si luate in evidenta in acest nou registru.

Ati fost notificat de catre Politie pentru a va prezenta in vederea fotografierii, ridicarii de amprente si prelevarii de probe biologice? Completati formularul de mai jos:

Totusi, se ridica o serie larga de probleme legate de registrul de integritate si obligatiile pe care aceste persoane condamnate si multe dintre ele reabilitate , le au de executat in contextul in care Romania inacearca sa stranga o baza de date cu cei care au savarsit asemenea infractiuni, chiar daca ei sunt reabilitati.

Incercam sa raspundem astazi, obiectiv ca de obicei, la intrebarile ce se ridica referitor la Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor si ce obligatii au cei care au fost condamnati pentru asemenea infractiuni si ce se intampla daca nu le respecta, cum se obtine Certificatul De Integritate Comportamentala la ce ajuta si cum poti sa fii sters din acest registru.

Sa incepem!

Ce Este Certificatul De Integritate Comportamentala ?

Practic, prin legea 118/2019 referitoare la infiintarea Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor, toate persoanele condamnate de la NAPOLEON si pana la zi, trebuie sa fie chemate in fata organelor de politie pentru, amprentare, ridicare de probe biologice si fotografiere.

Daca vreti spre exemplu sa va angajati , s-ar putea ca pe viitor, certificatul de integritate comportamentala sa va fie cerut de catre angajator si la fel de bine, desi reabilitat, sa puteti sa fiti respins la angajare fiindca figurati in acest registru al ” sex offenders-ilor” asa cum il descriu americani si asa cum l-am preluat si noi in legislatia din Romania.

Practic, Certificatul De Integritate Comportamentala reprezinta un cazier al bunelor moravuri si spune despre o persoana daca a fost implicata in infractiuni cu minori sau impotriva vointei acestora ori daca a lucrat in grupuri ogranizate infractionale pentru traficul de minori sau persoane, viol, etc.

Pentru ce infractiuni este notat in Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor ?

Daca ati suferit o condamnare bazata pe una dintre infractiunile ce le vom exemplifica mai jos, atunci trebuie sa va asteptati sa primiti o notificare de la politia de unde aveti domiciliul dvs. pentru ca in termen de 5 zile sa va prezentati in vederea amprentarii, fotografierii si prelevarii de probe biologice:

Infractiunile ce va trimit direct in registru sunt:

a) infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 210;

b) infracţiunea de trafic de minori prevăzută la art. 211;

c) infracţiunea de proxenetism prevăzută la art. 213;

d) infracţiunea de exploatare a cerşetoriei prevăzută la art. 214;

e) infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie prevăzută la art. 215;

f) infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate prevăzută la art. 216;

g) infracţiunea de folosire a prostituţiei infantile prevăzută la art. 216^1;

h) infracţiunea de viol prevăzută la art. 218;i) infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută la art. 219;

j) infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută la art. 220;

k) infracţiunea de corupere sexuală a minorilor prevăzută la art. 221;

l) infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută la art. 222;

m) infracţiunea de hărţuire sexuală prevăzută la art. 223;

n) infracţiunea de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual prevăzută la art. 299;

o) infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută la art. 374;

p) infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută la art. 375;

q) infracţiunea de incest prevăzută la art. 377;

r) infracţiunile prevăzute la lit. a)-q), astfel cum erau prevăzute în Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României sau în legi speciale, având aceleaşi elemente constitutive.

Lesne de observat aici ca legea face prima data trimitere catre infractiunile din noul cod penal al Romaniei iar ulterior in litera r) se face trimitere si la codul din 1968 ceea ce inseamna ca inclusiv cei condamnati in baza vechiului cod penal vor fi chemati acum dupa zeci de ani de zile sa fie notati in acest registru, lucru care nu este tocmai corect din punct de vedere legal, avand in vedere abrogarea acelui cod.

Daca sunt reabilitat mai sunt notat in Registru de integritate comportamentala, cum va arata Certificatul De Integritate Comportamentala?

Da, notarea continua sa aiba loc in conditiile reabilitarii judecatoresti si chiar daca veti obtine o reabilitare, ceea ce inseamna in conditiile actualei legi penale, o ridicare a tuturor interdiciilor si notarilor , insa nu si notarea din Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor, ceea ce duce la notarea in Certificatul De Integritate Comportamentala a condamnarii respective, chiar reabilitate.

(5) Graţierea, prescripţia executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidenţa Registrului.

Legea 118/2019

Cum aflu ca trebuie sa ma prezint la politie pentru a fi notat in registru?

In mod normal nu trebuie sa va faceti griji ca o data cu intrarea in vigoare a legii 118/2019 aveti obligatia de a merge din oficiu spre amprentare ci organul de politie are obligatia sa va solicite in acest sens.

Astfel, legea prevede ca in vederea efectuării operaţiunilor , adica fotografierea , inregistraea dactiloscopica, precum şi prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, fără consimţământul acesteia, persoana în cauză este înştiinţată cu privire la obligativitatea de a se prezenta în termen de 5 zile lucrătoare de la înştiinţare la sediul organului de poliţie competent pe raza căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Prevede legea si faptulca inştiinţarea se transmite la domiciliul sau reşedinţa persoanei înscrise în Registru şi va cuprinde informaţii referitoare la: data înscrierii în Registru, temeiul legal al înscrierii, precum şi obligativitatea de a se prezenta la sediul organului de poliţie în vederea preluării datelor prevăzute la alin. (1).

Notarea efectiva se produce din oficiu insa operatiunile de mai sus necesita prezenta persoanei.

Ce obligatii are persoana inscrisa in registru dupa ce se prezinta la sectia de politie pentru amprentare si notare in aceasta baza de date?

Cand vine vorba despre obligatiile persoanei ce are patat certificatul de cazier comportamental sau Certificatul De Integritate Comportamentala , adica se afla inscrisa in Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor , aici vor aparea probleme majore si cei vizati posibil sa atace la CCR prevederile referitoare la aceasta baza de date.

Astfel, una este sa ramai inscris in baza de date poate si pe viata si alta este sa ai niste obligatii similiare cu cele ale controlului judiciar sau liberarii conditionate sub supraveghere insa de esenta tu sa fii reabilitat si fara nicio interdictie.

