Denominarea creditelor bancare in cursul procedurii de executare silita – av. Cuculis

Procesele care au ca subiect denominarea creditelor în franci elvețieni au intrat într-o nouă etapă. După ce până acum au fost inițiate o mulțime de procese individuale și colective de către clienții care au credite în derulare, mai nou încep să apeleze la acest lucru și cei ale căror credite au fost declarate scadente anticipat, iar acum se află în proces de executare silită.

Astfel, un client al Raiffeisen Bank a depus o contestație la executare prin care cere denominarea creditului la cursul din data acordării creditului. Cererea a trecut de perioada de regularizare, iar judecătorul ”a primit cererea și nu are nelămuriri”, potrivit reprezentantului clientului, avocatul Adrian Cuculiș.

”Între un contract în desfășurare și un contract scadent anticipat sau pus în executare nu există decât factorul temporizator de plăți și anume grafic de rambursare. În ipoteza obținerii denominării, conversiei creditului în lei și plata ratelor în raport de CHF – leu la un curs istoric pentru un contract în desfășurare, este la fel de viabilă și conversia în lei, precum o vrea executorul și plata la cursul din 2007, 2008, 2009 în funcție de contract”, a explicat avocatul într-o postare pe Facebook.

Cererea are la bază precedentele reprezentate de decizia Curții Europene de Justiție în cazul Kasler vs. OTP Bank Ungaria și de decizia Tribunalului Galați în cazul Costache vs. Volksbank România. Un alt argument este clauza referitoare la modul de rambursare a creditului, abuzivă în opinia lui Adrian Cuculiș prin faptul că obligă consumatorul să suporte singur riscul valutar sub forma compromisorie.

De regulă, contestațiile la executarea silită se judecă mai repede decât procesele obișnuite, așa că ar fi de așteptat să apară în curând mai multe informații în legătură cu acest subiect, cum ar fi contraargumentele Raiffeisen și, în final, decizia instanței.

http://www.paginadebanci.ro/premiera-raiffeisen-atacata-in-instanta-de-un-client-executat-silit-pe-tema-denominarii-creditului/

 

avocat Cuculis

avocat@indrumari-juridice.eu

031.412.48.88

2 comments to “Denominarea creditelor bancare in cursul procedurii de executare silita – av. Cuculis”

Lasa un comentariu si un avocat raspunde (Completati cu nume, email si telefon)

Adresa ta de email si telefonul nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.