Veti observa mai jos, ca persoana desi reabilitata si desi fara nicio problema cu legea penala, poate cu o condamnare de peste 30 de ani, sa aiba obligatia de a respecta anumite reguli cu privire la anuntarea din 3 in 3 luni la postul de politie a mai multor aspecte din viata sa personala, de fapt ca si cum ai fi sub o forma de control judiciar sau eliberare conditionata sub supraveghere, lucru ce nu este tocmai corect:

Astfel articolul 12(1) din legea 118/2019 prevede ca persoanele înscrise în Registru au obligaţia de a se prezenta periodic la organele de poliţie pe raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informaţii relevante referitoare la:

a) profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară;

b) mijloacele de existenţă;

c) persoanele minore, în vârstă, cu dizabilităţi sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct şi sistematic;

d) unităţile de învăţământ şcolar sau preşcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii în care au avut acces în această perioadă;

e) adresa unde locuiesc;

f) modalitatea de comunicare cu organele de poliţie.

Aberant, pleci din localitate , anunti politia, scopul vizitei si durata dar si cu ce mijloc de transport te ve deplasa!

Masura pare a fi desprinsa din masurile luate pe control judiciar, desi multi dintre cei chemati sa fie inscrisi in acest registru si care vor avea Certificatul De Integritate Comportamentala patat, si-au executat pedepsele de zeci de ani.

(2) Persoanele înscrise în Registru au obligaţia:

a) de a anunţa, în prealabil, organul de poliţie pe raza căruia locuiesc, în cazul intenţiei efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinaţie, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit;

b) de a se prezenta la organul de poliţie pe raza căruia îşi stabilesc locuinţa pentru a comunica despre aceasta şi a fi luate în evidenţă, în termen de cel mult 3 zile.

Din 3 in 3 luni te trezesti cu politia la usa, chiar daca ai fost condamnat acum 60 de ani!

(3) Organele de poliţie au obligaţia de a desfăşura periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, verificări la domiciliu, reşedinţa sau imobilul în care persoanele înscrise în Registru locuiesc efectiv, în scopul obţinerii de date şi informaţii privind comportamentul acestor persoane şi modul de obţinere a mijloacelor de existenţă, precum şi actualizării, după caz, a datelor din Registru sau din celelalte baze de date ale Poliţiei Române.

Cititi si :

In fiecare an, cel inscris in Registrul Naţional Automatizat Cu Privire La Persoanele Care Au Comis Infracţiuni Sexuale, De Exploatare A Unor Persoane Sau Asupra Minorilor va fi fotografiat

Articolul 13(1) Fotografierea persoanei înscrise în Registru se face anual sau cu ocazia constatării schimbării înfăţişării persoanei.

(2) Fotografiile preluate potrivit alin. (1) se stochează în bazele de date ale Poliţiei Române, cu respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Practic, aceasta constatare o va face cu propriile simturi, politistul care are in grija sa verifice persoana inscrisa in registru.

Nu mergi sa spui ca pleci din localitate sau nu te prezinti din 3 in 3 luni sa spui cu ce te ocupi? Pasibil de dosar penal.

Ce se intampla daca nu ne prezentam la sectia de politie cand suntem inscrisi in Registru?

Articolul 21

Nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Astfel, prevederile de la art. 12 alin. 1 si 2 sunt cele pe care le-am amintit mai sus si sunt niste simple obligatii pentru care riscati inchisoarea!!

Ce se intampla daca nu ma prezint la politie pentru a fi luat in evidenta, dupa ce primesc notificarea de 5 zile?

Ei bine, aici lucrurile se schimba si nu discutam despre o pedeapsa in sensul penal al lucrurilor ci despre faptul ca in conformitate cu legea 118/2019, refuzul de a fi prelevate probe biologice , fotografiere si amprentare se soldeaza cu FORTAREA ACELEI PERSOANE sa faca acest lucru, FARA ORDIN DIN PARTEA INSTANTEI.

Da, ati citit foarte bine , daca nu va prezentati , sunteti constrasi si atentie fara sa existe un ordin al unui judecator.

(7) Dacă persoana înscrisă în Registru nu se prezintă la sediul organului de poliţie sau dacă refuză să se supună fotografierii, înregistrării dactiloscopice sau prelevării probelor biologice, va fi constrânsă la aceasta.

Realmente ma intreb, ce se va intampla cu un batran de 70 de ani, care a fost condamnat acum 30 de ani, cand o sa fie luat pe sus si incatusat de politisti pentru ca nu intelege de ce trebuie sa fie fotografiat si amprentat desi a savarsit o fata in urma cu 30 de ani.

Esti notat in Registru si ai Certificatul De Integritate Comportamentala patat pana la varsta de 85 de ani sau daca ai decedat

(2) Persoanele fizice înscrise în Registru în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) se scot din evidenţă în una dintre următoarele situaţii:

a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni;

b) s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;

c) au trecut 10 ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia;

d) au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani;e) la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani;

f) au decedat.

Avocatul iti poate obtine Certificatul De Integritate Comportamentala

Avand in vedere modificarea legislatiei cazierului judiciar, prin care avocatul poate obtine pentru orice client de-ai sai certificatul de cazier judiciar, legea 118/2019 cu privire la certificatul de integritate comportamentala, prevede ca acesta poate fi eliberat in conditiile cazierului judiciar, fapt ce duce la posibilitatea ca avocatul sa va poata obtine un certificat de cazier comprotamental.

Sigur ca faptele pentru care s-a format acest cazier comportamental si registru al celor ce au savarsit asemenea infractiuni sunt unele de neconceput si suntem de acord ca trebuie sa existe un asemenea registru, insa din punct de vedere Constitutional, chemarea acestor persoane dupa 30 de ani si obligarea lor desi nu mai au nicio obligatie ce deriva din hotararea penala, sa semneze din 3 in 3 luni si sa se lase fotografiate, incalca grav princii simple de drept.

Av.Drd. Cuculis Adrian

Str. Vaselor Nr. 16 Sectorul 2
Bucuresti
79 comments to “Certificatul De Integritate Comportamentala”
  1. E o lege aberanta. Scopul unui stat este de a proteja populatia, poate acesti oameni dimpotriva au nevoie deun proces de resocializare mai calitativ, de reeducare, pentru a nu recidiva. Efectul registrului deja in SuA si-a demonstrat ineficienta, ba invers aceste persoane se simt excluse din societate si suparate pe lume, ceea ce poate duce la chiar si alt tip de infractiuni. Doar in Ecuador, legea a fost recunoscuta neconstitutionala.

    • Bună ziua.Ma numesc Lunca Constantin am fost condamnat pentru una din aceste fapte an anul 1993 si am fost eliberat conditionat an anul1996.De atunci si pina an prezent nu am avut nici macar o amenda.nu este normal ca un om care a gresit o singura data si care sa reabilitat sa fie din nou târât an noroi.pe un astfel de om sceasta lege î-l face sa se simtă din nou un paria al societatii. Copii mei deja vad că mă privesc deja cu alți ochi.nu contest acest registru, dar există si oameni care sau andreptat, care au o familie de ce trebuie ca aceasta lege să le facă rău, de ce trebuie ca după atîtia ani sa se prezinte din trei an trei luni la politie ca un nou infractor.De ce să fim tratati asa? Am devenit Oameni an tot acest timp! Multumesc!p

      • Este dea dreptul aberantă aceasta lege numai niște tâmpit pot crea asa ceva asta înseamnă dupa 40 de ani o nouă condamnare asta asa este sa uitam de securisti ‘ de plagiatori’de vânzarea averilor si bogățiilor neamului sa fie ei sănătoși lângă tata sa de a domnu

      • Daca am fost condamnat după art.201, la 1an și 6luni la locul de munca, acum 20 de ani.Am depus memoriu la Poliție,art.201 nu exista in legea 118/2019 ,iar Poliția mi a schimbat încadrarea în art.375 Ncp, articol care nu exista acum20 ani,iar pedeapsa la 201 este de la 1-5 ani ,la 375 este de la 3 luni – 2ani ,și alte dif . De text Cum se poate să mi se aplice un art. De lege care nu exista acum20 ani? Intr un stat de drept, încadrarea nu este stabilită de instanță ? Există un articol de lege în constituția României care să permită Poliției să mi schimbe încadrarea fără să țină cont de hotărârea instanței ?! Ei spun că nu mi a schimbat încadrarea au făcut un corespondent . Pentru mine Romania numai este stat de drept ,legile și hotărârile instanțelor sunt obligatorii numai pt. Proștii de rând că mine . De spus ar mai fi multe… Întrebarea ar fi așa vreo șansă să câștig ?

      • Buna. A-și dori sa stiu ce se intampla in cazul persoanelor ce se incadreaza in aceasta lege, cu domiciliul in Ro dar plecate in străinătate de aproape 10 ani. Cum li se va înmâna înștiințarea din moment ce nu vor fi gasiti la domiciliu?

    • Foarte adevarat!

      Este o lege aberanta facuta si inventata dupa stilul America de niste infractori precum acel advocat care sa visat erou dar el are niste dosare penale sau domna fosta jurnalista la Antena 1 si Deputat USR care a propus aceasta lege Comunista/Nazista sau Fascista si adoptata de asa zisul guvern Democrat. Aceasta lege sa dovedit a fi mult mai rea si produce alte infractiuni mult mai grave sau chiar la sinucidere. Dintre tote cele 27 state membre UE sunt doar 5 state care au adoptat aceasta lege de sex offenders dar cu posibilitatea de a fi sterse in 5 ani. Restul tarilor UE au considerat ca o persoana poate fi pedepsit doar o data in viata nu de 2 ori cum ar trebuie sa fie normal într-o tara democratica, ba chiar mai mult sunt mai multe state care au considerat ca este neconstitutional o asemene aberatie care iti taie dreptul la viata si reabilitare.

  2. Buna ziua stimate domn,

    Ref legea 118 din 2019 .

    Cazul meu , am 60 de ani am fost condamnat in 1980 la o pedeapsa de 3 ani ,am executat 1 an si 6 luni . Deci au trecut 40 de ani de la condamnare . Aveam 19 ani ,ultimul an de liceu ..
    De atunci nu am mai avut probleme cu legea . Am terminat liceul ,facultatea, lucrez ca inginer . Vechime 35 ani .Sunt casatorit de 30 de ani si am un baiat de 28 ani . Ce le spun eu nepotilor ?- trebuie sa ma prezint din 3 in 3 luni la politie pana la varsta de 80 de ani? Sau ca ne verifica politia o data la 3 luni la domiciliu in conditii de confidentialitate… cum asta? Dreptul meu la viata , familie unde este? Reabilitarea , reintegrarea in societate ce insemnatate mai au ? . Nici criminalii de razboi nu au avut parte de un asemenea tratament .

      • Buna. A-și dori sa stiu ce se intampla in cazul persoanelor ce se incadreaza in aceasta lege, cu domiciliul in Ro dar plecate in străinătate de aproape 10 ani. Cum li se va înmâna înștiințarea din moment ce nu vor fi gasiti la domiciliu?

        • Bună seara!
          Este o lege aberantă și cum se poate proceda pentru abrogarea legi la anumite persoane,care a avut în ani 80 o infractiune…
          În cazul meu am avut problemă cu legea o infractiune de viol și nu împotriva unui minor,nu sunt sub nici o formă deacord cu pedofilia,traficul de persoane… În ani 80…nu pot să afirm sau să infirm acum cum sau făcut condamnările în acești ani ai comunismului…
          De atunci și până în prezent nu am mai avut prob.cu legea sunt reabilitat complect caziar alb…
          Am vârsta de 64 ani am familie,copii,nepoți…ce le pot spune???
          Sunt foarte dezolat și nu știu cum să procedez pentru rezolvarea acestui caz(al meu) și a acestei legi strigător la cer,emisă de niște infractori adevărați ce au tupeul să arunce niște ființe în iadul vietii cât mai au de trăit și nu în liniștea familiei…
          Spuneți-mi sfatul dv.de rezolvare f.foarte urgenta..!
          Vă mulțumesc!

  3. Legea a pornit de la avocatul bacauan Vlad Fesan -un ilustru profesionist. a carei singura realizare a fost absolvirea facultatii de drept si falimentarea unei firme proprii .Apoi legea a fost preluata si promovata de doamna CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU – o doamna a carei competenta si CV “pute” a impostura . Fosta jurnalista la Antena 1 , Jurnalul National propulsata de cel mai sfant securist Voiculescu si preluata de altii ca el .. Adrian Nastase , Oprea ,Dragnea . Cu studii la “fabrica “PSD de diplome Colegiul National de Aparare . Ca semnatar al legii este preacuviosul Calin Popescu Tariceanu un un “exemplu” de moralitate . In numele a sutelor chiar miilor de persoane in pragul pensionarii sau pensionati care nu au mai avut probleme cu legea si care acum nu pot dormi linistiti ar trebui ca cineva sa poata sa dea un sfat util . Nu este posibil ca dupa 30-40 de ani de la condamnare sa fim “umiliti ” in felul acesta .Sa propui o asemenea lege in forma aceasta nici Ceausescu nu a fost capabil . Multumesc

  4. Va salut, nu am fost notificat pt. foto,amprente sau probe biologice, dar mi s-a inmanat si am semnat un pv in data de 28.07.2021, in care mi s-a adus la cunostiinta prevederile art.12 din legea 118 din2019. Este revoltator ca dupa 40 ani, sa fiu nevoit sa ma plimb periodic pe la politie, ami ales ca ne-am mutat din Buc. in provincie, si aici totul se afla rapid, iar aceasta ‘pata” din tinerete a fost o ” inscenare a politiei”; in speta am fost acuzat de complicitate la un viol, faptas fiind un coleg, fata de o tanara de moravuri usoare, iar totul s-a intamplat doar pt. ca aceasta a fost oprita si dusa la politie la ora 2 dimineata cand a plecat,bauta, acuzata de prostitutie, si s-a salvat cu ajutorul unui tanar politist, declarand ulterior ca a fost constransa, neexistand nici o urma de violenta sau altceva. Am trait un cosmar executand pedeapsa de 5 ani si 1/2 la colonia de munca ” INSURATEI”,din anul 1982-1985.Momentan nu lucrez ( am 64 de ani), am fost somer si aici la varsta mea e complicat, deja am fost lezat deoarece a trebuit sa-i marturisesc sotiei acel episod. Daca exista un mod de a anula acest aberant lucru care poate deveni un stres si este si O HARTUIRE, va rog sa ma ajutati. Cu stima, Doru Mihalec

      • Buna seara! Ma numesc Loredana am 38 de ani.Totul a inceput in ianuarie 2022 ,mă mutasem in tară definitiv de cateva luni dupa 17 ani petrecuti la Roma. In tinerete cam in anul 2011 sau mai repede am fost oprita de carabinieri pentru prostitutie nu stiu care era atunci legea in italia dar am primt o amenda de 500 € pe care am aruncat-o la gunoi.De atunci mi am dus viata in continuare fara fel de problme.In anul 2022 politia ma cauta prin intermediul parintilor neavand adresa si nr meu si ma cheama la sectie unde nu mi se explica absolut nimic (ziciau ca stiu eu ) mi se fac poze ,amprente …. si merg la semnat o data la 3 luni de zile deja de aproape 3 ani.Am apelat si la un avocat care el a reusit sa ma fac sa mi dau seama ca de fapt accea amenda care o primisem scum 15 ani minim era o ame nda penală si de acolo mi se trage.A incercat el sa afle ceva daca putem face ceva dar mi sa spus ca nu pot face nimic ca ei doar respecta legea si ca asa a fost transmis de pe itslia.Sincer eu nu mă prea regasec in conditile lor pt ca prostitutia nu este ilegala si nu am avut niciodata nici o astfel de problema in afara de amenda accea .Credeti ca in cazul meu se poate face ceva. sunt si casatorita (,sotul meu nu stie nimic )Au bagat la gramada pe oricine a avut probleme cu legea .Credeti ca ar trebui sa caut un alt avocat care are chef sa se implice sau este in zadar .Eu mi am scos si un cazier din italia unde nu am nimic.Au si acolo ceva registru ca avocatu imi spunea ca trebuie sa rezolv in italia .Menționez ca in afara de prostitutie nu am avut niciodata de a face cu proxenetism sau minori sau exploatare.Amenda a fost data pentru exibizionism .Multumesc!

  5. Curtea Constituţională poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate doar de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate sau direct, de către Avocatul Poporului.

    • Curtea de Arbitraj functioneaza dupa regulile codului de procedura civila. Astfel, as asimila-o unei instante de judecata si as ridica exceptia si acolo. Ne lovim insa de legea de functionare a CCR, care arata ca “in fata instantei de judecata”. Cu bine, av. drd. Cuculis 0722298011

  6. Buna seara tuturor. Daca postez aici inseamna ca fac parte si eu din categoria celor vizati de 118/2019. Pe scurt am primit prin intrmediul copilului vecinei , acea mizerie de convocare, care binentels a fost citita si transmisa imediat in comunitatea in care locuiesc de 35 de ani , ca de, stiti cum e la bloc ” vestile bune circula repede”. Recunosc ca toata lumea a spus ca e o gresala, ca vecinu e baiat bun,respectos,etc. Oricum dl agent a manifesta acel dispret vadit adresat unui infractor si la durut exact la basca ca documentul respectiv nu mi-a fost inminat personal cum scrie in lege. Nici macar nu a folosit un plic sigilat cu insemnele politiei sau o procedura simpla de avizare pe use conform legii. ii voi face plingere si daca nu se rezolva nimic il duc in penal. Speta? Acum 41 de ani la un ceai( dinozaurii isi aduc aminte ca asa se numeau petrecerile) dupa plecarea mea acasa, a avut loc un asa zis viol, nu vreau sa dezvolt prea mult, baietii nu au facut plata, fata cu pedigrii, tatal la directia 5a, toti care am fost acolo am fost luati pe sus, dupa citeva zile. mentionez ca unul este actualmente medic stomatolog, unul consilier la camera regala a suedie( sper ca am scris bine), altul doctor estetician, eu sunt singurul care nu am terminat facultatea, au venit copii si am renuntat dar nu ma vait.Am platit cu totii cu virf si indesat, unii vinovati, altii mai putin, unii mai mult, altii mai putin, toti minori, deportati in scoli speciale de munca si reeducare, vai mama noastra.Am pierdut sport, campion national, scoala, clasa 11 la zi cu 8,99 la trepta, tatal meu a fost facut albie de porci in sedinta comitetuli de partid la munca, mama idem ca de, au crescut un element negativ !! Nu mai scriu ca ma ia plinsul, mi-au trebuit aproape 5 ani sa ajung la stadiul de inainte de blestem, am continuat cu liceu seral, facultate ff fara finalizare, scoli tehnice etc. Concluzia am platit un sfert din viata. Acum dupa 41 de ani, acesti buni samariteni europeni vin cu mizeria asta, cica in scopul prevenirii recidivei ?! Bai fratilor suntem nebuni? Pai nu am recidivat 41 de ani, o fac acum cind fac in curind 60 de ani? In ce tara de retardati traim. Pai am platit fratilor cu totii cu virf si indesat si banuiesc ca majoritatea sunt mai corecti ca multi altii cu subiectul asta. Si acum am probleme dupa o viata, de la bataile pe care le-am primit in ancheta ca nu am vrut sa scriu cum ziceau ei. Eu am hotarit cu orice risc sa lupt cu ei. Am apelat la casa de avocatura Cuculis si credeti-ma ca nu ii fac omului reclama,am ajuns la ei la recomandarea unui prieten si nu sunt chiar ieftini. Sper ca prin competenta lor si prin recomandarile avute sa incepem o actiune in instanta sortita izbindei, ca va spun sincer eu nu am rezut ca se poate un asemenea abuz, cu asemenea constringeri, gen probatiune, declaratii etc. Pai asta e mai rau ca un control judiciar, practic ca o condamnare pe viata de acum si pina la moarte. 20 de ani sau implinirea a 85 de ani, sau deces. Deja suntem nazisti !! Institutia rebilitarii nu mai exista, stat politienesc ! Adica dupa 20 de ani de la inscrierea in registru se prescrie, dar dupa 100 de ani de la fapta, nu. Exemplu perfect de politica Europeana. Va tin la curent cu actiunile mele, sper sa nu fie nevoie sa ajung pina la curtea europeana a drepturilor omului, in Romania nu prea mai e lege, dar murim sperind. Cu respect tuturor

  7. Buna ziua , situatia dvs are rezolvare rapida . Daca erati minor in momentul condamnarii ,legea nu va vizeaza . Daca erati major situatia este complicata . Nu exista inca raspuns pozitiv de la cei 3-4 avocati pe care i-am consultat . Toti au spus ca am dreptate legea e proasta dar masurile nu se pot ataca in instanta . Nu am primit solutii .. doar promisiuni .

      • Buna ziua. In aceiași situație ingrata ma regăsesc și eu , din păcate . Reabilitata de 20 de ani pentru infracțiunea de proxenetism Alin 1 ( deci doar înlesnirea , fără constrângere , fără minori ), o greșeală făcută in facultate. De atunci sunt mama, soție și cetățean contribuabil , încadrata in câmpul muncii , ca oricare alt om normal. Dacă la CCR sunt șanse mici sau nule sa se corecteze abuzurile din aceasta lege , o plângere la CEDO ar fi admisibilă ? Legea in sine nu este deloc rea , ceea ce nu înțeleg , este cum au fost încadrate in ea fapte care NU au fost comise prin constrângere , abuz sau violenta , cata vreme acest Registru se vrea a fi o măsura de preventie fata de abuzatori, in special fata de abuzatorii sexuali ? Și cum este posibil sa fie atât de discriminatorie ? Asta nu e o măsura preventivă , este o măsura punitiva. Practic anual ești amprentat , fotografiat și ți se prelevează probe biologice ca unui infractor de drept comun pentru ceva ce s-a întâmplat in urma cu zeci de ani o singura data , pentru ca nu discutam de omeni care recidivează , discutam de excepții aici, de omeni reabilitați , care își trăiesc viata in normalitate. Trebuie sa te prezinți o data la 3 luni la poliție , și trebuie sa anunti tot timpul dacă părăsești localitatea .Este revoltător și abuziv , eu personal m-am prezentat la poliție când am fost chemată și le-am răspuns la întrebări, m-au fotografiat , amprentat și mi s-au prelevat probe biologice , ceea ce mi s-a părut o mare umilința , dar acea aberației de Proces verbal prin care luam la cunoștința ca am obligația de a anunța poliția dacă părăsesc localitatea , am refuzat sa semnez! Adica mi s-au instituit măsuri de control judiciar pe viața ??? Am fost chestionata cu ce copiii minori locuiesc la adresa , ce scoli frecventez ( nu pentru instruire , ci in scopul de a afla dacă intru in contact cu copiii, in condițiile in care , ca orice mama , condamn din tot sufletul astfel de abuzuri , faptul ca eu am fost chestionata despre asta și asimilata abuzatorilor sexuali a fost cea mai mare umilința trăită . Mizerabil! Inutil de menționat ca nu am avut niciodată legătura cu nici un fel de fapte care m-ar fi încadrat in categoria oamenilor abuzatori , mai ales asupra copiilor .Exista cai de atac fata de aceste măsuri sau trebuie sa ne mutam din țara ? Mulțumesc pentru răspuns .

        • Sunt in aceiasi situatie.
          Sunt disperata.
          Am executat o pedeapsa de 2 sapt pe teritoriul Scotiei in urma cu 8 ani.
          Acum sunt supusa acestui abuz ,control judiciar pt restul vietii.
          Am 2 copii mici
          Am urmat o scoala de asistenta medicala, in prezent sunt in cresterea copiilor
          Vreau sa ma angajez in domeniul sanatatii, dar conform legii nu cred ca pot, instituiile sunt obligate sami interzica dreptul de a profesa , pentru ca sunt inscrisa in acest registru.
          Sunt disperata
          Este o masura umilitoare, abuziva.
          Ajutor
          Ce pot face?

  8. Buna seara , situatia dvs are rezolvare rapida . Daca erati minor in momentul condamnarii ,legea nu va vizeaza . Daca erati major situatia este complicata . Nu exista inca raspuns pozitiv de la cei 3-4 avocati pe care i-am consultat . Toti au spus ca am dreptate legea e proasta dar masurile nu se pot ataca in instanta . Nu am primit solutii .. doar promisiuni .

  9. Eu credeam ca nazismul a fost interzis prin lege, de fapt nu. Mare tampenie legea asta, ce prosti au votat asemenea deputati? Bai oameni buni, poate aceste 45 de mii incluse trebuie sa iasa la protest? Ei o fac pe ascuns, in tihna, noi trebuie sa o facem deschis. Daca autorii tot previn recidiva, atunci de ce aceste institutii ale statului, numite Penitenciare, nu pot reeduca, poate problema e una mai ampla, poate e timpul de reformat institutiile comuniste? Totusi, pentru cei ce vor sa se indrepte, trebuie sa fie o lege normala, iar statul sa sigure reintegrarea in societate(dar nu sa o blocheze), fara careva restrictii.

  10. Buna, vin si eu cu o intrebare si gasirea unei soliti privind aceasta lege criminala Legea 118/2019 Registrul sex offenders si o lege foarte abigua prin care o persoana este condamnata a doua oara si care incalca drepul la viata si reabilitare in societate.

    Ca urmare am niste prieteni care au fost condamnati pe ne drept in anumite state terte si s-au ales cu niste pedepse de 3 ani, au fost abuzati de aceasta lege prin fortarea de a fi colectate probe biologice, desi ei nu au comis vreo fapta pe teritoriul Romaniei. Aceasta lege 118/2019 practic iti ia dreptul la viata si te face criminal/inculpat daca se întâmplă dintr-o greseala sa nu te prezinti la politie o data la 3 luni pentru a semna. Vreau sa stiu de ce aceasta lege criminala se si contrazice spre ex: un cetatean roman fara nici-o condamnare in Romaniei vrea sa plece la munca in strainatate iar acea persoana nu poate veni la termenul fixat, fiind distanta prea lunga si cheltuieli sau pur si simplu risca sa fie data afara de la lucru pentru absenteism. Legea 118/2019 zice ca nu afecteaza sub niciun fel dreptul la munca desi chiar asa face legea iti ia dreptul la viata si munca pentru a supraviețui.
    Eu stau sa ma intreb ce facem cu aceste persoane care ajung in depresie sau aceasta lege criminala ii provoaca la alte infractiuni din motiv de razbunare contra statului Roman care a adoptat mizeria asta de lege.
    Ore de ce nu se face un registru national sa cuprinda chiar cele mai grave infractiuni unde clar se recidiveaza, cele mai grave infractiuni sunt vanzarile de droguri la copii si adulti numita si moartea alba sau criminali care au ucis copii sau adulti si au recidivat????
    Am auzit ca este bine venita aceasta lege, eu zic ca incalca constituția România si chiar adevarata democratie.
    O persoana poate fi condamnata o singura data pentu o fapta nu de zece ori , tin sa înțeleg ca sa adoptat o lege asemanatoare inchizitiei, comuniste, Naziste si Fasciste
    Mulțumesc celor care au rabdare sa citeasca si astept un raspuns logic de la un advocat/jurist cu experienta bogata pe acest subiec.

  11. In urma cu 8 ani (22 ani) am fost condamnata in scotia , am facut pedeapsa de 2 saptamani inchisoare pe teritoriul Scotiei.
    De atunci nu am avut abateri, casatorita,sunt mama ,am 2 copii, am urmat o scoala de asistenta medicala , momentan sunt in crestere copii, intentionez sa ma angajez , dar conform legii 118/2019 , find in acest registru, am nevoie de acel certificat de integritate comportamentala.
    Nimeni nu ma va angaja la stat.
    Am 30 de ani.
    Toti anii mei de studiu au fost degaba, planurile mele.
    Este un abuz, pe langa faptul ca sunt controlata din 3 in 3 luni.
    Ce le voi spune copiilor mei?
    Sunt disperata, mi se distruge viata?
    Pot face ceva ? Ajutor

    • Buna ziua, da va putem ajuta. este ilegala chemarea dvs.si stim asta. Sunati-ne la 0722298011 si va ajutam cu radierea din aceasta baza de date care este utila insa din pacate devine abuziva pentru anumite categorii de persoane. Cu bine, av. drd. Cuculis

    • Aceiași problema și eu. Acu vreo 10 ani în Anglia am fost condamnat la 6 săptămâni de închisoare. Acum ma tot cauta nebunii pe acasă. Pentru niște afișe lipite cu 6 săptămâni închisoare sa fiu trecut 20 ani în registru .nu am cuvinte .

  12. Bună ziua.sint beneficiarul legi 118 2019.pe scurt la anul 1991 am fost condamnat iar eliberat condiționat în 1994 .de atunci și pana în prezent nu am mai avut desface cu legea.rog pe toate persoanele care sint în aceasta situație sa nu lase treaba așa să facă petiție la avocatul poporului prin acesta sa sesizeze ccr referitor la art 12 și art 21 considerând ca aceste art. va încalcă grav dreptul de a va numi pers.cu drepturi depline libere. Eu am depus petiție și aștept răspuns.ii mulțumesc dl avocat de sfaturile ce vi Lea prezentat mai sus doar o întrebare am sai sun în caz ca nu se rezolva nimic cu care pot prin intermediul unui avocat sa atac aceasta lege la cei. Va mulțumesc

  13. Legea este din de categoria triburilor din zimbabue, si este conceputa de o doamna care ne invata prin emisiuni ca viata de familie trebuie sa dispara si sa fie inlocuita cu viata in grupuri, urmaritio sa va convingeti cine a inventat asemenea aberatie de lege, Trebuie sa intentam procese sa atacam legea la ccr, dar mai ales sa cerem despagubiri statului Roman , asa vom reusii sa protejam viirorul oamenilor de asa creiere iluminate, Corecta ar fi asa o lege sa ca fiecare cetatean sa ajunga in fata unei instante pentru a i se cantarii cauza starea ,iar in aceasta faza instanta sa se pronunte de o asa decizie daca este nevoie ori nu ca cetateanul sa se prezinte etc la politie, ce au facut ei au amestecat tantarul cu elefantul au bagat pe toti intr.o categorie, se folosesc de pretextul violatorilor si a pedofililor actuali nestiind sa distinga infractiunile intr.e ele leau bagat zeci la grup, si le.au pus in spinarea tuturor .Incopetentii pe care iam votat ne.au condamnat pe viata, ne ameninta ca ne baga.n puscarii daca nu ne prezentam la politie, eu in anul 2000 pe cand aveam 20 de ani, am primit o suma de bani de la o prostituata,am fost incadrat la un aliniat de proxenetism, si anume,tragerea de foloase de pe urma prostitutiei,am savarsit 3 ani de inchisoare iar prostituata un an pentru ca nu a vrut sa recunoasca ca mia dat bani, a fost batuta,am fost abuzati,amandoi, si am suferit in urma unui sistem judiciar ramas de pe urma comunismului si a abuzurilor politiei. Sarac fiind mam bucurat ca am terminat si mi.am refacut viata, multi ani am avut depresii dar mi.am revenit, acum dupa 22 de ani aceasta lege imi da viata peste cap,ma simt amenintat, in pericol,sufar exagerat,nu dorm noptile,am discutat cu avocata si intentam procese pana in panzele albe, dar este nevoie de mai .ulta lume pentru a reusii, nu asteptati,intentati procese la ccr, Si dati statul Roman in judecata cerand despagubiri. Doar asa vom reusi.

  14. Bună-ziua în acestă situație sunt și eu după 17 ani mia venit acea notificare și mau dus să-mi ia anprente si poză de parcă aș fi din nou un infractor menționez ca când sa făcut fapta eu find minor se pote face ceva cu acestă lege aberantă mai ales ca eu am greșit find minor când sa săvârșit fapta am plătit 2 ani din veață pentru acea faptă mam reabilitat

    • Noi am invocat neconstitutionalitatea si avand in echipa pe fostul Presedinte al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean, speram sa anulam aceasta anomalie. Ne puteti suna sa va preluam dosarul la 0722298011 Cu bine, av. drd. Cuculis

  15. Sunt o soție revoltată de ce ni se întâmplă. După 25 ani de căsnicie cu un om deosebit,familist convins,aflu că e trecut în registrul rușinii,fiind considerat un violator periculos,ce trebuie să se prezinte la 3 luni la poliție, să fie amprentat,fotografiat,să declare orice plecare de la domiciliu de peste 15 zile.,pentru o faptă ce nu a comis-o.
    Acum 45 ani a fost victima unui proces în stil comunist,cu amenințări, pentru o învinuirea mincinoasă de tentativă de viol,având ca scop o căsătorie forțată cu așa zisa victimă. În acel moment era un student eminent,apreciat de profesori, un bărbat frumos,care nu trebuia să recurgă la un asemenea gest,pentru a fi cu o femeie .Prin tertipuri comuniste și mincinoase ale procurorului ,a fost acuzat de tentativă de viol,la 1 an și 4 luni de muncă în folosul societății. A urmat reabilitarea situației,e tot ce s-a putut face pe acea vreme.
    Acum însă nedreptatea continuă și apare ca violator periculisaflat sub
    control judiciar 20 ani,pentru o faptă ce nu a comis-o și nici măcar nu a gândit-o.
    Vă rog să ne ajutați să ieșim din această situație abuzivă ce distruge după 45ani,viața unui pensionar,nevinovat fiind.
    Mulțumesc mult pentru răbdarea de a mă asculta.
    Aștept cu incredere,un răspuns din partea dvs.

      • Buna ziua eu am fost condamnat pt proxenetism acum 15 ani in italia eu in Romania nu am fost condamnat nici o data si nu am nici macar o amenda in Romania eu de 10 ani locuiesc la londra muncesc legal am o familie sunt un om reabilitat cu o viata normala daca acum ca sunt incris in acest registru eu imi voi pierde munca sau imi voi pierde familia ce fac eu de ce trebuie sa fiu condamnat la o viata de calvar …..eu va rog daca puteti sa ma ajutati in vrun fel sa dau statul Roman in judecata sunt sigur ca toti cei care au comentat vor fi de acord sa dam statul in judecata la CEDO ..pt ca ne sunt incalcate dreoturile si ni se interzice sa avem o viata normala va rog zicetimi cum pot sa va contactez

        • Bună ziua!stimate domnule av.Adrian Cuculis
          Va scriu acest mesaj în speranța că îmi ve-ti da un răspuns favorabil la ceea ce că scriu dumneavoastră!
          Așadar,eu ma numesc Darius și eu în 2022 am executat pedeapsa totala de 4 ani 8 luni și 20 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de art 374 din NCP…
          astăzi 18.03.2024 am fost sunat de un agent de politie pentru a ma prezenta la sediul politiei pentru a da cu semnătura o data lan3 luni !
          Înțeleg ca am greșit în fata legii dar asta nu înseamnă că mă condamna din nou cu aceeași fapta pe care ea nu mai exista !!..
          Va implor domul avocat sa îmi spuneți ce trebuie sa fac …pentru mine este un mare coșmar sa fiu urmărit!!
          Ajutați-mă mai ales ca eu sunt și cu handicap !
          Va mulțumesc anticipat!

  16. Bună ziua.
    Mulțumesc pentru răspuns.
    S-a programat soțul la dumneavoastră, la Biroul de avocatură.

  17. Bună ziua
    Tot în registrul acesta sunt și eu.Am fost condamnat și executat doi ani jumate in Germania, eliberat în aprilie 2019. Vă rog să-mi spuneți ce pot face să scap de acest registru ținând cont că nu am nici o condamnare în România și această lege se aplică retroactiv.
    Vă mulțumesc.

  18. Bună ziua .As dori să vă întreb dacă este vreo speranța să ajungă această lege la
    CCR și să se rezolve ceva cu această obligativitate de prezentare periodică la poliție. Vă mulțumesc.

  19. Undeva prin 2007 am surpris sotia(pretenera) cu un individ întru-n act sexual practic iam vazut pe camerele de supraveghere , am mers unde erau , mai precis la afacerea familiei in birou si acolo am fost agresiv . Pina sa ajung am baut o sticla de wischi si beat find am avut un comportament agresiv. Am puso sā isi scoata pirsing care il avea in zona intima si pentru asta am fost acuzat de tentata violenta. Am facut 2 ani de puscarie si am iesit in 2009 . Totul sa petrecut in Italia. Din 2010 sunt resident in Danemarca am o noua familie ,sotie si de data asta 2 copii micutii. Cum poate o lege ca asta sa ma oblige sa fac atitea semnaturi si blocaje daca nici nu am avut o condamnare pe viol? Un scandal familiar in care am gresit ca am actionat violent si am platit chiar mi-am cerut singur pedeapsa … nu am violat pe nimeni , din gelozie si nebunia momentului am puso sa dea pirsingul ala jos si au incadrat asta ca ( tentata violenta sexuala)

  20. Buna ziua ! Referitor la aceasta lege, 118/2019 , este obligatorie prezentarea pentru recoltarea probelor daca in termenul legal de 5 zile deschizi acțiunea de contestare a legii ?
    Întreb asta pentru ca mi s-a comunicat ca voi primi o hârtie in baza căreia sunt obligat in termen de 5 zile sa mă prezint pentru recoltarea probelor pentru ca am fost introdus in acest registru, automat .
    Menționez ca sunt 29 de ani de la producerea faptei si sunt reabilitat de către Justiția Romana din 2004.

          • Buna ziua!
            Am 38 de ani si sunt înscrisă in legea 118 din cauza faptului ca m a chemat cumnatul meu câteva zile la un salon de masaj, ca recepționera, in urma cu 14 ani. Nici măcar nu știam ce se intampla acolo, alta fata era recepționera si pe mine m a chemat de câteva ori când lipsea aceasta. Am fost trimisa in judecată, împreuna cu aceștia si am primit pedeapsa de 6 luni cu suspendare, deși, consider ca singura mea vina a fost ca am mers. Am acceptat cu greu si asta dar a trecut, cazierul fiind ok, acum. Anul trecut am fost chemată la sectia de poliție pt semnat, amprente, fotografii si tot ce conține legea. Am trecut si peste asta pt ca nu m a afectat la locul de munca însă acum doresc sa ma angajez la stat unde mi se cere acest certificat fără de care nu ma pot angaja. Am 2 copii, 2 fetițe care au nevoie de susținere financiară. Avem o rata la casa, luna de luna. Eu nu ma pot angaja din cauza acestui certificat. Intreb si eu statul, cine îmi plătește rata, mancarea, întreținerea casei si a copiilor ca dintr un singur salariu este greu. Am plătit oricum câțiva ani cu cazierul pătat si pe nedrept, consider eu. Cazierul este in regula acum, a fost introdusă reabilitare de drept însă acum ma simt ca ultima infractoare. Va rog sa ma ajutați! Sunt sigura ca exista o cale de reglementare a acestei situații.
            Va mulțumesc frumos!
            O zi frumoasa!

  21. Bună seara.Mă numesc Doancă Petre, și în 10.1980 am vost condamnat pentru viol. Am fost eliberat in 03.1983, după care m-am căsătorit, doi copii, inginer energetician de profesie, și din 1995 (28 de ani) lucrez numai în străinătate, UE,Africa,Asia,USA, în domeniul meu.Mi s-au eliberat caziere judiciare în limbile: engleză, arabă, româna, legalizate prin notariat.La data de 29.06.2021 am fost înregistrat în Registrul național automatizat cu privire la persoane care au comis infractiuni sexuale. În luna octombrie,2022 am fost înștiințat de acest lucru. Pentru că nu am fost în țară am ajuns la sectia de poliție,în februarie,2023, când mi sa prezentat legea nr.118 din iunie,2019 și obligațiile ce le am.Specific ca din anul 1983, nu am comis nici o încălcare a legii,fiind un cetățean corect. Vă rog frumos, să mă ajutați să fiu scos din acesr registru aberant.

    Cu respect ing.Petre Doancă

  22. Buna seara, pentru o fapta comisa cu 10-11 ani in urma , am dat unei persoane 2 poze indecente cu o minora iar aceasta le-a distribuit mai departe fara acordul meu iar eu am.fost condamnat pentru pornografie infantila.
    In 2018 s-a terminat povestea cu probațiune.
    Acum sunt nevoiet sa reiau tortul de la capat?
    Nu pot sa acționez in judecata pentru radiere nume? am sotie vreau sa-mi intemeiez o familie,sunt cu studii superioare, am 20 angajati in subordine.
    Imi afecteaza viata deoarece is tratat la fel a cei care au o condamnare activa.

    • Buna ziua, da , este o fapta care va urmareste iar acest certificat comportamental din pacate are valenta unei pedepse. Noi am reusit si am radiat mai multe persoane in instanta !! Cu bine, av. drd. Cuculis 0722298011

  23. Scurtă introducere, cu privire la cine monitorizează ceea ce se întâmplă pe internet, mai precis în legătură cu faptele care au legătură cu securitatea cibernetica.

    Instituțiile din Romania, Poliția Română, SRI…etc țin cont sau mai precis acționează ținând cont de alertele emise de Directoratul Național de Securitate Cibernetică, DNSC fostul Centru Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, cunoscut ca CERT-RO, care emite aceste alerte cu privire la răspândirea de viruși informatici, atacuri SPAM, sau mai cu seamă de vulnerabilitatea sistemelor informatice atunci când se descoperă că un anume program informatic, nu a fost testat suficient probabil şi lasă posibilitatea cuiva …de a accesa toate calculatoarele conectate la internet, rețea.
    CERT-RO a fost desființat prin 2021 (?…)

    La vremea lui , CERT-RO ținea cont de alertele emise de Mitre Corporation, alt “mamut” în securitate cibernetică din SUA care, printre cei de a căror securitate cibernetică se află și Aviația Militară a SUA.
    O fi buni ?
    …Cu ceva ani înainte,  2014…MITRE avertiza pericolul utilizării programelor de partajare individuală,  gen SHAREAZA că pe o scară de la 1 la 10, prezintă RISK 10, calculatorul putând fi controlat la distanță de un cu totul alt utilizator decât proprietarul.
    Cum poate fi încadrat acest program ?
    Mai rău ca un virus. Acesta poate fi găsit și descărcat in continuare cu Google.

    Cazul personal, am folosit acest program cu alte intenții față de care am ajuns să devin suspect, inculpat, condamnat pentru că nu am reușit să găsesc un expert în rețele informatice care să demonstreze ce susținea MITRE CORPORATION, expertiză de la care chiar și SRI s-a retras, normal nu aveau cum să mă dezincrimineze ei.
    Mai precis prin calculatorul meu s-au tranzitat niște fișiere cu pornografie infantilă,  care de altfel erau șterse…adică nu erau active în momentul percheziției informatice.
    Deci, consider că nu prea am ce să caut în același registru cu violatori în serie, cu persoane care au molestat copii.
    Dar, aceasta este legea bună sau rea (?) pentru toată lumea nu ?
    Si totuși…In dubio pro reo .

      • Bună ziua , Dumitrescu mă numesc . Am fost condamnat în 1998 la 2 ani închisoare pe o faptă de pervesiuni sexuale săvârșită în anii 95-96 , i fapta grațiată în 97 și am reabilitare făcută în anul 2012 , acum după mai bine de 20 de ani sunt în registrul național de evidență a persoanelor . Cum pot să fiu șters din acest Registru și care sunt șansele ?

  24. Am fost condamnat în 1999 pt tentativă de omor calificat la 5 ani. Aveam vârsta de 18 ani când am comis fapta și vreau să vă întreb dacă pot ataca undeva această lege pe care o văd ca pe o altă condamnare pentru aceiași faptă pt care am ispășit deja o pedeapsă de privare de libertate și interzicerea unor drepturi? Menționez că au trecut 23 de ani de la comiterea faptei pt care am fost condamnat și de atunci nu am mai avut probleme cu legea, am familie, casă masă și loc de muncă stabil. Nu mă deranjează baza de date dar mersul periodic la post si vizitele poliției la domiciliu mi se par un abuz după atâta timp. Mulțumesc!

  25. Am fost condamnat acum 32 ani și eu ca și cei lalti anti vorbitori sunt supus maltratarea Șefului de Post și mă cheamă din 15 în 15 zile sa semnez tabelul și sunt întrebat tot felul de aberații, menționez că sunt persoană cu handicap accentuat și zilele mele sunt inumarate. Va rog sa luați masuri sa fiu tratat cu respect și sa fiu chemat din 3 în 3 luni .

  26. Bună seara vreau sa știu dacă pot scăpa de aceasta vizita periodica la sediul politiei. Sunt o persoana care a fost condamnata acum 13 ani in Italia la un an cu suspendare.

  27. Buna seara! Am fost condamnat in 1991 la 3 ani si 4 luni pentru o fapta prevazuta mai sus, apoi reabilitat prin hotarare judecatoreasca. In acesti 33 de ani nu am mai primit nici macar o amenda, deci nu se poate invoca riscul recidivei in cazul meu…cu atat mai mult cu cat am un serviciu si sunt familist. Toti justitiabilii pe care i-am intrebat sunt de parere ca aceasta asa-zisa lege clocita de CP Tariceanu este o aberatie…intrucat incalca mai multe drepturi prevazute in Constitutie. Nu ma deranjeaza ca figurez intr-o baza de date …cat faptul ca o data la doua luni trebuie sa dau cu subsemnatul la sediul Militiei.

  28. Cum pot scapa de aceasta legeam fost condamnat la 4.6 luni in 1982 acum se pare ca sint din nou condamnat pe viata.

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.